BusinessMagazin

Tag: calificare

  • Ce spun românii plecaţi peste hotare pentru un trai mai bun: „Ne-am întoarce în România dacă am avea salarii mai mari şi mai multe oferte de muncă“

    Salariile de 4-5 ori mai mici în România faţă de cele din ţările dezvoltate din Europa, lipsa ofertelor de muncă conforme cu nivelul de calificare, dar şi infrastructura deficitară sunt doar câteva din motivele pentru care o parte dintre români preferă în continuare să plece la muncă peste hotare.
     
    „Principalul motiv pentru care am ales să plec din ţară a fost faptul că nu găseam un job la fel de bine plătit ca în străinătate. M-aş întoarce, însă România are nevoie de drumuri, autostrăzi şi educaţie“, a spus Andrei L., în vârstă de 29 de ani, care lucrează pe o poziţie de şofer de tir în Germania, deşi are studii superioare de inginer frigotehnist.
     
    În ciuda faptului că pentru joburile specializate românii plecaţi pot câştiga salarii destul de mari, aceştia aleg să lucreze peste graniţe pe poziţii sub nivelul lor de calificare, cum ar fi cele de infirmiere, şoferi de taxi sau de tir, ospătari sau ca personal de vânzări. De exemplu, pentru o poziţie din sectorul vânzărilor, salariile variază între 780 şi 6.100 de euro pe lună, în timp ce asistenţii medicali pot ajunge la salarii de peste 3.300 de euro lunar, pe când în România un medic cu experienţă câştigă în jur de 700 – 800 de euro net pe lună.
     
    Totuşi, unii angajatori susţin că există locuri de muncă disponibile în ţară, dar că nu găsesc uşor candidaţi.
     
    „Dacă vorbim de ofertele de muncă la nivelul întregii ţări, nu pot să fiu de acord cu acest lucru. Compania noastră face relocări interne din sud şi est în vestul ţării, aici vorbim de mii de oameni, e clar că sunt oferte de muncă, mai ales luând în considerare că la acestea se adaugă cazare şi două mese asigurate“, a spus Felix Toma, country manager în cadrul Gi Group, companie de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară.
     
    Companiile locale au început să mărească salariile, mai ales ca urmare a creşterii salariului minim pe economie, însă angajatorii suferă în continuare de o lipsă acută de angajaţi. „În ultimele 2-3 luni companiile au început să mărească salariile, dar o fac pentru că sunt forţaţi din lipsa candidaţilor“, a precizat Felix Toma.
     

     

  • Ce spun românii plecaţi peste hotare pentru un trai mai bun: „Ne-am întoarce în România dacă am avea salarii mai mari şi mai multe oferte de muncă“

    Salariile de 4-5 ori mai mici în România faţă de cele din ţările dezvoltate din Europa, lipsa ofertelor de muncă conforme cu nivelul de calificare, dar şi infrastructura deficitară sunt doar câteva din motivele pentru care o parte dintre români preferă în continuare să plece la muncă peste hotare.
     
    „Principalul motiv pentru care am ales să plec din ţară a fost faptul că nu găseam un job la fel de bine plătit ca în străinătate. M-aş întoarce, însă România are nevoie de drumuri, autostrăzi şi educaţie“, a spus Andrei L., în vârstă de 29 de ani, care lucrează pe o poziţie de şofer de tir în Germania, deşi are studii superioare de inginer frigotehnist.
     
    În ciuda faptului că pentru joburile specializate românii plecaţi pot câştiga salarii destul de mari, aceştia aleg să lucreze peste graniţe pe poziţii sub nivelul lor de calificare, cum ar fi cele de infirmiere, şoferi de taxi sau de tir, ospătari sau ca personal de vânzări. De exemplu, pentru o poziţie din sectorul vânzărilor, salariile variază între 780 şi 6.100 de euro pe lună, în timp ce asistenţii medicali pot ajunge la salarii de peste 3.300 de euro lunar, pe când în România un medic cu experienţă câştigă în jur de 700 – 800 de euro net pe lună.
     
    Totuşi, unii angajatori susţin că există locuri de muncă disponibile în ţară, dar că nu găsesc uşor candidaţi.
     
    „Dacă vorbim de ofertele de muncă la nivelul întregii ţări, nu pot să fiu de acord cu acest lucru. Compania noastră face relocări interne din sud şi est în vestul ţării, aici vorbim de mii de oameni, e clar că sunt oferte de muncă, mai ales luând în considerare că la acestea se adaugă cazare şi două mese asigurate“, a spus Felix Toma, country manager în cadrul Gi Group, companie de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară.
     
    Companiile locale au început să mărească salariile, mai ales ca urmare a creşterii salariului minim pe economie, însă angajatorii suferă în continuare de o lipsă acută de angajaţi. „În ultimele 2-3 luni companiile au început să mărească salariile, dar o fac pentru că sunt forţaţi din lipsa candidaţilor“, a precizat Felix Toma.
     

     

  • România, burnout: Actualul model de creştere s-a epuizat şi nu există un altul

    În 1996-2000 România avea un PIB anual de aproximativ 40 de miliarde de dolari/euro, cu exporturi anuale de 8-10 miliarde de dolari/euro. Din 1996, odată cu schimbarea puterii, au început să intre timid investiţiile străine prin procesele de privatizare, iar acceptul informal de aderare a României la Uniunea Europeană de la Copenhaga din 1999-2000 a dus la accelerarea acestor investiţii străine până în 2008. Într-un deceniu, România a crescut de patru ori la nivelul PIB-ului şi de cinci – şase ori la nivelul exporturilor. Dar şi cu datorii externe, stat şi privat, de aproape 100 de miliarde de euro.

    Modelul de creştere economică a fost: deschiderea economiei pentru multinaţionale, forţă de muncă ieftină şi bine pregătită, deschiderea pieţelor de consum, deschiderea sistemului bancar, liberalizarea contului de capital, ceea ce a atras miliarde de euro în România, scăderea inflaţiei şi a dobânzilor, stabilitatea preţurilor, privatizarea utilităţilor, liberalizarea treptată a preţurilor administrate etc.

    Cu investiţii străine de aproape 70 mld. euro, România a înregistrat o creştere economică accelerată până în 2008, ceea ce a atras noi locuri de muncă mai bine plătite în multinaţionale, apoi creşteri salariale în celelalte companii şi mai ales majorări salariale la stat.

    După 1990, România s-a trezit fără bani şi fără valută, cu acces închis pe pieţele financiare internaţionale şi de aceea au urmat două decenii în care cuvântul de ordine a fost: avem nevoie de banii investitorilor străini, de banii băncilor străine, de banii instituţiilor internaţionale – FMI, Banca Mondială, BERD, BEI. Acest model a funcţionat până în criză şi chiar în timpul ei, dacă ne referim la faptul că FMI şi Banca Mondială au salvat România şi sistemul bancar cu un împrumut peste noapte de aproape 20 mld. euro.

    Problema este că acest model începe să se epuizeze, iar datele arată acest lucru: investiţiile străine s-au redus considerabil, multinaţionalele care s-au instalat pe piaţă încep să-şi repatrieze banii investiţi fie prin dividende, fie prin rambursarea împru­muturilor către firma-mamă (creditele intragrup), băncile străine au dat înapoi 13 mld. euro către băncile-mamă în opt ani (Document BNR: Băncile străine au retras 13 mld. euro din România. Finanţarea băncilor străine de la centru a fost înlocuită cu banii românilor economisiţi în criză), adică din decembrie 2008, aceste linii de finanţare externe fiind înlocuite cu banii românilor, atraşi prin depozite ban­care.

    Creditele pe termen lung au scăzut. Salariile mici şi forţa de muncă bine calificată, atuuri ale anilor ‘90 şi 2000, au fost înlocuite cu salarii mai mari şi forţă de muncă mai slab calificată, ceea ce începe să-i nemulţumească pe investitori. Mai mult decât atât, forţa de muncă a României s-a epuizat, odată ce 3-4 milioane de români muncesc în afară, punându-se în discuţie necesitatea de a importa forţă de muncă din altă parte.

    Creditele corporate cu scadenţa mai mare de 5 ani, mai puţine decât în 2011. România are nevoie de un nou Pact Viena pentru creditele de investiţii pe termen lung acordate de bănci

    În aceste condiţii, alte investiţii străine nu vor mai veni, ci doar cele punctuale (Ghetoizarea României. Viitoarele investiţii vor veni tot în zonele unde există infrastructură. „Salvarea regiunilor sărace nu se poate face fără o intervenţie masivă a guvernului pentru următorii 10 – 20 de ani.“), care vizează extinderea unor operaţiuni actuale ale unor companii deja prezente pe piaţa românească, în cel mai bun caz. Consolidarea pieţelor este cuvântul de ordine în multinaţionale. Aceasta este situaţia.

    Din păcate, România nu are alt model de creştere economică pentru că nu şi l-a construit în anii de boom şi nici de criză. Având finanţare fie de la FMI, fie de la băncile străine – pe care le-au strâns cu uşa în criză să cumpere titluri de stat şi să finanţeze cheltuielile guvernului -, cei aflaţi la putere nu s-au gândit să construiască altceva.

    Modelul unei creşteri economice bazate pe antreprenorii locali, ca în Polonia, pe investiţii interne are limite. Noile afaceri sunt puţin încurajate de stat, iar antreprenorii români care au apucat să-şi facă afaceri în ultimele două decenii oscilează acum între teama de viitor, de Fisc, DNA şi vânzarea a ceea ce au construit, ca să scape de toate problemele. De noi investiţii, de noi angajări, aproape că nu se pune problema.

    Modelul de creştere economică bazat pe investiţiile statului în infrastructură este la pământ. Nu are cine să facă proiecte şi cine să le administreze. Bani sunt, dar forma instituţională de execuţie a dispărut, fie este coruptă, fie este incompetentă. Statul, cel mai mare investitor în economie, nu poate începe şi nici executa proiecte de utilitate publică în aproape niciun domeniu.

    Modelul de creştere economică bazat pe reduceri de taxe şi creşteri de salarii la stat care să antreneze creşterea consumului în toată economia se epuizează şi el, ultimele gloanţe fiind trase în acest an. Guvernul nu mai are cum să impulsioneze economia prin măsuri fiscale.

    În aceste condiţii, de unde vor veni următoarele creşteri economice, pentru că România pare să ardă intern?

  • România, burnout: Actualul model de creştere s-a epuizat şi nu există un altul

    În 1996-2000 România avea un PIB anual de aproximativ 40 de miliarde de dolari/euro, cu exporturi anuale de 8-10 miliarde de dolari/euro. Din 1996, odată cu schimbarea puterii, au început să intre timid investiţiile străine prin procesele de privatizare, iar acceptul informal de aderare a României la Uniunea Europeană de la Copenhaga din 1999-2000 a dus la accelerarea acestor investiţii străine până în 2008. Într-un deceniu, România a crescut de patru ori la nivelul PIB-ului şi de cinci – şase ori la nivelul exporturilor. Dar şi cu datorii externe, stat şi privat, de aproape 100 de miliarde de euro.

    Modelul de creştere economică a fost: deschiderea economiei pentru multinaţionale, forţă de muncă ieftină şi bine pregătită, deschiderea pieţelor de consum, deschiderea sistemului bancar, liberalizarea contului de capital, ceea ce a atras miliarde de euro în România, scăderea inflaţiei şi a dobânzilor, stabilitatea preţurilor, privatizarea utilităţilor, liberalizarea treptată a preţurilor administrate etc.

    Cu investiţii străine de aproape 70 mld. euro, România a înregistrat o creştere economică accelerată până în 2008, ceea ce a atras noi locuri de muncă mai bine plătite în multinaţionale, apoi creşteri salariale în celelalte companii şi mai ales majorări salariale la stat.

    După 1990, România s-a trezit fără bani şi fără valută, cu acces închis pe pieţele financiare internaţionale şi de aceea au urmat două decenii în care cuvântul de ordine a fost: avem nevoie de banii investitorilor străini, de banii băncilor străine, de banii instituţiilor internaţionale – FMI, Banca Mondială, BERD, BEI. Acest model a funcţionat până în criză şi chiar în timpul ei, dacă ne referim la faptul că FMI şi Banca Mondială au salvat România şi sistemul bancar cu un împrumut peste noapte de aproape 20 mld. euro.

    Problema este că acest model începe să se epuizeze, iar datele arată acest lucru: investiţiile străine s-au redus considerabil, multinaţionalele care s-au instalat pe piaţă încep să-şi repatrieze banii investiţi fie prin dividende, fie prin rambursarea împru­muturilor către firma-mamă (creditele intragrup), băncile străine au dat înapoi 13 mld. euro către băncile-mamă în opt ani (Document BNR: Băncile străine au retras 13 mld. euro din România. Finanţarea băncilor străine de la centru a fost înlocuită cu banii românilor economisiţi în criză), adică din decembrie 2008, aceste linii de finanţare externe fiind înlocuite cu banii românilor, atraşi prin depozite ban­care.

    Creditele pe termen lung au scăzut. Salariile mici şi forţa de muncă bine calificată, atuuri ale anilor ‘90 şi 2000, au fost înlocuite cu salarii mai mari şi forţă de muncă mai slab calificată, ceea ce începe să-i nemulţumească pe investitori. Mai mult decât atât, forţa de muncă a României s-a epuizat, odată ce 3-4 milioane de români muncesc în afară, punându-se în discuţie necesitatea de a importa forţă de muncă din altă parte.

    Creditele corporate cu scadenţa mai mare de 5 ani, mai puţine decât în 2011. România are nevoie de un nou Pact Viena pentru creditele de investiţii pe termen lung acordate de bănci

    În aceste condiţii, alte investiţii străine nu vor mai veni, ci doar cele punctuale (Ghetoizarea României. Viitoarele investiţii vor veni tot în zonele unde există infrastructură. „Salvarea regiunilor sărace nu se poate face fără o intervenţie masivă a guvernului pentru următorii 10 – 20 de ani.“), care vizează extinderea unor operaţiuni actuale ale unor companii deja prezente pe piaţa românească, în cel mai bun caz. Consolidarea pieţelor este cuvântul de ordine în multinaţionale. Aceasta este situaţia.

    Din păcate, România nu are alt model de creştere economică pentru că nu şi l-a construit în anii de boom şi nici de criză. Având finanţare fie de la FMI, fie de la băncile străine – pe care le-au strâns cu uşa în criză să cumpere titluri de stat şi să finanţeze cheltuielile guvernului -, cei aflaţi la putere nu s-au gândit să construiască altceva.

    Modelul unei creşteri economice bazate pe antreprenorii locali, ca în Polonia, pe investiţii interne are limite. Noile afaceri sunt puţin încurajate de stat, iar antreprenorii români care au apucat să-şi facă afaceri în ultimele două decenii oscilează acum între teama de viitor, de Fisc, DNA şi vânzarea a ceea ce au construit, ca să scape de toate problemele. De noi investiţii, de noi angajări, aproape că nu se pune problema.

    Modelul de creştere economică bazat pe investiţiile statului în infrastructură este la pământ. Nu are cine să facă proiecte şi cine să le administreze. Bani sunt, dar forma instituţională de execuţie a dispărut, fie este coruptă, fie este incompetentă. Statul, cel mai mare investitor în economie, nu poate începe şi nici executa proiecte de utilitate publică în aproape niciun domeniu.

    Modelul de creştere economică bazat pe reduceri de taxe şi creşteri de salarii la stat care să antreneze creşterea consumului în toată economia se epuizează şi el, ultimele gloanţe fiind trase în acest an. Guvernul nu mai are cum să impulsioneze economia prin măsuri fiscale.

    În aceste condiţii, de unde vor veni următoarele creşteri economice, pentru că România pare să ardă intern?

  • Clotilde Armand despre respingerea renumărării voturilor: E un abuz complet

    ”Întâmpinarea noastră a fost respinsă de Biroul Electoral al sectorului 1, compus exclusiv de partidele parlamentare, cu mulţi membri PSD, sunt cel mai bine reprezentaţi. Să ştiţi că este o mare problemă. Am fost anunţaţi la ora 15 să revenim la ora 19, la 19 ni s-a spus să revenim la 21, la 21 ni s-a spus să revenim la 22, am aşteptat, la 22,30, după multe tergiversări, ne-au respins această cerere legitimă şi legală şi justificată. Nu este corect să nu clarificăm situaţia. Nu este în regulă, era bine să rezolvăm problema aceasta şi pentru domnul Tudorache. El a anunţat că nu se va opune, dar colegii lui de partid s-au opus. Eu până acum am avut încredere că totul se va rezolva în mod civilizat, acum încep să am dubii. Va trebui să mă susţineţi pentru a obliga PSD să fie mai corect, mai transparent şi să nu folosească aceste metode care sunt antidemocratice. Sunt extrem de supărată, mi se pare că este normal într-o ţară ca România, în Bucureşti, în sectorul 1 trebuie să facem acest efort minim de renumărare a unor voturi. Nu este o cerere abuzivă, oricine care are cifre în faţa lui cifre înţelege că are rost să facem această verificare, e un abuz complet”, a transmis Clotilde Armand prin intermediul unui mesaj video postat pe Facebook.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Novak Djokovic, primul jucător de tenis din istorie care câştigă peste 100 de milioane de dolari

    Americanul Tiger Woods şi britanicul Lennox Lewis sunt sportivii care au depăşit şi ei această sumă.

    Înainte de startul turneului, Djokovic avea 99,7 milioane dolari. În vârstă de 29 de ani, Novak Djokovic este urmat în acest clasament de Roger Federer. Elveţianul a câştigat până acum din tenis 98 de milioane de dolari. Al treilea în topul câştigurilor pe terenul de tenis este Rafael Nadal, cu 78,1 milioane de dolari.

    Jucătorul sârb Novak Djokovic s-a calificat miercuri în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros după ce l-a învins pe spaniolul Roberto Bautista în patru seturi, 3-6, 6-4, 6-1, 7-5. Djokovic se va lupta pentru un loc în semifinale cu jucătorul ceh, Tomas Berdych.

  • Simona Halep şi Irina Begu s-au calificat în optimile de finală de la Roland Garros

    Simona Halep, locul 6 WTA şi a 6-a favorită a turneului de Grand Slam de la Paris s-a calificat în optimile de finală ale competiţiei, după victoria în trei seturi, 4-6, 6-2, 6-3, într-un meci care a durat o oră şi 44 de minute.

    Pentru calificarea în optimile de finală, Simona Halep va încasa 173.000 de euro şi 240 de puncte WTA. În faza următoare a turneului de la Roland Garros, Halep va juca împotriva câştigătoarei dintre Samantha Stosur din Australia şi Lucie Safarova. Românca are palmares pozitiv cu ambele sportive: o conduce pe Stosur cu 4-3 iar pe Savarova cu 3-1.

    Irina Begu a avut din nou parte de un meci lung la Paris, iar după două ore şi 3 minute s-a calificat în optimile de finală de la French Open, după o victorie în trei seturi, 6-4, 2-6, 6-1 cu sportiva din Germania, Annika Beck, 22 de ani, locul 39 în clasamentul WTA.

    Pentru calificarea în optimile de finală, Irina Begu va încasa 173.000 de euro şi 240 de puncte WTA. În faza următoare a turneului de la Roland Garros, Irina Begu o va întâlni pe câştigătoarea meciului dintre Shelby Rogers din Statele Unite şi cehoaica Petra Kvitova.

  • Performanţă uluitoare la Madrid: avem 4 jucătoare în sferturile de finală ale turneului patronat de Ion Ţiriac

    Patricia Ţig (21 de ani, venită din calificări) este ultima româncă calificată în sferturi, după ce a învins-o pe Madison Keys (locul 25 WTA) cu scorul de 6-3, 6-4.
     
    Simona Halep (locul 7 în clasamentul WTA) a câştigat, miercuri, meciul cu elveţianca Timea Bacsinszky (15 WTA), scor 6-2, 6-3, în optimile de finală ale turneului de la Madrid, şi va evolua împotriva Irinei Begu (34 WTA) în sferturile competiţiei desfăşurate pe zgură.
     
    Pentru accederea în turul următor la Madrid, Simona şi Irina şi-au asigurat 215 puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 114.560 de euro.
     
    Halep a rămas cea mai bine clasată tenismenă pe tabloul principal. Favorita 1, poloneza Agnieszka Radwanska (locul 2 WTA), a fost eliminată în primul tur. Germanca Angelique Kerber, cap de serie numărul 2, a pierdut tot în primul tur. Au mai părăsit întrecerea Garbine Muguruza (4 WTA), Viktoria Azarenka (5 WTA) şi Petra Kvitova (6 WTA).
     
    Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA Premier Mandatory de la Madrid, după ce a învins-o în trei seturi pe jucătoarea din Statele Unite ale Americii, Christina McHale, scor 6-7, 6-4, 6-4, la capătul unui meci care a durat 2 ore şi 39 de minute.
     
    Sorana Cîrstea (locul 127 în clasamentul WTA) a câştigat, miercuri, meciul cu sportiva germană Laura Siegemund (44 WTA), scor 6-4, 7-6 (9), în optimile de finală ale turneului.
     
    Meciul a durat două ore şi 6 minute. Pe durata partidei, Sorana a servit un as şi a comis două duble greşeli. Românca a câştigat 53% dintre mingile jucate cu primul serviciu şi 61% dintre cele cu serviciul 2. Cîrstea şi-a pierdut de 4 ori serviciul şi a izbutit 5 break-uri.

  • Un elev de 15 ani a reuşit să se califice la patru olimpiade, faza naţională

    Ambiţia şi dorinţa de a fi învingător nu cunoaşte limite. O demonstrează un elev de 15 ani din Moreni, Dâmboviţa. În timp ce mulţi adolescenţi de vârsta lui sunt pasionaţi de gadgeturi de ultimă generaţie, tânărul a reuşit performanţa de a se califica la fazele naţionale a patru olimpiade şcolare. Şi nu vorbim despre materii uşoare. Matematică, fizică, informatică şi, atenţie, astrofizică. Să vedem povestea lui.

    Ionuţ este elev în clasa a IX-a, la Liceul “I.L. Caragiale”, din Moreni, profilul matematică-informatică. La prima vedere nimic nu pare să îl deosebească de ceilalţi colegi de vârsta lui. Şi totuşi, după o discuţie de doar câteva minute, timiditatea şi stângăcia elevului sunt înlocuite de seriozitatea omului hotărât, determinat, însetat de cunoaştere, care vrea să fie mereu primul.

    Ionuţ Savu: „Încă de când eram mic mă pasiona felul în care funcţionează lucrurile şi mă tot uitam la diverse documentare. Tot timpul mi-am dorit să ştiu mai multe, să descopăr eu anumite lucruri. De-abia dintr-a V-a, a VI-a, am putut să aprofundez.”

    Totul a început în clasa a III-a, când Ionuţ a participat la concursul de matematică Euclid. Pasiunea lui avea să fie însă fizica. Prima calificare la Olimpiada Naţională a obţinut-o în clasa a VI-a, când a luat menţiunea de onoare. Un an mai târziu se clasa primul pe ţară.

    Ionuţ Savu: „Vreau să fiu cât mai bun la ceea ce-mi place mie, la fizică şi la matematică în principiu şi asta mă determină să concurez cu alţi elevi de vârsta mea şi să fiu printre primii”.

    Gabriel Chişulescu – profesor de fizică: „Într-a şaptea deja era capabil să dea bacalaureatul, pentru că între timp învăţase şi electricitatea. Cred că era singurul care putea să ia 10 la bacalaureat”.

    Cititi mai multe pe www.digi24.ro

  • Nu cumva culegem ce am semănat?

    Cele mai multe reacţii sunt, pe plan local, de genul „nu este cazul să căutăm vinovaţi, echipa şi antrenorii au făcut tot ce au putut“ şi pot fi de acord numai în parte cu un astfel de îndemn. Nu am nicio îndoială că echipa şi antrenorii au făcut tot ce au putut, dar asta nu spală din vinile care nu pot fi trecute cu vederea.

    Gimnastica ne-a scos în lume şi altfel decât ca ţară a nebuniei lui Ceauşescu şi eram şi atunci şi suntem şi acum datori să căutăm să reparăm ce se poate repara. Nu, nu este eşecul echipei, dar eşte eşecul diriguitorilor care trebuia să prevadă şi să acţioneze şi nu să aştepte, cu fatalitate mioritică, să se întâmple. Ministrul de resort nu trebuie să vină şi să îmi spună care este situaţia şi că avem de-a face cu un dezastru, ci trebuia să analizeze din timp datele şi avertismentele şi să acţioneze, să ceară soluţii şi să impună măsuri.

    Nu cred că este musai problema doamnei Lipă, venită la minister de puţine luni, dar a tuturor miniştrilor care s-au ocupat de sport până acum este, cu siguranţă. Şi dacă tot am vorbit de miniştri, să-i pomenim pe toţi cei care, din 1992 încoace, s-au ocupat de sportul românesc: Gheorghe Angelescu, Alexandru Mironov, Mihai-Sorin Stănescu, Crin Antonescu, Georgiu Gingăraş, Monica Iacob-Ridzi, Luminiţa Plăcintă, Cătălin Baba, Ioan Mang, Liviu Pop, Ecaterina Andronescu, Nicolae Bănicioiu, Gabriela Szabo. Să remarcăm că guvernele Tăriceanu, în perioada 2004 – 2008 şi Boc 2 (2008 – 2009) nu au avut un minister de resort.

    Şi să mai remarcăm unele prezenţe îndârjite, cum este a domnului Antonescu, aflat de trei ori la conducerea ministerului. Sau a doamnei Plăcintă, de două ori ministru. Şi apariţia primului om din sport, a Gabrielei Szabo, abia în 2014. Ar fi exagerat să spun că politicul este de vină pentru actuala stare a sportului? Nu mi se pare. Şi dacă la reuşite şi-or fi luat partea de lauri, atunci să se încarce şi cu eşecurile. Şi nu sunt singurii; ce au păzit direcţiile judeţene, prefecturile, primarii de localităţi în care sunt cluburi şi şcoli de gimnastică?

    Dacă gimnastica ar fi fost un caz izolat, poate că discuţia nu şi-ar fi avut rostul. Dar ne putem uita la ruinele din fotbal, la lipsa de săli, de patinoare, de competiţii de elită, de săli de antrenament pentru orice disciplină veţi putea numi. Şi sclipiri precum Halep sau handbalul sau rugbyul, sau poate reuşitele unui pictor sau ale unui alpinist nu fac decât să întărească sentimentul general de delăsare.

    Reuşitele sportive ţin de cea mai grozavă chimie socială, pentru că izbutesc să coalizeze sentimente naţionale, de mândrie şi de entuziasm ca nimic şi nimeni altcineva.

    Principala hemoragie a României de astăzi este cea de competenţă. Competenţă care să genereze bunăstare, care să semene acum şi să-i lase pe cei de peste un deceniu să culeagă roadele. Pierdem talente nu numai din migraţie, ci şi din nepăsare şi indolenţă: înainte de a începe să scriu acest text, am citit o ştire care spune, simplu, că 7 din 10 angajatori afirmă că este greu sau foarte greu să găsească angajatul potrivit, pentru o poziţie entry level care necesită studii superioare, dar şi că 42% dintre copiii de 15 ani din România sunt analfabeţi funcţional, adică au urmat o formă de educaţie, pot reproduce un text, dar nu înţeleg conţinutul de idei.

    Câte talente se pierd astfel, câţi potenţial oameni buni?

    Ilustrez cu un tablou al maestrului Ştefan Cîlţia.