Blog

Euforia declansata pe strazile din Washington de anuntul Casei
Albe ca Osama ben Laden a fost gasit si lichidat la 1 mai de un
comando american a fost dublata de o crestere cu 11% a lui Barack
Obama in sondajele de popularitate. Desi americanii spun ca
razbunarea e un preparat care se serveste rece, reactia la
eveniment n-are cum sa faca abstractie de marile probleme economice
si militare puse in miscare dupa 11 septembrie 2001.

In primul rand, Statele Unite au ajuns atat de aproape de
falimentul bugetar si ca urmare a atacurilor Al-Qaida din 2001:
temandu-se de intrarea intr-o recesiune determinata de panica, dar
si din nevoia de imprumuturi ieftine pentru cheltuielile statului,
Rezerva Federala condusa de Alan Greenspan a coborat dobanda de
politica monetara la minime istorice si a uitat-o acolo suficient
de mult incat sa permita infestarea economiei cu credite-gunoi.
Apoi razboiul impotriva terorismului lansat in 2001 de
administratia George W. Bush a scos din bugetul de stat pana acum
multe mii de miliarde de dolari: laureatul Nobel pentru economie
Joseph Stiglitz a estimat ca doar costul conflictului din Irak
(2003-2010) s-ar ridica la 3.000 de miliarde de dolari, iar altii
sustin ca si cel din Afganistan, inca in desfasurare, a ajuns pana
acum o nota de plata cam la jumatate.

De la aceste calcule pornind, unii analisti au aratat ca
succesul lui Osama ben Laden nu ar trebui cuantificat in numarul de
atentate teroriste reusite, ci in pierderile financiare pe care
le-a produs bugetului american atat direct, cat si indirect, prin
resursele financiare si umane pe care le-a deturnat spre
operatiunile militare. Defunctul lider terorist nu a facut un
secret din credinta sa ca prabusirea URSS s-a datorat si
indelungatului conflict din Afganistan, costisitor atat sub raport
financiar, cat si in ce priveste resursele politice si militare
blocate intr-o zona arida din care sovieticii s-au retras in cele
din urma infranti. O lege nescrisa a darwinismului geopolitic spune
ca o superputere, asa cum era si URSS la vremea invadarii
Afganistanului in 1979 si cum erau SUA in 2001, nu se poate
recunoaste infranta decat eventual de o alta superputere, insa
Afganistanul nu a fost considerat nici la Moscova si nici la
Washington un inamic capabil de rezistenta ani de zile, iar aceasta
subestimare a fost confirmata in ambele cazuri de durata
conflictului.

La zece ani dupa inceperea interventiei, incercarea jihadistilor
de a atrage lumea arab-musulmana intr-un conflict de proportii cu
Occidentul si de a se situa in fruntea revoltelor din Orientul
Mijlociu a esuat. Studiile institutului american Pew Research
Centre au aratat ca nivelul de incredere in Al-Qaida a scazut pana
la sub 20% in statele arabe, de la 50% si chiar mai mult dupa
atentatele din 2001. Pe de alta parte, nici Statele Unite nu stau
mai bine: in ciuda cresterii popularitatii Americii in lumea
intreaga dupa alegerea lui Barack Obama, in zona islamica tendinta
este taman invers, chiar in cazul aliatilor traditionali – Turcia
si Egiptul – doar 17% din populatie afisand o atitudine favorabila,
fata de cel putin dublu in urma cu zece ani. Ambii combatanti au
esuat in atingerea asteptarilor pe care lumea araba le avea de la
ei: califatul islamic visat de Osama in urma cu un deceniu este la
fel ca si atunci o himera, iar abordarea militara dura aleasa de
catre americani, in ciuda discursului despre valorile democratice,
a avut exact inversul efectului scontat. America a castigat teren –
inclusiv in lumea arab-musulmana – prin “soft power”, prin evidenta
superioritate a modelului sau de organizare si de actiune si a
pierdut masiv prin “hard power”.

Problemele Statelor Unite cu interventia din Afganistan, si prin
asta cu lumea arab-musulmana, nu vor disparea odata cu eliminarea
lui Osama ben Laden; secretarul de stat Hillary Clinton s-a grabit
sa le transmita talibanilor chiar a doua zi sa nu se astepte ca
militarii americani sa inceapa sa-si faca bagajele spre casa.
Exista un termen 2014 cand expira conventia dintre americani si
guvernul de la Kabul cu privire la amplasarea de baze militare SUA
pe teritoriul afgan, termen pe care si diplomatia franceza s-a
grabit sa-l vanture ca posibila data a retragerii, acum ca Osama a
fost lichidat. Dar oficialii americani au inceput deja negocierile
cu administratia lui Hamid Karzai privind o posibila prelungire sau
chiar permanentizare a prezentei militare a SUA; in saptamanile
dinaintea raidului de la 1 mai, oficialii de la Kabul s-au grabit
sa tempereze o dezbatere inflamata cu privire la acest subiect
anuntand ca presedintele Karzai nu este de acord cu amplasarea de
baze permanente. Acesta nu poate fi semn bun pentru americani care,
cum s-a vazut cu prilejul operatiunii “Geronimo” care l-a vizat pe
Osama, se pot baza doar pe propriile puteri in astfel de chestiuni
sensibile.