Blog

  • Alt scandal sexual cu un oficial francez – de data asta pentru pedofilie

    Luc Ferry, care a detinut portofoliul Educatiei intre 2002-2004,
    a afirmat ca un “fost ministru” a fost “prins la Marrakesh intr-o
    orgie cu baieti mici”, dand asigurari ca aceste informatii au fost
    aduse atunci la cunostinta “celor mai inalte autoritati ale
    statului”, intre care inclusiv a premierului de la acea vreme.

    Declaratiile lui Ferry au generat tulburari in cadrul intregii
    clase politice, iar mai multe personalitati din cadrul majoritatii
    parlamentare l-au somat sa ofere justitiei un nume si fapte
    precise. Ancheta a fost incredintata unei brigazi de protectie a
    minorilor din cadrul politiei judiciare pariziene.

    Fostul prim-ministru francez, Jean-Pierre Raffarin, a dat
    asigurari pe blogul sau ca n-a avut niciodata cunostinta de astfel
    de fapte, dand astfel de inteles ca incidentul nu s-a petrecut in
    timpul mandatului sau. Unul dintre cei vizati de acuzatiile lui
    Ferry ar putea fi, conform presei franceze, socialistul Jack Lang,
    cel ce a ocupat fotoliul Culturii si al Educatiei pana in 2002,
    cand i-a luat locul Luc Ferry. Mandatul lui Raffarin s-a incheiat
    in 2002.

  • Topul celor mai deprimante 10 locuri de munca (GALERIE FOTO)

    Evident, nu inseamna ca oricine lucreaza ca infirmiera, ospatar,
    profesor, vanzator sau contabil – unele dintre locurile de munca
    indicate in galeria foto si unde incidenta episoadelor de depresie
    de-a lungul unui an, studiata in SUA, este cea mai mare – ar trebui
    neaparat sa-si schimbe locul de munca.



    “Sunt anumite aspecte la orice loc de munca de natura sa favorizeze
    in principiu depresia. Dar si cei mai stresati angajati au sanse
    mai mari sa-si invinga stresul, daca reusesc sa aiba grija de ei si
    sa aiba parte de un sprijin adecvat”, afirma medicul Deborah Legge,
    consilier pentru sanatate mintala din Buffalo, citata de
    Health.com.

  • Boagiu: Asiguram bilete la business class pentru firmele straine care nu isi respecta contractele

    Boagiu a declarat, intr-o conferinta de presa la Husi, ca
    “debandada din implementarea contractelor pe constructii de
    drumuri, cai ferate si cai navale in Romania trebuie sa se
    opreasca”. “Prin noile contracte toti constructorii sunt obligati
    sa aiba grafice de executie cu sase termene intermediare.
    Nerespectarea unuia dintre ele atrage dupa sine o penalizare de
    500.000 de euro, iar pentru fiecare zi de intarziere o suplimentare
    de 0,1 la suta pe zi din valoarea contractului. In momentul in care
    se ajunge la o valoare de 15 la suta din contract, atunci acesta se
    reziliaza. Stiu ca nu a placut acest lucru, nici rezilierile care
    au fost pana acum si nici penalitatile care le-am aplicat, de 40 de
    milioane de euro in ultimele zile pentru constructorii de drumuri
    si inca 24 de milioane de euro pentru firma care executa
    reabilitarea caii ferate de pe Valea Prahovei. Nu place nimanui,
    dar debandada din implementarea contractelor pe constructii de
    drumuri, cai ferate si cai navale in Romania trebuie sa se
    opreasca”, a afirmat Anca Boagiu.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cand ursul fura mancarea turistilor din padure

    “Mai istet decat ursii de rand”, cum ii place lui sa spuna, Yogi
    este permanent cu un pas inaintea padurarului Smith (Tom Cavanagh)
    si ii da acestuia mari batai de cap.

    Nastrusnicul Yogi nu va mai fi insa cea mai mare problema a
    Parcului Jellystone, din momentul cand primarul Brown (Andrew Daly)
    se hotaraste sa vanda rezervatia pentru a acoperi pierderile
    bugetului local. Cum Brown nu se va da in laturi de la nimic pentru
    a-si duce planul la bun sfarsit, Yogi si Boo Boo se aliaza cu
    padurarul Smith si Rachel (Anna Faris), noua lor prietena,
    incercand sa salveze parcul, singurul camin pe care l-au avut
    vreodata.

    Bazat pe celebrele personaje de desene animate create de Hanna si
    Barbera, filmul “Ursul Yogi” combina tehnica live-action cu
    animatia si tehnologia de ultima generatie. Povestea lui Yogi si a
    lui Boo Boo prinde viata in “Ursul Yogi”, o aventura plina de umor
    si actiune care va incanta publicul de toate varstele.

  • Avocatul lui Dominique Strauss-Kahn este convins ca acesta va fi scos de sub acuzare

    “Nu vreau sa intru deocamdata in detaliile acestui caz, dar sunt
    increzator, nu cred deloc ca Strauss-Kahn ar fi vinovat de faptele
    care i se reproseaza si pot sa prezic ca va fi scos de sub
    acuzare”, a afirmat avocatul Benjamin Brafman, intr-un interviu
    acordat canalului de televiziune francez M6. Fostul director al
    Fondului Monetar International, pe care o camerista l-a acuzat de
    agresiune sexuala si tentativa de viol, va comparea luni in fata
    justitiei. Brafman, care a refuzat sa dea interviuri de la
    declansarea scandalului, a acceptat propunerea M6 deoarece “era
    vorba mai degraba de un portret al sau decat de ultimul sau caz”, a
    afirmat Etienne Truchot, unul dintre cei doi jurnalisti francezi
    care au discutat cu avocatul american.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alegeri locale in Republica Moldova: 13 candidati la Primaria Chisinaului

    Mai mult de 2,6 milioane de alegatori sunt asteptati la urne in
    intreaga tara, 660.000 fiind inscrisi numai pe listele electorale
    de la Chisinau, unde au fost deschise si 300 de sectii de vot.
    Birourile de vot s-au deschis la ora 7.00 si se vor inchide la ora
    21.00. Pentru alegerile locale au fost tiparite peste 7,4 milioane
    de buletine de vot, dintre care 5,7 milioane in limba romana si
    peste 1,7 milioane in limba rusa. Buletinele de vot de la Comrat au
    2,12 metri lungime, acestea fiind tiparite sub forma de brosura
    format A4. Centrul de investigatii sociologice CBS-AXA, Institutul
    pentru Politici Publice si Institutul European de Studii Politice
    din Moldova urmeaza sa prezinte un exit-poll, realizat la comanda
    Publika TV. Pentru realizarea sondajului au fost acreditati 190 de
    operatori, iar rezultatele vor fi anuntate imediat dupa inchiderea
    centrelor de vot.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eruptia vulcanului Puyehue, din Chile: coloana de gaze de 10 km si peste 10 cutremure puternice

    Serviciul national de geologie (Sernageomin) din Chile a anuntat
    ca intrarea in eruptie a vulcanului a provocat “o explozie care a
    dus la formarea unei coloane de gaze cu o inaltime de circa 10
    kilometri”. Guvernul chilian a ordonat sambata dupa-amiaza
    evacuarea a circa 3.500 de persoane din 20 de localitati situate in
    apropierea vulcanului, la 870 de kilometri sud de Santiago si in
    apropiere de granita cu Argentina. In zona au fost resimtite mai
    mult de zece miscari seismice puternice , de magnitudine 4, si alte
    circa 100 de mai mica intensitate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doreste domnul o liposuctie?

    Chiar daca femeile recurg in continuare la chirurgie estetica in
    numar mai mare, a devenit acceptabil si pentru barbati sa incerce
    sa scape de un exces de tesut adipos plasat intr-un loc nepotrivit,
    de pielea care atarna la gat dupa o anumita varsta sau sa-si mai
    aranjeze urechile.

    Pana si barbatii mai tineri apeleaza la asemenea retusuri, mai ales
    ca progresele inregistrate in materie de tehnici operatorii le
    permit sa plece repede acasa, stiut fiind ca in general barbatii
    vor sa se intoarca repede la lucru.

    Motivele care-i imping sa apeleze la metode chirurgicale de
    imbunatatire a aspectului fizic sunt dorinta de a se mentine
    competitivi intr-un mediu profesional dominat de tineri, divortul,
    multi dintre cei divortati vrand sa arate mai bine pentru a-si gasi
    o noua partenera sau chiar dorinta de a capata un aspect mai
    masculin, in cazul celor foarte tineri care solicita reducerea
    sanilor.

    Un alt motiv il reprezinta schimbarea imaginii idealului masculin
    fata de acum niste de zeci de ani, afirma specialistii, care sustin
    ca barbatii din filmele anilor ’40-’50 aveau muschii mult mai putin
    reliefati, fata de vremurile actuale, cand se promoveaza o alta
    imagine, prin figurinele unor eroi de benzi desenate sau prin
    intermediul revistelor pentru barbati.

    Pe de alta parte, desi acum nu se mai tem sa se lase vazuti apeland
    la clinici de chirurgie estetica, barbatii sunt mai nemultumiti
    decat femeile de rezultatele retusurilor solicitate, lucru datorat,
    spun specialistii, in parte faptului ca acestia nu stiu sa-si
    exprime suficient de bine asteptarile fata de chirurgi.

  • Crimele care au schimbat guverne si au intors cursul istoriei

    Autorul acestui volum de istorie tematica se straduieste sa ne
    comunice ca omenirea a incercat, de mii de ani incoace, sa-si
    rezolve problemele politice (si) prin intermediul asasinatelor.
    Uneori a izbutit, alteori nu, de fiecare data insa consecintele
    acestor gesturi violente au fost vizibile si au schimbat cursul
    istoriei. “Uciderea dusmanului era vazuta, si in unele tari inca
    mai este, ca o modalitate acceptabila de rasturna guverne. Nu-ti
    place conducatorul? Impusca-l. Arunca-l in aer. Injunghie-l.
    Otraveste-l. Metodele de a ucide sunt aproape nelimitate.”

    Portretul fiecarui astfel de asasinat incepe printr-o biografie a
    personalitatii ucise (sau care a fost victima unei incercari de
    asasinat: presedintele Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea), o
    fixare a cadrului politic al vremii si a locului unde s-au
    desfasurat evenimentele, continua prin descrierea asasinului si a
    mobilurilor sale (politic sau psihiatric explicabile) si se incheie
    printr-o incercare de delimitare a urmarilor. In secolul trecut,
    natura asasinatului a cunoscut o noua schimbare, cand terorismul
    sponsorizat de stat a inceput sa fie folosit pentru atingerea
    scopurilor politice.

    De aici si intrebarea fundamentala: este oare drept din punct de
    vedere moral ca un lider ales democratic sa ordone asasinarea
    conducatorului altei natiuni? O intrebare pertinenta, daca stam sa
    ne gandim fie si numai la recenta scoatere din joc a lui Osama bin
    Laden, o intrebare careia Donnelley ii ofera un raspuns in coada de
    peste: “Oricat de greu ne-ar fi sa recunoastem, asasinatul politic
    poate uneori sa functioneze. Dupa cum demonstreaza aceasta carte,
    bombele si gloantele pot fi infinit mai puternice decat urna de
    vot”.

    Paul Donnelley, “Asasini si asasinate”, Editura Litera,
    Bucuresti, 2011

  • Cum se schimba pionii pe tabla de sah a pietei telecom

    Schimbarile de management in domeniul telecomunicatiilor par sa se tina lant. De la finalul anului incoace, in fotoliul de director executiv al trei dintre operatorii telecom din piata au venit personaje noi, iar o astfel de miscare ar putea avea loc chiar in cadrul unui al patrulea operator, desi nu exista o confirmare a zvonurilor din piata si nici o decizie luata in acest sens. Mai exact este vorba despre Vodafone, UPC si acum Orange, in timp ce semnul de intrebare este pus asupra Romtelecom, miscari care vin in contextul unei piete din ce in ce mai dificile si mai competitive, descrisa prin declin, venituri in scadere pentru majoritatea companiilor si un numar mai mic de clienti.

    Vodafone Romania anunta la finele anului trecut ca din decembrie carma companiei va fi preluata de spaniolul Inaki Berroeta, dupa ce Liliana Solomon, cea care a condus timp de cinci ani operatorul si care a avut in ansamblu misiunea de a optimiza operatiunile pe piata locala si de a redesena structura de cost, a preluat o pozitie la nivel international. Dupa nici o luna, in ianuarie anul acesta, cel mai mic operator din piata dupa venituri, UPC, a traversat o schimbare asemanatoare, americanul Jack Mickaloff fiind inlocuit de directoarea financiara Severina Pascu. Cat despre Romtelecom, se vorbeste in piata despre retragerea din functie a lui Yorgos Ioannidis, executivul care a reorganizat din 2007 incoace intreaga companie, conducerea urmand sa fie preluata de Stefanos Theocharopoulos, seful Cosmote, operator care imparte acelasi actionariat cu Romtelecom. Doar la RCS&RDS si Cosmote nu se pune problema unor astfel de miscari, in primul caz pentru ca proprietarul, discretul om de afaceri Zoltan Teszari, a fost destul de consecvent in ce priveste conducerea companiei, iar in al doilea caz pentru ca operatorul este singurul care creste, evoluand impotriva curentului, situatie care multumeste atat managementul actual, cat si actionarii.

    Schimbarea de saptamana trecuta de la varful Orange Romania a venit, chiar si in acest context, ca o surpriza pentru industrie. Thierry Millet, fostul director comercial al operatorului timp de patru ani numit director executiv odata cu retragerea britanicului Richard Moat, isi va continua cariera in Franta, locul sau urmand sa fie luat din luna iulie de Jean-François Fallacher (45 de ani). Miscarea pare neasteptata poate si pentru ca mandatul lui Millet a fost destul de scurt – a preluat pozitia interimara la inceputul lui 2009, a fost numit CEO cu responsabilitati depline dupa cateva luni si nici doi ani mai tarziu are loc o noua schimbare de management. “Desi mandatul meu se termina pe 30 iunie, i-am spus din martie lui Olaf Swantee (vicepresedintele executiv pentru Europe & Sourcing al grupului France Telecom) ca nu mai pot ramane si ca trebuie sa plec in Franta pe fondul unor probleme personale”, a explicat Millet, cu completarea ca a acumulat deja o experienta de zece ani in zona de operatiuni si ca implicit avea nevoie de o schimbare. Va prelua acum pozitia de vicepresedinte al diviziei Payment si Contactless in cadrul France Telecom, coordonand astfel activitatile de plati prin telefonul mobil si dezvoltarea serviciilor de plati electronice in tarile in care este prezent grupul, un segment care va lua tot mai mult amploare pentru companiile de telecom in urmatorii ani.