Tag: Eurostat

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    8,5%
    creşterea pe primele 9 luni a producţiei industriale, serie ajustată sezonier, după o creştere cu 4,9% în septembrie faţă de aceeaşi lună din 2013

    5,25%
    scumpirea în octombrie a legumelor faţă de septembrie, cea mai mare pe ansamblul mărfurilor şi serviciilor, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au scăzut cu 0,1%

    23,5%
    cu atât a scăzut numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în primele 10 luni, la cca 18.000, în timp ce numărul firmelor nou-înfiinţate a scăzut cu 19,6%, la 88.103

    120.000
    numărul actual de specialişti în domeniul IT, în timp ce necesarul total ar urma să crească la 300.000 la nivelul anului 2020, conform estimărilor asociaţiei patronale de profil (ANIS)

    1.2 mil. l
    consumul de băuturi alcoolice în Grecia în 2013, în scădere drastică faţă de perioada dinainte de criză (2,26 mil. l în 2008)

    1,3%
    cu atât a scăzut volumul comerţului cu amănuntul în zona euro în septembrie faţă de august, iar în UE a scăzut cu 1,2%, conform datelor Eurostat

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 10-16 noiembrie

    12.11
    INS publică cifra de afaceri în serviciile de piaţă pentru populaţie în primele 9 luni

    12.11
    Eurostat difuzează datele producţiei industriale în UE şi zona euro pe primele 9 luni

    12-14.11
    Conferinţa europeană Big Data from Space – BiDS’14 (Roma)

    13-16.11
    Târgul de Turism al României şi Romhotel (Romexpo Bucureşti)

    13.11
    Concert Sarah Brightman (Sala Palatului, Bucureşti)

    14.11
    INS publică datele-semnal pentru PIB în T3

    14.11
    Reuniunea Ecofin (Bruxelles)

    14.11
    Eurostat publică inflaţia în UE şi zona euro pentru luna octombrie

    15-16.11
    Reuniunea G20 (Brisbane)

    16.11
    Turul al doilea al alegerilor pentru preşedintele României

    până la 17.11
    Festivalul de muzică clasică şi contemporană SoNoRo (Bucureşti, Cluj, Iaşi)

  • România a înregistrat în septembrie cel mai mare avans din UE al preţurilor producţiei industriale

    Celalte două ţări care au raportat creşteri anuale ale preţurilor producţiei industriale în septembrie au fost Letonia, cu o creştere de 0,2%, şi Grecia, care a înregistrat un avans de 0,1%.

    Scăderea preţurilor la nivelul UE a fost înregistrată pe fondul unui declin de 5,4% în sectorul energetic, precum şi a preţurilor mai mici cu 0,6%, respectiv 0,4% pentru bunurile de consum şi cele intermediare, notează Eurostat.

    Raportat la august, 15 din cele 27 de state UE care au raportat datele pentru septembrie au înregistrat creşteri ale preţurilor producţiei industriale, 8 state au anunţat scăderi, în timp ce preţurile din celelalte 4 state au stagnat.

    Preţurile producţiei industriale pentru piaţa internă din România au scăzut cu 0,1% în septembrie faţă de luna anterioară. La nivelul UE, indicatorul a avansat cu 0,1%.

    Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Estonia (+1,1%), Danemarca, Spania, Franţa şi Olanda (toate +0,5%), iar cele mai accentuate scăderi au fost observate în Marea Britanie (-0,4%), Cehia (-0,3%), Lituania, Polonia şi Portugalia (toate -0,2%).

    Institutul Naţional de Statistică a anunţat marţi că preţurile producţiei industriale au scăzut în septembrie pe piaţa internă cu 0,2% comparativ cu august şi au avansat cu 0,5% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 3 – 9 noiembrie

    3.11
    BNR publică situaţia rezervelor valutare ale României pentru luna octombrie

    4.11
    Şedinţa CA al BNR pe probleme de politică monetară şi aprobarea Raportului asupra inflaţiei

    4.11
    INS prezintă datele privind înmatriculările noi de vehicule rutiere în al treilea trimestru

    6.11
    Reuniunea Eurogroup (Bruxelles)

    6.11
    Reuniunea de politică monetară a Consiliului BCE (Frankfurt)

    6.11
    Conferinţa europeană privind energia sustenabilă în Asia Centrală (Bruxelles)

    7.11
    INS publică indicii valorici ai cifrei de afaceri şi ai comenzilor noi din industrie pe primele 9 luni

    7.11
    Reuniunea Ecofin (Bruxelles)

    9.11
    Eurostat difuzează datele privind preţurile locuinţelor în UE şi zona euro în al doilea trimestru

    9.11
    Concert Jack White (Romexpo Bucureşti)

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie

    29.10-2.11
    Târgurile internaţionale Indagra, Indagra Food, All-Pack, Expo Drink&Wine şi Autoexpotehnica (Romexpo Bucureşti)

    30-31.10
    Forumul European pentru Turism (Neapole)

    30.10-21.11
    Festivalul de Muzică Veche Bucureşti (Palatul Cotroceni, Biserica Anglicană, Muzeul Cotroceni, Palatul Bragadiru)

    30.10
    DG-ECFIN publică sondajele încrederii în rândul consumatorilor şi al companiilor pentru octombrie

    30.10
    Eurostat publică a doua estimare privind balaţa de plăţi în al doilea trimestru pentru UE şi zona euro

    30.10
    Concert Cargo “Noaptea Vrăjitoarelor” (Arenele Romane, Bucureşti)

    31.10
    INS face cunoscute datele privind şomajul BIM pe luna septembrie

    2.11
    Primul tur al alegerilor prezidenţiale din România

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Spectaculosul plonjon al inflaţiei în Europa

    Această tendinţă de scădere a caracterizat ultimii ani, inflaţia coborând de la un nivel de 2,6% atins în august 2012. Inflaţia a scăzut şi în Uniunea Europeană la 0,4%, faţă de 0,5% în august, cea mai scăzută inflaţie din septembrie 2009.

    Cele mai mari rate ale inflaţiei, conform Eurostat, s-au înregistrat în România (1,8%), Finlanda (1,5%) şi Austria (1,4%). Rate negative ale inflaţiei s-au înregistrat în Bulgaria (-1,4%), Grecia (-1,1%), Ungaria (-0,5%), Spania (-0,3%), Polonia (-0,2%), Italia, Slovenia şi Slovacia cu -0,1%.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 20-26 octombrie

    20.10
    INS publică datele privind capacitatea de cazare turistică la 31 iulie

    20.10
    Consiliul pentru Afaceri Externe al UE (Luxembourg)

    20.10
    BCE publică datele privind balanţa de plăţi a zonei euro în august

    20-23.10
    Sesiune plenară a Parlamentului European (Strasbourg)

    21.10
    Eurostat difuzează cifrele de deficit şi datorie publică ale UE28 pentru 20-2013 revizuite după ESA2010

    22.10
    INS publică datele privind cheltuielile pentru protecţia mediului în 2013

    23.10
    DG-ECFIN comunică indicele de încredere a consumatorilor europeni în octombrie

    23-24.10
    Consiliul European (Bruxelles)

    24.10-8.11
    Festivalul Naţional de Teatru (teatre din Bucureşti)
     

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    8,4 mld. euro
    suma pe care România ar putea s-o obţină din vânzarea acţiunilor la cele mai importante companii de stat, acoperind 6,3% din datoria publică, potrivit unui studiu al Institutului de cercetare Economică din Austria

    945 mil. euro
    deficitul contului curent al balanţei de plăţi pe primele opt luni, comparativ cu 489 mil. euro în aceeaşi perioadă a anului 2013

    1,8%
    scăderea la 31 august a datoriei externe pe termen lung, la 77,4 mld. euro (80% din totalul datoriei externe) faţă de nivelul de la 31 decembrie 2013

    5,8%
    cu atât a scăzut producţia industrială a Ungariei în august faţă de iulie, cea mai mare din UE, urmată în amploare de scăderile din Germania (4,3%) şi Croaţia (-4,1%)

    0,8%
    scăderea producţiei industriale în UE în august faţă de aceeaşi lună a anului trecut (pentru zona euro, scăderea a fost de 1,9%), în timp ce faţă de iulie 2014 scăderea a fost de 1,4% (1,8% pentru zona euro)

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 13-19 octombrie

    13.10
    INS anunţă cifra de afaceri în serviciile prestate în principal întreprinderilor pe primele 8 luni

    14.10
    Reuniunea Ecofin (Luxembourg)

    14.10
    BNR publică datele balanţei de plăţi pe luna august

    14.10
    Eurostat difuzează datele producţiei industriale în august pentru UE şi zona euro

    15.10
    INS publică datele definitive privind valoarea producţiei agricole în 2013

    15-18.10
    Târgurile TIB, Inventika şi ExpoEnergiE (Romexpo Bucureşti)

    15.10
    Reuniunea Consiliului BCE (Frankfurt)

    16.10
    CE adoptă pachetul lunar de sancţiuni contra ţărilor membre care au încălcat legislaţia UE

    16.10
    Eurostat anunţă inflaţia din septembrie în UE şi zona euro

    16-17.10
    ASEM – Summit Asia-UE (Milano)

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    2.452 lei
    venitul mediu lunar total pe gospodărie în T2, din care veniturile băneşti au reprezentat 85,1%, în timp ce cheltuiala medie lunară totală a fost de 2.210 lei, din care cheltuielile de consum au reprezentat 72,5%

    0,6%
    creşterea PIB real în 2012 faţă de 2011, conform datelor definitive ale INS, la un total realizat de 596.681,5 mil. lei (preţuri curente), faţă de 586.749,9 mil. lei conform datelor semidefinitive

    1,2%
    cu atât a crescut volumul comerţului cu amănuntul în UE în august faţă de iulie, date ajustate sezonier, în timp ce creşterea faţă de august 2013 a fost de 2,5% (pentru zona euro, cifrele sunt 1,2%, respectiv 1,9%)

    33,6 mld. euro
    investiţiile BERD, BEI şi BM în Europa Centrală şi de Sud-Est efectuate în cadrul planului comun de acţiune anticriză lansat în 2012

    2,5%
    creşterea în august faţă de iulie a volumului comerţului cu amănuntul în UE, cele mai mari creşteri fiind consemnate în Germania şi Luxemburg (cu câte 2,5%), iar cele mai ample minusuri în România şi Slovacia (cu câte 0,6%)