Tag: cancer

  • STUDIU: Ce se întâmplă atunci când africanii ”adoptă” dieta unui american timp de 2 săptămâni

    În cadrul unui studiu, cercetătorii au cerut participanţilor, 20 de americani iubitori de alimente fast food, să facă schimb de obiceiuri alimentare cu 20 de persoane care trăiesc în mediul rural din Africa de Sud, scrie Mediafax

    Potrivit Descoperă, rezultatul studiului a fost că, în termen de două săptămâni, sud-africanii au avut schimbări “remarcabile” în biomarkerii care indică riscul de cancer de colon. Pe când americanii şi-au redus foarte mult aceşti bioindicatori datorită noii lor diete specifice mediului rural african.

    “În doar două săptămâni, o schimbare a dietei dintr-una occidentalizată la una africană tradiţională, bogată în fibre şi săracă în grăsimi, a redus aceşti biomarkeri ai riscului de cancer”, a declarat cercetătorul principal Stephen O’Keefe, de la Universitatea din Pittsburgh, SUA.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Descoperire de proporţii legată de cancer. ”Timp de 60 de ani am crezut asta”

    Teoria ar putea schimba radical metodele de tratare a cancerului în viitor, deoarece până acum cercetătorii s-au axat pe înfometarea celulelor canceroase.

    Există trei tipuri de tumori gliale:  astrocitom, oligodendrogliomul şi glioblastom, boli foarte greu de tratat. Glioblastomul este una dintre cele mai agresive forme, 30% dintre pacienţi supravieţuiesc mai puţin de doi ani după ce sunt diagnosticaţi.

    Vezi aici descoperirea de proporţii legată de cancer. ”Timp de 60 de ani am crezut asta”

  • 5 din 10 oameni care au murit în spitalele din România puteau fi salvaţi. Avem cea mai mare rată a deceselor evitabile din Europa.

    România are cea mai mare rată a deceselor evitabile din Europa, iar Franţa cea mai scăzută, potrivit unui studiu Eurostat dat publicităţii în urmă cu două zile. Ţara noastră se situează pe primul loc în topul celor mai multe cazuri de deces în spitale din cauze care ar fi putut fi evitate, la persoane sub vârsta de 75 de ani, cu o rată de 49,4%, urmată de Letonia (48,5%) şi Slovacia (44,6%). La capătul celălalt al clasamentului se situează Olanda (29,1%), Danemarca (27.1%) şi Franţa (23,8%).

    Potrivit Eurostat, 1,7 milioane de europeni cu vârsta mai mică de 75 de ani au murit în 2013. Dintre acestea, aproximativ 577.500 cazuri de deces ( 33,7%) pot fi considerate drept premature, deoarece puteau fi evitate având în vedere tehnologiile şi cunoştinţele medicale actuale.

    Atacurile de cord domină cauzele de deces (184.800 de decese, aproximativ 32%), urmate de accidentele vasculare cerebrale (16%), cancerele colorectale (12%), cancerele de sân (9%), bolile cauzate de hipertensiunea arterială – (5%) şi pneumoniile (4%).
     

  • 5 din 10 oameni care au murit în spitalele din România puteau fi salvaţi. Avem cea mai mare rată a deceselor evitabile din Europa

    România are cea mai mare rată a deceselor evitabile din Europa, iar Franţa cea mai scăzută, potrivit unui studiu Eurostat dat publicităţii în urmă cu două zile. Ţara noastră se situează pe primul loc în topul celor mai multe cazuri de deces în spitale din cauze care ar fi putut fi evitate, la persoane sub vârsta de 75 de ani, cu o rată de 49,4%, urmată de Letonia (48,5%) şi Slovacia (44,6%). La capătul celălalt al clasamentului se situează Olanda (29,1%), Danemarca (27.1%) şi Franţa (23,8%).

    Potrivit Eurostat, 1,7 milioane de europeni cu vârsta mai mică de 75 de ani au murit în 2013. Dintre acestea, aproximativ 577.500 cazuri de deces ( 33,7%) pot fi considerate drept premature, deoarece puteau fi evitate având în vedere tehnologiile şi cunoştinţele medicale actuale.

    Atacurile de cord domină cauzele de deces (184.800 de decese, aproximativ 32%), urmate de accidentele vasculare cerebrale (16%), cancerele colorectale (12%), cancerele de sân (9%), bolile cauzate de hipertensiunea arterială – (5%) şi pneumoniile (4%).
     

  • Studiu: Jumătate din decesele din spitalele româneşti ar fi putut fi evitate

    România are cea mai mare rată a deceselor evitabile din Europa, iar Franţa cea mai scăzută, potrivit unui studiu Eurostat. Ţara noastră se situează pe primul loc în topul celor mai multe cazuri de deces în spitale din cauze care ar fi putut fi evitate, la persoane sub vârsta de 75 de ani, cu o rată de 49,4%, urmată de Letonia (48,5%) şi Slovacia (44,6%). La capătul celălalt al clasamentului se situează Olanda (29,1%), Danemarca (27.1%) şi Franţa (23,8%).

    Potrivit Eurostat, 1,7 milioane de persoane cu vârsta mai mică de 75 de ani au murit în 2013. Dintre acestea, aproximativ 577.500 cazuri de deces ( 33,7%) pot fi considerate drept premature, deoarece puteau fi evitate având în vedere tehnologiile şi cunoştinţele medicale actuale.

    Atacurile de cord domină cauzele de deces (184.800 de decese, aproximativ 32%), urmate de accidentele vasculare cerebrale (16%), cancerele colorectale (12%), cancerele de sân (9%), bolile cauzate de hipertensiunea arterială – (5%) şi pneumoniile (4%).
     

  • Şomajul poate ucide

    Şomajul ucide în fiecare an între 10.000 şi 14.000 de persoane în Franţa în urma unor maladii cronice, a hipertensiunii sau a recidivelor cancerului. Şomajul nu este o sinecură. Este realitatea adesea trecută cu vederea amintită într-un studiu recent al Consiliului Economic şi Social European (CESE), scrie Le Monde. „Odată cu creşterea puternică a ratei şomajului, există o tendinţă în creştere de a ataşa şomerilor o imagine de leneşi şi infractori”, scrie autorul studiului, Jacqueline Farache, membră a departamentului de afaceri sociale şi sănătate a CESE.

    „Uităm însă în totalitate traumele şi daunele considerabile provocate de situaţiile de şomaj”. Cifrele sunt grăitoare. Cei fără un loc de muncă prezintă de 2,32 ori mai multe riscuri de a avea o stare de sănătate precară şi de 1,34 de ori mai multe riscuri de a deveni obezi comparativ cu cei care muncesc.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Daune uriaşe plătite de Johnson&Johnson. Pericolul din unul dintre cele mai populare produse ale companiei

    Johnson & Johnson este nevoită să plătească despăgubiri uriaşe unei femei care susţine că produsele de igienă ale companiei i-au provocat cancer, notează Reuters. Verdictul duce la cel de-al doilea proces de acest fel pierdut de J&J, care este ameninţată cu 1200 de procese similare în care este acuzată că nu a avertizat în legătura cu riscurile produselor sale.

    În urma unui proces care a durat trei săptămâni, instanţa de judecată de la Missouri a dat verdict favorabil Gloriei Ristesund. Purtătoarea de cuvânt a J&J a declarat că verdictul contrazice cei peste 30 de ani de cercetare asupra siguranţei produselor. Compania intenţionează să facă apel, continuând astfel să apere siguranţa produselor sale”, a declarat ea.

    Află aici care este produsul care prezintă un pericol pentru sănătate şi daunele uriaşe plătite de Johnson&Johnson

  • A murit Johan Cruyff. Fosta legendă a Ajax-ului şi a naţionalei Olandei avea 68 de ani

    Celebrul Johan Cruyff a murit în această după-amiază, la vârsta de 68 ani. Olandezul vicecampion mondial în 1974 suferea de cancer pumonar

    Fost antrenor al Barcelonei, unde i-a avut elevi pe Hagi şi Gică Popescu, Johan Cruyff a fost diagnosticat cu cancer pulmonar în urmă cu un an şi a fost supus imediat, la o clinică privată din Barcelona, la o serie de teste amănunţite pentru a afla exact stadiul în care se afla boala.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A fost diagnosticată cu cancer la 90 de ani, însă a refuzat chimioterapia şi a ales o călătorie împreună cu familia – GALERIE FOTO

    În iulie 2015, Leo, soţul Normei, în vârstă de 90 de ani, a murit, la doar câteva zile după asta Norma a fost diagnosticată cu cancer uterin, iar doctorul i-a prezentat metoda de tratament. “Am 90 de ani, am plecat la drum”, a fost răspunsul femeii.

    În august anul trecut, Împreună cu fiul şi nora sa, dar şi pudelul familiei, Norma a pornit în călătoria de-a lungul SUA.

    Cu ocazia acestui eveniment, fiul ei a pornit pagina de facebook Driving Miss Norma. Pagina de Facebook a devenit un jurnal de călătorie şi a câştigat deja aprecierea a peste 132.000 de persoane. Decizia bătrânei a atras admiraţia mai multor persoane, dar şi atenţia televiziunilor şi site-urilor de ştiri.
     

  • “Laserul de la Măgurele”, folosit pentru tratarea cancerului şi o viitoare misiune pe Marte

    “Ground breaking” este cuvântul pe care cercetătorii din toată lumea îl folosesc pentru a descrie experimentele şi descoperirile care se vor face la Măgurele, odată ce va fi funcţional cel mai puternic laser din lume şi echipamentul gamma care îl însoţeşte, informează Mediafax

    “Ground breaking” este folosit în lumea cercetării pentru a descrie situaţii aflate la limita realităţii cunoscute de oamenii de ştiinţă, descoperiri cu un impact major la nivelul cercetării ştiinţifice. Denumit pe scurt “laserul de la Măgurele”, echipamentul care urmează să fie instalat din această vară, este mult mai complex decât relevă simpla descriere folosită pentru publicul larg.

    În realitate, “Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics” este format din două componente: prima este formată din două lasere de mare putere (două braţe a câte 10 petawaţi fiecare, 10 petawaţi însemnând 10% din puterea Soarelui), şi un generator de radiaţii gamma cu caracteristici performante, unice in lume, a explicat directorul proiectului, academicianul şi profesorul Nicolae Zamfir. Cele două componente sunt de o mare complexitate, iar pentru montarea lor, care se aseamănă cu asamblarea unei staţii spaţiale, spune profesorul Zamfir, a fost necesară construirea unui complex întreg de cercetare pe platforma de la Măgurele. Asamblarea echipamentelor se va finaliza în 2018, iar după aceea vor începe experimentele.

    O aplicaţie care ar putea rezulta din experimentele făcute la Măgurele este o metodă revoluţionară pentru tratarea cancerului, acolo unde nu se mai poate interveni chirurgical.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro