Tag: proiect

  • Comisia Europeană: Femeile trebuie să reprezinte 40% din CA-urile companiilor

    Propunerea legislativ= vizează o proporţie mai mare a femeilor în cadrul factorilor de decizie la nivel economic, pentru a promova egalitatea între sexe şi în contextul deciziilor economice la nivel înalt, arată proiectul de lege propus de Comitetul pentru Drepturile Femeilor şi Egalitate între Sexe din cadrul Comisiei Europene. În 2012, numai 15% dintre poziţiile nonexecutive din consiliile de administraţie ale companiilor din UE erau ocupate de femei.  

    “Votul de astăzi trimite un semnal puternic către legislaţia UE de a creşte numărul femeilor şi rolul lor în boardurile companiilor listate. Ceea ce este déjà o realitate în unele state UE va fi în curând extins către piaţa unică în ansamblul ei şi toate companiile listate din UE vor trebui să se uite cu mai multă atenţie la managementul talentelor şi calificărilor femeilor”, a motivate proiectul de lege Rodi Kratsa-Tsagaropoulou (EPP, EL).

    În companiile de stat, procentul de 40% femei în cadrul CA este o ţintă care va trebui atinsă până în 2018. Comisia Europeană a făcut şi un apel pentru recrutare transparentă, publică şi meritocratică, în cadrul căreia balanţa între sexe să fie clară. Companiile care nu reuşesc să atingă procentul vor raporta către autorităţi modelul de afaceri şi motivele pentru care nu au respectat legea. Penalităţile, cum ar fi amenzile, se vor aplica mai ales pentru procedurile de recrutare netransparente decât pentru nerespectarea procentului.  Proiectul de lege a fost aprobat cu 40 de voturi şi reprezentanţii comitetului vor începe negocierile pentru formularea legii.

     

  • Fiscul vrea să intre pe proprietăţile persoanelor verificate fiscal

     “Indiferent de locul unde se desfăşoară verificarea fiscală, aveţi obligaţia de a permite funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal să efectueze o cercetare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune, intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal. Aveţi dreptul de a refuza intrarea în domiciliu sau în reşedinţă, caz în care intrarea în domiciliul sau în reşedinţa dumneavoastră se face cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente”, se arată într-un proiect de ordin al ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.

    Prin proiectul de ordin MFP intenţionează să statuteze Carta drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice supuse verificării fiscale cu privire la impozitul pe venit, verificare prevăzută la art. 1091 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Senatorii şi-au votat bugetul pe 2014, de peste 100 de milioane de lei

     Proiectul de hotărâre a primit în plen 98 de voturi “pentru” şi 3 abţineri.

    Astfel, bugetul Senatului pe anul 2014, finanţat din resurse de la bugetul de stat, se stabileşte la suma de 100,8 milioane de lei, din care cheltuieli curente în sumă de 99,2 milioane de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Modernizarea Teatrului Naţional Bucureşti, finanţată cu 100 milioane lei. Ponta vrea finalizare mai devreme

     El s-a aflat, joi, pe şantierul de construcţie al teatrului, pentru a verifica stadiul lucrărilor.

    “În bugetul Ministerului Culturii, pentru finalizarea Teatrului Naţional, sunt 100 de milioane de lei. Dânşii (constructorii – n.r.) au spus că 97 le trebuie, dar sunt convins că nu o să fie doar 97, ca întotdeauna: când îţi faci o casă nouă, constaţi la sfârşit că a mai costat ceva”, a spus Ponta.

    În opinia premierului, forma în care arată proiectul nu defineşte doar un teatru, ci un “mall” cultural.

    “Avem în buget, pe 2014, ultimii bani necesari, pentru ca acest proiect să se încheie cu bine. O să fie un proiect care va pune Bucureştiul foarte sus pe harta culturală a Europei şi sunt absolut convins că generaţiile următoare se vor bucura de un Teatru Naţional cum ne-am dorit mulţi alţii”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROIECTUL DE BUGET pe 2014: Bani în plus la Administraţie, Educaţie, Agricultură. Tăieri de fonduri la Sănătate, Cultură, Justiţie

    Astfel, Administraţia Prezidenţială va primi 25,5 milioane lei (de la 24,8 milioane lei în acest an), Senatul – 101,6 milioane lei (de la 95,4 milioane lei), Camera Deputaţilor – 238,8 milioane lei (de la 223,4 milioane lei), Curtea Constituţională – 14,69 milioane lei (de la 14,58 milioane lei), Secretariatul General al Guvernului – 7,2 miliarde lei (de la 6,5 miliarde lei), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – 4,8 miliarde lei (de la 3,5 miliarde lei), Ministerul Finanţelor – 3 miliarde lei (de la 2,6 miliarde lei), Ministerul Apărării – 6,4 miliarde lei (de la 6,2 miliarde lei), Ministerul Muncii – 29,7 miliarde lei (de la 28,9 miliarde lei), Ministerul Agriculturii – 19,4 miliarde lei (de la 17,1 miliarde lei), Ministerul Mediului – 2,6 miliarde lei (de la 2,3 miliarde lei), Ministerul Transporturilor – 6,4 miliarde lei (de la 6 miliarde lei), Ministerul Educaţiei – 8,5 miliarde lei (de la 8,4 miliarde lei), Serviciul Român de Informaţii – 1,106 miliarde lei (de la 1,101 miliarde lei), Ministerul Fondurilor Europene – 166,3 milioane lei (de la 149,3 mlioane le), Autoritatea Electorală Permanentă – 17,1 milioane lei (de la 16,2 milioane lei).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV: Guvernul încasează anul viitor 344 milioane lei la buget din creşterea salariului minim

     Încasările vor rezulta din modificarea la nivelul economiei a grilelor de salarizare, ca efect al acestei majorări, şi impozitarea corespunzătoare a angajaţilor.

    Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că salariul minim brut va fi majorat anul viitor în două etape, respectiv de la 800 lei, în prezent, la 850 de lei începând cu 1 ianuarie şi la 900 lei de la 1 iulie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RMGC: Aşteptăm adoptarea cadrului legislativ, pentru ca dezvoltarea proiectului să înceapă în 2014

     “Raportul Comisiei parlamentare a venit la capătul unor dezbateri transparente, în care opinia publică a avut ocazia să fie informată cu privire la proiectul Roşia Montană. Raportul comisiei este profesionist şi cuprinzător şi ne bucurăm că, după mulţi ani de aşteptare, s-a desfăşurat o analiză serioasă a acestui proiect minier, în toate aspectele sale. Apreciem concluzia Comisiei, care recomandă completarea cadrului legislativ actual din România cu măsuri care să stimuleze implementarea unor proiecte miniere de asemenea amploare”, arată marţi compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), într-un comunicat de presă.

    RMGC speră ca noul cadru legislativ să permite dezvoltarea industriei miniere din România şi atragerea de investitori.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Andreea Paul: PDL a analizat prima formă a bugetului. Concluzia – e cel mai criticat buget de către toată lumea

     “PDL a analizat prima formă a proiectului de buget anunţat de USL şi a tras concluzia că este cel mai criticat buget de către toată lumea. Mediul de afaceri este puternic ostilizat de către USL şi niciodată în istoria României nu au fost critici atât de severe din partea mediului de afaceri”, a afirmat Andreea Paul, prim-vicepreşedinte PDL, după şedinţa BPN.

    Ea a spus că PDL are patru observaţii în legătură cu acest buget, una fiind cum se va realiza descentralizarea atât timp cât în buget nu se prevede niciun leu pentru acest lucru.

    Paul a menţionat că toată presiunea este pusă pe autorităţile locale având în vedere că nu au fost incluşi bani nici pentru salariile profesorilor, iar investiţiile sunt insuficiente şi foarte nesigure, deoarece se bazează doar pe absorbţia banilor europeni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Comisiei Roşia Montană, convocat la şedinţa conducerii USL. Comisia urmează să dea astăzi VOTUL FINAL asupra proiectului

     Vâlcov a evitat să facă declaraţii jurnaliştilor.

    De asemenea, la şedinţa conducerii USL a fost covocat şi preşedintele PSD Alba, deputatul Ioan Dârzu, membru al Comisiei Roşia Montană.

    Totodată, co-preşedinţii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au avut o discuţie tete-a-tete de aproximativ o oră înaintea şedinţei USL de luni dimineaţă.

    Comisia parlamentară specială pentru Roşia Montană se va reuni, luni seară, pentru a da votul final asupra proiectului de lege venit de la Guvern, în condiţiile în care termenul fixat de Birourile permanente ale celor două Camere pentru elaborarea raportului a expirat duminică.

    Conducerea USL s-a reunit, luni dimineaţă, iar tema votului final pe care Comisia pentru Roşia Montană trebuie să îl dea în ceea ce priveşte proiectul de lege al Guvernului figurează printre punctele principale de pe ordinea de zi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV: Proiectul de buget pe 2014 – Companiile de stat îngheaţă din nou angajările, dar pot majora salarii

     Prevederile au fost incluse în proiectul de buget obţinut de MEDIAFAX.

    “Operatorii economici care au înregistrat profit în anul precedent pot majora cheltuielile de natură salarială realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri şi cheltuieli, cel mult cu indicele mediu de creştere al preţurilor prognozat pentru anul 2014.

    Operatorii economici care nu au înregistrat profit în anul precedent sau care primesc subvenţii sau transferuri de la bugetul de stat şi bugetul local pentru activitatea de exploatare pot majora cheltuielile de natură salarială realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri şi cheltuieli, în limita procentului mediu de creştere a salariilor aplicabil pentru personalul din sectorul bugetar, dar nu mai mult decât indicele mediu de creştere al preţurilor prognozat pentru anul 2014″, se arată în document.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro