Tag: energie

  • Ministrul Constantin Niţă, audiat la DNA în dosarul “Mită la Hidroelectrica”

     Niţă nu a făcut declaraţii la intrare, surse judiciare precizând, pentru MEDIAFAX, că el a fost citat în calitate de martor.

    În acelaşi dosar, la DNA au fost audiaţi miercuri, tot ca martori, fostul şef al Serviciului Român de Informaţii Virgil Măgureanu şi fiul fostului şef al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţiei Internă (DGIPI) din Ministerul Afacerilor Interne Virgil Ardelean, Alin.

    Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că Măgureanu ar fi cel care l-a recomandat lui Niţă pe Ioan Mihăilă, arestat în dosar.

    Potrivit aceloraşi surse, Alin Ardelean ar fi asociat al omului de afaceri Rareş Criste – administrator al firmei pentru care, potrivit procurorilor anticorupţie, se negocia cumpărarea de energie ieftină de la Hidroelectrica.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • SCUMPIRI LA ENERGIA ELECTRICĂ – Niţă: Facturile la energie vor creşte cu cel mult 2% la 1 ianuarie

     “Am discutat cu ANRE, preţul nu poate să crească, din 1 ianuarie 2014, cu mai mult de 1% pentru populaţie şi cu 2% pentru companii”, a afirmat Niţă.

    El a adăugat că anul viitor taxa de cogenerare, încasată de producătorii de enegie electrică şi termică, urmează să scadă cu 10% la 1 ianuarie şi cu 30% la 1 iulie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Niţă: FMI şi Comisia Europeană au fost de acord cu amânarea liberalizării preţului gazelor pentru companii

     “Vrem să amânăm cu un an liberalizarea preţului gazelor pentru consumatorii industriali. Avem un acord de principiu de la FMI şi Comisia Europeană”, a declarat joi Niţă, la un seminar pe teme energetice.

    El a adăugat că statul român încă nu are acordul definitiv pentru aplicarea acestei măsuri din partea FMI şi CE.

    Programul de liberalizare a preţului gazelor pentru consumatorii industriali a început anul trecut şi urma să se încheie la sfârşitul anului viitor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iberdrola nu va mai investi în România în domeniul energiei eoliene

     “În România Iberdrola rămâne doar cu cei 80 MW aflaţi în producţie. Este un proces de dezinvestire care, practic, este finalizat”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din companie.

    Unul dintre motivele pentru care grupul spaniel a decis să renunţe la investiţiile în producţia de energie eoliană este reprezentat şi dificultăţile financiare cauzate de criza financiară la nivel global, potrivit surselor citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Avem un cost al energiei care ne face necompetitivi la nivel european

     El a afirmat, la cea de a XXI-a ediţie a “Topului Naţional al Firmelor Private din România”, organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, că problema costului ridicat al energiei este nu doar a României, ci a întregii Europe.

    “Avem un cost al energiei care ne face necompetitivi la nivel european, în raport cu Statele Unite, în raport cu China. Şi România se încadrează în această tendinţă europeană de a creşte continuu costurile energiei”, a spus şeful statului.

    El a menţionat că “una este o liberalizare a costurilor energiei şi să spui că targetul este nivelul european al costului energiei, şi alta e să spui liberalizezi energia dar costul energiei trebuie să urce la nivelul în care nu mai subvenţionezi de la stat”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONFERINŢĂ ZF – Niţă: Statul nu va cere “la infinit” companiilor să verse la buget 85% din profit

     “Mizez foarte mult pe investiţii, pe participarea capitalului românesc şi pe investiţiile companiilor româneşti. Vom face asta pe termen scurt”, a afirmat Niţă, la o conferinţă organizată de Ziarul Financiar.

    El a mai spus că unele companii, precum Romgaz, au posibilitatea de a obţine credite pentru investiţii şi că obligativitatea cedării a 85% din profit nu va fi “la infinit”, ci pe o perioadă limitată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Omul de afaceri Rareş Criste, audiat la DNA în dosarul “Mită la Hidroelectrica”

     Criste, administrator al firmei Energon Power & Gas din Cluj, a fost citat să se prezinte în faţa anchetatorilor, DNA neprecizând, până în acest moment, dacă acesta are vreo calitate în dosar.

    Tribunalul Bucureşti a decis în 24 octombrie, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean – director de trading la Hidroelectrica – şi a lui Ioan Mihăilă – fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă -, în dosarul de mită privind vânzarea de energie.

    Decizia a fost contestată de cei doi la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis definitiv menţinerea măsurii preventive.

    Ioan Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Eugen Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită.

    Cititi mai mulet pe www.mediafax.ro

  • Companiile de stat vor fi obligate şi anul viitor să verse la buget 85% din profit

     “Sunt convins că şi în 2014 companiile de stat vor trebui să dea la buget 85% din profit”, a declarat vineri Niţă.

    Guvernul a decis în 2010 ca firmele de stat şi regiile autonome să transfere la bugetul de stat echivalentul a 90% din profit, măsură argumentată de Executiv prin faptul că şi acestea “trebuie să fie parte la efortul de solidaritate de a susţine bugetul de stat în momente dificile”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Niţă: Romgaz trebuie să fie “un jucător în Marea Neagră” şi să exploreze şi gazele de şist

     “Romgaz trebuie să fie un jucător în Marea Neagră (pentru explorarea şi exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi din Marea Neagră, n.r.). România nu trebuie să stea în afara acestui joc energetic”, a afirmat Niţă.

    Întrebat dacă departamentul pentru energie ia în calcul şi implicarea Romgaz în explorarea potenţialelor zăcăminte de gaze de şist din România, Niţă a răspuns “de ce nu?”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosarul de mită privind vânzarea de energie – Avocaţi: În dosarul lui Brădean sunt complici arestaţi, dar nu şi mituitorul principal acuzat

     Avocatul lui Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, a spus în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă recursul la decizia de arestare că Tribunalul Bucureşti a preluat “abuziv” motivele pentru care DNA a cerut arestarea preventivă a clientul său, în dosarul de mită privind vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane euro.

    Acesta a arătat că până în prezent cazul prezintă o situaţie juridică “paradoxală”, în sensul că există complici la fapta de instigare de mită arestaţi, dar DNA nu a lămurit cine este mituitorul principal şi de unde proveneau banii de mită.

    Astfel, avocatul le-a cerut judecătorilor să caseze decizia Tribunalului Bucureşti şi să dispună cercetarea în libertate a lui Eugen Brădean, chiar şi cu una dintre cele două măsuri de interdicţie care ar putea fi luate faţă de acesta.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro