BusinessMagazin

Tag: dreapta

  • Drumul către Strasbourg, via Bucureşti

    Aşa se explică totala concentrare a campaniei electorale pe chestiuni de politică internă şi atacuri la persoană vizându-i pe potenţialii candidaţi la preşedinţie şi tot aşa se explică şi caracterul extrem de ieftin al promovării electorale, mizând ba pe asmuţirea alegătorilor contra partidului de guvernământ, ba pe lozinci neutre, fără mesaj şi nediferenţiate după vreo ideologie politică, deşi principiul de funcţionare al PE este tocmai diferenţierea familiilor de partide după criteriul ideologic.

    O privire de ansamblu peste sondajele de opinie indica drept câştigătoare USD, cu circa 40% din voturi, urmată de PNL (cu mai puţin de 20% de voturi însă), apoi de PDL, de PMP (sub pragul de 10% însă) şi de UDMR, în timp ce restul partidelor nu ar trece pragul electoral. Prezenţa la vot era estimată undeva între cea de la alegerile din 2009 (când a fost de 27,67%) şi cea din 2007 (când prezenţa a fost de 29,46%), raportat la o participare medie la vot în UE aşteptată la 38%, faţă de 43% la scrutinul din 2009, cu toate că miza alegerilor a crescut faţă de 2009: acum grupurile politice au câte un candidat pentru preşedinţia Comisiei Europene, iar PE va vota nu numai preşedintele, ci şi comisarii propuşi de fiecare ţară.

    Ultimele sondaje europene arată că popularii (PPE) ar obţine 217 locuri în PE din totalul de 751, socialiştii şi democraţii (S&D) ar obţine 201 mandate şi liberalii (ALDE) 59. Partidele eurosceptice şi populiste (de dreapta şi de stânga) erau estimate să obţină împreună aproape 35% din voturi, faţă de 25% în 2009, ceea ce va polariza PE, cel mai probabil prin formarea unei coaliţii între populari şi socialişti spre a contracara presiunea extremiştilor.

  • Ponta spune că l-ar primi pe Antonescu în PSD: Eu sunt un pic mai la dreapta decât el

     Victor Ponta a declarat, vineri, presei, la Târgu Mureş, că dacă liderul liberal Crin Antonescu va pleca din PNL, poate să vină la PSD, argumentând că acesta “are un trecut social-democrat”, din moment ce a lucrat numai la stat, moment în care vicepremierul Liviu Dragnea – care l-a însoţit pe Ponta – a adăugat “poate la Teleorman”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Întrebat dacă îi face o invitaţie lui Antonescu în acest sens, Ponta a răspuns negativ, arătând însă că “sigur” l-ar primi pe şeful liberalilor în partid.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai bun slogan de campanie: vin comuniştii şi/sau fasciştii

    Paradigma veche “stânga e comunistă şi vrea cu Rusia / dreapta e capitalistă şi vrea cu SUA” a reapărut în forţă în discursurile liderilor PMP (Teodor Baconschi chiar a explicat, ca la manualul de marketing politic, că blugii în care se afişează ei sunt simbolul SUA, al libertăţii, în opoziţie cu cenuşiul vestimentar al neocomuniştilor PSD) şi s-a îmbogăţit cu acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu că premierul Victor Ponta a făcut pe placul Moscovei lipsind de la întâlnirile cu oficialii americani veniţi recent la Bucureşti, Victoria Nuland şi Hoyt Yee, sugestia şefului statului fiind că românii nu trebuie să voteze la prezidenţiale un prorus.

    În replică, premierul a făcut exces de zel ca să pareze acuzaţiile de antiamericanism care i-ar putea afecta campania electorală: nu doar a aprobat rapid suplimentarea bugetului apărării cu 700 mil. lei şi majorarea corespunzătoare a deficitului bugetar cu 0,2% din PIB, dar s-a aventurat şi să declare că “ne paşte un război” din cauza Rusiei şi să promită că va convoca de unul singur CSAT pe tema Ucraina, peste capul preşedintelui. Încercând iar să se impună ca posibil şef al dreptei şi să de dezbare de moştenirea grea pentru el a participării la USL, liberalul Crin Antonescu s-a grăbit şi el să discute spectrul unui război şi să ceară partidelor un acord de creştere a bugetului apărării de la 1,62% la 2% din PIB.

    Aceeaşi retorică inutil ideologizată a produs ridicolele acuzaţii de fascism pe care le-au aruncat atât premierul Ponta la adresa foştilor “băsişti de la ICR”, Horia Patapievici şi Mircea Mihăieş, cărora le-a refuzat documentele de decorare, cât şi preşedintele Băsescu la adresa lui Ponta pe motiv că “s-a ţinut de gât cu Radu Mazăre care umbla prin Constanţa în uniformă fascistă”. Pentru ambele părţi, acuzaţiile de fascism sunt tocmai bune spre a înlocui deja uzatele acuzaţii, la fel de ridicole, despre “dictatorul Băsescu” şi a “dictaturii lui Ponta”, spre a încerca să-i sperie, măcar acum, pe alegătorii mai slabi de înger şi, bineînţeles, spre a-i solidariza pe alegătorii din “nucleul dur” al stângii şi al dreptei în jurul ideilor care i-au unit cel mai intens în 2012, momentul maxim de antagonism ideologic dintre Băsescu (PDL, actualmente PMP) şi Ponta (USL, actualmente USD).

  • Candidatul dreptei la preşedinţie? Procedăm prin eliminare

    CSCI, institut de sondaje apropiat puterii, a estimat imediat că Victor Ponta ar avea 40% intenţie de vot, urmat de M. R. Ungureanu (14%), Crin Antonescu (12%) şi Elena Udrea (9%) şi că Antonescu ar pierde alegerile indiferent cine ar fi contracandidatul său în turul al doilea, iar preşedintele Traian Băsescu s-a lansat din nou la televiziune într-o campanie deschisă în favoarea PMP şi a potenţialului candidat la prezidenţiale al partidului său de suflet, afirmând că dacă poate să creadă în cineva, acestea sunt persoanele pe care le cunoaşte cel mai bine – Emil Boc şi Elena Udrea.

    Preşedintele nu s-a oprit aici, ci s-a expus conştient criticilor din partea USD, dar şi a propriilor săi fani, atunci când a comentat laudativ săritura cu paraşuta executate de Elena Udrea pentru lansarea tricourilor electorale ale PMP şi când s-a pozat pe plajă împreună cu Udrea şi cu alţi membri ai partidului, îmbrăcat în tricou cu inscripţia “Vote PMP”. Şeful statului ştie însă că nu-l mai aşteaptă acum din partea USD nicio suspendare dacă susţine deschis un partid ori un candidat şi atunci profită la maximum de puţinul timp până la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale spre a încerca să ralieze cât mai mult suport politic şi popular în jurul Elenei Udrea, după ce a văzut că nici PDL-Blaga (cu Cătălin Predoiu), nici FC (cu Mihai-Răzvan Ungureanu), nici PNL (cu Klaus Iohannis sau chiar cu Crin Antonescu) nu dau semne că ar avea capacitatea de a construi o opoziţie suficient de credibilă electoral a “dreptei unite” faţă de USD în general şi faţă de prezidenţiabilul Victor Ponta în particular, iar Emil Boc nici măcar n-a plecat din PDL. Ca atare, importantă în apariţia televizată a preşedintelui a fost eliminarea în premieră a ipotezei Antonescu ca potenţial candidat al dreptei, în numele criteriului considerat acum de Băsescu decisiv pentru calitatea de prezidenţiabil: capacitatea de a se opune nu numai lăcomiei baronilor (cum spusese cu două săptămâni în urmă), ci şi dorinţei “mogulilor” sau a aceloraşi baroni de a decapita DNA şi de a numi la conducerea ei un procuror “prietenos”.

    Tema DNA a fost propulsată în prim-plan de scandalul legat de anchetarea la DNA pentru corupţie a judecătorului Stan Mustaţă de la Curtea de Apel, unul dintre cei ce judecă dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, în care este implicat Dan Voiculescu, fondatorul PC. Voiculescu a cerut Parchetului să facă o anchetă la DNA, ca să vadă dacă nu cumva judecătorul a fost şantajat. Cum ostilitatea liderilor PNL şi PC faţă de instituţiile “justiţiei băsiste” în frunte cu DNA este binecunoscută, ba chiar a dus la conflicte între PNL şi PSD de-a lungul guvernării USL pe motiv că Ponta nu taie ghearele DNA, această temă de campanie vine ca o mănuşă atât pentru preşedintele Băsescu, cât şi pentru viitorul candidat la prezidenţiale al PMP.

  • Un cec în alb de la Traian Băsescu

    Este prima dată când în discursul lui Băsescu apare Elena Udrea drept potenţial candidat al dreptei, după ce Udrea însăşi, devenită liderul de facto al PMP, s-a declarat capabilă să-l învingă pe Victor Ponta la prezidenţiale, iar Elena Băsescu, proaspăt membru de rând al PMP, nu doar că stă alături de Udrea în prezidiu la acţiunile electorale ale partidului, dar mai nou l-a şi veştejit pe prezidenţiabilul PDL, Cătălin Predoiu, reproşându-i  acestuia nici mai mult, nici mai puţin decât probleme de dicţie.

    Este însă şi prima dată când în discursul lui Băsescu apare numele lui Crin Antonescu ca posibil prezidenţiabil al dreptei, având în vedere că doar de curând liderul liberal a părăsit tabăra celor care în iulie 2012 conduseseră ceea ce pe atunci preşedintele numea lovitură de stat. Liberalii însă, dornici să-şi facă simţită cât mai repede prezenţa în opoziţie şi să-şi cureţe renumele după guvernarea alături de PSD, nu stau degeaba. Guvernul vrea să aplice scutirea de impozit pe profitul reinvestit din luna iulie, conform cu calendarul convenit cu FMI la începutul anului, a anunţat premierul Victor Ponta. În ianuarie, fostul ministru de finanţe liberal Daniel Chiţoiu susţinea că măsura ar fi urmat să se aplice concomitent cu reducerea CAS cu 5% la angajator, dacă bugetul o va permite. Aducându-şi aminte de declaraţiile lui Chiţoiu, liberalii au decis acum să depună moţiune de cenzură contra Guvernului, motivând că neimpozitarea profitului reinvestit nu poate avea efectul scontat în economie fără reducerea CAS.

  • Ţara europeană care nu ştie ce să mai facă cu banii: încasează un miliard de dolari pe săptămână şi nu-i poate cheltui

    Departe de criza datoriilor de stat şi declinul economic care macină Europa, Norvegia nu mai ştie ce să facă cu banii. Cel mai mare fond suveran din lume, care administrează petrodolarii strânşi de statul nordic, a devenit obiect de dezbatere publică în contextul alegerilor recente, în urma cărora Partidul Laburist (centru-stânga) a cedat puterea unei alianţe de dreapta conduse de Partidul Conservator.

    Transferul de putere va aduce schimbări la Government Pension Fund Global (GPFG). Noii guvernanţi, care au promis reduceri de taxe, s-au angajat din start să limiteze cheltuielile fondului pentru a evita supraîncălzirea economiei. Totodată, conservatorii iau în calcul divizarea fondului, pentru reducerea riscului ca o greşeală să provoace efecte catastrofale, dar şi din convingerea că apariţia concurenţei ar putea da rezultate mai bune.

    FONDUL ARE ACTIVE EVALUATE LA 760 MILIARDE DE DOLARI ŞI A AVUT PERFORMANŢE MODESTE ÎN ACEST AN, cu un randament de numai 0,1% în trimestrul al doilea, după ce a crescut puternic anul trecut, cu 13,4%. Valoarea activelor fondului depăşeşte cu 40% produsul intern brut al Norvegiei. GPFG joacă pe termen lung, având mandatul de a asigura viitorul economic al ţării după ce resursele vaste de petrol şi gaze vor fi fost epuizate. Fondul norvegian a fost unul dintre puţinii investitori internaţionali care şi-au permis calmul în timpul crizei financiare globale: nu numai că nu a vândut active în perioada de panică de după falimentul Lehman Brothers, ci chiar a cumpărat.

    „Avem posibilitatea ca în vremuri tulburi să aşteptăm cu răbdare ieşirea din turbulenţe„, spune CEO-ul GPFG, Yngve Slyngstad, citat de BBC.Fondul este administrat de un departament care funcţionează în sediul băncii centrale a Norvegiei de la Oslo. Agenţia are peste 200 de angajaţi la Oslo şi alţi 100 în birouri regionale la New York, Londra, Shanghai şi Singapore.
    Traderii lucrează într-o atmosferă calmă, acţionează în mod răbdător, chibzuit, chirurgical. Nici vorbă de zgomotul şi nervii de pe Wall Street, de vânzările panicate la primul semn de prăbuşire a pieţei.

    MISIUNEA FONDULUI ESTE DE A STRÂNGE BANI PE TERMEN LUNG. „În timpul crizei din 2008-2009, mulţi investitori au fost forţaţi de circumstanţe să vândă. Noi ne-am bucurat de privilegiul de a ne păstra activele şi chiar de a acumula mai mult„, spune Slyngstad.Taxele şi redevenţele încasate de Norvegia din industria petrolului şi gazelor naturale pun la dispoziţia fondului lichidităţi de aproximativ un miliard de dolari pe săptămână. Astfel, GPFG a ajuns să deţină în medie 1% din acţiunile listate la nivel global. În Europa, fondul norvegian deţine peste 2% din companiile listate.

    Succesul GPFG este datorat atât exploatării zăcămintelor petrolifere şi gazeifere, cât şi respectării consensului politic de către toate forţele care s-au succedat la guvernare: profiturile obţinute de stat din hidrocarburi trebuie investite în fond. Fondul are întotdeauna o atitudine de investitor pe termen lung, iar mandatul instituţiei impune transparenţă. GPFG încearcă să impună propriile principii de guvernanţă corporativă asupra companiilor unde investeşte şi să se asigure că acestea sunt profitabile pe termen lung.


    CA ACŢIONARI PE TERMEN LUNG, TREBUIE SĂ NE ASIGURĂM CĂ ACESTE COMPANII SUNT PROFITABILE PE TERMEN LUNG, şi de asemenea că nu fac bine doar investitorilor şi acţionarilor, ci şi societăţii în general. Lucrăm cu raţiune, şi nu cu forţă„, explică Slyngstad pentru BBC.În pofida succesului de până acum al GPFG, politicienii de dreapta şi voci din mediul academic vor o schimbare.

  • Vicepreşedintele UMP vrea ca UE să fie formată din şase membri şi Franţa să iasă din Schengen

     “Integrând prea multe ţări, am ucis proiectul european”, apreciază Laurent Wauquiez, fost ministru pentru Afaceri Europene. “Extinderea a fost o eroare. Trebuie reconstituit nucleul european în jurul a şase ţări: Germania, Italia, Spania, Belgia, Olanda şi Franţa. Celorlalte trebuie să li se explice că nu funcţionează în acelaşi ritm. Este valabil pentru Marea Britanie, Irlanda sau România” , a declarat el.

    “Te salvezi sau te scufunzi cu Europa, aceasta este poziţia mea”, a declarat el. Pe tema imigraţiei, Laurent Wauquiez apreciază că “Franţa trebuie să iasă din Schengen” şi speră “că aceasta va deveni poziţia UMP”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine este Manuel Valls, noul premier al Franţei

     Deşi mai apreciat în cadrul dreptei decât al stângii, acest bărbat cu ambiţii asumate, cu ton de multe ori autoritar, şi-a trasat timp de doi ani în această funcţie drumul către Matignon, sediul Guvernului, în ritm de polemici generate de fermitatea sa.

    Ultima este disputa din ianuarie cu polemistul Dieudonné, condamnat de mai multe ori pentru antisemitism şi ale cărui spectacole a reuşit să le interzică. Cu câteva luni înainte, el a provocat o revoltă după arestarea la şcoală şi expulzarea în Kosovo a unei eleve de liceu de etnie romă, în vârstă de 15 ani, care locuia în estul Franţei.

    Membri ai stângii radicale din cadrul partidului au cerut deseori demiterea lui. Aceasta pentru că Manuel Valls place mai mult dreptei. Într-un sondaj publicat în martie, 41 la sută dintre simpatizanţii dreptei l-ar fi ales drept premier dintre personalităţile socialiste, faţă de doar 20 la sută dintre simpatizanţii stângii.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Hamlet de Dâmboviţa: A fi sau a nu fi băsist

    Propaganda PSD a avut, în acest sens, un rol greu, începând cu sugestiile premierului Victor Ponta că obiectivele defunctei USL nu se pot considera îndeplinite atâta vreme cât Traian Băsescu rămâne la putere şi că, deci, părăsirea de către PNL a USL înseamnă abandonarea electoratului care a sperat că liberalii împreună cu pesediştii vor scăpa ţara de “băsism”.

    Aceasta a fost premisa insistenţei lui Ponta că USL se poate reface după alegeri (menite să demonstreze deschiderea şi lipsa de ranchiună a PSD faţă de ex-partenerul “trădător”) , dar şi a săgeţilor de genul “putem reface alianţa şi cu domnul Antonescu, şi fără el”, trimise spre liberalii dezamăgiţi de ieşirea partidului lor de la guvernare, dar neconvinşi încă să treacă la PSD sau la inexistentul partid liberal al lui Tăriceanu.

    De partea sa, Crin Antonescu a încercat să explice că acum bătălia nu se mai dă cu baubaul Băsescu, care îşi termină oricum mandatul în câteva luni, ci cu tentaţia veche a PSD de a se transforma în partid-stat. Antonescu (ca şi comentatorii care au arătat că dorinţa PSD este de a nu figura ca unic actor al guvernării, ci de a se ascunde sub umbrela unor uniuni şi alianţe cu parteneri oricât de simbolici) are dreptate în privinţa partidului-stat, dar nu şi a faptului că Băsescu (de fapt “băsismul”) a rămas în continuare un reper capabil să polarizeze atât scena politică, cât şi simpatiile electoratului. O dovedeşte lupta acerbă pentru titlul de “cel mai băsist partid” sau, după caz, “singurul partid de dreapta care are curajul să se opună lui Băsescu”, luptă în plină desfăşurare între PDL, PMP şi restul micilor partide de dreapta care aspiră la recâştigarea puterii în dauna PSD – grup la care s-a adăugat acum şi PNL.

  • După o profeţie a Elenei Udrea

    Numai vehicularea ideii de alegeri anticipate motivate strict de ţâfna capilor fostei USL ar fi fost de ajuns să justifice remarca preşedintelui Băsescu despre iresponsabilitatea celor doi capi în raport cu soarta ţării. Lucrurile nu s-au oprit însă aici, dacă ţinem cont de oferta premierului Ponta de a oferi posturi de miniştri pur şi simplu ca premiu pentru liberalii care pleacă din PNL ca să-l urmeze pe Călin Popescu-Tăriceanu, devenit brusc candidat la prezidenţiale din partea PSD după ce a înţeles că tandemul electoral Antonescu-Iohannis (care şi-a anunţat explicit dorinţa de a fi susţinut de celelalte partide de dreapta pentru preluarea puterii în toamnă) îi taie şansele de ascensiune politică.

    Intenţia sugerată de Ponta ar fi să refacă la nivel simbolic USL, cu un grup de dezertori din PNL care să poată justifica atât ideea că proiectul USL continuă aşa cum i-a promis electoratului, cât şi prezentarea lui Tăriceanu drept liberal, om de dreapta, într-un tandem electoral Tăriceanu-Ponta, rival celui de mai sus. Plauzibil?

    În ambele tandemuri, locurile de prezidenţiabil şi de candidat la şefia guvernului pot fi schimbate oricând, în funcţie de sondaje (în fond, Antonescu însuşi anunţa după prezidenţialele din 2009 că e gata să fie prim-ministru), iar memoria colectivă e prea scurtă pentru ca electoratele ţintite la toamnă să le mai reproşeze trecutul. Electoratul de dreapta poate reevalua, adică, faptul că Antonescu şi ai lui au fost timp de trei ani aliaţii PSD, iar electoratul de stânga poate uita faptul că guvernul Tăriceanu a lăsat în urmă ruşinosul bilanţ economic din 2008 – deficit structural de 8,5% şi deficit de cont curent de aproape 13%, pentru care România a plătit apoi scump, cu una din cele mai drastice ajustări fiscale din Europa şi cu un credit împovărător de la acelaşi FMI pe care mândrul Tăriceanu îl dăduse afară în 2005.

    Ar mai fi de adăugat doar că Elena Udrea profeţise încă din martie 2013 că USL, după ce se va rupe, va avea doi candidaţi la preşedinţie – Ponta din partea PSD şi Tăriceanu din partea unui PNL care între timp îl va fi descăunat pe Antonescu din cauză de scădere în sondaje. Adevărat, Antonescu a găsit între timp soluţia Iohannis pentru un tandem preşedinte-premier, iar Tăriceanu s-a întors în braţele PSD spre a face cuplu cu Ponta. Dar, cum am spus, locurile în ambele tandemuri rămân interşanjabile până la alegeri, iar toţi protagoniştii provin din USL.