La prima vedere nu ti-e clar ce il face pe Vasili V. Humeniuk
candidat pentru presedintia Ucrainei. Fost vames in orasul
Ivano-Frankivsk din vestul Ucrainei, Vasili nu e tributar vreunei
ideologii, are o platforma politica foarte vaga si n-are de gand sa
faca vreun turneu electoral, pentru ca “astfel de calatorii costa
foarte mult si oamenii sunt satui de ele”.
De fapt, Vasili s-ar fi pierdut in noianul de candidati pentru
cursa din aceasta iarna, daca in octombrie nu si-ar fi schimbat
oficial numele in “Protivsih” – “impotriva tuturor”, in limba
ucraineana. Desi putini il considera pe Protivsih un candidat
serios, el reflecta starea de dezamagire care a cuprins electoratul
si care va putea influenta decisiv alegerile legislative din
ianuarie.
De ani de zile, votul in Ucraina a fost aproape egal distribuit
intre estul industrializat, vorbitor de limba rusa, al carui
electorat este favorabil indeobste unor legaturi mai stranse cu
Moscova, si vesticii care inclina spre un traseu european al tarii.
Actuala echipa de 18 candidati este drumul aproape sigur spre un al
doilea tur de scrutin ce va fi decis intre aceste doua categorii de
electorat, reprezentate de fostul premier Viktor Ianukovici, din
est, si actualul premier Iulia Timosenko.
Dar in vreme ce votantii lui Ianukovici au miza recastigarii
Kievului, in vest – bastina revolutiei portocalii – s-a instalat o
dezamagire crunta. “Toata lumea e dezamagita de politicieni”, spune
Vladimir Zuenko, 44 de ani, un agent de paza care nu si-a mai
primit salariul de trei luni. “Au facut revolutia aia, dar n-au
rezolvat nimic. Eram saraci si atunci, suntem saraci si acum.
Singurul motiv ca sa votezi este ca daca noi n-o facem, o va face
altcineva pentru noi”.
Cu cinci ani in urma, euforia cuprinsese strazile orasului Lvov,
primul din Ucraina care l-a declarat pe Viktor Iuscenko presedinte,
in zorii revolutiei portocalii. Asa ca multi oameni s-au suit in
autobuze si au plecat spre Kiev ca sa sustina coalitia
pro-occidental, lasand strazile pe jumatate goale; cei care au
ramas acasa purtau portocaliu in semn de solidaritate. Viktoria
Gnip, 35 de ani, zice ca era atat de entuziasmata, incat a jurat pe
loc acolo sa-si numeasca viitorul copil Viktor sau Iulia, dupa
eroii acelor zile. Chiar si aducerea aminte a acelei efuziuni pare
dureroasa in Lvov zilele acestea. “Oamenii aveau multe sperante
atunci”, isi aminteste Daria Lobacevskaia, 63 de ani. “A durat un
an, poate doi. Cum au aparut, asa au si disparut”.
Pentru ca aceasta stare de spirit s-a extins, numarul
ucrainenilor care spun in sondaje ca nu vor vota “pentru niciunul
dintre cei mentionati” – una dintre optiunile din chestionar – s-a
dublat, de la 4% in 2004 la circa 8% acum, spune Alexei Antipovici,
de la institutul de sondaje Rating, care opereaza in Kiev si in
Lvov.
