Tag: folosire

  • Harley Davidson prezintă prima sa motocicletă electrică. Ce va fi fără zgomotul inconfundabil al motorului?

    Compania va prezenta noile vehicule într-un eveniment restrâns, la New York, şi va organiza un turneu de prezentare în 30 de oraşe, pentru a aduna opinii ale motocicliştilor. Informaţiile vor fi folosite pentru a defini motocicleta, care nu va fi disponibilă publicului lard în următorii câţiva ani.
    Motocicleta electrică este o aventură pentru Harley, pentru că este o piaţă 100% nouă; anual se vând un mare număr de vehicule electrice cu două roţi, dar acestea sunt scutere sau biciclete cu motor, majoritatea folosite de navetiştii chinezi.

    Oficialii Harley cred că motocicleta se va vinde, chiar dacă este “tăcută”, nemaiavând sunetul caracteristic, pentru că va fi rapidă: ajunge de la 0 la 100 de km pe oră în 4 secunde. O problemă ar putea fi autonomia, bateriile trebuind a fi încărcate, între o jumătate de oră şi o oră, la fiecare 200 de kilometri.

    Harley vinde circa 260.000 de motociclete pe an.

     

  • Cu trei ani în urmă era falit şi la închisoare. Acum câştigă 300.000 de dolari pe lună

    Poate suna a scenariu de film, însă este povestea lui Jason Fyk, fondatorul WTF Magazine. Acum trei ani, el era falit, în închisoare şi aproape de sinucidere. A folosit Facebook pentru a-şi întoarce viaţa cu 180 de grade.

    Problemele financiare ale lui Fyk au început în 2005, atunci când piaţa imobiliară a luat o turnură ciudată. Fyk era un agent imobiliar tânăr, căsătorit şi cu un copil, iar lipsa banilor a început să îl apese. Lunile au trecut, iar Fyk a înţeles că trebuie să găsească o nouă metodă de a face bani. Câţiva prieteni i-au propus să pornească un website, aşa că a cumpărat domeniul WTFMagazine.com. Acronimul WTF venea “Where’s The Fun”, site-ul fiind practic o colecţie de poze şi clipuri amuzante, relatează Business Insider.

    “Echipa lucra practic fără niciun ban”, povesteşte Fyk. “Încercam să adunăm informaţii şi materiale de peste tot, dar nu aveam nici cea mai vagă idee ce facem”.

    WTF a devenit entitate juridică în septembrie 2010 şi a avut lansarea oficială la începutul anului 2011. Câteva săptămâni mai târziu, Fyk a condus până la Baltimore pentru a intervieva un grup de cascadori. Ajuns în parcare, el a observat că mai mulţi baărbaţi se luaseră la bătaie, drept pentru care a început să filmeze tot incidentul cu telefonul mobil. Printr-o neînţelegere, poliţia americană l-a arestat şi pe Fyk motivând că acesta ar fi aranjat de fapt încăierarea pentru a putea să o posteze pe site-ul WTF.

    Familia bărbatului a folosit ultimii bani pe care îi avea pentru a angaja un avocat; cu toate acestea, a durat două luni până ca el să fie eliberat.

    “Nu puteam să mă angajez la McDonald’s, pentru că aveam nişte facturi uriaşe de plătit”, îşi aminteşte Fyk. “Copilul meu a fost cel care m-a ţinut pe linia de plutire în acea perioadă”.

    Bărbatului i-a venit ideea să scrie o carte despre toate întâmplările prin care trecuse în ultimul timp, însă nefiind un autor cunoscut era greu de crezut că cineva ar fi acceptat să îl publice. “Singura resursă pe care o aveam la dispoziţie era social media, şi era gratuită. Am decis să învăţ tot ce există legat de Facebook şi să creez un fel de mişcare socială care să îmi dea notorietate.”

    Ideea a fost una cât se poate de bună: Fyk a folosit sistemul de pagini business al Facebook şi a creat zeci de astfel de pagini. În prezent, el “controlează” peste 28 de milioane de like-uri. Acestea aduc zeci de milioane de vizite pe siteul său, iar vizitele se concretizează în milioane de dolari, anual, din publicitate.Bărbatul încasează aproape 300.000 de dolari pe lună de pe urma WTF Magazine.

    WTF Magazine are acum 16 angajaţi, iar Fyk a angajat un aşa-numit “ghost writer” care să îi redacteze memoriile.

  • Ucraina ar putea cumpăra gaze cu prima tranşă a împrumutului acordat de UE

     “Este vorba despre asistenţă financiară, iar autorităţile ucrainene urmează să decidă cum doresc să folosească aceşti bani”, a explicat Simon O’Connor, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru afaceri economice, Olli Rehn.

    “Autorităţile ucrainene pot folosi suma pentru finanţările externe, cum ar fi achiziţionarea de gaze”, a precizat el.

    “Ucraina ar putea folosi aceşti bani pentru achiziţionarea de gaze de la companiile din Uniunea Europeană”, a confirmat, la rândul său, Sabine Berger, purtătoarea de cuvânt a comisarului pentru Energie, Gunther Oettinger.

    Directorul companiei ucrainene Naftogaz Andrii Kobolev a anunţat luni că este în contact cu companii europene dispuse să furnizeze gaze Ucrainei, după decizia grupului rus Gazprom de a opri livrările către Ucraina. “Aceste companii propun Ucrainei gaze la preţul de 320 de dolari pentru o mie de metri cubi”, a aprecizat el. În schimb, Gazprom a impus un preţ de vânzare de 385 de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Orange lansează o nouă ofertă de roaming pentru clienţii săi

    Abonaţii Orange care vor călători în Uniunea Europeană, Republica Moldova sau Elveţia vor avea tarife scăzute în roaming. Opţiunea Go Europe, lansată iniţial în vara anului 2013, a avut scopul de a încuraja folosirea datelor mobile în străinătate.

    Go Europe devine acum Go Europe 10 şi oferă aceleaşi tarife pentru voce şi SMS ca în ţară, având incluşi şi 10 MB de date, la tariful de 1 euro pe zi. La depăşirea traficului alocat, se reactivează automat un nou pachet de 10 MB la acelaşi tarif.

    Alte opţiuni de la Orange pentru cei care se află în străinătate sunt Travel Data 100 şi Travel Data 500.

    “Nevoile clienţilor se diversifică în permanenţă. Dacă acum câţiva ani serviciul roaming era considerat de foarte mulţi utilizatori drept unul premium, acum este ceva firesc pentru tot mai mulţi să folosească în călătorii aceleaşi servicii ca în ţară: apeluri, mesaje scrise şi internet. Noile variante ale opţiunilor Go Europe şi Travel Data întâmpină cerinţele clienţilor şi sunt menite să-i ajute pe tot mai mulţi să comunice şi în vacanţă fără griji.” a declarat Victor Wincentovicz, Roaming Proposition Manager in cadrul Orange România.

  • Haos în Brazilia: una din arenele construite pentru campionatul mondial este în stare jalnică

    Arena Amazonia, una dintre construcţiile ridicate pentru campionatul mondial din Brazilia se află într-o stare care cu greu poate permite desfăşurarea unui meci de 90 de minute.

    Stadionul a fost construit în oraşul Manaus, la 11 km de locul în care Rio Negro se varsă în Amazon. Ciudat este faptul că Manaus nu are nicio echipă suficient de importantă încât să folosească arena după turneul final, astfel încât există griji că ea va fi lăsată în paragină.

    Problemele cele mai importante sunt cele de la nivelul gazonului, acolo unde muncitorii au folosit substanţe chimice pentru a grăbi creşterea firelor de iarbă. Efectul a fost însă dezastruos: nu numai că iarba nu a crescut, însă ea este şi rară. Pe suprafaţă de joc sunt vizibile şi zone de 2-3 metri ce par aproape mlăştinoase, după cum relatează cei de la Business Insider.

    Mai sunt doar 72 de ore până la momentul în care Anglia şi Italia vor intra pe teren pentru a juca primul meci găzduit de această arenă. Reprezentanţii celor două echipe implicate sunt extrem de îngrijoraţi şi cer măsuri de urgenţă din partea organizatorilor.

    Acest incident face parte dintr-o lungă serie ce a aruncat îndoieli asupra modului în care Brazilia şi-a respectat atribuţiile de stat gazdă.

  • Micii comercianţi pun la bătaie ultimele arme pentru a face faţă exploziei hipermarketurilor

    “Nu văd încotro mergem. Nu mai poate fi vorba de profit. Câştig un salariu, la fel cum şi dumneavoastră câştigaţi un salariu. În cinci ani, nu cred că vom mai fi aici“, spune Denisa, proprietara unui magazin în centrul Bucureştiului. Chiria mică şi faptul că lucrează ea însăşi cu familia în magazin au ajutat-o să nu închidă. Problemele au început când un Mega Image a răsărit la nici 50 de metri de magazinul său. Într-o lună vânzările au scăzut cu un sfert. În şase luni, cu jumătate. Argumentul principal pe care clienţii l-au găsit la concurenţă îl spune tot ea: preţul mai mic.

    „Am ajuns la concluzia că trebuie să cumpăr Coca-Cola de la raft de la concurenţii mei ca să pot să o vând la un preţ normal. Preţul lor e mai bun chiar decât cel al distribuitorului Coca-Cola. Şi atunci cum să mai rezişti?“, se întreabă retoric Denisa. De doi ani de zile a discutat împreună cu familia care ar putea fi planul B. Însă nu l-au găsit. Mai întâi au încercat să găsească preţuri mai mici la alţi furnizori, însă puterea de negociere a marilor retaileri îi face să nu fie la fel de competitivi. „Am zis să încercăm un magazin de haine pentru copii mici. Au şi nişte prieteni un astfel de magazin şi nu a mers. Apoi ne-am gândit la o covrigărie. Dar pentru asta e nevoie de un vad bun, ceea ce noi nu avem. Încă nu ştim ce să facem.“

    Fireşte, vecinii şi clienţii fideli încă îi preferă magazinul, însă mai degrabă pentru cumpărături de mică valoare, precum cafea, ţigări sau răcoritoare. O soluţie găsită de alţi patroni de magazin, însă una costisitoare, a fost cea a vânzării pe datorie. Maria, proprietara unui magazin situat la parterului unui bloc de pe strada Năsăud din Bucureşti, face asta de cinci ani. „Nimeni nu poate să vândă aşa, chiar dacă au cele mai bune preţuri. Îmi cunosc toată clientela, iar de cei care nu îmi dau bani am scăpat de câţiva ani. Cine plăteşte la timp primeşte şi pe caiet“, povesteşte negustoarea. De aceea are şi preţuri mai piperate, dar clientul le acceptă ca pe un soi de dobândă.

    E una dintre variantele care se practică de multă vreme în rândul micilor comercianţi, dar care a devenit un factor de diferenţiere mai ales pe timp de criză. Există însă şi comercianţi care au ajuns să aibă de încasat sume importante, aşa că au încetat asemenea practici. „Stocul meu de marfă e de 4.000 de lei, iar de încasat de la clienţi am 3.500-4.000 de lei, de aceea o să mă opresc“, spune Aurel, proprietarul unui magazin din Bolintin Vale.

    Unii dintre marii retaileri, precum Metro sau Selgros, ai căror clienţi erau tocmai micile magazine şi chioşcuri, au dezvoltat în ultimii ani şi sisteme de franciză menite să îmbine unul dintre punctele forte ale comerţului tradiţional, adică apropierea dintre proprietar şi client, cu avantajele comerţului modern: o imagine unitară, organizare modernă a magazinului, dar şi aspecte care le lipsesc comercianţilor, precum marketing, promovare şi instruire pentru angajaţi.

    Măsura vine după ce din 160.000 de magazine de proximitate au mai rămas 80.000 la nivel naţional. Lansat în urmă cu doi ani de către Metro, programul La Doi Paşi a atras circa 1.000 de magazine francizate, potrivit celor mai recente date disponibile. Magazinele deschise în franciză de Metro Cash & Carry au în medie 70 de metri pătraţi, însă suprafaţa poate varia între 40 şi 200 mp, pentru a putea permite funcţionarea după un regim de autoservire. Remodelarea unui magazin după conceptul stabilit de Metro Cash & Carry costă în medie 5.000 de euro, însemnând amenajarea spaţiului cu echipamente noi şi cheltuieli de marketing. Compania impune preţurile maximale şi un număr minim de produse achiziţionate de la retailer.

  • Companii din Rusia vor să folosească tranzacţii în moneda Chinei, pentru a evita eventuale sancţiuni

     “În ultimele săptămâni am înregistrat un interes semnificativ al marilor corporaţii din Rusia pentru a începe să folosească diferite produse în yuani şi alte monede din Asia, precum şi pentru deschiderea de conturi în locaţii din Asia”, a declarat şeful diviziei din Rusia a Deutsche Bank, Pavel Tepluchin, pentru Financial Times.

    Un alt bancher de top din Rusia, directorul general al băncii de stat VTB, Andrei Kostin, a declarat că dezvoltarea utilizării altor monede decât dolarul este una dintre principalele obiective ale instituţiei de credit.

    “Având în vedere amploarea comerţului bilateral cu China, dezvoltarea decontării în ruble şi yuani este o prioritate şi lucrăm în acest scop în prezent”, a afirmat Kostin la o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin.

    Sancţiunile forţează companiile din Rusia să-şi reducă dependenţa de pieţele financiare occidentale, în timp ce băncile din Europa şi SUA au încetinit puternic creditarea de la anexarea regiunii ucrainene Crimeea de cărtre Rusia în luna martie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Companii din Rusia vor să folosească tranzacţii în moneda Chinei, pentru a evita eventuale sancţiuni

     “În ultimele săptămâni am înregistrat un interes semnificativ al marilor corporaţii din Rusia pentru a începe să folosească diferite produse în yuani şi alte monede din Asia, precum şi pentru deschiderea de conturi în locaţii din Asia”, a declarat şeful diviziei din Rusia a Deutsche Bank, Pavel Tepluchin, pentru Financial Times.

    Un alt bancher de top din Rusia, directorul general al băncii de stat VTB, Andrei Kostin, a declarat că dezvoltarea utilizării altor monede decât dolarul este una dintre principalele obiective ale instituţiei de credit.

    “Având în vedere amploarea comerţului bilateral cu China, dezvoltarea decontării în ruble şi yuani este o prioritate şi lucrăm în acest scop în prezent”, a afirmat Kostin la o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin.

    Sancţiunile forţează companiile din Rusia să-şi reducă dependenţa de pieţele financiare occidentale, în timp ce băncile din Europa şi SUA au încetinit puternic creditarea de la anexarea regiunii ucrainene Crimeea de cărtre Rusia în luna martie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consolidarea securităţii energetice devine o prioritate pentru statele din G7

     “Folosirea aprovizionării cu energie ca un mijloc de coerciţie politică sau ca o ameninţare la adresa securităţii este inacceptabilă”, se arată în proiectul declaraţiei finale a summitului G7 de la Bruxelles.

    De la începutul crizei din Ucraina, occidentalii denunţă folosirea de către Rusia a aprovizionării cu gaze naturale ca un mijloc de presiune asupra Ucrainei, dar şi asupra statelor europene.

    “Criza din Ucraina arată în mod clar că securitatea energetică trebuie să fie în centrul programului comun şi cere o modificare radicală în vederea diversificării aprovizionărilor cu energie şi modernizării infrastructurilor energetice”, adaugă liderii G7, care au exclus Rusia din acest grup al celor mai industrializate state după anexarea peninsulei Crimeea şi destabilizarea estului Ucrainei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vânzările de smartphone-uri vor creşte în medie cu 10% anual până în 2018

     Smartphone-urile ieftine, cu preţuri mai mici de 150 de dolari, vor consemna în această perioadă cea mai rapidă creştere medie anuală, de 17%, urmate de cele de 150-300 de dolari cu o rată de 14%.

    Telefoanele cu preţuri de peste 300 de dolari, printre care se numără şi iPhone al Apple, vor înregistra un avans de doar 4%, a declarat pentru Reuters directorul general al ARM, Simon Segars, prezent la expoziţia IT Computex, desfăşurată în Taiwan.

    “Aceste dizpozitive low-cost vor avea un impact semnificativ asupra pieţei. Există în prezent smartphone-uri care se vând la 20-25 de dolari, ceea ce este fenomenal”, a spus el.

    Aproximativ 90% din smartphone-urile vândute în prezent sunt echipate cu chipuri dezvoltate cu tehnologie ARM.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro