Tag: important

  • Băsescu: Data optimă pentru adoptarea monedei euro este 2017

     “În ceea ce priveşte termenul de aderare la euro, eu cred că va trebui să fie menţionat ferm în documentele noastre oficiale, iar optim nu poate fi decât anul 2017. La unele importante persoane din România am auzit enunţat, ca termen, anul 2019 sau chiar nefixarea unui termen de trecere la moneda euro, cu argumentul practicii altor ţări care nu au asumat o dată. Este greşită o neasumare de termen”, afirmă Băsescu, într-un interviu pentru publicaţia online Calea Europeană.

    El a adăugat că aderarea la zona euro este o obligaţie pentru România, care decurge din Tratatul de Aderare şi nu se poate spune partenerilor europeni că ne vom îndeplini obligaţiile, dar nu se ştie când.

    Băsescu a mai reiterat că în 2014-2015 va începe o dezbatere pentru revizuirea Tratatelor UE, iar fără un termen clar şi credibil de adoptare a monedei euro şi asumarea obligaţiilor aferente, România poate rămâne într-o categorie de state de mâna a doua la nivelul UE. El a arătat şi că România trebuie să facă eforturi şi pentru ca sectorul companiilor de stat să devină unul competitiv, care să facă faţă competiţiei din zona euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Vreau să inaugurăm în 2013 conexiunea de gaze cu Republica Moldova

     Ponta a spus că urmează trei momente extrem de importante în ceea ce priveşte domeniul energetic: finalizarea proiectului Nabucco, investiţiile în explorările off shore şi investiţiile în transportul energiei, el arătând că doreşte ca în 2013 să se inaugureze conexiunea de gaze cu Republica Moldova, urmând să fie îmbunătăţită conexiunea de energie de înaltă tensiune.

    “România are şansa uriaşă în acest moment, în acest an, în aceşti ani de a fi într-adevăr importantă pe harta energetică a regiunii. Şi urmează câteva momente extrem de importante: finalizarea proiectului Nabucco, investiţiile în explorările off shore – am fost nu întâmplător în vinerea mare să văd cu ochii mei ceea ce înseamnă într-u fel viitorul României din punct de vedere energetic – investiţiile în transportul enegiei – anul acesta vreau inaugurăm, şi ca un mesaj special pentru Republica Moldova – conexiunea de gaze, după aceea urmând să îmbunătăţim conexiunea de energie de înaltă tensiune”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doi iranieni, condamnaţi la închisoare pe viaţă în Kenya

     Cei doi iranieni, Ahmed Mohammed, în vârstă de 50 de ani, şi Sayed Mansour, în vârstă de 51 de ani, au fost arestaţi în iunie 2012, iar interogarea lor a condus poliţia la depistarea a 15 kilograme de RDX, un exploziv militar puternic, ascunse în Golful Mombasa, al doilea cel mai important oraş din ţară, un important centru turistic pe coasta Oceanului Indian, potrivit acuzaţiei.

    Tribunalul i-a condamnat pe fiecare la închisoare pe viaţă pentru un “act menit să cauzeze răniri grave”, zece ani pentru “posesie de explozivi” şi 15 ani pentru “pregătirea unui act criminal”, precizând că pedepsele vor fi contopite, o hotărâre judecătorească denunţată de Teheran.

    “Sunt tulburat când îmi imaginez extinderea pagubelor pe care le-am fi putut vedea”, a declarat judecătorul Waweru Kiarie prezentând verdictul, în capitala kenyană.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANAF va beneficia de 70 de milioane euro pentru modernizarea activităţii. Banca Mondială a aprobat proiectul

     Modernizarea administraţiei fiscale este o componentă importantă a programului Guvernului pentru reforma economică. În pofida eforturilor recente de ajustare fiscală, situaţia externă din Europa şi creşterea economică slabă din România vor continua să reprezinte riscuri la adresa stabilităţii macroeconomice, se arată într-un comunicat al Băncii Mondiale.

    Instituţia financiară menţionează că, având în vedere spaţiul limitat pentru noi cheltuieli publice, există un interes solid în privinţa îmbunătăţirii eficienţei şi eficacităţii în zona colectării veniturilor.

    “ANAF a aşezat o fundaţie solidă pentru următoarea generaţie de reforme în domeniul administrării veniturilor statului, care se va derula în cursul următorilor cinci ani. ANAF a decis ca următoarele reforme să se concentreze pe combaterea evaziunii fiscale, reducerea poverii administrative asupra contribuabililor şi creşterea eficienţei în colectare. Proiectul contribuie la aceste obiective. O ANAF modernizată va fi corectă, orientată către servicii pentru contribuabili şi eficace în identificarea evazioniştilor şi, prin urmare, va reduce evaziunea. Restructurarea ANAF şi regândirea proceselor de business este de importanţă vitală pentru obiectivul MFP de a creşte veniturile statului ca procent din PIB”, a declarat Bernard Myers, specialist în managementul sectorului public în cadrul instituţiei financiare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Talibanii anunţă lansarea “ofensivei de primăvară” vizând puterea afgană şi forţele NATO

     Operaţiunea “Khalid bin Waleed”, numele celui mai important comandant al unor trupe musulmane în secolul al VII-lea, “va fi lansată pe teritoriul întregii ţări” începând din 28 aprilie, au anunţat talibanii, care îşi multiplică atacurile în fiecare an după topirea zăpezii, care le limitează deplasarea.

    Talibanii ameninţă că vor efectua “operaţiuni colective cu ajutorul unor martiri împotriva bazelor invadatorilor străini, centrelor lor diplomatice şi aerodromurilor lor militare”, cu scopul de a le “provoca pierderi importante”.

    De asemenea, ei îşi exprimă satisfacţia faţă de începerea retragerii forţelor NATO, ale căror efective de aproximativ 100.000 de militari, majoritatea americani, urmează să părăsească ţara până la sfârşitul lui 2014 şi să fie înlocuite de forţele afgane. “Inamicul, cu toată puterea lui militară, a fost (…) obligat să fugă”, se arată în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Accept: Decizia CJUE privind declaraţiile lui Becali despre homosexuali, importantă pentru cauzele de discriminare la angajare după orientarea sexuală

     “Decizia înseamnă mult, nu numai pentru Asociaţia Accept, sau nu numai pentru asociaţiile din România, înseamnă imens pentru organizaţiile active, pentru că decizia de azi, clarificând scopul directivei, este obligatorie pentru toate instanţele naţionale din statele membre ale Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că, atunci când judecătorii naţionali sunt confruntaţi cu cazuri similare în care angajatorii refuză angajarea pe criteriul orientării sexuale şi nu numai, judecătorii naţionali pot avea acest standard mult mai clar explicat”, a spus Romaniţa Iordache.

    Ea a precizat că este, în mare măsură, şi meritul “judecătorului naţional român”, care a înţeles că este o problemă la mijloc cu privire la aplicarea legislaţiei europene şi a cerut îndrumare din partea judecătorului european de la Luxemburg.

    “Cred că acesta trebuie să fie un exemplu pentru toţi judecătorii români, care ar trebui să înţeleagă că au un rol important în păstrarea şi respectarea standardelor europene cu privire la drepturile fundamentale, care sunt recunoscute oricăror cetăţeni, inclusiv cetăţenilor homosexuali”, a precizat Iustina Ionescu, arătând că procesul va fi continuat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Olguţa Vasilescu: Construcţia autostrăzii Piteşti – Craiova va începe anul viitor. Cât vor costa lucrările

     “Am avut emoţii că domnul Dragnea (ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, n.r.) ar putea să tragă autostrada de sud pe la Alexandria. Desigur, şi aceea era bună pentru noi, însă mai importantă pentru noi este autostrada Piteşti-Craiova, pentru că ne leagă de un alt oraş important pentru industria de maşini, iar Ford a cerut autostradă care să ne lege de Piteşti. Putem spune acum că vom avea autostradă până la Constanţa şi nu mai pot spune investitorii că nu pot veni la Craiova din cauza infrastructurii care nu le permite să-şi scoată producţia din fabrică”, a declarat primarul.

    Vasilescu a afirmat că există discuţii cu mai multe firme privind construcţia autostrăzii şi că aceasta va costa 1,5 miliarde de euro.

    “Se poartă discuţii cu mai multe firme interesate. Eu cred că lucrările nu vor începe mai devreme de anul viitor pentru că mai întâi trebuie să se facă exproprierile. Autostrada va costa 1,5 miliarde de euro”, a mai spus primarul Craiovei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Topul BOGAŢILOR din Marea Britanie: Miliardarul Lakshmi Mittal, liderul clasamentului timp de opt ani, detronat

     Miliardarul rus Alişer Usmanov, proprietarul grupului Metalloinvest şi acţionar important al clubului de fotbal Arsenal, a urcat în fruntea unui top al bogaţilor din Marea Britanie realizat de publicaţia Sunday Times, cu o avere estimată la 13,3 miliarde de lire sterline (20,3 miliarde dolari).

    Usmanov, în vârstă de 59 de ani, l-a detronat pe magnatul oţelului de origine indiană Lakshmi Mittal, care s-a menţinut timp de opt ani în fruntea clasamentului. În acest an, Mittal a coborât pe poziţia a patra, cu o avere de 10 miliarde de lire sterline (15,2 miliarde dolari), relatează RIA Novosti.

    Magnatul media de origine rusă Len Blavatnik ocupă locul al doilea, după ce şi-a triplat averea de la 3,4 miliarde de lire anul trecut la 11 miliarde de lire (16,8 miliarde dolari).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Schimbări importante pentru şoferi: fără detectoare de radar. Planurile pentru îmblânzirea şoferilor agresivi

    Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică proiectul “Strategiei Naţionale pentru Siguranţă Rutieră 2013-2020”, care urmează să fie aprobat de Guvern şi să intre în vigoare la doi ani după ce a fost creat, în 2011. Este vorba despre un document-cadru de politici publice pentru îmbunătăţirea traficului rutier din România, în condiţiile în care, pentru prima oară în ultimii 4 ani, numărul de morţi în accidente rutiere a crescut, în 2012. România, alături de celelalte ţări din UE, trebuie să reducă numărul victimelor din accidente rutiere cu 50% până în 2020.

    ► Lista numerelor interzise de Poliţa Rutieră: ce combinaţii nu mai ai voie să-ţi pui pe maşină

    Câteva prevederi îi vor afecta direct pe şoferi. Guvernul plănuieşte interzicerea detectoarelor de radar, introducerea camerelor video cu radar la nivel naţional, interzicerea ATV-urilor pe drumurile publice, crearea legislaţiei pentru introducerea sistemelor de imobilizare a autovehiculelor, dacă şoferul a băut (dispozitivele “alcolock”), sau reabilitarea şoferilor care rămân fără permis prin consiliere psihologică şi îngrijirea victimelor din accidente rutiere.

    Citiţi articolul integral aici 

  • Funeralii impozante şi controversate pentru Margaret Thatcher

     Regina Elizabeth a II-a a luat loc în primul rând, între cei 2.300 de invitaţi, în impozantul edificiu religios, pe jumătate în stil clasic, pe jumătate în stil baroc.

    “Funeraliile ceremoniale”, cu onoruri militare, relevă importanţa politică a fostului premier britanic, în perioada 1979-1990, deşi acestea se află cu o treaptă mai jos decât funeraliile naţionale organizate pentru ducele de Wellington, amiralul Nelson sau Churchill, cel care a contribuit la înfrângerea nazismului, plâns de întreaga naţiune în 1965.

    Înhumarea lui Churchill este ultima la care a asistat regina, cu titlu excepţional.

    Întregul Guvern şi premierul David Cameron, toţi foştii premieri britanici, inclusiv laburistul Tony Blair, care revendică în parte moştenirea baroanei, au luat loc în naos.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro