Tag: castigare

  • 10 ani cu leul greu. Am câştigat o libertate, dar pe credit

    ZF a ales să marcheze cei 10 ani de la lansarea leului greu printr-un special susţinut de BCR prin care a pus pe masă 50 de indicatori economici care au marcat această perioadă, una dintre cele mai tumultuoase din istoria României, în care economia a trecut violent de la o extremă la alta.

    Indiscutabil, România a câştigat din punct de vedere economic, dar a pierdut 1,5 milioane de români care se regăsesc la muncă în afară. Românii au câştigat libertatea de a se urca în avion în orice moment, de a avea un apartament şi o maşină de la o vârstă foarte fragedă, dar toate aceste lucruri au venit cu preţul îndatorării, care mănâncă destul de mult din veniturile disponibile.

    Deşi PIB-ul s-a dublat în zece ani, iar salariile au crescut de trei ori faţă de o inflaţie de 60% şi o depreciere a cursului de 22%, senzaţia tuturor este că s-ar fi putut face mai mult la ce resurse financiare au fost disponibile în perioada de boom pentru a recupera terenul în primii 15 ani de după Revoluţie.

    La aniversarea a 10 ani de la lansarea Leului Greu, Ziarul Financiar încearcă să vadă prin 50 de indicatori economici ce s-a întâmplat în România în această perioadă, una dintre cele mai tumultuoase, în care am trecut în doar câţiva ani de la boom neaşteptat la o prăbuşire scump plătită.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Un tânăr de 37 de ani câştigă 700.000 de euro din amenajări interioare

    Din 2013 până în prezent, compania a fost aleasă să livreze proiecte de amenajări interioare pentru Nepi, Monsson Pay Point, United Bank Libia, Honda Trading, Generali, Piperea şi Asociaţii, Floreasca Tower, Tenaris, Marsh, Ubi France, Ferrero Rocher, Levi’s, Huawei etc. Cezar Gămulescu are în subordine, în momentul de faţă, în jur de 20 de angajaţi, iar compania sa a înregistrat în anul 2014 o cifră de afaceri de peste 700.000 de euro.

    A absolvit ASE în 2001 şi Romanian-Canadian MBA în 2007. Înainte de a-şi porni propria afacere a lucrat pentru Cascade Group şi pentru Corporate Office Solutions, în domeniul amenajărilor interioare, arhitecturale şi de construcţii.
    Spune că se ghidează după câteva principii, printre care cel că că nu există probleme, există numai rezolvări, că este bine să fii consecvent şi că este bine ca atunci când toată lumea aleargă într-o direcţie tu să te întorci şi să alergi în sensul opus.

    Nu se poate detaşa de problemele de la birou: „Nu poţi face chestia asta în momentul în care ai businessul tău. Am fost şi angajat şi acum sunt şi manager. Nu te vei putea detaşa niciodată, nici când ieşi din businessul tău. Este crucea pe care o porţi în permanenţă cu tine“.

    Şi îi sfătuieşte pe ceilalţi să renunţe la lucrurile şi activităţile care nu aduc beneficii: „Personal am îndepărtat din viaţa mea tutunul, dulciurile, mâncarea chinezească, junkfood-ul, bicicleta, baschetul, litoralul românesc, televizorul. Faptul că le-am îndepărtat nu înseamnă că nu le mai accesez, dar asta se întâmplă din ce în ce mai rar. Nu aş putea să renunţ niciodată la familie, care te propulsează enorm, şi la pescuit. Pescuitul este ceva ce reuşeşte să mă detaşeze, pentru o scurtă vreme, de probleme şi de toată presiunea din jur“.

  • Dezastrul din învăţământ: Un profesor român câştigă de 10 ori mai puţin decât unul german şi de 3 ori sub unul grec

    Un profesor din învăţământul preuniversitar cu 10 ani de experienţă în muncă are un salariu de 250- 300 de euro net pe lună în România, de 850 – 1.000 de euro net în Grecia şi 3.000 de euro net în Germania.

    Deşi profesorii nu reprezintă o categorie profesională foarte bine remunerată nici în alte state europene,în România salariul unui profesor este cu circa 60 – 70% mai mare decât salariul minim pe economie, în timp ce în Germania un profesor încasează echivalentul a circa 3 salarii minime pe economie, iar în Grecia nivelul este dublu faţă de salariul minim. Cum se explică aceste diferenţe?

    „În România, filosofia salarizării este una primitivă, care favorizează instituţiile de forţă. Toate guvernările şi-au bătut joc de salariile medicilor şi ale profesorilor. Uitaţi-vă în schimb la salariile procurorilor şi ale judecătorilor. E importantă justiţia, dar cel puţin la fel de importante sunt educaţia şi sănătatea. În Germania, filosofia este aceea că educaţia este o investiţie şi nu un cost, lucru care în România nu este valabil.

    Dezastrul din învăţământ

  • Wizz Air a fost amendată pentru concedierea abuzivă a angajaţilor

    Operatorul aerian low-cost Wizz Air a fost sancţionat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu o amendă contravenţională în valoare de 25.000 de lei. CNCD a dat astfel câştig de cauză sindicatului Aerolimit Professional, reprezentat de Mircea Constantin, concediat pe false motive disciplinare, după cum se arată într-un comunicat trimis de reprezentanţii sindicatului.

    La sfârşitul anului trecut, la puţin timp după notificarea companiei Wizz Air cu privire la existenţa Sindicatului Aerolimit Professional (sindicatul ce reprezintă personalul navigant al companiei Wizz Air Ungaria), liderul acestuia, Mircea Constantin, a fost concediat disciplinar, la putin timp urmându-i 19 membri ai Sindicatului, ale căror posturi au fost restructurate de pe o zi pe alta. Procesul acestora va avea loc la data de 15 Iulie la Tribunalul Ilfov.

    CNCD a hotărât că manifestarea dezacordului faţă de înfiinţarea sindicatului reprezintă discriminare, desfacerea contractelor de muncă ale persoanelor asociate cu sindicatul format reprezintă de asemenea discriminare şi, după cum scrie în comunicatul transmis de companie -”Discriminarea a avut ca scop stoparea mişcării sindicale, ceea ce este o faptă extrem de gravă”, scrie în hotărâre. În consecinţă, CNCD aplică o amendă contravenţională totală în valoare de 25.000 de lei pentru Wizz Air Hungary KFT.

    Reprezentanţii companiei au confirmat pentru Business Magazin faptul că Wizz Air a fost notificată cu privire la o decizie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării din România şi au declarat că aceasta va fi consultată în detaliu. ”Wizz Air va face apel în instanţele din România deoarece Wizz Air consideră că acestea vor clarifica faptul că Wizz Air a respectat legea. În acest interval, Wizz Air nu va face nici un comentariu referitor la caz în sine, considerând că este o procedură în desfăşurare. Wizz Air a respectat şi continuă să respecte toate legile şi reglementările privind piaţa muncii din ţările în care operează, inclusiv din România”, au adăugat reprezentanţii companiei. 

    Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est şi operează o flotă de 62 de aeronave Airbus A320 de la 22 baze, pe 380 de rute care asigură legătura între 112 destinaţii din 38 de ţări. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ şi este inclusă în calculul indicilor FTSE 250 şi FTSE All-Shares.

  • Cea mai bună companie aeriană din lume. 19 milioane de pasageri au votat – GALERIE FOTO

    Qatar Airways a fost numită cea mai bună linie aeriană din lume în anul 2015, potrivit companiei de consultanţă aeriană SkyTrax.

    Compania a mai câştigat şi trofeele pentru cea mai bună linie aeriană din Orientul Mijlociu şi cea mai bună clasă business.

    Premiile sunt acordate pe baza voturile primite de la aproape 19 milioane de pasageri din 110 ţări, care acordă note pentru mai multe aspecte, cum ar fi mâncarea oferită sau atitudinea personalului.
     
  • Fără slujbă şi plină de datorii, această tânără era aproape de colaps. A făcut însă o descoperire care i-a schimbat radical viaţa

    Redd Horrocks, o tânără din SUA, a ajuns să câştige chiar şi 11.000 de dolari pe lună, oferind un serviciu inedit. Fata a renunţat la jobul pe care îl avea, pentru a putea, în schimb, să se ocupe de noua “pasiune”. Acum lucrează doar 30 de ore pe săptămână şi îşi stabileşte singură programul.

    O tânără din SUA a reuşit să-şi pună pe picioare o afacere inedită, după ce a accesat un site. Acolo a observat că talentul ei ar putea fi valorificat, aşa că a decis să încerce.

    Descoperirea care i-a schimbat radical viaţa acestei tinere

  • Românul de 24 de ani care este plătit cu 250.000 de dolari ca să se joace pe calculator

    Tânărul de 24 de ani este cel mai bine cotat jucător român de DotA 2, fiind membru al echipei cloud9. Armand „bOne 7“ Pittner a început să se joace acum 12 ani şi se antrenează zilnic, 8-9 ore cu echipa şi alte câteva ore individual.

    Nu spune cât câştigă el, însă recunoaştea recent pentru ZF că salariul este de domeniul miilor de euro, la care se adaugă premiile care de cele mai multe ori rămân în mare parte în buzunarul jucătorilor. Este momentan un job full time, şi cei mai mulţi gameri profesionişti nu se gândesc la o reorientare.

    Citiţi mai multe despre povestea tânărului

  • Munceşte doar 5 ore pe zi şi câştigă 240.000 de dolari pe an. Pentru a-şi pune în practică ideea, a avut nevoie de doar 1.000 de dolari

    Pentru a avea succes în afaceri nu este nevoie să ai neapărat o idee originală. Uneori, este suficient doar să adaugi o notă de originalitate şi apoi să valorifici toate cunoştinţele pe care le-ai dobândit în ceea ce priveşte punerea pe picioare a unui business. O demonstrează Andreea Ayers care a reuşit să transforme o investiţie de 1.000 de dolari într-un business care astăzi generează un profit de aproape un sfert de milion de dolari anual. 

    Cum să munceşti doar 5 ore pe zi şi să câştigi un sfert de milion de dolari pe an