Este cel mai simplu şi mai practic instrument folosit în transportul mărfurilor, păstrându-şi forma iniţială de acum mai bine de 50 de ani, de când se presupune că a fost inventat de către olandezi. Utilizat pentru prima oară în transporturile de mărfuri ale International Union of Railways, a devenit extrem de popular în America în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când a revoluţionat industria alături de stivuitoarele folosite în transportul încărcăturilor de război. Paleţii au acţionat prin mărirea vitezei cu care se desfăşurau schimburile industriale: dacă în 1931 descărcarea unui transport de 13.000 de conserve fără paleţi putea să dureze trei zile, cu paleţi aceeaşi cantitate putea fi descărcată în doar patru ore, potrivit informaţiilor publicate în revista americană Pallet Enterprise.
Intraţi în uz la începutul secolului XX, paleţii nu spun prea multe oamenilor din 2012, inclusiv celor care activează în domenii conexe, cum ar fi în domeniul distribuţiei, al industriei farmaceutice sau al tutunului, sectoare în care paleţii sunt indispensabili. Paletul este un obiect care nu sare-n ochi, dar dacă îl cauţi, ajungi să îl vezi peste tot.
Olga, angajată la sectorul de aprovizionare dintr-un hipermarket din Capitală, vorbeşte despre “un depozit mare la Ploieşti” de unde vin toţi paleţii pe care spune că magazinul îi comandă în fiecare zi. Colegul ei, Daniel, recunoaşte că nu s-a întrebat niciodată de unde vin, dar nu îşi imaginează cum ar putea să manevreze marfa fără acest instrument: “Cărăm absolut tot pe paleţi, food, non-food, nu ne-am descurca fără”. Concluzie la care a ajuns şi presa străină: un articol publicat de ediţia online a revistei Slate are ca idee principală faptul că paletul este unitatea de bază a economiei globale. Dar cât de adevărată este afirmaţia care spune că instrumentul esenţial de muncă pentru angajaţii din super şi hipermarketuri este de fapt şi baza capitalismului?
Dacă ne gândim că în prezent există aproximativ 500 de milioane de europaleţi care circulă în întreaga lume, iar mai mult de 60 de milioane sunt produşi anual de peste 400 de producători din 30 de ţări, potrivit informaţiilor de pe site-ul Asociaţiei Europene de Paleţi, afirmaţia pare cât se poate de veridică. Da, există asociaţii de paletizare, certificări şi licenţe care se acordă pe bază de audit şi chiar şi o “piaţă neagră” a paleţilor mai dezvoltată chiar decât cea care funcţionează în limitele legii, potrivit spuselor lui Iuliu Miklos, preşedintele fondator al Asociaţiei Române de Paletizare EPAL-RO şi managerul primei fabrici producătoare de paleţi de la noi, Mikim S.A.
Munţii de paleţi vin chiar din mijlocul munţilor adevăraţi, din fosta ţară a Bârsei, în Braşov, lângă vârful Postăvaru care se vede rotunjit “doar de aici”, spune Miklos. Găsim stivele de paleţi chiar în curtea fabricii, pentru că depozitarea în aer liber nu este o problemă indiferent de vreme, lemnul având proprietatea de a se usca sub apă: “O tehnologie din perioada romană folosea chiar apa pentru uscarea lemnului din interior spre exterior, după ce ieşea din perioada de vegetaţie”.
Cer albastru, miros de lemn şi un proprietar de companie animat de un evident spirit nonconformist, Iuliu Miklos, care escaladează o stivă de paleţi în timp ce povesteşte: “Lemnul este viaţă, trăieşte odată cu noi şi se mişcă; din cauza asta se aud trosnituri în casă de la mobilierul făcut din lemn – el este viu tot timpul, chiar şi după ce este tăiat”. Pasionat de istorie şi sporturi extreme – printre care mountain-biking şi kitesurfing, simţindu-se în largul său în vârful muntelui, unde “este aer”, şi-a dedicat timpul primei mari pasiuni, lemnul, fiindcă, spune el, “este normal să iubeşti pădurea de care ai fost înconjurat în copilărie”. Prin urmare, a ales să studieze la facultatea de industrie a lemnului unde “chiar a învăţat, i-a plăcut şi a pus în aplicare ceea ce a învăţat”.
