BusinessMagazin

Tag: discurs

  • Toni Iordache, la BM Storytellers: “America a uitat ce suferinţă a produs sistemelor financiare din întreaga lume”

    Iată discursul lui Toni Iordache la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Voi aţi văzut filme, dar eu am trăit coşmarul 2008 pe viu, îmi trece şi acum prin faţa ochilor firul evenimentelor de atunci. A fost de departe cea mai interesantă perioadă din viaţa mea. A fost cea mai intensă perioadă din punct de vedere financiar din 1930 încoace.

    Este de ajuns să ne uităm la cifre: pe vremuri, la pierderi de 50 de milioane de dolari se închidea un trading desk, iar acum la pierderi de 50 de miliarde de dolari nu se închide o bancă. În 2008 s-a văzut pentru prima dată câţi bani erau expuşi la risc. Banii au fost tot timpul în piaţă. Dar dintr-o dată lumea nu mai avea unde să plaseze disponibilul de cash, pentru că nu mai exista yield. Aceasta a şi fost principala cauză a crizei, alături de leverage.

    În prima parte a lui 2008, până în iulie, am lucrat la New York; în august-septembrie am venit în România, care bubuia economic. Era recesiune peste tot în lume, dar casele din România se vindeau cu plusuri enorme de la o zi la alta. Eu veneam dintr-un loc unde se dădea ora exactă. Când am venit în 2008 în Bucureşti, Mugur Isărescu încă spunea că România nu are cum să intre în recesiune, că este bine protejată, că nu a investit în active riscante, că nu e niciun motiv să intrăm în recesiune, că nu este nevoie de bani de la FMI.

    Ulterior, şi-a modificat discursul, iar România a fost afectată direct proporţional, toată lumea a fost afectată. Nu putem să trăim singuri. Rulând deficit bugetar an după an, era normal să fim afectaţi. În anii de glorie, 2004-2008, creşterile spectaculoase acopereau greşelile, dar când nu a mai fost creştere greşelile au devenit foarte vizibile. Criza a durat mai mult în România decât în alte părţi pentru că motorul economiei mergea mai prost. Criza a avut însă şi părţile ei bune, pentru că a rezolvat problema inflaţiei; nu aş fi crezut vreodată că voi vedea în România inflaţie de 1-2%.

    Momentul de isterie a venit în ianuarie 2009, când s-a prăbuşit cursul leu-euro. Îmi amintesc că eram la schi. Toată bula de finanţare, toată bula imobiliară şi toate speranţele s-au prăbuşit, iar eu am revăzut un film pe care îl mai văzusem o dată, e drept că la scară mult mai mare. Dacă până atunci clienţii Deloitte aveau bugete serioase pentru consultanţă, în ianuarie 2009 acestea au dispărut şi nici nu au mai fost bugetate pentru anul care începea atunci.

    Momentul ianuarie 2009 a schimbat total optica, iar acesta a fost şi motivul pentru care am decis să mă întorc la New York. Am aterizat la NY pe 9 martie 2009, în ziua care a rămas în istorie ca „old time low“, ziua minimă, cea mai proastă zi din istoria bursei newyorkeze. Toată lumea era afectată, toţi indicii erau la pământ.

    A urmat încă un episod de business în stil american la Bank of America Merryll Lynch, unde am stat 2 ani şi puţin (2009-2011). Am fost tot pe zona de risc, aceeeaşi pe care lucrasem şi înainte de 2008. După 2008, în America a devenit mult mai importantă problema riscului, s-a ridicat ştacheta pentru tot ce înseamnă controale şi compliance pe zona de risc şi asta am făcut eu la Bank of America Merryll Lynch, eram reprezentantul băncii care discuta faţă în faţă cu reprezentantul FED. Spre deosebire de jobul meu anterior, acum mă raportam la întregul evantai de produse al unei bănci de investiţii cu tot ce însemna asta din punct de vedere financiar şi de reglementare.

    Când am plecat eu, în 2011, încă nu terminaseră fuziunea şi procesul îi depăşise cu mult: toate termenele erau decalate, nu reuşeau să termine o procedură pentru că intervenea ceva, nici FED nu ştia exact ce să le ceară, deoarece era o situaţie nouă şi pentru ei. În 2011, am plecat de acolo şi m-am întors în România a doua oară, de data aceasta în antreprenoriat. Am activat până de curând în sectorul studiilor clinice şi acum am un proiect de dezvoltare de software. Suntem o echipă care pregătim o aplicaţie pentru industria petrolului.

    Lumea are însă memorie scurtă. America a uitat ce suferinţă a produs sistemelor financiare din întreaga lume. Este adevărat că s-au mai schimbat proporţiile, departamentele de risc şi de compliance au acum un rol esenţial în organizaţiile financiare, FED este mai proactiv. Însă fundamental America se simte din nou bine.

  • Cine este Sergiu Biriş, cofondatorul afacerii pe care Facebook a plătit jumătate de miliard de dolari

    Serigiu Biriş la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Povestea mea este diferită de a celorlalţi invitaţi, pentru că în 2007 eram atât de la început încât nu ştiam nimic. Este foarte bine să fii în cel mai „hot„ domeniu acum, însă în 2007 nu ştiam în ce intru sau ce vreau să fac. Ştiam doar că vrem să încercăm să facem un proiect al nostru, personal, pentru că în acel moment dezvoltam site-uri pentru clienţi din afară.

    Poate şi dacă mergeam în această direcţie am fi crescut şi am fi fost o bună resursă de outsourcing acum, însă simţeam nevoia de a dezvolta un proiect propriu. Aveam de fapt trei idei, iar una din acele trei idei a fost Trilulilu, am vrut să facem un site românesc de videosharing. Nu ştiam cum să creăm cu adevărat un business, iar tot ce ştiam despre piaţa online era că e o piaţă de 5 milioane de euro, ceea ce mie mi s-a părut senzaţional. Nu ştiam că există foarte mult scepticism legat de proiectele online şi că erau puţini clienţi care îşi asumau riscul de a investi în publicitatea online atunci.

    După câteva luni de la lansare am fost contactaţi de Business Magazin să facem un cover story. „Vrem!„, am zis, dar nu ştiam ce înseamnă cover story. Motiv pentru care am apărut în tricou pe copertă, nu venisem la Bucureşti pregătiţi. Am făcut şedinţa foto, am răspuns la întrebări şi în mai 2007 am apărut pe coperta revistei. A fost o surpriză plăcută şi s-a dovedit a fi şi un punct foarte important din cariera noastră, pentru că mai târziu investitorul nostru ne-a spus că aşa ne-a găsit, văzându-ne pe coperta revistei. Până să ajungem pe copertă noi am investit destul de mult în acest proiect, tot ce câştigam din web design reinvesteam în site, şi am primit chiar şi oferte de cumpărare la 2-3 luni de la lansare, când a vrut să ne cumpere Neogen.

    Nu am vrut să vindem, deşi 80.000 era o sumă colosală după câteva luni de lucru, însă am avut noroc că i-am cooptat pe consultanţii care ne-au temperat şi ne-au asigurat că vor veni şi mai mulţi bani mai târziu. Mai târziu, în 2007, Alexis Bonte a preluat doar o părticică din proiect, 10%, cu 100.000 de euro. A fost cel mai bun lucru că nu am vândut businessul din prima. Îţi trebuie răbdare, ca antreprenor. Cu Trilulilu primii bani, 5.000 de lei, i-am făcut după şase luni de la lansarea proiectului, moment când aveam cheltuieli de 6.000 de euro pe lună. Cea mai mare provocare, pentru noi, a fost să învăţăm să facem bani în spaţiul online, am avut foarte multe încercări şi foarte multe eşecuri să susţinem businessul, pentru că piaţa din România are particularităţile ei. Cea mai bună soluţie a fost să ne înfiinţăm propria echipă de vânzări, am învăţat asta în decurs de câţiva ani.

    Văd foarte mulţi tineri care şi-ar dori să încerce ceva, însă se tem să nu eşueze, că sunt multe provocări pe piaţă, dar îmi dau seama că şi noi, dacă am fi analizat la fel de în detaliu afacerea, probabil nu am fi realizat nimic. Am fi mers înainte cu programarea şi web designul şi mă bucur că am avut naivitatea şi curajul de a face ceva şi de a sprijini acest proiect prin orice mijloace. Cred că foarte mulţi tineri din ziua de azi ar trebui să lase deoparte gândirea raţională şi să îşi urmeze instinctul de a crea ceva.

    Acum sunt foarte implicat în Zonga, care este un „spin off„ din Trilulilu, un serviciu de muzică, legal, care oferă acces la 20 de milioane de melodii de pe mobil, tabletă sau PC. Am semnat contracte cu toate casele de discuri internaţionale şi locale, iar acesta a fost unul dintre cele mai mari challenge-uri din ultimii ani, să reuşim să lansăm acest proiect. Am reuşit să negociem cu casele de discuri şi în circa doi ani am reuşit să obţinem drepturile. Timp în care am reuşit să dezvoltăm şi produsul, şi până la urmă am avut noroc să îl aducem la costul pentru end-user pe care l-am dorit. Casele de discuri ar fi dorit ca un abonament să coste 10 euro pe lună, noi am reuşit să-l aducem la 3 euro, am reuşit să semnăm un parteneriat cu Vodafone, ei fiind şi parteneri în afacere. Acest proiect are mult mai mari provocări şi de aceea mă focusez mai tare, pentru că este şi o piaţă care mai are nevoie de educare, cea a conţinutului online plătit.

    Este greu în acest domeniu pentru că pirateria are un grad destul de ridicat şi există şi convingerea că tot ce este pe internet trebuie să fie gratis. Am pornit pe un drum, îl ţinem în continuare şi ne gândim inclusiv să deschidem serviciul şi în alte ţări.

    Cei care vor să dezvolte acum un business online trebuie să se orienteze spre zona de mobile, pentru că Facebook, de exemplu, raportează că peste 55% dintre venituri le vin din publicitatea de pe mobil, ceea ce mi se pare incredibil. Cred, de asemenea, în orice produs care se bazează pe venituri din publicitate, atâta vreme cât este bine realizat şi are o piaţă. Cred că este o mare nevoie de produse locale. Cred în servicii cu valoare adăugată, obligatoriu plătite, şi care încep să fie pe val; vor apărea tot mai multe astfel de produse. 

  • Al 15-lea bogat al lumii nu doarme noaptea de grija săracilor

    “Am 85 de ani şi mă simt binecuvântat să văd în viaţă mai multe decât pot ţine minte şi să îmi amintesc mai multe decât am văzut. De ce nu dorm noaptea? Mă tem de inegalităţile care se adâncesc în averi şi oportunităţi, şi de faptul că, lăsate nesoluţionate, ar putea deveni “noua normalitate”, le-a mărturisit Li Ka-shing studenţilor.

    În lume, două treimi dintre adulţi (3,207 miliarde persoane) au active şi averi mai mici de 10.000 de dolari şi doar 32 de milioane de persoane deţin averi de peste un milion de dolari.

  • George Butunoiu, la BM Storytellers: “Eu am ales să fiu la mijloc între angajaţi şi angajatori, între români şi străini”

    Iată discursul lui George Butunoiu la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Eu am început activitatea de recrutare în urmă cu 22 de ani şi tot timpul am lucrat numai la firma mea. Este adevărat că înainte de 2006 am fost asociat cu nişte nume străine, pentru că dacă mă chema Ward Howell sau Alexander Hughes puteam să cer tarife de două ori sau de trei ori mai mari pentru acelaşi serviciu.

    La începutul anilor 90, eram câţiva oameni care am avut ceva bani şi eu am ales să fiu la mijloc între angajaţi şi angajatori, între români şi străini, şi vrând-nevrând trebuie să ascult mereu plângerile unora sau altora. Angajaţii se plâng de angajatori, angajatorii de plâng de angajaţi, românii de străini, toată lumea se plânge de toată lumea. Ce pot să spun eu după 24 de ani în această piaţă este că relaţiile dintre angajaţi şi angajatori sunt mult mai proaste şi mai tensionate decât erau în urmă cu 20 de ani. O parte importantă a angajaţilor îi detestă copios pe angajatorii lor, iar destui dintre ei îi urăsc de-a binelea. Şi angajatorii la fel. Nu râdeţi, e o problemă serioasă.

    Toată ziua eu asta fac, mă întâlnesc cu angajaţi care spun de ce vor să plece şi ce şi-ar dori de fapt şi cu angajatori care îmi explică de ce ar vrea să schimbe pe unul sau pe altul. Relaţiile şi încrederea dintre angajaţi şi angajatori au coborât la cel mai scăzut nivel din câte îmi aduc eu aminte. Până în 1995, era încredere foarte mare între angajaţi şi angajatori.

    În toate studiile care s-au făcut până acum la nivel european, România a fost tot timpul pe ultimul loc la indicele de încredere generalizată, în jur de 10%. Asta înseamnă că orice român, instinctiv, are încredere doar într-unul din zece oameni care îl înconjoară. Despre ceilalţi nouă are impresia că vor să îl înşele, să îl fure,  să îi facă cine ştie ce grozăvie dacă nu e atent. În consecinţă, oamenii îşi iau măsuri de precauţie faţă de lucruri care nu s-au întâmplat niciodată şi consumă o mulţiume de resurse cu măsuri de protecţie pentru a se apăra: angajaţii faţă de angajatori, angajatorii faţă de angajaţi, statul faţă de contribuabili şi aşa mai departe. În România este o risipă absurdă pe măsuri de prevenţie.

    Relaţiile dintre angajaţi şi angajatori sunt stufoase, dar aş vrea să mă opresc asupra problemei ataşamentului: angajaţii au tendinţa să se ataşeze afectiv de companie. Chiar sunt încurajaţi de către nişte oameni de la HR, unii chiar o fac cu bună credinţă, le spun angajaţilor să aibă o relaţie cu compania ca şi cum aceasta ar fi o vietate, o persoană; oamenii din HR nu îşi dau seama că nu e bine în primul rând pentru firmă, deoarece o relaţie afectivă este mult mai greu de gestionat decât orice alt tip de relaţie.

    Cu cât angajaţii se implică mai mult în relaţia cu firma, cu atât deziluzia este mai mare. Asta pentru că, în general, pe firme nu le interesează ce aţi făcut până acum pentru firmă, ci ceea ce puteţi face de acum înainte. Degeaba aţi făcut mii de sacrificii pentru firmă, dacă în viitor nu le mai puteţi face sau nu mai puteţi aduce performanţă, e degeaba. Ataşamentul e foarte mare în special în cazul poziţiilor joase, unde sunt salariile mai mici. Cu cât creşte poziţia şi salariul, angajatul este mai atent, mai educat, mai versat şi ştie să îşi dozeze afecţiunea.

    Lipsa de ataşament de felul acesta dintre angajaţi şi firmă e mult mai mare la străini. Aceştia cel mai adesea detestă firma. Profită la maxim de potenţialul de moment şi gata. Din punctul ăsta de vedere, e şi de aşteptat, românii oricum sunt mai afectuoşi de felul lor, dar străinii pur şi simplu bifează ce au de făcut şi gata.

  • Dan Pascariu, la BM Storytellers: “2006 a fost un an important, se întâmpla prima mare fuziune în bankingul românesc”

    Iată discursul lui Dan Pascariu la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    2006 a fost un an important, se întâmpla prima mare fuziune în bankingul românesc. Pentru mine a fost însă şi ultimul an de activitate extrem de intensă, tocmai datorită procesului de integrare, care este un proces extrem de complex. Este însă un proces din care colegii mei mai tineri au învăţat de parcă ar fi făcut două facultăţi.

    Aveam 57 de ani când s-a întâmplat fuziunea, săptămâna asta am împlinit 64. Am ales să mă retrag în primul rând pentru că anii de după revoluţie au fost extrem de solicitanţi. Un al doilea motiv a fost că, potrivit regulilor băncii, la 60 de ani nu mai poţi să fii preşedinte executiv şi am decis că este mai bine ca banca să înceapă în noua formulă cu un nou preşedinte executiv. În al treilea rând, nu am vrut să repet experienţa tatălui meu, care a suferit extrem de mult când a ieşit la pensie. Am decis să fac un downsizing, un fade out, să îmi găsesc alte preocupări, să mă bucur de viaţă.

    În 4 iunie 2007 s-a terminat fuziunea. Ţin minte că era foarte frumos afară, era un iunie călduros, iar în următoarele trei luni am stat la Snagov, unde am o casă, am citit, am înotat, am stat la soare şi m-am bronzat. Veneam destul de rar în Bucureşti, de două-trei ori pe săptămână, aveam consiliul de administraţie şi alte activităţi.

    Şi aşa a venit toamna. Atunci am luat decizia să încep să dau ceva înapoi societăţii. Şi m-am gândit ce pot face eu acum, în afară de a mă simţi bine, de a nu face foarte mult şi de a fi foarte bine plătit? Sigur, am luat încă câteva consilii de administraţie la alte companii, adică am fost invitat şi am acceptat. Dar ştiam că trebuie să dau înapoi din timpul şi experienţa mea. Şi aşa s-au născut două proiecte: unul este programul de mentorat din bancă.

    Nu pot spune cât de satisfăcătoare este această activitate, să mă întâlnesc cu oameni din bancă şi să discut cu ei. 70% din cei cu care am lucrat au evoluat în timp, au acum responsabilităţi mai mari. Al doilea proiect constă în faptul că mă duc cu regularitate în ţară, în licee şi în universităţi. Stau de vorbă cu elevii şi cu studenţii despre ingredientele de succes în viaţă. Pornind de la premisa că, la modul convenţional, eu sunt un om de succes, vreau să le împărtăşesc din experienţa mea; prezentarea mea are un titlu foarte generous, dar simplu şi cuprinzător, în care eu cred: Succesul nu e întâmplător.

    Motivul pentru care merg în şcoli este că, din păcate, tinerii din ziua de azi au modele false la TV, în reviste, în ziare, dar şi în jur. Părinţii nu au timp să stea de vorbă cu ei, profesorii încearcă, dar copiii sunt puternic influenţaţi de anturaj, iar anturajul este puternic influenţat de anturajul lărgit, de media şi de cultura prevalentă în acest moment. Elevii sunt mult mai participativi decât studenţii, studenţii sunt deja blazaţi şi neîncrezători, sunt în perioada aceea în care nu mai au niciun control parental, nici presiunea profesorilor şi foarte mulţi dintre ei plutesc, nu mai sunt ancoraţi, nu-şi mai găsesc locul.

    Ca să dezmorţesc atmosfera, la începutul discuţiei le pun trei întrebări: cine vrea să fie bogat ca Ion Ţiriac? cine vrea să fie faimos ca Andreea Marin? cine vrea să devină preşedinte de bancă? În funcţie de context, ridică o parte dintre ei mâna la fiecare dintre întrebări. Asta înseamnă că identificăm succesul cu bogăţie, faimă, poziţie. Asta ar însemna că foarte mulţi oameni de pe lumea asta sunt lipsiţi de succes, dar eu am o altă definiţie a succesului. Pentru mine succesul înseamnă în primul rând să-ţi găseşti vocaţia. Fiecare are de la părinţi o moştenire genetică, la care se adaugă educaţia şi experienţele personale, aşa că fiecare om este unic. Vocaţia înseamnă să foloseşti această unicitate, să-ţi foloseşti datele, pentru a face lucruri care să-ţi facă plăcere. Din punctul meu de vedere, este primul semn al succesului.

    Dacă faci ceea ce-ţi place, încetul cu încetul vei avea recunoaştere. Întotdeauna o dau exemplu pe fiica mea: când a terminat facultatea, a lucrat în diverse locuri, în investment banking, la un fond de investiţii din Anglia. Când a venit criza, fondul s-a închis. N-am simţit-o tristă, n-am simţit-o devastată, era oarecum uşurată. Mi-a spus că se simte uşurată, “pentru că mi-am dat seama că aş fi fost doar un analist mediocre, eu nu sunt un om de cifre, eu sunt un om de idei, de cuvinte”. Mi-a spus că vrea să facă un masterat în arte sau marketing şi ulterior a fost acceptată la Kellogg, în Chicago.

    Când a terminat masteratul, a găsit un job de marketing manager la un startup în technology. A lucrat acolo câteva luni şi a avut norocul să-l întâlnească pe CTO-ul companiei, care i-a deschis mintea şi înţelesul pentre tehnologie. După câteva luni au părăsit amândoi compania şi şi-au făcut propria lor firmă şi acum lansează o platformă online. Niciodată n-am văzut-o pe fiica mea, care împlineşte 32 de ani, mai fericită. De ce? Penttru că şi-a găsit vocaţia. 

  • Joe Biden, în România: Avem o obligaţie sacră să fim alături de voi. Naţiunile din NATO nu sunt singure. Graniţele Europei nu trebuie schimbate cu forţa

     Declaraţiile lui Joe Biden:

        Mulţumesc pentru această primire. Este o cinste să am prilejul să văd trupele noastre lucrând împreună în Carpaţi. În ultimii 25 de ani am cunoscut din ce în ce mai mult România. Am văzut cum aţi parcurs drumul de la tiranie la libertate.

        Mulţumesc românilor în uniformă care ne ajută să asigurăm securitatea.

        În România forţele americane au găsit aliaţi de nădejde.

        Consider că sunteţi cea mai bună generaţie de luptători. Sunteţi un grup extraordinar, un grup de patrioţi care păzesc libertatea în Europa. SUnt deosebit de mândru de dumneavoastră. Este o obligaţie sacră să fim alături de voi şi de NATO.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vladimir Putin, în Crimeea pentru a asista la ceremoniile de la Sevastopol. Preşedintele rus va susţine un discurs

     După susţinerea discursului, Putin va depune o coroană de flori la monumentul eroilor din Sevastopol, se va întâlni cu veteranii şi va asista la un concert.

    Avionul preşedintelui rus a aterizat vineri pe aerodromul Belbek, de unde a plecat către Sevastopol, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, confirmând o informaţie difuzată anterior de presa rusă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grapini: Rămân în politică cât voi trăi, m-a convins “un discurs al Papei de la Roma”

     Maria Grapini a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, răspunzând unei întrebări, că a avut momente în care a regretat că a intrat în politică, dar în cele din urmă a decis să nu renunţe.

    “M-a liniştit definitiv şi am spus că rămân în politică atât cât voi trăi. A fost un discurs al Papei de la Roma în care spunea că ei nu pot face politică, dar cei care nu fac politică fac cea mai proastă politică pentru că ceea ce spun că ştiu să facă, inteligenţa, ideile nu şi le pot pune în aplicare stând la o parte şi lăsând pe alţii să facă politică proastă”, a afirmat Maria Grapini.

    Ea a adăugat, răspunzând unei întrebări, că în politica românească sunt puţine elite, criticându-i pe cei care sunt ”bine pregătiţi profesional, moral” şi nu se implică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sergiu Biriş, la BM Storytellers: Cei care vor să dezvolte acum un business online trebuie să se orienteze spre zona de mobile

    Iată discursul lui Serigiu Biriş la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existenţă a revistei Business Magazin:

    Povestea mea este diferită de a celorlalţi invitaţi, pentru că în 2007 eram atât de la început încât nu ştiam nimic. Este foarte bine să fii în cel mai „hot„ domeniu acum, însă în 2007 nu ştiam în ce intru sau ce vreau să fac. Ştiam doar că vrem să încercăm să facem un proiect al nostru, personal, pentru că în acel moment dezvoltam site-uri pentru clienţi din afară.

    Poate şi dacă mergeam în această direcţie am fi crescut şi am fi fost o bună resursă de outsourcing acum, însă simţeam nevoia de a dezvolta un proiect propriu. Aveam de fapt trei idei, iar una din acele trei idei a fost Trilulilu, am vrut să facem un site românesc de videosharing. Nu ştiam cum să creăm cu adevărat un business, iar tot ce ştiam despre piaţa online era că e o piaţă de 5 milioane de euro, ceea ce mie mi s-a părut senzaţional. Nu ştiam că există foarte mult scepticism legat de proiectele online şi că erau puţini clienţi care îşi asumau riscul de a investi în publicitatea online atunci.

    După câteva luni de la lansare am fost contactaţi de Business Magazin să facem un cover story. „Vrem!„, am zis, dar nu ştiam ce înseamnă cover story. Motiv pentru care am apărut în tricou pe copertă, nu venisem la Bucureşti pregătiţi. Am făcut şedinţa foto, am răspuns la întrebări şi în mai 2007 am apărut pe coperta revistei. A fost o surpriză plăcută şi s-a dovedit a fi şi un punct foarte important din cariera noastră, pentru că mai târziu investitorul nostru ne-a spus că aşa ne-a găsit, văzându-ne pe coperta revistei. Până să ajungem pe copertă noi am investit destul de mult în acest proiect, tot ce câştigam din web design reinvesteam în site, şi am primit chiar şi oferte de cumpărare la 2-3 luni de la lansare, când a vrut să ne cumpere Neogen.

    Nu am vrut să vindem, deşi 80.000 era o sumă colosală după câteva luni de lucru, însă am avut noroc că i-am cooptat pe consultanţii care ne-au temperat şi ne-au asigurat că vor veni şi mai mulţi bani mai târziu. Mai târziu, în 2007, Alexis Bonte a preluat doar o părticică din proiect, 10%, cu 100.000 de euro. A fost cel mai bun lucru că nu am vândut businessul din prima. Îţi trebuie răbdare, ca antreprenor. Cu Trilulilu primii bani, 5.000 de lei, i-am făcut după şase luni de la lansarea proiectului, moment când aveam cheltuieli de 6.000 de euro pe lună. Cea mai mare provocare, pentru noi, a fost să învăţăm să facem bani în spaţiul online, am avut foarte multe încercări şi foarte multe eşecuri să susţinem businessul, pentru că piaţa din România are particularităţile ei. Cea mai bună soluţie a fost să ne înfiinţăm propria echipă de vânzări, am învăţat asta în decurs de câţiva ani.

    Văd foarte mulţi tineri care şi-ar dori să încerce ceva, însă se tem să nu eşueze, că sunt multe provocări pe piaţă, dar îmi dau seama că şi noi, dacă am fi analizat la fel de în detaliu afacerea, probabil nu am fi realizat nimic. Am fi mers înainte cu programarea şi web designul şi mă bucur că am avut naivitatea şi curajul de a face ceva şi de a sprijini acest proiect prin orice mijloace. Cred că foarte mulţi tineri din ziua de azi ar trebui să lase deoparte gândirea raţională şi să îşi urmeze instinctul de a crea ceva.

    Acum sunt foarte implicat în Zonga, care este un „spin off„ din Trilulilu, un serviciu de muzică, legal, care oferă acces la 20 de milioane de melodii de pe mobil, tabletă sau PC. Am semnat contracte cu toate casele de discuri internaţionale şi locale, iar acesta a fost unul dintre cele mai mari challenge-uri din ultimii ani, să reuşim să lansăm acest proiect. Am reuşit să negociem cu casele de discuri şi în circa doi ani am reuşit să obţinem drepturile. Timp în care am reuşit să dezvoltăm şi produsul, şi până la urmă am avut noroc să îl aducem la costul pentru end-user pe care l-am dorit. Casele de discuri ar fi dorit ca un abonament să coste 10 euro pe lună, noi am reuşit să-l aducem la 3 euro, am reuşit să semnăm un parteneriat cu Vodafone, ei fiind şi parteneri în afacere. Acest proiect are mult mai mari provocări şi de aceea mă focusez mai tare, pentru că este şi o piaţă care mai are nevoie de educare, cea a conţinutului online plătit.

    Este greu în acest domeniu pentru că pirateria are un grad destul de ridicat şi există şi convingerea că tot ce este pe internet trebuie să fie gratis. Am pornit pe un drum, îl ţinem în continuare şi ne gândim inclusiv să deschidem serviciul şi în alte ţări.

    Cei care vor să dezvolte acum un business online trebuie să se orienteze spre zona de mobile, pentru că Facebook, de exemplu, raportează că peste 55% dintre venituri le vin din publicitatea de pe mobil, ceea ce mi se pare incredibil. Cred, de asemenea, în orice produs care se bazează pe venituri din publicitate, atâta vreme cât este bine realizat şi are o piaţă. Cred că este o mare nevoie de produse locale. Cred în servicii cu valoare adăugată, obligatoriu plătite, şi care încep să fie pe val; vor apărea tot mai multe astfel de produse. 

  • Parisul alege, pentru prima oară, o femeie în funcţia de primar

    Rezultatul vine ca o victorie pentru partidul lui Hollande, care a pierdut alegerile în numeroase alte oraşe din Franţa.

    Anne Hidalgo va deveni astfel prima femeie primar din istoria de peste 2.000 de ani a capitalei franceze. “Sunt prima femeie care ajunge primar al Parisului, şi sunt perfect conştientă de provocările pe care acest lucru le presupune”, a declarat Hidalgo în cadrul discursului de după anunţarea rezultatelor.