Tag: CNN

  • Cum arată şi cât costă cea mai scumpă maşină de poliţie din lume – GALERIE FOTO

    Este singurul loc în care ai putea fi tras pe dreapta de un Bugatti Veyron, Ferrarri FF sau de un Lamborghini Aventador.

    De altfel, poliţia a primit recent şi un certificat din partea Guiness World Records pentru cea mai rapidă şi cea mai scumpă maşină deţinută de o unitate de poliţie: un Bugatti Veyron. Preţul unui Veyron pleacă de la 2,25 milioane dolari.

    Cu toate acestea, pare oarecum normal ca într-un oraş în care întorci capul după Bentley-uri sau Rolls Royce-uri, şi poliţia să aibă cu ce se mândri.

    Sursa: CNN

  • Oraşul care costă 1 miliard de dolari, dar în care nu va locui nimeni

    Oraşul construit este planificat pentru p populaţie de 35.000 de oameni şi va avea un centru de business modern, case în suburbii, şosele, parcuri şi mall-uri şi o biserică. Însă nu va fi locuit de nimeni.

    Proiectul se numeşte CITE (Center for Innovation, Testing and Evaluation) şi se doreşte să fie un model al unui oraş american obişnuit. Oraşul va fi o zonă de test pentru noile tehnologii şi inovaţii.

    Proiectul în valoare de 1 miliard de doari, finanţat de către Pegasus Global Holdings, va avea o zonă de 24 de km2 pentru experiemente ambiţioase în domenii diverse, precum: construcţii, securitate, comunicare sau transport.

    CITE va include zone specializate pentru dezvoltarea unor noi forme de agricultură, energie, şi de tratare a apei. O reţea subterană de colectare a datelor va oferi un feedback detaliat, în timp real.

    “Noile servicii şi tehnologii pot fi testate fără a perturba viaţa de zi cu zi”, spune Robert Brumley, director Pegasus Global Holdings.

    Astfel într-un oraş fără populaţie se vor putea testa vehiculele autonome monitorizate din aer de către drone. Casele ar putea fi construite în aşa fel încât să reziste catastrofelor naturale, şi echipate cu echipamente robotizate. Se vor putea utiliza surse de energie alternative, cum ar fi toriul, acesta poate fi folosit drept combustibil în multe tipuri de reactoare, precum cel pe bază de fluorid de toriu lichid (dizolvat în sare), prescurtat LFTR (Liquid Fluoride Thorium Reactor).

    “Am putea testa anumite lucruri mult mai agresiv, nu vor exista riscuri de pierdere de vieţi omeneşti. Acest loc ar trebui să devină un magnet pentru oamenii cu idei”, a mai spus Brumbley.
    Acesta a mai spus despre CITE că ar putea fi un pas intermediar între testarea din laborator şi public.
     

  • Fostul dictator egiptean Mubarak, eliberat din închisoare

    Mubarak a părăsit spitalul militar din sudul oraşului Cairo şi s-a îndreptat spre casa din suburbia Heliopolis, potrivit avocatului său, scrie Gându.info

    El a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru acuzaţiile de complicitate la crimă, după moartea a sute de manifestanţi în timpul revoltei din 2011 care a înlăturat regimul său de la putere după 30 de ani.

    În urma unui proces care a avut loc în mai 2015, judecătorul a dispus eliberarea lui Mubarak din detenţie. Fostul preşedinte a fost de asemenea achitat de acuzaţiile de corupţie formulate împotriva sa într-un alt dosar. El a rămas însă în continuare în detenţie pentru a ispăşi o pedeapsă de trei ani în cadrul unui alt dosar de corupţie.

    O parte din acuzaţiile de corupţie care îl vizau pe Hosni Mubarak erau legate de un caz de vânzare de gaze naturale egiptene Israelului, realizată sub preţul pieţei.

    Mubarak, în vârstă de 88 de ani, a devenit preşedinte în anul 1981, după asasinarea lui Anwar Sadat.

    El se afla în detenţie în spitalul militar Maadi încă din 2013, când a fost transferat pe cauţiune din închisoarea Torah.

    Peste 846 de persoane au fost ucise în timpul revoltei populare din 2011, care a durat 18 zile şi în timpul căreia manifestanţii care cereau plecarea lui Mubarak au înfruntat poliţia şi au incendiat secţii de poliţie. Brutalitatea poliţiei şi abuzurile forţelor de securitate au reprezentat una dintre cauzele revoltei.

  • Silozurile de grâne, transformate de artişti

    Ideea de a  folosi silozurile drept pânză i-a venit unui artist australian, Guido van Helten, care i-a dat curs în 2015, atunci când a pictat un siloz abandonat în oraşul Brim de pe continent. Lucrarea l-a adus în atenţia presei şi a publicului, ajutând la revitalizarea localităţii. Artistul a călătorit de atunci şi pe alte continente, pictând pe ziduri şi calcane de clădiri în SUA, Mexic sau Europa.

    El nu-şi plănuieşte lucrările în avans, ci decide la faţa locului ce subiect vor avea după ce se familiarizează cu împrejurimile şi oamenii. Ultima lucrare i-a fost comandată de orăşelul australian Coonalpyn, care speră să atragă astfel turişti dispuşi să admire arta de pe siloz. 

  • Melania Trump a găzduit primul său dejun oficial ca Primă Doamnă, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii: Sunt o imigrantă care a trăit sub comunism, aşa că ştiu totul despre egalitate

    ”Ca imigrant care a crescut într-o societate comunistă, eu cunosc foarte bine valoarea şi importanţa libertăţii şi a egalităţii de şanse, idei pe care această naţiune fost fondată şi a continuat să depună eforturi în această direcţie de-a lungul istoriei sale.” a declarat Prima Doamnă, potrivit CNN.

    În cadrul evenimentului, Melania Trump a purtat o rochie neagră semnată de Ralph Lauren, şi nu roşie, aşa cum poartă de obicei femeile din SUA de 8 martie, în semn de solidaritate.

    Ulterior, atât preşedintele Trump cât şi vicepreşedintele Pence şi-au făcut apariţia pentru scurt timp.

    Într-un discurs care a abordat o notă serioasă, Prima Doamnă a vorbit despre condiţiile femeilor din întreaga lume.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a fost răsplătit un imigrant după ce a spălat vase timp de douăzeci de ani pentru unul dintre cele mai bune restaurante din lume

    „Îmi face o deosebită plăcere să anunţ că managerii noştri, Lau şi James, alături de Ali, cel care se ocupă cu spălatul vaselor, au devenit parteneri în NOMA”, a declarat Redzepi pe Instagram.

    Sonko, în vârstă de 62 de ani, s-a ocupat de spălatul vaselor mai bine de un deceniu în cadrul restaurantului din Copenhaga, Danemarca. Un purtator de cuvânt al restaurantului – care deţine două stele Michelin – a refuzat să dezvăluie condiţiile financiare ale parteneriatului cu Sonko.

    Pe de altă parte, când a anunţat vestea, Redzepi l-a descris pe acesta ca fiind „inima şi sufletul Noma”, potrivit ziarului danez Berlingske.  „Nu cred că oamenii ştiu ce înseamnă să ai o persoană ca Ali în casă. E tot timpul cu zâmbetul pe buze”, a spus Redzepi.

    Redzepi a deschis NOMA în 2003, după ce a lucrat alături de mulţi bucătari faimoşi. Apreciatul restaurant din  Copenhaga a deţinut titlul de „Cel mai bun restaurant din lume” timp de trei ani consecutivi, între 2010 şi 2012, şi apoi din nou în 2014. 

  • Cum a fost răsplătit un imigrant după ce a spălat vase timp de douăzeci de ani pentru unul dintre cele mai bune restaurante din lume

    „Îmi face o deosebită plăcere să anunţ că managerii noştri, Lau şi James, alături de Ali, cel care se ocupă cu spălatul vaselor, au devenit parteneri în NOMA”, a declarat Redzepi pe Instagram.

    Sonko, în vârstă de 62 de ani, s-a ocupat de spălatul vaselor mai bine de un deceniu în cadrul restaurantului din Copenhaga, Danemarca. Un purtator de cuvânt al restaurantului – care deţine două stele Michelin – a refuzat să dezvăluie condiţiile financiare ale parteneriatului cu Sonko.

    Pe de altă parte, când a anunţat vestea, Redzepi l-a descris pe acesta ca fiind „inima şi sufletul Noma”, potrivit ziarului danez Berlingske.  „Nu cred că oamenii ştiu ce înseamnă să ai o persoană ca Ali în casă. E tot timpul cu zâmbetul pe buze”, a spus Redzepi.

    Redzepi a deschis NOMA în 2003, după ce a lucrat alături de mulţi bucătari faimoşi. Apreciatul restaurant din  Copenhaga a deţinut titlul de „Cel mai bun restaurant din lume” timp de trei ani consecutivi, între 2010 şi 2012, şi apoi din nou în 2014. 

  • Cum au devenit adidaşii o soluţie pentru un aer curat

    Fost maratonist, printre altele, acesta confecţionează măşti antipoluare din adidaşi lansaţi în ediţie limitată, iar scopul său este de a atrage atenţia asupra impactului poluării. Acesta a început a folosi bucăţi din adidaşi de colecţie pentru a confecţiona măşti în 2014 şi a realizat de atunci mai bine de 20 de bucăţi.

    Cea mai cunoscută piesă a sa este o mască făcută dintr-o pereche de Adidas Yeezy Boost 350 V2 semnată Kanye West. |ncălţările folosite pentru măşti, susţine Wang Zhijun, nu sunt purtate, ci noi atunci când li se dă noua întrebuinţare.

    Ideea i-a venit după ce la un moment dat nu a mai putut să alerge din cauza smogului din Beijing, iar măştile create de el au atras atenţia unor mari firme care au început să-i trimită ele încălţări pentru proiectele sale.

  • Plămân rezidenţial

    Proiectul Tao Zhu Yin Yuan, conceput de arhitectul parizian Vincent Callebaut, se prezintă sub forma unui turn răsucit, care la momentul finalizării prevăzute pentru luna septembrie a acestui an va fi acoperit de 23.000 de arbori şi arbuşti. Vegetaţia de pe turn ar trebui să absoarbă circa 130 de tone de dioxid de carbon pe an, cam cât produc 27 de maşini în acelaşi interval.

    Pe lângă vegetaţia abundentă, clădirea rezidenţială de 21 de etaje va  fi astfel construită încât să le permită locatarilor să aibă un consum de energie redus, prin folosirea la maximum a luminii şi a aerisirii naturale. Clădirea este prevăzută şi cu instalaţie pentru reciclarea apei de ploaie şi panouri solare pe acoperiş.

  • Aroganţă fără limite: de ce a cumpărăt un bărbat 80 de bilete de avion pentru aceeaşi cursă

    Şoimilor le este permis să călătorească în cabinele acestor operatori aerieni. Au chiar propriul paşaport şi de obicei stau pe umerii stăpânilor lor. 
     
    Şoimul este pasărea naţională a qatarezilor şi este văzută ca un simbol al forţei şi curajului. Este totodată folosit la vânătoare. A devenit un lucru obişnuit ca şoimii să îi însoţească pe stăpânii lor în timpul călătoriilor lor, fără cuşti, indiferent de clasa de zbor la care şi-au luat bilet. 
     
    Săptămâna aceasta, o fotografie cu o cabină plină de astfel de păsări a devenit virală pe social media, după cum remarcă CNN. Ahmet Yasar, cel care a postat imaginea pe Reddit, le-a spus celor de la CNN că şoimii călătoreau spre Jeddah, în Arabia Saudită, iar fotografia a fost făcută de un prieten pilot.
     
    Într-adevăr, nu este neobişnuit să călătoreşti însoţit de o astfel de pasăre cu operatorii din Golf, însă să aibă atât de mulţi la bord a fost o supriză pentru pilot – operatorii aerieni restricţionează numărul şoimilor până la un maximum de şase.
     
    Expertul în cultura arabă Nasif Kayed, a declarat pentru CNN că un şoim poate să coste între 2.000 de dirhami (circa 544 de dolari) şi 70.000 de dirhami (peste 19.000 de dolari). ”Depinde de ceeea ce cauţi şi câţi bani vrei să cheltuieşti. (…) Costul lor este influenţat de rasă – unii sunt crescuţi pentru vitză, alţii pentru faptul că pot vâna pe distanţe lungi.”
     
    În Emiratele Arabe Unite, şoimii trebuie să aibă propriul lor paşaport, emis de Ministrul Mediului şi Apelor. Scopul acestuia este să prevină contrabanda cu şoimi. Documentul este valabil timp de trei ani şi costă aproximativ 130 de dolari. Între 2002 şi 2013, guvernul a eliberat mai mult de 28.000 de paşapoarte pentru şoimi. Kayes spune că şoimii pot fi antrenaţi în şase luni, iar bărbaţii din Emirate au o legătură specială cu ei. ”Pentru noi, reprezintă curajul, perseverenţa, determinarea şi libertatea.”
    Proprietarul şoimilor din fotografie a cumpărat bilete pentru fiecare în parte, dar câteva companii aeriene permit pasagerilor să zboare cu păsările pe scaunul lor. 
     
    Potrivit site-ului companiei, Qatar Airways  permite fiecărui pasager să fie însoţiţi de câte un şoim, cu menţiunea că în întreaga cabină este permis un maximum de şase şoimi – costul este cuprins între 115 şi 1.620 de dolari.  Etihad are reguli asemănătoare în ce priveşte zborurile cu şoimi, dar Emirates solicită ca toate animalele care călătoresc cu stăpânii lor să fie închise în cuşti. 
     
    Royal Jordanian Airlines permite călătoria cu câte doi şoimi pe scaun şi un maximum de 10-12 şoimi în cabină în acelaşi timp.
     
    Se pare că şi alte companii aeriene sunt deschise la acest comportament: operatorul aerian german Lufthansa a sugerat că ar putea permite pasagerilor să călătorească împreună cu şoimii lor la bord în viitor – a dezvoltat un prototip de loc pentru păsări în 2014, pe care l-au denumit ”The Falcon Master”.