BusinessMagazin

Tag: capitalistul saptamanii

  • Povestea imigrantului care a dezvoltat de la zero unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din lume. El a venit cu o invenţie care este folosită în toate ţările din lume

    Dacă nu am vizitat magazinele Bloomingdale’s din Statele Unite, ne-am întâlnit, cel mai probabil, cu magazinul fraţilor Bloomingdale în sitcomul Friends, unde Rachel, una dintre protagonistele seriei, şi-a început cariera în modă. Cum a reuşit Lyman Bloomingdale, proprietarul businessului, să revoluţioneze magazinele de retail vestimentar încă din secolul XIX?

    Lyman Bloomingdale s-a născut pe 11 februarie 1841 în New York, în familia imigranţilor evrei de origine germană Benjamin Bloomingdale şi Hannah Weil. Alături de fratele său, Lyman a învăţat tainele retailului în magazinul cu haine de damă al tatălui său.

    El a urmat cursurile Smith’s Collegiate Institute şi a servit ca subofiţer în Kansas Volunteers, în timpul Războiului Civil. În 1871 s-a căsătorit cu Hattie Cullenberger. Pentru o vreme au locuit deasupra magazinului familiei şi au avut cinci copii: Samuel, Hiram, Irving, Corinne şi Hannah.

    Pe 17 aprilie 1872, fraţii Bloomingdale au deschis, în New York, magazinul omonim, Lyman fiind proprietar unic al afacerii. La începuturile businessului cei doi au vândut o serie de colecţii europene, având ei înşişi un birou şi la Paris. De-a lungul timpului, numeroase personalităţi, inclusiv regina Elisabeta, au trecut porţile magazinului. Joseph s-a retras din companie în prima zi a anului 1896, însă Lyman avea să rămână în business până la moartea sa, pe
    13 octombrie 1905.

    În 1898, când Jesse W. Reno a patentat scara rulantă, Bloomingdale’s a devenit primul retailer care a inclus inovaţia în magazinele sale, Lyman Bloomingdale fiind, de altfel, principalul finanţator al inventatorului. În anii ’20, vânzările mergeau atât de bine încât compania a transformat un bloc întreg în magazin.

    Antreprenorul a fost, de asemenea, director şi preşedinte al Walters Piano Company şi Arcade Realty Company, şi a deţinut funcţia de director al Vulcan Detinning Company şi Hudson Oil Company, precum şi al Consolidated National Bank. A fost, totodată, membru al Camerei de Comerţ şi al Lafayette Post.

    După moartea sa, fiii antreprenorului, Hiram şi Samuel, au preluat conducerea magazinelor. În 1929 compania a fost achiziţionată de Federated Department Stores.

    Un cunoscut filantrop, Lyman Bloomingdale a lăsat, prin testament, suma de 100.000 de dolari (echivalentul a 2,9 milioane de dolari în 2020) pentru acţiuni caritabile.

    În 2020, Bloomingdale’s a înregistrat venituri de peste 1 miliard de dolari şi a funcţionat cu o echipă de 1.000 de angajaţi.

  • Cum a reuşit un antreprenor să transforme o afacere în pragul falimentului într-unul dintre cele mai iubite branduri de încălţăminte din lume. Milioane de oameni poartă astăzi pantofii săi

    De două ori în pragul falimentului, antreprenorul Paul Van Doren, fondatorul Vans, a crezut în continuare în businessul său, iar când i s-a spus să închidă afacerea, el a hotărât să o extindă. A reuşit astfel să salveze compania, aflată astăzi în portofoliul VF, alături de alte branduri de renume.

    Paul Van Doren s-a născut pe 12 iunie 1930 în Boston, Massachusetts, în familia inventatorului Johnson Van Doren şi a soţiei acestuia, Rena, care era croitoreasă. La vârsta de 14 ani el a abandonat şcoala. La vârsta de 14 ani el a abandonat şcoala, iar la insistenţele mamei lui şi-a găsit un loc de muncă. În cele din urmă, mama sa a insistat să îşi găsească un loc de muncă într-o fabrică de încălţăminte, Randy’s, loc în care viitorul antreprenor avea să înveţe bazele acestei industrii.

    Pe 16 martie 1966, Paul Van Doren a pus bazele companiei Vans, alături de fratele său, James, şi de alţi doi parteneri de business, Gordon Lee şi Serge D’Elia, odată cu deschiderea primului magazin. Iniţial, portofoliul businessului consta doar în trei tipuri de încălţăminte, cu preţuri cuprinse între 2,49 şi 4,49 de dolari, iar fraţii Van Dorens mergeau uneori la târgurile locale pentru a-şi vinde produsele. La un an distanţă, ei au deschis şi o fabrică, pe 704 East Broadway, în Anaheim.

    Când jumătate dintre cele zece magazine ale companiei nu au avut niciun profit, contabilul i-a sfătuit să închidă afacerea. Paul Van Doren a refuzat să îi asculte sfatul, făcând exact opusul, prin deschiderea câtorva unităţi noi. Până la sfârşitul anului 1970 compania ajunsese deja la un portofoliu de 70 de magazine în California.

    Antreprenorul a condus afacerea încă şase ani, pentru ca în 1976 să îi cedeze frâiele businessului fratelui său. A revenit însă ca preşedinte în 1984, când compania a trecut printr-o nouă perioadă de declin, fiind nevoită să ceară protecţie împotriva falimentului. La patru ani distanţă, a decis să vândă businessul către McCown De Leeuw & Co, într-o tranzacţie de 75 de milioane de dolari. În 1991, an în care Vans s-a listat la Bursă, antreprenorul s-a retras definitiv din companie.

    Paul Van Doren a avut cinci copii, alături de soţia sa, Char: Paul Jr., Steve, Cheryl, Taffy şi Janie. Doi dintre ei s-au alăturat companiei, Steve ca vicepreşedinte al diviziei de evenimente, iar Cheryl ca vicepreşedinte al departamentului de resurse umane.

    Fondatorul a murit pe 6 mai 2021, în Fullerton, California, la vârsta de
    90 de ani. Cu doar nouă zile înainte, au fost publicate memoriile sale, sub titlul „Authentic”.

    În 1998 compania a deschis propriul skate park în Orange, California, pe o suprafaţă de circa 1.900 de metri pătraţi, urmat, la 12 ani distanţă, de un al doilea, inaugurat în Huntington Beach, California. În Londra există, de asemenea, un skate park numit House of Vans.

    În prezent, Vans face parte, alături de nume ca Supreme, The North Face şi Timberland, din portofoliul VF, care a cumpărat-o în 2004 pentru suma de aproximativ 400 de milioane de dolari. Brandul este vândut în 97 de ţări, înregistrând venituri anuale de circa
    4 miliarde de dolari, potrivit unor surse din companie citate de The New York Times. VF a avut, în 2019, o cifră de afaceri de 13,8 miliarde de dolari.

  • Povestea omului care a reuşit să transforme un simplu magazin alimentar într-un lanţ de mii de magazine, cunoscut astăzi în toată lumea

    Înainte de a deveni antreprenor, Thomas Lipton, fondatorul companiei care îi poartă numele, a avut multe meserii în varii domenii, experienţe care l-au ajutat să navigheze în lumea afacerilor şi să transforme un simplu magazin alimentar într-un brand cunoscut astăzi în toată lumea.

    Sir Thomas Johnstone Lipton s-a născut pe 10 mai 1848 (sau 1850, potrivit altor surse) în Gorbals, Glasgow, Scoţia, în familia lui Thomas Lipton senior şi a lui Frances Lipton, născută Johnstone. El a fost singurul dintre cei cinci copii ai familiei care a ajuns la vârsta maturităţii.

    O perioadă a urmat şcoala parohială St Andrew’s, însă la vârsta de 13 ani a abandonat cursurile pentru a-şi ajuta familia cu un venit suplimentar, angajându-se la o tipografie. Ulterior, a lucrat şi într-o croitorie, unde tăia cămăşi. În paralel, s-a înscris la un seral, pentru a-şi continua educaţia. În 1864, Lipton s-a angajat ca şi cabinier (persoană însărcinată cu paza şi administrarea unei cabine) pe un vapor care naviga între Glasgow şi Belfast.

    Captivat de poveştile marinarilor din echipaj despre Statele Unite, a hotărât ca la întoarcere să plece peste ocean cu ajutorul economiilor pe care le făcuse. Timp de 5 ani a călătorit de-a lungul Statelor Unite, având numeroase joburi. A lucrat pe o plantaţie de tutun din Virginia, apoi ca bibliotecar şi contabil în Carolina de Sud, a fost agent de vânzări în New Orleans, ajutor de fermier în New Jersey şi, într-un final, s-a angajat ca asistent într-un magazin alimentar din New York.

    În 1870 s-a întors în Glasgow, unde iniţial şi-a ajutat părinţii în administrarea micului magazin pe care aceştia îl deţineau. Un an mai târziu a pus bazele propriului business, deschizând un magazin alimentar, Lipton’s Market, în Glasgow. Afacerea a avut un real succes, aşa că antreprenorul a transformat-o într-un lanţ de băcănii răspândite pe tot teritoriul Scoţiei, ieşind apoi şi în afara graniţelor, în Anglia.

    În 1888, când afacerea sa ajunsese deja la 300 de unităţi, Lipton a hotărât să intre pe piaţa ceaiului, deschizând un birou de degustare. Şi-a axat apoi strategia de vânzare pe comercializarea ceaiului la preţuri foarte mici, pentru ca o gamă mai mare de clienţi, din toate clasele sociale, să şi-l poată permite. A cumpărat în acest sens mai multe grădini de ceai din colonia britanică Ceylon (în prezent Sri Lanka), consolidând brandul Lipton, aflat astăzi în portofoliul gigantului Unilever, un business cu venituri de peste  50 de miliarde de euro în 2020. Tot lui îi este atribuită inovaţia pliculeţelor de ceai, potrivit site-ului companiei.

    Unul dintre marile sale hobby-uri a fost iahtingul, pasiune pe care a împărtăşit-o cu personalităţi importante din acele vremuri, printre care se numără chiar monarhii britanici Eduard al VII-lea, care i-a acordat titlul de Cavaler Comandant al Ordinului Regal Victorian, urmat de cel de baronet de Osidge, şi George al V-lea. Deşi a participat de cinci ori la Cupa Americii, antreprenorul nu a reuşit să câştige niciodată, primind în schimb un trofeu special creat pentru ambiţia sa, cu titlul de „cel mai bun pierzător”.

    Pe 3 noiembrie 1924 pe coperta revistei Time a apărut un portret al antreprenorului. În 1929, lanţul Lipton a fuzionat cu Home and Colonial Stores, Maypole Dairy Company, Vyes & Boroughs, Templetons, Galbraiths & Pearks, formând un grup cu peste 3.000 de magazine, listat la Bursa din Marea Britanie ca Allied Suppliers, achiziţionat de Argyll Foods în 1982. După acest pas, compania a vândut doar ceaiuri. Thomas Johnstone Lipton a murit pe 2 octombrie 1931, lăsând moştenire o mare parte din avere – inclusiv trofeele de iahting, expuse astăzi la galeria de artă Kelvingrove, oraşului natal.

     

     

    „Nu dispera niciodată, continuă să mergi mai departe!”


     

  • Răzbunarea perfectă a unui antreprenor, după ce a fost refuzat de toate băncile. A găsit o altă metodă de finanţare şi a creat un lanţ de restaurante uriaş. Astăzi este cunoscut în toată lumea

    Deşi băncile l-au respins, Alan Yau nu s-a lăsat descurajat în visul său de a-şi deschide propria afacere, aşa că a găsit o cale să obţină finanţare pentru a porni pe calea antreprenoriatului, deschizând Wagamama, un lanţ de restaurante cunoscut astăzi în toată lumea.

    Alan Yau s-a născut pe 11 noiembrie 1962 în Sha Tau Kok Hong Kong. În 1975 familia sa a emigrat în Marea Britanie, stabilindu-se în King’s Lynn, Norfolk.

    În 1992, antreprenorul a pus bazele lanţului de restaurante cu specific asiatic Wagamama. Numele companiei are mai multe traduceri din limba japoneză, cea mai folosită fiind „copil obraznic“.

    Anterior, Yau lucrase pentru o companie din Watford, înainte de a intra în lumea antreprenoriatului alături de tatăl său, pornind un take-away cu mâncare chinezească, experienţă pe care spune că a încercat-o doar ca pe un hobby.

    În lansarea Wagamama, Yau a întâmpinat mai multe provocări, în special legate de obţinerea finanţării pentru investiţia iniţială. După ce a fost refuzat de bănci, a apelat la investitori privaţi, care au fost dispuşi să îi acorde încrederea, dar şi fondurile necesare. El s-a retras din companie în 1997, la doar 5 ani de la fondare. Într-un interviu acordat HI CHI Integrated Health Institute, antreprenorul a spus că cea mai mare greşeală a fost să aducă în companie un partener de investiţii cu capital de risc, în 1996, şi că a fost naiv acceptând condiţiile oferite, adăugând că asta a fost una dintre cele mai importante lecţii învăţate în carieră.

    În 2018, lanţul de restaurante a fost achiziţionat de The Restaurant Group într-o tranzacţie de 559 de milioane de lire sterline, după ce fusese deţinut de Duke Street Capital, care îl cumpărase pentru suma de 215 milioane de lire de la Lion Capital LLP (în portofoliul căruia trecuse pentru 103 milioane de lire, de la proprietarul iniţial, Graphite Capital).

    Prima unitate a companiei a fost închisă permanent în vara anului 2016. În urma pandemiei de COVID-19, grupul din portofoliul căreia face parte Wagamama alături de alte branduri ca Frankie & Benny’s, Chiquito, Garfunkel’s şi Filling Station a închis 250 de restaurante, închideri traduse în pierderea locului de muncă pentru aproximativ 4.500 de angajaţi.

    În prezent, Wagamama are circa 200 de locaţii răspândite la nivel internaţional. Printre celelalte businessuri pornite de Yau sau care l-au avut alături doar ca investitor, se numără restaurantele Busaba Eathai, Hakkasan, Yauatcha, Babaji, Duck and Rice, Park Chinois, dar şi brutăria Princi, deschisă în Soho. Antreprenorul spune că îşi găseşte inspiraţia pentru preparatele restaurantelor sale în călătoriile pe care le face şi susţine că pentru a avea succes în această industrie călătoritul este esenţial.

    Pentru activitatea sa din domeniu, Alan Yau a primit Ordinul Imperiului Britanic.
     

  • Un cântăreţ de pian a avut un vis: să îşi deschidă propriul dance cafe. A eşuat, dar nu a renunţat şi a fondat un business cunoscut în toată lumea, care a ajuns chiar şi la noi

     

    Cu studiile nefinalizate, fost cântăreţ de pian în barurile austriece şi cu un vis neîmplinit de a-şi deschide propriul dance café, antreprenorul Karl Wlaschek a reuşit totuşi să pună bazele unui business de miliarde: Billa, inclus astăzi în portofoliul gigantului Rewe Group.

     

    Karl Wlaschek s-a născut pe 4 august 1917 în Viena. După absolvirea liceului a studiat, timp de câteva semestre, chimia la Universitatea Tehnică din capitala austriacă. A fost însă nevoit să renunţe la studii când a fost chemat în armată; a luptat în Franţa şi Uniunea Sovietică. După sfârşitul celui de-al doilea război mondial a lucrat sub pseudonim, ca pianist, în diverse baruri din mai multe oraşe, printre care Kitzbühel şi Schlosshotel Velden. Unul dintre marile sale obiective, pe care nu a reuşit să îl realizeze din lipsă de bani, a fost acela de avea o cafenea cu ring de dans. În schimb, în 1953 a deschis o parfumerie – Margareten, unde comercializa produse de brand la preţuri reduse. Ca rezultat, în doar şapte ani a reuşit să extindă businessul la o reţea de 45 de unităţi. Motivat de acest prim succes antreprenorial, Wlaschek a hotărât să extindă acelaşi concept şi în retail, redenumind, în 1961, afacerea sub brandul Billa (traducerea numelui fiind „magazin ieftin”).

    În anii ’90 afacerea s-a extins şi în afara graniţelor, iar în 1996 antreprenorul a hotărât să vândă compania gigantului german Rewe Group, într-o tranzacţie de 1,1 miliarde de euro. Fuziunea a fost raportată către Comisia Europeană în luna iulie a aceluiaşi an, fiind aprobată o lună mai târziu.  Ulterior, Wlaschek a activat în industria imobiliară, investind în peste 100 de proprietăţi, printre care opt palate şi clădirea Bursei de Valori din Viena. Karl Wlaschek a fost căsătorit de cinci ori şi a avut doi copii, din primul şi al doilea mariaj. În decembrie 2005 el şi-a deschis şi un post de radio. În noiembrie 2005, Adolf Haslinger, fostul rector al Universităţii din Salzburg şi unul dintre cei mai vechi prieteni ai antreprenorului a publicat o biografie autorizată a acestuia: „Karl Wlaschek. O istorie a succesului”.

    Wlaschek a murit pe 31 mai 2015, la vârsta de 97 de ani, în Graz. De-a lungul carierei, a primit o serie de medalii şi recunoaşteri din partea autorităţilor vieneze. La moartea sa, antreprenorul avea o avere estimată de publicaţia internaţională Forbes la circa 4,2 miliarde de dolari. Anul trecut, Rewe Group, din portofoliul căruia Billa face parte, a înregistrat venituri de 75,3 miliarde de euro. În România, compania a fost prezentă între anii 1999 şi 2015, când reţeaua de 86 de magazine a fost achiziţionată de Carrefour într-o tranzacţie de 97 de milioane de euro.

  • Povestea incredibilă a fondatorului uneia dintre cele mai importante companii farmaceutice din Europa, executat de un partid pronazist

    Povestea lui Gedeon Richter, fondatorul gigantului farmaceutic cu acelaşi nume, este una dintre tragicele poveşti ale milioanelor de evrei executaţi în timpul celui de-al doilea război mondial. Este însă, totodată, şi povestea unui om care, în ciuda ororilor suferite, prin invenţiile sale şi activitatea din industrie a salvat, şi continuă să salveze, viaţa a milioane de oameni.

    Gedeon Richter s-a născut pe 23 septembrie 1872 în Ecséd, Ungaria, în familia unor evrei. La un an de la naşterea sa părinţii lui au murit, iar el a crescut în oraşul Gyöngyös. Începând cu 1890, antreprenorul a început să lucreze ca stagiar într-o farmacie, iar cinci ani mai târziu a absolvit facultatea de farmacie din cadrul Universităţii din Budapesta.

    Ulterior, Richter a început să călătorească şi să viziteze diverse farmacii şi companii farmaceutice din Europa, studiindu-le procesul de fabricaţie a medicamentelor. În 1901 el a cumpărat o farmacie din Budapesta, numită Eagle, unde a început să producă medicamente, punând bazele businessului de astăzi. Şase ani mai târziu a deschis prima fabrică de medicamente din Ungaria.

    În 1902 el s-a căsătorit cu Anna Winkler, alături de care a avut un fiu, László, care i-a călcat pe urme, intrând în industria farmaceutică.

    Primele produse care au adus succesul afacerii au fost un tip de aspirină şi un dezinfectant sub formă de tablete, pe care le-a patentat în 1912 şi care au jucat un rol important în primul război mondial. La începutul celui de-al doilea război mondial, compania deţinea deja o reţea de zece reprezentanţe răspândite în cinci ţări.

    În 1942, din cauza legilor antisemite, Richter a fost înlăturat din funcţia de director, iar accesul în fabrică i-a fost interzis. O vreme, a reuşit să conducă compania de la distanţă, cu ajutorul unor angajaţi de încredere. În toamna anului 1944 activitatea fabricii a încetat aproape complet, însă antreprenorul, deşi a avut şansa plece în Elveţia, nu a vrut să părăsească compania. Pentru un timp, a fost ascuns şi protejat, alături de soţia sa şi alţi o mie de evrei, de către arhitectul şi diplomatul suedez Raoul Wallenberg, cunoscut pentru faptul că a salvat în acest fel un număr important de oameni.

    În cele din urmă a fost însă prins şi ucis, în iarna anului 1944, pe 30 decembrie, fiind împuşcat şi aruncat în Dunăre de către membrii Partidului Crucii cu Săgeţi, un partid maghiar pronazist şi antisemit.

    După război, fabrica a fost reconstruită în Kőbánya, sub numele Richter Pharmaceutical Factory. O serie dintre produsele inventate de antreprenor, printre care un medicament care reglează tensiunea arterială, sunt încă folosite în medicină. Acum, în casa familiei sale funcţionează o şcoală, iar camera în care s-a născut este folosită ca sală de fitness.

    În prezent, compania este listată la Bursa de la Budapesta şi este unul dintre cei mai importanţi jucători din Europa de Est din această industrie, cu operaţiuni în peste 40 de pieţe. În 2018, ultimul an pentru care există date disponibile, multinaţionala a înregistrat o cifră de afaceri de 1,57 miliarde de dolari.

  • Povestea incredibilă a fondatorului uneia dintre cele mai importante companii farmaceutice din Europa, executat de un partid pronazist

    Povestea lui Gedeon Richter, fondatorul gigantului farmaceutic cu acelaşi nume, este una dintre tragicele poveşti ale milioanelor de evrei executaţi în timpul celui de-al doilea război mondial. Este însă, totodată, şi povestea unui om care, în ciuda ororilor suferite, prin invenţiile sale şi activitatea din industrie a salvat, şi continuă să salveze, viaţa a milioane de oameni.

    Gedeon Richter s-a născut pe 23 septembrie 1872 în Ecséd, Ungaria, în familia unor evrei. La un an de la naşterea sa părinţii lui au murit, iar el a crescut în oraşul Gyöngyös. Începând cu 1890, antreprenorul a început să lucreze ca stagiar într-o farmacie, iar cinci ani mai târziu a absolvit facultatea de farmacie din cadrul Universităţii din Budapesta.

    Ulterior, Richter a început să călătorească şi să viziteze diverse farmacii şi companii farmaceutice din Europa, studiindu-le procesul de fabricaţie a medicamentelor. În 1901 el a cumpărat o farmacie din Budapesta, numită Eagle, unde a început să producă medicamente, punând bazele businessului de astăzi. Şase ani mai târziu a deschis prima fabrică de medicamente din Ungaria.

    În 1902 el s-a căsătorit cu Anna Winkler, alături de care a avut un fiu, László, care i-a călcat pe urme, intrând în industria farmaceutică.

    Primele produse care au adus succesul afacerii au fost un tip de aspirină şi un dezinfectant sub formă de tablete, pe care le-a patentat în 1912 şi care au jucat un rol important în primul război mondial. La începutul celui de-al doilea război mondial, compania deţinea deja o reţea de zece reprezentanţe răspândite în cinci ţări.

    În 1942, din cauza legilor antisemite, Richter a fost înlăturat din funcţia de director, iar accesul în fabrică i-a fost interzis. O vreme, a reuşit să conducă compania de la distanţă, cu ajutorul unor angajaţi de încredere. În toamna anului 1944 activitatea fabricii a încetat aproape complet, însă antreprenorul, deşi a avut şansa plece în Elveţia, nu a vrut să părăsească compania. Pentru un timp, a fost ascuns şi protejat, alături de soţia sa şi alţi o mie de evrei, de către arhitectul şi diplomatul suedez Raoul Wallenberg, cunoscut pentru faptul că a salvat în acest fel un număr important de oameni.

    În cele din urmă a fost însă prins şi ucis, în iarna anului 1944, pe 30 decembrie, fiind împuşcat şi aruncat în Dunăre de către membrii Partidului Crucii cu Săgeţi, un partid maghiar pronazist şi antisemit.

    După război, fabrica a fost reconstruită în Kőbánya, sub numele Richter Pharmaceutical Factory. O serie dintre produsele inventate de antreprenor, printre care un medicament care reglează tensiunea arterială, sunt încă folosite în medicină. Acum, în casa familiei sale funcţionează o şcoală, iar camera în care s-a născut este folosită ca sală de fitness.

    În prezent, compania este listată la Bursa de la Budapesta şi este unul dintre cei mai importanţi jucători din Europa de Est din această industrie, cu operaţiuni în peste 40 de pieţe. În 2018, ultimul an pentru care există date disponibile, multinaţionala a înregistrat o cifră de afaceri de 1,57 miliarde de dolari.

  • Antreprenorul care, după ce a fost respins de bănci, a găsit propria soluţie pentru a-şi finanţa afacerea. Este acum cunoscut în toată lumea

    Deşi băncile l-au respins, Alan Yau nu s-a lăsat descurajat în visul său de a-şi deschide propria afacere, aşa că a găsit o cale să obţină finanţare pentru a porni pe calea antreprenoriatului, deschizând Wagamama, un lanţ de restaurante cunoscut astăzi în toată lumea.

    Alan Yau s-a născut pe 11 noiembrie 1962 în Sha Tau Kok Hong Kong. În 1975 familia sa a emigrat în Marea Britanie, stabilindu-se în King’s Lynn, Norfolk.

    În 1992, antreprenorul a pus bazele lanţului de restaurante cu specific asiatic Wagamama. Numele companiei are mai multe traduceri din limba japoneză, cea mai folosită fiind „copil obraznic“.

    Anterior, Yau lucrase pentru o companie din Watford, înainte de a intra în lumea antreprenoriatului alături de tatăl său, pornind un take-away cu mâncare chinezească, experienţă pe care spune că a încercat-o doar ca pe un hobby.

    În lansarea Wagamama, Yau a întâmpinat mai multe provocări, în special legate de obţinerea finanţării pentru investiţia iniţială. După ce a fost refuzat de bănci, a apelat la investitori privaţi, care au fost dispuşi să îi acorde încrederea, dar şi fondurile necesare. El s-a retras din companie în 1997, la doar 5 ani de la fondare. Într-un interviu acordat HI CHI Integrated Health Institute, antreprenorul a spus că cea mai mare greşeală a fost să aducă în companie un partener de investiţii cu capital de risc, în 1996, şi că a fost naiv acceptând condiţiile oferite, adăugând că asta a fost una dintre cele mai importante lecţii învăţate în carieră.

    În 2018, lanţul de restaurante a fost achiziţionat de The Restaurant Group într-o tranzacţie de 559 de milioane de lire sterline, după ce fusese deţinut de Duke Street Capital, care îl cumpărase pentru suma de 215 milioane de lire de la Lion Capital LLP (în portofoliul căruia trecuse pentru 103 milioane de lire, de la proprietarul iniţial, Graphite Capital).

    Prima unitate a companiei a fost închisă permanent în vara anului 2016. În urma pandemiei de COVID-19, grupul din portofoliul căreia face parte Wagamama alături de alte branduri ca Frankie & Benny’s, Chiquito, Garfunkel’s şi Filling Station a închis 250 de restaurante, închideri traduse în pierderea locului de muncă pentru aproximativ 4.500 de angajaţi.

    În prezent, Wagamama are circa 200 de locaţii răspândite la nivel internaţional. Printre celelalte businessuri pornite de Yau sau care l-au avut alături doar ca investitor, se numără restaurantele Busaba Eathai, Hakkasan, Yauatcha, Babaji, Duck and Rice, Park Chinois, dar şi brutăria Princi, deschisă în Soho. Antreprenorul spune că îşi găseşte inspiraţia pentru preparatele restaurantelor sale în călătoriile pe care le face şi susţine că pentru a avea succes în această industrie călătoritul este esenţial.

    Pentru activitatea sa din domeniu, Alan Yau a primit Ordinul Imperiului Britanic.
     

  • Povestea fondatorului companiei cu venituri de miliarde, care rivalizează cu gigantul KFC. Care a fost secretul succesului său

    Cu toţii am auzit de KFC, însă în ţara de origine a acestuia există un alt lanţ de restaurante care are drept produs de bază puiul şi este la fel de celebru printre locuitorii din SUA. Este vorba de Chick-fil-A, fondat de antreprenorul Samuel Truett Cathy în urmă cu peste şapte decenii.

    Samuel Truett Cathy s-a născut pe 14 martie 1921 în oraşul Eatonton din statul american Georgia, în familia lui Joseph Benjamin Cathy şi a soţiei sale, Lilla James. În timpul celui de-al doilea război mondial, antreprenorul a servit în armata SUA.

    În 1946, în suburbiile Atlantei, Cathy a pus bazele businessului de astăzi. Primul său restaurant s-a numit Dwarf Grill, datorită locaţiei de mici dimensiuni, care se află încă în funcţiune. Preparatul care avea să-i aducă însă succesul a fost sandvişul din piept de pui gătit sub presiune, pe care l-a lansat în 1961. La şase ani distanţă, antreprenorul a deschis şi primul restaurant sub numele Chick-fil-A, în centrul comercial Greenbriar din Atlanta. De altfel, el este socotit pionierul formatului de restaurante pe care le întâlnim în mall-uri şi centre comerciale.

    Cathy a declarat că una dintre cele mai importante fundaţii pentru parcurcursul său antreprenorial a fost cartea „Think and Grow Rich”, a lui Napoleon Hill, care l-a inspirat de-a lungul anilor de activitate. A scris, la rândul său, cinci cărţi: autobiografia „Eat Mor Chikin: Inspire More People”, o carte motivaţională – „It’s Easier to Succeed Than to Fail”, cartea de parenting „It’s Better to Build Boys Than Mend Men”, o altă lucrare în care şi-a explicat succesul în business: „Did You Do It, Truett?”, cea din urmă – „Wealth, Is It Worth It?” fiind axată pe importanţa banilor în societate.

    În 1967 antreprenorul s-a căsătorit cu Jeannette McNeill, alături de care a avut trei copii: Trudy, Don şi Dan. Cathy şi soţia sa au primit peste 150 de copii în plasament. În 1984 el a înfiinţat WinShape Center Foundation şi programul WinShape Homes, format din paisprezece case de plasament (nouă în Georgia, trei în Tennessee, una în Alabama şi una în Brazilia). Foarte credincios, Cathy s-a implicat activ în comunitatea religioasă din care făcea parte. Principiile sale teologice s-au răsfrânt şi în business: el a hotărât ca întregul lanţ de restaurante să fie închis duminica, pentru ca angajaţii să poată merge la biserică şi pentru a putea petrece mai mult timp cu familia.

    În noiembrie 2013 el s-a retras din afacere, cedându-i frâiele businessului fiului său cel mare, Dan Cathy. Antreprenorul a murit în locuinţa sa pe 8 septembrie 2014, din cauza unor complicaţii diabetice, la vârsta de 93 de ani. La moartea sa, averea antreprenorului se ridica la 6,2 miliarde de dolari.

    În prezent, Chick-fil-A este unul dintre cele mai mari lanţuri de restaurante tip fast-food din SUA. Businessul s-a extins de-a lungul timpului şi în Canada, Africa de Sud, Marea Britanie şi Puerto Rico. Compania are sediul central în College Park, Georgia. În 2018, ultimul an pentru care există date disponibile, businessul a înregistrat venituri de 10,5 miliarde de dolari. În prezent, compania are un portofoliu de aproape 2.700 de unităţi.

  • Povestea unui simplu tâmplar care a reuşit să construiască un imperiu de sute de milioane de dolari. Are peste 8.000 de angajaţi, iar produsele lui se vând în toată lumea

    BRANDUL FABER-CASTELL are o istorie bogată, de peste două secole şi jumătate. Fondată de un simplu tâmplar, Kaspar Faber, numele companiei a ajuns să se lege de cel al nobilimii germane, rămânând, de-a lungul anilor, un business de familie, cunoscut în toată lumea.

    Gaspar Faber s-a născut pe 31 martie 1730 în Langenzenn, Germania. După finalizarea studiilor a lucrat o vreme ca tâmplar. În 1758 s-a mutat în Stein, în apropiere de Nürnberg, unde, după scurt timp, s-a născut fiul său, Anton Wilhelm. La trei ani distanţă, în 1761, antreprenorul a deschis un mic atelier în care producea creioane, o activitate tipică pentru meseria sa în acele vremuri.

    Deoarece creioanele din grafit pur se sfărâmau şi se rupeau cu uşurinţă, în 1771 Faber a decis să producă un nou model de creion, pentru care a folosit un amestec de grafit măcinat, sulf, antimoniu (aliaj folosit în poligrafie) şi răşină. Pe timpul vieţii, businessul său a avut rezultate moderate. Faber a reuşit, totuşi, să pună bazele unei fabrici de creioane pe care strănepotul său, Johann Lothar Freiherr von Faber, a transformat-o, la mijlocul secolului XIX, într-o companie cunoscută în toată lumea, extinzând gama de produse cu o serie de instrumente de scris, desenat şi colorat.

    Antreprenorul a murit în 1784, în oraşul bavarez Stein. O stradă din cartierul Oberneuland al oraşului Bremen a fost redenumită, în 2000, Kaspar Faber, în onoarea sa. Numele Faber-Castell s-a născut când nepoata baronului Johann Lothar Freiherr von Faber, Ottilie von Faber, s-a căsătorit, în 1898, cu contele Alexander von Castell-Rüdenhausen.

    În prezent, compania este deţinută în continuare de descendenţi ai fondatorului, aflându-se la a noua generaţie, reprezentată de Contele Charles şi contesele Katharina, Sarah şi Victoria von Faber-Castell. Businessul este prezent în 22 de ţări, având agenţi de vânzări în 120 de pieţe. Are, totodată, în jur de 14 unităţi de producţie în zece ţări şi o echipă de circa 8.000 de angajaţi, dintre care peste 1.000 doar în Germania. În anul financiar 2018-2019, compania a înregistrat la nivel de grup venituri de 587,5 milioane de euro, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul oficial. Faber-Castell este şi cel mai mare producător de creioane din lume, fabricând, anual, peste 2.000 de milioane de creioane din lemn. În 1990 a fost fondată şi fundaţia Faber-Castell Akademie, dedicată instruirii profesioniştilor din domenii creative – artă, literatură, comunicare şi design.