Tag: etapa

  • GSK a intrat în faza de alegere a cumpărătorului fabricii din Braşov. Dacă eşuează va fi închisă

     “Există un interes crescut pentru fabrica GSK din Braşov, iar prima fază a proiectului, cea de căutare de potenţiali cumpărători, s-a încheiat la începutul lunii noiembrie 2013. În faza a doua, GSK lucrează cu companiile interesate pentru a înţelege mai bine planurile specifice ale acestora pentru fabrica, precum şi pentru a conduce o analiză mai amănunţită, incluzând vizite la fabrica. Acest lucru ne ajută să selectăm cele mai bune oferte, cu care vom continua procesul de vânzare. Estimăm că vom finaliza această etapă până la sfârşitul primului trimestru din 2014”, se arată într-un comunicat al companiei.

    GSK precizeză că, dacă la sfârşitul acestei de-a doua faze nu va gasi un cumpărător potrivit, va începe procesul de închidere a fabricii.

    “De la anunţul iniţial, GSK a căutat oportunităţi de a vinde site-ul de la Braşov unei terţe părţi, cu un acord tranzitoriu de producţie; acest lucru ne va asigura că furnizarea de produse din fabrica din Braşov va continua, până când producţia este transferată către alte site-uri GSK sau alţi producători externi. Un obiectiv cheie al procesului de vânzare a fabricii cu un contract de producţie tranzitoriu este menţinerea locurilor de muncă pentru angajaţii fabricii”, menţionează sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai utile sfaturi de business antreprenori care au devenit milionari (GALERIE FOTO)

    Succesul este garantat atunci când ştii să cauţi sfaturi de la cei care sunt seniori în domeniu şi atunci când eşti suficient de inteligent ca să le asculţi şi apoi să le aplici.

  • Investiţie de 14,1 milioane de euro, finalizată în Titan

    Capitalul investit de Adama în ultimele 12 luni în cartierul Titan din Bucureşti ajunge la 14,1 milioane euro, concretizându-se în 210 apartamente. Finalizarea Edenia Titan 2 se adaugă celor 84 de unităţi recent livrate în cea de-a doua etapă de dezvoltare din Evocasa Optima. Portofoliul de locuinţe construite de Adama în cartierul bucureştean depăşeşte astfel 950 de apartamente.

    Cea de-a doua etapă de construcţi din Edenia Titan este compusă dintr-o clădire de 11 etaje şi 126 de apartamente de una, două şi trei camere. Investiţia doar pentru această fază a proiectului a ajuns la 8,7 milioane euro, lucrările fiind demarate în luna octombrie 2012 şi finalizate în această toamnă, respectând calendarul trasat de dezvoltator la începutul construcţiei.

    Edenia Titan are deja o comunitate extinsă de locatari – prima fază de dezvoltare este compusă din 226 de unităţi şi a fost vândută şi locuită în proporţie de 100%. Apartamentele din Edenia Titan 2 au preţuri de pornire de la 54.286 euro pentru o garsonieră, 62.381 euro pentru un apartament de două camere şi 95.968 euro pentru o unitate de trei camere, fără  T.V.A .


     

  • Analişti: BNR ar putea reduce dobânda de politică monetară la 4% săptămâna viitoare

     Banca Naţională a României a redus în acest an rata dobânzii de politică monetară în mai multe etape, de la nivelul de 5,25% pe an, stabilit în martie 2012. Prima tăiere din acest an a fost la începutul lunii iulie (de la 5,25% la 5% pe an), aceasta fiind urmată de încă două ajustări, în august (la 4,5% pe an) şi în octombrie (la 4,25% pe an).

    “Conform opiniilor exprimate de participanţii la un sondaj intern în cadrul Asociaţiei Analiştilor Financiar – Bancari din România (AAFBR), Banca Naţională a României ar putea reduce dobânda de politică monetară la 4% la următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară din data de 5 noiembrie 2013”, se arată într-un comunicat transmis de asociaţie.

    Un număr restrâns de participanţi la sondaj văd posibilă menţinerea dobânzii la 4,25%, în timp ce alţi analişti iau în calcul o diminuare a dobânzii la 3,75% pe an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Miller: România s-a transformat într-unul dintre cei mai de încredere şi mai capabili parteneri

     “Participăm astăzi la un nou început, la propriu şi la figurat. Lucrările de construcţie care încep odată cu această ceremonie marchează începutul unei noi etape pentru relaţiile dintre Statele Unite şi România şi pentru alianţa nord-atlantică. A fost nevoie de eforturi intense pentru a ajunge în punctul în care ne aflăm astăzi. Felicitări tuturor celor care au contribuit la acest proiect. Angajamentul dumneavoastră neobosit şi contribuţia dumneavoastră activă au făcut posibil evenimentul de astăzi. Acest eveniment reprezintă de asemenea o extraordinară realizare pentru România, o realizare de care toţi trebuie să fiţi foarte mândri”, a menţionat adjunctului secretarului apărării pentru politica de apărare, în discursul rostit în cadrul ceremoniei de luni de la Deveselu.

    El a adăugat că, de la aderarea la NATO în 2004 şi la Uniunea Europeană în 2007, România “a urmat ferm” calea democratizării şi a integrării europene şi transatlantice, precum şi a modernizării forţelor sale armate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marii afacerişti români pe care criza i-a măturat sau i-a îmbogăţit

    După cinci ani de criză, mediul de afaceri arată diferit. Nu mă refer aici la volumele din care se face business sau la cât de greu se obţine profit şi nici la oportunităţile care apar pe piaţă. Mă refer la atitudinea oamenilor de afaceri, la stilul lor de a privi în viitor (pentru că cei mai mulţi se uită din ce în ce mai rar în trecut), la modul atent cum îşi aleg acum destinaţia fiecărei investiţii, la precauţiile pe care şi le iau. Criza a schimbat pe toată lumea şi era firesc să se întâmple aşa. Pe cei mai mulţi antreprenori i-a făcut mai calculaţi, iar pe pasionaţii de adrenalină i-a făcut mult mai agresivi. Au murit domenii, s-au născut domenii, au dispărut oameni de afaceri proeminenţi şi au răsărit milionari din rândul celor care abia adunau zeci de mii pe an. Criza a fost un fel de tărâm al făgăduinţei pentru mediul de business – un loc unde mulţi nu reuşesc sau se pierd pe drum, dar alţii dau lovitura. După ce mecanisme a acţionat criza, cum s-au diferenţiat oamenii de afaceri care au rezistat celei mai grele probe practice şi care este acum decalogul pieţei de business?

    Luând ca punct de reper anul 2008, de debut al crizei, dar şi de vârf al volumelor de business din România, am identificat cinci tipologii de oameni de afaceri care populează acum cea mai mare parte a comunităţii de business româneşti. Nu au fost luate în calcul multinaţionale sau companii în care participaţia cumulată a unui fond de investiţii sau a unui om de afaceri străin este mai mare de 50%. Ne-am uitat doar la antreprenori români, mai mici sau mai mari, oameni care nu au avut în spate la momentul căderii pieţei decât experienţa lor, flerul, nervii şi economiile de la bancă.

    Cu puţine excepţii, oamenii de afaceri români au decis să lupte cu criza. Cei mai mulţi au reuşit să se menţină: cu plusuri sau minusuri, cu închideri de magazine şi reorganizări ale producţiei sau prin strategii proprii – cum ar fi renunţarea la credite, intrarea în insolvenţă, mutarea afacerilor în ţări cu regim fiscal mai lejer, dezvoltarea unor nişe care să aducă repede bani gheaţă, marketing mai bine ţintit, revenirea în companie a echipei/directorului/eventual fondatorului care cunoaşte cel mai bine mecanismele firmei. Şi lista ar putea continua. Aceste strategii nu sunt numai moduri de a fi rezistat în faţa crizei, ci reprezintă noile reguli după care se fac afaceri în România. Cei mai mulţi antreprenori spun că nu vor mai face niciodată afaceri ca înainte. Tocmai de aceea lecţia crizei va funcţiona după aceste noi reguli cel puţin până la o nouă schimbare a generaţiilor.

    „După cinci ani de recesiune, întregul mediu de afaceri a trecut printr-un filtru foarte puternic. Cei puţini rămaşi încă în piaţă sunt actori economici valoroşi, cu o poveste de succes în spate de-acum. Sunt acei olimpici la fizică şi informatică pe care nimeni nu îi laudă, dar care reprezintă certitudinea viitorului“, spune Andrei Cionca, fondatorul Casei de Insolvenţă Transilvania. Iar strategia pentru viitor nu (mai) este o vorbă goală, deoarece creşterea economică, chiar dacă va veni, se va aşeza pe comportamentele precaute din ultimii cinci ani. Conform unui studiu al Deloitte, companiile din centrul şi estul Europei aşteaptă creşteri economice de peste 3% abia din 2017. Asta înseamnă că suntem abia la jumătatea unui deceniu pierdut pentru business, iar amprenta ultimilor cinci ani este importantă şi pentru următorii cinci.

  • Noi reguli privind vama pentru companiile româneşti, de la 1 noiembrie

     “România va aplica direct legislaţia vamală comunitară, astfel încât companiile româneşti implicate în comerţul internaţional vor trebui să se pregătească din timp pentru a se conforma noilor prevederi. (…) Prima etapă în modernizarea legislaţiei vamale, care includea şi anumiţi paşi în direcţia unei uniformizări a administrării acesteia şi a creării unei administraţii vamale unice europene, a fost încheiată în 2008, când a a intrat în vigoare Regulamentul CE 450/2008 de stabilire a Codului Vamal Comunitar (Codul Vamal Modernizat), însă prevederile acestuia s-au aplicat gradual şi, până la acest moment, doar parţial”, se arată într-un comunicat al companiei de consultanţă şi audit.

    A doua etapă va începe la 1 noiembrie, când cel mai probabil proiectul de reformare a Codului Vamal al Uniunii Europene, aprobat de Parlamentul European, va intra în vigoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Casele de pariuri ne văd favoriţi, microbiştii din întreaga lume ne consideră victime sigure în faţa Turciei! Cele mai votate scoruri

    La casele de pariuri, România este favorită (2.20 pentru victorie), însă în ochii microbiştilor din întreaga lume, vom porni cu şansa a doua în meciul direct cu turcii. Conform predicţiilor cititorilor site-ului goal.com, cele mai probabile scoruri în partida de pe Naţional Arena sunt 2-1, 3-1 şi 2-0, toate în favoarea Turciei.

    Mai mult, peste 60% dintre votanţi văd o victorie a echipei lui Fatih Terim, în timp ce numai puţin peste 25% consideră că România va învinge.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • PRIMA CASĂ: BCR a primit cel mai mare plafon pentru creditele în lei

     Reprezentanţii BCR estimează că vor utiliza cea mai mare parte a plafonului până la finalul acestui an, se arată într-un comunicat al băncii.

    BRD, a doua bancă de pe piaţa bancară în funcţie de active, a primit un plafon de 180 milioane de lei, iar Banca Transilvania dispune de fonduri de 105 milioane lei.

    Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a distribuit băncilor garanţiile pentru noua etapă a programului Prima Casă, în valoare de 1,2 miliarde lei, nouatea pentru această etapă fiind acordarea de credite doar în lei.

    Pentru creditele Prima Casă pot aplica cei care nu au locuinţă proprie sau deţin una cu suprafaţă mai mică de 50 metri pătraţi. Clienţii trebuie să dispună de un avans de 5%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grecia vrea să vândă Eurobank în două etape, începând de anul viitor

     Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară a preluat controlul Eurobank, respectiv 94% din acţiuni, după ce a recapitalizat instituţia de credit cu fonduri puse la dispoziţia statului elen printr-un program finanţat de ţările din zona euro şi FMI.

    Planul, care se află în faza stabilirii detaliilor finale, prevede intrarea în acţionariat a unui investitor privat cu un pachet de acţiuni de 30-40%, printr-o majorare de capital care ar putea avea loc în primul trimestru al anului următor, scrie Kathimerini.

    Pregătirile pentru această primă etapă fac imposibilă vânzarea de acţiuni mai devreme de începutul anului următor, notează publicaţia.

    Participaţia investitorului privat va creşte ulterior peste pragul de 50%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro