Tag: echipe

  • UiPath deschide primul centru de dezvoltare din SUA. Compania vrea să mai angajeze 380 de persoane până la vară

    Kahlon a condus echipa de dezvoltare pentru Microsoft Dynamics 365 Sales and Customer Service applications. Înainte de asta, el a avut roluri de conducere la SAP şi Siebel/Oracle.

    Sediul din Bellevue se va concentra pe adăugarea de noi capabilităţi de Inteligenţă Artificială platformei UiPath. “Suntem foarte încântaţi să deschidem centrul din Bellevue. Pe măsură ce ne pregătim pentru următoarea etapă de creştere a companiei, accesul la talentul şi inovaţia din domeniul IA este esenţial”, a declarat Daniel Dineş, cofondatorul şi CEO-ul UiPath.

    Centrul de dezvoltare din Bellevue este cel mai recent dintr-o serie de noi sedii din oraşe precum Amsterdam, Houston, Munchen, Paris, Seul şi Washington DC. Compania are acum peste 590 de angajaţi în 14 ţări şi intenţionează să crească numărul de angajaţi cu 65% (peste 380 de persoane) până în iunie 2018.

  • TBNR, accelerator de startupuri din Iaşi, şi-a anunţat primele echipe admise în program şi primele investiţii

    Startuprile sunt:

    – Nify LAS, soluţie de learning administration, investiţie de 33.000 EUR
    – RedSuns, drone de cartografiere
    – AMAP, soluţii industriale din zona SCADA, smart metering, energy efficiency
    – Trip & Treat, platformă de turism medical inbound şi outbound
    – Oaza Mamelor, marketplace pentru servicii de wellness pentru mame în perioada sarcinii şi după naştere
    – MKBH, aplicaţie de relaţie de cuplu

    TBNR a fost fondat în Octombrie 2017 de un grup de profesionişti IT din Iaşi, se bucură de susţinerea a 19 mentori şi 21 de investitori, actori reprezentativi ai mediului IT şi de business din Iaşi şi din ţară. Investiţiile TBNR sunt făcute din capital privat şi TBNR va continua să identifice noi oportunităţi de investiţie, în primul rând dintre startupurile admise în propriul său programul de accelerare, ca investitor unic, lead sau partener de rundă cu reţeaua noastră de angel investors.

    TBNR caută startupuri preponderent de software, cu idei scalabile şi potenţial de creştere exponenţială. Echipe din Iaşi, din ţară sau din străinătate pot aplica şi vor fi invitate la discuţii.

  • BearingPoint lansează „Be an Innovator” 2018, noua ediţie a concursului de idei inovatoare pentru studenţi

    BearingPoint  încurajează studenţii să participe la concursul de idei şi start-up-uri cu proiectele lor inovatoare care se potrivesc motto-ului „Go Digital”. Premiile acordate câştigătorilor vor avea o valoare totală de 14.000 de euro. În plus, BearingPoint va sprijini echipa câştigătoare timp de un an în realizarea proiectelor sale. Până în data de 3 aprilie 2018, studenţii de la facultăţile de business şi tehnologie din România, Germania, Austria, şi Elveţia se pot înscrie pe site-ul www.bearingpoint.com/beaninnovator cu idei de proiecte orientate spre viitor şi cu efecte durabile pentru a câştiga premiul Be an Innovator.

    După primirea tuturor candidaturilor, BearingPoint România va alcătui o listă de echipe finaliste, urmând ca, în urma preselecţiei, cele mai bune proiecte să fie prezentate în data de 4 mai 2018, la Berlin, în faţa unui juriu BearingPoint. Câştigătorii vor fi desemnaţi şi premiaţi într-un cadru festiv. De asemenea, finala va oferi echipelor ocazia de a face schimb de idei cu alte start-up-uri, precum şi cu partenerii şi consultanţii BearingPoint. Pentru a ajuta studenţii şi start-up-urile să pregătească prezentarea în faţa juriului, BearingPoint oferă echipelor finaliste traininguri şi coaching.

    Concursul promovează schimbul de idei între participanţi din România, Germania, Austria şi Elveţia şi oferă posibilitatea de a transforma aceste idei în proiecte concrete.

    „Ediţiile precedente au arătat foarte clar cât de mult potenţial de inovaţie şi creativitate au studenţii. Ne vom concentra pe digitalizare, o temă esenţială în societatea şi economia noastră.  Astfel, studenţii abordează direct provocările cu care se confruntă clienţii noştri. Aştept cu nerăbdare să văd ce soluţii vom găsi împreună”, a spus Kiumars Hamidian, lider regional GCR (Germania, Cehia, România) şi preşedintele juriului Be an Innovator.

    Echipa care a câştigat anul trecut concursul este Skipper de la Universitatea St. Gallen din Elveţia. Aceasta a dezvoltat un model de afaceri care să ofere întreprinderilor mici şi mijlocii mai multă transparenţă a preţurilor şi mai multe posibilităţi de benchmarking în domeniul logisticii containerelor de marfă. De la câştigarea premiului, Timarian Rust şi Andreas Beirholm, membrii echipei Skipper, se află în faza de coaching şi au astfel ocazia de a-şi dezvolta în continuare planul de afaceri şi de a pune bazele unui start-up.

    Prin intermediul concursului Be an Innovator, BearingPoint susţine studenţii de la facultăţi de business şi tehnologie de top din România, Germania, Austria şi Elveţia în dezvoltarea şi realizarea ideilor de proiecte digitale, care stabliesc trend-urile pentru viitor.

  • La Bucureşti se organizează cea mai mare competiţie de e-sports din ţară. 16 echipe se bat pentru 1 milion de dolari

    Turneele de calificare pentru The Bucharest Major s-au încheiat şi ne-au oferit lista completă de echipe participante la cea mai mare competiţie Dota 2 a primăverii 2018. Acestea se vor înfrunta pentru premii totale de un milion USD şi pentru 1500 puncte de calificare la The International 2018.

    Zece dintre formaţiile care vor urca pe scena Sălii Polivalente au primit invitaţii directe, iar restul au fost desemnate prin califcări online.

    În fruntea listei echipelor invitate se află nume sonore precum Team Liquid (câştigătoarea turneului The International 2017 cu premii totale de 21 milioane USD), Team Secret (un brand renumit pe scena Dota 2, care în momentul de faţă conduce clasamentul punctelor de calificare) şi Mineski (câştigătoarea turneului PGL Open Bucharest din octombrie 2017).

    Invitate au fost şi echipele Evil Geniuses, Newbee (cea mai bună echipă chineză a momentului), Complexity, Vici Gaming, LFY, Virtus Pro (“campionii” Rusiei) şi Natus Vincere (câştigătoarea primului turneu The International).

    În cele din urmă, calificările regionale au desemnat următoarele reprezentante:

    • China – VG.J Thunder (echipa fondată de baschetbalistul Jeremy Lin)
    • Europa – OG (formaţie cu patru majoruri câştigate la activ)
    • CIS: Vega Squadron
    • America de Sud – PaiN Gaming
    • America de Nord – Optic Gaming
    • Asia de Sud Est – TNC

    The Bucharest Major va include o etapă de grupe de patru zile urmând ca pe 9-11 martie acţiunea să se desfăşoare pe scena Sălii Polivalente. 

  • Steve Bannon: Întrevederea consilierilor lui Donald Trump cu oficiali ruşi a fost “act de trădare”

    Steve Bannon s-a declarat amuzat şi uimit de întrevederea desfăşurată în Turnul Trump din New York cu un procuror rus care promitea să ofere informaţii compromiţătoare despre candidatul democrat la funcţia de preşedinte, Hillary Clinton. Întrevederea a fost aranjată de Donald John Trump jr., fiul lui Donald Trump. La întrevedere au participat şi Jared Kushner, ginerele actualului preşedinte al SUA, precum şi Paul Manafort, care la acea vreme era şeful echipei de campanie electorală a candidatului republican Donald Trump.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine a fost Stela Popescu, actriţa iubită care şi-a dedicat viaţa teatrului şi filmului

    Actriţa Stela Popescu, care peste o lună împlinea 82 de ani, a fost găsită moartă, joi, la domiciliul ei. Stela Popescu era diagnosticată de mai mulţi ani cu diabet. Apelul la 112 a fost făcut de fiica sa adoptivă, care a găsit-o prăbuşită în casă.

    Stela Popescu s-a născut într-o familie de învăţători modeşti, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă.

    Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci duşman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Braşov. În 1953, susţine examenul de admitere la facultate şi este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunţă după un an şi jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel continuă să susţină spectacole de teatru. La sfârşitul facultăţii, este repartizată la Teatrul din Braşov, acolo unde ajunge să susţină 400 de spectacole pe an.

    Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”. În 1969, Stela părăseşte Revista şi se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent. În paralel, susţine şi o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969, la puţin timp după divorţul de Dan Puican. Totodată, joacă în celebra serie de spectacole “Boema” de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare. Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema.

    La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, unde a lucrat până în prezent. Pe scena Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” şi pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu străluceşte în piese precum “Omul care a văzut moartea”, “Mama Boema”, “Boema, slăbiciunea mea” etc. A jucat 18 ani în “Preşul”, 12 ani în “Peţitoarea” şi 10 ani în “Plicul”. A avut şansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.

  • Cel mai nou turneu organizat de Ţiriac în România. Premiile sunt de zeci de mii de lei

    Organizată cu ocazia împlinirii unui an de funcţionare a patinoarului Ţiriac – Telekom Arena, competiţia Ţiriac Trophy recompensează eforturile şi performanţele celor mici în sportul pe gheaţă, se precizează în comunicat. Jucătorii vor primi diplome şi medalii, în timp ce premiile competiţiei însumează 23.000 lei şi vor consta în echipament sportiv de specialitate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oraşul din România care va plăti peste 1,7 milioane de lei pentru iluminatul de sărbători, deşi nu are contract pentru iluminatul stradal

    Reprezentanţii municipalităţii au anunţat că licitaţia pentru închirierea şi montarea instalaţiilor şi echipamentelor de iluminat festiv a fost câştigată de o asociere între două firme, în condiţiile în care contractul privind administrarea sistemului de iluminat stradal a expirat la începutul lunii septembrie.

    De atunci, iluminatul stradal din municipiul Galaţi nu mai este administrat de nicio societate comercială.

    Practic, sistemul funcţionează din inerţie, iar în cazul unor avarii nu există echipe de intervenţie.

    Câteva zone din oraş nu au iluminat stradal, din cauza unor contestaţii. Licitaţia pentru atribuirea contractului în valoare de 580.000 de lei, fără TVA, privind administrarea sistemului de iluminat stradal, a fost blocată de două ori, deoarece firma care a pierdut a contestat procedura.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info