Reprezentanţii asociaţiei Alburnus Maior şi ai Fundaţiei Culturale Roşia Montană au ieşit, luni după-amiază, de la discuţia cu preşedintele Traian Băsescu, desfăşurată în sediul Primăriei din localitate, arătând spre mulţimea aflată în faţa instituţiei semnul victoriei şi strigându-le susţinătorilor proiectului “Trădătorilor”. În acel moment, susţinătorii proiectului, angajaţi ai companiei Roşia Montană Gold Corporation, au încercat să ajungă în zona în care se aflau reprezentanţii celor două organizaţii opozante, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a-i opri.
Tag: proiect
-
Ca şi când n-ar fi criză: un nou complex imobiliar de lux la Londra
De la aceste baze au pornit cei care au lansat proiectul The Glebe, o investiţie de 300 de milioane de lire sterline într-o zonă selectă a Londrei, Chelsea, ce va cuprinde şase apartamente, un penthouse şi două vile, înconjurate de ziduri pentru a proteja intimitatea locatarilor. Partea de arhitectură a proiectului a fost încredinţată firmei de arhitectură a Lordului Norman Foster.
The Glebe primise aprobare din 2008, dar a fost amânat din cauza crizei economice, iar recent a fost preluat de către un fond de investiţii specializat în preluarea de proprietăţi lovite de criză. Fiecare locuinţă din complex va dispune, printre altele, de piscina şi parcarea proprie.
Investitorii sunt optimişti cu privire la proiect, aşteptându-se ca vilele din The Glebe să se vândă fiecare pentru 25 până la 35 de milioane de lire şi îl recomandă drept un plasament sigur şi mai bun decât aurul, deoarece proprietarul se poate şi bucura de locuinţe, spre deosebire de aur, pe care doar îl stochează.
-
AFI a inceput constructia primei cladiri de birouri din cadrul proiectului AFI Business Park
AFI Business 1, prima faza de constructie a proiectului, va avea
o suprafata construita de aproape 14.000 metri patrati, din care
suprafata inchiriabila va fi de aproximativ 11.000 de metri
patrati.Cladirea va avea 10 etaje si va dispune de 173 de locuri de
parcare subterane pentru angajati, in timp ce clientii si
vizitatorii pot folosi parcarea mall-ului din imediata apropiere,
care are o capacitate de 2.500 de locuri.“In prezent sunt derulate negocieri cu mai multi parteneri
comerciali pentru contractarea unei suprafete totale de circa 3.000
metri patrati. Companiile care s-au aratat interesate pana acum
activeaza in domeniul financiar si al asigurarilor, software, IT si
telecomunicatii”, se arata intr-un comunicat al AFI Europe
Romania.Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Asociatia Magistratilor: Proiectul de revizuire a Constitutiei aduce grave ingradiri
Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) explica derapajele de
la normele constitutionale prin propunerile Presedintiei si
Executivului. De exemplu, AMR afirma ca propunerea unui numar atat
de mare din randul societatii civile (sase fata de doi cat prevede
actuala reglementare constitutionala-n.r.) in structura Consiliului
Superior al Magistraturii reprezinta o diformitate de reglementare
in privinta puterii judecatoresti, din moment ce nicio alta putere
in stat nu include in structura ei reprezentanti ai societatii
civile, ci ele se conduc autonom, organele lor de conducere fiind
selectate din randul propriilor membri, iar raporturile cu
celelalte puteri includ reguli constitutionale exprese. Totodata,
AMR subliniaza ca prezumtia caracterului licit al dobandirii
bunurilor este un efect logic si un corolar al prezumtiei de
nevinovatie, consacrata tot printr-o norma de rang constitutional.
Asadar, modificarea preconizata relativizeaza prezumtia de
nevinovatie si o goleste de continut, relativizand in acelasi timp
si principiul constitutional al garantarii dreptului de proprietate
privata, ca drept fundamental. -
De ce se muta curieristii pe online
Aplicatia a fost dezvoltata si implementata de DPD in tarile
baltice anul trecut si a avut deja un impact pozitiv asupra
businessului, 90% dintre clienti folosind deja acest serviciu.
Implementarea si adaptarea platformei pentru piata din Romania a
durat aproximativ sase luni si a fost realizata in parteneriat cu
Gecad ePayment, cel mai mare procesator de plati online din
Romania, pentru un cost de cateva zeci de mii de euro.“Suntem convinsi ca in sase luni de la lansare, jumatate dintre
clientii actuali vor folosi noul nostru serviciu si vom atrage in
medie 200 de noi tranzactii pe luna din partea persoanelor fizice”,
a declarat Alin Gherman, directorul comercial al DPD Romania.DPD Romania estimeaza ca intr-un an de la lansare, acest servicu
va avea un impact in cresterea cifrei de afaceri de peste 5%,
mizand pe tendinta crescatoare a pietei de tranzactii online cu
plata prin card bancar si a dinamicii comertului online in general,
atat din punct de vedere valoric cat si al numarului de
utilizatori.CITESTE
SI
Cum ajunge proiectul Pegasus la zece milioane de euro anual -
Inceperea lucrarilor la Nabucco, amanata pentru 2013. Primele livrari de gaze vor fi in 2017
“Nabucco Gas Pipeline International GmbH anunta revizuirea
calendarului proiectului Nabucco. Acesta se modifica ca rezultat
direct al schimbarilor legate de calendarul aprovizionarilor cu
gaze naturale din regiunea Caspica si Orientul Mijlociu (…)
Constructia este estimata sa demareze in 2013, in vederea alinierii
calendarului Nabucco cu furnizorii de gaze naturale”, se arata in
comunicatul remis de consortiu. Astfel, compania de proiect
anticipeaza ca primele livrari de gaze naturale prin gazoduct vor
avea loc in anul 2017. Anterior, lucrarile de constructie ar fi
trebuit sa inceapa in 2012, iar primul transport de gaze in
2015. -
Cel mai mare proiect greenfield din acest an, 93 de milioane de euro, pentru o fabrica de uleiuri
Operatiunile companiei, desfasurate prin filiala Prio Extractie,
sunt pentru procesarea semintelor si productie de ulei vegetal, in
scopuri industriale si de consum.
Fabrica are in componenta 15 silozuri verticale, cu o capacitate de
stocare individuala de 10.000 m3, 2 laboratoare de analiza si
procesare a semintelor si detine, in prezent, 90 de angajati,
compania intentionand sa creasca numarul acestora la 200.“Am inceput operatiunile la Lehliu in 2005 prin fabrica de
productie biodiesel si credem in continuare in potentialul acestei
zone, Romania fiind un punct strategic de dezvoltare pentru
compania noastra si un centru regional de competenta”, a declarat
Carlos Martins, Presedinte al Consiliului de Administratie Prio
Foods.Fabrica are o capacitate de productie de 316.000 tone ulei si
340.000 tone srot, volume atinse la un ritm al activitatii de 8.000
de ore pe an.Prio Foods dezvolta operatiuni de productie si
distributie de produse agricole, industriale si servicii, integrand
o perspectiva globala asupra activitatilor din domeniul agricol.
Compania detine unitati de productie pe 3 continente, in sectorul
procesarii cerealelor si semintelor oleaginoase.Prio Foods face
parte din grupul portughez Martifer, prezent in Romania cu 500 de
angajati. Martifer Group desfasoara activitati in domeniul agricol,
constructii si productie de energie din surse regenerabile. -
Victoria 20.20 sau ce inseamna tehnologia verde pentru orasele din Romania
“Scopul proiectului este ca studentii sa afle mai multe despre
proiectarea sustenabila si tehnologiile moderne care stau la baza
dezvoltarii oraselor, dar si sa puna in aplicare cunostintele
dobandite. Provocarea consta in crearea unui proiect de dezvoltare
a unei comunitati urbane profund afectate: localitatea Victoria”, a
declarat Cristian Secosan, CEO al Siemens SRL. “Victoria 20.20 este
si un experiment pentru a vedea in ce masura tehnologiile verzi
reprezinta o oportunitate de dezvoltare pentru orasele din
Romania”, a continuat acesta.Formata in anii comunismului in jurul unui combinat chimic,
Victoria este una dintre multele asezari din Romania care se
confrunta cu grave probleme economice si sociale. Cazul orasului
indeamna la reflectie asupra catorva teme importante: ce viitor au
orasele construite in jurul unei industrii astazi aproape moarte?
Exista vreo posibilitate pentru ca ele sa se dezvolte sustenabil in
secolul XXI?La sfarsitul lunii mai, un premiu in valoare de 2000 de euro se
va acorda echipei cu cel mai ambitios proiect de dezvoltare urbana
a orasului Victoria. Alte doua echipe vor putea castiga 500 de
euro. Mai multe detalii despre concurs si despre orasul Victoria
puteti gasi pe www.siemens.ro/victoria2020, dar si pe pagina de
Facebook www.facebook.com/victoria2020. -
Legalizarea marijuanei: Cati bani ar castiga statul daca s-ar vinde la liber?
Ca sa intelegem viitorul, uneori trebuie sa privim inspre
trecut. Actuala interzicere a consumului de marijuana seamana
izbitor cu prohibitia alcoolului din anii ’20 din Statele Unite ale
Americii. In fiecare an, o substanta consumata pe scara larga
contribuie la aparitia criminalitatii organizate, iar retelele de
traficanti castiga milioane de euro anual. Marijuana este o metoda
facila de a castiga bani pentru interlopi, care aduna zeci de
milioane anual si, deseori, comit o serie de acte ilegale care vin
impreuna cu livrarea marfii, scrie Bloomberg Business Week in
editia online.Cat s-ar castiga numai din aceasta substanta interzisa? In
realitate, nimeni nu stie sigur. “Interzis” sau “ilegal” inseamna
ca date oficiale sunt greu de obtinut. Ce putem intui e faptul ca
la nivelul SUA exista intre 25 si 60 de milioane de utilizatori,
iar in Romania cateva sute de mii. La un pret mediu de 25-30 de lei
per tigara, si luand in calcul consumul unei tigari pe zi pentru
fiecare utilizator, cheltuielile totale ar ajunge anual la 45-110
miliarde de dolari in SUA si circa 100-500 de milioane de euro in
Romania.Desigur, legalizarea ar avea si o componenta sociala puternica,
intrucat numarul consumatorilor ar putea creste, fireste, cu grave
repercusiuni la adresa tinerilor si celorlalti consumatori. Insa,
cat timp autoritatile statului nu reusesc sa tina sub control
fenomenul, chiar daca vanzarile de marijuana sunt ilegale, tot mai
multe voci sustin in ultima vreme la legalizarea ar fi de bun
augur. -
Planul secret al PSD-PNL-PC de desfiintare a PDL: candidatii anti-Basescu
Conform unor surse din PSD si PNL, propunerea privind candidatii
unici ii apartine presedintelui pesedist Victor Ponta, care le-a
prezentat-o, miercuri, si liderilor PNL si PC, Crin Antonescu si
Dan Voiculescu. Propunerea lui Ponta este ca, la alegerile locale
din 2012, cele trei partide sa aiba candidati comuni atat la
consiliile judetene, cat si la primari. Oferta pesedista presupune
si modificarea Legii alegerilor locale si a celor parlamentare,
astfel incat primarii, sefii de consilii judetene, senatorii si
deputatii sa fie alesi prin vot direct, intr-un singur tur.
Cititi mai multe pe www.gandul.info