Tag: ue

  • Costurile ieşirii unei ţări din zona euro: între 9.500 şi 11.500 de euro/locuitor în primul an

    Conform unui raport al UBS citat de presa elenă, consecinţele ieşirii unei ţări cu finanţe slabe din zona euro ar fi incapacitatea de plată a datoriilor statului, falimente în rândul companiilor, o prăbuşire a sistemului bancar şi a comerţului cu exteriorul. În plus, moneda naţională a ţării respective ar cădea cu circa 60% faţă de euro, neputând să ajute economia să depăşească dezavantajele părăsirii zonei euro.

    Banca estimează la 9.500-11.500 de euro pe cap de locuitor costurile implicate numai în primul an de părăsirea zonei euro de către o ţară cu finanţe slabe, pentru a scădea la 3.000-4.000 de euro în anii următori. În total, costurile ar echivala cu 4-50% din PIB în primul an.

    Pentru o ţară cu finanţe puternice, ca Germania, consecinţele părăsirii zonei euro ar însemna falimente de companii, nevoia recapitalizării sistemului bancar şi prăbuşirea comerţului cu exteriorul. Pentru fiecare adult şi copil german, costurile ar fi de 6.000-8.000 de euro în primul an – echivalentul a 20-25% din PIB – şi de 3.500-4.500 în anii următori.

    Prin comparaţie, costul salvării Greciei, al Irlandei şi al Portugaliei în eventualitatea unei intrări a acestora în incapacitate de plată ar depăşi doar cu puţin 1.000 de euro pe cap de locuitor în cheltuieli totale.

    Fragmentarea zonei euro ar implica, de asemenea, costuri politice, întrucât conceptul de Europă unită şi autoritatea ei ca atare pe scena internaţională ar deveni desuete şi ar apărea riscuri de război civil ori de ascensiune a unei guvernări autoritare sau militare.

  • “Tsunami-ul” federalist loveşte Europa. De ce am trăi mai bine cu Statele Unite ale Europei decât fără ele?

    Fostul cancelar german, social-democratul Gerhard Schroder, pretinde, de-a dreptul, transformarea Comisiei Europene într-un veritabil guvern european şi federalizarea Uniunii Europene.

    Săptămâna trecută, ministrul german de finanţe Wolfgang Schauble a adus în discuţie revizuirea Tratatul de la Lisabona (versiune consolidată a tratatelor Uniunii Europene), semnat în 2007 şi intrat în vigoare în 2009, pentru a da responsabililor de la Bruxelles o marjă mai mare de manevră în domeniul economic. Nu mai departe de acum trei săptămâni, preşedintele Traian Băsescu vorbea de Statele Unite ale Europei ca soluţie la păstrarea poziţiei Europei ca mare putere pe scena lumii.

    Ultimul venit în clubul federaliştilor: italianul Mario Draghi care peste nici două luni va prelua fotoliul de şef al BCE şi care cere şi el modificarea Tratatului de la Lisabona, pe considerentul că nu pieţele, ci construcţia inadecvată a UE stă la baza ultimului val al crizei în zona euro.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cat mai dureaza pana intram in spatiul Schengen?

    “Aşteptările noastre trebuie să fie extrem de prudente, să fim foarte clari ce putem obţine maximum şi să nu cumva să încercăm să ne creăm aşteptări care nu vor putea fi realizate”, a spus Leonard Orban.

    În ceea ce priveşte Mecanismul de Verificare şi Cooperare în domeniul justiţiei (MCV), Orban a spus că speră ca la mijlocul anului viitor să poată fi finalizat acest mecanism: “Este evident că această finalizare nu va fi doar rezultatul unui demers diplomatic, ci în primul rând al continuării reformelor profunde în domeniul judiciar”.

    Numele fostului comisar european este vizat pentru postul nou-înfiinţat de ministru al fondurilor europene, însă Orban nu a dorit să facă comentarii referitoare la subiect.

    Primul-ministru Emil Boc a declarat tot în această săptămână că se aşteaptă ca în luna septembrie să fie asigurată aderarea României la spaţiul Schengen în cursul anului viitor, iar ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a afirmat că speră ca România să obţină un consens la Consiliul JAI (Justiţie şi Afaceri Interne) din 22 septembrie pentru aderare, dar că nu vrea să fie “euforic” în această privinţă. Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat însă convins, la întâlnirea cu ambasadorii, că aderarea la spaţiul Schengen va avea loc în acest an, în urma Consiliului JAI.

  • Noi probleme pentru Grecia? Discuţiile cu misiunea UE-FMI-BCE, suspendate timp de 10 zile

    Misiunea instituţiilor financiare internaţionale se află în vizită la Atena pentru a evalua dacă Grecia a îndeplinit condiţiile de care depinde acordarea următoarei tranşe din pachetul de asistenţă financiară externă.

    Discuţiile vor fi reluate în zece zile, a declarat un reprezentant al ministerului elen al Finanţelor, deşi oficialii greci indicaseră anterior că negocierile se vor desfăşura fără întreruperi.

    Guvernul elen şi creditorii internaţionali au anunţat joi că Grecia va rata ţintele de deficit bugetar pentru acest an, însă cele două părţi nu au căzut de acord privind marja cu care vor fi depăşite şi care sunt motivele derapajului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dacă UE se “rupe”, opţiunea României nu mai rămâne decât adoptarea rapidă a euro

    “În cazul unui eşec (al unui acord privind salvarea znei euro – n.n.) este clar că se va merge într-o logică a Europei cu două viteze. Trebuie să se analizeze foarte clar care sunt opţiunile noastre. Şi ele sunt îndeplinirea condiţiilor formale şi informale astfel încât să aderăm cât mai rapid la zona euro”, spune Leonar Orban.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • ATEBank îşi va mări cu 20 mil. euro participaţia la filiala din România

    ATEBank România a făcut cunoscut, la jumătatea lui august, că AGA se va reuni la 16 septembrie pentru aprobarea majorării de capital cu 84.472.000 de lei (19,98 mil. euro), ceea ce va creşte valoarea capitalului la 52,26 milioane de euro. ATEBank controlează 74,12% din ATEBank România, restul fiind deţinut de International Finance Corporation, divizie a Băncii Mondiale (15%) şi de Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti (7,36%).

    ATEBank (Banca Agricolă a Greciei) a terminat anul trecut cu o pierdere de 438 milioane de euro, după o pierdere de 452 milioane de euro în 2009. A fost singura bancă elenă care a ratat testul european de soliditate financiară din vara lui 2010 şi una dintre cele două care l-au ratat anul acesta, cealaltă fiind Eurobank.

    Conform Autorităţii Bancare Europene, care a realizat testul de anul acesta, ATEBank ar avea nevoie de fonduri suplimentare de 713 milioane de euro ca să ajungă la rata minimă admisă de adecvare a capitalului de rang I (5%). Oficialii băncii au precizat însă că provizioanele de 750 de milioane de euro, absente din calculul rezultatelor testului, şi o emisiune de obligaţiuni convertibile de 235 de milioane de euro, planificată pentru finele lui 2012, o vor ajuta să ajunga în timp util la rata de adecvare a capitalului de 5%.

    Conform planului de restructurare aprobat de Comisia Europeană, banca elenă urmează să renunţe la operaţiunile din România şi Serbia până în 2012.

  • Comisia Europeană admite că Grecia nu-şi va putea realiza planul de privatizări

    Potrivit ziarului Kathimerini, reprezentanţii “troicii” care a negociat cu Grecia – Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI – sunt convinşi că Grecia va îndeplini ţintele de colectare a veniturilor la buget până la sfârşitul anului (3,3 miliarde de euro), însă nu şi că va putea să respecte programul de privatizări care a condiţionat în vară aprobarea noului pachet de credite pentru Atena.

    Comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, a recunoscut că Atena ar putea să fie nevoită să modifice obiectivele şi calendarul de privatizări, din cauza condiţiilor de piaţă, care s-au înrăutăţit în ultimele luni.

    “Valoarea unora dintre activele prevăzute pentru privatizare s-a redus în ultimele trimestre”, a spus Rehn. “În cazul unor dificultăţi în îndeplinirea ţintelor, ritmul vânzării activelor statului şi pachetele de acţiuni oferite la vânzare ar putea fi revizuite”, a adăugat comisarul, răspunzând unei întrebări la Parlamentul European.

    Ţintele de privatizare asumate de Grecia vizează vânzarea unor active ale statului în valoare de 10 miliarde de euro în 2012, 7 miliarde în 2013, 12 miliarde în 2014 şi 15 miliarde în 2015.

  • Nu aşa ar fi trebuit să arate Europa

    “Viitorul euro depinde de Germania. Nemţii sunt acum în situaţia de a dicta Europei care e soluţia la criza din zona euro, iar dacă ei lasă euro să cadă, efectul va fi o criză bancară complet dincolo de controlul autorităţilor financiare şi care va împinge nu numai Germania şi Europa, dar toată lumea într-o situaţie foarte asemănătoare cu Marea Depresiune din anii ’30.” Să reţinem din avertismentul de săptămâna trecută al lui George Soros, oferit pentru Der Spiegel, nu atât ameninţarea cu Marea Depresiune, cât rolul global crucial atribuit Germaniei în rezolvarea crizei din zona euro.

    În retorica lui Soros, “acceptarea rolului său conducător de către Germania” ar însemna ca Angela Merkel să accepte emiterea de euroobligaţiuni comune ale zonei euro, iniţiativă imposibilă însă atâta vreme cât ţările membre ale uniunii rămân să-şi conducă pe mai departe politicile fiscale proprii, cu tot cu deficite bugetare şi datorii publice mari, fără a fi cu nimic sancţionate la nivel comunitar. În structura actuală de funcţionare a eurozonei şi a UE, emiterea de obligaţiuni comune ale eurozonei ar însemna ca ţările solide economic ale uniunii, în primul rând Germania, să plătească dobânzi mai mari decât cele pentru propriile obligaţiuni, pentru că pieţele ar socoti costurile politicilor economice păguboase ale statelor mai slabe, fie ele Portugalia şi Grecia ori Spania şi Italia.

    Aceasta e explicaţia pentru care la reuniunea franco-germană de săptămâna trecută nu s-a decis emiterea de euroobligaţiuni comune, iar pieţele au fost dezamăgite şi au căzut din nou, în ciuda faptului că tot restul de propuneri adoptate de cancelarul Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy oferă exact baza de pornire pentru ca viitoarele euroobligaţiuni comune să poată fi create: un supraguvern economic al zonei euro format din şefii de state şi de guverne şi condus de actualul preşedinte al UE, Herman van Rompuy, includerea în constituţiile ţărilor din zona euro a unor limite de deficit şi de datorie publică, introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare în interiorul UE (chiar dacă nu e încă precizată forma ei), precum şi un exemplu de “State Unite ale Europei” in nuce, printr-o uniune fiscală parţială între Germania şi Franţa, cu coordonarea impozitelor în sectorul companiilor şi bugete armonizate.

    Mulţimi de analişti care s-au făcut ecoul pieţelor financiare i-au criticat în permanenţă pe liderii europeni că nu acţionează suficient de repede pentru gustul investitorilor, tărăgănând măsurile de protecţie a creditorilor privaţi confruntaţi cu pericolul de a nu-şi mai putea recupera creanţele, până într-acolo încât tărăgănarea a dus la reacţii în forţă ale pieţelor, cu împingerea CDS-urilor şi a dobânzilor la datoriile suverane până spre praguri prohibitive, spre a-i sili la acţiune pe politicienii de la Bruxelles, Berlin sau Paris.

    În realitate însă, problema nu se poate pune doar în termenii investitorilor, “vreau să-mi garantaţi rapid că-mi recuperez banii şi dobânda, altfel nu vă mai puteţi finanţa de pe piaţă şi toţi banii noştri vor merge în Asia şi în paradisuri fiscale”. Iar Merkel, Sarkozy şi liderii UE care le-au aplaudat iniţiativele de unificare economică nu-şi pot duce nici ei mai departe planul prezentând electoratului problema ca Soros, exclusiv sub aspectul urgenţei dictate de situaţia de la burse.

    Pe de o parte, politicienii vizaţi nu pot lua de unii singuri şi peste noapte decizii radicale, de genul unificării fiscale şi parţial politice a Europei, în forma unor “State Unite ale Europei”, după expresia susţinută de preşedintele Traian Băsescu, cu cedarea progresivă a elementelor suveranităţii naţionale, exclusiv în numele principiului concurenţei economice cu SUA şi China şi al pacificării pieşelor financiare. Dacă ar face asta, politicienii ar risca nu atât să piardă ei înşişi alegerile (oricare alţii le-ar pierde în locul lor urmând aceleaşi politici), ci să distrugă însăşi baza proiectului european, aşa cum a fost el livrat cetăţenilor UE şi care nu constă în graba defensivă a unei unificări dictate de sus din cauza unor pericole economice externe, ci în libertatea de asociere a unor popoare distincte, unite de un fundament cultural comun şi de aspiraţii economice comune.

    Fosta “casă comună europeană” guvernată democratic, pe baze proporţionale şi cu drepturi de veto, s-ar transforma peste noapte într-un refugiu din calea furtunii, unde cel mai tare dictează totul, iar cei mai slabi nu mai au niciun drept, aşa cum a sugerat ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble (statele indisciplinate financiar n-ar mai avea decât statut de observator în Consiliul European) şi cum au cerut Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy săptămâna trecută (statele din zona euro care nu-şi reduc deficitele să nu mai poată primi fonduri structurale şi de coeziune, chiar dacă îşi plătesc cota aferentă bugetului comunitar).

    Cât priveşte regula includerii în constituţiile naţionale ale ţărilor zonei euro şi posibil UE a unui plafon maxim de deficit bugetar şi/sau datorie publică, propunere lansată încă din martie, cu ocazia definirii Euro-Pactului pentru Competitivitate, ea întâmpină deja opoziţie chiar în inima zonei euro, conform Reuters. Liderii socialişti francezi Francois Hollande şi Martine Aubry, potenţiali candidaţi la preşedinţie, a anunţat că stânga nu poate susţine o astfel de reglementare; ministrul austriac de finanţe Maria Fekter a declarat că Viena nu e pregătită să delege atribuţiile în materie de politică economică de dragul unei integrări economice mai accentuate, iar ministrul finlandez de finanţe a spus că “rareori astfel de ţinte fixate în constituţie îşi fac efectul” (opinie importantă, întrucât Finlanda este o ţară cu rating triplu A, iar parlamentul votează aici toate reglementările fiscale).

    Pe de altă parte, impunerea unor reguli comune detaliate în materie fiscală riscă să dezavantajeze statele membre atât unele în raport cu celelalte, cât şi în raport cu restul lumii care nu va avea nicio obligaţie să le aplice, căpătând astfel automat un avantaj competitiv cu atât mai preţios în vremuri de creştere economică incertă. Marea Britanie a anunţat că se opune introducerii taxei pe tranzacţiile financiare în statele UE, indiferent ce formă va avea ea în cele din urmă şi cât de redusă va fi: un purtător de cuvânt al ministerului de finanţe a declarat pentru AFP că o astfel de taxă nu are sens decât la nivel planetar, altminteri ţările care o vor aplica unilateral vor avea de pierdut, fiindcă tranzacţiile vizate se vor deplasa pur şi simplu în alte zone ale lumii.

    La aceasta se adaugă divergenţele mai vechi privind unificarea nivelului impozitării pentru companii la nivelul zonei euro sau al UE, căreia i s-au opus preşedintele Traian Băsescu ori ministrul de finanţe irlandez; faptul că această unificare apare acum în interiorul mini-uniunii economice franco-germane nu e decât o amânare a momentului când extinderea ei va reveni pe tapet, cu aceleaşi consecinţe economice nefaste pentru ţările cu cote de impozitare mici. Şi nu trebuie uitată nici rezistenţa îndârjită a opoziţiei slovace faţă de extinderea capacităţii de finanţare a Fondului European pentru Stabilitate Financiară peste capacitatea actuală de 440 miliarde de euro, care împiedică guvernul să se ralieze acordului în acest sens al celorlalţi lideri europeni.

    Dincolo de furtunile bursiere de moment ori de ameninţările lui Soros, problema reală a unificării europene e însă pierderea de viteză la nivelul motorului economic franco-german, cu cauze şi efecte în toată UE: în al doilea trimestru, economia Germaniei a crescut cu doar 0,1% faţă de trimestrul anterior şi cu 2,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, iar cea a Franţei a stagnat faţă de trimestrul precedent, respectiv a crescut cu 1,6% faţă de aprilie-iunie 2010.

    Studii şi comentarii ale analiştilor bancari şi ai FMI, mai nou şi declaraţii ale noii şefe a FMI, Christine Lagarde, vorbesc tot mai tare de relaţia dintre austeritatea fiscală şi încetinirea creşterii economice, iar euroscepticii de serviciu acuză tot mai mult Germania că se încăpăţânează să facă din UE un spaţiu de desfacere pe seama căruia îşi extinde economia bazată pe exporturi, iar după ce le-a luat celorlalte state membre dreptul la protecţie vamală şi moneda proprie, acum vrea să le răpească şi suveranitatea economică şi fiscală, în acord cu dornica de glorie Franţa. Cum spune premierul ceh Petr Necas, “de fiecare dată când apare o problemă în UE, soluţia care ni se prezintă e mai multă integrare, dar deşi integrarea a avansat în ultimii ani, eu cred că mai curând creează probleme în loc să le rezolve, dacă ne uităm cum arată acum zona euro şi finanţele ei publice acum”.

    Partea bună a acestor dureri de creştere ale proiectului european, cu tot cu cârtelile euroscepticilor, e că în cele din urmă se lămuresc apele: nici Germania şi Franţa nu pot creşte de unele singure, într-un joc în doi de-a puterea, fără restul celor 25 de state, nici celelalte nu pot avea doar pretenţia să-şi prezerve intactă independenţa economică şi politică din momentul accesului în uniune. Partea proastă e însă că aceste dureri de creştere sunt mari şi că vor mai continua încă multă vreme – exact atâta vreme cât membrii mai puternici şi mai slabi ai Uniunii vor avea interesul şi idealismul să rămână împreună, încercând să ducă înainte proiectul european pe care l-au început tot împreună.

  • Cine ne poate scăpa de o nouă criză

    Dacă îi ascultăm însă pe analiştii străini, ajungem să credem că de o nouă criză ne poate scăpa pur şi simplu absenţa unei noi crize în zona euro, ţinând cont de tripla dependenţă a României, mai accentuată decât a altor economii din Est, faţă de finanţarea străină, faţă de creditorii bancari străini si faţă de exporturile spre zona euro.

    E adevărat că mai toate analizele străine, în general făcute de marile bănci, despre riscurile contagiunii Estului de pe urma crizei Vestului par a se referi la un etern drob de sare, având în vedere că România a suportat foarte lin din 2010 până acum criza datoriilor din zona euro, în ciuda faptului că unele bănci şi-au redus expunerea pe piaţa românească, iar fluctuaţiile violente ale percepţiei investitorilor au afectat în diverse momente şi leul, şi bursa. Astfel de analize pun în lumină însă nu iminenţa vreunui dezastru economic care ne-ar viza, ci slăbiciuni de structură ale economiei, care se pot transforma în riscuri dacă apar probleme în zona euro: pe de o parte, lipsa de resurse interne suficiente de creştere economică, de la capitalul propriu la existenţa unei pieţe interne solide, precum şi “monocultura” exporturilor direcţionate către zona euro.

    Într-un raport publicat de la finele lui iulie, Morgan Stanley măsura riscul de contagiune în Europa de Est la nivelul pieţelor financiare, prin riscul de depreciere a monedelor naţionale; la nivelul expunerii băncilor occidentale, prin riscul de dispariţie a unor resurse de creştere a creditării; la nivelul economiei reale, prin faptul că o creştere mai slabă în zona euro (care s-a şi manifestat între timp, cu o rată de creştere de numai 0,2% în trimestrul al doilea faţă de precedentul) ameninţă progresia PIB în ţările cu o cerere internă solidă (Cehia) şi “mai ales în cele care au profitat până acum cel mai mult de cererea externă ca să iasă din recesiune, exportând majoritatea producţiei – Ungaria şi România”.

    Într-un raport încă mai elaborat, analiştii Citibank au întocmit un indice al contagiunii pentru economiile emergente (vezi grafic), bazat în general pe aceleaşi variabile esenţiale: cât din rezervele valutare reprezintă creanţele deţinute de băncile europene, cât din PIB reprezintă datoria publică, cât din creşterea economică reprezintă exporturile către zona euro, ce necesităţi externe de finanţare are ţara şi care e ponderea în PIB a investiţiilor străine speculative (bani fierbinţi). După astfel de criterii, România iese pe locul 8 din 22, într-un clasament al riscului condus oricum de economiile emergente din Europa Centrală şi de Est.

    De la astfel de puncte vulnerabile trebuie pornit, cel mai probabil, pentru a evalua capacitatea economiei de a scăpa de o reintrare în recesiune cauzată de evenimentele externe. Exemplu: după anunţarea de către Statistică, săptămâna trecută, a estimărilor-semnale de creştere economică pe trimestrul al doilea (0,2% faţă de trimestrul I, respectiv 0,3% în serie ajustată sezonier faţă de trimestrul al doilea din 2010 şi 1,7% în serie brută faţă de aceeaşi perioadă), premierul Emil Boc a declarat că România nu numai că rămâne în grafic pentru ţinta de creştere de 1,5% avută în vedere pentru tot anul, dar reuşeşte să se menţină pe o creştere trimestrială superioară unor ţări ca Germania (0,1%) sau Franţa (0). Decisiv este acum, a adăugat Emil Boc, trimestrul al treilea, cu cea mai mare pondere în PIB, pentru care a fost pregătită o rectificare de buget de natură să susţină investiţiile şi crearea de locuri de muncă.

    Al treilea trimestru însă “are o bază slabă de pornire, atâta vreme cât scăderea vânzărilor de retail s-a concentrat spre sfârşitul trimestrului al doilea, în luna iunie, astfel încât va fi nevoie de creşteri lunare puternice spre a trage în teritoriu pozitiv rezultatul pe perioada iulie-septembrie”, remarcă Vlad Muscalu, analist al ING Bank România. În iunie, vânzările din retail, ca măsură a cererii interne de consum, au scăzut faţă de luna mai cu -1,2%, la cel mai redus nivel al anului (-1,2%), în special pe seama produselor nealimentare, într-un trimestru cu o scădere a vânzărilor din retail de 0,8% (mai puţin pronunţată totuşi decât în primele trei luni ale anului – 2,6%).

    “Reducerea vânzărilor în acest trimestru cu 6%, în termeni anuali, şi a investiţiilor străine directe cu 14% oferă repere pentru o evaluare negativă a consumului privat şi a investiţiilor”, remarcă Dumitru Dulgheru, analist al BCR, care apreciază că redresarea economică rămâne fragilă (creşterea trimestrială de 0,2% este sub aşteptările pieţei de 0,8%), având în vedere că “cererea externă şi-a pierdut mult din impuls, iar temerile de o acutizare a crizei datoriilor din zona euro ar putea afecta industria românească în restul anului”. Analistul BCR păstrează estimarea de creştere a PIB de 2% pentru tot anul, însă adaugă că “o încetinire mai mare a exporturilor în a doua jumătate a anului ar putea avea un impact negativ asupra creşterii economice, ţinând cont că situaţia externă se menţine tensionată, cel puţin pe termen scurt”.

    La o concluzie similară au ajuns şi analiştii Citibank care comentează de obicei situaţia României, Ilker Domac şi Gultekin Isiklar. “Cererea internă rămâne slabă, iar producţia industrială pierde impuls. Perspectivele mai slabe de creştere ale Germaniei şi ale economiei mondiale complică dinamica de creştere pentru România, pentru că îi afectează performanţa de export”, notează cei doi, făcând cunoscut că reduc în consecinţă estimarea de creştere a PIB pentru acest an de la 2% la 1,6%. Ei introduc în ecuaţie şi faptul că bucuria scăderii spectaculoase a inflaţiei în iunie şi iulie poate fi de scurtă durată şi fără efecte la nivelul dobânzilor, întrucât, “în ciuda unei perspective mai bune a inflaţiei, viitoarele ajustări de preţuri administrative şi riscurile asociate cu aplicarea programului cu FMI şi UE în anul electoral vor face BNR să menţină dobânda de politică monetară neschimbată”.

    Iar situaţia dobânzilor se grefează pe un fundal în care, după opinia lui Cezar Furtună, partener servicii financiare al KPMG în România, “există în continuare îngrijorări semnificative cu privire la nivelul împrumuturilor neperformante acordate de băncile europene către companiile si persoanele fizice din România şi suntem încă departe de a vedea scăderi semnificative ale provizioanelor pentru imprumuturi”.

    Cu ce rămânem, aşadar? Cu agricultura, deja un succes indiscutabil al anului, cu o recoltă de peste 7 milioane de tone (comparabilă cu recordul de 7,3 milioane din 2005), cu faptul că exporturile încă rezistă, cu promisiunile Guvernului de investiţii în infrastructură şi locuri de muncă şi, probabil mai presus de toate, cu grija de a evita greşelile altora sau propriile greşeli din trecut la capitolul politicilor economice şi fiscale, pornind de la evidenţa că dacă pieţele iartă pe timp de creştere economică solidă, orice greşeală e penalizată dublu în vremuri tulburi.

    Dacă ne paşte sau nu o recădere în criză, “asta depinde de deciziile de politică economică, şi nu numai, pe care o să le luăm”, conchidea recent Florian Libocor, economistul-şef al BRD. “Avem şansa de a începe o nouă fază de creştere economică sănătoasă, însa asta nu este o garanţie că aşa va fi. Trebuie să fim raţionali, prudenţi şi consecvenţi, pentru a limita la maxim potenţiale cauze interne de dezechilibre. Cât priveşte cauzele externe, putem doar să ne pregătim cât mai bine.”

  • UE şi FMI verifică din nou finanţele Greciei

    Misiunea face parte din verificările regulate la care sunt supuse finanţele statului elen, care aplică un program strict de austeritate din 2010, în schimbul unui împrumut de 110 miliarde de euro, din care a primit deja 65 de miliarde de euro. Troica va verifica, împreună cu reprezentanţii Ministerului elen de Finanţe, evoluţia programului de redresare economică, a declarat o sursă apropiată situaţiei. Discuţiile se vor referi şi la întârzierea încasărilor bugetare şi a programului de privatizare care trebuie să aducă 50 de miliarde de euro până în 2015.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro