BusinessMagazin

Tag: copilarie

  • Biocorporatiştii – au renunţat la viaţa de oraş şi la munca în corporaţie pentru a face agricultură la ţară

    L-am întâlnit pe Matei Dumitrescu, unul dintre cei patru fondatori ai afacerii Coşul de legume, în biroul din cadrul centrului de afaceri Bucharest HUB, unde îşi întâmpină de cele mai multe ori clienţii şi partenerii. Tot acolo ajung şi multe dintre coşurile cu legume şi fructe vândute prin intermediul site-ului, SMS-urilor sau telefoanelor. Matei Dumitrescu este responsabil de partea de business to business, colegul lui, Andrei Barbu, fost IT-ist, se ocupă de producţia de pe terenul din Valea Măcrişului, iar soţiile lor, psiholog şi arhitect, gestionează marketingul, comunicarea şi relaţiile cu clienţii.

    „Experienţa fiecăruia dintre noi a intervenit la un moment dat: cu ajutorul lui Andrei Barbu am dezvoltat site-ul şi urmărirea livrărilor în sistem, soţia sa, Alexandra, de profe-sie arhitect, a intervenit când a venit vorba de dezvoltarea solariilor şi a halei de depozitare, iar Sabina, soţia mea, psiholog, face cursuri de parenting unde nu vorbeşte doar despre educaţia, ci şi despre hrana copiilor, identificând astfel nevoile consu-matorilor preocupaţi de sănătatea lor“, explică Matei Dumitrescu modul cum pregătirea din varii domenii ajută şi în agricultură.

    Ideea afacerii Coşul de legume a venit în 2011, când Andrei şi Alexandra Barbu au început să caute produse sănătoase pentru fetiţa lor. „Nu aveam de unde să procurăm mâncarea sănătoasă, aşa că am decis să ne-o facem singuri“, este ex-plicaţia simplă a lui Dumitrescu, care i s-a alăturat lui Barbu în 2012, odată cu creşterea cererii pentru legumele cultivate în sistem ecologic. În prezent, cele două familii cultivă la ferma lor de 16 hectare din Valea Măcrişului, în apropiere de oraşul Urziceni, legume şi fructe în sistem ecologic, printre care şi sfeclă elveţiană, roşii mov sau morcovi galbeni şi albi, varză furajeră. Pe un teren de circa două hectare din zona Cheile Olteţului cultivă cartofi, iar în apropiere de Bucureşti au şi un mic depozit de logistică, de unde fac livrările.

    Legumelor şi fructelor li se adaugă ouăle şi carnea de la câteva sute de găini, aflate tot la ferma de pe Valea Măcrişului. Lucrează însă şi cu mai multe ferme partenere – unele cu certificare ecologică definitivă, altele în conversie, de la diverse organisme de certificare. Produsele sunt vândute prin intermediul site-ului, pe bază de comandă sau abonament săptămânal: clienţii îşi primesc coşul proaspăt, în fiecare marţi şi sâmbătă, chiar la uşa lor sau în cele circa 30 de centre partenere.

    În total, cele două familii au investit în afacere circa 50.000 de euro. Datorită cererii mari, au început să colaboreze şi cu alte ferme, subcontractori, care investesc parţial banii proprii în ferma de legume. Break-even-ul a fost atins astfel anul trecut, când afacerea a ajuns la venituri de 100.000 de euro, iar perspectivele sunt pozitive şi pentru anul în curs.“Am vândut abonamente prepaid în luna martie cât aproape toată cifra de afaceri din legume de anul trecut“, argumentează Dumitrescu, care a primit în avans plata pentru costurile viitoare.

    Comanda medie în magazinul cosuldelegume.ro este de 78,30 de lei, iar cei mai mulţi clienţi sunt mame tinere, potrivit lui Dumitrescu. Anul trecut au avut circa 5.000 de livrări, iar unii dintre clienţi, potrivit lui Dumitrescu, au cumpărat produse proas-pete chiar şi în valoare de 1.000 de euro. În afară de cele câteva sute de clienţi stabili, compania lucrează şi cu restaurante (Violeta’s Kitchen, Cafe Verona), centre de afaceri (Bucharest HUB), grădiniţe, şcoli (British School of Bucharest) sau săli de fitness.

    Parteneriatele şi vânzările către consumatorii finali sunt echilibrate, având fiecare o proporţie de 50% din afacere. Matei Dumitrescu este de părere că nu e nevoie de pregătire pentru a-ţi începe o afacere în agricultură şi găseşte mai folositoare experienţa din domenii care, aparent, nu au puncte în comun cu „viaţa la ţară“. „Noi am pornit de la coadă la cap: aveam multe cunoştinţe, networking dezvoltat, prieteni care ne-au îndrumat către alţi clienţi şi către nevoile lor.“ Dacă el este în continuare implicat în alte afaceri, precum turismul şi marketingul, Andrei Barbu a renunţat cu totul la munca dintr-o multinaţională IT pen-tru a se dedica businessului cu legume.

    Acum, în loc să îşi petreacă zilele scriind cod, ajunge să îşi petreacă şi nopţile su-praveghind producţia de legume de pe Valea Măcrişului când temperaturile sunt foarte scăzute. În afară de cele două familii, numărul angajaţilor variază în funcţie de sezon şi poate ajunge la 30 de persoane în perioada de maximă productivitate şi in-clude atât personalul care se ocupă de livrări, cât şi lucrătorii temporari de pe câmpul din zona Bărăganului.

  • Licitaţia de vară la Artmark

    Prima dintre operele lui Tonitza prezente în licitaţie, intitulată “Noapte bună!“, provine dintr-o colecţie privată din SUA. Opera a aparţinut unei familii de evrei din industria textilă, apropiaţi şi protectori ai lui Tonitza, nevoiţi să părăsească ţara din cauza mişcărilor antisemite şi a comunismului. Familia ajunge mai întâi în Argentina, apoi în Statele Unite, fără a se despărţi însă de averea cea mai de preţ luată din ţara natală: colecţia de tablouri. Deşi colecţionarii nu au mai reuşit să se întoarcă în ţară, acest lucru este posibil pentru capodopera lui Tonitza.

    Cel mai cunoscut tablou semnat de Tonitza, având ca tematică lumea copilăriei, tranzacţionat pe piaţa de artă în primăvara anului trecut, “Trei fraţi”, a fost adjudecat la Artmark cu 170.000 de euro.

    Cea de-a doua pictură a lui Tonitza prezentă în cadrul Licitaţiei de Vară, “Bretonă”, aflată la poziţia 144 din catalogul expoziţiei Grupului celor Patru din 1933, sub titlul modest de “Cap de femee – studiu”, ne oferă măsura calităţilor picturale pe care le poartă creaţia lui Tonitza. Era un an extrem de important în cariera artistului – moment al revenirii pe scena artistică, după o perioadă relativ nefastă a carierei. Anii petrecuţi în Constanţa, unde în final va eşua în a finaliza pictura catedralei Sf. Gheorghe, aveau să fie recompensaţi prin expoziţia Grupului celor Patru (martie 1933), unde Nicolae Tonitza, cu 70 de lucrări expuse, printre care şi opera “Bretonă”, a fost foarte bine primit de critica vremii.

    Din Licitaţia de Vară nu lipsesc operele lui Pallady (“Narcise şi lalele” – valoare estimativă: € 35.000 – 55.000), Petraşcu (“Interior la Târgovişte” – valoare estimativă: € 14.000 – 24.000), Baba (“Pieta” – valoare estimativă: € 20.000 – 30.000), Ressu (“Turnul Negru spre şcheii Braşovului” – valoare estimativă: € 9.000 – 16.000), Iser (“Nud în grădină la Toulon” – valoare estimativă: € 14.000 – 24.000), şirato (“Tătăroaice la Mangalia” – valoare estimativă: € 20.000 – 30.000) sau Dărăscu (“Natură statică tradiţională” – valoare estimativă: € 10.000 – 18.000).

     

  • Adevăratul Mowgli:Fetiţa care şi-a petrecut primii zece ani din viaţă în jungla africană – GALERIE FOTO

    Şi-a petrecut astfel copilăria printre animalele ajungând să considere un elefant drept fratele ei şi să se joace chiar şi cu un leopard. Tippi are  are în prezent 23 de ani şi trăieşte în Franţa, iar pozele făcute de părinţii ei fac parte din cartea  ‘Tippi: My Book of Africa’  ce poate fi asemănată cu opera lui Rudyard Kipling, “Cartea Junglei”.

  • Vacanţa ideală în Cuba: havane, rom şi salsa

    CE PARE CĂ FEELING-UL A FOST MAI TARE DECÂT IDEEA PRECONCEPUTĂ ŞI ÎNCĂ DE LA PRIMUL CONTACT AM FOST ÎNTÂMPINATĂ DE OAMENI FRUMOŞI, veseli, doritori de petreceri, cântând, dansând şi unduindu-se pe ritmuri de salsa. Oameni şi locuri care m-au fermecat.

    Eu îmi leg destinaţiile de ceva care m-a făcut într-un fel sau altul să vibrez, astfel că pot să afirm că mi-am ales această frumoasă insulă atrasă fiind de mai multe lucruri despre care învăţasem sau citisem.Ca să fiu mai precisă, două personaje îmi suscitau îndeosebi atenţia: primul – cine altul decat El Comandante Che Guevara şi al doilea, marele scriitor american Ernest Hemingway. Eram fascinată de Che Guevara, bărbatul frumos, misterios şi impunător, personaj atât de disputat şi mistificat încă şi în zilele noastre. Cine nu a auzit sau fredonat celebra melodie “Hasta siempre, Comandante” şi chiar dacă acum poate nu v-o aduceţi aminte, trebuie doar să daţi o căutare pe YouTube şi o să înţelegeţi despre ce vorbesc.

    IN CEEA CE ÎL PRIVEŞTE PE ERNEST HEMINGWAY, ERAM, CA SĂ SPUN AŞA, fanul său încă din copilărie, iar cărţi precum “Adio, arme”, “Pentru cine bat clopotele” şi “Bătrânul şi marea” m-au făcut să-l iubesc şi să-mi doresc ca într-o zi să văd şi unul dintre locurile preferate ale scriitorului. De fapt, ultimele sale două cărţi au fost scrise chiar în Cuba. Ei bine, am adăugat tot ce aflasem între timp despre Cuba, plajele mirifice, licoarea îmbătătoare a romului, parfumul unui fum de havană şi ritmul pasional şi lasciv al muzicii, iar acest amestec de ingrediente s-a transformat în dinamită curată.Vă propun, aşadar, o incursiune pe un tărâm de vis atârnat parcă în mrejele istoriei, blocat în iţele timpului. Trebuie să vă amintesc că cea mai bună perioadă de vacanţă în Cuba este între lunile noiembrie şi aprilie, însă chiar dacă între mai şi noiembrie este sezonul ploios, nu vă descurajaţi. Cuba este frumoasă oricând, iar ploile, chiar spectaculoase, se opresc ca din senin, lăsând soarele să strălucească.

    Iată, aşadar, că într-o zi de noiembrie am aterizat la Havana după un zbor de circa 9 ore din Amsterdam.Minunata mea vacanţă în Cuba o planificasem cu trei zile în Havana şi şapte zile în Varadero, una dintre celebrele staţiuni cubaneze. Deşi obosită, n-am putut să nu remarc în drumul spre hotel frumoasele şi pitoreştile străzi, dar care erau parcă încremenite în timp, cu maşini şi clădiri asemenea. Oraşul în sine este încântător cu clădiri vechi, superbe, construite în secolele 18 şi 19, în stil colonial, cu piaţete colorate şi spectaculoase, cu bulevarde ample şi maşini americane de prin anii ’60, vestitele Buick-uri.

    ROXANA BĂLCESCU (COPROPRIETAR AL AGENŢIEI DE TURISM ŞI EVENIMENTE CMB TRAVEL)

  • Multimilionar din crimă organizată. Azi: Salvatore “Lucky” Luciano

    La 21 de ani, împreună cu Benjamin “Bugsy” Siegel, viola o fată la uşa unei case de pe o stradă newyorkeză, când au fost zăriţi de Meyer Lansy, un imigrant polonez în vârstă de 16 ani, care trecea pe acolo şi voia să salveze o domişoară la ananghie. Nu ştia că încercând să facă o faptă bună va intra într-o viaţă a crimei. Poliţia a apărut, iar în urma încăierării care a izbucnit cei trei tineri au fost închişi două zile pentru tulburarea odinii publice. În acele 48 de ore, Luciano şi Siegel l-au luat pe Lansky sub aripa lor şi s-au înfrăţit.

    Luciano Salvatore era un imigrant italian care fusese arestat la numai câteva ore după debarcare pentru că furase fructe de pe o tarabă. În 1915 fusese închis pentru comerţ cu droguri, imediat după ce îl cunoscuse pe Lansky. La început, Luciano a fost ca un tutore pentru polonez, apoi au lucrat împreună, controlând câteva bande din New York care se ocupau cu spargerea şi jefuirea magazinelor, antreprozitelor şi apartamentelor din New York. Luciano s-a specializat în prostituţie.

    Tinerii au devenit membri ai bandei Jacob Orgen. Micul Augie, cum era cunoscut Orgen, câştiga bani frumoşi de pe urma controlării sindicatelor şi Luciano a devenit asasinul cel mai temut din New York iar arma sa favorită era dalta de spart gheaţa. Răsplata sa a fost un lanţ de bordeluri care în 1925 îi aduceau un venit de peste 1 milion de euro pe an. Era deja bogat când prohibiţia i-a oferit alte ocazii de a câştiga şi mai mult.
    În anii care au urmat, Luciano şi bunii săi prieteni au ucis rivali din bandele care dominau oraşul şi au ajuns, în jurul vârstei de 40 de ani, să controleze ei New York-ul. Un asociat spunea despre Lansky şi Luciano că “erau invicibili. Dacă cei doi ar fi devenit preşedintele şi vice-preşedintele SUA, ar fi condus ţara mult mai bine decât politicienii idioţi.”

    În ciuda poreclei sale, Lucky Luciano nu a fost mereu norocos. A fost judecat şi condamnat la închisoare între 30 şi 50 de ani pentru 90 de capete de acuzare asociate prostituţiei. Părea că acela îi va fi sfârşitul. După care, în 1942, a fost vizitat în închisoare de Lansky, care izbutise să încheie un acord cu serviciul de informaţii al marinei.

    De la imigranţii italieni pro-Mussolini care lucrau în docuri se scurgeau informaţii despre convoaiele Aliaţilor. Lansky a încheiat o înţelegere prin care Mafia, condusă de Luciano din închisoare, urma să lucreze cu o unitate specializată de contrainformaţii, pentru a-i depista pe spionii şi sabotorii italieni; Luciano urma să fie eliberat la sfârşitul războiului. Înainte ca Aliaţii să debarce în Sicilia, Luciano le-a trimis vorbă conducătorilor Mafiei siciliene să-i ajute pe americani – o colaborare care s-a dovedit de nepreţuit. Iar autorităţile americane s-au ţinut de cuvânt. În 1945 Luciano a fost eliberat, dar nu avea să rămână în libertate în SUA, ci a fost deportat în Italia.

    Dar noua viaţă nu era destul de stimulatoare şi de periculoasă pentru Luciano, care tânjea după complexităţile lumii interlope din New York, după luminile strălucitoare ale rampei şi putere.Pe 26 ianuarie 1962, luciano s-a dus la aeroportul din Napoli pentru a se întâlni cu un producător american, pentru un film despre viaţa sa, dar a suferit un infarct fatal în sala de aşteptare.

    Informaţiile sunt preluate din cartea “Cei mai ticăloşi oameni din lume”, de Rodney Castleden, tradusă de Mihai-Dan Pavelescu şi disponibilă în România la editura Meteor Press

  • Sora Papei Francisc, despre sarcina pe care acesta o are la Vatican: “Săracul de el”

     “Ce şoc, ce emoţie, să auzi această mulţime strigând «Trăiască Papa». Săracul de el”, a declarat Maria Elena Bergoglio pentru jurnalişti în faţa domiciliului său de la Ituzaingo, un cartier de periferie din Buenos Aires.

    “Când am aflat vestea, am plâns. Eram incapabilă să pronunţ vreun cuvânt. Îmi doresc doar să îl îmbrăţişez”, a declarat ea.

    Maria Elena Bergoglio, în vârstă de 65 de ani, a mai povestit că, din cauza diferenţei de vârstă faţă de fratele ei, ea fiind cu 11 ani mai mică, nu s-a jucat cu acesta în copilărie, dar că el a susţinut-o întotdeauna.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum sa imblanzim micul demon dinauntrul nostru

    “Fiara” dinlauntru ne face adesea sa gresim, sa ne comportam
    ciudat, stangaci, dezagreabil, cumva in raspar cu linia generala a
    caracterului nostru. Dupa ce facem pozna, uluiti noi insine de ce
    ne-a putut pielea, rostim eternul monolog interior care incepe cu
    “Unde mi-a fost capul?, sau cu “De ce n-am putut rezista ispitei?”.
    Regretam momentul de slabiciune, dar, pusi intr-un context similar
    sau chiar identic, probabil ca vom face la fel.

    Pauline Wallin face o scurta trecere in revista a studiului
    psihicului uman, purtand-ne de la teoria umorilor lui Hipocrat si
    pana la esafodajele psihanalitice freudiene, pentru a sublinia
    faptul ca, in ciuda divergentelor terapeutice, curentele
    psihologiei converg catre ideea ca “rebelul nostru interior” isi
    are radacinile in fortele interne ale psihicului, in traume
    nevindecate din timpul varstei fragede. Identificarea lor, potrivit
    unei metode psihoterapeutice proprii, o ajuta pe Wallin sa faca
    portretul fiecarui “rebel interior”. Odata ce au inteles cu
    adevarat cum de s-au impotmolit in problemele personale, cum de nu
    pot renunta la dependente (fumat, baut, consum de dulciuri etc.)
    sau la reactii necontrolate in societate, oamenii isi pot concentra
    energiile pe gasirea unor solutii la pornirile lor
    contraproductive.

    Insiruind numeroase studii de caz, autoarea propune o serie de
    strategii care sa ne impiedice sa ne mai autosabotam. In acelasi
    timp, insa, ne sfatuieste sa nu ne sufocam pe de-a-ntregul
    impulsurile si sa ne pastram intotdeauna o portita deschisa pentru
    capricii si dorinte, pentru ca acolo se afla principalul izvor de
    spontaneitate si de creativitate al psihicului.

    Pauline Wallin, “Cum sa-ti imblanzesti rebelul interior”,
    Editura Trei, Bucuresti, 2011

  • Fetita din Yemen care voia sa vada marea

    Nojoud s-a nascut in Yemen, o tara cu istorie milenara, care pe
    vremuri era denumita Arabia fericita – Arabia Felix. “Inalta de-o
    schioapa, Nojoud nu este nici regina, nici vreo printesa. E o fata
    normala, cu parinti si o droaie de frati si surori. Ca toti copiii
    de varsta ei, adora sa se joace de-a v-ati ascunselea si e
    innebunita dupa ciocolata. Ii place sa faca desene colorate si
    viseaza sa semene cu broasca testoasa de apa, caci nu a vazut
    niciodata marea. Cand surade, ii apare o gropita pe obrazul stang”,
    ne povesteste Delphine Minoui, ziarista franceza care i-a ascultat
    destainurile.

    Fetita a fost casatorita, nu doar impotriva vointei ei, ci chiar
    fara sa fie instiintata, inainte sa fi implinit varsta de 10 ani.
    Obiceiurile locului, cutumele religioase si mentalitatile
    anchilozate fac posibile astfel de casatorii aberante, pe care
    legea nu are, inca, puterea sa le curme. Asa ca Noujoud se vede
    silita sa plece din capitala yemenita Sanaa, unde locuia impreuna
    cu familia, in indepartatul sat Khardji, unde se afla locuinta
    sotului ei, Faez Ali Thamer. Desi acesta i-a promis solemn tatalui
    lui Nojoud (cel care a parafat mariajul) ca nu se va atinge de
    micuta pana cand aceasta nu va deveni nubila, isi incalca
    promisiunea de indata ce ajunge in satul sau natal. Incepe, atunci,
    pentru mica exilata, o serie de inimaginabile scene de tortura
    sexuala si de umilinte zilnice.

    Remarcabila in aceasta poveste nu este atat tragedia fetei (un
    fapt aproape curent in respectiva zona a globului), cat energia
    acesteia, vointa ei supraumana de a-si depasi conditia de sclava
    moderna. Ajunsa, in urma unei calatorii de convenienta, la rudele
    ei din capitala, Nojoud evadeaza din bratele mizerabilului ei
    consort si se refugiaza in tribunalul din Sanaa, de unde este
    hotarata sa nu plece pana nu va obtine divortul. Cu un avocat abil
    si un judecator de sedinta intelept si cu suflet mare, obtine
    castig de acuza si creeaza un precedent notabil in jurisprudenta
    yemenita. Intreaga presa a lumii a aclamat-o, a ajuns pe prima
    pagina a ziarelor din SUA si Europa. Din pacate, pentru ea
    copilaria a inceput acolo unde congenerele ei si-o ispravisera, iar
    acest decalaj nu va putea fi anulat de nicio justitie din
    lume.

    Delphine Minoui, “Divortata la 10 ani”, Editura Pandora M,
    Bucuresti, 2011

  • In copilarie, Boc facea rame pentru icoane impreuna cu mama sa

    Premierul a vizitat sectiile fabricii si, imbracat in halat de
    lucru, a luat o bucata de lemn dintr-o stiva si a taiat-o la
    fierastraul circular, sub privirile muncitorilor.
    El si-a amintit de perioada copilariei, cand a fost initiat in
    mestesugul prelucrarii lemnului de catre tatal sau, fost
    tamplar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro