BusinessMagazin

Tag: criza

  • Lumea în 2014: unii se simt săraci câştigând 300.000 de dolari pe an, alţii fac 37 de milioane de dolari pe zi

    Din punct de vedere economic, cea mai dramatică ruptură apare între cei din zona de mijloc, care au înregistrat câştiguri moderate, şi miliardarii care au întrecut toate aşteptările. Aşa că există cei care câştigă 300.000 de dolari pe an, dar care se simt încă săraci, şi cel care a câştigat 37 de milioane de dolari pe zi, timp de un an – este cazul investitorului Warren Buffett. Ambele categorii fac parte din ce numim în mod generic „cei 1%„.

    Un studiu apărut recent, realizat de Emmanuel Saez şi Gabriel Zucman, ambii de la Universitatea Berkeley, prezintă cea mai clară împărţire a oamenilor care au constituit „1%„ de până acum. Cei doi explică faptul că există în mod real mai multe grupuri de bogaţi şi foarte bogaţi. În primul grup îi găsim pe cei care au averi de până la 10 milioane de dolari, cu o medie de 7 milioane, care reprezintă segmentul cuprins între primii 0,5 şi 1% ca nivel al averii, iar sumele de bani au rămas constante în ultimii douăzeci de ani. Urmează segmentul cuprins între primii 0,5 şi 0,1%, cu o situaţie similară, câştigurile înregistrate de această categorie fiind relativ mici din 1995 şi până în prezent.

    Marii câştigători sunt cei mai bogaţi dintre bogaţi: primii 0,01%. Membrii acestui grup, cu averi individuale estimate la peste 100 milioane de dolari, au înregistrat o creştere de peste 100% a deţinerilor în ultimii douăzeci de ani. Dacă în 1995 averile lor cumulate reprezentau 5% din cea înregistrată la nivel naţional, acum ele reprezintă 12%. Mai mult decât atât, studiile arată că în ultima jumătate de secol averile lor au crescut de patru ori.

    Warren Buffett a câştigat mai mult decât orice alt miliardar în 2013, estimările arătând că el a câştigat 37 milioane de dolari pe zi, sau, dacă vă place mai mult, 1,5 milioane de dolari pe oră. Averea lui Buffett a crescut de la 46,4 miliarde la 59,1 miliarde de dolari într-un singur an, dar nu l-a depăşit pe Bill Gates, care rămâne cel mai bogat om din America, cu toate că averea sa a crescut cu 11,5 miliarde dolari. Pe locul trei s-a situat magnatul cazinourilor Sheldon Adelson, care a câştigat 11,4 miliarde dolari.

    Cum se explică acest lucru? Cei mai mulţi membri ai grupului select de 0,01% sunt, în cele mai multe cazuri, câştigători din sistemul bursier. Sunt printre cei mai cunoscuţi CEO, bancheri sau antreprenori din America. Oamenii de rând nu analizează însă lucrurile la o astfel de profunzime: pentru ei, un personaj ca Mark Zuckerberg face parte din grupul „celor 1%„. Diferenţa dintre Mark Zuckerberg şi un milionar de rând este însă similară cu diferenţa dintre acelaşi milionar de rând şi un membru al clasei de mijloc.Numărul familiilor ce deţin peste un milion de dolari a crescut în 2013 cu 640.000 (7%), atingând un maxim istoric de 9,63 milioane, conform unui studiu al Spectrem Group. Cel mai ridicat număr de până acum fusese atins în 2007, înainte de criză, când 9,2 milioane de familii erau înregistrate ca „milionare„. Numărul de gospodării cu averi de peste 5 milioane de dolari a crescut şi el, ajungând la 1,2 milioane. Cât despre familii cu averi de peste 25 de milioane de dolari, numărul lor a crescut cu 15%, până la 132.000.

    Sectorul care nu a înregistrat creşteri este cel al familiilor din clasa de mijloc, cu averi estimate în jurul valorii de 500.000 de dolari. Numărul acestora, de 15,3 milioane în prezent, este în scădere, din cauza crizei.

  • Rusia acuză Franţa că lansează acuzaţii gratuite privind criza din Ucraina

     “În loc să lanseze acuzaţii gratuite la adresa Rusiei, care s-ar afla la originea violenţelor din Ucraina, diplomaţia franceză condusă de domnul Fabius ar face mai bine să se concentreze pe respectarea angajamentelor asumate de Franţa în acordurile din 21 februarie”, a subliniat Ministerul rus de Externe, potrivit AFP.

    Diplomaţia rusă exprimă “profunda perplexitate” faţă de declaraţiile lui Fabius, în care acesta atribuie “întreaga responsabilitate pentru amplificarea tensiunilor din Ucraina exclusiv Rusiei”.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • CRIZA DIN UCRAINA: Un prim batalion al Gărzii Naţionale a fost trimis “pe front”. Batalionul e format din oameni care au luptat pe Maidan

     Acest batalion este format din voluntari care au făcut parte din unităţi de autoapărare de la Maidan, centrul mişcării de contestare, la Kiev, care a îndepărtat în februarie de la putere regimul prorus al fostului preşedinte Viktor Ianukovici, a subliniat Parubii într-un mesaj postat pe contul său de Facebook.

    “Militarii sunt foarte combativi şi pregătiţi să apere Ucraina. Situaţia nu este simplă”, adaugă Parubii, care a revenit de la Lugansk (est), unde afirmă că a petrecut o săptămână.

    Lugansk face parte din bazinul minier Donbass, afectat de mai multe zile de o insurecţie armată prorusă. Insurgenţi deţin controlul, de la 6 aprilie, asupra sediului serviciilor speciale (SBU).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai mari bănci din Europa au renunţat anul trecut la 80.000 de angajaţi

     Declinul veniturilor, pierderile şi nevoia de a convinge autorităţile de reglementare că nu mai sunt instituţii de credit atât de mari încât dacă au probleme să pună în pericol sistemul financiar au determinat băncile să-şi reducă semnificativ operaţiunile începând din 2008, când colapsul Lehman Brothers a declanşat criza financiară globală.

    Firmele de recrutare avertizează că speranţele pentru o schimbare a situaţiei în sectorul bancar ar putea fi nejustificate.

    Numărul de posturi din sectorul bancar nu va mai reveni la nivelul înregistrat în 2008, când cele mai mari 25 de bănci aveau peste 1,95 milioane de angajaţi, faţă de 1,7 milioane în prezent, a declarat Antoine Morgaut, directorul pentru Europa şi America de Sud la firma de recrutare Robert Walters.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sancţiunile adoptate până în prezent de occidentali contra Rusiei

     SANCŢIUNI MILITARE

    Statele Unite decid pe 3 martie să-şi suspende cooperarea militară cu Rusia, în urma intervenţiei ruse în Crimeea.

    La 1 aprilie, miniştrii de Externe ai celor 28 de state membre NATO, reuniţi la Bruxelles, optează pentru o suspendare a “cooperării civile şi militare cu Rusia”. Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Anders Fogh Rasmussen nu precizează, la data respectivă, care sunt programele afectate, dar subliniază că cele cu privire la Afganistan sau lupta împotriva traficului de droguri nu vor fi vizate.

    SANCŢIUNI FINANCIARE ŞI RESTRICŢII LA ACORDAREA DE VIZE

    La o zi după referendumul privind alipirea Crimeei la Rusia, europenii şi americanii anunţă aproape simultan, pe 17 martie, sancţiuni financiare vizând un număr limitat de oficiali ruşi şi ucraineni proruşi de rang înalt.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRIZA DIN UCRAINA: Ultimatul dat militanţilor proruşi a expirat. Situaţia este calmă la Slaviansk

     Situaţia era calmă şi niciun foc de armă nu se auzea la ora locală 9.30, potrivit corespondentului AFP aflat la faţa locului.

    Autorităţile proeuropene de la Kiev, confruntate cu o serie de atacuri coordonate lansate în estul rusofon al ţării de către grupări înarmate purtând uniforme, dar fără însemne militare, au lansat o “operaţiune antiteroristă la scară largă, cu implicarea forţelor armate”, pentru a pune capăt revoltelor.

    Potrivit ministrului de Interne, Arsen Avakov, contraofensiva declanşată duminică dimineaţă a provocat un mort şi cinci răniţi în rândul forţelor care susţin puterea de la Kiev şi “un număr neprecizat” de victime în rândul separatiştilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Despre W, plicticoşi şi creativi

    Cineva zicea la un moment dat că lumea nu este condusă de politicieni, de bogaţi, de guverne, de preşedinţi sau de corporaţii, ci de plicticoşi. Ies de oriunde, zic nişte platitudini, croiesc agende care îţi creează un sentiment permanent de déja-vu. Sunt plicticoşi pentru că nu schimbă nimic, nu fac nimic, şi bălmăjesc mereu şi mereu aceleaşi clişee. C

    Câţi au venit să spună cum că turismul are potenţial sau că pierdem din cauza infrastructurii precare sau că „trebuie să ne schimbăm, dar schimbarea începe cu tine!„, un îndemn care tronează în fruntea unor bloguri, deschide şi închide postări pe net, articole de presă şi emisiuni televizate. Eşti nemulţumit de autorităţi, impozite, măsurile anticriză, rezultatul alegerilor sau cine mai ştie ce? Schimbă-te tu! Te mănâncă câinii pe stradă? Schimbă-te tu! E asfaltul plin de găuri? Schimbarea e în tine!

    Nu, alţii trebuie să se schimbe! Persoanele cu defecţiuni sunt altele, iar putinţa mea şi a celorlalte persoane decente de a le schimba sunt limitate. Trebuie să se schimbe cei care au instituţionalizat şmecheria şi tunul, cei care îmi prezintă drept o mare victorie faptul că au făcut un drum lung de numai un sfert de oră de mers cu maşina, care îngroapă, din neştiinţă şi servilism imbecil, afaceri şi slujbe şi viitorul acestei ţări. Cei cărora Google le este singurul profesor.

    Sunt sigur că una din principalele cauze ale actualei situaţii din România – performanţă economică slabă, tensiuni sociale mocnite, lipsa iniţiativei, oriunde ar fi aceasta necesară – este lipsa creativităţii. Fie ea creativitate artistică sau economică sau politică; şi da, vorbesc despre un popor care, ştiu, crede despre sine că este creativ în cel mai înalt grad. Nu poţi fi creativ invocând permanent clişee, copiind sau adaptând ideile bune ale altora. Nu trebuie să ne blamăm foarte tare, omenirea s-a lenevit, intelectualiceşte vorbind, în ansamblu: pe plan global, testele indicau o creştere a IQ de 10 puncte la fiecare generaţie, iar majorarea se făcea simţită şi în testele de creativitate, cu acelaşi ritm, până în 1990.

    După acest an, rezultatele testelor Torrance, un standard de evaluare a creativităţii, indică o scădere continuă. Alte teste indică evoluţii asemănătoare: în Damenarca, IQ-ul a crescut în mod constant între 1959 şi 1998, după care a scăzut cu tot atâtea puncte cu cât s-a majorat anterior. În Australia, coeficientul de inteligenţă al copilor nu s-a schimbat între 1975 şi 2003. Faţă de 1980, în 2008 britanicii aveau un coeficient de inteligenţă mai mic cu şase puncte.

    Nu fiţi trişti, se poate face treabă şi în condiţiile acestea.

    Fără legătură cu cele de mai sus, ataşez câteva picturi, reprezentând câteva figuri cunoscute ale lumii politice internaţionale, ale fostului preşedinte american George W. Bush, care a deschis, recent, o expoziţie în Dallas. Mi se pare, sincer, că Bush junior dovedeşte talent şi are ceva primar, primitiv în exprimare; în acelaşi timp, mi se pare că are talentul de a citi nu numai figura, ci şi sufletul omului.


     

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Câştigătorii şi perdanţii perioadei post-criză

    Pe de o parte, explică Fondul, o performanţă mai bună a economiilor dezvoltate stimulează exporturile dinspre cele emergente, însă în acelaşi timp, redresarea economiilor dezvoltate înseamnă migrarea capitalurilor volatile, care părăsesc astfel pieţele emergente în căutare de câştiguri mai mari.

    În ţările care au un comerţ mai intens cu economiile avansate (Malaezia, Mexic) predomină primul factor, cel pozitiv, dar pentru ţările mai deschise faţă de intrările şi ieşirile de capitaluri volatile (Chile, Thailanda), al doilea factor îl anihilează sau chiar întrece în importanţă pe primul.

  • Opinie Gabriel Biriş: Despre faliment. Personal şi nu numai

    GABRIEL BIRIŞ este avocat, membru al UNPIR

    Ce prevederi conţine noul cod al insolvenţei în legătură cu insolvenţa persoanelor fizice? Răspunsul este simplu: niciuna! Chiar dacă este un „cod„, în fapt noua legislaţie nu acoperă deloc materialul insolvenţei personale şi nu include nici prevederile cu privire la insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale.

    Subiectul insolvenţei revine în actualitate printr-o nouă lege, Codul insolvenţei. Din dorinţa guvernului de a-l introduce în regim de urgenţă, dorinţă motivată de faptul că actuala legislaţie este, zice-se, prea protectivă cu cei care nu îşi plătesc datoriile către stat, codul a fost aprobat mai întâi prin ordonanţă de urgenţă. Aşa cum era de aşteptat, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional actul emanat de la guvern, motivul fiind unul cât se poate de predictibil: nu se poate justifica caracterul de urgenţă. Drept urmare, actul a fost trimis la Parlament, unde acum se află în proces de aprobare.

    De ce oare legiuitorul se încăpăţânează să nu rezolve această problemă spinoasă? Pentru a afla răspunsul la această întrebare trebuie să ne aducem puţin aminte câteva lucruri despre istoria recentă a creditării în România. Aproape inexistent în 2000, creditul bancar a început să fie disponibil din ce în ce mai mult persoanelor fizice. Mai întâi pentru credite ipotecare (aproape exclusiv în euro, dolari şi, din păcate, în franci elveţieni), apoi pentru credite de consum. După 2004, dar mai ales în 2006, 2007 şi prima jumătate a lui 2008, creditele personale au explodat pur şi simplu. Toată lumea era euforică, se credea că laptele şi mierea vor curge în valuri nesfârşite peste plaiurile mioritice. Dar nu a fost să fie: piaţa s-a prăbuşit, criza a lovit nemilos România, politicul amplificând şi el criza prin măsurile luate. Drept urmare, oamenii nu au mai putut să îşi achite ratele la credite.

    În mod evident, au apărut şi câţiva Feţi Frumoşi, cocoţaţi falnic pe spinarea înaripatului Populism, care au început să propună soluţii pentru protejarea sărmanilor loviţi de criză. I-am întâlnit şi în mediul politic, dar şi la periferia acestuia. Unii, mai aprigi, au propus chiar o lege „a falimentului personal„. La o lectură mai atentă a acelei propuneri legislative realizezi că, de fapt, ce doreau autorii era un instrument pe care debitorii să îl poată folosi ca să scape de o parte din datoriile către bănci. Termenul consacrat este de „hair cut„, dar metoda mai este cunoscută şi prin sintagma „ţeapă„. Metodă care este de altfel folosită pe scară largă în relaţiile comerciale, între companii – legislaţia actuală şi chiar şi cea viitoare fiind foarte grijulie cu debitorii şi nu cu creditorii, aşa cum găsesc eu a fi normal.

    Absolut firesc, băncile s-au opus. Cum vocea ARB nu poate fi neglijată, mai ales când BNR şi FMI o susţin, în mod absolut predictibil legea falimentului personal a fost blocată şi îngropată prin sertarele Parlamentului. La fel s-a întâmplat şi cu alte iniţiative similare, ceea ce nu este neapărat rău. Dimpotrivă: hazardul moral pe care acele prevederi îl introduceau, inclusiv un aşa-zis „faliment scuzabil„, era, în opinia mea, inacceptabil.

    O lege a falimentului personal este însă extrem de necesară şi utilă. Situaţia de acum nu ajută nici creditorii şi nici debitorii.

    Cu câteva luni în urmă, am avut o discuţie pe această temă cu amicii parlamentari din Forţa Civică, amici care m-au rugat să ies din zona mea de confort (fiscalitatea) şi să îi ajut să elaboreze o astfel de propunere legislativă.
    Concluziile la care am ajuns împreună au fost următoarele:
    – nu este nevoie de o lege specială, sunt suficiente câteva amendamente la actuala lege a insolvenţei, lege care de altfel conţine prevederi cu privire la insolvenţa persoanelor fizice autorizate;
    – debitorul nu trebuie să se folosească de lege pentru a nu îşi achita datoriile. Falimentul personal trebuie să fie un eveniment excepţional, de ultim resort;
    – falimentul personal nu trebuie să rămână fără repercusiuni asupra falitului. Anumite drepturi (de exemplu: dreptul de administrare) trebuie limitate. În plus, trebuie să existe un registru public al faliţilor, spre informarea celor interesaţi;
    – falitul îşi pierde dreptul de administrare a patrimoniului personal, acesta trece la lichidator, care va vinde bunurile falitului pentru a acoperi masa credală, dar creditorii nu au drepturi asupra veniturilor viitoare ale falitului (cu excepţia cazului în care acestea sunt în legătură cu drepturi dobândite/servicii prestate înainte de deschiderea falimentului);
    – o minimă protecţie pentru falit şi familia acestuia este necesară.

    Falimentul personal trebuie deci să dea şansa unui nou început, dar şi să prevină ca acesta să însemne noi credite şi noi falimente.

    Rezultatul acestor discuţii a fost o iniţiativă legislativă, iniţiativă care îşi face şi ea veacul prin sertarele Parlamentului.
    Nu sunt aşadar optimist că vom avea într-un viitor apropiat o reglementare a falimentului personal. Frica băncilor de populismul iresponsabil al unora dintre decidenţii noştri le va determina să continue, pe toate căile, să blocheze iniţiativa. Răul făcut de abordările iniţiale este imens.

    Vom avea deci un Cod al insolvenţei care nu va fi „cod„, ci mai degrabă o nouă lege. Să-i zicem însă Cod. Codul insolvenţei va pune în continuare accent pe a da „şansă la viaţă„ companiilor insolvente, prin reorganizare. Reorganizare care însă primeşte nişte termene limită ce par uneori cam scurte.  Vorbind despre reorganizare, despre o a doua şansă, ar fi interesant de văzut statisticile. O analiză a acestora ne poate face să ne punem o altă întrebare: de ce trebuie continuată agonia şi nu se trece direct la faliment şi lichidare? Am o opinie, dar o să vorbesc despre ea într-un articol viitor.

  • Găgăuzia, între nostalgia faţă de fosta URSS şi teama unui scenariu ucrainean

     “Situaţia este explozivă, pericolul este mare, dar, din fericire, în Găgăuzia există politicieni moderaţi care ştiu că dacă (scenariul ucrainean) se repetă, va fi dificil să fie oprit”, a declarat pentru AFP, în acest reportaj, primarul din Comrat, capitala Găgăuziei.

    Regiunea reprezintă 5,4% din teritoriul Republicii Moldova, o ţară cu 3,5 milioane de locuitori, majoritatea vorbitori ai limbii române.

    Găgăuzia a renunţat în 1994 la veleităţile separatiste, în schimbul unui statut de autonomie, care-i oferă accesul la independenţă în cazul în care Republica Moldova ar decide să se unească cu România.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro