Tag: psd

  • Victor Ponta a anunţat lista guvernului USL. Cine sunt noii miniştri

    Ministrul finanţelor, viceprim-ministru: Florin Georgescu (PSD)
    -viceguvernator BNR

    Ministrul economiei: Daniel Chiţoiu (PNL)
    -fost preşedinte al ANAF (2004-2008)

    Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale: Daniel Constantin (PC)
    -preşedintele PC, fost director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură în 2009

    Ministrul de interne: Ioan Rus (PSD)
    -fost ministru de interne în guvernarea Năstase

    Ministrul apărării: Corneliu Dobriţoiu (PNL)
    -secretar de stat în MapN (2006-2008), temporar ministru interimar în 2006

    Ministrul justiţiei: Titus Corlăţean (PSD)
    -consilier al premierului în probleme de politică externă în guvernarea Năstase

    Ministrul de externe: Andrei Marga (PNL)
    -fost ministru al educaţiei în perioada 1997-2000

    Ministrul afacerilor europene: Leonard Orban
    -actualul ministru, numit de PDL în 2011

    Ministrul dezvoltării regionale şi al turismului: Eduard Hellvig (PNL)
    -fost europarlamentar (2006-2007)

    Ministrul transporturilor şi infrastructurii: Ovidiu Silaghi (PNL)
    -fost ministru pentru IMM în guvernarea Tăriceanu

    Ministrul comunicaţiilor: Dan Nica (PSD)
    -fost ministru al comunicaţiilor în guvernarea Năstase şi ministru al Administraţiei şi Internelor în 2009

    Ministrul mediului: Rovana Plumb (PSD)
    -fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în guvernarea Năstase

    Ministrul muncii: Mariana Câmpeanu (PNL)
    -fost ministru al muncii în guvernarea Tăriceanu

    Ministrul sănătăţii: Vasile Cepoi
    -fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii în guvernarea Năstase, fost director al CNAS (2005-2007)

    Ministrul educaţiei: Corina Dumitrescu
    -rector al universităţii private “Dimitrie Cantemir”

    Ministrul culturii: Mircea Diaconu (PNL)
    -fost director al Teatrului Nottara din Bucureşti

    Ministrul delegat pentru dialog social: Liviu Marian Pop
    -secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ

    Ministrul delegat pentru mediul de afaceri: Lucian Isar
    -fost vicepreşedinte Bancpost, şi-a pierdut funcţia după atacul speculativ din 2008 contra leului

    Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul: Mircea Duşa (PSD)
    -prefect al Harghitei în perioada 2001-2004

    Ministrul delegat la primul-ministru pentru strategii guvernamentale, transparenţă decizională şi relaţia cu societatea civilă: Victor Alistar
    -director executiv al organizaţiei neguvernamentale Transparency International

    Ministrul administraţiei: Victor Paul Dobre (PNL)
    -fost secretar de stat în MAI în guvernarea Tăriceanu.

    Luni, 7 mai, Victor Ponta va prezenta în Parlament lista şi programul noului guvern, pentru a fi validate. Deocamdată, Ponta mizează pe votul favorabil a 229 de parlamentari, faţă de o majoritate necesară de 231. Miercuri, 2 mai, premierul desemnat va avea întâlniri cu reprezentanţii grupurilor parlamentare UNPR, al minorităţilor naţionale şi posibil UDMR, pentru a-şi asigura sprijinul lor la votul de învestitură.

    Ponta a spus că în USL s-a decis păstrarea structurii actuale a guvernului, ca să nu se piardă timp cu reorganizarea, urmând ca după alegerile din noiembrie să se schimbe structura guvernului “după un mod de organizare modern, european”.

    Sarcinile noului guvern: schimbarea modului de guvernare (priorităţi de acţiune şi atitudinea miniştrilor), o guvernare transparentă, cu respectarea legilor, cu centrul de decizie “la Palatul Victoria, nu la Cotroceni sau în Kisseleff” şi cu recunoaşterea faptului că “nu Guvernul conduce Parlamentul, ci Parlamentul controlează Guvernul”. Ponta a menţionat şi depolitizarea administraţiei publice, o toleranţă zero faţă de acte de corupţie, continuarea eforturilor pentru a îndeplini cerinţele MCV, utilizarea responsabilă a resurselor de la buget şi organizarea unor alegeri corecte.

    “Ne propunem ca în aceste şase luni să performăm cât mai mult să facem cât mai mult din ce ne-am propus, astfel încât din toamnă să continue guvernarea USL şi să-şi pună în aplicare programul”, a spus Ponta, promiţând “un cadru clar pentru creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, protejarea resurselor naturale ale ţării, o viziune fiscală clară, respectarea angajamentelor în faţa instituţiilor internaţionale, dar şi în faţa populaţiei României”.

    El a mai precizat că în alegerea miniştrilor, a folosit trei criterii: experienţa profesională, integritatea şi corectitudinea în exercitarea funcţiilor publice şi coerenţa actului de guvernare. Prima şedinţă a noului guvern ar urma să aibă loc marţi, 8 mai.

    Victor Ponta a prezentat lista şi programul noului guvern împreună cu Crin Antonescu, colegul său la şefia USL, ceea ce le-a dat ocazia celor doi lideri politici să-şi mulţumească reciproc, de mai multe ori, pentru calitatea colaborării pentru definirea listei şi a programului noului cabinet.

    Ponta a precizat că i-a transmis în urmă cu câteva ore preşedintelui Traian Băsescu lista noului cabinet şi i-a mulţumit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, pentru “mâna esenţială de ajutor” oferită prin susţinerea includerii în noul guvern a lui Florin Georgescu, viceguvernator al BNR, sub rezerva că acesta se va întoarce la BNR după alegerile din noiembrie.

    Miercuri, 2 mai, toţi noii miniştri ale căror portofolii sunt afectate de scrisoarea de intenţie, în frunte cu ministrul desemnat al finanţelor, Florin Georgescu, vor începe discuţiile tehnice cu misiunea reprezentanţilor FMI-CE-Banca Mondială, care se află la Bucureşti. În paralel, toţi miniştrii noului cabinet vor începe să lucreze la programul de guvernare, care trebuie finalizat şi trimis Parlamentului până vineri.

  • Elena Udrea: Borşul de miel este mult mai important pentru mine decât ce spune Ponta

    “Fiind ocupată cu pregătirile de sărbători, nici nu am încercat să aflu cam ce a grăit acesta, dar am citit pe monitorizări că s-a referit şi la votul uninominal. Atâta ipocrizie m-a făcut să mă opresc din gătit, deşi borşul de miel este mult mai important altminteri pentru mine decât ce spune Ponta”, scrie Elena Udrea pe blog.

    După ce ideea prezidenţială de a demisiona mai devreme dacă USL acceptă reforma legii electorale a fost respinsă, Comisia parlamentară pentru modificarea legii electorale, prezidată de Sulfina Barbu (PDL), a avansat în această săptămână un compromis: promovarea în Parlament pe bază de vot mixt, cu vot uninominal în jumătate dintre colegii şi liste de compensare în cealaltă jumătate. Sulfina Barbu a spus că PDL şi USL au susţinut uninominalul majoritar, în timp ce UDMR şi minorităţile au respins ideea. Ulterior însă, Victor Ponta a anunţat că PDL de fapt nu e de acord cu uninominalul, aşa încât USL va propune în Parlament un nou vot, pentru trecerea la uninominalul simplu.

    Udrea îl acuză pe Ponta de ipocrizie, amintind că PSD s-a opus iniţial însăşi ideii de uninominal. “Neavând de ales, au făcut împreuna cu PNL-ul lui Tăriceanu o lege prin care au inventat un sistem electoral aberant, creat special pentru a-i aduce în Parlament pe cei care nu erau în stare să îşi câştige voturile şi care au devenit senatori sau deputaţi, deşi au pierdut alegerile”, scrie Udrea.

    PDL cere partenerilor de coaliţie şi opoziţiei şi acordul pentru reducerea numărului de parlamentari (ceea ce USL însăşi a propus), dar şi pentru vot uninominal într-un singur tur de scrutin, la fel ca la alegerile locale. Până la 30 aprilie, Comisia intenţionează să înainteze Parlamentului o propunere legislativă coerentă.

  • Să vă văd la moţiunea de cenzură!

    El le-a transmis oamenilor puterii din Parlament că se pot mântui în ochii alegătorilor şi ai USL, ca viitoare putere, dacă votează contra Guvernului la moţiunea de cenzură din 17 aprilie pe tema înfiinţării liniei maghiare de predare de la UBB Târgu-Mureş.

    Cât de inspirată în sine este însă iniţierea unei moţiuni de cenzură pentru un conflict local deja încheiat şi pe o temă atât de uşor de combătut de către Guvern, care va dovedi că a respectat noua Lege a educaţiei, rămâne de discutat.

    Simpatizanţii USL au început deja să-şi roage pe internet liderii să înlocuiască tema moţiunii de cenzură cu cea a moţiunii simple iniţiate de PNL pe tema privatizării resurselor minerale, o temă de mult mai mare actualitate pentru electoratul uselist.

  • După “frenezia” privatizărilor, urmează şi una politică

    “Simt această aşteptare, vine spre mine pe diferite canale”, a mărturisit Ungureanu, referindu-se la tânjirea electoratului de dreapta dezamăgit şi educat după o formaţiune politică nouă, curată şi capabilă să-i capteze încrederea. Bucătăria puterii îi dictează însă premierului că “mai e nevoie de un ingredient care este necesar, şi aceasta este recunoaşterea succesului în materie de administrare”, prevăzută de prim-ministru să se petreacă fix peste o lună, când va merge în Parlament şi îşi va prezenta mandatul.

    Partea mai puţin plăcută e că iminenţa noii mişcări politice de dreapta a fost anunţată aproape concomitent cu cele mai noi decizii guvernamentale – crearea Consiliului consultativ al oamenilor de afaceri, format din 26 de manageri, bancheri şi consultanţi (o idee aşteptată timp de cel puţin două guverne Boc încoace), înfiinţarea unui fond de dezvoltare alimentat cu banii din privatizări, care ar urma să fie păziţi astfel de irosirea în consum (resursă greşit asemuită cu fondul suveran norvegian, care e un fond de investiţii) şi lansarea unui proiect de investiţii româneşti în străinătate, începând cu spaţiul CSI şi China.

    Dacă ţinem cont de termenul de o lună până la care Ungureanu trebuie să confirme că binemerită rolul de lider, eforturile normale de a guverna bine capătă un parfum preelectoral ascuţit. Cât priveşte efortul strict electoral de a reuni politicieni de dreapta şi independenţi în noua mişcare, însuşi caracterul larg permisiv al acesteia îi pune în pericol proiectul, cu Noua Republică şi Monica Macovei chemaţi să adere laolaltă cu Elena Udrea şi “greii” PDL sau cu PNŢCD-Pavelescu.

  • Gheorghe Nichita: PDL nu a invatat nimic din greselile facute de PSD in timpul guvernarii Nastase

    Intrebat de ce, la randul sau, a ales sa plece de la PD la PSD, el a spus: “Am fost consecvent, ca si Frunzaverde, cu principiile mele”. “In anul 2000, am candidat la Primaria municipiului Iasi, mi s-a promis foarte clar sprijinul partidului, am fost abandonat in timpul campaniei electorale pentru alte lucruri, dupa aceea mi-am dat seama si eu. Am insistat sa candidez mai departe la Parlament si atunci mi s-a spus ca sunt un om mort politic si ca trag partidul inapoi in jos si ca nu mai contez pentru dansii”, a spus el, precizand ca cei care i-au transmis acest mesaj au fost presedintele organizatiei judetene si de o parte din vicepresedintii de la acea vreme.

    “Deci azi ne-am facut frati cu PNL-ul pentru un lucru foarte clar: nu pentru ca suntem noi de aceeasi doctrina ideologica, ci pentru faptul ca vrem sa schimbam orice sistem al lui Traian Basescu. De multe ori te faci frate, treci puntea si dupa aceea impune-ti punctul de vedere”, a comentat primarul Iasiului.

    Vezi aici emisiunea integral:


    Mai mult pe stirileprotv.ro.

  • Cum ar fi arătat o recesiune cu Ponta premier

    Pe de o parte, astfel de insinuări erau menite să-l intimideze pe Ponta în acelaşi stil în care Băsescu a încercat să-l intimideze pe Antonescu făcând aluzie la o nedovedită carieră de turnător a acestuia, pe de altă parte erau menite să influenţeze opinia publică în sprijinul insistenţei din ultimele luni a lui Băsescu şi a pedeliştilor că liderul PSD nu e sortit să preia funcţia de premier nici acum, dar nici mai târziu, după eventuala câştigare a alegerilor de către USL.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat la B1 că o explicaţie pentru faptul că Victor Ponta a refuzat să preia funcţia de premier ar putea fi că acesta “ar avea ceva pe conştiinţă, care încă nu poate fi spus public”. Ulterior, şi Elena Udrea a făcut aluzii similare, afirmând la B1 TV: “Eu mă ştiu cu el de foarte mult timp şi el ştie că ştiu foarte multe lucruri despre el. Probabil de aceea, când a devenit preşedintele PSD, peste noapte eu am devenit inamicul numărul 1 al său”. Comentatorii au încercat să dezgroape de pe blogurile de scandal două ipotetice direcţii ale atacurilor la Ponta – o posibilă legătură a acestuia cu scandalul sexului cu minore din PSD şi o posibilă implicare a acestuia în moartea procurorului Cristian Panait.

    Dacă există însă în fumigena ofertei pentru Ponta ceva şi mai dezagreabil decât aceste insinuări, ele sunt conţinute în declaraţia Elenei Udrea, cum că pedeliştii informaţi pe ultima sută de metri de găselniţa prezidenţială au acceptat ideea fiindcă au înţeles că astfel ar fi urmat ca Ponta şi echipa lui să-şi demonstreze incompetenţa în următoarele luni în fruntea Guvernului.

    Cu exact două săptămâni înainte de consultările din 6 februarie când a Traian Băsescu i-a făcut propunerea lui Ponta, acelaşi Băsescu avertiza că în a doua parte a anului se anunţă recesiune în zona euro şi că România se va afla în dificultate. Ştiind aceasta, a-l chema cu bună ştiinţă pe demonizatul Ponta la Guvern, doar în speranţa ca acesta să ducă de râpă ţara şi deci să crească astfel şansele PDL la alegerile de la finele anului, dă măsura exactă a simţului răspunderii Cotrocenilor faţă de soarta ţării.

  • Nu rupeţi opoziţia!

    Acesta din urmă a spus că Ungureanu i-ar fi dezvăluit la telefon că el ar schimba-o din funcţie pe Anastase, însă nu depinde de el decizia. Previzibil, Roberta Anastase l-a făcut pe Ponta mincinos. “Victor Ponta minte, dar asta nu este o ştire. E mai degrabă o non-ştire, pentru că e o realitate de zi cu zi a lui Ponta. Victor Ponta nu se poate ridica la nivelul discursului primului-ministru şi apelează la un truc destul de ieftin, preferă să mintă”, a spus Anastase, adăugând că îi sugerează premierului să folosească martori la următoarea discuţie cu Victor Ponta.

    Substratul convorbirii telefonice a rămas însă bine sesizat de Crin Antonescu, care a acuzat atacul subtil la unitatea opoziţiei, sugerat de faptul că Ungureanu l-a sunat numai pe Ponta să pună ţara la cale cu el, indiferent dacă i-a făcut sau nu astfel de confidenţe la telefon.

  • Un senator PSD, fost PDL, urează “La mulţi ani! ” UNPR, de 15 martie – “simbolul mondial al trădării”

    “Astăzi este 15 martie. Urez «La mulţi ani!» tuturor maghiarilor, pentru că e ziua lor, ştiţi foarte bine. Şi cred că pot să urez în acelaşi timp «La mulţi ani!» şi celor de la UNPR. Nu ştiţi de ce? 15 martie este ziua când, acum 2056 de ani, Brutus l-a asasinat pe Cezar şi de atunci idele lui Martie – astăzi suntem în idele lui martie – este simbolul mondial al trădării”, a spus Georgică Severin.

    Severin a fost ales senator PDL la finalul anului 2008, însă a demisionat din acest partid la 25 august 2010.

    El invoca “incoerenţa şi incompetenţa administrativă şi economică, incapacitatea organică de a comunica, înlocuită de aroganţă şi suficienţă, promovarea non-valorilor, pervertirea sistemului de valori din societate, supremaţia lui Băsescu asupra partidului, teoretizată, explicată şi deghizată de ideologi de serviciu într-o “reformă” bazată pe autoritarism şi diminuarea rolului instituţiilor democratice ale statului cu excepţia celei prezidenţiale şi parţial a executivului”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zgomotul şi furia. Cine nu sare nu vrea schimbare

    E valabil şi pentru PDL, care nu ştie sau nu poate să structureze o Albă-ca-Zăpada/Mişcare Populară capabilă să ţină piept USL, şi pentru USL, căreia greva parlamentară nu-i prieşte decât poate ca să elibereze ceva timp pentru pregătirea alegerilor locale.

    PDL s-a recules de tot după ieşirile în public cu Gheorghe Becali, astfel încât dincolo de anunţul premierului Ungureanu că se vede în aceeaşi funcţie şi după alegeri, Mişcarea Populară “a forţelor de dreapta” capabilă să-l susţină nu se coagulează deloc. Liderii partidului încearcă schimbarea pur cosmetică a portocaliului cu verde pentru locale, Cezar Preda se răfuieşte nu numai cu UDMR, ci şi cu UNPR pentru comportament “duplicitar şi neserios”, Mihail Neamţu de la Noua Republică nu ştie cum să se delimiteze mai sonor de PDL, în vreme ce Silviu Prigoană, căutând să iasă în faţă cu ceva populist ca să obţină nominalizarea la candidatura pentru Bucureşti, cere reintroducerea pedepsei cu moartea, în dispreţ total faţă de legislaţia UE.

    USL, în ce o priveşte, nu-şi poate struni parlamentarii încât să respecte ordinul de a-şi dona indemnizaţiile pe timpul grevei – Ioan Ghişe a anunţat că el are credite de plătit şi “trebuie să trăiască”, Ancuţa Pocora “nu poate fi pedepsită pentru că a născut” (Victor Ponta) -, iar absenţa din Parlament limitează posibilităţile de exprimare ale opoziţiei la acţiuni simbolice, prin procură, de genul strigăturilor monarhiste cu ocazia discursului lui Traian Băsescu, rostite de protestatarii aduşi de PNL în sala plenului.

  • Ajunge Dan Şova la puşcărie pentru negarea Holocaustului?

    Senatorul Dan Şova, care a declarat că soldaţii germani au ucis la Iaşi 24 de evrei, fără ca soldaţii români să fi avut vreun amestec în pogrom, şi-a pierdut funcţia de purtător de cuvânt al PSD şi a fost trimis de urgenţă de către liderul PSD, Victor Ponta, să se documenteze la Muzeul Holocaustului din Washington, deşi o documentare mai ieftină şi mult mai directă i-ar fi asigurat-o o vizită la Muzeul Comunităţii Evreilor din Iaşi sau la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel” din Bucureşti.

    Deşi atât Şova, cât şi Ponta şi-au cerut scuze pentru regretabila eroare, partidul n-a scăpat însă de scandal, ţinând cont că, prinzând prilejul, asociaţia Romani CRISS şi Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului în România au depus plângere penală contra lui Şova.

    Ţinând cont că temeiul acţiunii lor în justiţie este legea de interdicţie a negării Holocaustului (OUG 31/2002, aprobată prin Legea 107/2006), ar însemna că Şova riscă între 6 luni şi 5 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi. Potrivit revistei Acum, în perioada 2004 – semestrul I 2011 au fost trimise în judecată 9 persoane în baza ordonanţei şi a legii respective, iar în perioada 2009 – semestrul I 2011 au fost pronunţate 3 condamnări definitive şi irevocabile.