Tag: ajutare

  • Cercetatorii au găsit răspunsul la întrebarea: cum este mai bine să fii la locul de muncă egoist sau altruist?

    Suntem deseori să îi ajutăm pe alţii înainte de a ne ajuta pe noi înşine, iar acest lucru se reflectă asupra modului în care relaţionăm cu colegii de muncă.

    Dar cercetătorii atrag acum atenţia că acest lucru ar putea avea efecte negative.

    Potrivit unui studiu realizat de către Adam Grant, profesor la Universtitatea din Pennsylvania, altruismul la muncă poate duce la epuizare şi, în mod ironic, îi poate afecta pe cei pe care încerci să îi ajuţi.

    “Chiar dacă cei care lucrează mai mult decât li se cere sunt printre cei mai apreciaţi oameni din companie, ei sunt şi cei mai predispuşi la epuizare din cauza efortului”, a spus Grant într-un interviu acordat Harvard Business Review. “Atunci când nu se protejează, investiţia lor în a-i ajuta pe alţii poate duce la rămânerea în urmă în ceea ce priveşte propriile sarcini.”

    Autorii studiului atrag atenţia că sunt trei lucruri importante atunci când vrei să-i ajuţi pe alţii: “alegeţi cu grijă modul în care îi ajutaţi, momentul în care îi ajutaţi şi mai ales oamenii pe care îi ajutaţi.”

  • Cum arată cel mai scump parfum din lume. Sticla este realizată din aur alb şi galben

    Când vinr vorba de suma investită aceasta poate fi de sute, mii sau chiar milioane de dolari, iar în topul celor mai scumpe parfumuri din lume se află DKNY Golden Delicious, unde, o stilcă de 100ml costă 1 milion de dolari.

    În urmă cu cinci ani, DKNY a colaborat cu Martin Katz, un renumit designer de pietre preţioase, acesta ajutând la formarea design-ului excepţional al sticlei în formă de măr.

    Vedeţi cum arată parfumul pe www.one.ro

  • 10 lucruri pe care nu ştiai că le poţi cere în avion

    Călătoria cu avionul poate  fi una dintre cele mai plăcute dacă ştii ce să ceri atunci când urci la bord. Există o serie de servicii de care poate beneficia orice călător, de la schimbarea locului şi până la cererea felului doi, dar aceste servicii există numai pentru aceia care le cunosc. Mai mulţi însoţitori de bord, personal au mărturisit pe site-ul reddit ce fel de servicii pot beneficia pasagerii.

    1. Doza întreagă de suc.

    Dacă nu ţi-ai potolit setea, poţi cere oricând întreaga doză de suc. Ţi se va reumple paharul fără ca stewardesele să-ţi arunce priviri ucigaşe.

    2. Felul doi.

    De multe ori companiile care îţi oferă la bord gustări sau mese gratuite, îţi pot oferi şi felul doi de mâncare, mai ales atunci când mulţi pasageri sar peste masă, aşa cum se întamplă de obicei noaptea. Aşa că dacă nu ţi-a ajuns punga de covrigei de la începutul zborului, ai o şansă să primeşti încă o porţie de mâncare.

    3. Îţi poţi schimba locul.

    Dacă prietenul cu care zbori a primit un loc diferit ai opţiunea să rogi însoţitorii de zbor să te ajute să găseşti un loc lângă el. Trebuie doar să îţi faci cunoscută cererea imediat  după îmbarcare.

    4. Şerveţele igienice.

    Dacă te temi de microbi , poţi oricând să ceri însoţitorilor de zbor serveţele igienice pentru a curăţa puţin locul unde vei sta. Mai mult ca sigur le vor avea la îndemână. 

    5. Medicamente şi bandaje.

    Fiecare avion are în stoc medicamentele de bază pentru combaterea durerilor de cap provocate de decolare sau pentru cei care au frică de zbor. De cele mai multe ori poţi cere şi bandaje în caz că ai vreo tăietură minoră.

    Vedeţi ce alte lucruri le puteţi cere în timpul zborului pe www.one.ro

  • Ţara care a decis să le dea bani gratis cetăţenilor săi

    Finlanda a pornit noul an cu un obiectiv ambiţios: să înveţe cum prin oferirea de bani poate să-şi ajute cetăţenii şomeri să se angajeze, scrie Business insider. Aşadar de la 1 ianuarie 2017 până în 2019 instituţia federală Kela le va dat şomerilor (doar 2000 de oameni vor beneficia de asta) câte 590 de dolari. Timp de doi ani banii vor intra în cont chiar dacă vor găsi sau nu un loc de muncă.

    Astfel ţara testează un model (venit universal de bază) prin care încearcă să rezolve problema sărăciei. Marjukka Turunen, şeful diviziei legale a Kela, spune că acest experiemnt ar trebui să aducă informaţii pe două fronturi: 1. Dacă acest venit universal ar putea ajuta la curăţarea sistemului de securitate socială al Finlandei şi 2. Experimentul ne va arăta cum se vor comporta oamenii când primesc bani gratis. Sceptici spun că aceştia vor sta pe canapea în faţa televizorului toată ziua. Alţii spun că beneficiarii vor folosi banii pentru a crea o viaţă mai bună.

    Turunen mai spune că poate aceste experiment va convinge şi câţiva oameni să ia calea antreprenoriatului, suma de bani ajutându-i să lanseze propriul business.  Turunen speră că acest experiment să fie unul pozitiv. “Unii oameni poate vor sta pe canapea, alţii poate se vor duce la muncă. Încă nu ştim”.

    Un proiect asemănător se va implementa curând în Oakland, California de către firma din Silicon Valley, Y Combinator. 

  • Angajatorii din turism cer ministrului o strategie ca firmele să-şi poată păstra angajaţii

    Turismul, o industrie a cărei activitate angrenează peste 300.000 de persoane şi care a generat în ultimii 25 de ani investiţii de peste 10 miliarde de euro, în proporţie de mai mult de 99% private, are nevoie de un minister propriu, de sine stătător, dar înfiinţarea acestuia trebuie să fie urmată de o serie de măsuri care să ajute la dezvoltarea acestui domeniu, se arată într-un comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

    “România are nevoie mai mult ca oricând să-şi schimbe imaginea unei ţări cu politicieni corupţi, care exportă doar forţă de muncă ieftină. Sper ca noul ministru să înţeleagă că e foarte important nu că a obţinut un scaun, ci că are obligaţia să repună România pe harta turistică internaţională, iar acest lucru nu se poate întâmpla decât în urma unei strategii bine definite şi a unei comunicări pe măsură cu mediul de afaceri”, a declarat Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum să depistezi un psihopat? Trăsăturile care se accentuează atunci când ai tulburări de personalitate

    Psihopaţii pot fi adesea destul de inteligenţi şi drăguţi, dar mai sunt câteva trăsături după care-i poţi identifica. Acest fapt vine în apărarea celor drăguţi şi inteligenţi, care nu-s psihopaţi.

    Psihopatul auto-declarat Jacob Wells a dezvăluit cum se comportă în situaţii diferite şi a enumerat întrebările care-i pot ajuta pe alţii să identifice dacă au sau nu trăsături psihopatice, precum şi să le poată recunoaşte la alţii.
     
  • Trucul care ajută la dezgheţarea rapidă a parbrizului iarna

    Un videoclip postat pe site-ul publicaţiei americane Huffington Post dezvăluie o metodă rapidă de dezgheţare a parbrizului pe timp de iarnă. În acest film, meteorologul Ken Weathers face un amestec de alcool şi apă, pe care îl pune apoi într-un pulverizator. Aplicat pe parbrizul îngheţat, acesta înlătură rapid gheaţa de pe acesta. 
     
    Pentru cei mai comozi însă, în magazine şi benzinării există spray-uri pe bază de alcool create special în acest scop.  

     

  • Trucul care ajută la dezgheţarea rapidă a parbrizului iarna

    Un videoclip postat pe site-ul publicaţiei americane Huffington Post dezvăluie o metodă rapidă de dezgheţare a parbrizului pe timp de iarnă. În acest film, meteorologul Ken Weathers face un amestec de alcool şi apă, pe care îl pune apoi într-un pulverizator. Aplicat pe parbrizul îngheţat, acesta înlătură rapid gheaţa de pe acesta. 
     
    Pentru cei mai comozi însă, în magazine şi benzinării există spray-uri pe bază de alcool create special în acest scop.  

     

  • Cum sunt influenţaţi creatorii de modă de schimbările climatice

    Capacitatea de a prezice cum va evolua vremea nu mai este o chestiune care ţine doar de metereologi, schimbările climatice obligând şi oameni din alte domenii să ştie cum să realizeze o prognoză meteo. 

    Cum vremea devine tot mai capricioasă, cu primăveri îngheţate, ierni blânde şi veri ploioase, unii creatori de modă şi retaileri apelează la climatologi pentru sfaturi care să-i ajute să realizeze şi să planifice achiziţiile de articole vestimentare adecvate, scrie Wall Street Journal. Alţi designeri sau case de modă, ca Michael Kors, includ în colecţiile de vacanţă de vară articole din diverse tipuri de materiale şi nu doar unele adecvate mersului la plajă, în ideea că pot fi şi nopţi sau zile reci, ori au trecut deja la colecţii nelegate de anotimp, aşa cum au făcut-o Vince sau Jason Wu.

    La rândul său, Fashion Institute Technology din New York, printre ai cărui absolvenţi se numără şi Calvin Klein, a introdus un curs pentru studenţii interesaţi de cariere în retail şi merchandising în care aceştia sunt învăţaţi cum să utilizeze diverse informaţii, printre care şi date statistice despre vreme, pentru a realiza prognoze care să ajute magazinele să aducă pe stoc articolele potrivite, ca să nu rămână cu multe produse nevândute în caz că vremea nu e suficient de caldă sau de rece pe cât ar trebui în luna sau anotimpul respectiv. Aceştia pot însă ajuta nu numai magazinele de articole vestimentare, ci şi restaurantele sau cafenelele să-şi promoveze eficient diverse produse din meniu.

  • Cum arată casa de 160 de milioane de lire pe care familia Beckham vrea să o cumpere – FOTO

    Celebrul cuplu David şi Victoria Beckham a pus ochii pe o casă de 160 de milioane de lire sterline din Los Angeles. Denumită şi „The Manor”, luxoasa casă are, printre altele, 14 dormitoare, 27 de băi, o piscină şi un teren de tenis.

    The Manor este cea mai mare casă din LA, fiind întinsă pe o suprafaţă de 4,6 acri şi având 123 de camere. Perechea Beckham, care s-au căsătorit în 1999, a creat o listă care să-i ajute să găsească o casă ce ar întruni toate nevoile celor patru copii, la fel ca Bel Air – de 24 milioane de lire-, reşedinţa familiei din Marea Britanie. 

     „The Manor are tot ceea ce caută familia Beckham” conform unei surse apropiate acestora. „Victoria şi David sunt atât de faimoşi încât nu caută un loc pentru a fi văzuţi, ci dimpotrivă”, adaugă acesta. Extravagata locuinţă include o sală de gimnastică, o alee de bowling, patru garaje a câte două maşini şi o parcare pentru 100 de maşini.