În timp ce Turcia se îndreaptă spre prima scădere economică din 2009 încoace, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a ameninţat că va lăsa 3 milioane de refugiaţi să intre în Europa în vremuri în care în UE creşte anxietatea politică din cauza avansului populismului de dreapta în Austria, Germania şi Franţa. Acesta este cel mai recent episod dintr-un război al cuvintelor între Ankara şi Bruxelles care expune lipsa de consens în UE în ceea ce priveşte rezolvarea crizei refugiaţilor şi deriva Turciei spre un stat închis şi autoritar.
Tag: Erdogan
-
Preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan: Europa încurajează terorismul, nu îmi pasă dacă mă numesc dictator
Europa încurajează terorismul prin susţinerea organizaţiei separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), acuză preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, explicând că nu îi pasă dacă este numit de lideri europeni “dictator”.
Europa încurajează terorismul prin susţinerea organizaţiei separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), acuză preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, explicând că nu îi pasă dacă este numit de lideri europeni “dictator”.
“Întreaga Europă încurajează terorismul. Chiar dacă au catalogat PKK drept organizaţie teroristă, observăm cum PKK acţionează liber şi confortabil în Europa”, a declarat Recep Erdogan într-un discurs televizat.
“Nu-mi pasă dacă mă numesc dictator sau altfel, îmi intră printr-o ureche şi îmi iese pe alta. Pe mine mă interesează doar cum îmi spune poporul meu”, afirmă liderul de la Ankara, citat de site-ul agenţiei Reuters.
Turcia a fost criticată dur după arestarea liderilor formaţiunii prokurde HDP (Partidul Democratic al Popoarelor), sub acuzaţia de terorism. Potrivit procurorilor turci, HDP ar avea legături cu mişcarea separatistă kurdă PKK.
Administraţia autoritaristă de la Ankara a declanşat o vastă campanie de epurare a cadrelor după tentativa de lovitură de stat din iulie, arestând sau destituind zeci de mii de comandanţi militari, magistraţi, jurnalişti şi profesori universitari acuzaţi că susţin mişcarea clericului disident Fehtullah Gulen, aflat în SUA.
Uniunea Europeană şi Statele Unite au criticat acţiunile de reprimare din Turcia. La rândul său, Ankara acuză Washingtonul că îl protejează pe Fehtullah Gulen şi că oferă susţinere miliţiilor kurde din Siria şi Irak.
În urmă cu câteva zile, Recep Erdogan a acuzat Germania că a devenit “adăpost pentru terorişti”.
-
Turcia mobilizează vehicule militare la frontiera cu Irakul
Armata turcă a început să mobilizeze tancuri şi alte tipuri de vehicule blindate în provincia Sirnak, în apropierea frontierei cu Irakul, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Reuters.
Vehiculele militare au fost mobilizate marţi în zona Silopi, în provincia Sirnak, situată în apropierea frontierei Turciei cu Irakul.
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat sâmbătă că va suplimenta trupele în această zonă, avertizând grupuri extremiste şiite cu măsuri militare dacă “vor teroriza” populaţia în oraşul irakian Tal Afar.
Decizia Turciei intervine în contextul ofensivei militare care se desfăşoară asupra oraşului irakian Mosul, ocupat de reţeaua teroristă Stat Islamic.
Ministerul turc al Apărării a transmis că acumularea efectivelor are rolul “combaterii terorismului”, în contextul situaţiei din Irak.
-
Insulele greceşti, SUBIECT de CONFLICT diplomatic deschis de TURCIA prima dată de la dispariţia Imperiului Otoman
Citeşte continuarea articolului pe mediafax.ro
-
Cine sunt noii dictatori ai secolului XXI, care au ajuns la puterea prin mijloace democratice
Definiţia obişnuită a unei dictaturi se referă la un guvern susţinut prin acte de violenţă – este cazul totalitarismului din secolul XX, unde tirani precum Stalin, Hitler sau Mao au ucis milioane de oameni în numele unor ideologii aflate la marginea legii.
În ultimele decenii, această definiţie pare însă a se schimba şi observăm o nouă formă de dictatură, una adaptată la realităţile erei globale şi a noilor tehnologii. Aceşti dictatori folosesc puterea obţinută printr-un vot (cel puţin în teorie) democratic pentru a elimina, gradual, orice fel de opoziţie sau sisteme de tipul checks & balances, necesare de altfel pentru funcţionarea corectă a unei democraţii. Mai important, de multe ori ei fac acest lucru fără a folosi violenţa.
Există, desigur, şi o a doua categorie: cea a şefilor de stat care încearcă să modifice starea de fapt după bunul lor plac. Aici am fi inclus, în mod normal, doar lideri precum Kim Jong-Un sau proaspăt alesul preşedinte al statului Filipine, Rodrigo Duterte. Evenimentele de anul acesta au făcut însă ca linia de demarcaţie dintre aceste două categorii să fie din ce în ce mai ştearsă.
Vladimir Putin şi acţiunile sale provocatoare la adresa Ucrainei sau Ercep Erdogan şi procesul său de „purificare“ a celor care au avut orice fel de legătură cu încercarea de lovitură de stat din Turcia sunt două exemple care arată cât de departe poate merge nevoia de putere.
În 1982, în mai mult de un sfert din statele nedemocratice ale lumii exista un conflict în interiorul graniţelor; în 2012, procentajul ajunsese la doar 6%. În aceeaşi perioadă de timp, numărul statelor nedemocratice fără conducători aleşi s-a redus la jumătate.
Iar acest aspect este unul extrem de important, pe care mulţi dintre noii dictatori se bazează: Hugo Chavez, spre exemplu, a câştigat alegerile din 1998 în Venezuela în cadrul unui proces electoral considerat de observatori ca fiind „cel mai transparent din istoria statului“.
Respectul lor se reflectă însă doar asupra propriului popor, după cum a demonstrat anul acesta Recep Erdogan. Deşi avertizat în numeroase rânduri de structurile internaţionale că acţiunile sale pot avea urmări grave pentru viitorul regional al Turciei, Erdogan a decis să trateze după bunul lui plac situaţia internă, propunând chiar reintroducerea pedepsei cu moartea – în condiţiile în care un astfel de act legislativ ar fi şters practic şansele Turciei la integrarea în Uniunea Europeană. Erdogan a mers chiar mai departe, denunţând atitudinea Uniunii Europene: „Europa de ce nu vede şi situaţiile din Statele Unite, Japonia, India sau China? De ce Europa se concentrează să fie preocupată atât de mult doar de situaţia din Turcia?“.
„În Turcia, drepturile omului sunt încălcate în mod flagrant. Constat cu tristeţe, dar nu cu mirare, că SUA, NATO, UE n-au depăşit câteva dubii lansate în legătură cu situaţia din Turcia. Din motive practice, americanii şi ceilalţi parteneri din NATO au închis ochii la încălcarea flagrantă a drepturilor omului care a îndepărtat Turcia de linia pe care NATO şi-a asumat-o. Mă aşteptam ca NATO să fie cât se poate de categorică. Situaţia se deteriorează pe zi ce trece. Eu văd că în Turcia teroarea este instalată de Erdogan şi de aliaţii săi“, a spus Cristian Pîrvulescu.
Un alt exemplu este Rodrigo Duterte, cel care a câştigat în luna mai alegerile din Filipine având ca motive centrale ale campaniei reintroducerea pedeapsei cu moartea şi angajarea unor lunetişti pentru a-i prinde pe cei care comit infracţiuni considerate majore şi care se opun arestării. „Cei care distrug vieţile copiilor noştri vor fi distruşi“, declara acum câteva luni Rodrigo Duterte. „Cei care omoară ţara mea vor fi omorâţi. Pur şi simplu. Fără o cale de mijloc, fără scuze.“ Duterte a adăugat că, în cazul persoanelor condamnate pentru mai mult de o infracţiune majoră, se va apela la o dublă spânzurare. „După ce eşti spânzurat o dată, va exista o altă ceremonie pentru a doua infracţiune până când capul este complet separat de corp. Îmi place asta pentru că sunt nebun“, a spus el.
Poate părea ca o strategie de marketing electoral, dar acţiunile sale de după preluarea celei mai înalte funcţii în stat arată natura lui Duterte: de când a devenit preşedinte, el a coordonat o campanie care a dus la uciderea a peste 2.400 de persoane. „Mulţi vor mai fi ucişi până când ultimul traficant e scos de pe străzi. Până când ultimul om care produce droguri e mort, noi vom continua“, le-a spus liderul politic jurnaliştilor locali.
Lista noilor dictatori este lungă şi pare fără sens să le rostim numele; dar 2016 este anul în care ei şi-au propus să testeze răbdarea statelor din jur.
-
Cine sunt noii dictatori ai secolului XXI, care au ajuns la puterea prin mijloace democratice
Definiţia obişnuită a unei dictaturi se referă la un guvern susţinut prin acte de violenţă – este cazul totalitarismului din secolul XX, unde tirani precum Stalin, Hitler sau Mao au ucis milioane de oameni în numele unor ideologii aflate la marginea legii.
În ultimele decenii, această definiţie pare însă a se schimba şi observăm o nouă formă de dictatură, una adaptată la realităţile erei globale şi a noilor tehnologii. Aceşti dictatori folosesc puterea obţinută printr-un vot (cel puţin în teorie) democratic pentru a elimina, gradual, orice fel de opoziţie sau sisteme de tipul checks & balances, necesare de altfel pentru funcţionarea corectă a unei democraţii. Mai important, de multe ori ei fac acest lucru fără a folosi violenţa.
Există, desigur, şi o a doua categorie: cea a şefilor de stat care încearcă să modifice starea de fapt după bunul lor plac. Aici am fi inclus, în mod normal, doar lideri precum Kim Jong-Un sau proaspăt alesul preşedinte al statului Filipine, Rodrigo Duterte. Evenimentele de anul acesta au făcut însă ca linia de demarcaţie dintre aceste două categorii să fie din ce în ce mai ştearsă.
Vladimir Putin şi acţiunile sale provocatoare la adresa Ucrainei sau Ercep Erdogan şi procesul său de „purificare“ a celor care au avut orice fel de legătură cu încercarea de lovitură de stat din Turcia sunt două exemple care arată cât de departe poate merge nevoia de putere.
În 1982, în mai mult de un sfert din statele nedemocratice ale lumii exista un conflict în interiorul graniţelor; în 2012, procentajul ajunsese la doar 6%. În aceeaşi perioadă de timp, numărul statelor nedemocratice fără conducători aleşi s-a redus la jumătate.
Iar acest aspect este unul extrem de important, pe care mulţi dintre noii dictatori se bazează: Hugo Chavez, spre exemplu, a câştigat alegerile din 1998 în Venezuela în cadrul unui proces electoral considerat de observatori ca fiind „cel mai transparent din istoria statului“.
Respectul lor se reflectă însă doar asupra propriului popor, după cum a demonstrat anul acesta Recep Erdogan. Deşi avertizat în numeroase rânduri de structurile internaţionale că acţiunile sale pot avea urmări grave pentru viitorul regional al Turciei, Erdogan a decis să trateze după bunul lui plac situaţia internă, propunând chiar reintroducerea pedepsei cu moartea – în condiţiile în care un astfel de act legislativ ar fi şters practic şansele Turciei la integrarea în Uniunea Europeană. Erdogan a mers chiar mai departe, denunţând atitudinea Uniunii Europene: „Europa de ce nu vede şi situaţiile din Statele Unite, Japonia, India sau China? De ce Europa se concentrează să fie preocupată atât de mult doar de situaţia din Turcia?“.
„În Turcia, drepturile omului sunt încălcate în mod flagrant. Constat cu tristeţe, dar nu cu mirare, că SUA, NATO, UE n-au depăşit câteva dubii lansate în legătură cu situaţia din Turcia. Din motive practice, americanii şi ceilalţi parteneri din NATO au închis ochii la încălcarea flagrantă a drepturilor omului care a îndepărtat Turcia de linia pe care NATO şi-a asumat-o. Mă aşteptam ca NATO să fie cât se poate de categorică. Situaţia se deteriorează pe zi ce trece. Eu văd că în Turcia teroarea este instalată de Erdogan şi de aliaţii săi“, a spus Cristian Pîrvulescu.
Un alt exemplu este Rodrigo Duterte, cel care a câştigat în luna mai alegerile din Filipine având ca motive centrale ale campaniei reintroducerea pedeapsei cu moartea şi angajarea unor lunetişti pentru a-i prinde pe cei care comit infracţiuni considerate majore şi care se opun arestării. „Cei care distrug vieţile copiilor noştri vor fi distruşi“, declara acum câteva luni Rodrigo Duterte. „Cei care omoară ţara mea vor fi omorâţi. Pur şi simplu. Fără o cale de mijloc, fără scuze.“ Duterte a adăugat că, în cazul persoanelor condamnate pentru mai mult de o infracţiune majoră, se va apela la o dublă spânzurare. „După ce eşti spânzurat o dată, va exista o altă ceremonie pentru a doua infracţiune până când capul este complet separat de corp. Îmi place asta pentru că sunt nebun“, a spus el.
Poate părea ca o strategie de marketing electoral, dar acţiunile sale de după preluarea celei mai înalte funcţii în stat arată natura lui Duterte: de când a devenit preşedinte, el a coordonat o campanie care a dus la uciderea a peste 2.400 de persoane. „Mulţi vor mai fi ucişi până când ultimul traficant e scos de pe străzi. Până când ultimul om care produce droguri e mort, noi vom continua“, le-a spus liderul politic jurnaliştilor locali.
Lista noilor dictatori este lungă şi pare fără sens să le rostim numele; dar 2016 este anul în care ei şi-au propus să testeze răbdarea statelor din jur.
-
România comparată cu TURCIA, are un sistem “autoritar” care seamănă cu regimul lui Ceauşescu! Atac la statul de drept fără PRECEDENT!
În articolul intitulat “Mandatul European de Arestare le dă putere tiranilor din România. Premierul ar trebui să renunţe la el”, consultantul în afaceri publice Damien Phillips susţine că problema cu care se confruntă Stuart Ramsay, realizatorul reportajului despre presupusul trafic ilegal cu arme de foc din România, are la bază politicile sistemului “autoritar” din ţară care seamănă cu regimul lui Ceauşescu şi care suprimă criticile aduse Adminstraţiei de către presă. Phillips solicită premierului britanic Theresa May să retragă ţara din sistemul mandatului european de arestare.
-
Motivul incredibil pentru care preşedintele Turciei eliberează 38.000 de infractori din puşcării
Orice lovitură de stat, oriune s-ar da, presupune obligatoriu ca DOAR un număr mic de oameni să ştie despre un astfel de plan, pentru ca el să aibă şanse de succes. În aceste condiţii, a aresta zeci de mii de oameni, doar pentru că erau simpatizanţi ai presupusului organizator al făcăturii de loviturii de stat este strigător la cer. Pentru orice om cu un pic de minte, este limpede că imensa majoritate a acestora nu aveau habar de nimic şi, poate, ar fi şi refuzat să participe la o lovitură de stat dacă ar fi ştiut despre ea.
Prin urmare, ceea ce se petrece acum în Turcia este încă o dovadă că Erdogan dispreţuieşte profund libertatea de expresie şi că Turcia laică se apropie periculos de o Turcie islamică… Este evident că pentru Erdogan evenimentele de acum o lună sunt doar un pretext pentru a-şi elimina opozanţii politici.
Pentru noi poate părea şocant. Nu acelaşi lucru este pentru istoria Turciei. Iar un Erdogan care se vrea un sultan modern, are modele nenumărate în propria istorie – măceluri fratricide pentru obţinerea puterii în imperiu.
Şi iată că, în spiritul imperial otoman, ministrul de interne turc, Bekir Bozdag, a anunţat că va elibera din închisoare 38.000 de infractori, pentru a face loc celor arestaţi cu ocazia puciului anti-Erdogan, potrivit Reuters.
-
Motivul incredibil pentru care preşedintele Turciei eliberează 38.000 de infractori din puşcării
Orice lovitură de stat, oriune s-ar da, presupune obligatoriu ca DOAR un număr mic de oameni să ştie despre un astfel de plan, pentru ca el să aibă şanse de succes. În aceste condiţii, a aresta zeci de mii de oameni, doar pentru că erau simpatizanţi ai presupusului organizator al făcăturii de loviturii de stat este strigător la cer. Pentru orice om cu un pic de minte, este limpede că imensa majoritate a acestora nu aveau habar de nimic şi, poate, ar fi şi refuzat să participe la o lovitură de stat dacă ar fi ştiut despre ea.
Prin urmare, ceea ce se petrece acum în Turcia este încă o dovadă că Erdogan dispreţuieşte profund libertatea de expresie şi că Turcia laică se apropie periculos de o Turcie islamică… Este evident că pentru Erdogan evenimentele de acum o lună sunt doar un pretext pentru a-şi elimina opozanţii politici.
Pentru noi poate părea şocant. Nu acelaşi lucru este pentru istoria Turciei. Iar un Erdogan care se vrea un sultan modern, are modele nenumărate în propria istorie – măceluri fratricide pentru obţinerea puterii în imperiu.
Şi iată că, în spiritul imperial otoman, ministrul de interne turc, Bekir Bozdag, a anunţat că va elibera din închisoare 38.000 de infractori, pentru a face loc celor arestaţi cu ocazia puciului anti-Erdogan, potrivit Reuters.