Tag: apple

  • Surpriză: Huawei a bătut şi Apple şi Samsung – companii cu ambiţii uriaşe – la numărul de gadgeturi portabile vândute în România în 2021

    Americanii de la Apple şi sud-coreenii de la Samsung, două companii cu ambiţii mari pe piaţa de gadgeturi purtabile – formată în principal din ceasuri inteligente şi brăţări de fitness – au suferit în 2021 o înfrângere surpriză, la scor, în faţa companiei chinezeşti Huawei, care a reuşit să acapareze circa un sfert din piaţă, după numărul de unităţi livrate, au declarat pentru ZF surse din piaţă, citând rapoarte ale unei companii de analiză. În mod surprinzător, Huawei ar fi fost pe primul loc şi după venituri, cu o cotă de circa 20%.

    În ultimele trei luni ale anului 2021 Huawei ar fi avut o cotă de piaţă medie de peste 26%, în timp ce al doilea loc pe piaţă a fost ocupat de altă companie din China – Xiaomi (Mi), cu peste 20%. Nici măcar locul trei nu a fost ocupat de Apple sau Samsung ci de gadgeturi non-brand, posibil echipamente vândute de mari lanţuri de retail la preţuri foarte mici, care astfel au reuşit să urce sus în clasament.

    Americanii de la Apple au avut o cotă de circa 10% din numărul de gadgeturi purtabile vân­dute în ultimul tri­mestru, cu o cotă de piaţă senibil mai mare după ve­niturile în­ca­­sa­te.

    Samsung, pe de altă parte, a avut o cotă de piaţă de peste trei ori mai mică decât Huawei, de sub 7%, după numărul de unităţi livrate, conform surselor ZF. Cota de piaţă după venituri a Samsung ar fi fost una asemănătoare.

    Per ansam­blu, întreg busi­nessul Huawei în România – atât cel din zona consumer cât şi cel din zona de business (echipa­mente de reţea, servicii pentru operatori) a scăzut cu 33% la 1,445 mld. lei

    (293,6 mil. euro), cu un profit net de 47,9 mil. lei – mai mare cu 32% şi un număr mediu de angajaţi de 729, în scădere cu 191 de persoane, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

    Businessul Huawei se află sub presiune din două direcţii – pe segmentul smartphone unde scă­derile au vândut după ce com­pania nu a mai avut acces la cele mai recente versiuni ale platformei Google Android şi pe cel dedicat operatorilor, unde compania se confruntă cu o monitorizare strictă a vânzărilor, pe fondul acuzaţiilor de spionaj lansate de SUA.

     

  • Ruşii dau în judecată Apple după ce serviciul de plată a fost retras din Rusia

    O firmă de avocatură din Rusia a anunţat vineri că a intentat un proces împotriva gigantului tehnologic american Apple. Ruşii solicită despăgubiri de 1,28 milioane de dolari pentru consumatorii afectaţi de retragerea serviciului de plată Apple din Rusia.

    Firma de avocatură Chernyshov, Lukoyanov & Partners a declarat că Apple a încălcat drepturile consumatorilor ruşi după ce compania a restricţionat utilizarea serviciului său integrat Apple Pay la 1 martie, ca răspuns la trimiterea de trupe de către Moscova în Ucraina, anunţă Reuters.

    Prin acţiunea în justiţie, care a fost depusă la un tribunal din Moscova, se solicită daune de 90 de milioane de ruble, care, potrivit avocaţilor, includ despăgubiri pentru „daunele morale” cauzate cetăţenilor.

    De asemenea, firma de avocatură doreşte ca Apple să reia funcţionarea serviciilor Apple Pay pentru utilizatorii ruşi.

    Cifra totală ar putea creşte, deoarece firma de avocatură invită în continuare mai mulţi reclamanţi să se alăture procesului.

    Partenerul principal Konstantin Lukoyanov a declarat că pretenţiile vizează compania mamă.

    „Prin urmare, pretenţiile din procesul nostru sunt îndreptate în primul rând către compania-mamă şi în al doilea rând către unităţile sale subsidiare”, a explicat acesta într-un comunicat.

    Firma de avocatură a declarat că decizia Apple de a opri serviciile Apple Pay în Rusia a redus funcţionalitatea dispozitivelor sale vândute pe piaţa locală, scăzând astfel valoarea acestora, acţiuni despre care a spus că sunt nedrepte şi discriminatorii în conformitate cu legislaţia rusă.

    Aceeaşi firmă de avocatură poartă un proces similar împotriva companiei de streaming Netflix, care în luna martie şi-a suspendat serviciile în Rusia.

  • Giganţii americani Apple, Boeing şi Ford au rupt şi ei legăturile cu Moscova

    După sancţiunile americane şi occidentale impuse Rusiei, numărul companiilor care îşi închid operaţiunile în Rusia continuă să crească. Mai mulţi giganţi ai economiei americane, de la ExxonMobil la Apple, Boeing şi Ford au anunţat marţi că se distanţează de Rusia după invazia Ucrainei, după cum scrie cotidianul francez Le Figaro. 
     
    ExxonMobil se va retrage de la gestionarea unor instalaţii de producţie de petrol şi gaze de pe insula Sakhalin din Orientul Îndepărtat al Rusiei. Compania americană gestionează acest proiect din 1995, în numele unui consorţiu care cuprinde filiale ale companiei ruse Rosneft, o companie indiană şi o companie japoneză, unde deţine o participaţie de 30%.
     
    ExxonMobil urmează, astfel, exemplul unor concurenţi internaţionali precum grupurile britanice Shell şi BP, italianii de la Eni sau norvegienii de la Equinor, care şi-au propus să se renunţe la acţiunile lor în mai multe proiecte comune cu companii ruseşti. Francezii TotalEnergies aleg să nu părăsească Rusia, dar nu vor mai investi bani acolo, scrie Le Figaro. 
     
    Un alt simbol al economiei americane, Apple, a anunţat marţi că a suspendat vânzarea tuturor produselor sale în Rusia, după ce a oprit exporturile în ţară săptămâna trecută.
     
    Producătorul de telefoane iPhone, computere Mac şi tablete iPad a limitat şi anumite servicii în Rusia, cum ar fi soluţia de plată Apple Pay şi a eliminat aplicaţiile media de stat ruseşti RT şi Sputnik din AppStore. 
     
    De asemenea, Boeing a anunţat că îşi va suspenda serviciile operaţionale către companiile aeriene ruse, respectiv furnizarea de piese de schimb, întreţinere şi asistenţă tehnică, precum şi „operaţiunile majore” la Moscova. De asemenea, compania şi-a închis temporar biroul din Kiev. „Pe măsură ce conflictul continuă, echipele noastre sunt concentrate pe siguranţa coechipierilor noştri din regiune”, a spus Boeing într-un mesaj transmis AFP.
     
    În plus, General Motors şi-a încetat exporturile de maşini către Rusia pe o perioadă nedeterminată, în timp ce Ford a decis să-şi suspende participarea la o societate mixtă care produce autoutilitarele Transit în Rusia.
     
    Emitenţii americani de carduri Visa, Mastercard şi American Express au indicat şi ei că au luat măsuri pentru implementarea sancţiunilor impuse Rusiei, în special împiedicând băncile ruseşti să le folosească reţeaua.
     
     
     
  • Apple a raportat venituri de 123,9 mld. de dolari, cel mai bun trimestru înregistrat vreodată

    Este cel mai bun trimestru înregistrat vreodată de companie.

    „Rezultatele de pe trimestrul 4 au fost făcute posibile de linia noastră de produse inovatoare şi servicii”, a spus Tim Cook, CEO Apple. ”Suntem mulţumiţi să vedem răspunsul din partea clienţilor din jurul lumii într-un moment când a rămâne conectat nu a fost niciodată mai important. Noi facem tot ce putem pentru a construi o lume mai bună, făcând progrese înspre ţinta noastră de a deveni CO2-neutral pe tot lanţul de aprovizionare”, a adăugat el.

    Boardul de directori de la Apple a declarat un dividend de 0,22 dolari per acţiune.

    La bursă, acţiunile sunt vineri dimineaţă în creştere cu 5% în pretranzacţionare. Capitalizarea Apple ajunge la 2.600 mld. dolari.

  • Apple devine prima companie din lume care atinge o evaluare bursieră de 3.000 de miliarde de dolari, adică de circa 11 ori PIB-ul României într-un an

    Apple (AAPL) – producătorul celebrelor iPhone-uri şi una dintre multele alte staruri IT din SUA care au început într-un garaj, a atins pe parcursul şedinţei de tranzacţionare de pe Wall Street din 3 ianuarie 2022 un prag cu care nu se poate lăuda până în prezent nicio altă companie din lume: o evaluare bursieră de 3.000 de miliarde de dolari.

    Astfel, luni după-amiază acţiunile APPL au atins maximul istoric de 188,88 de dolari ceea ce i-a oferit companiei fondate de Steve Jobs o capitalizare bursieră de echivalentul a 11 ori cât produce econonia românească într-un singur an (produsul intern brut – PIB). Închiderea de la ora 16:00 New York (23:00 ora României) a fost la preţul de 182,01 dolari, adică o evaluare uşor sub pragul menţionat, respective 2.986 miliarde de dolari.

    În ultimele 12 luni acţiunile AAPL au plus 41% iar în ultimii cinci ani un randament semnficativ: 517%, adică o creştere de şase ori a investiţiei. 

    Performanţa impresionantă de atingere a 3.000 de miliarde de dolari vine la puţin de 16 luni după ce Apple a devenit o companie de 2.000 de miliarde de dolari şi la mai trei ani şi jumătate după ce Apple a atins pragul de 1.000 de miliarde de dolari.

    Compania americană a raportat rezultate în creştere în ceea ce priveşte câştigurile de la începutul pandemiei întrucât produsele şi serviciile sale au fost la mare căutare pe măsură ce tot mai mulţi oameni lucrează, învaţă şi se conectează cu alţii de acasă. 

    Analiştii estimează că veniturile companiei vor depăşi 118 miliarde de dolari în trimestrul actual, depăşind recordul trimestrial istoric de 111,4 miliarde de dolari stabilit în urmă cu un an.

    Presa internaţională notează că Apple va încerca să îşi consolideze succesul în 2022, cu o gamă largă de produse despre care se zvoneşte că vor fi lansate, inclusiv cel puţin cinci noi Mac-uri, un iPad Pro reproiectat cu suport pentru încărcare wireless, o versiune robustă a Apple Watch, a doua generaţie de AirPods Pro, o cască AR/VR axată pe jocuri, consum de conţinut şi comunicaţii.

     

     

  • Apple ar putea ajunge prima companie cu o valoare de piaţă de 3 trilioane de dolari, după ce acţiunile au crescut cu 1,3% înainte de deschiderea pieţei. Capitalizarea de vineri era de 2,94 trilioane de dolari

    Gigantul Apple este la un pas de a deveni prima companie din lume cu o capitalizare bursieră de 3.000 de miliarde de dolari, în contextul în care acţiunile înregistrează o creştere de 1,3% cu o oră şi jumătate înainte de deschiderea şedinţei de tranzacţionare de luni.

    Şedinţa de vineri s-a închis cu acţiunea Apple la un preţ de 179,45 de dolari, ceea ce îi dă gigantului american o capitalizare de peste 2.940 de miliarde de dolari.

    Acţiunea trebuie să ajungă la pragul de 182,85 de dolari pentru ca Apple să spargă borna de 3 trilioane de dolari, la puţin mai bine de un an după ce compania a spart borna de 2 trilioane de dolari, conform Reuters.

    Pentru a înţelege dimensiunea, o astfel de capitalizare ar echivala cu a cincea cea mai mare economie din lume.

    După o creştere de 80% în 2020, acţiunea Apple a înregistrat în 2021 o creştere de circa 30%.

  • Apple se apropie de o capitalizare de piaţă de 3.000 de miliarde de dolari

    Acţiunile Apple au crescut cu 1,6%, la 174 de dolari. Acestea trebuie să se tranzacţioneze la 182,85 dolari pentru a atinge pragul, într-o creştere alimentată de investitorii care au pariat pe brand, văzut ca un refugiu sigur.

    Acţiunile au urcat cu aproximativ 30% în acest an, pe lângă o creştere de 80% în 2020. În comparaţie, S&P 500 a crescut cu 25% în această perioadă.

    Companiile din clubul de trilioane de dolari – Microsoft, Amazon, Alphabet şi Tesla – au câştigat între 10% şi 70%.

    “Apple pare să fie mai imună la fluxul şi refluxul forţelor economice doar din cauza brandului cu adevărat puternic. De asemenea, portofoliul de produse noi este destul de puternic”, a declarat Susannah Streeter, analist senior de investiţii şi pieţe la Hargreaves Lansdown.

    Apple a ajuns la o capitalizare de piaţă de 1.000 de miliarde de dolari în 2018 şi a avut nevoie de doi ani pentru a dubla evaluarea.

    Apple şi-a pierdut pentru scurt timp titlul de cea mai valoroasă companie în favoarea Microsoft la începutul acestui an, după comentariile directorului general Tim Cook cu privire la problemele lanţului de aprovizionare şi la lupta pentru a procura semiconductori şi componente pentru fabricarea smartphone-urilor şi a laptopurilor.

  • Cum au intrat giganţii Alphabet, Amazon, Apple şi Microsoft în clubul trilionarilor în dolari şi ce i-ar putea detrona

    ♦ Cele patru companii reprezintă 20% din valoarea indicelui S&P 500.

    Alphabet, Amazon, Apple şi Microsoft, cei patru veterani ai selec­tului club de peste 1.000 de miliarde de dolari capitalizare din SUA, au un avantaj de care nou-venitul Tesla încă nu se poate bucura, respectiv veniturile masive care vin la pachet cu dominarea pieţei.

    De asemenea, aceste companii se regăsesc preponderent în portofoliile multor investitori şi reprezintă 20% din valoarea indicelui S&P 500.

    Cele patru companii au o capitalizare cumulată de aproape 9.000 de miliarde de dolari. Prin comparaţie, Germania şi Japonia înregistrează un produs intern brut (PIB) de 5.000 de miliarde de dolari, respectiv 4.000 de miliarde de dolari

    Înaintea şedinţei de tranzac­ţio­nare de miercuri, Alphabet (GOOGL) afişa o valoare de piaţă de 1.890 de miliarde de dolari, iar acţiunile ofereau un randament de 90% prin comparaţie cu maximul înregistrat înainte de izbucnirea pandemiei, conform Fortune.

    Principalul avantaj al gigantului este constituit de Google, divizie ce reprezintă 30% din piaţa americană de publicitate digitală. Businessul este o maşinărie de generat profituri, fiind alimentat în principal de YouTube.

    În ceea ce priveşte riscurile, autorităţile de reglementare din Statele Unite şi Europa au intentat din ce în ce mai multe procese antitrust împotriva Alphabet, subliniind caracterul anticompetitiv al legăturilor dintre businessurile de publicitate şi căutare (search engine).

    În schimb, Alphabet susţine că metodele pe care le foloseşte sunt corecte şi transparente, însă orice înfrângere în faţa legii care ar schimba planul de afaceri al societăţii ar putea afecta profiturile şi ar descuraja acţionarii.

    În ceea ce priveşte Amazon (AMZN), pandemia a reuşit să intensifice dependenţa pentru comerţ virtual în SUA, unde gigantul este lider indiscutabil, iar segmentul de cloud al companiei ocupă şi astăzi prima poziţie în piaţă.

    Mai mult, ambele divizii oferă un grad ridicat de rezistenţă în faţa inflaţiei, aspect dovedit printr-o creştere de 63% a acţiunilor faţă de recordul pre-pandemie şi o capitalizare de 1.780 de miliarde de dolari.

    Totuşi, retailerii mari (Walmart, Target) şi mici devin tot mai buni la e-commerce, iar o competiţie mai puternică poate însemna o creştere mai slabă. Acţiunile AMZN se tranzacţionează la un multiplu de 70x veniturile estimate pentru următoarele 12 luni (cu mult peste media S&P de 24), iar investitorii şi-ar putea pierde din entuziasm dacă dinamica Amazon s-ar aplatiza.

    Acţiunile Apple  (AAPL) s-au apreciat cu peste 100% de la maximul de dinainte de coronavirus. În prezent, gigantul condus de Tim Cook este cea mai valoroasă companie din lume, cu o capitalizare de 2.710 de miliarde de dolari.

    Ecosistemul Apple de produse high-end – de la iPad-uri, iPhone-uri, computere la aplicaţii şi servicii ca Apple Music – ţine clienţii loiali şi păstrează marjele la niveluri extrem de puternice. De exemplu, Apple a fost cea mai profitabilă companie inclusă în clasamentul Fortune 500 de şase ori în ultimii şapte ani.

    Criza globală de semiconductori constituie însă o mare problemă pentru o companie care pune atât de mult accent pe hardware. Societatea a declarat că penuria de cipuri s-a tradus prin venituri pierdute de 6 miliarde de dolari în T3/2021.

    Totodată, o instanţă de judecată din SUA a decis recent ca Apple să îndrume utilizatorii de iPhone-uri către metode alternative de plată, aflate în afara App Store, mişcare ce ar putea afecta profiturile magazinului de aplicaţii.

    Cunoscută în trecut exclusiv pentru sistemul de operare Windows şi programele Office, Microsoft (MSFT) cuprinde acum servicii de cloud (Azure), o platformă populară de gaming (Xbox), divizii de securitate cibernetică şi inteligenţă artificială. La fel ca în cazul Apple, produsele companiei tind să se „lipească” de clienţi şi oferă o creştere previzibilă a veniturilor.

    Acţiunile MSFT înregistrează o creştere de aproximativ 80% de la recordul pre-pandemie şi capitalizarea ajunge la 2.480 de miliarde de dolari.

    La capitolul „riscuri”, businessul de cloud, cea mai recentă poveste de succes a companiei, se confruntă cu o competiţie serioasă prin Amazon, Google şi alţi jucători, iar uneltele de productivitate de tip „web-based” continuă să micşoreze cota de piaţă a Windows.

  • Acţiunile Apple au atins un nivel record, după raportul privind maşina autonomă din 2025

    Acţiunile Apple au atins un nivel record vineri, în urma unui raport potrivit căruia compania îşi accelerează eforturile de a lansa un vehicul autonom. La începutul după-amiezii de vineri, acţiunile Apple au crescut cu peste 1%, la peste 160 de dolari, conform CNBC.

    Compania şi-a impus 2025 ca termen limită pentru vehicul.

    Intrarea Apple pe piaţa vehiculelor electrice ar putea pune compania în competiţie cu Tesla, precum şi cu jucători emergenţi cum sunt Rivian şi Lucid Motors şi cu producătorii auto tradiţionali care se îndepărtează de combustibilii fosili. Acţiunile companiilor de vehicule electrice au crescut în ultimele luni, deoarece tot mai mulţi consumatori şi investitori pariază pe ceea ce speră că va fi următoarea Tesla.

    Rivian a devenit publică săptămâna trecută, în cadrul uneia dintre cele mai mari oferte publice iniţiale ale anului, şi a depăşit rapid capitalizarea de piaţă a producătorilor auto Ford şi General Motors. Acţiunile Rivian şi Lucid, care a devenit publică prin intermediul unei companii de achiziţii cu scop special în iulie, au fost volatile toată săptămâna.

    Acţiunile Apple au crescut cu 21% în acest an, ridicând valoarea de piaţă a companiei peste 2.600 de miliarde de dolari.

  • Apple atinge niveluri record pe bursă după ce compania anunţă momentul în care va prezenta primele automobile electrice autonome. Capitalizare de 2.600 mld. dolari, plus 22% în 2021

    Acţiunile Apple (simbol bursier AAPL) au crescut cu 2,85% şi au obţinut un nou maxim istoric la sfârşitul şedinţei de tranzacţionare de ieri, compania depăşind Microsoft în ceea ce priveşte capitalizarea după ce producătorul iPhone-urilor a anunţat că accelerează procesele de dezvoltare a primei maşini electrice autonome din istoria firmei, notează Bloomberg.

    Zvonurile conform cărora cea mai valoroasă companie din lume ar fabrica un vehicul sub numele de cod „Proiectul Titan” au luat naştere încă din 2014, deşi gigantul a rămas mai degrabă discret în ceea ce priveşte iniţiativa.

    Sub conducerea şefului diviziei software Apple Watch, Kevin Lynch, compania şi-a reconcentrat tot mai mult atenţia asupra proiectului. La un moment dat, societatea a luat în calcul să dezvolte o serie adaptabilă de comenzi de direcţie, scrie publicaţia americană, citând mai multe persoane familiare cu situaţia.

    În prezent, Apple plănuieşte să lanseze automobilul electric în 2025, după ce inginerii din cadrul companiei au declarat la începutul anului că evenimentul ar putea avea loc într-un interval de cinci-şapte ani.

    Gigantul cu sediul în Cupertino, California explorează mai multe posibilităţi referitoare la designul maşinii, incluzând aici un plan potrivit căruia maşina ar putea să nu aibă volan şi pedale de acceleraţie şi frână. Recent, Apple a marcat un nou punct de cotitură cu privire la designul cipurilor şi a adaptat senzorii pentru sistemul autonom de conducere, alături de un procesor central care va alimenta vehiculul.

    Dan Ives, analist al firmei de investiţii Wedbush, susţine că maşina Apple este inevitabilă, adăugând că posibilitatea unui parteneriat cu un producător auto rămâne încă ridicată, în contextul în care discuţiile cu Hyundai-Kia s-au încheiat fără atingerea unui acord.

    „Credem că este o chestiune de timp. Odată ce Apple intră în cursa vehiculelor electrice, va câştiga încă 30 de dolari per acţiune”, spune Ines.

    Acţiunile AAPL s-au apreciat cu 22% în 2021. Compania afişează o capitalizare de 2.590 de miliarde de dolari.