Artima Retail Investment Company SA a fost infiintata in anul 2001 de omul de afaceri roman Florentin Banu, fondatorul brandului de napolitane Joe. In 2004, reteaua a fost cumparata de Enterprise Investors, pentru 17 milioane euro. Numarul de magazine a ajuns intre timp la 21 de unitati, iar pentru acest an 2007, Artima mizeaza pe vanzari de 95 de milioane de euro.
In 2006, Carrefour a realizat in Romania vanzari de 451 milioane de euro fara TVA in 10 luni de consolidare (510 milioane de euro fara TVA intr-un an complet). Vanzarile la un curs valutar constant sunt in crestere cu peste 30% in primele 9 luni ale anului 2007. Carrefour Romania exploateaza la sfarsitul lunii octombrie, 10 hipermarket-uri.
Enterprise Investors este una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrala si de Est. Pana în prezent, Enterprise Investors a colectat sase fonduri, care totalizeaza 1,6 miliarde de euro.
Tag: comert
-
Carrefour preia supermarketurile Artima pentru 55 mil. euro
-
Bun venit in iRomania
Tocmai m-am intors din SUA. New York mai exact. Am vrut sa-mi cumpar un iPhone pentru mine, dar mi s-a spus ca cele cumparate de acolo nu functioneaza si in Europa. M-ar si mira sa functioneze“, comenteaza TheBroker, un student oradean in varsta de 21 de ani, pe blogul Netuality.ro. „Nu cred ca ii poti suspecta pe cei de la AT&T ca nu voiau sa-si faca vanzari. In ceea ce priveste decodarea… mi se pare ca in cazul iPhone ar fi acelasi lucru pe care l-a facut Becali cu Maybach-ul: l-a lovit cu ranga.“
Un telefon cumparat de la Apple din SUA nu va functiona decat in reteaua operatorului de telefonie mobila AT&T sau in cele ale operatorilor europeni cu care Apple a incheiat deja acorduri: O2 in Marea Britanie, T-Mobile in Germania, Telefónica in Spania si Orange in Franta. O alternativa adoptata de multi dintre posesorii de iPhone neabonati la aceste retele este insa decodarea telefonului, astfel incat sa functioneze in orice alta retea de telefonie mobila. In Romania, unde iPhone nu a fost inca lansat in mod oficial, telefonul ajunge deja decodat prin intermediul mai multor magazine online, bazate pe propriii lor importatori, care ocolesc IRIS (Integrated Romanian Information Systems), importatorul si distribuitorul autorizat al produselor Apple pe piata de aici.
„Pana acum s-au vandut deja la nivel de piata aproximativ 1.000 de telefoane iPhone“, estimeaza Mugur Cosmin Frunzetti, directorul general al MarketOnline.ro. Magazinul online a inceput sa vanda in urma cu doua saptamani telefonul mobil de la Apple, la un pret destul de mare, de aproximativ 630 de euro (2.100 de lei), in conditiile in care in SUA iPhone costa putin peste 280 de euro (in jur de 940 de lei). „Am pus spre vanzare un numar limitat, de 100 de telefoane. S-au vandut ca painea calda, stocul fiind in prezent epuizat, dar vom continua sa livram“, spunea Frunzetti la o saptamana de la lansarea telefonului, pe care il aduce din tarile europene prin intermediul unui importator roman al carui nume nu vrea sa-l dezvaluie.
„iPhone a generat aproape acelasi nivel de interes in Romania ca si in alte tari unde a ajuns“, recunoaste Catalin Boaru, directorul de marketing si comunicare al IRIS, companie care distribuie produse Adobe, Quark si Palm. „Din pacate, in acest moment impactul pe care-l va avea lansarea iPhone aici nu poate fi anticipat cu exactitate. Nu se cunoaste momentul lansarii si nici conditiile in care va fi comercializat“, adauga Boaru, cu toate ca in piata se zvoneste inca din august ca data lansarii va fi in ianuarie anul viitor. Canalele alternative prin care iPhone poate fi procurat si utilizat si in tarile unde nu a fost inca lansat oficial sunt considerate de IRIS ilegale. „Toate canalele de comercializare existente in prezent in Romania pentru iPhone sunt ilegale“, declara Boaru, cu justificarea ca, de vreme ce softul telefonului este modificat astfel incat acesta sa functioneze in orice retea de telefonie mobila, se trece in ilegalitate, iar Apple nu mai ofera garantie comerciala sau alte servicii suplimentare dupa achizitionare.
Dar daca eMag, cel mai mare magazin online din Romania, a anuntat ca nu are de gand sa includa in oferta companiei telefoane iPhone decat in momentul cand vor fi aduse oficial, alte companii incearca sa castige o bucatica din piata inainte de lansarea oficiala. Iar MarketOnline.ro nu este singurul magazin online de unde poate fi luat un iPhone decodat: telefonul este de gasit si pe site-urile magazinelor Cel, Digital Mall, Euro GSM sau Alex GSM, iar lista nu se opreste aici. La Salonul International de Automobile Bucuresti (SIAB), compania clujeana Arobs Transilvania Software, producator de aplicatii software si distribuitor de sisteme de navigatie, a prezentat un iPhone, cu promisiunea ca in urmatoarele doua luni va importa in jur de 500 de telefoane pe care urmeaza sa le puna pe piata la pretul de 765 de euro (aproximativ 2.550 de lei).
Inainte de aceste magazine, telefonul a aparut in Romania pe site-uri de licitatii precum okazii.ro inca din luna iulie, imediat dupa lansarea oficiala a telefonului in SUA la 29 iunie. Exista, evident, si romani care si-au procurat singuri telefonul, asa ca e greu de spus cine a fost primul roman care a achizitionat un iPhone. Probabil exemplul cel mai apropiat de realitate ar fi cel al unui terminal vandut pentru 1.000 de euro pe forumul macuser.ro, o comunitate a adeptilor produselor Apple, cu peste 1.850 de membri inscrisi. Iar printre primii romani care au testat un iPhone este Adrian Boioglu, un fost jurnalist roman plecat in SUA printr-un contract de munca. Pe data de 1 iulie, Boioglu a mers intr-un magazin AT&T din Miami, dupa care a postat poze cu telefonul si un clip video demonstrativ pe blogul sau. „Nu mi-am cumparat insa iPhone din patru motive: la momentul respectiv nu eram sigur ca il voi putea folosi si in Romania, personal nu imi place iTunes, vreau sa astept sa vad ce pregateste Google cu gPhone si inca astept urmatorul Blackberry cu WiFi“, spune el. Si in opinia lui Boioglu, telefonul de la Apple se vinde ilegal in Romania, „iar multi comercianti il livreaza prin metode indoielnice pentru a satisface pofta utilizatorilor romani de nou sau de lux, la preturi piperate, astfel incat profitul sa fie cat mai mare“.
La fel de greu e de estimat cate telefoane iPhone s-au vandut in Romania. „IRIS se fereste in acest moment sa comenteze astfel de aspecte, dat fiind faptul ca nu exista studii obiective pe baza carora sa se poata enunta o opinie pertinenta“, spune Catalin Boaru. Comentariul lui are in vedere si faptul ca vanzarile neautorizate de iPhone nu sunt un fenomen specific Romaniei, ci tuturor tarilor europene unde iPhone se vinde decodat. Punctul de vedere al IRIS ca astfel de vanzari sunt ilegale ramane neclintit, dar compania admite ca orice utilizator independent are dreptul sa isi procure pe cont propriu un telefon vandut pe alte piete, doar ca o face asumandu-si un risc personal, pentru ca in momentul in care decodeaza telefonul, nicio defectiune tehnica nu va fi acoperita de Apple.
De cealalta parte, pozitia magazinelor care au ales sa comercializeze telefonul este ca avem de-a face cu o piata cat se poate de legala. „Cei care spun ca este ilegal compara actiunile noastre cu vanzarea de copii ilegale ale sistemului de operare Windows al Microsoft“, comenteaza Frunzetti. „Windows se vinde ca atare, ca un produs software de sine statator. Nu vine preinstalat pe computere, acestea pot functiona si cu alte sisteme, pe cand iPhone nu poate functiona fara softul deja instalat de Apple, soft inclus in pretul de vanzare“, continua directorul general al MarketOnline, sustinand ca softul instalat pe telefoanele vandute in Romania nu este o copie, ci un soft original din care americanii (cei ce l-au vandut importatorului roman) ar fi eliminat un element care restrangea folosirea iPhone la o singura retea de telefonie mobila. „Noi nu decodam telefonul in niciun fel, ci il vindem asa cum il cumparam si noi in mod legal, pe baza de documente fiscale si dupa ce au fost indeplinite formalitatile vamale. Nu il achizitionam de pe eBay sau de la persoane fizice“, completeaza Frunzetti. Mai mult, spune el, din cele aproximativ un milion de telefoane vandute in SUA, „peste 30% pot fi folosite si in alte retele decat cea a AT&T, iar Apple nu a actionat prin justitie impotriva celor care au decodat sau folosit aceste telefoane“.
-
Daca nu totul, macar ceva
Viata noastra nu va fi usoara“, admite Jose Toscano, directorul general al Millennium Bank Romania, referindu-se la tintele stabilite in planul de afaceri al bancii portugheze si pe care trebuie sa le atinga intr-un climat de competitie puternica. Pana in 2010, banca pe care o conduce ar trebui sa ajunga sa detina o cota de piata de 1,5%, iar pana in 2013 ar trebui sa urce la 2,3%. Demers ambitios, mai ales daca este privit prin prisma eforturilor pe care mai bine de jumatate dintre bancile romanesti le fac de ani buni, fara a reusi sa atinga insa decat 1-1,5% cota de piata.
Ultima dintre nou-venitii pe piata bancara de la noi, Millennium Bank Romania tinteste persoanele cu venituri mari, intreprinderile mici si mijlocii si companiile mari, declara saptamana trecuta Filipe Pinhal, presedintele grupului portughez. Finantarea consumului – zona de afaceri din care bancherii din Romania realizeaza cea mai consistenta parte a profiturilor ñ va fi facuta printr-o retea separata de unitati, respectiv prin centrele de credit Millennium. Reteaua de sucursale este formata din 39 de unitati prezente in noua judete, iar pana la finele anului portughezii vor mai deschide inca doua. Dintre acestea, 30 vor fi centre de credit – unitati de circa 70-80 de metri patrati in care lucreaza 3-4 oameni de vanzari -, 11 vor fi centre financiare (cu un spatiu de 200-275 de metri patrati) si un punct de lucru va deservi segmentul de private banking.
Pastrand acelasi model si proportie intre unitatile de consum si cele comerciale, in urmatorii doi ani reteaua se va extinde insa, precizeaza Jose Toscano. Astfel ca, la orizontul anului 2010, sigla purpurie a portughezilor ar trebui sa fie vizibila in 100 de unitati, dintre care 80 vor fi dedicate finantarilor de consum (care vor oferi insa si credite pentru locuinte, alaturi de finantari pentru nevoi personale si carduri de credit). In incercarea de a convinge clientii romani, portughezii mizeaza mult si pe canale alternative (internet banking), iar tranzactiile se vor putea efectua non-stop la bancomatele ce permit pe langa retragerea de numerar si depuneri si rambursari de rate.
Decizia Millenium bcp de a intra pe piata romaneasca printr-o investitie „de la zero“, dupa ce au pierdut Banca Comerciala Romana in fata austriecilor de la Erste Bank, a fost catalogata ca o miscare riscanta. Aglomeratia de piata romaneasca si prezenta de multi ani a marilor grupurilor financiare europene nu pare a mai lasa prea mult loc de miscare noilor veniti. Dintre cei mai mari jucatori din domeniul bancar la nivel regional, doar belgienii de la KBC nu au aici o prezenta foarte consistenta, potrivit unui studiu realizat de curand de italienii de la UniCredit.
Piata bancara din regiune este dominata de sapte „grei“, din care sase au o prezenta importanta si in Romania: UniCredit, Erste, Raiffeisen, Groupe Societe Generale, IntesaSanPaolo si OTP Bank. Si chiar daca, dupa ce a participat la procesele de privatizare de la BCR si la CEC, KBC a optat sa nu intre direct sau prin vreo alta achizitie pe piata bancara romaneasca, nici grupul belgian nu lipseste din peisaj. In 2006 a facut un prim pas pe piata locala prin preluarea unei companii de leasing, Romstal Leasing si, imediat dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, a notificat BNR pentru obtinerea pasaportului european. Pentru moment, belgienii nu au facut miscari vizibile pentru a se lansa pe alte zone de activitate, dar „ambitia noastra pe termen lung este sa oferim intreaga gama de servicii financiare“, spunea nu cu mult timp in urma directoarea de comunicare a grupului, Viviane Huybrecht.
De la inceputul anului, 77 de institutii de credit europene au notificat BNR pentru a oferi servicii financiare in mod direct pe piata romaneasca, in baza liberei circulatii a serviciilor financiare. Printre acestea se numara multe nume cu mare greutate, prezente sau nu in mod direct pe piata, precum Barclays Bank, BNP Paribas, Crédit Suisse, Danske Bank, Goldman Sachs, HSBC.
Un alt grup belgian, Fortis, si el interesat de BCR si CEC, a preluat la randul sau o firma de pe piata locala de leasing – Global Finance -, intrand insa ulterior si pe piata de factoring (printr-un parteneriat cu Compania de Factoring) si pe cea bancara. Astfel, Fortis va oferi (in baza autorizatiei primite de la BNR incepand cu luna iulie) servicii bancare marilor companii, lasand deoparte pentru moment piata de retail. Operatiunile belgienlor din Romania – despre care nu au fost prezentate prea multe detalii – sunt conduse de Nicolae Surdu, fost vicepresedinte al CreditEurope Bank (fosta Finansbank Romania) si isi au sediul central in centrul de afaceri S-Park. Fortis nu este insa singura institutie financiara europeana care isi deschide o sucursala locala, in conditiile in care si casa de economii spaniola laCaixa a obtinut autorizatia de la BNR pentru a incepe operatiunile de la jumatatea lunii iulie.
Tot pe varianta deschiderii unei sucursale (reglementata de autoritatile competente din tara de origine, nu de catre BNR) au mers si cipriotii de la Bank of Cyprus, care au obtinut licenta de functionare inca de la sfarsitul anului trecut. Potrivit planurilor anuntate anterior, cipriotii se vor concentra in primii ani pe zona de finantare a intreprinderilor mici si mijlocii si pe sectorul corporatist, avand insa pe termen lung in vizor si sectorul de retail. Pana una alta, Bank of Cyprus opereaza in Romania cu o singura unitate, urmand ca a doua sa fie deschisa in curand, dar si cu o companie de leasing care si-a inceput activitatea in primavara acestui an.
Pentru un jucator ce porneste de la zero pe piata bancara de retail, asa cum o fac portughezii de la Millennium acum, structura sistemului bancar romanesc face cu atat mai dificila dezvoltarea afacerii, in conditiile in care aproape 90% din activele bancare sunt detinute de grupuri straine, si nu de mici banci locale. Si totusi, presedintele Millennium bcp, Filipe Pinhal, prefera sa vada partea plina a paharului: Romania are perspective importante de crestere economica si implicit a sectorului financiar, iar decizia de a porni o investitie greenfield a fost luata „dupa ce am studiat cu atentie tara, economia si sectorul financiar“.
Mai concret, portughezii mizeaza pe existenta in Romania a 18 milioane de persoane care pot ajunge sa aiba o relatie cu o banca sau alta (asa numita populatie bancabila), pe nevoile de finantare (dovedite si de cresterile puternice ale creditului neguvernamental din ultimii ani) si pe dezvoltarea segmentului de populatie cu venituri mari. In segmentul de clienti cu venituri peste medie, portughezii au, de altfel, si cea mai buna rata de „vanzari incrucisate“, dupa cum arata raportul financiar pe prima jumatate a anului 2007. In Portugalia, spre exemplu, rata de cross-selling era in iunie 2007 de 6,06 produse per client cu venituri peste medie, 3,67 pe client „de masa“ si 5,45 pe companiile mici si mijlocii. O cifra interesanta, in conditiile in care bancile romanesti vand in medie doar 2-2,5 produse per client obisnuit.
-
Raftul cu calculatoare
Din totalul de peste un miliard de euro, cat va atinge anul acesta intreaga piata de retail de echipamente electronice, electrocasnice si IT&C, aproximativ un sfert provine strict din vanzarea pe acest din urma segment, potrivit specialistilor din domeniu. Mizand pe potentialul pietei, Octavian Radu, presedintele grupului RTC, a adaugat in 2003 lantului de retail Diverta si componenta IT&C, trei ani mai tarziu dupa infiintarea companiei. Numai ca, in umbra jucatorilor puternici din piata, Diverta a avut in 2004 o cota de piata de numai 2-3% si venituri din vanzarea de echipamente IT&C de 2,6 milioane de euro, cifra care ar putea parea mica in comparatie cu piata, dar in fond normala pentru o companie aflata la inceput pe acest segment.
„Pe atunci, pozitionarea lantului de retail pe partea de IT&C era dificil de realizat, in lipsa unui brand puternic, motiv pentru care s-au luat in calcul modalitatile de crestere organica a vanzarilor“, explica Radu. Compania a avut doua posibilitati in acest sens. Pe de-o parte, ar fi putut construi de la zero un subbrand Diverta care sa comercializeze produsele IT&C, specializandu-se strict pe acest segment, insa timpul necesar unui brand nou pentru a ajunge la maturitate poate insemna o intarziere importanta in procesul de dezvoltare a unei companii. Pe de alta parte, exista varianta achizitionarii unui brand deja consolidat in zona de retail IT&C, brand care sa fie asimilat de catre Diverta. Octavian Radu a considerat ca aceasta a doua solutie este fezabila si, prin urmare, a investit cinci milioane de euro pentru a cumpara Best Computers, un brand cu notorietate pe piata de retail IT&C.
Interesul RTC pentru Diverta este lesne de inteles. Zona de IT a lantului de retail nu era cunoscuta aproape deloc ca brand si, dupa cum spunea Octavian Radu la scurt timp dupa tranzactie, „pe un spatiu de 400 de metri patrati in care vindem carte nu aveam performantele Best pe spatii de 200 de metri patrati“. „Aveam deja experienta vanzarilor de carte, film, muzica si jocuri, segment unde suntem numarul unu dupa cifra de afaceri, numai ca voiam sa castigam teren si pe partea vanzarilor de IT“, explica Radu decizia.
Tranzactia a fost finalizata la sfarsitul anului 2005, dar efectele au inceput sa se vada anul trecut, dupa ce Diverta a investit o parte din cele 5 milioane de euro cheltuite pentru aceasta tranzactie pentru a crea raioane separate, sub brandul Best Computers, in toate cele 77 de magazine. Oricum, dupa cum spune presedintele RTC, intreaga investitie a fost amortizata in mai putin de un an de la finalizarea tranzactiei.
„Pe baza know-how-ului pe care il aduce Best Computers, vanzarile Diverta pe segmentul IT&C au explodat in ultimii doi ani“, spune Radu, avand in vedere rezultatele financiare ale lantului de magazine strict din vanzarea de echipamente IT&C. In primul an de prezenta Best Computers in Diverta, vanzarile au crescut cu peste 100%, de la 4,5 milioane de euro in 2005 la peste 9,9 milioane de euro anul trecut. Comparand tot cu anul in care a fost facuta tranzactia, cifra de afaceri a Diverta pe segmentul echipamentelor IT&C aproape ca se va tripla anul acesta. In primul semestru din 2007, raionul de produse IT&C a avut vanzari de 4,7 milioane de euro, iar pentru intregul an, Dan Rosu, directorul general al Diverta, estimeaza vanzari de peste 11 milioane de euro, in crestere cu 30% fata de anul precedent.
Prin urmare, si-a atins Radu obiectivele de crestere organica in cadrul Diverta? Avand in vedere evolutia vanzarilor, presedintele RTC afirma convins ca da. Mai este, de altfel, si un alt aspect care trebuie luat in considerare. In 2006, compania a inchis opt magazine Best Computers, considerate neprofitabile, si a renuntat in medie la 30% din personalul pe magazin, strategie care a dus la cresterea profitabilitatii operatiunilor in ansamblu. „Chiar si in urma acestor inchideri de magazine, se ajunge in fapt la o crestere organica mai mare fata de evaluarea sintetica a businessului, in cifre“, sustine Radu.
-
Biblia comerciantilor
Hedging-ul este o strategie de acoperire a riscului de variatie defavorabila a pretului unui activ, fie ca este vorba de bunuri, fie ca se refera la o valuta. De fapt, este vorba de o modalitate de asigurare contra riscurilor ce pot aparea la o investitie.
RISC: Exportatorii pot inregistra importante pierderi financiare din cauza devalorizarii monedei in care se incaseaza (valute), in raport cu moneda in care se fac platile (de cele mai multe ori, leul).
PREVIZIUNE: Volatilitatea ridicata a pietei monetare asteptata pentru anul viitor poate face imposibila estimarea unui curs la o data anume.
STRATEGIE: Pentru a se asigura impotriva unei modificari defavorabile a cursului, companiile pot apela la hedging. O strategie perfecta reduce riscul la zero (cu exceptia costului operatiunilor de hedging). Cea mai folosita strategie de hedging este cumpararea unor contracte derivate (futu-res si options).
EXEMPLU: O companie trebuie sa incaseze, peste 3 luni, 10 milioane de euro, dar ulterior trebuie sa achite facturi, salarii etc. in lei. Riscul este ca leul sa se aprecieze in raport cu moneda unica fata de prezent, data la care a livrat produsele si a taiat factura, pe baza unui anumit cost.
SOLUTIA: Vanzarea, pe piata futures, cu scadenta peste trei luni, a 10 milioane de euro, la un curs stabilit in prezent. Daca leul se apreciaza, vanzatorul castiga. Teoretic (acest lucru nu se intampla de fapt, doar se lichideaza pozitia), profitul vine din achizitia euro mai ieftin din piata si vanzarea la pretul stabilit prin contract, mai mare.
Daca insa riscul estimat nu se produce, iar leul se depreciaza in raport cu euro, castigul din schimbarea pe piata a valutei, poate acoperi (macar partial) pierderea din contractul futures.