Tag: artist

  • Artista care a lansat în 10 ani mai mult de 100.000 de cântece dar CARE NU EXISTĂ cu adevărat

    Cu toate acestea, Hatsune Miku, care are nu mai puţin de 2,5 milioane de followeri pe Facebook, nu există cu adevărat in realitate; cel puţin nu aşa cum ne gândim, încă, la divele din carne şi oase.

    Miku este un star pop, creat şi animat pe calculator, în urmă cu mai bine de un deceniu, de Hiroyuki Ito, CEO al firmei japoneze Crypton Future Media. Miku şi-a început viaţa ca o voce de sinteză, dar de atunci a evoluat enorm şi a devenit un veritabil star muzical, mulţumită armatei de fani.

    Un aspect crucial în evoluţia divei este faptul că orice fan poate scrie un cântec, pe care să îl încarce pe o platformă; apoi fiecare dintre aceştia poate aştepta, în speranţa că diva va interpreteta şi piesa repectivă, chiar în timpul spectacolelor în care diva animată pe calculator are alături, pe scenă, muzicieni în carne şi oase – chitarişti, baterişti şamd.

    „Un concert al Hatsune Miku este realizat în sistem colaborativ, spre deosebire de spectacolele clasice, unde direcţiile vin din partea conducerii spre executanţi. Aici, mai mulţi creatori colaborează pentru ca Hatsune Miku să imterpreteze cele mai populare piese,” explică Hiroyuki Ito.

    Sistemul acesta de lucru aduce beneficii deopotrivă pentru firma care a inventat această divă modernă dar şi pentru compozitoti fără faimă care astfel au şansa de a se face cunoscuţi. Crypton a vândut până acum 120.000 de unităţi din software-ul dedicat Hatsune Miku, la un preţ mediu de 200 de dolari, conform lui Ito. Compania mai câştigă şi din vânzarea de bilete la concerte şi din licenţierea produselor comerciale.

    În ce priveşte cariera lui Hatsune Miku, a cărei nume se traduce prin Primul sunet al viitorului, Ito are planuri măreţe. Vrem să dezvoltăm în continuare tehnologia astfel încât sintetizatorul de voce să producă sunete cât mai apropiate de vocea umană. Cred că vom ajunge la un punct în care vom crea ceva care nu mai există. Speranţa mea este că noua tehnologie va dezvolta un nou tip de muzică,” spune Hiroyuki Ito.

  • Artista care a lansat în 10 ani mai mult de 100.000 de cântece dar CARE NU EXISTĂ cu adevărat

    Cu toate acestea, Hatsune Miku, care are nu mai puţin de 2,5 milioane de followeri pe Facebook, nu există cu adevărat in realitate; cel puţin nu aşa cum ne gândim, încă, la divele din carne şi oase.

    Miku este un star pop, creat şi animat pe calculator, în urmă cu mai bine de un deceniu, de Hiroyuki Ito, CEO al firmei japoneze Crypton Future Media. Miku şi-a început viaţa ca o voce de sinteză, dar de atunci a evoluat enorm şi a devenit un veritabil star muzical, mulţumită armatei de fani.

    Un aspect crucial în evoluţia divei este faptul că orice fan poate scrie un cântec, pe care să îl încarce pe o platformă; apoi fiecare dintre aceştia poate aştepta, în speranţa că diva va interpreteta şi piesa repectivă, chiar în timpul spectacolelor în care diva animată pe calculator are alături, pe scenă, muzicieni în carne şi oase – chitarişti, baterişti şamd.

    „Un concert al Hatsune Miku este realizat în sistem colaborativ, spre deosebire de spectacolele clasice, unde direcţiile vin din partea conducerii spre executanţi. Aici, mai mulţi creatori colaborează pentru ca Hatsune Miku să imterpreteze cele mai populare piese,” explică Hiroyuki Ito.

    Sistemul acesta de lucru aduce beneficii deopotrivă pentru firma care a inventat această divă modernă dar şi pentru compozitoti fără faimă care astfel au şansa de a se face cunoscuţi. Crypton a vândut până acum 120.000 de unităţi din software-ul dedicat Hatsune Miku, la un preţ mediu de 200 de dolari, conform lui Ito. Compania mai câştigă şi din vânzarea de bilete la concerte şi din licenţierea produselor comerciale.

    În ce priveşte cariera lui Hatsune Miku, a cărei nume se traduce prin Primul sunet al viitorului, Ito are planuri măreţe. Vrem să dezvoltăm în continuare tehnologia astfel încât sintetizatorul de voce să producă sunete cât mai apropiate de vocea umană. Cred că vom ajunge la un punct în care vom crea ceva care nu mai există. Speranţa mea este că noua tehnologie va dezvolta un nou tip de muzică,” spune Hiroyuki Ito.

  • Tudor Chirilă: Ce mă, am ajuns să nu pot fura în ţara mea? Eu, care sunt şef aici în Parlament?

    “În Parlamentul României, infractorii îşi fac de cap. Cred că în capul lor e următorul discurs: <băi frate, nu mai pot să fur în ţara asta? Deci chiar am ajuns în situaţia asta în care să nu mai pot eu să fur liniştit în ţara mea? Eu, care sunt şef aici în Parlament? Nu mai pot eu să fur de câţiva fraieri din justiţie şi trei procurori şi cinci judecători, şi de şmecherii ăia din UE?>”, a transmis artistul pe Facebook.
     
    “Băi frate, nici Ceauşescu nu s-a atins de Codul Penal cum se ating ăştia. Sigur că Ceauşescu era dictator şi sigur că avea o clică şi controla ţara asta prin intermediul clientelei de partid şi de stat, şi aşa mai departe. Dar eu îmi aduc aminte că Codul Penal era Codul Penal, deci nimeni nu îndrăznea, nici Ceauşescu nu a îndrăznit să modifice Codul Penal cum îndrăznesc ăştia. Ce trăim este istoric, şi probabil că ne va marca viaţa de acum înainte pe următorii 50 de ani”, a mai spus Tudor Chirilă.
     
  • MISTERUL vechi de 500 de ani al Vaticanului a fost rezolvat

    Experţii sunt de părere că ambele lucrări au fost realizate în perioada de dinaintea morţii premature a marelui artist, care a decedat la 37 de ani, în 1520. „Este o experienţă uluitoare”, a spus restauratorul şef al acestui proiect, Fabio Piacentini.

    „Ideea cî acestea au fost ultimele opere realizate, aproape că te face să simţi prezenţa maestrului”, adaugă Fabio Piacentini.
    Fiecare dintre cele două opere ilustrează câte un personaj feminin, una dintre ele Justiţia şi cealaltă Prietenia; se crede că au fost realizate în 1951, dar artistul a murit înainte de a putea finaliza şi cealaltă parte a încăperii. După moartea lui Rafael, restul camerei a fost pictat de alţi artişti, iar cele două opere a lui Rafael au fost uitate.

    În 1508, Rafael a fost angajat de Papa Iulius al II-lea pentru a picta apartamentele sale private. Artistul a realizat în întregime imaginile din trei camere, cunoscute acum drept Camerele lui Rafael, unde se găsesc celebrele opere Şcoala Atenei.

    Apoi a început să lucreze la a patra cameră, cea mai mare din apartament, o sală de bal pe care el a denumit-o Sala lui Constantin. Plănuia să picteze încăperea folosind ulei mai degrabă decât tehnica tradiţională pentru realizarea frescelor.

    O carte care datează din 1550, scrisă de Giorgio Vassari, Viaţa celor mai buni pictori, sculptori şi arhitecţi, atestă că Rafael a început să lucrez la cele două opere folosind o tehnică experimentală. Acest indiciu a fost de o importanţă crucială şi a condus la această descoperire.

    Când restauratorii au început să lucreze la cea de a patra cameră, au curăţat pereţii şi şi-au dat seama că doar două imagini din întreaga încăpere au fost realizate în ulei, iar restul ca fost decorat folosind tehnica frescei.

    Fotografii realizate cu infraroşu şi ultraviolete au confirmat bănuielile experţilor: cele două opere sunt complet diferite de celelalte.

  • Motivul pentru care Ed Sheeran a renunţat la telefon

    Cântăreţul a postat pe reţelele de socializare o captură cu mesajul făcut în anul 2015 despre acest pas prin care îşi exprima decizia de a lua o pauză de la tot ce înseamnă digital şi să vadă lumea prin ochii săi, nu printr-un ecran.
     
    În tot acest timp, Ed Sheeran nu şi-a uitat fanii şi a fost activ pe reţelele de socializare cu proiectele sale, scrie one.ro
  • “Este cel mai negru moment al României după mineriadele lui Iliescu”. Tudor Chirilă, exasperat

    Tudor Chirilă crede că ne aflăm în cel mai negru moment al Romaniei dupa mineriadele lui Iliescu. Modificările pe care aleşii puterii le fac la legile penale ne vor scoate din UE, avertizează Chirilă:

    “Nu mai e nicio indoiala ca hotii si ticalosii s-au hotarat sa ingenuncheze aceasta tara. Daca aceste legi trec in forma actuala nu ne mai ramane decat sa iesim din Uniunea Europeana si, sincer, cred ca asta este visul ascuns al PSD-ALDE.

    Daca nici acum nu intelegem ca un grup infractional organizat incearca sa paralizeze mecanismele de functionare ale unui stat democratic suntem probabil inconstienti.

    Daca nu intelegem ca aceste modificari vor afecta pe termen mediu si lung orice forma de antreprenoriat, orice initiativa economica independenta si ca se va perpetua la scara macro eterna ascensiune profesionala pe criterii politice si de trib, suntem inconstienti.

    Daca nu intelegem ca domnia spagii si a lui “eu ce am la afacerea asta” vor deveni litera de lege, daca nu intelegem ca fara voia LOR nu se va mai misca nimic in Romania suntem pierduti.

    Este probabil cel mai negru moment al Romaniei dupa mineriadele lui Iliescu. Va dati seama ca de la ordonanta 13 incoace acesti talhari nu au facut altceva decat sa se regrupeze si sa ticluiasca aceste modificari legislative pe care le voteaza la kilogram si fara dezbatere?”, a scris Tudor Chirilă pe pagina sa de Facebook.

  • Ovidiu Lipan Ţăndărică anunţă că nu va cânta la Târgul de Crăciun din Piaţa Victoriei: Este piaţa celor care doresc să se manifeste, nu un loc al muzicii, culturii sau diversiunii

    “Eu am cântat în Piaţa Constituţiei şi în Piaţa Universităţii, fiind locurile istorice unde se organizează Târgul de Crăciun. Piaţa Victoriei este piaţa celor care doresc să se manifeste, nu un loc al muzicii, culturii sau diversiunii. În oricare dintre cele două locuri cânt cu drag şi îmi doresc să transmit energia şi vibraţia mea romanilor cu ocazia Centenarului”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Ovidiu Lipan Ţăndărică.

    Premierul Mihai Tudose a declarat, joi, că amplasarea unui Târg de Crăciun în Piaţa Victoriei nu este „cea mai inspirată decizie„, afirmând că şi primarul Gabriela Firea va înţelege acest lucru.

    „Târgul de Crăciun, apropo că veni vorba, nu cred că este cea mai inspirată decizie un târg în mijloc. Am aflat astăzi (joi – n.red.) şi eu despre acest lucru. În primul rând, spuneţi-mi cum ajunge omul acolo că nu prea sunt treceri de pietoni. Este complicat. Eu cred că (primarul general, Gabriela Firea-n.r.) îşi va da seama că nu este cea mai inspirată alegere. Mai mult se şi interpretează, am înţeles că se face târg ca să nu mai nu mai vină nu ştiu cine. Nu, dom’le, să vină!”, a declarat premierul Mihai Tudose.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai scump tablou din istorie. Da Vinci bate toate recordurile, după ce lucrarea „Salvator Mundi” s-a vândut cu o sumă COLOSALĂ. Cum arată pictura

    Tabloul în ulei are o vechime de 500 de ani şi îl arată pe Hristos ţinând în mână o sferă de cristal, acesta fiind cunoscut sub numele de „Salvator Mundi” – „Salvatorul Lumii”, una dintre cele aproximativ 20 de lucrări cunoscute ale marelui artistul.

    Aceasta are 66 de centimetri înălţime şi îl înfăţişează pe Iisus Hristos îmbrăcat în haine tradiţional renascentiste, având mâna dreaptă ridicată pentru a oferi binecuvântarea, în timp ce în mâna stângă are o sferă de cristal.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Ce afaceri are Smiley şi cât a câştigat anul trecut

    Andrei Tiberiu Maria sau Smiley, cum este cunoscut publicului larg, contrazice teoria conform căreia viaţa de artist ar fi una boemă. În ziua interviului, s-a trezit la 5:30 (după ce cu o seară înainte a adormit la 2), a participat la o emisiune TV, a ajuns şi la sala de sport, iar după interviul pentru Business Magazin va merge la repetiţii. „Muncesc în toate orele, în afara celor în care dorm; am câte o oră-două şi pentru mine uneori. Am foarte, foarte puţin timp liber, dar aceasta este alegerea mea”, îşi descrie artistul-antreprenor priorităţile.

    Smiley a ajuns anul acesta la 10 ani de carieră solo, iar parcursul său profesional a început într‑un mod asemănător cu al unor tineri antreprenori din orice alt domeniu. La fel ca în cazul unor IT-işti de pildă, şi-a început activitatea în producţia de muzică pe un calculator tip 486, cu un software primitiv. „Mi-am luat primul calculator pe la 15-16 ani, cred că era un 486; mi-am instalat pe el un program de muzică, Impulse Tracker se numea, şi lucram cu acesta în MS-DOS, nu în Windows; am început să fac cu acesta muzică pe calculator.” A început să facă piese instrumentale pentru el şi formaţia Simplu, iar apoi cererea pentru producţiile muzicale a venit şi din partea altor artişti din Piteşti. Spune că pe atunci, în oraşul în care s-a născut, să-ţi faci o formaţie de muzică devenise o modă. „Dacă erau 2-3 tineri în aceeaşi scară, îşi făceau trupă.”

    A început astfel să câştige primii bani din muzică – circa 1 milion de lei vechi pentru o piesă; bani de buzunar care îi prindeau bine în vremea liceului. „Pentru ai mei nu era totuşi foarte plăcut, fiindcă veneau tot felul de necunoscuţi la noi în casă şi nu prea aveai linişte astfel.” Astfel a început să se contureze perspectiva unei cariere în industria locală de muzică pentru Andrei Maria. „A fost frumos, dar eu practic nu am vrut să fiu neapărat cântăreţ, am vrut să fac producţie de muzică, dar dacă soarta m-a dus la 18 ani într-o formaţie (aproape toţi erau din Piteşti), aşa a fost să fie.”

    Chiar dacă era cunoscut datorită muzicii pe care o făcea trupa din Piteşti, artistul spune că abia mai târziu a început să câştige primele sume importante de bani din muzică. „Nu pot să spun că am câştigat foarte mulţi bani atunci când eram puştan, dar era îndeajuns încât să pot să-mi iau o pereche de adidaşi; prima pereche de adidaşi originală mi-am luat-o la 18 ani, din banii mei. Apoi, câştigam suficient cât să pot să trăiesc în Bucureşti – greu, dar da, era OK şi aşa am dus-o până la 23-24 de ani. După care am început să câştig un pic mai mulţi bani.”

    De altfel, prima sumă mare de bani câştigată nu a fost din muzică, ci dintr-un show TV la care participase. Spune că absolut toţi banii pe care i-a făcut i-a reinvestit în muzică: în studio, în echipamente, în oameni; treptat a reuşit astfel să construiască HaHaHa Production, care a crescut, iar anul viitor face 10 ani. „Studioul este cea mai mare bucurie a mea. Bărbaţii au jucării toată viaţa, eu mă bucur că jucăria mea este cea mai mare pasiune a mea şi mă bucur că îmi aduce ceva, mă bucur că nu sunt pasionat de ceasuri, de maşini, de colecţii de obiecte, sunt pasionat de muzică, iar jucăria cea mai frumoasă pe care am reuşit să mi-o construiesc este studioul HaHaHa Production.”

    Priorităţile artistului se concentrează în prezent în jurul campaniei #smiley10 – pe care o descrie drept un „efort colectiv, toată echipa HaHaHa Production lucrează pentru asta zi de zi, lună de lună”. Parte a acestei campanii este lansarea celui de-al patrulea album al artistului, piesă cu piesă, începând cu luna februarie a acestui an. Strategia a fost primită bine de public, dacă ne gândim că, spre exemplu, piesa „De unde vii la ora asta” a ajuns la 1 milion de vizualizări în mai puţin 24 de ore de la lansarea pe YouTube; după 14 zile numărul de vizualizări a ajuns la 9 milioane.

    În ceea ce priveşte bugetul pentru un astfel de proiect, spune că acesta se calculează în funcţie de o medie a costurilor proiectelor anterioare; este luat de reper, de pildă, costul de producţie a unui videoclip, de 7-8.000 de euro. „De obicei, la Smiley depăşim bugetele acestea – cred că cel mai scump videoclip pe care l-am făcut a fost «Criminal», care a costat vreo 24.000 de euro”, explică el. În plus, povesteşte el, „sumele sunt mai mici comparativ cu pieţele din afară, dar şi veniturile sunt infinit mai mici decât în alte pieţe. Industria noastră muzicală este la grădiniţă acum; de fapt, nu putem să vorbim încă de o industrie muzicală, suntem la început cu toate lucrurile, dar suntem pe drumul cel bun”. Chiar dacă nu ne putem compara cu pieţele vestice, artistul spune că, spre deosebire de toate ţările est-europene, România stă foarte bine în ce priveşte industria muzicală: de aici se şi exportă foarte multă muzică, se lucrează mult cu autori din afara ţării, sunt şi artişti români care au avut succes pe plan internaţional, spre deosebire de toate ţările est-europene.

    Toate acestea sunt realizate într-un context în care se investesc foarte puţini bani în această direcţie, „fiindcă într-adevăr sunt foarte puţini bani pe piaţă”. Din rândul ramurilor care nu funcţionează în industrie, enumeră colectările de drepturi de autor sau de interpretare, veniturile din YouTube şi digital, care nu sunt la standardele internaţionale, precum şi piaţa de concerte. Este optimist însă şi spune că industria muzicală românească a intrat într-o oarecare normalitate; oamenii au început să plătească bilete la concerte, artiştii investesc mai mult în produsele pe care le fac, în spectacole şi se vede acest lucru, potrivit artistului. „Lucrurile au început să se pună la punct în ultimii 5-6 ani. Lipsa unei tradiţii este cauza principală pentru care a durat mai mult intrarea în această normalitate. Abia prin ‘97-‘98 au început să apară trupe noi, au început să se facă lucrurile altfel decât se făceau pe vremuri, odată cu apariţia televiziunilor independente comerciale, odată cu apariţia radiourilor comerciale, odată cu revoluţia, la urma urmei. Cu fiecare generaţie de artişti care a apărut apoi, s-au mai îmbunătăţit lucrurile.”

    Andrei Maria spune că nu cunoaşte detaliile referitoare la raportul între piaţa locală şi cele vestice, dar oferă un reper: „Artiştii mari din afară câştigă milioane de euro la un concert. Sumele de la noi sunt cuprinse între 500 de euro şi 10-20.000 de euro; depinde foarte mult de concert, de tipul artistului.” În cazul Smiley, concertele plătite cel mai bine sunt cele organizate de HaHaHa Production, în locaţii mari. Cel mai mare număr de spectatori pe care artistul l-a avut la un concert plătit a fost la Sala Palatului, unde au ajuns la 5.000 de oameni. Iar în ceea ce priveşte concertele din provincie, acestea nu aduc diferenţe în materie de plată, cel puţin în ceea ce îl priveşte pe el.

    Pentru atingerea unui nivel decent de venituri, spune el, un artist din zona muzicală trebuie să fie implicat în mai multe tipuri de proiecte. „Este foarte greu, un artist din România trebuie să facă foarte multe lucruri ca să câştige suficient. Aici trebuie să le înveţi pe toate, trebuie să ştii să faci de toate, să te pricepi la cât mai multe lucruri, fiindcă este extrem de greu să te întreţii doar din muzică.” Tocmai de aceea, activităţile lui s-au dezvoltat în mai multe direcţii: muzică, televiziune, producţie. „Probabil că în momentul acesta aş putea să mă întreţin doar din muzică, din ceea ce fac ca artist, dar pentru a ajunge aici trebuie să ai o activitate susţinută, să îţi construieşti fiecare pas cu atenţie şi să munceşti extrem de mult, altfel şansele sunt foarte mici. Poţi să ai succes o dată, dacă nu reuşeşti să îţi întreţii parcursul, dispari foarte uşor, în contextul în care inflaţia de muzică este foarte mare acum.”

    Totuşi, din anumite puncte de vedere este mult mai uşor pentru un artist să reuşească în condiţiile actuale: pentru toată lumea sunt aceleaşi posibilităţi, un artist aflat la început are acum aceleaşi ustensile la îndemână ca şi cei care au experienţă în domeniu. Evident, şi concurenţa este mai mare decât acum 20 de ani. Nu există reţete speciale pentru reuşită, punctează artistul. „Trebuie să munceşti extrem de mult, trebuie să fii la curent cu tot ceea ce se întâmplă în muzică tot timpul, trebuie să ai lângă tine oameni capabili, sufletişti, pasionaţi, trebuie să te gândeşti zi şi noapte la aceste lucruri ca să îţi vină idei, să fii conectat cu lumea aceasta.” O componentă extrem de importantă este echipa: „Fără echipă nu ai nicio şansă; poate reuşeşti să ai câte un succes ocazional, dar ca să faci ceva susţinut este foarte greu fără echipă.Pe mine mă ajută foarte mult echipa pe care am construit-o, oamenii de lângă mine, fiecare om de lângă mine are un rol important în viaţa mea, artistică cel puţin.”

    HaHaHa Production are 17 angajaţi, dar numărul colaboratorilor ajunge la 100. „Oamenii din jurul meu sunt structuraţi între cei care fac muzica, apoi avem colaboratori pe partea de video – regizori, directori de imagine, producători de videoclipuri. După ce este gata videoclipul, piesa propriu-zisă, avem oamenii de marketing şi comunicare cu care dezvoltăm campaniile de lansare, avem departamentul de online care are grijă ca lucrurile să se întâmple în mediul virtual şi prin care dezvoltăm tot felul de aplicaţii care să facă fiecare lansare specială. Există şi gaşca de concerte, pornind de la impresar, tour manager, tehnicieni, instrumentişti.”

    Unul dintre oamenii cheie din preajma sa este fratele său, Filip Maria, care a început să lucreze cu el în urmă cu trei ani. „Cred că am reuşit să mă dezvolt cel mai mult de când am început să lucrez cu fratele meu. Ne completăm unul pe celălalt, chiar dacă noi doi suntem un pic visători, ne aducem unul pe celălalt la realitate. Eu sunt o fire vulcanică şi el m-a învăţat să am mai multă răbdare, să ascult mai mult oamenii şi să-mi expun punctul de vedere cu mai puţină emoţie”, descrie munca alături de fratele său Filip Maria.

    El a cochetat cu domeniul aviaţiei, a avut chiar şi o licenţă de pilot, dar a studiat la Facultatea de Construcţii, industrie în care a şi lucrat timp de doi ani; de altfel, în această perioadă a făcut câteva proiecte de construcţii şi pentru fratele lui. Smiley l-a rugat să-l ajute la studio, în timpul liber. „Am ajuns să dedic din ce în ce mai mult timp acestei activităţi şi, după o discuţie cu el, am ajuns la concluzia că nu pot să le fac pe amândouă şi a trebuit să aleg dacă îl ajut pe el sau îmi văd de cariera mea în construcţii.” Anul acesta s-au împlinit trei ani de când a decis să renunţe la construcţii şi să lucreze alături de fratele său. A început ca studio manager, funcţie pe care a avut-o timp de un an, şi de doi ani este general manager al HaHaHa Production.

    După ce a preluat conducerea companiei, a văzut că acesteia îi lipsea un sistem financiar corespunzător, astfel că punerea la punct a acestui aspect avea să fie primul pas în funcţia de general manager. „Aveau doar un contabil şi flerul lui Andrei Maria de business şi antreprenor. Practic aşa a funcţionat HaHaHa Production, pe bază de intuiţie: atunci când ştii foarte bine să faci un lucru, nu-ţi mai trebuie niciun Excel, el aşa a funcţionat întotdeauana şi acum funcţionează la fel. Doar că acum îl mai pot influenţa eu în luarea deciziilor.”

     

  • Nicu Covaci: “Un neam care behăie şi nu pune mâna pe bâtă nu schimbă nimic”

    Invitat în platoul Realitatea TV, Nicu Covaci a explicat de ce a decis să concerteze din nou în România, după ce o bună parte din viaţă a trăit în exil.

    “Ne-am întors acasă zicând că e datoria noastră să ducem steagul mai departe, să încurajăm lumea şi chiar speram că s-a schimbat ceva şi va fi bine şi frumos. Sunt deceptionat, trebuie să spun, poate ca greşesc, nu a reuşit nimeni să mă convingă că ne merge mai bine. Incercăm să punem lucrurile la cale şi să întărim şira spinării la români. Un neam care behăie şi nu pune mâna pe bâtă nu schimbă nimic”, a spus Nicu Covaci la emisiunea “Jocuri de Putere”

    Liderul legendarei trupe Phoenix a spus, cu mâhnire în suflet, ce a găsit la revenirea în ţară.

    “Ce a pierdut România cel mai scump lucru e omenia – o putem recâştiga? – sunt convins. Dar pentru asta trebuie educaţie. Părinţii au obligaţia să îşi educe copiii. Fiecare calcă în picioare pe fiecare. Divide et impera. E o formula veche care funcţionează”, mai spune liderul Phoenix, scrie realitatea.net