BusinessMagazin

Tag: important

  • Opinie Iuliana Stan: Bun simţ

    IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

    Motivul pentru care se întâmplă aşa este pentru că efectele acestor cuvinte nu se întâmplă pur şi simplu şi nu ajunge nici să vorbim contemplativ despre ele, deoarece este o întreagă ştiinţă personală în spatele lor. Această ştiinţă personală este dusă la rang de artă pentru fiecare dintre noi. Nu există niciun om în lumea asta care să nu ştie ce înseamnă fericirea sau bunul simţ pentru el însuşi, aşa cum nu există nici prea mulţi oameni care să înţeleagă că propria definiţie a fericirii sau a bunului simţ nu înseamnă nimic sau înseamnă prea puţin pentru restul oamenilor din lumea asta. Bunul simţ este atât de normal pentru fiecare dintre noi, ştim atât de bine ce este de bun simţ atât pentru noi, cât şi pentru alţii, încât abia când ne trezim în faţa efectelor produse de aceste cuvinte ne dăm seama cât de puţin înţelegem despre ele sau cât de puţin facem explicit fiecare dintre noi în legătură cu ele.

    Nu am întâlnit niciodată oameni care să spună despre ei înşişi că nu au bun simţ sau să spună că au puţin sau să şi-l pună măcar un pic sub semnul întrebării. În ciuda acestei observaţii, vedem cu uşurinţă multă lipsă de bun simţ în jurul nostru. Bunul simţ nu este doar despre conduită, despre ce să faci şi despre ce să nu faci din punctul de vedere al etichetei, ci este despre eticheta morală. Aflăm că nu este bine să minţim sau să furăm, dar nu ne învaţă nimeni de ce. Ni se spune instituţionalizat să nu minţim, dar învăţăm de la viaţă că minţind ne putem proteja. Şi atunci ce devine mai important: să nu mint pentru că nu este bine sau să mă protejez?

    Învăţăm deprinderi tehnice, repetăm până când executăm cu virtuozitate, dar la deprinderile morale învăţăm după ureche, dacă avem noroc. Se vorbeşte în ştiinţa conducerii despre modele – despre cele morale este vorba, nicidecum despre cele de execuţie. Pentru că nu face nimeni diferenţa aceasta simplă, învăţăm ce vedem, nu ce este în spatele a ceea ce vedem, şi atunci învăţarea este extrem de superficială, chiar dăunătoare, dacă modelul este unul fără ţinută morală. Bunul simţ are două coordonate extrem de importante care, dacă nu sunt corelate absolut întotdeauna, produc cu uşurinţă efectele lipsei de bun simţ. Este vorba despre eu şi despre ceilalţi. Eu fără ceilalţi sau doar ceilalţi fără mine sfârşesc în frustrare şi, implicit, în fisuri morale de la uşoare – ca amoralitatea – la unele mai complexe – imorale chiar.

    Uşor paradoxal, chiar dacă preocuparea pentru sine sau pentru ceilalţi este mică, atât timp cât este egală, produce mai mult bun simţ decât preocuparea lipsită de echilibru dintre cele două. Este mai puţin gravă preocuparea în exces faţă de ceilalţi, dar în acest caz riscul de a se produce efecte de lipsă de bun simţ apare la ceilalţi. Atunci când centrarea este exclusiv pe sine, despre lipsa de bun simţ se poate vorbi şi de o parte, şi de alta. Echilibrul între preocuparea pentru sine şi preocuparea pentru ceilalţi livrează bun simţ.

    Bunul simţ este atât de implicit încât nimeni nu vorbeşte despre el, sau atunci când o facem este doar pentru a scoate în evidenţă lipsa lui, nicidecum manifestarea lui. Despre noi înşine nu ne gândim vreodată că am putea produce percepţia de lipsă de bun simţ, pe când, despre alţii, ştim exact în câteva secunde dacă şi cât bun simţ au. 

    Bunul simţ apare atunci când oamenii se văd atât cât sunt, când îşi reglează aşteptările unii de la ceilalţi şi când îşi definesc aspiraţiile împreună. Alinierea aspiraţiilor este un proces de devenire, de bun simţ. Dacă din ecuaţie scăpăm din vedere aspiraţiile celorlalţi sau minimizăm efectele beneficiilor pe care alinierea le poate aduce, vom ajunge foarte repede să vorbim sau să ne plângem de lipsă de bun simţ.

    Bunul simţ este un proces de devenire, nu este o informaţie sau o calitate a cuiva. Este ceva ce nu se termină niciodată, odată începută preocuparea. Dar, dacă nu începem să avem activă această preocupare, avem impresia cu toţii că ştim ce este bunul simţ, atât pentru noi, cât şi pentru alţii.

  • Olteanu, BNR: Legislaţia privind insolvenţa nu se poate aplica băncilor. Este nevoie de un mecanism UE

     “În ceea ce priveşte rezoluţia bancară, două lucruri sunt importante: orice am învăţat, orice am practicat şi aplicat în realitate nu mai sunt valabile astăzi. Când discutam cu colegii despre viitorul Cod al Insolvenţei, despre capitolul falimentelor bancare, spuneam că probabil acesta nu se va mai aplica. Eu personal, cel puţin, nu simt că o să vedem falimente normale şi legea normală nu se va aplica asupra falimentelor băncilor în viitor, pentru că sistemul care prinde formă în urma crizei ne-a arătat că externalităţile negative sunt atât de copleşitoare încât rezoluţia bancară trebuie gestionată diferit”, a declarat Olteanu la un seminar organizat de banca centrală.

    El a arătat că toate băncile centrale din statele europene au fost provocate să lucreze la înfiinţarea unui nou mecanism de rezoluţie bancară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reţea de trafic de arme către Siria care ar implica şi România, descoperită în Suedia

     Potrivit unor surse citate de post, acest cetăţean suedez este una dintre cele mai importante persoane implicate în aprovizionarea cu armament a rebelilor sirieni, în contextul în care aceştia se confruntă încă de la începutul războiului civil, în urmă cu peste doi ani, cu problema accesului la arme, pentru a se putea apăra împotriva armatei bine echipate a preşedintelui Bashar al-Assad.

    Timp de mai mulţi ani, suedezul a fost imam într-una dintre principalele moschei suedeze, însă în ultimele 18 luni a ajutat opoziţia siriană şi a făcut trafic de arme, afirmă surse atât surdeze cât şi străine citate de post.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta ACUZĂ Curtea Constituţională că sprijină evaziunea fiscală: Mesajul către firmele şmechere a fost “Faceţi evaziune fiscală că noi vă protejăm!”

    “Legea pe care am adoptat-o combătea evaziunea fiscală la nivel naţional a acelor firme din toate domeniile care, pentru a nu plăti taxe şi impozite, intrau în mod voit în insolvenţă. Decizia de ieri a Curţii Constituţionale este un sprijin pentru evazioniştii fiscali şi o lovitură importantă nu doar pentru guvernul actual, ci pentru toate guvernele de acum încolo care vor încerca să aibă venituri mai mari la buget şi să prezinte companiilor corecte faptul că nu sunt dezavantajate.

    Când văd companii care au sute de milioane datorii la bugetul de stat şi, iată, prin decizia de ieri a Curţii Constituţionale sunt în continuare protejate să nu plătească taxe şi impozite, nu pot decât să constat o decizie care afectează grav dezvoltarea României în continuare. Împărţirea României între firme corecte, care plătesc taxe, şi şmecheri care nu plătesc taxe şi sunt protejaţi de Curtea Constituţională cred că este extrem de nocivă pentru societatea românească”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nemeth: Guvernul ungar susţine secuii şi toţi membrii comunităţii maghiare din străinătate

     Aceste declaraţii au fost făcute de către secretarul de stat Zsolt Nemeth pentru postul postul de radio Kossuth, precizează agenţia.

    Dezbateri din punct de vedere istoric, cultural şi sociologic au avut în centru problema realităţii existenţei Ţinutului Secuiesc, a spus Nemeth. Acţiunea “neobişnuită şi extraordinară” prin care aproximativ 12.000 de persoane au format un lanţ uman de 53 de kilometri în cadrul demonstraţiei de duminică a fost un răspuns “palpabil” la această problemă a apreciat el.

    Secuii au organizat “marele marş” cerând ca Ţinutul Secuiesc să fie definit ca regiune independentă de dezvoltare şi totodată ca regiune administrativă publică autonomă, iar acest dialog este necesar să înceapă între Guvernul român şi reprezentanţii etnicilor maghiari din Transilvania, a subliniat oficialul ungar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Vechime şi performanţă

    IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

    De obicei, când se vorbeşte despre colegii noi, este amuzant că nu e vorba despre colegii angajaţi acum o săptămână, ci despre cei care totuşi au făcut o probă minimală a timpului, de doi-trei ani. Acum avem şi în România organizaţii care se pot lăuda cu peste 10-15 ani de existenţă, aşa că şansa să întâlnim mulţi angajaţi vechi, care au fost acolo încă de la început, este mare.

    Colegii angajaţi luna trecută nu sunt foarte interesanţi deocamdată, chiar dacă au primit beneficii egale cu unii dintre cei vechi, pentru că ochiul vechi este ocupat în această etapă cu a fi circumspect – „hai să îl vedem şi pe ăsta ce o să facă„. Există o stare a angajaţilor care au descuiat încă de la început uşile organizaţiilor în care au devenit, îşi zic ei, loiali, care îi îndreptăţeşte să aibă opinii despre tot ce se întâmplă şi să judece mersul lucrurilor, ba chiar să protejeze organizaţia (de nou-veniţi, care nu sunt competenţi sau aliniaţi pe cât sunt ei, cei vechi). Deşi nu le cere nimeni asta, se aşteaptă să primească recunoaştere pentru acest act voluntar şi frustrarea tocmai de aici apare şi se generează o astfel de preocupare complet nerelevantă şi ostilă pe deasupra: meritul vechimii.

    Problema apare însă după proba timpului, când oamenii noi au acumulat deja doi-trei ani în companie, au performat şi şi-au aliniat competenţele cu cele ale altor colegi. Timpul care a trecut este singurul care mai face diferenţa între două persoane egal competente, egal productive. Valoarea acestui timp poate fi cel mult ceva drăguţ şi înduioşător, nicidecum vreun merit şi în niciun caz ceva ce ar trebui recompensat diferit. Mai mult, anii mulţi trecuţi şi consumaţi în slujba unei singure competenţe îmi pot da indicii de stagnare. Or, ecuaţia dă fix pe dos pentru că stagnarea ar trebui descurajată.
    Este adevărat că timpul clădeşte profesionalismul şi face loc performanţei, însă nu am auzit niciodată vreun om vechi şi foarte bun în profesia lui plângându-se că este văzut la fel ca şi cei noi şi că ar merita mai mult.

    Profesionalismul există cu sau fără vechime, iar salariul şi beneficiile nu plătesc trecerea timpului, contemplativă sau nu, ci ce faci în timpul care trece, atunci când trece. Vechimea este apreciată atunci când oamenii cresc în roluri diverse sau când performează cu maximă virtuozitate rolul în care sunt, în aşa fel încât sunt greu de egalat sau fac diferenţa prin contribuţiile lor, ajungând să fie de neînlocuit. Atunci când prin vechime şi competenţă cineva devine de neînlocuit, vorbim într-adevăr de performanţă şi de loialitate la un loc. Altminteri ecuaţia este plătită la zi: salariu pentru muncă.

    Culmea, cei care se plâng şi care îşi doresc ca vechimea să le fie subliniată sunt chiar acei oameni care nu mai reuşesc să ţină ritmul organizaţiei şi atunci tot ce le rămâne de făcut este această dreptate imaginară pe singurul teren unde au ceva în avans: vechimea. Deşi este dureros, este până la urmă lămuritor pentru ei să afle că vechime nu înseamnă nici loialitate, nici performanţă. Vechimea îţi poate da, dar îţi poate şi lua din performanţă, depinde doar de ce face fiecare om în timpul care trece. Este ca un duş rece această discuţie, dar este o discuţie care, cu cei care îşi revendică vechimea, este inevitabilă pentru a restabili definiţia performanţei care este plătită cu salariul, iar performanţă egală înseamnă salariu egal, indiferent de felul cum trece timpul. Cei vechi, dar performanţi, se bucură de infuziile de oameni noi, pe când cei vechi şi în stagnare simt ameninţare.

    Vechimea este despre cantitate, performanţa este despre calitate. Cantitatea este despre ceea ce se produce sau se consumă, calitatea este despre ceea ce se creează sau se dezvoltă. Una este despre numere, cealaltă este despre valoare adăugată.

  • Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Vechime şi performanţă

    IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

    De obicei, când se vorbeşte despre colegii noi, este amuzant că nu e vorba despre colegii angajaţi acum o săptămână, ci despre cei care totuşi au făcut o probă minimală a timpului, de doi-trei ani. Acum avem şi în România organizaţii care se pot lăuda cu peste 10-15 ani de existenţă, aşa că şansa să întâlnim mulţi angajaţi vechi, care au fost acolo încă de la început, este mare.

    Colegii angajaţi luna trecută nu sunt foarte interesanţi deocamdată, chiar dacă au primit beneficii egale cu unii dintre cei vechi, pentru că ochiul vechi este ocupat în această etapă cu a fi circumspect – „hai să îl vedem şi pe ăsta ce o să facă„. Există o stare a angajaţilor care au descuiat încă de la început uşile organizaţiilor în care au devenit, îşi zic ei, loiali, care îi îndreptăţeşte să aibă opinii despre tot ce se întâmplă şi să judece mersul lucrurilor, ba chiar să protejeze organizaţia (de nou-veniţi, care nu sunt competenţi sau aliniaţi pe cât sunt ei, cei vechi). Deşi nu le cere nimeni asta, se aşteaptă să primească recunoaştere pentru acest act voluntar şi frustrarea tocmai de aici apare şi se generează o astfel de preocupare complet nerelevantă şi ostilă pe deasupra: meritul vechimii.

    Problema apare însă după proba timpului, când oamenii noi au acumulat deja doi-trei ani în companie, au performat şi şi-au aliniat competenţele cu cele ale altor colegi. Timpul care a trecut este singurul care mai face diferenţa între două persoane egal competente, egal productive. Valoarea acestui timp poate fi cel mult ceva drăguţ şi înduioşător, nicidecum vreun merit şi în niciun caz ceva ce ar trebui recompensat diferit. Mai mult, anii mulţi trecuţi şi consumaţi în slujba unei singure competenţe îmi pot da indicii de stagnare. Or, ecuaţia dă fix pe dos pentru că stagnarea ar trebui descurajată.
    Este adevărat că timpul clădeşte profesionalismul şi face loc performanţei, însă nu am auzit niciodată vreun om vechi şi foarte bun în profesia lui plângându-se că este văzut la fel ca şi cei noi şi că ar merita mai mult.

    Profesionalismul există cu sau fără vechime, iar salariul şi beneficiile nu plătesc trecerea timpului, contemplativă sau nu, ci ce faci în timpul care trece, atunci când trece. Vechimea este apreciată atunci când oamenii cresc în roluri diverse sau când performează cu maximă virtuozitate rolul în care sunt, în aşa fel încât sunt greu de egalat sau fac diferenţa prin contribuţiile lor, ajungând să fie de neînlocuit. Atunci când prin vechime şi competenţă cineva devine de neînlocuit, vorbim într-adevăr de performanţă şi de loialitate la un loc. Altminteri ecuaţia este plătită la zi: salariu pentru muncă.

    Culmea, cei care se plâng şi care îşi doresc ca vechimea să le fie subliniată sunt chiar acei oameni care nu mai reuşesc să ţină ritmul organizaţiei şi atunci tot ce le rămâne de făcut este această dreptate imaginară pe singurul teren unde au ceva în avans: vechimea. Deşi este dureros, este până la urmă lămuritor pentru ei să afle că vechime nu înseamnă nici loialitate, nici performanţă. Vechimea îţi poate da, dar îţi poate şi lua din performanţă, depinde doar de ce face fiecare om în timpul care trece. Este ca un duş rece această discuţie, dar este o discuţie care, cu cei care îşi revendică vechimea, este inevitabilă pentru a restabili definiţia performanţei care este plătită cu salariul, iar performanţă egală înseamnă salariu egal, indiferent de felul cum trece timpul. Cei vechi, dar performanţi, se bucură de infuziile de oameni noi, pe când cei vechi şi în stagnare simt ameninţare.

    Vechimea este despre cantitate, performanţa este despre calitate. Cantitatea este despre ceea ce se produce sau se consumă, calitatea este despre ceea ce se creează sau se dezvoltă. Una este despre numere, cealaltă este despre valoare adăugată.

  • RAPORT: Roşia Montană are cel mai important complex de mine aurifere din perioada romană din lume

     Raportul a fost prezentat, joi, într-o conferinţă de presă, susţinută de Şerban Sturdza, vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor din Români (OAR) şi al fundaţiei Pro Patrimonio, Sergiu Nistor, preşedintele ICOMOS România, Ştefan Bâlici, vicepreşedinte al Asociaţiei “Arhitectură. Restaurare. Arheologie” (ARA), şi Alexandru Dragoman, cercetător la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” al Academiei Române.

    “Autorii au integrat dovezile găsite la Roşia Montană în contextul internaţional. Am examinat, de asemenea, şi potenţialul zonei, observând şi dezvoltarea altor situri din Patrimoniul Mondial, după înscrierea lor în UNESCO, pentru a arăta că Roşia Montană are importanţa şi potenţialul necesare de a deveni la rândul ei sit al Patrimoniului Mondial”, se arată în prefaţa raportului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Anunţul făcut de Billa: deschide primul magazin din Piteşti

    Magazinul se va afla în Centrul Comercial Trivale şi va oferi clienţilor peste 8.500 de produse: fructe şi legume, produse de panificaţie şi patiserie, produse preparate şi semipreparate, carne, alimente de bază sau băuturi,  articole cosmetice şi de menaj.

    Billa este prezentă pe piaţa din România din februarie 1999 când a deschis primul supermarket din Bucureşti. În prezent, Billa operează 71 de magazine în cele mai importante oraşe din România, având 3.500 de angajaţi. Comppania este parte a Rewe Group, unul dintre cele mai importante grupuri din Europa care activează în retail şi turism. În prezent, 323.000 de angajaţi lucrează în cadrul REWE Group în 13 ţări europene, iar cele aproximativ 15.700 de magazine au generat o cifră de afaceri de peste 48 de miliarde de euro.

     

  • Cât va mai rămâne Nike în România

    In decursul celor 14 ani de colaborare cu producatorul de echipament sportiv, Elmec Romania a dezvoltat o retea de retail raspandita la nivel national si a distribuit produsele Nike in cele mai importante orase din Romania.

    Elmec Romania este unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata autohtona de sport si fashion. Compania administreaza in acest moment o retea de 25 de puncte de vanzare care comercializeaza brandul Nike, dintre care 15 magazine exclusive, sapte magazine multibrand si trei magazine de tip outlet.

    Compania Elmec Romania,  subsidiara a Grupului Folli Follie – Grecia  detine la nivel national o retea extinsa de magazine, dintre care magazine de tip monobrand (Nike, Converse, Folli Follie, Calvin Klein Jeans), magazine multibrand (collective, .kix, Star Place) si magazine tip outlet.  Elmec Romania detine in portofoliu branduri internationale de renume cum ar fi: Nike, Converse, Folli Follie, Juicy Couture, Polo Ralph Lauren, Calvin Klein Jeans, UGG Australia, Boss Orange, Napapijri,  7 For All Mankind, G-Star Raw, Scotch&Soda, Franklin&Marshall, Pepe Jeans London, Hamaki-Ho, American Vintage, DKNY Jeans, Superdry, Diesel.