Au spus „Adio, corporaţie!” pentru a se dedica unui proiect propriu sau pentru a pune umărul alături de alţi antreprenori români la transformarea în businessuri solide a unor idei abia lansate. Cine sunt noii iubitori de risc din mediul de afaceri local?
Au renunţat la viaţa din spatele geamurilor panoramice şi la salariul atractiv pentru a se conecta la o lume mult mai riscantă, plină de necunoscute. Business Magazin a adunat poveştile câtorva executivi care au plecat dintr-o companie mare şi s-au îndreptat către o companie mică antreprenorială ori au pus bazele unui start-up.
„Cred că au mai rămas puţini executivi care nu cochetează cu ideea antreprenoriatului, dacă ne uităm la dinamica acestei pieţe în ultimii ani. În cei 20 de ani de experienţă corporate am avut şansa să întâlnesc oameni extraordinari, care mi-au marcat cariera şi cu care am construit parteneriate bazate pe încredere.
Acesta e principalul bun de preţ cu care am plecat la drum ca antreprenor, în luna aprilie a acestui an, în timp ce ţintele personale au rămas neschimbate: integritate, accent pe dezvoltare personală şi asumarea riscurilor”, povesteşte Marian Bălan, fondatorul Niche Brands, business care îşi propune să aducă în România branduri de nişă din industria alimentară şi din industria cosmeticelor.
Anterior, el a fost timp de trei ani director general al filialei locale a grupului turcesc ETI, care activează în producţia de dulciuri, cu o cifră de afaceri de 120 de milioane de lei în 2020. De semenea, Marian Bălan activează în continuare şi în mediul privat, ocupându-se de direcţia strategică de extindere a companiei de consultanţă de servicii financiare Concilium Consulting, în Europa. Afacerea este controlată de antreprenorul român Vlad Năstase, care este şi administrator şi membru în Consiliul de Administraţie al companiei TMK-Artrom Slatina, specializată în producţia de ţevi din oţel, cu venituri nete anuale de peste un miliard de lei, potrivit Confidas.ro, platformă de analiză financiară a companiilor.
Marian Bălan, fondatorul Niche Brands
„Cred că au mai rămas puţini executivi care nu cochetează cu ideea antreprenoriatului, dacă ne uităm la dinamica acestei pieţe în ultimii ani. În cei 20 de ani de experienţă corporate am avut şansa să întâlnesc oameni extraordinari, care mi-au marcat cariera şi cu care am construit parteneriate bazate pe încredere. Acesta e principalul bun de preţ cu care am plecat la drum ca antreprenor.”
„Vlad Năstase are o vastă experienţă antreprenorială, după mulţi ani de corporate banking. Eu am venit să extindem aceste servicii pe două direcţii în piaţa de FMCG – planificare strategică de business şi implementare pentru companii din Europa de Vest care vor să acceseze piaţa din Europa Centrală şi de Est sau punctual, doar piaţa din România şi, a doua, structurarea modelului de business pentru antreprenorii români care îşi doresc profitabilitate pe termen lung. Cred că expertiza acumulată în zona corporate a contribuit semnificativ la succesul companiei Concilium din ultima perioadă – am reuşit, în termen atât de scurt, să semnăm angajamente pe termen lung cu clienţii şi suntem autorizaţi BERD pentru servicii de planificare strategică cu finanţare nerambursabilă a costurilor în limita a 70% şi până în 20.000 de euro”, a menţionat Bălan.
Înaintea poziţiei pe care a ocupat-o în cadrul ETI, Marian Bălan a mai fost director de vânzări al distribuitorului de suplimente alimentare Secom pentru un an şi trei luni, după ce înainte a lucrat peste 15 ani în FMCG la nivel naţional, cât şi regional, în multinaţionalele Interbrands,
Coca-Cola, Danone şi Mars. El a adăugat că principalele diferenţe dintre corporaţie şi un business mic sunt legate de dimensiunea echipei şi puterea brandului pentru care lucrezi. De exemplu, el afirmă că în antreprenoriat este nevoie de multă muncă administrativă şi operaţională. În plus, brandul se construieşte în timp şi cel mai dificil este să câştigi încrederea clienţilor şi să începi colaborarea efectivă cu ei. „Aş mai remarca o diferenţă importantă: poţi să aloci timp familiei şi, în special copiilor, deoarece în antreprenoriat poţi lucra eficient de oriunde şi oricând.”
Bălan mai spune că în orice proiect nou este mai provocator la început, motiv pentru care a avut un plan clar pentru primele 90 de zile, construit pe baza cărţii lui Michael Watkins „First 90 days”, iar primele semne de succes au apărut în următoarele 30 de zile.
„Antreprenorii la început de drum trebuie să-şi asume că vor investi enorm în primii trei ani, timp şi bani în aceeaşi măsură. Însă antreprenoriatul nu este o ruletă atunci când ai acumulat experienţă de 20 de ani, cât timp îţi urmezi visul şi ai o viziune clară. Pasiunea este cea care ne motivează să dăm 100% în fiecare zi, deci e nevoie să alegem ceva ce ne place”, a întărit fondatorul Niche Brands.
Afirmaţia iniţială a lui Marian Bălan că „au rămas puţini executivi care nu cochetează cu ideea antreprenoriatului” este susţinută şi de Gelu Minea, un executiv cu o experienţă de peste zece ani în industria cărnii proaspete şi de opt ani în industria procesării cărnii, care spune că se gândea de multă vreme să facă pasul spre antreprenoriat, dar 2021 a fost anul potrivit. El a plecat din funcţia de director general al grupului Aaylex, unul dintre cei mai mari producători de carne de pasăre, cu afaceri de peste 650 de milioane de lei în 2020, şi şi-a înfiinţat propriul business de consultanţă în industria cărnii. De asemenea, el se va ocupa şi de subînchirieri în domeniul imobiliar.
„Am acumulat suficientă experienţă şi contacte şi de acum mă voi ocupa de consultanţă pentru vânzarea de carne proaspătă şi congelată, dar şi de consultanţă operaţională şi logistică. Ofer soluţii complete, de la negociere până la livrare, managementul sortimentaţiei şi împachetării optime pentru toate canalele de vânzare, atât IKA, cât şi revânzători, HoReCa sau consumatorul final”, a spus Gelu Minea, fondatorul Rormin Imob. Cea mai multă experienţă a acumulat-o în cadrul grupului chinezesc Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc din România, cu afaceri de 1,3 miliarde de lei anul trecut, unde a fost timp de opt ani şi jumătate national key account manager.
După două decenii de experienţă în piaţa comerţului cu materii prime agricole, Cezar Gheorghe, care a ocupat fotoliul de country manager al traderului elveţian Ameropa ori poziţia de senior trader al Bunge, grup cu poziţii de forţă în România pe piaţa uleiurilor vegetale şi a comerţului cu materii prime agricole ori funcţia de sales manager în cadrul gigantului american Cargill, a hotărât în 2020 să înfiiţeze Casa de Trading a Fermierilor, o companie specializată în servicii de agribusiness, de la consultanţa în comerţul cu cereale, la realizarea de analize asupra factorilor care determină piaţa în agricultură.
Cezar Gheorghe, fondatorul Casa de Trading a Fermierilor şi expert analist şi consultant pentru comerţul cu cereale al Clubului Fermierilor Români
„Iubesc nebuneşte ceea ce fac, iar satisfacţia de a şti că ceea ce fac este corect, înaintea timpului, şi generator de profit pentru ceilalaţi este nepreţuită. Banii câştigaţi sunt o consecinţă, nu un scop în sine în cazul meu. M-am ghidat întotdeauna după principiul «pe mulţi iubirea de bani i-a orbit» şi am realizat că în agrobusiness trebuie să eviţi două situaţii «lacomul este păcălit de hoţ » şi «după lacomie nu mai este nimic».”
„Am fost întodeauna «acuzat» că sunt cu zece ani înainte şi, astfel, încetul cu încetul am realizat că structurile de management din foarte multe multinaţionale nu doresc dezvoltare, nu doresc inovaţie şi creşterea businessului, ci doar securizarea subiectivă a poziţiei personale şi încasarea bonusului anual.”
„Momentul în care am ales alt drum a fost generat de înţelegerea anumitor limite, dar şi a diferenţelor de opinie ale multinaţionalelor faţă de conceptele mele legate de business şi de viziunea diferită faţă de dezvoltarea şi succesiunea etapelor. Am fost întodeauna «acuzat» că sunt cu zece ani înainte şi, astfel, încetul cu încetul am realizat că structurile de management din foarte multe multinaţionale nu doresc dezvoltare, nu doresc inovaţie şi creşterea businessului, ci doar securizarea subiectivă a poziţiei personale şi încasarea bonusului anual. Mai mult, am înţeles şi am trăit efectiv agrobusinessul românesc în toate formele sale. Am plecat cu România la drum acum 20 de ani şi cred că România are un cuvânt foarte greu de spus în geolocaţia în care este prezentă”, a afirmat Cezar Gheorghe, fondatorul Casa de Trading a Fermierilor şi expert analist şi consultant pentru comerţul cu cereale al Clubului Fermierilor Români.
În prezent, el precizează că este liber să inoveze, să creeze şi să-şi asume riscuri, fără presiuni, după ce şi-a îndreptat atenţia pe toate detaliile şi a gestionat timpii de reacţie şi consolidare a unui proiect.
„Primele luni nu au fost foarte plăcute, admit asta. Însă, timpul generează detentă şi succesul nu întârzie să apară, dacă ştii cu adevărat ceea ce faci. Siguranţa unei multinaţionale este un lucru efemer, pe care oamenii aleg să-l creadă. Nicidecum nu este aşa. Siguranţa dispare în 48 de ore. Este pur şi simplu un miraj generat pentru a gestiona resursa umană internă”, susţine Gheorghe.
De altfel, Ştefan Gheorghiţă, doctor în ştiinţe agronomice, care a ocupat timp de cinci ani (până în 2013) funcţia de director general pentru Europa de Est în cadrul Caussade Semences, companie care ameliorează, multiplică, procesează şi comercializează seminţe pentru cultura mare şi plante furajere, crede că „siguranţa este înşelătoare în corporaţie. La angajator azi poţi să fii, iar mâine nu, dacă nu corespunzi unei strategii, chiar dacă ai performanţă”. Gheorghiţă, alături de soţia lui, Nina, au pus bazele Triagroexim, un business axat pe cultivarea de cereale, cu un portofoliu de terenuri de 600 de hectare. Tot el ocupă funcţia de director de dezvoltare în cadrul Agrinvest, trader de cereale cu acţionariat român şi cu afaceri de 50 de milioane de euro. Ştefan Gheorghiţă mai spune că a plecat din mediul privat în antreprenoriat din cauza schimbării managementului grupului şi implicit a filozofiei de business.
Ştefan Gheorghiţă, fondator Triagroexim
„Siguranţa este înşelătoare în corporaţie. La angajator azi poţi să fii, iar mâine nu, dacă nu corespunzi unei strategii, chiar dacă ai performanţă. Implicarea mea în business este aceeaşi, doar că din poziţia de angajat am decis pe banii altora, iar acum decid pe banii mei. Ca antreprenor nu ai pe cine da vina, tu eşti şi răspunzător şi suporţi toate greşelile făcute de tine sau angajaţii tăi. Îmi place ruleta antreprenoriatului”
„Implicarea mea în business este aceeaşi, doar că din poziţia de angajat am decis pe banii altora, iar acum decid pe banii mei. Ca antreprenor nu ai pe cine da vina, tu eşti şi răspunzător şi suporţi toate greşelile făcute de tine sau angajaţii tăi. Îmi place ruleta antreprenoriatului, chiar dacă teoretic grijile sunt mai mari. Dar dacă eşti implicat la fel indiferent de poziţie, atunci acest argument cade”, afirmă Ştefan Gheorghiţă.
În cazul luni Cezar Gheorghe, acesta afirmă că „ruleta” antreprenoriatului s-a bazat pe cei 20 de ani de experienţă în multinaţionale, private sau listate la burse, pe faptul că a reconstruit businessuri ce generau pierderi anuale de ordinul a 4-5 mil. euro, dar şi pe faptul că studiază zilnic piaţa cerealelor şi oleaginoaselor începând de la ora 5:30. „Compun puzzle-ul şi îl refac după ce dau cu el de pământ. Creez informaţia corectă înainte ca ea să se întâmple în piaţa fizică, avantime că să spun aşa.”
Din acest an, el a început să îşi monetizeze serviciile şi să le comercializeze şi în afara ţării, vânzând raportele sale către companii mari din piaţa de profil.
„Generez încrederea şi protecţia la fiecare pas şi etapă. Clienţii mei nu efectuează paşi fără să fie cauţionaţi. (…) Iubesc nebuneşte ceea ce fac, iar satisfacţia de a şti că ceea ce fac este corect, înaintea timpului, şi generator de profit pentru ceilalaţi este nepreţuită. Banii câştigaţi sunt o consecinţă, nu un scop în sine în cazul meu. M-am ghidat întotdeauna după principiul «pe mulţi iubirea de bani i-a orbit» şi am realizat că în agrobusiness trebuie să eviţi două situaţii «lacomul este păcălit de hoţ » şi «după lacomie nu mai este nimic».
Simona Gemeneanu, co-fondator al Morphosis Capital, fond de private equity cu o dimensiune de circa 50 mil. euro, înfiinţat de patru români – foşti colegi de liceu – şi lansat pe piaţă în 2018, spune că a ales să părăsească lumea corporate în momentul în care şi-a pierdut încrederea în faptul că poate continua dezvoltarea personală în acel mediu şi că poate performa şi utiliza la maximum abilităţile dobândite.
„Fără îndoială, corporaţia este o şcoală în adevăratul sens al cuvântului, care te ajută să creşti semnificativ şi ca persoană, însă a venit un moment în care am simţit că cele mai importante capabilităţi – creativitatea şi gândirea analitică – ar fi mai eficient utilizate într-un mediu antreprenorial de dimensiuni mai mici. O altă senzaţie care mă urmărea era aceea de a da ceva înapoi ţării mele din toată experienţa acumulată în mediile internaţionale”, povesteşte Simona Gemeneanu.
Simona Gemeneanu, cofondator al Morphosis Capital
„Românii tind să integreze rapid expertiza străină care vine în companiile lor, însă sunt sceptici în ce priveşte profesioniştii români care au lucrat în medii internaţionale în afara ţării şi care aleg să revină. Am auzit de atâtea ori despre mine că în mod sigur am eşuat în străinătate din moment ce m-am întors acasă.”
Ea şi-a început cariera în cadrul unei dintre cele mai mari compani de audit şi consultanţă din ţară PricewaterhouseCoopers, unde a activat în zona de audit în România, apoi, după ce a făcut un MBA la London Business School, a petrecut zece ani în corporate mergers and acquisitions în compania de cercetare de piaţă Iqvia şi apoi în Thomson Reuters, un gigant al în lumea mediei, care oferă predominant informaţii financiare, înfiinţat în 2008 prin fuziunea dintre Thomson şi Reuters.
„Am lucrat mereu în echipe mici şi în contextul tranzacţiilor mici, de 10-15 milioane de euro, înţelegerile mai mari fiind rezervate pentru băncile de investiţii, deci tranziţia nu a fost prea dificilă. Am resimţit însă o diferenţă esenţială la nivelul implicării mele – înainte nu eram implicată operaţional după încheierea tranzacţiei, iar acum realizez volumul de muncă necesar pentru ca o companie să ajungă la succes, în special într-un context internaţional”, explică Simona Gemeneanu.
Acesta crede că în relaţia cu compania – proprietar versus angajat – intervine un sentiment mai puternic de responsabilitate. Apoi, ea mai spune că este dificil la început să recrutezi şi să strângi fonduri atunci când nu ai încă un istoric în ţara ta, care se măsoară atât într-un brand de companie validat cât şi într-o imagine personală puternică, de încredere.
„Românii tind să integreze rapid expertiza străină care vine în companiile lor, însă sunt sceptici în ce priveşte profesioniştii români care au lucrat în medii internaţionale în afara ţării şi care aleg să revină. Am auzit de atâtea ori despre mine că în mod sigur am eşuat în străinătate din moment ce m-am întors acasă. Mai mult, cunosc mulţi specialişti români care lucrează în alte state şi care visează să se întoarcă acasă din motive personale sau profesionale, dar întâlnesc atât de multe bariere şi recrutarea lor aici e atât de dificilă, încât renunţă. În acelaşi timp, companiile româneşti continuă să se plângă de deficit de talente”, a întărit Gemeneanu.
Liviu Apolozan şi-a construit o carieră în domeniul IT în Franţa, unde a lucrat timp de trei ani într-o companie a Credit Agricole şi 11 ani în Xerox, unde implementa platforme digitale în grupuri mari, dar şi în administraţie, în mai multe ţări, iar în 2005 a hotărât să vină în România şi să pună bazele DocProcess, dezvoltator de soluţii digitale pentru automatizarea proceselor în business. Apoi, a început să atragă în echipa sa aproape exclusiv persoane venite din corporaţii mari.
Liviu Apolozan, fondator DocProcess
„Bunicii mei au fost antreprenori înainte de regimul comunist. Ambii au pornit fără capital, însă au avut iniţiativă şi au muncit suficient încât să creeze afaceri înfloritoare. Deşi am crescut într-un stat totalitar şi complet ostil iniţiativei private, iar după prăbuşirea acestuia am petrecut mai bine de 15 ani în corporaţii internaţionale, am avut dintotdeauna apetit pentru provocarea antreprenorial”.
„Bunicii mei au fost antreprenori înainte de regimul comunist. Ambii au pornit fără capital, însă au avut iniţiativă şi au muncit suficient încât să creeze afaceri înfloritoare. Deşi am crescut într-un stat totalitar şi complet ostil iniţiativei private, iar după prăbuşirea acestuia am petrecut mai bine de 15 ani în corporaţii internaţionale, am avut dintotdeauna apetit pentru provocarea antreprenorială”, îşi aminteşte Liviu Apolozan, care a construit afacere DocProcess împreună cu soţia sa, Daniela.
El susţine că două dintre experienţele sale profesionale l-au influenţat semnificativ să aleagă acest drum. Prima se referă la participarea sa la un proiect pentru o economie ca cea a României anilor 1980: conceperea şi realizarea unui prototip de calculator specializat în aplicaţii de inteligenţă artificială în cadrul Institutului de Cercetări pentru Electrotehnică (ICPE), iar a doua se referă la implicarea sa în primele proiecte de digitizare şi digitalizare realizate de Xerox Global Services în Franţa de la mijlocul anilor 1990 până în 2005.
„Prima experienţă mi-a aratătat că în ciuda unui mediu, în cel mai bun caz indiferent, însă cel mai adesea ostil, o echipă unită, flexibilă, condusă de un manager riguros, vizionar şi curajos poate obţine rezultate uimitoare în domenii care pot părea inaccesibile în acel context. A doua mi-a deschis apetitul pentru studiul automatizării proceselor documentare cu ajutorul unei tehnologii care tocmai apăruse – internetul, la care se adaugă IA şi alte tehnologii noi, într-un context de globalizare a economiei”, completează acesta.
Astfel, în prezent, DocProcess, dezvoltă soluţii digitale pentru automatizarea proceselor în business în România, Franţa, Belgia şi Luxemburg şi se pregăteşte de expansiunea în Statele Unite ale Americii şi Asia-Pacific. „În peste 15 ani de la înfiinţare, am crescut de la un start-up românesc la un scale-up cu reprezentare internaţională, iar această dinamică se datorează în mare parte anilor petrecuţi în multinaţionale.”
Apolozan menţionează că antreprenorul are un desen într-un caiet şi mult entuziasm şi eşti constrâns să le faci singur pe toate şi să începi să construieşti propria ta structură, pentru că într-un start-up nu ai departamente „support” care să-ţi asigure resursa umană, partea financiară sau cea organizaţională.
„Am angajat colegi preponderent din corporaţii, fiindcă am văzut că pot contribui mai eficient la creşterea businessului. De exemplu, Costin Baicu, care e CFO, vine de la Total Soft, Ştefania Ivanciu, directorul nostru de marketing, are experienţă în IBM şi Oracle, Andreea Anton, directorul comercial, are 18 ani de experienţă în Vodafone. (…) De ce are nevoie o companie antreprenorială să reuşească: intraprenori cu dorinţa de a marca progresul. E adevărat că şi ei învaţă de la noi şi de la mediul antreprenorial – cum să fie mai flexibili, mai agili, cum să ia decizii mai rapide şi mai eficiente. Şi în filiera din Franţa, de la Grenoble, toată echipa vine din corporaţii internaţionale”, susţine Apolozan.
Andreea Anton crede că experienţa corporaţiei este cea mai bună şcoală de business, însă menţionează că în ultimii ani a avut un vis neverbalizat de a încerca şi altceva, dar a lipsit mereu un anume element, iar apoi a apărut intraprenoriatul. „Nu funcţionăm ghidaţi de o fişă a postului sau un program de lucru standard. Nu cred că progresul vine din siguranţă. E necesar să riscăm responsabil, să avem sclipirea de a recunoaşte echipa care să înţeleagă visul, să ajute la construirea lui şi să ne bucurăm din tot sufletul de fiecare reuşită. Mai ales că succesul este contagios în vânzări”, afirmă ea.
Andreea Anton,directorul comercial, DocProcess
„Nu cred că progresul vine din siguranţă. E necesar să riscăm responsabil, să avem sclipirea de a recunoaşte echipa care să înţeleagă visul, să ajute la construirea lui şi să ne bucurăm din tot sufletul de fiecare reuşită. Mai ales că succesul este contagios în vânzări.”
Totodată, Ştefania Ivanciu, director de marketing al DocProcess, spune că odată cu trecerea anilor a simţit nevoia de mai multă autonomie, de rezultate concrete şi palpabile, de schimbare accelerată, de antreprenoriat. „Dorinţa de a cunoaşte mai bine mediul român de business m-a condus către DocProcess. Diferenţele dintre corporaţie şi acest business sunt majore şi, în ce mă priveşte, a fost nevoie de curaj pentru a păşi pe acest drum. Multinaţionalele te conving, în timp, că eşti parte dintr-o anumită lume şi rămâi ancorat acolo, uneori mai mult timp decât ar fi necesar. Cred că e şi iluzia beneficiilor pe care ţi le oferă, de la confortul jobului până la multitudinea oportunităţilor de training, care te ajută să te integrezi într-o anumită ordine structurată în echipe mari, multiculturale. Antreprenoriatul e însă dinamic, dezordonat, avid şi pregătit pentru schimbări majore. Are şi frumuseţea lui, prin prisma flexibilităţii acţiunilor şi rezultatelor uşor de măsurat, lanţurilor decizionale mai mici, capacităţii de a-ţi auzi angajaţii”, explică ea. Aceasta mai adaugă că în antreprenoriat eşti mult mai aproape de tot ceea ce se întâmplă, detaşarea îşi pierde conturul, profesionalul şi personalul se întrepătrund mult mai uşor şi mult mai rapid. În plus, ea crede că nu mai pleci de la ideea că încerci să-ţi atingi obiectivele, ci ştii că trebuie să le atingi. „Este un shift mental important nu numai pentru mine, ci pentru întreaga mea echipă.”
De asemenea, în acest an şi Ana Ştefan a plecat din funcţia de brand manager de la gigantul Hochland, unul dintre cei mai mari producători de pe piaţa locală de lactate, să se ocupe de marketingul companiei româneşti de produse de panificaţie Velrom, din Târgovişte, cu distribuţie naţională prin lanţurile mari de magazine şi venituri nete anuale de peste 70 de milioane de lei, potrivit datelor publicate de aceasta pe reţeaua de socializare pentru mediul de business LinkedIn.
