Tag: construire

  • Cine sunt primii angajaţi ai Facebook şi ce fac ei în prezent – GALERIE FOTO

    S-au alăturat altor companii de succes precum Playdom şi Twitter, iar alţii şi-au construit propriile companii, un exemplu fiind YouTube, potritivit publicaţiei online Entrepreneur.com. Cine sunt oamenii care au lucrat în cadrul reţelei sociale încă de la fondarea acesteia şi ce fac ei în prezent?

    Cine sunt primii angajaţi ai Facebook şi ce fac ei în prezent – GALERIE FOTO

  • Carrefour este primul chiriaş al centrului comercial dezvoltat pe fosta platformă Prodplast din Obor

     Prodplast Imobiliare, firmă deţinută indirect de Pogonaru, a semnat recent un contract de închiriere cu Carrefour România pentru o suprafaţă minimă de 10.000 metri pătraţi, cu o durată de cel puţin 15 ani şi o valoare a chirei “care a fost negociată pe baza celor mai bune oferte de piaţă şi a chiriilor din zonă pentru imobile cu aceeaşi destinaţie”, potrivit datelor Prodplast.

    Centrul comercial, denumit Veranda Shopping Center, va avea o suprafaţă de circa 25.000 de metri pătraţi şi urmează să fie dezvoltat pe strada Ziduri Moşi, în zona Pieţei Obor, pe fostul amplasament al fabricii de mase plastice Prodplast, care a fost relocată.

    Prodplast Imobiliare a desemnat firma CBRE România pentru închirierea spaţiilor din centrul comercial şi a angajat firma Barsine Investitii pentru managementul de proiect şi alte servicii conexe în vederea realizării investiţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bucureştiul, într-un top global al oraşelor în care se construiesc peste 100.000 mp de mall-uri. Care sunt cele mai mari centre comerciale în construcţie în Capitală – FOTO

     Bucureştiul se află pe locul 45 din cele 54 de oraşe din lume în care se află în construcţie centre comerciale care cumulează peste 100.000 de metri pătraţi, reiese din datele transmise de CBRE România.

    În prezent, în Bucureşti cele mai mari centre comerciale în construcţie sunt Mega Mall (75.000 de metri pătraţi) şi Parklake (70.000 de metri pătraţi).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tânărul care dormea în parc şi la Starbucks a ajuns milionar şi investeşte în zeci de companii

    Un tânăr nevoit să îşi întrerupă cariera sportivă din cauza unui accident a trăit aproape un an dormind în parc, pe canapelele prietenilor sau în cafenele. A învăţat să scrie cod şi, în cele din urmă, startup-ul creat de el s-a transformat într-un business de milioane de dolari.  

    Ali Hamed s-a înscris la Universitatea Cornwell pentru a juca baseball, dar şi-a fracturat spatele într-un joc şi a fost nevoit să renunţe la sport. În perioada de recuperare, a învăţat să scrie cod şi a creat un site care sumariza ştiri. Startup-ul nu a avut succes, prin urmare a trecut la următoarea afacere: CoVenture, prin care construia software pentru companii mici în schimbul unui procent din acţiunile acestora.

    În perioada în care a construit afacerea, a trebuit să se mute aproape de tot în oraşul New York. Timp de şapte luni a fost practic un om al străzii în New York, alternând între a sta pe canapeaua prietenilor lui şi dormind în cafenele Starbucks sau în Union Square Park.

    În CoVenture, Ali Hamed a  angajat 40 dezvoltatori şi designeri web pentru a crea soluţii tehnice pentru companii care nu au un background tehnic. Prin afacerea lui, construieşte software care valorează 30.000 de dolari în schimbul a 5%  din acţiunile fiecărei companii.

    Afacerea s-a dovedit a fi extrem de profitabilă: în 2013,  CoVenture  a lucrat cu şase start-upuri, cu venituri care au totalizat 10 milioane de dolari.

    În prezent, Hamed este în ultimul an la Universitatea Cornwell, dar îşi petrece mare parte din săptămână în New York City. Şi-a permis între timp să îşi cumpere propriul apartament în oraş.

  • Mega Image va continua extinderea în Capitală, care va fi susţinută de construirea unui nou depozit

     “Planul nostru de acţiune în România este centrat în jurul creşterii. Vrem să continuăm extinderea în Bucureşti, iar construirea celui de-al doilea centru logistic va sprijini expansiunea şi va reduce costurile cu bunurile. Printre provocările cu care ne confruntăm se numără extinderea rapidă a concurenţei şi capacitatea de a ne extinde în afara Bucureştiului, unde puterea de cumpărare este mult mai redusă, care rămâne sub semnul întrebării. Organizaţia din România are nevoie de mai multă profesionalizare”, a declarat recent Frans Muller.

    De asemenea, Mega Image se va concentra pe accelerarea dezvoltării mărcilor proprii şi îmbunătăţirea serviciilor.

    El a arătat că economia românească a avut o evoluţie bună anul trecut, iar Mega Image a reuşit să-şi crească profitabilitatea la un nivel sănătos. În 2012, compania a obţinut un profit net de 3,5 ori mai mare decât în 2011, de 46,7 milioane lei (10,5 milioane euro), la o cifră de afaceri cu 44% mai ridicată, de 1,75 miliarde lei (394 milioane euro), conform datelor de la Ministerul Finanţelor. Potrivit unor prezentări ale Delhaize, veniturile grupului în România au crescut cu peste 35% în trimestrul al doilea al anului trecut şi cu aproximativ 30% în trimestrul al treilea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Compania UPS a investit 200 de milioane de dolari în extinderea facilităţilor din Germania

    Extinderea a durat doi ani de zile şi a necesitat o investiţie de 200 de milioane de dolari, notează Business Review Europe. Cu această ocazie, UPS a creat şi două sute noi locuri de muncă. “Prin această extindere, am ajuns la un spaţiu de sortare echivalent cu 15 terenuri de fotbal”, a declarat Cindy Miller, preşedinte UPS Europa. “Ne asigurăm astfel că nodul aerian de la Cologne rămâne centrul operaţiunilor noastre europene, o componentă cheie a operaţiunilor globale UPS şi una dintre cele mai avansate facilităţi din lume.”

    Zona de operare, care măsoară acum mai mult de o sută de mii de metri pătraţi, va creşte capacitatea de sortare cu 70%, până la 190.000 de pachete pe oră.

    “Această investiţie face parte dintr-o strategie pe termen lung de a lega Europa de America de Nord şi Asia, luând în calcul varianta tot mai probabilă a unui comerţ liberalizat”, a mai spus Miller.

  • Obi se pregăteşte să plece din România

     “Scăderea puterii de consum a populaţiei din ultimii ani şi faptul că s-au construit puţine locuinţe au făcut ca activitatea firmelor de bricolaj să fie una slabă. Din acest motiv, retailerul Obi se pregăteşte să se retragă în acest an de pe piaţa românească”, au afirmat sursele citate.

    Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii Obi afirmă că “pentru moment” nu s-a pus problema retragerii companiei din România.

    Plecarea Obi din România ar reprezenta o nouă mişcare pe piaţa locală de bricolaj după ce, în aprilie 2013, britanicii de la Kingfisher au achiziţionat cele 15 magazine ale Bricostore România de la grupul francez Bresson, iar în luna februarie a acestui an grupul german Praktiker a anunţat vânzarea operaţiunilor din România, unde deţinea 27 de magazine, către firma Search Chemicals, deţinută de omul de afaceri turc Omer Susli.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ileana Sorina Bălţatu conduce vânzările Gazprom în România. Dezvoltă a treia reţea de benzinării din carieră

    A FOST SHELL, A FOST SLOVNAFT ŞI ACUM ESTE GAZPROM. Au fost dezvoltări, achiziţii şi procese de integrare. În peste 20 de ani de carieră, Ileana Sorina Bălţatu le-a văzut cam pe toate. A intrat în industria petrolului în 1993, în cadrul Shell România – primul grup internaţional care a încercat dezvoltarea unei reţele de benzinării în România -, iar după un an în companie a devenit director de operaţiuni.

    „Am fost responsabilă de deschiderea primei benzinării Shell în România, la 1 aprilie 1995, iar ulterior am participat la toate deschiderile reţelei până la momentul când am plecat să fac un stagiu la headquarter şi m-am întors pe poziţia de director general al companiei. Au  urmat proiecte foarte interesante, am extins reţeaua şi am deschis terminalul de la Otopeni„, comprimă Ileana Sorina Bălţatu cei aproape opt ani de carieră în cadrul Shell, timp în care s-a ocupat de cea mai mare parte din bugetul de investiţii de peste 230 de milioane de dolari al grupului britanic în România. 

    FĂRĂ A AVEA ÎNSĂ O RAFINĂRIE ÎN PROXIMITATE, REŢEAUA REZISTA FOARTE GREU, ADMITE MANAGERUl: „Am reuşit să rămânem profitabili, dar era dificil şi astfel compania a devenit de vânzare„. Decizia Shell de a ieşi treptat din România a venit atât din cauza difficultăţilor pe care grupul le avea la nivel internaţional, cât şi din cauza slabelor performanţe ale Shell România SRL, după cum scria ZF la momentul tranzacţiei. În 1999, compania a avut pierderi de 13,2 milioane dolari, în 2000 – 2,8 milioane dolari, iar în 2001 – 3,8 mil. milioane dolari.

    Deşi compania începuse să recupereze teren, iar creşterea nivelului de trai se vedea în vânzări, Shell a decis vânzarea reţelei din România. Grupul Mol a fost interesat de achiziţia benzinăriilor Shell pentru că dorea un salt rapid al reţelei de distribuţie şi a cumpărat Shell în 2005, în urma a două tranzacţii: prima tranşă de 23 de staţii a fost vândută pentru 20-25 milioane de dolari, iar a doua vânzare, care a coincis cu ieşirea Shell din România, de 58 de staţii, a fost estimată la 70 milioane dolari. 

    În primul an după tranzacţie, Ileana Sorina Bălţatu s-a ocupat de integrarea Shell în Mol, apoi a acceptat oferta de a se muta la Slovnaft, pentru a coordona reţeaua pe care Mol o deţinea în Slovacia. „Acolo am găsit o situaţie şi mai dificilă„, povesteşte managerul: „Slovnaft fusese cumpărat de Mol cu câţiva ani în urmă, iar în 2005, în urma unor controale ale autorităţilor, primiseră nişte amenzi foarte mari (33 de milioane de euro, pentru abuz de poziţie dominantă – n.r.). Mol dorea să atingă nişte parametri de profitabilitate la Slovnaft şi m-am ocupat şi de acest aspect, pe lângă reţeaua de downstream. Am rezolvat ce se putea, iar din 2007 am preluat şi reţeaua din Cehia„. În Slovacia, reţeaua era de 210 staţii, iar în Cehia de 30.

    DATORITĂ EXPERIENŢEI ÎN M&A, CÂŞTIGATĂ PRIN IMPLICAREA ÎN TRANZACŢIA SHELL-MOL, ILEANA SORINA BĂLŢATU A FOST SOLICITATĂ SĂ SE IMPLICE ÎN ACHIZIŢIILE ULTERIOARE ALE MOL ÎN REGIUNE: Tifon, în Croaţia (tranzacţie prin care Mol a urmărit consolidarea poziţiei în Croaţia; cele 36 de staţii şi 20 de proiecte în construcţie au fost achiziţionate în 2007 pentru o sumă estimată la 150 milioane de euro), IES, în Italia (IES deţinea rafinăria Mantova şi o reţea de 165 de staţii de alimentare, pe care Mol le-a achiziţionat în 2007), şi Pap Oil, în Cehia (cea mai mare reţea de benzinării din Cehia, cu 125 de staţii, a fost cumpărată de Mol în 2012).

    „Afacerile cu petrol mi-au plăcut şi îmi plac, mă motivează să mă trezesc dimineaţa să vin la lucru„, explică Ileana Sorina Bălţatu de ce a acceptat să preia o nouă poziţie de downstream director şi de a construi o nouă reţea de staţii, cea a companiei sârbe NIS, controlate de Gazprom, înapoi în România.

  • Papalekas anunţă primii chiriaşi în turnul de birouri din Barbu Văcărescu, pe Vodafone şi Huawei

     Fondul de investiţii Globalworth, controlat de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, anunţă închirierea către operatorul de telefonie mobilă Vodafone a 16.000 metri pătraţi în turnul de birouri pe care îl va construi pe strada Barbu Văcărescu din Bucureşti, contract pe o perioadă de 10 ani.

    “Am finalizat una dintre cele mai importante tranzacţii de închiriere de pe piaţa din Bucureşti. Contractul, pe o perioadă de 10 ani, a fost finalizat recent cu Vodafone pentru 16.000 metri pătraţi în Bucharest One, cea mai mare tranzacţie din acest an şi una dintre cele mai mari de pe piaţa din Bucureşti care a fost încheiată vreodată”, se arată într-un raport al fondului. De asemenea, compania chineză Huawei a închiriat o suprafaţă de 2.500 metri pătraţi în clădire pentru o perioadă de cinci ani, astfel că Bucharest One a ajuns la un grad de preînchiriere de 37,5%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lidl va reloca magazinul de lângă viitorul centru comercial Coresi din Braşov pe terenul fostei fabrici Poiana

     “Activitatea noastră este întotdeauna orientată către satisfacţia clienţilor (…) Întrucât ne dezvoltăm prin extinderea şi îmbunătăţirea permanentă a reţelei de magazine, este normal să urmărim activitatea tuturor concurenţilor noştri din România”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii companiei.

    Potrivit aceleiaşi surse, terenul din strada Turnului, pe care se află actualul magazin, va fi vândut sau închiriat.

    “Deocamdată aşteptăm oferte, urmând ca la momentul potrivit să luăm o decizie în ceea ce priveşte terenul. (…) este prea devreme pentru a vă oferi o dată a deschiderii noului magazin, vă putem confirma că niciun client Lidl din zonă nu va resimţi această schimbare, întrucât actualul magazin va funcţiona normal până în ziua închiderii, urmând ca în ziua următoare clienţii să fie aşteptaţi în noua locaţie din Str. Al. Ioan Cuza”, au mai spus reprezentanţii Lidl România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro