Tag: BMW

  • În zilele 19-21 iulie va avea loc cea de-a treia regată a Cupei McCann 2013 – Regatta BMW -Beneteau, Marina Limanu, Constanţa

    Acest eveniment este parte a Cupei McCANN, competiţie cu cel mai mare grad de anvergură din România din acest an, organizată de Yacht Club Regal Roman, cel mai vechi club de yachting din România, Black Sea Sailing, asociaţia proprietarilor de ambarcaţiuni  şi Life Harbour-NauticLife.

    La linia de start sunt aşteptate cele mai titrate ambarcaţiuni cu vele, împărţite în două clase (A şi B) fiecare putând ajunge la un număr  de 10 paricipanţi / echipaj.Programul Regatei BMW – Beneteau începe în seara zilei de vineri, 19 iulie, cu o procedură standard de înregistrare a participanţilor, urmată de o scurtă şedinţă tehnică. Cursele propriu-zise vor avea loc sâmbătă, 20 iulie 2013 şi duminică 21 iulie 2013, în zona litorală dintre Vama Veche şi Capul Tuzla. Traseele curselor vor fi spectaculoase, având lungimi cuprinse între 3 şi 30 de mile.

    Seara de sâmbăta, 20 iulie va fi un prilej de socializare a participanţilor, dar şi de relaxare şi distracţie la  Sayling Party.  Evenimentul se desfăşoară în aer liber, în incinta Marinei LifeHarbour Limanu, şi va include un concert live de anvergură, susţinut de Corina, care va putea fi urmărit atât de pe mal cât şi direct de pe tachturi. În plus, concurenţii se vor putea bucura de un show de lumini, demonstraţie de coktail-uri, bufet suedez şi  multe alte surprize.

    Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 21 iulie, de la ora 17:00,  unde primii trei clasaţi la fiecare din cele doua clase de concurs, race, respectiv cruise vor primii cupe, medalii, diplome şi premii in echipamente electronice de sailing.
    Regatta BMW-Beneteau este desfăşurată sub sistem de rating ORC  şi se bucură în premieră de prezenţa lui Emilio Feliu Serra (Italia), Judecator Internaţional şi membru al RYA (Royal Yachting Association), cu o vastă experienţă acumulată în cadrul unor competiţii de top pe care le-a arbitrat începând cu anul 1991.

    Cei care doresc să se înscrie în cadrul acestei regate, pot descărca documentele necesare pe site-ul oficial al Cupei McCann 2013 www.romaniacup.ro, secţiunea “Regulament”. Participanţii trebuie să completeze formularul de înscriere, dar si declaraţia pe proprie răspundere, care va fi semnată de către participant, vineri seara, înainte de cursă, după citirea instrucţiunilor de cursă. Înscrierea se face prin e-mail, concomitent la cele două adrese de e-mail office@lifeharbour.ro, respectiv office@nauticlife.ro, data limită fiind 19 iulie.

    Cupa McCann – Erickson este competiţia cu cel mai mare grad de anvergură din România din acest an. Aceasta include 5 regate, desfăşurate în perimetrul Vama Veche şi Platformele de foraj marin, având ca puncte intermediare Marina Eforie Nord, Portul Tomis şi Marina LifeHarbour Limanu.

  • Audi inaugurează o nouă unitate de producţie în Ungaria, unde va fabrica sedanul A3

     Noua versiune sedan a modelului compact A3 se va vinde mai bine decât actualele variante hatchback şi decapotabile şi va contribui la reducerea decalajului faţă de liderul BMW pe piaţa maşinilor premium, informează Audi, preluat de Bloomberg.

    “Anticipăm că fiecare al doilea client al A3 va opta pentru un sedan, în viitor”, a declarat la Budapesta Josef Schlossmacher, purtător de cuvânt al Audi, înainte de ceremonia care va marca lansarea producţiei sedanului la fabrica din Gyor.

    Noul A3 va fi destinat în mare parte clienţilor din Statele Unite şi China, unde sedanurile sunt mai populare decât pe piaţa europeană.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul S-Klasse, maşina care se conduce singură

    Lansarea unui nou S-Klasse este evenimentul unui secol întreg, doar că are loc la fiecare opt ani, spunea Dieter Zetsche, preşedintele Daimler AG, în momentul lansării celei de-a unsprezecea generaţii a limuzinei germane de lux, despre care a spus că este „cea mai bună maşină din lume„.

    Prezentarea limuzinei a fost programată de cei de la Mercedes-Benz în hangarul unde se construieşte celebrul Airbus A380, cel mai mare avion de pasageri din lume, iar pentru şi mai mult spectacol, prima limuzină S a coborât dintr-un Airbus A300, fiind livrată direct de la Stuttgart, exact înainte de un recital susţinut de nimeni alta decât Alicia Keys.

    La spectaculoasa prezentare au fost prezenţi sute de invitaţi din 40 de ţări, de la jurnalişti la politicieni germani sau vedete precum fostul pilot de Formula 1 Niki Lauda. Mai mult, lansarea a fost cu atât mai specială cu cât noul model nu mai concurează doar cu BMW Seria 7 şi Audi A8, concurenţii săi tradiţionali, ci şi cu noul Maserati Quattroporte şi chiar Bentley Flying Spur. Iar prin viitorulS-Klasse Pullman, care va înlocui limuzinele Maybach scoase din producţie, Mercedes-Benz vrea să concureze din nou limuzinele Bentley Mulsanne sau chiar Rolls Royce Ghost.

    S-Klasse, ca de obicei, nu anunţă doar o nouă limuzină, ci o serie de noi tehnologii care promit să revoluţioneze industria auto. Iar acum revoluţia înseamnă lansarea primului automobil care se poate conduce singur până la viteza de 60 km/h. În centrele urbane aglomerate, atunci când se parcurge un drum în coloană, automobilul se poate pilota singur, astfel încât cel de la volan are ocazia să nu se preocupe cu segmentele de drum mai puţin plăcute. De-a lungul istoriei limuzina de lux a Mercedes-Benz a dispus de fiecare dată de cele mai noi tehnologii, de la ABS la sistemul de control al tracţiunii ESP sau chiar airbaguri sau centuri de siguranţă.

    Printre sistemele de asistenţă la conducere se evidenţiază Magic Body Control, sistem care include o suspensie activă ABC cu sistem de scanare a suprafeţei de rulare, care permite ajustarea în avans, prin monitorizarea căii de rulare cu ajutorul unei camere stereo, Night View Assist Plus cu funcţie Spotlight, care permite recunoaşterea pietonilor sau animalelor pe timp de noapte cu ajutorul a două camere în infraroşu, Distronic Plus cu Steer Assist şi Stop-Go Pilot, Pre-Safe Plus, care extinde măsurile Pre-Sare pentru a proteja pasagerii în cazul unui impact din spate, sistemul inteligent de iluminare ILS full LED cu asistent adaptiv pentru fază lungă şi Magic Vision Control, sistem adaptiv de spălare a parbrizului cu lichid încălzit.

    Mai mult, maşina nu include nici măcar un singur bec cu filament, ci numai LED-uri, pentru un consum cât mai redus de energie.
    Pe piaţa locală Mercedes-Benz România va începe livrările pentru noua S-Klasse în toamna anului  2013, iar lista de preţuri pentru acest model va fi comunicată în cel mult câteva săptămâni. În Germania, noul S porneşte de la aproximativ 79.000 de euro, iar versiunea S500 ajunge la 105.000 de euro cu TVA. Desigur, vor urma versiunile AMG, dar şi viitoarea limuzină de lux S Pullman, care are misiunea de a înlocui celebrul Maybach, care a intrat de curând în cărţile de istorie după ce vânzările reduse înregistrate au determinat retragerea sa de pe piaţă.

  • BMW recrutează tineri şomeri din Spania, pentru “a da înapoi” comunităţilor unde vinde maşini

     Astfel, 25 de tineri spanioli (18-25 de ani) vor primi un stagiu de training de un an la BMW, a declarat miercuri pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung directorul de resurse umane al BMW, Milagros Caina-Andree, informează The Guardian.

    “Vor fi introduşi în cultura germană, probabil vor fi găzduiţi de o familie BMW şi vor lucra în dezvoltare, vânzări, marketing sau un alt domeniu. După aceea, aceşti tineri vor pleca acasă sau vor putea rămâne aici”, a afirmat ea.

    Reprezentantul BMW a adăugat că, dacă va avea succes, programul ar putea fi extins şi către alte ţări, precum Italia sau Grecia.

    “Vrem să dăm ceva înapoi acestor ţări, unde ne vindem maşinile”, a spus oficialul BMW.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BMW plăteşte angajaţilor din Germania prime de 7.600 de euro pentru 2012

     Muncitorii specializaţi germani vor primi prime de 7.630 de euro, echivalentul a două salarii şi jumătate, se arată într-un comunicat al constructorului auto german.

    Această sumă va fi primită de o mare parte dintre salariaţii BMW din Germania şi nu reprezintă o medie a sumelor plătite angajaţilor şi nici un maxim, a precizat un purtător de cuvânt al grupului.

    În total, aproape 77.000 de persoane lucrează în Germania pentru BMW şi toţi vor primi prime, cu excepţia celor care au lucrat mai puţin de un an în companie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Audi va dubla gama de SUV-uri până în 2020 pentru a ajunge din urmă BMW

    Divizia Volkswagen (VW) dezvoltă modelele Q2, Q4 şi Q6 ca alternativă mai sportivă la cele trei SUV-uri pe care la fabrică în prezent, potrivit unei persoane apropiate situaţiei, relatează Bloomberg.

    “Audi este prima companie care are un plan de amploare pentru construcţia unor SUV-uri care să reflecte gama de autovehicule. Modelele SUV, cu poziţia înaltă a scaunelor, seamănă cu maşinile frumoase din anii ’20. Ar putea deveni ceva normal pe segmentul premium”, a declarat Christoph Stuermer, analist la firma de analiză IHS Automotive în Frankfurt.

    Implicarea producătorilor de maşini de lux pe segmentul SUV reflectă extinderea definiţiei unei maşini de lux.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BMW cheamă 720.000 de automobile pentru verificarea sistemului electric

    Problema la sistemul electric poate cauza calarea motorului.

    Compania germană a chemat 505.000 automobile din Statele Unite, 65.000 din Canada, 100.000 din Japonia şi 50.000 din Africa de Sud, informează BBC.

    BMW a precizat că problema vizată a cauzat un accident uşor în Canada, fără a se înregistra victime.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BMW se inspiră de la magazinele Apple: Ce concept a adoptat producătorul auto

    Producătorul german de maşini de lux a derulat teste la dealeri din Marea Britanie, iar acum introduce propria versiune a Apple “Genius Bar” în Europa, potivit portalului AdvertisingAge, preluat de Wall Street Journal.

    Angajaţi ai “BMW Genius Everywhere”, echipaţi cu iPad-uri şi pregătiţi special pentru a asista posibilii clienţi, vor furniza informaţii despre vehicule şi pachete de opţiuni, dar nu vor vinde maşini.

    Specialiştii care vor consilia clienţii vor purta tricouri albe pe care va scrie “BMW Genius”. Aceştia vor primi salariu şi nu comision din vânzări.

    Programul merge cel mai bine atunci când maşinile sunt comandate în funcţie de preferinţele clientului, a declarat Ian Robertson, membru în board-ul BMW pentru vânzări şi marketing.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BMW a lansat cel mai spaţios Seria 3. Cum arată noul 3 Gran Turismo – FOTO

    În cadrul Salonului Auto de la Geneva de la începutul lunii martie BMW va lansa noul Seria 3 Gran Turismo, a treia variantă de caroserie a gamei de clasă medie care se doreşte a fi o versiune mai practică, în stilul Seriei 5 Gran Turismo. Noul model va putea fi comandat la dealerii din România începând cu luna iunie a acestui an. Debutul pe piaţă este aşteptat pentru jumătatea acestui an cu un preţ de început pentru România de 37.882 de euro cu TVA pentru versiunea 320i şi 40.362 deeuro cu TVA pentru 320d. Cele patru uşi cu geamuri fără ramă, linia acoperişului tipică pentru coupé, în uşoară coborâre, şi hayonul mare, cu deschidere şi închidere automată, sunt principalele caracteristici ale noului Seria 3 Gran Turismo. Un spoiler spate activ – primul de acest gen la un model BMW – furnizează o lejeritate vizuală şi reduce înălţarea necesară pentru viteze de croazieră. Noul BMW Seria 3 Gran Turismo este mai lung cu 200 de milimetri faţă de BMW Seria 3 Touring, are ampatamentul extins cu 110 milimetri şi este mai înalt cu 81 de milimetri. Cu toate acestea, utilizarea inspirată a proporţiilor, suprafeţelor şi liniilor permit ca BMW Seria 3 Gran Turismo să fie recunoscut imediat ca un membru al noii gamei BMW Seria 3.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Mercedes a devenit liderul pieţei auto de lux din SUA în ianuarie, devansând BMW şi Lexus

    Vânzările Mercedes-Benz în SUA au crescut cu 11% în luna ianuarie, Daimler reuşind un început mai bun de an decât rivalul BMW, cele două grupuri germane continuând să-şi dispute piaţa americană a automobilelor de lux la doi ani după ce au detronat Lexus, liderul tradiţional. Mercedes a anunţat că a vândut în ianuarie peste 22.500 de automobile în SUA, în urcare cu 11%, în timp ce vânzările BMW au avansat cu numai 0,7%, la 16.513 unităţi, transmite Bloomberg. Lexus, divizie a Toyota, a înregistrat un avans de 32%, la 16.211 livrări. Deşi Mercedes-Benz conducea după primele 11 luni, BMW a reuşit anul trecut să se menţină ca lider pe piaţa automobilelor de lux din SUA cu o creştere puternică în luna decembrie. Lexus a fost cea mai populară marcă auto de lux din SUA timp de 11 ani, însă cutremurul devastator din martie 2011 din Japonia a afectat producţia grupului Toyota, permiţând concurenţilor germani să preia conducerea. Cea mai bine vândută marcă americană de lux este Cadillac, care s-a plasat pe locul al patrulea în ianuarie, cu 13.116 automobile vândute, în urcare cu 47%. Audi a înregistrat o creştere de 7,5%, la 10.056 unităţi. Per total piaţă, Toyota şi Ford au fost lideri de piaţă în ianuarie, cu creşteri de 27%, respectiv 22%. Locurile trei şi patru au revenit General Motors şi Chrysler. Vânzările totale de autovehicule uşoare din SUA au crescut cu 14% în ianuarie.

    Alte stiri pe zf.ro