Tag: perioada

  • Tranzacţiile imobiliare au crescut în primul trimestru la peste 100 milioane euro

     În primul trimestru al anului trecut au fost tranzacţionate proprietăţi imobiliare în valoare de 99 milioane de euro, iar suma aferentă anului 2013 nu ia în calcul posibila achiziţie a clădirii de birouri Tower Center de către omul de afaceri Ioannis Papalekas.

    Cea mai mare tranzacţie în acest an a fost cea prin care fondul New Europe Property Investments (NEPI) a preluat imobilul de birouri The Lakeview din Bucureşti de la compania americană AIG/Lincoln şi omul de afaceri Dinu Patriciu. Valoarea tranzacţiei a fost de 61,7 milioane de euro. NEPI a fost protragonistul şi celei mai mari tranzacţii din 2012, prin preluarea complexului de birouri City Business Centre Timişoara.

    Tot în acest an, grupul belgian First Retail International a cumpărat o participaţie de 50% din opt parcuri comerciale de la grupul InterCora, cel mai mare dezvoltator de pe piaţa locală a retailerului Kaufland. Valoarea tranzacţiei a fost estimată la 20-25 milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • COPLATA a intrat în vigoare. Ce sumă vor plăti pacienţii spitalelor din ţară la externare

     Coplata, în valoare de 5 lei la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin

    Pacienţii care din 1 aprilie se internează la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin vor achita la externare 5 lei, valoarea coplăţii fiind stabilită în Consiliul de Administraţie al unităţii medicale.

    Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin, Doina Borugă, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că banii vor fi achitaţi la externare de către pacienţii internaţi începând cu data de 1 aprilie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sosirile în unităţi turistice au crescut în primele două luni ale anului

     Astfel, sosirile au însumat 875.200, iar înnoptările 1,7 milioane.

    Sosirile turiştilor români au reprezentat 80,1% din numărul total, pondere apropiată de cea din primele două luni ale anului precedent.

    Turiştii din Europa au avut o pondere de 83,9% în totalul turiştilor străini, iar din aceştia 80,8% au fost din ţări UE, se arată într-un comunicat al INS.

    Italia, Germania şi Franţa conduc topul turiştilor străini în România, cu 23.169, 21.226, respectiv 13.154 persoane din totalul de 174.141.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Mediului: Patru mari investitori vor ca în perioada următoare să investească 500 de milioane de euro în România

     Prezentă sâmbătă, la Ploieşti, unde a participat la conferinţa de alegeri a PSD Prahova, Rovana Plumb a afirmat, în discursul ţinut în faţa participanţilor la întâlnire, că patru mari companii intenţionează să investească în perioada următoare peste 500 de milioane de euro în România.

    Ulterior, Rovana Plumb a spus, într-o conferinţă de presă, că este vorba despre investitori nemţi şi austrieci, din domenii de activitate precum industria auto, domeniul resurselor naturale sau industria lemnului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce au în comun naziştii şi Hugo Boss

    Se pare că designul uniformelor naziste nu a fost unul întâmplător, branduri celebre astăzi participând la realizarea lor. Printre acestea, compania producătoare de haine de lux Hugo Boss.

    Hugo Boss şi-a început cariera ca simplu croitor. După cel de-al Doilea Război Mondial,când avea 33 de ani, şi-a fondat propria companie în Metzingen, Germania. Atunci aceasta era doar o mică unitate firmă cu 30 de angajaţi, la distanţă de brandul cunoscut în întreaga lume de acum.

    Când compania a început să simtă impactul crizei economice din 1931, Boss a acceptat oferta de a face uniforme pentru partidul nazist.
    În 1931, angajaţii Hugo Boss au început să lucreze la uniformele militare pentru trupele SS şi SA, dar şi pentru Tineretul Hitlerist. În afara uniformelor, Boss producea şi haine obişnuite până în 1938 când “şi-a reorientat producţia exclusiv activitatea pe producţia de uniforme”, potrivit spuselor unui specialist în istoria lui Boss la Universitatea din Munchen.


    “AM SUPRAVIEŢUIT LAGĂRULUI MORŢII”. Cine este românca ce a reuşit să scape

    din ghearele doctorului Josef Mengele: “A fi în Auschwitz era ca şi cum ai fi într-un accident de maşină în fiecare zi”

    IMPOSIBILUL SE ÎNTÂMPLĂ! EVREII DECOREAZĂ fratele unui NAZIST!

    Aşa arată o avere confiscată de nazişti (GALERIE FOTO)

    Cel mai perfid exemplu de SPIONAJ din istorie (SPECIAL)


    Se pare că uniformele au avut succes, firma a înregistrat un profit consistent şi au crescut la 300 de angajaţi dintr-o dată.Hugo Boss fusese şi membru al partidului nazist. A murit în 1948 şi nu a avut şansa să vadă cum aceasta s-a transformat într-un brand recunoscut în lume. În 1960, firma a făcut tranziţia spre costume, iar această linie a transformat brandul Boss într-un jucător important pe piaţa modei. Compania din prezent a fost vândută unor noi proprietari şi nu mai are legături cu familia Boss.

    Se pare că Hugo Boss nu este singura companie care a lucrat pentru nazişti. Familia de industriaşi Quandts, deţinătorii pachetului majoritar de acţiuni al BMW au recunoscut că au folosit mii de muncitori în businessul din perioada regimului nazist. În 1999, Deutsche Bank a fost de asemenea investigată în legătură cu practicile din acea perioadă. Se spune că au fost folosite credite de la această bancă pentru pentru construirea unor tabere de concentrare la Auschwitz..

    Statul german a creat în 1990 un fond în care companiile cu trecut nazist să plătească pentru a compensa modul în care au fost trataţi angajaţii lor în perioada naziştilor printre care şi ameninţarea cu lagărele de concentrare.

  • Misiunile SECRETE ale unui maestru al spionajului sovietic

    Printre cele mai importante misiuni ale sale s-au numărat asasinarea lui Lev Davidovici Troţki (un politician influent la începuturile existenţei Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator şi prim comandant al Armatei Roşii şi Comisar al poporului pentru apărare). Între misiunile lui Sudoplatov s-a mai numărat şi aflarea secretelor bombei atomice, cu ajutorul unor savanţi renumiţi precum Oppenheimer sau Bohr.

    Şocante sunt şi dezvăluirile privind rolul real jucat de soţii Rosenberg în spionajul atomic al URSS; motivul pentru care Stalin a inventat Complotul Medicilor şi conspiraţia sionistă; cine a ordonat masacrul din Pădurea Katyn; cum au organizat Hruşciov şi colegii săi arestarea şi împuşcarea lui Beria.

    Sudoplatov a fost arestat după căderea lui de la putere a lui Beria, în 1953. În pofida torturii şi a izolării complete în închisoare, a refuzat să “mărturisească”. Eliberat după 15 ani, a reuşit abia în 1992 să-şi obţină reabilitarea, ajutat de fiul său, Anatoli, profesor de economie la Universitatea din Moscova.

    “Misiuni speciale” este o carte de memorii uimitoare şi un document istoric unic, mărturia unui om care a ştiut cele mai negre secrete ale imperiului sovietic. Autorul cărţii, Jerrold L. Schecter povesteşte că pentru realizarea cărţii a realizat zeci de ore de interviuri, la care participa şi fiul fostului spion; 20 de ore sunt înregistrate video.

    Discuţiile aveau loc când Anatoli Sudoplatov avea deja o vârstă înaintată, de peste 80 de ani, iar durata maximă a unui interviu era de trei ore. Autorul punctează că Anatoli Sudoplatov nu a arătat niciodată remuşcări pentru faptele sale, multe şocante, ci dimpotrivă, povestea că acţiunile sale au avut loc în contextul în care Rusia a devenit o mare putere mondială.

    Cartea a produs multe controverse, cele mai puternice contestaţii venind din partea cercetătorilor americani şi ruşi; primii susţin că nu sunt adevărate declaraţiile lui Anatoli Sudoplatov, că americanii nu ar fi dezvăluit secrete despre bomba atomică, în timp ce ruşii îşi văd prestigiu ştirbit, prin prisma faptului că ei susţin că au descoperit de fapt informaţiile valoaroase, pe care fostul spion rus suţine că serviciile de spionaj le-ar fi pus la dispoziţia cercetătorilor.

    În plus, argumentează autorul în prefaţă, există de ceva vreme, în anumite cercuri academice cu gândire mai schematică, o tendinţă de a respinge amintirile personale ca fiind aproape prin definiţie inferioare “documentelor”.

    Când această concepţie a fost aplicată pentru prima dată în cazul Uniunii Sovietice, în anii 1930, şi apoi din nou la jumătatea anilor 1980, documentele oficiale sovietice nu prezentau deloc încredere, pe când măcar unele dintre amintirile personale erau adevărate, sau conţineau adevăruri.

    Dintre studiile istorice privind URSS şi-au păstrat, aşadar, valoarea doar cele bazate în mare măsură pe memoriile defectorilor sau ale altora – şi care au fost, aproape fără excepţie, validate după 1989, odată cu desecretizarea masivă a documentelor sovietice.

    Cartea “Misiuni speciale, Memoriile unui maestru al spionajului sovietic”, scrisă de Pavel şi Anatoli Sudoplatov, împreună cu Jerrold L. şi Leona P. Schecter, este disponibilă în România la editura Litera.



    “AM SUPRAVIEŢUIT LAGĂRULUI MORŢII”. Cine este românca ce a reuşit să scape din ghearele doctorului Josef Mengele: “A fi în Auschwitz era ca şi cum ai fi într-un accident de maşină în fiecare zi”

    IMPOSIBILUL SE ÎNTÂMPLĂ! EVREII DECOREAZĂ fratele unui NAZIST!

    Aşa arată o avere confiscată de nazişti (GALERIE FOTO)

    Cel mai perfid exemplu de SPIONAJ din istorie (SPECIAL)

  • Zile libere în plus şi primă de 700 de lei, de Paşte, pentru angajaţii Complexului Energetic Oltenia

     Conform unui comunicat al CEO, administraţia şi sindicatele au convenit ca în perioada 1-13 mai angajaţii să aibă încă şase zile libere în afara celor stabilite deja în contractul colectiv de muncă.

    “Această decizie a fost luată de administraţia companiei de comun acord cu sindicatele, pe fondul scăderii drastice a cererii de energie electrică produsă pe bază de cărbune din această perioadă, ca urmare a hidraulicităţii crescute şi producţiei ridicate de energie eoliană”, se menţionează în comunicatul de presă al Complexului Energetic Oltenia.

    Salariaţii care asigură paza şi buna funcţionare a instalaţiilor tehnologice, precum şi livrările de cărbune, vor veni la lucru în continuare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numărul autorizaţiilor de construcţie a locuinţelor a crescut în primele două luni din 2013. Ce regiuni de dezvoltare au cea mai mare creştere

    “Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+130 autorizaţii), Vest (+87 autorizaţii), Centru (+48 autorizaţii) şi Sud-Vest Oltenia (+17 autorizaţii). Scăderi au fost în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-125 autorizaţii), Sud-Muntenia (-27 autorizaţii), Sud-Est (-23 autorizaţii) şi Nord-Vest (-14 autorizaţii)”, se arată într-un comunicat al INS.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Managerii estimează creşteri în toate sectoarele economice, până în luna mai

     Concluziiile au fost obţinute prin intermediul unor anchete de conjunctură, în urma estimărilor făcute de manageri cu privire la tendinţele activităţii economice. Anchetele indică soldul conjunctural, obţinut ca diferenţă între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului şi procentajul celor care au indicat varianta negativă.

    Astfel, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +13%).

    “Pentru unele dintre activităţi se va înregistra tendinţă de creştere în ceea ce priveşte estimarea producţiei şi anume: fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (sold conjunctural +35%), fabricarea produselor din tutun şi fabricarea altor produse din minerale nemetalice (solduri conjuncturale +31%). Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +6%). În ceea ce priveşte numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -1% pe total industrie prelucrătoare”, se arată într-un comunicat al INS.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât au scăzut din 2009 preţurile locuinţelor în Bucureşti şi provincie

     “În 2012 preţurile în primele două trimestre sunt în creştere faţă de trimestrul patru din 2011, dar pe tot anul trecut se remarcă o continuare a trendului descrescător. Astfel, din 2009, momentul în care am început să publicăm indicele preţurilor proprietăţilor rezidenţiale, şi până în 2012 preţurile au scăzut cu circa 30% în Bucureşti şi cu 25% în provincie”, a arătat Gheorghe la o conferinţă pe teme imobiliare.

    INS publică începând din trimestrul unu din 2009 indicele preţurilor apartamentelor şi caselor având ca sursă tranzacţiile autorizate de notari. Perioada de colectare se face lunar, iar variabelele colectate sunt tipul clădirii, locaţia imobilului, anul construcţiei, suprafaţa, preţul declarat al tranzacţiei, dar şi variabile calitative, precum gradul de confort al locuinţei, materialul de construcţie sau amplasarea imobilului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro