BusinessMagazin

Tag: comercializare

  • A rămas cu 417 lire după ce şi-a vândut ferma. Cu aceşti bani a creat cea mai vândută marcă de whisky din lume

    John Walker şi fiul său, Alexander, sunt cei care au pus bazele Johnnie Walker, cea mai distribuită marcă de whisky la nivel mondial, vândută în aproape fiecare ţară, cu un volum de 130 de milioane de sticle comercializate anual.

    John Walker s-a născut în anul 1805, într-o familie de fermieri din oraşul Kilmarnock, aflat în regiunea scoţiană Ayrshire. Tatăl său, Alexander, a murit în anul 1820, când fiul său avea doar 14 ani.

    A rămas cu 417 lire în urma vânzării fermei deţinute de familia sa, bani pe care a decis să îi investească în achiziţia unui magazin alimentar în care vindea şi băuturi alcoolice. În 1850, a creat prima marcă proprie de whisky, Walker’s Kilmarnock Whisky, şi a început să o vândă în magazinul său. În 1852, afacerile lui Walker sale au fost afecatate de o inundaţie puternică, care a distrus întregul stoc de marfă.

    Businessul şi-a revenit în câţiva ani, mai cu seamă datorită fiului lui Walker, Alexander (Alec), născut în 1837, care s-a alăturat afacerilor şi a propus vânzarea în regim en gros a whisky-ului. Până atunci, Alexander Walker şi-a făcut ucenicia în cadrul unui comerciant de ceai din Glasgow, unde a învăţat meseria mixării ceaiului. În 1857, Johnnie Walker a murit, iar fiul său, Alec, a preluat conducerea afacerii. În 1860, în perioada de boom a Imperiului Britanic, Alexander Walker a observat potenţialul creşterii afacerii printr-o înţelegere cu căpitanii de vase: în schimbul unei cote parte din profit, i-a convins să distribuie whisky-ul creat de el în întreaga lume.

    Prin intermediul acestui canal ingenios de distribuţie, Walker’s Kilmarnock Whiksy ajunge să fie comercializat la nivel internaţional. Talentul de business al lui Alex creşte vânzările whisky-ului Walker’s Kilmarnock la 450.000 de litri pe an.

    Astfel, dacă până la moartea tatălui său vânzările de whisky reprezentau aproximativ 8% din veniturile firmei, după preluarea de către el procentul a crescut până la 90%. În 1862, tânărul Walker şi-a folosit cunoştinţele dobândite în stagiul de ucenicie în scopul realizării whisky-ului Old Highland Whisky, prima variantă a Johnnie Walker Black Label, amestecul ce a făcut faimos brandul Johnnie Walker.

     În 1867 a şi înregistrat această marcă, brandul său devenind unul dintre primele mărci înregistrate din lume. Un alt aspect ingenios al afacerii, pus la punct tot de Alexander, a fost sticla în formă pătrată, realizată astfel din raţiuni de eficientizare a spaţiului pe vase şi care ajunge să devină un instrument de marketing, sticla fiind astfel uşor recognoscibilă.

    Altă caracteristică inedită a designului sticlei era modul de aplicare a etichetei, la un unghi de 24 de grade, permiţând astfel ca textul să fie scris la dimensiune mai mare şi să fie astfel mai vizibil. În 1889, Alec Walker a murit, iar afacerea a fost preluată de fiii săi, Alexander II şi George P. Walker. George era axat pe managementul companiei, iar Alexander pe conceperea reţetelor.

    Cei doi au extins linia de producţie. În 1908, odată cu numirea managing directorului James Stevens, are loc un rebranding al mărcilor, iar Walker’s Kilmarnock Whiskies devine Johnnie Walker Whisky, este adăugat sloganul „Born 1820 – Still Going Strong, cât şi logo-ul cunoscut al mărcii, creat de ilustratorul Tom Browne, în onoarea fondatorului.

    Compania s-a alăturat Distillers Company în 1925, iar în 1986 Distillers Company a fost achiziţionată de Guinness. Guiness a fuzionat cu Grand Metropolitan, formând Diageo, în 1997. Johnnie Walker nu se mai produce în Kilmarnock din cauza unui program de restructurare a companiei în Scoţia, ce a presupus mutarea producţiei în Leven, Fife, şi în Shieldhall, Glasgow. Uzina Johnnie Walker, cel mai mare angajator din Kilmarnock, a fost închisă în martie 2012.

  • Cel mai mare furnizor de papetărie din lume intră pe piaţa din România

    Grupul de firme Dacris este prezent pe piaţa românească din 1994 şi se ocupă cu importul, distribuţia şi comercializarea articolelor de birou şi a produselor tipărite.

    În 2010 a fost al doilea distribuitor de articole de birou din România, iar în 2012 a caştigat premiul “Regional Reseller of the Year” în cadrul concursului European Office Products Awards (EOPA), concurs destinat firmelor europene, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.

    Cu o cifră de afaceri de 18 milioane de euro, Grupul Dacris înregistrează o creştere de 13% faţă de anul precedent şi are în prezent peste 5.000 de clienţi din domenii precum cel financiar, medical, comerţ, industrie sau turism.

    Staples a avut vânzări de 5,3 miliarde de dolari în primul trimestru al anului, în scădere cu 6,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014. Profitul net a fost în scădere, de la 96 milioane de dolari în primul trimestru din 2014 la 59 milioane de dolari. Compania are reprezentanţe în 26 de ţări şi peste 180.000 angajaţi.


     

  • Povestea milionarului care s-a retras din afaceri la 27 de ani . După doar trei săptămâni a pornit un nou business

    Jon Carder a fondat prima sa companie când era în primul an la liceu, unde studia filosofie şi artă modernă. BabysHeaven a fost un start-up specializat în comercializarea online a produselor pentru copii, pe care Jon Carder l-a vândut la 22 de ani pentru câteva mii de euro. El avea nevoie de bani pentru a începe un nou business, şi anume Client Shop, un site care ajuta oamenii să găsească împrumuturile cu cele mai mici rate.

    “Am putut să mă folosesc de cunoştinţele acumulate din primul business pentru a duce Client Shop la o cifră de afaceri de 2 milioane de dolari în primul an”, povesteşte Carder celor de la Business Insider. “Când am cumpărat o maşină şi m-am dus să îi vizitez pe ai mei, mama a crezut că vând droguri. Nu prea înţelegea ce e internetul şi cum se pot face bani din el. De-abia după ce am apărut pe coperta unei reviste de business şi-a dat seama că am o afacere legitimă”.

    Patru ani mai târziu, în martie 2006, Carder a decis să vândă Client Shop pentru 10 milioane de dolari. Compania avea peste 100 de angajaţi şi primise titlul “compania cu cea mai rapidă creştere din San Diego”. “Câteva luni mai târziu”, îşi aminteşte Jon Carder, “piaţa de refinanţări s-a prăbuşit. Am câştigat din tranzacţie suficienţi bani încât să pot face surf şi să pot călători, fără să mai am nevoie să muncesc o zi în viaţa mea”.

    Carder spune că a devenit antreprenor dintr-un singur motiv: pentru a face bani. Atunci când a atins acest obiectiv, a decis să se retragă din afaceri. Astfel, el a invitat mai mulţi prieteni în Indonezia pentru a sărbători. “Ne-am distrat de minune, şi am realizat faptul că banii chiar pot să aducă fericirea. Din păcate, însă, este un sentiment de scurtă durată.”

    După excursia de două săptămâni, prietenii lui Carder s-au întors la muncă, iar el s-a trezit singur pe o plajă din Indonezia. “Eram foarte, foarte plictisit”, povesteşte antreprenorul. “Mi-am dat seama că oricât de dificilă ar fi uneori viaţa unui om de afaceri, este mai bine să fii stresat decât să stai să nu faci nimic.”

    După doar trei săptămâni, Jon Carder a decis să se întoarcă la viaţa de antreprenor şi a pornit un business în Indonezia numit MojoPages.com. Afacerea nu a avut succes, aşa că în 2010 a pornit o altă companie, Mogl, alături de Jarrod Cuzens şi Jeff Federman. “Sper ca acum, după 16 ani de afaceri, să pot avea un adevărat impact asupra vieţii oamenilor”, spune Carder. “Dacă m-aş fi retras la 27 de ani, probabil că aş fi ratat această şansă.”

  • Peste 33.500 de magazine ar fi afectate de iniţiativa antitutun

    Producătorii de ţigarete au depus recent, la Camera Deputaţilor, un punct de vedere referitor la propunerea de interzicere totală a fumatului în spaţiile publice închise şi de interzicere a comercializării produselor din tutun la o distanţă de mai puţin de 250m de spitale şi unităţi de învăţământ.

    „Estimăm că, dintr-un total de 73.000 de puncte de vânzare cu amănuntul a produselor din tutun, aflate la ora actuală în România, vor fi afectate peste 46% la nivel naţional: 54% in mediul urban şi 27% in mediul rural. Dat fiind că în Bucureşti există peste 500 unităţi de învăţământ şi peste 100 unităţi medicale, impactul estimat este de 65% din numărul punctelor de vânzare (…)”, se arată în documentul menţionat. Potrivit semnatarilor, „restricţia listării produselor din tutun va reduce cifra de afaceri a comercianţilor afectaţi cu 35% până la 50%!”

    După cum se explică în scrisoarea adresată Camerei Deputaţilor, scăderea traficului de consumatori fumători poate conduce la reducerea vânzărilor şi pentru alte categorii de produse (coşul de cumpărături al unui fumător este cu peste 30% mai mare decât cel al unui nefumător). Cifra de afaceri va scădea în cuantum egal cu vânzările generate de categoria de ţigarete, iar reducerea volumelor şi a profitului va determina în mod direct scăderea posibilităţilor fiecărui comerciant de a plăti salarii sau de a menţine numărul de angajaţi. Ca urmare, sunt anticipate efecte în lanţ pentru antrepozitari, angrosişti, transportatori, fiind estimate pierderea a circa 20.000 de locuri de muncă din totalul de circa 40.000 in această ramură economică, pe lanţul de aprovizionare si distribuţie!

    În plus, în opinia producătorilor de ţigarete, „o restricţie de comercializare a unui produs legal vine în contradicţie cu principiile stabilite în tratatele economice la care România este parte, în calitate de membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, afectând libera concurenţă a agenţilor economici, creând discriminări, impunând bariere comerciale unora dintre comercianţi şi oferind, în mod artificial, avantaje altora”.

    De asemenea, potrivit scrisorii, „în contextul dezbaterilor publice pe marginea acestei iniţiative, precizăm că nu împărtăşim opinia vehiculată, conform căreia România ar fi „codaşa Europei” în legiferarea fumatului în spaţiile publice. România se află printre statele membre ale UE cu cea mai avansată legislaţie în domeniul controlului tutunului, începând de la fabricarea produsului în sine şi încheind cu publicitatea la tutun şi – în cazul de faţă – fumatul în spaţiile publice”.

    În România, fumatul în locurile publice este reglementat prin Legea 349/2002. Pentru restaurante şi baruri, atunci când proprietarii sau managerii acestora nu stabilesc că fumatul este interzis în localurile respective, legea impune separarea efectivă a spaţiilor, astfel încât cel alocat fumătorilor (izolat şi ventilat corespunzător) să nu depăşească 50% din întreaga suprafaţa destinată clienţilor. În acelaşi timp, proprietarii sau managerii localurilor cu o suprafaţă destinată clienţilor de sub 100mp, pot decide dacă spaţiile respective să fie alocate exclusiv pentru fumători sau nefumători, cu afişarea corespunzătoare a acestei informaţii. În ceea ce priveşte instituţiile publice, legea prevede interzicerea fumatului în spaţiile comune, de trecere şi în birouri. În acest moment, legea permite fumatul doar în spaţii special amenajate (marcate, dotate şi ventilate corespunzător).

    „Conform Recomandării Consiliului European, de a proteja cetăţenii de expunerea la fumul de ţigară, fiecare stat membru a reglementat diferit acest subiect, de la interdicţie totală, de exemplu în Irlanda, Marea Britanie, Grecia, Bulgaria, Malta sau Ungaria, până la restricţii rezonabile, cum ar fi, de exemplu: Germania, Austria, Estonia, Polonia sau România. În ciuda existenţei unui cadru legislativ clar şi echitabil, implementarea deficitară a acestuia şi lipsa unor măsuri ferme de control al implementării şi al aplicării sancţiunilor duc astăzi la propuneri extreme”, se mai arată în scrisoare, semnatarii opinând ca nu lipsa legislaţiei este problema în România, ci aplicarea ei deficitară.

    Aşadar, companiile de tutun califică propunerea legislativă drept „o supra-reglementare excesivă, fără precedent în Europa şi în lume”, solicitând „efectuarea unui studiu de impact, care să pună în perspectivă discrepanţa între obiectivul de sănătate publică urmărit şi mijloacele prin care se doreşte ca acesta să fie atins”, măsura necorelând obiectivul de sănătate publică cu efectul real al restricţiilor. „Nu în ultimul rând, încasările la bugetul de stat, încasări provenind din producţia şi comercializarea produselor din tutun, vor fi afectate major”, se concluzionează în scrisoarea adresată Camerei Deputaţilor.

    În luna septembrie a anului trecut, Camera Deputaţilor a iniţiat un proiect de modificare a Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, proiect care are ca obiectiv de reglementare interzicerea completă a fumatului în spaţiile publice, în scopul micşorării numărului de fumatori pasivi şi activi. Printre propunerile de amendamente la Legea 349/2002, se afă şi unul care prevede interzicerea vânzării produselor din tutun, la o distanţă de mai putin de 250 de metri de punctele de acces în spitale şi unităţi de învăţământ.

    Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după companiile din sectorul petrolier. În 2014, industria tutunului a virat la buget circa 2,7 miliarde euro, însemnând accize, TVA, taxe şi contribuţii. Suma reprezintă 1,75% din PIB si 12,5% din totalul veniturilor bugetare.

     

  • Cătălin Nicolae, Aviseco: “Echipamentele şi tehnologiile prezente în străinătate sunt în mare parte disponibile şi în România”

    Cătălin Nicolae, managing partner al Aviseco, se referă la casa inteligentă drept “o modalitate simplă, unitară şi centralizată de a controla, prin intermediul unor echipamente electronice,  subsisteme precum iluminatul, clima, echipamente audio/video, cele de securitate, sisteme de umbrire, sisteme de control acces (pietonal, auto) şi porti de garaj,  piscine sau jacuzzi”. Aviseco comercializează atât sisteme ale unor producători cunoscuţi din Statele Unite, precum Creston, din ce folosesc pentru tehnologia de comunicare între echipamentele de control un procesor central, respectiv din Asia, precum HDL. Sistemul acestora se caracterizează prin tehnologia de comunicare directă între echipamentele de control.

    Cătălin Nicolae consideră că nu există o mare diferenţă între soluţiile disponibile România şi cele comercializate în alte părţi ale lumii. “Echipamentele şi tehnologiile prezente în străinătate sunt în mare parte disponibile şi în România. Diferenţa o face ponderea diferită a unor sisteme în proiectele din ţara noastră faţă de cele din afară, acest lucru datorându-se şi abilităţilor comerciale ale diferiţilor furnizori.”

    Deşi compania nu serveşte lunar un număr mare de clienţi, valoarea contractelor este ridicată. “Media lunară a clienţilor noştri este de 2-3 proiecte, iar valoarea medie a proiectelor este de 7000 de euro”, spune Nicolae. Pentru automatizarea unui apartament de 3 camere, reprezentanţii Aviseco spun că preţurile încep de la 2.000 de euro.

  • Doru Calangea, GIRA: “Cumpărătorii români nu sunt educaţi să aloce mulţi bani pentru tehnologie într-o casă”

    “Sistemul acesta pe care îl comercializăm noi a apărut pe piaţă în 1991, iar dezvoltarea lui a început încă din 1987. Telefonul cu touchscreen a apărut pe piaţă în 2007. Chiar dacă atunci nu exista aplicaţie pentru telefon, puteai să controlezi sistemul de pe calculator, lucru care încă se face în cazul clădirilor mai mari, precum clădirile de birouri. Tehnologia nu este chiar atât de nouă”, spune Calangea. El subliniază faptul că pe piaţa din România se comercializează aceleaşi soluţii la care au acces şi cei din ţările cu un nivel de trai mult mai ridicat. “Între România şi străinătate nu există absolut nicio diferenţă, sunt aceleaşi produse disponibile. Compania pe care o reprezentăm vinde în România aceeaşi gamă de produse pe care le vinde şi în Germania, Austria, Suedia sau Rusia. O diferenţă pe care aş remarca-o între ţarile est-europene şi cele din vest este că acolo, de obicei, proiectele sunt de mai mici dimensiuni. Lumea nu-şi mai face sisteme electrice convenţionale, preferă case cu o oarecare inteligenţă, plecând de la centralizarea comenzilor şi iluminat sau încălzire. În România nu e aşa, pentru că este alt nivel de trai al populaţiei şi alt nivel al veniturilor. Însă la noi sunt mult mai multe case spectaculoase.”

    Prin “case spectaculoase”, Doru Calangea se referă la faptul că oamenii de rând preferă, de multe ori, să investească banii în alte direcţii, iar automatizarea caselor poate fi deseori regăsită la construcţii rezidenţiale de foarte mari dimensiuni. “Proiectele mai spectaculoase sunt în estul Europei, pentru că aici lumea se dă în stambă mai mult, în Rusia, Ucraina, chiar şi în România. În vest sunt mult mai multe proiecte normale, în apartamente de două, trei, chiar patru camere. La noi sunt automatizate locuinţe de două, trei mii de metri pătraţi. Asta ar fi marea diferenţă între est şi vest. Pretenţiile celor din această zonă sunt de multe ori şi mai mari decât ale celor din vest, astfel că un proiect este mult mai complex.”

    Calangea explică cum acest lucru se datorează şi educaţiei, sau mai precis lipsei acesteia, în domeniul eficientiazării energetice. “În Norvegia, spre exemplu, o companie poate avea şi 200 de proiecte de automatizare pe an, adică un proiect pe zi. Acolo, oricine şi-a luat o garsonieră sau un apartament instalează măcar un sistem pentru iluminat sau controlul temperaturii. La noi trebuie să fie măcar o casă.”

    De aceeaşi părere este şi Costin Andriţoiu, evaluator imobiliar, care spune că sub 1% din locuinţele pe care le-a vizitat aveau implementate sisteme inteligente. Andriţoiu spune că numărul apartamentelor automatizate este extrem de mic, soluţiile fiind de cele mai multe ori folosite în casele construite în regie proprie sau în cazul celor cumpărate “la roşu”. “În general, sistemele de automatizare apar la proprietăţi ce depăşesc, ca valoare, 200.000 de euro. Se găsesc la proprietăţi premium, dar contează foarte mult şi zona. Vorbim de costuri care pot ajunge la 5-7% din valoarea construcţiei, sume pe care nu oricine şi le permite. Chiar dacă vorbim de procente şi nu de sume fixe, contează dacă sunt 5% din 200.000 de euro, în cazul unei proprietăţi premium în nordul Bucureştiului, sau 5% din valoarea unei case de 70.000 de euro din sudul Capitalei. Limitările de buget sunt diferite”, spune el.

    “Cumpărătorii români nu sunt educaţi să aloce mulţi bani pentru tehnologie într-o casă”, mai remarcă Costin Andriţoiu. “În locuinţe cu o valoare cuprinsă între 50.000 şi 100.000 de euro, procentul de automatizare este de 0,5, poate 1%. Dezvoltatorii imobiliari implementează rar astfel de soluţii, dar oferă asistenţă celor care vor să beneficieze de ele. În orice caz, părerea mea este că soluţiile devin practice în cazul în care vorbim de case, nu de apartamente.”

    În ceea ce priveşte clădirile de birouri, acestea au deja o anumită automatizare, prin care pot controla temperatura sau consumul electric. La o clădire de mari dimensiuni se justifică investiţia în automatizare, deoarece controlul separat al fiecărei camere reprezintă o operaţiune dificilă şi anevoioasă.

    Soluţia de automatizare dezvoltată de GIRA este descentralizată, în sensul în care fiecare componentă a sistemului are inteligenţa ei. În ipoteza în care apare o defecţiune a unui segment, sistemul funcţionează în continuare. “Aceste butoane transmit practic nişte telegrame unităţii centrale, iar funcţia respectivului buton poate fi schimbată oricând. Dacă vreau să acţioneze jaluzele, îi dau această funcţie; dacă vreau să controleze corpul de iluminat, îl reprogramez. Sistemul oferă astfel o mare flexibilitate”, explică Doru Calangea.  “În sistemul convenţional, eu am tras fir de la corpul de iluminat la întrerupător, iar butonul nu ştie să facă altceva. Nu pot să aprind lumina din cealaltă cameră sau jaluzelele, pentru că firul merge doar de la punctul X la punctul Y. Aici schimb funcţia butonului şi poate acţiona orice aparat legat la sistem.”

    Automatizarea propriu-zisă a casei, spune Calangea, este un proces care nu necesită condiţii speciale. “Diferenţa de proiectare între sistemul nostru de automatizare şi unul convenţional se rezumă doar la partea de cablare, pentru că cea de alimentare este aceeaşi. Consumatorii şi alimentarea acestora rămân neschimbate, doar comanda diferă.”

  • Monopoly sărbătoreşte 80 de ani şi peste 276 de milioane de jocuri vândute

    Monopoly şi-a lansat business-ul în anul 1935 cu un proiect pilot care a presupus o investiţie minimă, jocul fiind comercializat în primă fază la preţul de $2. La doar un an de la lansare în Statele Unite ale Americii, Monopoly a ajuns să producă peste 35.000 de copii ale jocului în doar o săptămână.

    Astăzi, Monopoly este tipărit în peste 47 de limbi şi comercializat în peste 100.000 de magazine din 114 ţări. De asemenea, în cei 80 de ani au apărut peste 300 de versiuni licenţiate ale jocului, cu tematici precum sportul sau lumea filmului.

    De-a lungul timpului, Monopoly s-a făcut remarcat prin ediţiile speciale pe care le-a lansat. Cea mai scumpă versiune a acestui joc a fost creată pentru a sărbători un bijutier faimos din San Francisco, Sidney Mobell. Respectivul joc valora nu mai puţin de 2 milioane de dolari, având o tablă de joc din aur de 23 de karate şi zaruri bătute cu diamante. De asemenea, în 1978 a fost realizată şi o versiune din ciocolată a jocului Monopoly, vândută cu $600.

  • Un tânăr din Baia Mare vinde telefoane şi gadgeturi de 45 de milioane de euro

    Tudor Ţiboc are 35 de ani şi vinde de la Baia Mare telefoane şi gadgeturi de 45 de milioane de euro. Nu vrea să mute sediul central al firmei în Bucureşti, nu este interesat să comercializeze altceva decât tehnologie şi vorbeşte despre extindere internaţională.

    Încă din vremea liceului am simţit nevoia de a mă descurca singur şi de a începe o afacere, iar în anul 1998, la doar 19 ani, am deschis poate primul internet cafe din Baia Mare, pe care după doi ani am reuşit să-l vând.“ A fost prima tentativă antreprenorială a tânărului Tudor Ţiboc, urmată de decizia de a pleca să lucreze în străinătate pentru a câştiga cât mai multă experienţă. S-a angajat la o companie din domeniul IT&C din Paris, unde a învăţat în detaliu acest business mai bine de cinci ani.

    „Faptul că am lucrat în cadrul unei mari companii m-a ajutat să iau legătura cu o serie întreagă de oameni importanţi şi cu personalităţi din domeniul telefoniei mobile. Acest lucru m-a ambiţionat, iar în 2005, când am revenit în ţară, am lansat businessul QuickMobile împreună cu soţia mea“, povesteşte antreprenorul. De la zero în 2005, retailerul IT&C a ajuns în 2014 la o cifră de afaceri de 45 de milioane de euro, cu 20% peste nivelul anului precedent şi cu un trafic anual de 2,2 milioane de vizitatori unici.

    Creşterea Quickmobile se datorează introducerii gadgeturilor în categoriile de produse disponibile, un segment despre care Ţiboc spune că, în următorii doi-trei ani, va cunoaşte „o explozie“ în rândul utilizatorilor – ceasuri inteligente, brăţări de monitorizare a activităţilor zilnice, ochelari inteligenţi, camere sport şi outdoor. Businessul Quickmobile este profitabil, datele disponibile la ministerul de finanţe indicând un bilanţ pozitiv de circa un milion de euro în anul fiscal 2013.

    „Experienţa pe care deja o acumulasem în domeniul telefoniei mobile la nivel internaţional, plus faptul că pe piaţa din România nu exista în 2005 o altă variantă de achiziţie a unui telefon mobil decât de la operatorii telecom au dus, în mod natural, la lansarea şi la dezvoltarea businessului“, rememorează Ţiboc. Antreprenorul a intrat pe piaţă cu un concept diferit faţă de practicile operatorilor de telefonie mobilă, având în ofertă atât telefoane disponibile fără abonament, cât şi accesorii.

    Astfel, Quickmobile livra terminalele, iar clientul îşi putea alege singur operatorul care să îi furnizeze serviciile de telefonie mobilă. Spune că gama diversificată de modele şi culori, dar şi lansările de telefoane în acelaşi timp cu pieţele internaţionale, au dus la buna poziţionare pe piaţa de retail IT&C din mediul online din România, dar au construit şi percepţia de magazin care aduce pe piaţa locală cele mai noi produse din domeniu, mai rapid decât concurenţa. Despre strategia companiei, Ţiboc nu se arată interesat să împrumute din practicile de diversificare a ofertei aplicate de alţi jucători.

    CONTINUARE ÎN PAGINA A DOUA

  • Consiliul Concurenţei a amendat cu 35 de milioane de euro giganţii din retail pentru înţelegeri la fixarea preţurilor

    Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei având ca obiect întelegeri pentru fixarea preţurilor între retailerii Metro, Real, Selgros, Mega Image şi furnizorii acestora, în perioada 2005-2009, notează un comunicat de presă emis de Consiliul Concurenţei.

    În urma investigaţiei, a fost sanctionată încălcarea legii concurenţei atât pentru stabilirea preţurilor de revânzare (de raft), cât şi pentru comportamentul companiilor în cadrul promoţiilor.

    Consiliul Concurenţei a constatat că preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailer-ul stabileau un pret fix sau minim. Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul.

    În ceea ce priveşte comportamentul companiilor în cadrul promoţiilor, contractele sau documentele contractuale dintre unii retaileri şi furnizori conţineau o clauză care prevedea că, în aceeaşi perioadă, furnizorii nu puteau realiza promoţii simultane în diferite lanţuri de retail, acestea putând doar să alterneze. În acest fel, consumatorul final nu putea avea acces, în acelaşi timp, la promoţii şi implicit la cel mai mic preţ, în magazine concurente. Decizia de a realiza sau nu promoţii în lanţuri de magazine concurente trebuie să aparţină furnizorului, notează acelaşi comunicat.

    Companiile sancţionate sunt Mega Image (5,6 milioane euro), Metro Cash&Carry România (11,3 milioane euro), Real Hypermarket România (5,5 milioane euro), Selgros Cash&Carry România (6,6 milioane euro), Agroalim Distribution (138.000 euro), Albalact (499.888 euro), Argus (141.615 euro), Covalact (149.833 euro), Cramele Halewood (63.340 euro), Danone PDPA (599.828 euro), De Silva Intermed (7.217 euro), Delaco Distribution (206.829 euro), Gerola Prodinvest (70.210 euro), Granddis (74.354 euro), Impex Bock (1.307 euro), Macromex (535.043 euro), Napolact (264.652 euro), Parmalat România (61.330 euro), Prodlacta (37.755 euro), Quadrant-Amroq Beverages (725.805 euro), Star Foods EM (443.900 euro), Transilvania General Import Export (1,1 milioane euro), Tymbark Maspex România (374.301 euro), Whiteland Import Export (528. 292 euro) şi Zarea (78. 975 euro).

    La sfârşitul anului trecut, Guvernul a aprobat Memorandumul privind înfiinţarea unui sistem de monitorizare a preţurilor bunurilor de consum, respectiv “Monitorului preţurilor bunurilor de consum”. Proiectul, ce va fi derulat de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) cu sprijinul prin Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor – ANPC şi al Consiliului Concurenţei, prevede crearea unui platforme on-line care să afişeze săptămânal preţurile produselor care fac parte din coşul zilnic al populaţiei.

  • După o scădere de 80% în timpul crizei, piaţa auto locală dă semne de revenire

    În vara anului 2008, piaţa se îndrepta spre un volum de peste 315.000 de autoturisme comercializate anual, iar deschiderile de dealeri şi de showroomuri erau evenimente la ordinea zilei. Din acel moment, vânzările au început să se micşoreze, iar în anul ce a urmat, 2009, declinul a ajuns la -50%, procent la care apelau şi dealerii când ofereau discounturi celor încă dispuşi să investească în achiziţia unei maşini noi.

    Practica, deşi limitată, a afectat piaţa – chiar şi la începutul acestui an, Brent Valmar, vicepreşedintele APIA, trăgea un semnal de alarmă cu privire faptul că aproape unul din patru dealeri este în insolvenţă din cauza politicilor comerciale ce au pus accent pe preţ şi pe discount. Cu toate că mulţi dealeri încă suferă efectele crizei, revenirea apetitului pentru consum a încurajat piaţa să crească oferta şi să se extindă.
    Printre primele mărci care au demarat campanii de extindere se numără Ford, Honda şi BMW.

    Producătorul german a deschis încă de la începutul anului trecut un nou centru la Ploieşti, investiţia fiind realizată de Proleasing Motors, companie care mai deţine şi un dealer Ford. Anul acesta, BMW a revenit în Iaşi, unde Trado Motors, fostul dealer, a închis activitatea de vânzare în 2012 şi s-a concentrat pe service.

    Locul eliberat de Trado pe vânzarea de BMW în capitala Moldovei a fost preluat de dealerul din Brăila al mărcii. „În 2011 am deschis la Brăila centrul BMW, iar în 2012 am decis să investim într-o locaţie nouă. În acel an a venit oportunitatea de la Iaşi, moment când am luat decizia de a investi acolo“, a spus Mircea Andreev, general manager la APAN Motors. Grupul APAN include afaceri în domeniul hotelier, imobiliare şi începând cu acest an şi în cel agricol. „În total, la nivel de grup estimăm afaceri de 20 de milioane de euro în acest an şi de 30 de milioane de euro anul viitor“, a subliniat Andreev. Grupul Apan a fost înfiinţat în 1991, iar în 1998 a intrat pe piaţa auto devenind dealer Renault.

    Ulterior, în 2001, în portofoliu a fost adăugat Nissan, iar în prezent grupul mai vinde Dacia, Fiat, Alfa Romeo, Lancia, Jeep, Honda şi BMW.

    Grupul APAN, controlat de omul de afaceri brăilean Mircea Andreev, a investit 3,5 milioane de euro într-un nou dealership BMW în Iaşi, cu o suprafaţă construită de 2.800 mp şi una totală de 15.000 mp, acesta fiind cel de-al 15-lea centru al mărcii şi cel de-al doilea deschis în ultimii doi ani, după Proleasing Ploieşti în primăvara anului 2013.

    Noul centru este construit strict pentru marca BMW, dar include şi service pentru MINI. „În Iaşi dorim să vindem inclusiv flote de BMW-uri. O flotă a fost cumpărată de E.ON, deoarece unul dintre cele mai mari sedii ale lor din România este în Iaşi, iar mulţi dintre managerii lor sunt aici. De asemenea, contăm foarte mult pe cei din sectorul IT&C. Spre exemplu, Amazon are un centru de dezvoltare în Iaşi, dar şi alte companii foarte active din IT. În IT sunt salarii mari şi vrem să atragem clienţi din acest segment“, a spus Ovidiu Bîcîin, executive manager al Apan Motors.

    Cea mai mare companie din Iaşi după cifra de afaceri este producătorul de componente auto Delphi Diesel Systems, cu un business de 1,5 miliarde de lei în 2013, în creştere de la 1,8 mld. lei în 2012, urmat de E.ON Moldova Distribuţie, companie care a achiziţionat 258 de utilitare Ford Ranger în 2012, contra sumei de 6,5 milioane de euro.

    Dacă salariile pentru industria de call center sunt mai mici în Iaşi comparativ cu cele din Capitală, programatorii sunt plătiţi cu pachete similare. Salariile acestora pornesc de la aproximativ 3.150 de lei (700 de euro) pentru un începător cu experienţă de un an, dar pot ajunge la 13.000 – 18.000 de lei (3.000 – 4.000 de euro) pentru cei cu vechime, potrivit datelor firmelor de recrutare. Cei din call centere au salarii cuprinse între 900 şi 2.000 – 2.200 de lei net pe lună, faţă de circa 1.500 lei cât este salariul mediu net la nivel de judeţ.

    În ceea ce priveşte vânzările de maşini la nivel de judeţ, în Iaşi s-au comercializat în primele zece luni ale acestui an aproape 1.900 de autoturisme noi, cu circa 30% peste nivelul atins în perioada similară anului trecut, creşterea fiind peste cea a pieţei totale.