Tag: arme

  • Eugen Preda, condamnat definitiv la 12 ani de detenţie în dosarul furtului de arme de la Ciorogârla

    Instanţa a respins ca nefondate şi recursurile formulate de Adrian Mincu, Marius Costea, Doru Tabârca, Marian Scarlat, Sandu George Chiriţă, George Laurenţiu Dinu, Dan Vasile Sandu şi Adrian Lucian Preda, dar şi pe cel al lui Ioan Vrânceanu, ca inadmisibil.

    De asemenea, judecătorii au dedus din pedepsele lui Preda, Mincu, Costea, Tăbârcă, Scarlat şi Chiriţă durata reţinerii şi arestării preventive, respectiv 27 decembrie 2009 – 13 decembrie 2013.

    Deicizia instanţei supreme este definitivă.

    Curtea de Apel Bucureşti a admis, în 29 martie, apelul lui Eugen Preda în cazul furtului de arme de la Ciorogârla şi a decis să micşoreze pedeapsa acestuia, de la 15 ani de închisoare la 12 ani, în timp ce, în cazul celorlalţi inculpaţi, a fost menţinută hotărârea dată anterior de Tribunalul Capitalei.

    De asemenea, instanţa a decis să respingă ca nefondată cererea de schimbarea a încadrării juridice a faptelor formulată de Marius Costea.

    Hotărârea Curţii de Apel a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

    La 9 iulie 2012, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat la 15 ani de detenţie pe sportivul Eugen Preda, judecat alături de alte 16 persoane în cazul armelor furate de la unitatea militară din Ciorogârla.

    Tot la 15 ani de închisoare a fost condamnat şi Laurenţiu Dinu.

    Câte 12 ani de detenţie au primit Marius Costea, Doru Tăbârcă, Marian Scarlat, Sandu George Chiriţă, iar nouă ani Adrian Mincu.

    În cazul celorlaţi zece inculpaţi din proces, instanţa a stabilit pedepse de până la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, aplicând termene de încercare cuprinse între cinci şi şase ani.

    Totodată, instanţa a dispus confiscarea tuturor bunurilor sechestrare de către procurori, între care maşini de lux, telefoane mobile şi aparatură electronică.

    În 10 februarie 2011, au fost găsite 15 arme – cinci mitraliere AKM şi zece pistoale – furate de la UM Ciorogârla, în decembrie 2009, la casa bunicilor lui Eugen Preda, arestat în cazul tranzacţionării armelor.

    La o săptămână după găsirea acestor ultime 15 arme, judecătorii bucureşteni au decis punerea în libertate a lui Bogdan Vrânceanu, fiind primul arestat din acest caz eliberat din detenţie. La scurt timp, un alt inculpat din acest dosar a fost eliberat din arest.

    Separat, într-un alt proces, Curtea Militară de Apel Bucureşti i-a achitat, în 28 septembrie 2011, definitiv, pe militarii acuzaţi de dispariţia armelor sustrase de la Ciorogârla, stabilind pedepse doar în cazul faptelor de călcare de consemn, cea mai mare fiind de trei ani de detenţie cu executare.

    De asemenea, în cazul altor militari, pedepsele pentru călcare de consemn au fost reduse de la cele iniţiale, cuprinse între şase luni şi 15 ani de închisoare, până la cel mult trei ani de închisoare cu executare.

    În paralel, anchetatorii de combatere a crimei organizate au ajuns la gruparea condusă de Eugen Preda.

    Astfel, în 8 iunie 2010, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pe Eugen Preda, Adrian Lucian Preda, Laurenţiu George Dinu, Marius Costea, Marian Mincu, Doru Tăbârcă, Marian Scarlat, Sandu George Chiriţă, Nicolae Alexandru Iordan, Liviu Iordan, Gigel Gheorghe, Alin Viorel Cîcă, Mihai Ştefan Zugravu, Adrian Ioan Marius Mustăţea, Dan Vasile Sandu, Daniel Nicolae Stinghe şi Ioan Vrânceanu, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de mare risc, precum şi pentru alte fapte.

    În urma investigaţiilor, procurorii au stabilit că Eugen Preda, Marius Costea, Doru Tăbârcă, Marian Scarlat, Sandu George Chiriţă şi Nicolae Alexandru Iordan sunt autorii furtului celor 62 de arme de foc cu glonţ – o mitralieră de companie, pistoale mitralieră, pistoale model TT, pistoale model Cugir, pistoale model Carpaţi – şi alte materiale militare sustrase în luna ianuarie 2009 din depozitul unităţii militare 01916 din Ciorogârla.

    De asemenea, procurorii au stabilit că membrii acestei grupări au fost implicaţi, în cursul anului 2009, în traficarea a aproximativ 124 de kilograme de heroină, valoarea acestor droguri fiind de aproximativ 2,5 milioane de euro.

    În urma monitorizării traficanţilor de droguri, au ieşit indicii cu privire la implicarea grupării lui Eugen Preda în vânzarea armelor sustrase de la Ciorogârla, au susţinut anchetatorii.

  • Peste 2.000 de şoferi sancţionaţi de poliţie în ultimele patru zile

    În perioada 25 – 28 noiembrie, au fost organizate 1.674 de controale, 294 de filtre şi 7 razii pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, la nivel naţional.

    În cele patru zile au fost depistate 308 infracţiuni, dintre care 171 în flagrant delict. Poliţiştii au prins 273 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 48 au fost reţinuţi şi 23 arestaţi. Două autoturisme semnalate ca fiind furate au fost găsite, iar 15 arme (9 letale şi 6 neletale) şi 39 de bucăţi de muniţie au fost confiscate.

    Poliţiştii au aplicat 8.876 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.148.296 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 561.099 de lei.

    Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 990 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au aplicat 325 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 61 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

    Cele mai multe sancţiuni aplicate au fost ca urmare a încălcării normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 7.157, dintre care 60 pentru consum de alcool şi 2.077 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

    De asemenea, poliţiştii au reţinut 347 de permise de conducere şi au retras 178 de certificate de înmatriculare.

  • Elie Wiesel a primit Medalia Prezidenţială de la preşedintele israelian, Shimon Peres

     “Este o mare onoare şi un privilegiu pentru mine să vă acord Medalia Prezidenţială. Holocaustul ne-a învăţat că uciderea nu se face doar cu arme, ci şi prin apatie, iar dumneavoastră, Elie, salvaţi lumea de apatie. Dumneavoastră fluturaţi steagul umanităţii, prevenind vărsarea de sânge şi sfidând rasismul şi antisemitismul, precum şi preîntâmpinând războiul. Dumneavoastră personal aţi trecut prin cele mai atroce orori ale umanităţii şi, ca supravieţuitor al Holocaustului, aţi ales să vă dedicaţi viaţa transmiterii mesajului – să nu se mai întâmple niciodată”, a declarat Peres, potrivit site-ului ynetnews.com.

    “Sunt complet copleşit. Israelul este în centrul vieţii mele şi chiar dacă nu trăiesc în Israel, Israelul trăieşte în interiorul meu”, a răspuns Wiesel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elie Wiesel a primit Medalia Prezidenţială de la preşedintele israelian, Shimon Peres

     “Este o mare onoare şi un privilegiu pentru mine să vă acord Medalia Prezidenţială. Holocaustul ne-a învăţat că uciderea nu se face doar cu arme, ci şi prin apatie, iar dumneavoastră, Elie, salvaţi lumea de apatie. Dumneavoastră fluturaţi steagul umanităţii, prevenind vărsarea de sânge şi sfidând rasismul şi antisemitismul, precum şi preîntâmpinând războiul. Dumneavoastră personal aţi trecut prin cele mai atroce orori ale umanităţii şi, ca supravieţuitor al Holocaustului, aţi ales să vă dedicaţi viaţa transmiterii mesajului – să nu se mai întâmple niciodată”, a declarat Peres, potrivit site-ului ynetnews.com.

    “Sunt complet copleşit. Israelul este în centrul vieţii mele şi chiar dacă nu trăiesc în Israel, Israelul trăieşte în interiorul meu”, a răspuns Wiesel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vin sărbătorile: Poliţia începe să confişte artificii

    Poliţia Română, prin Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR a organizat la nivel naţional, în perioada 5 septembrie – 28 octombrie, o acţiune de verificare a legalităţii desfăşurării activităţilor cu articole pirotehnice, de către societăţile care desfăşoară operaţiuni de import şi comercializare, precum şi de către persoanele juridice care execută jocuri de artificii.

    Poliţiştii din cadrul formaţiunilor arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat 561 de controale la persoanele juridice autorizate să desfăşoare operaţiuni de import şi comercializare de articole pirotehnice, precum şi la cele care efectuează jocuri de artificii. De asemenea, au fost verificate toate cele 67 de depozite autorizate de articole pirotehnice.

    Poliţiştii au constatat 87 de infracţiuni privind nerespectarea regimului articolelor pirotehnice şi al materiilor explozive. 76 de persoane sunt cercetate penal pentru comiterea acestor infracţiuni.

    De asemenea, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 17.200 de lei şi au indisponibilizat, în vederea confiscării, aproximativ 7.600 de kg. de obiecte pirotehnice, de diferite clase şi categorii, toate provenind din săvârşirea de infracţiuni sau contravenţii la regimul materiilor explozive. Totodată, au fost retrase 13 autorizaţii de funcţionare.

  • Reţea de trafic de arme către Siria care ar implica şi România, descoperită în Suedia

     Potrivit unor surse citate de post, acest cetăţean suedez este una dintre cele mai importante persoane implicate în aprovizionarea cu armament a rebelilor sirieni, în contextul în care aceştia se confruntă încă de la începutul războiului civil, în urmă cu peste doi ani, cu problema accesului la arme, pentru a se putea apăra împotriva armatei bine echipate a preşedintelui Bashar al-Assad.

    Timp de mai mulţi ani, suedezul a fost imam într-una dintre principalele moschei suedeze, însă în ultimele 18 luni a ajutat opoziţia siriană şi a făcut trafic de arme, afirmă surse atât surdeze cât şi străine citate de post.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Arme de panoplie, televizoare şi biciclete, găsite la persoane fără adăpost, în zona Gării de Nord

     Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Emilia Mihai, poliţiştii Sectorului 1, împreună cu echipe ale Poliţiei Locale, RADET, Enel, Administraţiei Domeniului Public, Protecţiei Copilului Sector 1 şi Poliţiei Animalelor, au descins joi în canalizarea din zona Gării de Nord.

    În urma raziei au fost ridicate 35 de persoane fără adăpost, acestea fiind duse la sediul Secţiei 3 Poliţie, unde li s-au luat amprente şi au fost fotografiate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Arme de panoplie, televizoare şi biciclete, găsite la persoane fără adăpost, în zona Gării de Nord

     Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Emilia Mihai, poliţiştii Sectorului 1, împreună cu echipe ale Poliţiei Locale, RADET, Enel, Administraţiei Domeniului Public, Protecţiei Copilului Sector 1 şi Poliţiei Animalelor, au descins joi în canalizarea din zona Gării de Nord.

    În urma raziei au fost ridicate 35 de persoane fără adăpost, acestea fiind duse la sediul Secţiei 3 Poliţie, unde li s-au luat amprente şi au fost fotografiate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • STUDIU: Elevii bucureşteni se simt mai în siguranţă dacă vin înarmaţi la şcoală

     Analiza realizată de ofiţerii Serviciului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Poliţiei Capitalei arată că elevii care vin înarmaţi cu arme albe la şcoală fac parte, în general, din categoria copiilor agresivi, care au tendinţa de a genera conflicte.

    Chestionaţi de poliţişti, unii elevi au explicat că părinţii le împrumută sau chiar le cumpără bricege. Un motiv pentru care se ajunge în această situaţie, identificat de poliţişti, este acela că părinţii au conflicte personale cu alte persoane şi le dau cuţite copiilor pentru ca aceştia să aibă cu ce să se apere în cazul în care sunt atacaţi de presupuşii duşmani ai familiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bashar al-Assad şi-a reiterat angajamentul de a distruge arsenalul chimic

     “Siria se angajează în general faţă de toate convenţiile pe care le semnează. Ea a trimis recent inventarul (arsenalului său chimic) Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), iar în curând experţi vor pleca în Siria pentru a veriffica situaţia acestor arme la faţa locului”, a declarat al-Assad în acest interviu realizat la Damasc şi difuzat integral joi de agenţia Sana.

    “Din partea Guvernului sirian nu există obstacole”, a spus el.

    Marile puteri, reunite la New York, au avansat miercuri spre un acord asupra mai multor puncte cruciale ale unei rezoluţii ONU care stabileşte cadrul dezarmării chimice a Siriei.

    Occidentalii şi ruşii au poziţii opuse cu privire la o recurgere la Capitolul VII al Cartei ONU pentru a pune în aplicare programul de eliminare a armelor chimice anunţat pe 14 septembrie, la Geneva, de Moscova şi Washington.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro