Tag: vremea

  • Cum va fi vremea luni şi marţi, în ţară şi în Capitală

    În zona montană, la peste 1400 m, trecător, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, mai ales ziua, în Moldova, Dobrogea, sudul Banatului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade, iar cele minime se vor situa între -2 şi 7 grade. În zonele joase, mai ales noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă.

    LA BUCUREŞTI

    Vremea va fi închisă, dar se va menţine caldă pentru această perioadă. Temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade.

    MARŢI

    Valorile termice vor fi în creştere faţă de intervalul anterior în mare parte din ţară, astfel încât vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă pentru această dată în regiunile intracarpatice. În sudul şi în estul ţării, cerul va fi mai mult noros şi local vor fi ploi slabe şi burniţe. În restul teritoriului înnorările vor fi trecătoare, iar ploile izolate. La munte, la altitudini de peste 1800 m, izolat, vor mai fi condiţii şi de precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Banat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade, iar cele minime, în general, între -1 şi 7 grade. În zonele joase pe arii restrânse va fi ceaţă.

     

  • Cum va fi VREMEA în această primăvară. Prognoza meteo şi HARTA meteorologilor până în luna mai

    Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distributia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

    MARTIE

    Temperatura aerului va avea, în general, valori apropiate de mediile multianuale în regiunile sud-estice şi sudice şi sub normalul perioadei în restul teritoriului.

    Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării.

    APRILIE

    Valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice în sud-estul ţării şi se vor situa sub normalul perioadei în restul regiunilor.

    Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale, cu o tendinţă de excedent în centrul şi nordul ţării.

    MAI

    Temperatura aerului va fi apropiată de normalul climatologic în sud-est şi local în sudul şi vestul ţării, iar în celelalte regiuni va avea valori sub mediile multianuale ale perioadei.

    Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile sud-estice şi sudice, unde se vor situa, în general, în apropierea mediilor multianuale.

     

  • VREMEA va fi mai caldă în vestul ţării. PROGNOZA METEO pentru vineri

    În restul ţării, vor fi înnorări mai ales pe timpul zilei, pe arii restrânse precipitaţii slabe, mixte, iar regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru această dată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 10 grade, iar cele minime se vor încadra între -10…-8 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 1…2 grade în Dealurile de Vest. Dimineaţa şi noaptea, izolat în zonele joase va fi ceaţă.

    LA BUCUREŞTI:

    Vineri, cerul va avea înnorări, dar condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă va fi de -4…-2 grade.

    LA MUNTE:

    Vineri, în masivele vestice şi de sud-vest, vremea va fi frumoasă şi uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată calendaristică, iar cerul va fi variabil. În restul zonei montane, regimul termic va fi caracterizat de valori de temperatură normale pentru această dată din an, înnorările vor persista îndeosebi în prima parte a intervalului şi pe arii restrânse cu precădere în Carpaţii Orientali, temporar se vor semnala precipitaţii slabe mixte.Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe creste.
     

  • VREMEA se încălzeşte treptat. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi, în ţară şi în Capitală

    ÎN ŢARĂ

    Vântul va mai prezenta unele intensificări, miercuri, pe crestele montane şi în sud-estul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 grade, izolat, în Dobrogea şi în depresiuni şi 6 grade în Crişana, sud-vestul Transilvaniei şi în Maramureş, iar cele minime se vor încadra între -12 şi -2 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, spre -19 grade.

    Joi, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării, devenind normală din punct de vedere termic. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în depresiuni şi 8 grade în Oltenia, iar cele minime se vor încadra între -6 şi 0 grade. În cursul zilei, cerul va fi variabil, mai mult noros în regiunile estice, unde izolat va ninge slab. Noaptea, vor fi înnorări temporare în nordul, centrul, estul şi sud-estul teritoriului, unde se vor semnala precipitaţii slabe, fulguieli şi burniţe şi izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Moldova, Dobrogea, Bărăgan şi la munte. În zonele joase, cu totul izolat, se va forma ceaţă.

    ÎN BUCUREŞTI

    Miercuri, vremea se va menţine rece. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 1 grad, iar cea minimă de -8…-6 grade.

  • VREMEA se menţine rece. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

    Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări, mai ales în prima parte a zilei, în Oltenia şi estul Dobrogei, unde izolat va mai fulgui. Vântul va avea intensificări la munte şi local în sudul Moldovei, Muntenia şi Dobrogea, iar la începutul intervalului şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7 grade în depresiuni şi 5 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -14 şi -4 grade, mai coborâte, spre -23 de grade, în estul Transilvaniei. Noaptea, în zonele joase, izolat se va semnala ceaţă.

    LA BUCUREŞTI:

    Marţi, vremea va fi predominant frumoasă, dar rece. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va avea unele intensificări în cursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă va fi de -9…-7 grade.

    ÎN ŢARĂ:

    Miercuri, vremea se va menţine rece în cea mai mare parte a ţării, local geroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va avea unele înnorări în prima parte a zilei în sud-est, iar noaptea în nord şi centru, însă doar izolat va fulgui. Vântul va mai prezenta unele intensificări pe crestele montane şi în Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4…-3 grade, izolat, în est şi în depresiuni şi 5 grade în vest, iar cele minime se vor încadra între -12 şi -2 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -18 grade.

  • VREMEA se va menţine în general frumoasă. PROGNOZA METEO pentru vineri

    Cerul va fi variabil dimineaţa şi noaptea, când pe arii restrânse în zonele joase va fi ceaţă şi mai mult senin în orele amiezii. Vântul va sufla slab şi moderat.

    BUCUREŞTI

    Vremea va fi predominant frumoasă şi normală termic. Cerul va fi variabil, mai mult senin, ziua, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi în jur de 6 grade, iar cea minimă de -4…-3 grade. Noaptea, vor fi condiţii de ceaţă.

    MUNTE

    Vremea se va menţine predominant frumoasă şi va deveni apropiată de normalul termic al acestei date. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, izolat va fi ceaţă.

  • VREMEA se va încălzi uşor. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri, în ţară şi în Bucureşti

    ÎN ŢARĂ

    Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -5 şi 5 grade, iar cele minime se vor încadra între -12 şi 0 grade, mai scăzute în depresiuni spre -20 de grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, izolat se va semnala ceaţă.

    Vineri, vremea se va menţine în general frumoasă şi va continua să se încălzească uşor, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade, iar cele minime între -10 şi 2 grade, mai scăzute în depresiuni spre -16 grade. Cerul va fi variabil la începutul şi la sfârşitul intervalului, când pe arii restrânse în zonele joase va fi ceaţă şi mai mult senin în restul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat.

    LA BUCUREŞTI

    Joi, vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va avea unele înnorări la începutul zilei, apoi se va însenina treptat. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă de -7…-5 grade.


     

  • VREMEA se va menţine rece. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

    Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7 şi 5 grade, iar cele minime între -14 şi -3 grade, mai coborâte în depresiuni, până spre -22 de grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, izolat se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

    LA BUCUREŞTI:

    Vremea se va menţine rece. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în partea a doua a intervalului, când vor fi condiţii să ningă slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă va fi de -9…-7 grade. Dimineaţa şi noaptea este posibil să se formeze ceaţă.

    ÎN ŢARĂ:

    Vremea va deveni în general frumoasă, însă, deşi valorile termice vor creşte uşor, va fi în continuare rece, pe spaţii restrânse geroasă, în special dimineaţa. Cerul va fi variabil spre senin, cu unele înnorări la începutul intervalului în regiunile sud-estice unde izolat va mai fulgui. Vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări ziua în sudul Moldovei, Dobrogea şi Bărăgan. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 6 grade, iar cele minime se vor încadra între -12 şi -1 grad, mai scăzute în depresiuni spre -19 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, pe spaţii mici se va semnala ceaţă.

  • Cum va fi VREMEA în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune a ţării

    Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

    BANAT

    Pornind de la temperaturi maxime medii apropiate de 0 grade, procesul de încălzire a vremii va culmina pe 16 februarie, când valorile termice diurne vor atinge medii de 7…8 grade, uşor mai ridicate decât normele regionale în această perioadă din an. La rândul ei, media temperaturilor minime va creşte de la -6…-5 grade în primele două nopţi spre -2 grade la începutul celei de-a doua săptămâni. Între 17 şi 22 februarie, media maximelor termice va oscila uşor în jurul valorii de 8 grade, iar aceea a minimelor se va menţine foarte aproape de -2 grade, conturându-se astfel un regim termic apropiat de cel normal pentru a doua parte a lunii februarie.

    Exceptând primele două zile, când izolat va ninge slab, precipitaţiile vor lipsi în prima săptămână. În intervalul 17 – 22 februarie va fi posibilă reapariţia precipitaţiilor slabe, de data aceasta predominant sub formă de ploaie.

    CRIŞANA

    În prima zi, media temperaturilor maxime va fi de -1 grad, apoi va fi în creştere până în 16 februarie, spre 6 grade, adică peste normalul acestei perioade din an. Ulterior, această medie se va situa între 5 şi 7 grade. Media temperaturilor minime va creşte, de asemenea, de la -7 grade în primele două nopţi spre -2 grade la sfârşitul primei săptămâni, iar între 17 şi 22 februarie vor fi doar mici oscilaţii în jurul acestei ultime valori, ceea ce atestă, pentru a doua parte a intervalului de prognoză, un regim termic foarte apropiat de cel normal.

    În primele 24-36 de ore se mai pot semnala ninsori slabe, dar, ulterior, numai în intervalul 17 – 22 februarie va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, mai ales sub formă de ploaie.

    TRANSILVANIA

    Pe parcursul primei săptămâni, valorile termice diurne vor creşte de la o medie de -3 grade, pe 9 februarie, până la 3 grade, pe 16 februarie, dar temperaturile minime vor fi permanent mai scăzute decât în mod obişnuit şi cu precădere în intervalul 9 – 13 februarie, când în acestă regiune va fi ger pe timpul nopţilor şi al dimineţilor. Între 17 şi 22 februarie, vremea va fi apropiată de normalul termic specific acestei perioade, respectiv se estimează că media maximelor termice va fi cuprinsă între 2 şi 4 grade, iar aceea a minimelor va fi de -5…-4 grade.

    În primele zile ale săptămânii 9-16 februarie, pe arii restrânse vor fi ninsori slabe, iar pe parcursul celei de-a doua săptămâni creşte probabilitatea apariţiei precipitaţillor slabe, mixte, favorizând izolat formarea poleiului.

    MARAMUREŞ

    În primele două zile, când media temperaturilor maxime va fi de -2…0 grade, iar aceea a minimelor se va situa în jurul valorii de – 7 grade, vremea va fi rece, local geroasă noaptea şi dimineaţa. După data de 11 februarie sunt estimate numai medii pozitive ale valorilor maxime, 2 la 4 grade, posibil 5 grade pe 17 februarie, dar nopţile vor fi reci până la sfârşitul intervalului de prognoză, întrucât media temperaturilor minime se va încadra permanent în ecartul -5…-3 grade. În aceste condiţii, regimul termic al acestei regiuni caracteristic celor două săptămâni poate fi apreciat drept uşor mai rece decât cel obişnuit pentru a doua şi începutul celei de-a treia decade a lunii februarie.

    Pe arii restrânse va ninge slab în 9 şi 10 februarie, iar după data de 14 februarie şi până pe 22 februarie vor fi posibile, zilnic, precipitaţii slabe, mixte şi izolat vor fi condiţii de polei.

    MOLDOVA

    În timpul primei săptămâni, deşi temperaturile maxime vor creşte treptat, de la o medie în jurul a -1 grad, pe 9 şi 10 februarie, până la 6 grade, pe 16 februarie, temperaturile minime se vor menţine scăzute, ceea ce se va resimţi îndeosebi în intervalul 9 – 12 februarie, când în această regiune, local, va fi ger pe timpul nopţilor şi al dimineţilor. Între 17 şi 22 februarie, vremea se va apropia de cea normală pentru această perioadă din an, respectiv media maximelor termice va fi de 4…5 grade, iar aceea a minimelor va oscila între -4 şi -2 grade.

    În primele zile ale săptămânii 9-16 februarie, pe arii restrânse vor fi ninsori slabe, iar între 17 şi 22 februarie creşte probabilitatea apariţiei precipitaţillor slabe, mixte, care pot favoriza, izolat, depunerile de polei.

    DOBROGEA

    După o uşoară scădere a temperaturilor maxime spre o medie de 0 grade, între 12 şi 16 februarie procesul de încălzire a vremii se va traduce prin creşterea acestei medii spre valori de 5…6 grade, foarte apropiate de climatologia regiunii în această perioadă din an, valori care se vor menţine până în 22 februarie. La rândul ei, media temperaturilor minime va fi mai scăzută în primele nopţi, când local va fi ger în Dobrogea continentală, dar apoi va creşte de la -5…-4 grade pe 12 februarie spre 0 grade la mijlocul celei de-a doua săptămâni, urmând ca ulterior să scadă doar cu un grad. Într-o asemenea situaţie se poate aprecia că, treptat, regimul termic va deveni cel normal pentru a doua parte a lunii februarie.

    Aproape sigur precipitaţiile vor lipsi pe parcursul primei săptămâni, dar vor fi posibile între 17 şi 22 februarie, când va ploua slab în unele zile, pe arii restrânse.

    MUNTENIA

    Vremea va fi mult mai rece decât normal în primele trei zile, când media temperaturilor maxime va fi în jurul a 0 grade, iar aceea a temperaturilor minime va coborî până la -10…-11 grade, deci vor fi nopţi şi dimineţi geroase în cea mai mare parte a regiunii. Începând din 12 februarie şi până pe 17 februarie, regimul termic se va apropia de cel normal pentru această perioadă. Astfel temperaturile maxime, în medie, vor creşte de la 2 la 6…7 grade, iar media temperaturilor minime va ajunge la -3 grade. Cum între 18 şi 22 februarie se estimează doar mici oscilaţii ale temperaturii aerului în jurul acestor ultime medii diurne şi nocturne, regimul termic va evolua, în general, în limite normale.

    La începutul intervalului, izolat, se pot semnala ninsori slabe, dar, ulterior, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, mai ales ploi, va fi mai ridicată doar în perioada 17 – 22 februarie.

    OLTENIA

    Până pe 12 februarie, vremea va fi mult mai rece decât în mod obişnuit, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 0 grade şi a temperaturilor minime în jur de -12 grade, ceea ce semnifică nopţi şi dimineţi geroase în cea mai mare parte a regiunii. Între 13 şi 17 februarie, regimul termic se va apropia treptat de cel normal pentru această perioadă. Astfel temperaturile maxime, în medie, vor creşte de la 3 la 6…7 grade, iar media temperaturilor minime va urca de la -8 la -3 grade. Pentru intervalul 18 – 22 februarie se estimează menţinerea, cu mici oscilaţii, ale acestor ultime medii diurne şi nocturne, astfel că regimul termic va evolua, în general, în limite normale.

    Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, mai ales sub formă de ploaie, va fi mai ridicată în perioada 17 – 22 februarie, iar pe 9 februarie, izolat, se pot semnala ninsori slabe.

    LA MUNTE

    Până pe 13 februarie, media temperaturilor maxime va creşte de la -10 la 2 grade, dar temperaturile minime vor fi mult mai scăzute decât în mod obişnuit, cu o medie între -15 şi -8 grade, ceea ce semnifică nopţi şi dimineţi geroase în toată regiunea. Începând cu data de 14 februarie, regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă. Astfel, temperaturile maxime, în medie, se vor situa între -1 şi 2 grade, iar media temperaturilor minime va fi încadrată între -7 şi -4 grade.

    Local vor fi ninsori în general slabe în primele două zile şi din nou, temporar, în cursul celei de-a doua săptămâni.

     

  • VREMEA la început de săptămână. Prognoza meteo pentru luni şi marţi, în ţară şi în Capitală

    Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 grade în depresiuni şi 3 grade pe litoral, iar cele minime se vor situa, în general, între -15 şi -5 grade. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă şi chiciură, cu precădere la sfârşitul nopţii.

    LA BUCUREŞTI

    Vremea va fi rece, geroasă, noaptea, în zona preorăşenească. Cerul va fi temporar noros şi doar trecător vor fi condiţii de ninsoare slabă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 1 grad, iar cea minimă de -10…-9 grade.

    MARŢI

    Vremea se va menţine rece, geroasă dimineaţa şi noaptea, local în centrul şi sudul teritoriului şi pe spaţii mai restrânse în rest. Cerul va fi temporar noros şi, îndeosebi în cursul zilei, va ninge slab – local în zona montană şi izolat în nordul, centrul şi sud-estul ţării. Vântul va mai avea unele intensificări în regiunile estice şi la munte va fi tare, în special pe creste. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 grade în depresiuni şi 4 grade în Banat, iar cele minime se vor încadra, în general, între -14 şi -4 grade. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă şi chiciură.