Tag: Cluj-Napoca

  • Trei antreprenori din Cluj Napoca construiesc un parc logistic de 24.500 mp în zona de vest a oraşului, în urma unei investiţii de 14 milioane de euro

    Urbano Parks, firmă fondată de trei antreprenori din Cluj Napoca, vrea să investească 14 milioane euro pentru constucţia parcului logistic Urbano Cluj Vest (UCV), care va fi finalizat până la finele acestui an.

    Depozitul logistic este situat în zona Floreşti-Gilău, cu acces direct la DN1, lângă nodul Gilău al Autostrăzii Transilvania (A3). Urbano Vest Cluj va avea o suprafaţă construită de 24.500 mp, suprafaţa totală a parcului fiind de 5 ha.

    Cei trei antreprenori implicaţi în proiect sunt Mircea Ilea, Alexandru Şerban şi Daniel Paraschiv. 

    „Suntem un grup de dezvoltatori din Cluj-Napoca, cu o experienţă de peste 20 ani în real estate. În toţi aceşti ani, am înţeles nevoile pieţei şi, mai ales, facilităţile pe care le putem pune la dispoziţia clienţilor noştri pentru a le oferi un cadru optim pentru desfăşurarea activităţii lor”, a declarat Daniel Paraschiv, co-fondator Urbano Parks.

    Mircea Ilea a fost unul dintre acţionarii companiei de televiziune prin cablu Seltron, vândută în 2007 către UPC. Daniel Paraschiv a fost director de dezvoltare pe Transilvania la CTP Invest, din 2018 în 2019, după ce lucrase anterior la EVW Holding şi Autoworld.

    Prima fază a proiectului va fi livrată în primăvara acestui an, iar lucrările la faza a doua au început deja. Proiectul Urbano Vest Cluj va fi dat în folosinţă la capacitate maximă la finalul acestui an.

    Primele companii care au închiriat spaţii în depozit sunt firmele austriece Englmayer şi Schuller Eh`Klar, care au închiriat peste 4.500 mp spaţii de birouri, tehnice şi sanitare, şi spaţii de depozitare.

    Potrivit unei analize CBRE, piaţa spaţiilor industriale din zona de vest şi nord-vest a ţării înregistrează o creştere accelerată, după ce în decurs de doar patru ani, stocul s-a dublat, devenind a doua piaţa ca mărime după Bucureşti şi este aşteptat să depăşească 700.000 mp în acest an. În acest moment, sunt în construcţie încă 65.000 mp de spaţii industriale în apropierea oraşelor Timişoara, Cluj-Napoca, Oradea şi Satu Mare. 

     

  • Una dintre cele mai vechi agenţii de turism din piaţa locală vrea să ajungă anul acesta la vânzări de 80 de milioane de euro

    Turoperatorul Paralela 45 estimează că va încheia anul cu un volum de vânzări de 80 de milioane de euro, în creştere cu 15% faţă de anul trecut. Reţeaua de agenţii va creşte cu încă cinci, care vor fi deschise la Râmnicu Vâlcea, Braşov, Deva, Bucureşti, ajungând astfel la un număr de 55 de agenţii proprii şi francize.

    Reprezentanţii companiei se aşteaptă ca cele mai solicitate destinaţii se aşteaptă să fie Turcia (Antalya, Alanya şi Bodrum), Grecia şi Egiptul, devenite în sezonul 2020 şi mai accesibile turiştilor români din întreaga ţară, după introducerea mai multor curse charter. Spre Antalya, Alanya şi Bodrum sunt programate 23 de curse săptămânale, din 13 oraşe: Bucureşti (patru curse săptămânale spre Antalya şi una spre Alanya), Cluj-Napoca, Timişoara, Târgu Mureş şi Iaşi (câte două curse/săptămână), Bacău, Arad, Baia Mare, Oradea, Suceava, Constanţa, Craiova, Satu Mare (una pe săptămână, ultimele trei fiind noi în sezonul 20202). Spre regiunea Bodrum-Kusadasi-Marmaris se zboară din Bucureşti şi din Cluj-Napoca (noutate în 2020) o dată pe săptămână.

    Oferta de insule greceşti cuprinde anul acesta Creta/Heraklion din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, precum şi din Târgu Mureş şi Oradea (noutăţi în 2020); Creta/Chania, Corfu, Rhodos şi Mykonos (noutate în 2020) din Bucureşti, în total nouă curse săptămânale. Spre Egipt sunt programate trei curse săptămânale din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişora (pentru Hurghada) şi una, din Bucureşti, spre Sharm el Sheikh.

    O perioadă propice pentru achiziţia unei vacanţe, spun reprezentanţii companiei, este între 18 şi 24 februarie, când se vor aplica reduceri cuprinse între 10 şi 50% din tariful de cazare, în funcţie de destinaţie, cumulate cu cele aplicate în perioada de Early Booking, atât pe platforma online a companiei cât şi în agenţiile din reţea şi la standul Târgului Naţional de Turism al României, organizat la Romexpo. 

    „Cumpărarea online a devenit o obişnuinţă pentru publicul ocupat. Noi am vândut anul trecut în valoare de 3,5 milioane de euro, estimăm că anul acesta vom ajunge la cinci milioane de euro. Dar publicul vine şi la târgurile de turism, unde găseşte cea mai mare varietate de oferte şi în două – trei ore alege vacanţa potrivită şi o şi achită”, descrie Alin Burcea una dintre tendinţele remarcate în rândul turiştilor români. Antreprenorul se aşteaptă la vânzări de peste patru milioane de euro, după săptămâna de reduceri la târgul de turism, în agenţiile proprii şi pe portalul Paralela 45

    Vânzări în creştere sunt aşteptate, în perioada târgului de turism, şi pentru vacanţele de Paşte si circuitele turistice. Mai multe programe de patru până la 11 zile sunt organizate primăvara acesta în Turcia, Portugalia, Spania, Italia, Cehia, Franţa, Rusia, Grecia, Macedonia, Albania, cu avionul ori cu autocarul. În funcţie de perioadă şi tipul de transport, circuitele de Paşte costă de la 174 de euro/persoană, la Istanbul (autocar, cinci zile, hotel de trei stele) la 995 de euro/persoană în Rusia (avion, nouă zile, hotel de patru stele). O parte dintre circuite au reduceri cuprinse între 5 şi 15%, în perioada campaniei.
     

  • Iulian Dascălu, proprietarul mallurilor Iulius, pune pe masă 23,5 mil. lei pentru a cumpăra integral producătorul de abrazive industriale Carbochim din Cluj-Napoca. Oferta se desfăşoară până pe 6 martie

    Dezvoltatorul imobiliar Iulius, deţinut de omul de afaceri Iulian Dascălu, pune pe masă 23,5 mil. lei pentru ca, prin intermediul companiei Carbo Europe, să achiziţioneze pachetul de 31% din Carbochim, producător de abrazive industriale, într-o ofertă desfăşurată pe bursă şi care se va încheia pe 6 martie. Iulius, prin Carbo Europe, controlează deja pachetul majoritar de aproape 70%, ceea ce înseamnă că, dacă oferta se va încheia cu succes, acesta ar avea cale liberă să delisteze compania de la Bucureşti.

    Preţul oferit de Carbo Europe în oferta derulată de EstInvest este de 15,1 lei pe acţiune, în creştere cu 4% faţă de închiderea precedentă. La ora redactării acestei ştiri, acţiunile se tranzacţionează la 15 lei pe unitate.

    „Aceasta este materializarea unui obiectiv al dezvoltatorului ieşean în real-estate, de a-şi diversifica portofoliul, cu orientare spre segmentul producţiei industriale, de nişă”, spun reprezentanţii Iulius Group.

    Carbochim, companie înfiinţată în 1949 la Cluj-Napoca, este producător de abrazive profesionale, producând corpuri abrazive cu liant ceramic, bachelitic, magnezitic şi elastic, discuri abrazive de debitare şi debavurare, dar şi abrazivi pe suport de hârtie, pânză, şi neţesut, utilizate atât în industria prelucrătoare şi construcţii, cât şi cu uz general şi retail. În prezent, Carbochim SA are dezvoltat un sistem de distribuţie care acoperă toate zonele geografice ale ţării, dar şi legături comerciale cu ţări precum Cehia, Polonia, Ungaria, Elveţia, Belgia, Germania, Italia. 

    „Ocupăm o poziţie dominantă pe piaţa imobiliară din România şi ne-am dorit să ne extindem aria de expertiză către producţie, cu aceeaşi implicare şi pasiune. Astfel, considerăm că achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al Carbochim Cluj-Napoca reprezintă o decizie strategică în activitatea noastră şi, totodată, o provocare. Carbochim are o experienţă notabilă în domeniu, de peste 70 de ani, şi credem în capacitatea sa de dezvoltare”, spune Iulian Dascălu, preşedintele companiei Iulius.

    Operarea Carbochim SA va fi asigurată de aceeaşi echipă care s-a implicat în dezvoltarea fabricii de până acum. Activitatea de producţie, comercializare şi distribuţie nu va fi afectată şi nu vor fi disponibilizări.

    Iulian Dascălu, proprietarul grupului din imobiliare Iulius, a început să parieze pe malluri într-o perioadă în care România abia începea să descopere conceptul care deja cucerise pieţe din Occident. Iulian Dascălu a fost unul dintre primii investitori în malluri din România.

    În 2000, a deschis Iulius Mall la Iaşi, iar ulterior a ajuns să dezvolte un portofoliu format din patru malluri sub brandul Iulius (Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava), ansamblul multifuncţional Palas Iaşi, proiectul mixt Iulius Town din Timişoara şi 146.200 de metri pătraţi de birouri. Din 2017, el împarte reţeaua Iulius Mall şi proiectul Iulius Town cu fondul Atterbury Europe. Chiriile generate de toate proprietăţile au depăşit în 2018 valoarea de 443 mil. lei (aproape 100 mil. euro).

     

  • Care sunt cele mai atractive oraşe pentru companiile din România

    Stocul de spaţii moderne de birouri din Bucureşti a ajuns la 3,16 milioane de metri pătraţi la finalul celui de-al treilea trimestru din 2019, în contextul unei populaţii de 2,11 milioane de locuitori şi al unei rate a şomajului de 1,3%, potrivit raportului Romania Office Destinations, realizat de departamentul de research al companiei de consultanţă imobiliară CBRE România.
    Cu  32 de universităţi publice şi private, numărul de absolvenţi din Bucureşti depăşeşte 170.000 de tineri anual în Bucureşti, ceea ce contribuie la atractivitatea oraşului ca destinaţie pentru companiile care vor să îşi extindă prezenţa în România, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii CBRE.


    „Bucureşti rămâne în continuare prima opţiune pentru companiile care analizează oportunitatea de a-şi extinde operaţiunile în ţara noastră. Chiar în acest moment, avem discuţii cu mai mulţi chiriaşi interesaţi să intre în România şi care au în plan să recruteze aproximativ 2.000 de persoane în total, ceea ce înseamnă o suprafaţă cumulată de birouri de aproape 20.000 de metri pătraţi”, a declarat Alina Calciu, Head of Advisory & Transaction Services, Occupier, în cadrul CBRE România. „În acelaşi timp, oraşele regionale rămân atractive pentru companiile cu prezenţă consolidată în Capitală şi care au nevoie să se extindă în continuare. Remarcăm un apetit ridicat atât pentru destinaţiile deja consacrate, precum Cluj-Napoca, Timişoara sau Iaşi, precum şi pentru pieţele mai noi, cum ar fi Braşov, Craiova sau Sibiu”, a adăugat Alina Calciu.
    În Timişoara, stocul modern de spaţii de birouri era la finalul celui de-al treilea trimestru din 2019, estimat la circa 250.000 de metri pătraţi, alţi peste 110.000 de metri pătraţi fiind planificaţi pentru finalul anului 2019 şi cursul lui 2020, conform raportului Romania Office Destinations. Populaţia din Timişoara a depăşit 700.000 de locuitori, în timp de rata şomajului este sub pragul de 1%, coborând la 0,7%. Cu şapte universităţi publice şi private, Timişoara livrează anual un număr de peste 41.000 de absolvenţi.


    În Cluj-Napoca, stocul de spaţii moderne a depăşit deja borna de 200.000 de metri pătraţi şi urmează a fi livrate în 2020 clădiri cu o suprafaţă de 23.000 de metri pătraţi. Oraşul are aproape 730.000 de locuitori şi o rată a şomajului de  1,2%. Numărul de absolvenţi anual se apropie de 70.000 de persoane, cu nouă universiţăţi publice şi private.
    „Interesul tot mai mare pentru marile centre universitare se reflectă tot mai mult şi în preţurile proprietăţilor. Dacă în Bucureşti chiriile prime se menţin stabile, în jurul valorii de 18,5 euro/metru pătrat/lună, în Cluj-Napoca, chiriile cerute deja au ajuns la 15 euro/metru pătrat/lună, în timp ce în Timişoara şi Iaşi, oscilează în jurul nivelului de 14 euro/metru pătrat/lună, iar în Braşov coboară la 13 euro/metru pătrat/lună. De asemenea, yieldurile clădirilor de birouri din Cluj-Napoca (8%) sunt tot mai aproape de  Bucureşti (7%),  în timp ce pentru Timişoara, Iaşi şi Braşov au valori similare (8,5%), a declarat Daniela Boca, Head of Research, CBRE România, coordonatorul raportului Romania Office Destinations.
    CBRE România, prin departamentul CBRE Research, realizează constant ample studii şi rapoarte de piaţă dedicate diferitelor segmente imobiliare în care compania este activă: spaţii de birouri, spaţii de retail şi industriale, atât pentru dezvoltatori şi investitori, cât şi pentru chiriaşi sau companii care analizează intrarea pe piaţa din România.

     

  • Care sunt cele mai atractive oraşe pentru companiile din România

    Stocul de spaţii moderne de birouri din Bucureşti a ajuns la 3,16 milioane de metri pătraţi la finalul celui de-al treilea trimestru din 2019, în contextul unei populaţii de 2,11 milioane de locuitori şi al unei rate a şomajului de 1,3%, potrivit raportului Romania Office Destinations, realizat de departamentul de research al companiei de consultanţă imobiliară CBRE România.
    Cu  32 de universităţi publice şi private, numărul de absolvenţi din Bucureşti depăşeşte 170.000 de tineri anual în Bucureşti, ceea ce contribuie la atractivitatea oraşului ca destinaţie pentru companiile care vor să îşi extindă prezenţa în România, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii CBRE.


    „Bucureşti rămâne în continuare prima opţiune pentru companiile care analizează oportunitatea de a-şi extinde operaţiunile în ţara noastră. Chiar în acest moment, avem discuţii cu mai mulţi chiriaşi interesaţi să intre în România şi care au în plan să recruteze aproximativ 2.000 de persoane în total, ceea ce înseamnă o suprafaţă cumulată de birouri de aproape 20.000 de metri pătraţi”, a declarat Alina Calciu, Head of Advisory & Transaction Services, Occupier, în cadrul CBRE România. „În acelaşi timp, oraşele regionale rămân atractive pentru companiile cu prezenţă consolidată în Capitală şi care au nevoie să se extindă în continuare. Remarcăm un apetit ridicat atât pentru destinaţiile deja consacrate, precum Cluj-Napoca, Timişoara sau Iaşi, precum şi pentru pieţele mai noi, cum ar fi Braşov, Craiova sau Sibiu”, a adăugat Alina Calciu.
    În Timişoara, stocul modern de spaţii de birouri era la finalul celui de-al treilea trimestru din 2019, estimat la circa 250.000 de metri pătraţi, alţi peste 110.000 de metri pătraţi fiind planificaţi pentru finalul anului 2019 şi cursul lui 2020, conform raportului Romania Office Destinations. Populaţia din Timişoara a depăşit 700.000 de locuitori, în timp de rata şomajului este sub pragul de 1%, coborând la 0,7%. Cu şapte universităţi publice şi private, Timişoara livrează anual un număr de peste 41.000 de absolvenţi.


    În Cluj-Napoca, stocul de spaţii moderne a depăşit deja borna de 200.000 de metri pătraţi şi urmează a fi livrate în 2020 clădiri cu o suprafaţă de 23.000 de metri pătraţi. Oraşul are aproape 730.000 de locuitori şi o rată a şomajului de  1,2%. Numărul de absolvenţi anual se apropie de 70.000 de persoane, cu nouă universiţăţi publice şi private.
    „Interesul tot mai mare pentru marile centre universitare se reflectă tot mai mult şi în preţurile proprietăţilor. Dacă în Bucureşti chiriile prime se menţin stabile, în jurul valorii de 18,5 euro/metru pătrat/lună, în Cluj-Napoca, chiriile cerute deja au ajuns la 15 euro/metru pătrat/lună, în timp ce în Timişoara şi Iaşi, oscilează în jurul nivelului de 14 euro/metru pătrat/lună, iar în Braşov coboară la 13 euro/metru pătrat/lună. De asemenea, yieldurile clădirilor de birouri din Cluj-Napoca (8%) sunt tot mai aproape de  Bucureşti (7%),  în timp ce pentru Timişoara, Iaşi şi Braşov au valori similare (8,5%), a declarat Daniela Boca, Head of Research, CBRE România, coordonatorul raportului Romania Office Destinations.
    CBRE România, prin departamentul CBRE Research, realizează constant ample studii şi rapoarte de piaţă dedicate diferitelor segmente imobiliare în care compania este activă: spaţii de birouri, spaţii de retail şi industriale, atât pentru dezvoltatori şi investitori, cât şi pentru chiriaşi sau companii care analizează intrarea pe piaţa din România.

     

  • Primăria Cluj-Napoca cumpără încă 10 autobuze şcolare pentru transportul elevilor

    De doi ani de când a fost implementat în Cluj-Napoca, proiectul „Autobuze şcolare dedicate pentru transportul elevilor” poate fi considerat un succes, ba chiar a fost copiat şi de autorităţile din Timişoara. Acum primăria din Cluj va cumpăra alte 10 microbuze care sa îi ducă pe elevi la şcoală.

    „Mi se pare foarte folositor. În primul rând pentru părinţi, că economisim timp. Undeva la două ore economisesc într-o zi. Trebuia să vin şi mai repede la şcoală ca să găsesc un loc de parcare, apoi statul în trafic până acasă. Sunt zone în care nu acoperă autobuzul şi dacă le suplimentează ar mai decongestiona traficul aici la şcoală”, este de părere o femeie.

    Propunerea ca elevii să beneficieze de autobuze care să îi ducă la şcoală a fost implementată în primă fază ca proiect pilot, programul fiind apoi extins de la 5 la 12 trasee şi mai multe şcoli din municipiu.

    „Transportul şcolar al elevilor a avut un mare success, prin urmare am decis să îmbunătăţim şi flota auto pe care o folosim pentru transportul elevilor. În momentul de faţă, avem 17 autobuze şcolare cu care se transporta elevii la şcoală, dar în curând vom mai avea pe lângă acestea încă alte 10 microbuze care sperăm noi să vină în întâmpinarea necesităţilor de transport ale elevilor si ale părinţilor acestora”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Iulia Perşa, şef birou mass-media Primăria Cluj-Napoca.

    După modelul american, în total 27 de autobuze şcolare vor fi anul acesta la dispoziţia copiilor.

  • Clujenii care au descoperit soluţia pentru una dintre cele mai arzătoare probleme ale românilor: lipsa locurilor de parcare din marile oraşe

    yeParking este prima aplicaţie de parksharing şi furnizor IT de soluţii pentru eficientizarea spaţiilor de parcare. Aceasta a anunţat o primă rundă de finanţare, în parteneriat cu fondul de investiţii Roca X, urmând ca întregul capital să fie utilizat pentru accelerarea creşterii companiei. Reprezentanţii yeParking sunt deocamdată discreţi în ceea ce priveşte valoarea finanţării.  Ei spun că obiectivele yeParking pe termen scurt sunt legate de creşterea ratei de utilizare a aplicaţiei în Cluj-Napoca, extinderea aplicaţiei în celelalte oraşe mari din România şi înrolarea primelor clădiri de birouri şi zone rezidenţiale închise în soluţia business to business.

    yeParking funcţionează pentru moment în Cluj-Napoca, cu peste 5000 de utilizatori şi oferă oferilor posibilitatea să cedeze temporar, pentru minute sau ore, locul de parcare pe care îl au, către comunitate, optimizând astfel traficul şi timpii de căutare a unui loc de parcare.

    „Interesul Roca X vine ca o confirmare că produsul nostru rezolvă o problemă reală, cu potenţial maxim. Planurile de dezvoltare sunt foarte ambiţioase şi avizează treptat atât oraşele mari din România, cât şi extinderea în regiune, cu soluţia de retail destinată utilizatorilor, care pot contribui la fluidiziarea traficului share-uind şi folosind parcările disitribuite, dar şi dezvoltarea soluţiei business to business. Suntem încrezători că fondurile obţinute ne vor ajuta să accelerăm şi mai mult dezvoltarea”, spune Mihai Lodoabă, administrator Digital Republic şi cofondator yeParking.

    „yeParking e o soluţie smart pentru o problemă presantă a oraşelor mari, unde să găseşti un loc de parcare devine tot mai dificil, spre imposibil.  De aceea suntem încrezători în potenţialul aplicaţiei să câştige popularitate în timp record şi credem că va deveni cât de curând un Waze al parcărilor, instalat pe toate telefoanele şoferilor din România şi nu numai. Ideea din spate e simplă, beneficiile sunt fantastice, motiv pentru care am decis să completăm investiţia directă oferindu-ne susţinerea şi în dezvoltarea zonei business to business a platformei, prin implementarea ei ca metodă de plată în GoToParking, la aeroportul internaţional Avram Iancu din Cluj”, a declarat Alexandru Bogdan, Investment Manager ROCA X.

    Potrivit reprezentanţilor companiei, implementarea de soluţii rapide, automatizate de plată este unul din beneficiile pe care yeParking le poate aduce operatorilor de parcări de business şi/sau retail parkings, degrevându-i pe aceştia de nevoia dezvoltării unor soluţii proprietare şi de promovare a acestora, direcţie în care se pregăteşte implementarea în premieră a acestei soluţii pentru GoTo Parking – parcarea aeroportului din Cluj-Napoca.

    Experienţe noi de parcare se creionează şi în urma discuţiilor avansate avute cu un lanţ de Mall-uri naţional pentru a oferi un Parking Valet digital care să acopere necesităţile clienţilor lor în zona de parking de la plecarea la shopping şi până la plata timpului de parcare.

    yeParking a luat naştere la iniţiativa echipei Digital Republic, cu o largă experienţă în software şi produse digitale, cu sediul în Cluj-Napoca. Urmărind consolidarea soluţiei şi dezvoltarea ei în jurul necesităţilor din comunitate, yeParking a devenit din luna Decembrie entitate distinctă sub egida yeParking Solutions SRL.

    Utilitatea dovedită in comunitate, precum şi aprecierile primite în cadrul mai multor evenimente precum CEE Property Forum – Bucharest, PropTech Demo Day – Bucharest, TCIC – Transylvania IT Cluster Event sau How To Web – Bucharest – confirma direcţia pozitivă şi potenţialul soluţiei yeParking în ceea ce priveşte park sharing-ul şi experienţele de mobilitate din viitor.

    Dealtfel, chiar evenimentul PropTech Demo Day din Iunie anul trecut, organizat de PropTech România, a reprezentat ocazia prin care yeParking a cunoscut interesul, aprecierea şi susţinerea din partea Roca X.

    ROCA X este un instrument investiţional, destinat afacerilor disruptive la început de drum: tinerii antreprenori cu idei revoluţionare din zona de tehnologie, în stadiu de MVP sau prototip, cu viziunea de a avea un impact în societate şi cu pasiunea pentru a transforma această dorinţă în realitate.

    ROCA X este un instrument inteligent care nu activează exclusiv într-o anumită nişă ci monitorizează activ atât evoluţia economică şi domeniile cu creştere rapidă, cât şi tendinţele nou apărute în tehnologie, derivate de dimensiunile noi ale dezvoltării societăţii şi umanităţii.

    Ambiţia ROCA X e să fie un jucător regional, cu acces la companiile de tehnologie europene, care să creeze o punte de legătură între companiile tech, resursele umane necesare dezvoltării lor, investitorii privaţi şi instituţionali şi pieţele de desfacere worldwide cu o modalitate extrem de rapidă în luarea deciziilor de investment.


     

  • Oraşul din România unde natalitatea este în creştere în ultimii 12 ani. Care este motivul

    Oraşul Cluj-Napoca a înregistrat în ultimii 12 ani o creştere constantă a numărului de copii născuţi, de la 5605 în 2008 la 6963 în 2019, deşi Primăria nu are o politică de natalitate, ci doar aplică un concept de creştere a calităţii vieţii.

    Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că evoluţia natalităţii poate fi pusă pe seama creşterii calităţii vieţii.

    „În municipiul Cluj-Napoca, din anul 2008 până în 2019, deci într-o perioadă de 12 ani, avem o creştere constantă a numărului de copii născuţi, de la 5605 în 2008 la 6963 în 2019, o diferenţă de aproape 1400 de copii. Practic, în Cluj-Napoca nu am avut o politică specială de creştere a natalităţii, deoarece obiectivul nostru a fost creşterea calităţii vieţii, fiind stabilit acest concept în strategia de dezvoltare a oraşului care îşi arată efectele. Odată crescută calitatea vieţii constatăm, şi din aceste cifre, că a crescut natalitatea, dar şi dezvoltarea economică sau calitatea spaţiilor urbane. Din punct de vedere al administraţiei locale, ceea ce ţine de datoria noastră faţă de locuitorii oraşului este să le asigurăm condiţiile care să-i determine să aleagă să se stabilească în Cluj-Napoca”, a spus Buzatu.

    Potrivit datelor Primăriei clujene, în 2008 s-au născut 2810 băieţi şi 2795 fete, raport care s-a inversat în 2019, când s-au născut 3370 de băieţi şi 3593 de fete.

    Primăria Cluj-Napoca a pus bazele conceptului de creştere a calităţii vieţii începând cu mandatul de primar al lui Emil Boc din anul 2004, acesta fiind inclus în strategia de dezvoltare a oraşului până în 2027.

    „Prin calitatea vieţii la Cluj-Napoca înţelegem nu numai ceea ce înseamnă posibilitatea de petrecere a timpului liber, ci şi calitatea actului medical, a actului educaţional, a infrastructurii, a mediului de afaceri astfel încât, dacă în materie de populaţie nu putem bate Bucureştiul, cu siguranţă municipiul nostru este şi poate fi, în continuare, oraşul numărul 1 în România din perspectiva acestui concept al calităţii vieţii”, se arată în strategie.

    Astfel, Primăria Cluj-Napoca este hotărâtă să accelereze procesul de digitalizare a administraţiei publice locale. De asemenea, autorităţile urmăresc implementarea, în continuare, a proiectelor ce utilizează tehnologiile moderne pentru a face viaţa de zi cu zi a clujenilor mai uşoară, de la plăţi wireless pentru servicii publice, la utilizarea inteligenţei artificiale.

  • O absolventă de sociologie a devenit antreprenor urmându-şi o pasiune veche pentru bijuterii

    „Am pornit cu un stand de bijuterii într-un mall din Cluj-Napoca şi în primii doi ani vindeam alături de prima mea angajată. Astfel am văzut care sunt nevoile pieţei, ce se cere, cum evoluează trendurile şi ulterior mi-am dat seama că mi-aş dori ceva mai mult pentru acest business”, povesteşte Ioana Susan, fondatoarea Chic Bijoux.

    Ulterior, a început să facă bijuterii într-un mic atelier din Cluj, după o colaborare cu Swarovski, de la care cumpăra cristalele chiar de la fabrica din Austria şi le monta în argint în România. „Mi se părea o provocare că fac producţie, dar acum când mă uit în urmă îmi dau seama că făceam de fapt asamblare. Acum avem echipamentele necesare prin care putem să turnăm, să laminăm, să facem efectiv o bijuterie.” Sorin Buiac s-a alăturat businessului Chic Bijoux în urmă cu cinci ani, moment din care cei doi antreprenori au început să dezvolte atelierul de bijuterii şi să-şi definească mai clar priorităţile. „În primă fază am investit 20.000 de euro. Când ne-am asociat, am deschis şi alte insule în malluri.” Preţurile bijuteriilor încep de la 50 de lei şi ajung la 250 de lei, pentru cele din argint, iar preţul celor din aur se calculează în funcţie de gramaj – o brăţară poate costa peste 1.000 de lei.
    Produsele Chic Bijoux sunt prezente în propriul magazin online, dar sunt listate şi pe Amazon UK, iar anul viitor antreprenorii îşi propun să le listeze şi pe Amazon Europa şi SUA.
  • O afacere pe măsura şi personalitatea clientului


    Cei doi tineri urmăresc acum să intre şi pe nişa de pantofi pentru femei şi aşteaptă afaceri de peste 55.000 de euro în 2019, în creştere cu 15% faţă de anul trecut. „Am început un business cu pantofi din dorinţa de a oferi posibilitatea bărbaţilor să îşi personalizeze încălţămintea după preferinţele şi nevoile lor”, a spus Andrei Rusu, unul dintre fondatorii PaPrezzo.
    Pentru a produce pantofii, antreprenorii au amenajat un atelier în Cluj-Napoca, pentru care au achiziţionat utilaje, dar şi materie primă. În atelier lucrează patru angajaţi şi doi colaboratori.
    „Suntem axaţi pe încălţămintea pentru bărbaţi – pantofi, loafers, sneakers, botine, cizme. Ne place să acordăm timpul necesar fiecărui client, astfel că majoritatea perechilor sunt unicat”, a mai spus Andrei Rusu.
    Produsele PaPrezzo ajung în toate regiunile din ţară, dar şi la nivel internaţional, iar în medie preţul unei perechi de pantofi porneşte de la 360 de lei şi poate ajunge până la 1.000 de lei, în funcţie de model, materiale sau preferinţele clienţilor.
    „Produsele pe care le creăm pot fi vizualizate pe pagina noastră de Facebook şi pe Instagram, momentan. În viitorul apropiat produsele vor putea fi găsite pe site-ul oficial”, a adăugat Andrei Rusu.
    Ca obiective de business, cei doi antreprenori vor să dezvolte compania şi să atragă investitori şi surse de finanţare, astfel încât în 2020 să ajungă la aproape 100.000 de euro cifră de afaceri, dublu faţă de vânzările din 2018.