BusinessMagazin

Tag: urmarire

  • ANCHETA INCENDIULUI din Colectiv: Societăţile Colectiv şi Golden Ideas Firework, urmărite penal pentru ucidere din culpă

    Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) anunţă că s-a început urmărirea penală în cazul societăţii Club Colectiv SRL şi societăţii Golden Ideas Fireworks Artists SRL pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă cu victime multiple.

    Potrivit acestora, faţă de Daniela Niţă, patroana firmei care a furnizat artificiile, s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, privind toate victimele iar faţă de artificierul Viorel Zaharia s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru ucidere din culpă privind victimele decedate după data de 2 noiembrie 2015.

    Procurorii PICCJ au pus, marţi, sechestru pe bunurile patronilor de la Colectiv, în cazul cărora au extins de asemnea urmărirea penală, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în raport de noile victime care au murit de la momentul punerii lor sub acuzare.

    În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În trei săptămâni de la tragedie au decedat alte 33 de persoane, numărul victimelor ajungând, în 22 noiembrie, la 60.

    Aproximativ 150 de persoane rănite au fost internate, după incendiul din clubul Colectiv, în spitale din Capitală. La aproape o lună de la tragedie, 42 de răniţi au fost externaţi, 30 sunt spitalizaţi în clinici din străinătate şi alţi 39 sunt în continuare internaţi în spitalele din Capitală.

    Patronii clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu au fost arestaţi preventiv în 3 noiembrie, de Judecătoria Sectorului 4 pentru ucidere din culpă, în cazul incendiului din 30 octombrie.

    Potrivit PICCJ, “incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spaţiul respectiv au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajării interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecinţa morţii şi vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club”.

    Daniela Niţă, administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a furnizat artificiile din Colectiv, directorul societăţii, Cristian Niţă, şi pirotehnicianul Viorel Zaharia, au fost arestaţi preventiv pe 7 noiembrie, de Judecătoria Sectorului 4. Ulterior, pe 17 noiembrie, ei au fost plasaţi în arest la domiciliu după ce Tribunalul Bucureşti le-a admis contestaţiile.

    Pirotehnicianul Viorel Zaharia este acuzat de ucidere din culpă, iar patronii firmei care a furnizat artificiile din clubul Colectiv sunt cercetaţi pentru favorizarea făptuitorului şi sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri.

    Potrivit procurorilor, Viorel Zaharia a instalat efectele pirotehnice (foc de artificii) în clubul Colectiv, în 30 octombrie, fără a respecta măsurile de siguranţă şi prevederile legale în acest sens.

    Ulterior producerii incendiului din clubul Colectiv, Daniela şi Cristian Niţă “au procedat la distrugerea şi sustragerea de documente ce constituie probe, pentru a împiedica sau îngreuna cercetările în cauză, precum şi cu scopul de a-l ajuta pe inculpatul Zaharia Viorel pentru a nu fi traşi la răspundere penală”, susţin procurorii.

  • Cronică de film: Everest

    Everest este un film de supravieţuire care impresionează atât prin peisajele uluitoare, cât şi prin dramatismul evenimentelor prezentate. Filmul relatează evenimentele de pe 10 şi 11 mai 1996, atunci când mai multe persoane au fost prinse de o furtună în timp ce se aflau pe munte. Dezastrul din 1996 a atras atenţia lumii întregi şi a ridicat numeroase semne de întrebare referitoare la modul cum expediţiile pe Everest au devenit comerciale.

    Este povestea mai multor alpinişti care au încercat să atingă vârful Everest, care, la 8.848 de metri, este cel mai înalt de pe planetă. Filmul evenimentelor din acele zile a fost relatat în mai multe cărţi semnate de membri ai expediţiei: nu mai puţin de şapte astfel de volume au fost publicate până acum. Scenariştii William Nicholson şi Simon Beaufoy au avut astfel sarcina de a realiza o versiune completă şi cât mai obiectivă a celor întâmplate. În mare măsură, au reuşit.

    Cauzele accidentului din 1996 rămân, până în ziua de astăzi, necunoscute. Filmul prezintă ca o posibilă explicaţie numărul mare de alpinişti care au încercat să atingă vârful în aceeaşi zi, precum şi întârzierile cauzate de mai multe funii de suport care erau desprinse. Unul dintre personajele principale, Boukreev, este portretizat ca unul dintre cei mai activi salvatori, deşi jurnalistul Jon Krakauer l-a acuzat în cartea sa de neglijenţă.

    Everest este regizat de Baltasar Kormakur, de origine islandeză, cunoscut mai ales pentru filme indie precum 101 Reykjavik, The Sea sau Contraband. Actorii din rolurile principale fac ceea ce trebuie, reuşind să transmită sentimentul de disperare cu care trebuie să se fi confruntat cei de pe munte. Filmul nu este o înşiruire de efecte speciale, drept pentru care poate fi vizionat la o sală normală de cinema. Nu e însă genul de film pe care recomand să îl urmăriţi acasă, pentru că veţi pierde mult din experienţa vizionării.

    Jason Clarke (Terminator: Genisys, Marele Gatsby, Dawn of the Planet of the Apes) şi Jake Gyllenhaal (Nightcrawler, Brokeback Mountain, Enemy) sunt cei care dau filmului acea doză de realism care desparte Everest de blockbustere precum San Andreas sau The day after tomorrow. Aceştia şi, bineînţeles, faptul că povestea din Everest este una reală. Mi-a mai atras atenţia numărul mare de actori cu un istoric solid în spate care au acceptat roluri secundare, precum Keira Knightley, Robin Wright sau Tom Goodman-Hill.

    În concluzie, Everest este un film de urmărit, cu un joc actoricesc mai mult decât decent şi un scenariu bine închegat, care nu are prea multe momente „de umplutură“. Pentru cei care apreciază acest gen, cât şi pentru cei care preferă filme fără explozii sau mii de gloanţe, Everest e o metodă excelentă de a petrece puţin peste două ore.

  • Cum a trecut trailerul de la coadă în frunte

    Primul clip de promovare a fost realizat în 1912, pentru serialul „The Adventures of Kathlyn“, cunoscut pentru finalurile cliffhanger. La sfârşitul unui episod, un scurt clip le cerea oamenilor să revină să vadă ce se va întâmpla cu eroina. Un an mai târziu, Nils Granlund, advertising manager al unui lanţ de cinematografe, a produs un scurt film promoţional pentru piesa de teatru „The Pleasure Seekers“, cu imagini filmate în timpul repetiţiilor.

    La început, aceste filmuleţe de promovare apăreau pe ecranele cinematografelor la finalul filmelor, de aici venind şi denumirea (trailed the movie – urmau filmul). Practica s-a dovedit, în scurt timp, ineficientă, pentru că spectatorii plecau imediat după încheierea filmului. Iar mai-marii cinematografiei au hotărât ca filmuleţele să fie difuzate înaintea peliculei, doar că numele nu s-a mai schimbat.

    Clipurile de promovare pentru filmele mute erau constituite din imagini însoţite de câteva descrieri scurte, un slogan şi înşirarea numelor vedetelor, iar exprimarea era hiperbolică: „Senzaţional“, „Nu aţi mai văzut aşa ceva“ etc.
    Odată cu introducerea sunetului în cinematografie, şi promovarea a suferit modificări. Considerat primul film sonor, „The Jazz Singer“ a beneficiat de un trailer de 7 minute. Clipul prezenta imagini din film şi invita spectatorii să vină să vadă (audă?) noua tehnologie. Tot în acest prim trailer a apărut şi naratorul ca tehnică de prezentare a acţiunii.

     

    Până în anii ’50 trailerele au fost create în exclusivitate de National Screen Service, companie care controla creaţia şi distribuţia materialelor de advertising cinematografice. Timp în care se dezvoltase o reţetă pe care se mergea de fiecare dată: expresii hiperbolice, o scurtă naraţiune pentru a descrie povestea, muzica era folosită pentru a prezenta intrigile, pericolul sau romantismul şi, nu în ultimul rând, nu lipsea replică memorabilă a unuia dintre personaje.

    Următoarea mutaţie a venit odată cu răspândirea televizoarelor. Trailerele au început să imite televiziunea şi practicile de advertising de la televizor. În clipul de promovare a filmului „The Day The Earth Stood Still“ premisa filmului este prezentată ca un eveniment real, ca o ştire. La finalul clipului apare şi recomandarea revistei Look ca fiind „The Best of the Science Fiction Movies“, întărind astfel legătura dintre cinema şi mass-media, în promovare şi recenzare.

    În anii ’60, filmele au început să se schimbe, au devenit mai experimentale şi mai îndrăzneţe, atât din punctul de vedere al tehnicii, cât şi al subiectelor abordate. Companiile scăpate de sub tirania National Screen Service erau libere să îşi creeze prezentări diverse, ieşite din şabloane. Stanley Kubrick este cunoscut drept ca un regizor obsedat de control, ocupându‑se de fiecare aspect al filmului, şi care a supervizat inclusiv crearea trailerelor. El a renunţat la montajul clasic în favoarea unuia mai dinamic, s-a folosit foarte mult de muzică şi a renunţat la naraţiunea acţiunii, după cum se poate observa din clipurile de prezentare ale peliculelor „Lolita“, „Dr. Strangelove“, „2001: A Space Odyssey“ sau „The Shining“.

    Un moment de cotitură în industra cinematografică, dar şi în cel al promovării a fost apariţia blockbusterului. „Jaws“ (1975) al lui Steven Spielberg este considerat ca fiind primul film de acest fel, care a avut încasări de 7 milioane de dolari în primul weekend. Clipul de promovare pentru „Jaws“ se întindea pe mai bine de 3 minute şi expunea aproape toată povestea, omiţând doar finalul. Universal a cheltuit 1,8 milioane de dolari pe promoţie, dintre care 700.000 doar pe spoturile de publicitate de la televizor, conform BBC. Succesul „Fălcilor“ lui Spielberg a făcut ca şi alte companii să copieze modelul de prezentare şi promovare a peliculelor.

    Însă cum regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, alţi regizori au mers în altă direcţie. Un astfel de exemplu este clipul de promovare a filmului lui Ridley Scott „Alien“. Acesta a fost compus din imagini înfricoşătoare însoţite de o muzică stranie, fără naraţiune şi fără nicio linie de dialog. Clipul a reuşit să redea atmosfera terifiantă care a acompaniat pelicula şi care a propulsat „Alien“ în topuri.

    17 ani mai târziu, 20th Century Fox a plătit 1,3 milioane de dolari pentru ca un clip de prezentare de 1 minut al peliculei „The Independence Day“ să fie difuzat în pauza meciului Super Bowl din 1996. Astfel, filmul cu Will Smith în rolul principal a fost primul care şi-a făcut reclamă în timpul faimosului meci de fotbal american, dar şi primul care a inaugurat un alt tip de prezentare, teaserul, un clip de promovare şi mai scurt, menit să atragă şi să stârnească curiozitatea spectatorilor.

    O altă premieră a avut loc odată cu lansarea primului trailer al noului film „Star Wars: The Phantom Menace“. Acesta a fost programat să fie difuzat la premiera peliculei „Meet Joe Black“, în 18 noiembrie 1998. Presa a scris la vremea respectivă că mai multe persoane plăteau biletul de intrare la film doar pentru a vedea trailerul pentru „Star Wars“. În prima săptămână, proprietarii cinematografelor au anunţat că rata de ieşire de la film era undeva la 75%. Câteva zile mai târziu, cei de la LucasFilm au urcat trailerul online, iar la scurt timp serverele au picat. În total, clipul a fost descărcat de 3,5 milioane de ori, spărgând toate recordurile de la vremea respectivă. Dacă rămânem în galaxia foarte îndepărtată a cavalerilor Jedi, clipul de promovare a celui de-al şaptelea titlu din seria „Star Wars“ a acumulat 30 de milioane de vizualizări în 24 de ore pe YouTube.

    Trailerele nu ar fi fost la fel fără artiştii vocali. Unul dintre cei mai cunoscuţi fiind Don LaFontaine. Vocea acestuia poate fi auzit în peste 5.000 de trailere şi alte mii de reclame televizate. El a devenit foarte cunoscut pentru replica devenită celebră „In a world… (într-o lume)“.

    Fie că vă plac, fie că nu, cert este că trailerele sunt o parte importantă a industriei cinematografice, o parte a industriei care se schimbă şi se mulează pe schimbările din piaţă.

  • Dacă aţi fi investit în asta la începutul anului, v-aţi fi ÎMBOGĂŢIT. Ce trebuie să urmăriţi pe viitor

    Deşi bursa de la Bucureşti este încă în scădere, totuşi există acţiuni care au avut o evoluţie spectaculoasă. 

    Vedeţi AICI cele mai performante investiţii pe care aţi fi putut să le faceţi 

  • Cronică de film: Southpaw

    Încep prin a spune că cel mai bun lucru din Southpaw este interpretarea lui Jake Gyllenhaal (Prisoners, Nightcrawler, Donnie Darko, Zodiac). Actorul de 35 de ani îşi face treaba cu brio, aşa cum a făcut-o de nenumărate ori de-a lungul anilor. Gyllenhaal este unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, iar alegerea sa de a juca mai mult în producţii independente este singura explicaţie pentru faptul că a fost ignorat de Academia Americană de Film (Gyllenhaal are o singură nominalizare la Oscar, pentru rolul din Brokeback Mountain). În distribuţie îi regăsim şi pe excelentul Forest Whitaker (Last King of Scotland, Platoon, Lee Daniels’ The Butler) şi pe Rachel McAdams (Midnight in Paris, Sherlock Holmes, About Time).

    Regia filmului este semată de Antoine Fuqua, cunoscut publicului larg mai ales pentru filme de acţiune precum Olympus Has Fallen, The Equalizer, Shooter sau Training Day. Trecerea către genul dramatic nu pare să îi fi prins foarte bine, pentru că desfăşurarea pare pe alocuri grăbită, iar acest lucru duce la o lipsă de profunzime a caracterelor prezentate. Spectatorul nu ajunge să cunoască bine personajele, iar asta afectează experienţa generală a filmului.

    Scenariul prezintă un atlet aflat în anii de glorie, care ajunge pe culmile disperării, dar reuşeşte, în cele din urmă, să găsească puterea de a triumfa din nou. Povestea are câteva momente dramatice bine realizate, dar nu reuşeşte să surprindă pe parcursul celor mai mult de două ore. Spectatorul ştie, încă de la bun început, cum se va termina filmul.

    În concluzie, Southpaw este un film mediocru, dar acest lucru se datorează în mare măsură actorilor. Cu o altă distribuţie, el ar fi trecut neobservat şi fără prea mult succes. Este un film cu o desfăşurare uşor de anticipat, destinat în mare măsură celor care au apreciat filme precum Rocky sau The Fighter.

    Nota: 7/10

  • Cronică de film: Southpaw

    Încep prin a spune că cel mai bun lucru din Southpaw este interpretarea lui Jake Gyllenhaal (Prisoners, Nightcrawler, Donnie Darko, Zodiac). Actorul de 35 de ani îşi face treaba cu brio, aşa cum a făcut-o de nenumărate ori de-a lungul anilor. Gyllenhaal este unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, iar alegerea sa de a juca mai mult în producţii independente este singura explicaţie pentru faptul că a fost ignorat de Academia Americană de Film (Gyllenhaal are o singură nominalizare la Oscar, pentru rolul din Brokeback Mountain). În distribuţie îi regăsim şi pe excelentul Forest Whitaker (Last King of Scotland, Platoon, Lee Daniels’ The Butler) şi pe Rachel McAdams (Midnight in Paris, Sherlock Holmes, About Time).

    Regia filmului este semată de Antoine Fuqua, cunoscut publicului larg mai ales pentru filme de acţiune precum Olympus Has Fallen, The Equalizer, Shooter sau Training Day. Trecerea către genul dramatic nu pare să îi fi prins foarte bine, pentru că desfăşurarea pare pe alocuri grăbită, iar acest lucru duce la o lipsă de profunzime a caracterelor prezentate. Spectatorul nu ajunge să cunoască bine personajele, iar asta afectează experienţa generală a filmului.

    Scenariul prezintă un atlet aflat în anii de glorie, care ajunge pe culmile disperării, dar reuşeşte, în cele din urmă, să găsească puterea de a triumfa din nou. Povestea are câteva momente dramatice bine realizate, dar nu reuşeşte să surprindă pe parcursul celor mai mult de două ore. Spectatorul ştie, încă de la bun început, cum se va termina filmul.

    În concluzie, Southpaw este un film mediocru, dar acest lucru se datorează în mare măsură actorilor. Cu o altă distribuţie, el ar fi trecut neobservat şi fără prea mult succes. Este un film cu o desfăşurare uşor de anticipat, destinat în mare măsură celor care au apreciat filme precum Rocky sau The Fighter.

    Nota: 7/10

  • Cum a reuşit un tânăr de 24 de ani din România să câstige peste 200.000 de dolari jucându-se

    Nimic din înfăţisarea lui Armand Pittner nu trădează faptul că la 24 de ani a strâns o mică avere, de 260.000 de dolari, doar din câştigurile de la turnee de jocuri video.

    În spatele meu, pe perete, se află panouri cu eroi desenaţi, creaturi fantastice cu arme impresionate şi cu puteri nebănuite, iar el este unul dintre cei care-i controlează, le înhămează puterile şi le pune în folosul echipei. Este ceva mai înalt decât mine, să aibă 1,80-90 m înălţime, şi poartă o pereche de blugi albaştri şi un tricou pe care scrie „Come and join the universe”. Îi urmez îndemnul şi vă invit în galaxia sportului electronic, în universul Dota, în microcosmosul lui Armand „b0ne7” Pittner.

    Armand Pittner este cel mai bine plătit român jucător profesionist de jocuri video, cu câştiguri de până la 260.000 de dolari, doar din turnee. Joacă de mic, iar Dota (Defence of the Ancients) încă de la începuturi. Părinţii au strâmbat din nas când vedeau că petrecea atât de mult timp în faţa calculatorului, dar nu i-au interzis să se joace. Odată cu primul turneu la care a participat în străinătate, părinţii s-au deschis mai mult spre jocurile video. Acum îi urmăresc meciurile pe internet de fiecare dată când au ocazia, şi, chiar dacă nu înţeleg total fenomenul, se bucură pentru fiecare victorie a fiului lor.

    Nu a existat un moment precis în viaţa lui Armand când a luat decizia de deveni jucător profesionist. „Pur şi simplu s-a întâmplat. Nu era nimic planificat. Totul a început ca un hobby.”  A jucat din ce în ce mai mult şi a devenit mai bun. Primul LAN (concurs local ce se joacă în reţea) l-a jucat într-o sală de jocuri din Bucureşti. Pe atunci nu erau spectatori, doar tineri entuziaşti ce iubeau jocul. „Am jucat şi într-un mall şi era distractiv cum oamenii se opreau şi se uitau la noi în calculatoare să vadă ce facem”, îşi aminteşte zâmbind b0ne7.

    Pare un tânăr obişnuit abia ieşit de pe băncile facultăţii, dar banii pe care i-a câştigat în turnee (aproximativ 260.000 de dolari) îl plasează pe locul 69 în topul celor mai bogaţi jucători profesionişti de jocuri video. Asta făcând abstracţie de salariul său lunar. Deşi nu-mi poate dezvălui câţi bani primeşte de la Cloud9, organizaţia la care este angajat, Pittner spune că salariul unui jucător dintr-o echipă de top variază între 2.000 şi 6.000 de dolari pe lună. Nu pare să-i pese foarte mult de banii câştigaţi, nu are de gând să-i investească deocamdată sau să-şi înceapă un business: „Banii aceia există şi apelez la ei dacă am nevoie de ceva”, mărturiseşte Armand Pittner. Ochii albaştri i se aprind când vorbim mai mult despre Dota şi intrăm în detalii, ceea ce arată că şi-a păstrat entuziasmul şi plăcerea de a juca, chiar dacă acum participă la turnee cu premii substanţiale şi îl urmăresc mii de fani.

    Drumul nu a fost uşor. Armand Pittner povesteşte că a trecut prin multe încercări şi a schimbat mai multe echipe până să ajungă la Cloud9, unde avea să-şi facă o casă. Dota este un joc de echipă foarte competitiv. „Trebuie să ştii când să renunţi la un jucător slab care trage echipa în jos. E important să nu ai relaţii puternice de prietenie cu coechipierii. Am întâlnit multe echipe care nu au evoluat tocmai pentru că nu voiau să renunţe la jucătorii mai slabi”, explică Armand din secretele jocului care i-a adus confortul financiar înainte de a împlini 25 de ani.

  • Cronică de film: Entourage

    Serialul Entourage a rulat pe HBO timp de opt ani, din 2004 până în 2011. De-a lungul celor opt sezoane, serialul a fost recompensat cu un Glob de Aur, primind alte 13 nominalizări la aceste premii şi alte 26 de nominalizări în cadrul Primetime Emmy Awards. Revenirea eroilor principali a fost aşteptată cu mult entuziasm de fanii serialului, aceştia aducându-le celor de Warner Bros. peste 10 milioane de dolari în week-endul lansării.

    Filmul este regizat de Doug Ellin, creatorul şi scenaristul serialului original. Ellin a şi condus şase episoade ale serialului, dar experienţa sa în scaunul de regizor este extrem de limitată. În rolurile principale îi regăsim pe Kevin Connolly (The Notebook, Unhappily Ever After), Adrian Grenier (The Devil Wears Prada, Drive Me Crazy), Jeremy Piven (Old School, Serendipity, Family Man) şi Kevin Dillon (Platoon, The Blob).

    Entourage, pentru cei care nu au urmărit serialul original, spune povestea lui Vince Chase, un actor cunoscut de la Hollywood care află secretele vieţii mondene alături de agentul său şi cei mai buni prieteni. Serialul a fost apreciat în primul rând pentru umorul de calitate şi reprezentaţiile excelente ale lui Kevin Connolly sau Jeremy Piven.

    Problema filmului Entourage, cel puţin din perspectiva cuiva care nu a urmărit cu foarte mare atenţie serialul, este aceea că toată producţia pare un episod mai lung. Nici măcar unul foarte bun, aş adăuga.

    Povestea începe undeva prin Ibiza, acolo unde îl întâlnim pe Vince şi aflăm că s-a despărţit de soţia sa chiar în timpul lunii de miere. Personajul nostru primeşte un telefon de la fostul său agent Ari, eveniment care declanşează o serie de aventuri fără prea multă noimă.

    În concluzie, dacă aţi fost fani ai serialului, există posibilitatea ca acest film să vă aducă o anumită doză de satisfacţie sau să vă trezească ceva sentimente de nostalgie. Dacă nu aţi urmărit povestea originală, vă recomand să consultaţi din nou programul cinematografelor şi să vă reorientaţi.

    Nota: 6/10

  • Afacerea Eurovision: cât au câştigat austriecii din organizarea concursului din 2015

    Peste 100 de milioane de spectatori urmăresc în direct concursul internaţional Eurovision – competiţia muzicală unde fiecare naţiune îşi poate trimite câte un reprezentant. Concursul se desfăşoară în Austria ca urmare a victoriei Conchitei Wurst la concursul din 2014 cu piesa “Rise Like a Phoenix”.

    Aceasta este a doua oară când Austria organizează Eurovisionul, prima dată fiind în 1967. Echipa care s-a ocupa cu organizarea îl are ca producător executive Edgar Böhm,  şef pe divertisment la principala televiziune din Austria. Până nu demult, evenimentul era caracterizat de un singur cuvânt – “extravaganţă”, Eurovisionul fiind faimos pentru parada de cântăreţi şi actele artistice neobişnuite.
    Pentru organizatori a devenit mai mult o luptă care se duce cu armele tehnologiei – cine are cel mai amplu ecran LED, cele mai multe camere video. Organizatorii ediţiilor trecute au insistat ca filmările să se facă în cadre ample şi din toate unghiurile, pentru a fi oferită o imagine completă a grandorii scenei.

    Să facă faţă exploziei de strălucire şi de tehnică a devenit, an de an, o provocare financiară tot mai mare pentru ţările care erau desemnate să organizeze concursul. Potrivit regulamentului, ţară-gazdă a Eurovision este desemnată aceea al cărei reprezentant a câştigat ediţia de anul precedent. Una dintre cele mai mari provocări ale ţării-gazdă este aceea de a pune la bătaie milioane de euro pentru a se ridica la nivelul spectacolului anterior şi chiar de a-l depăşi.

    Concursul european Eurovision 2015 este şi o afacere pentru Austria, ţara organizatoare, care are astfel noi locuri de muncă, dar şi de câştigat sume importante de bani. Austria ar putea câştiga peste 11,5 milioane de euro în urma acestui eveniment, confrom estimărilor oficiale. Mai mult, organizarea Eurovision 2015 va asigura 150 de locuri de muncă pe o perioadă determinată.

    În timp ce Austria are câştiguri financiare, Ucraina a decis să nu mai participe la Eurovision 2015 din cauza costurilor ridicate. Cipru, Serbia si Republica Cehă revin după pauza de 1 an, respectiv 5. Aceasta ediţie marchează şi debutul Australiei în concurs, în semn de recunoştinţă pentru cei peste 30 de ani de transmitere a Eurovision-ului pe micile ecrane. Dacă Australia căştigă ediţia aceasta va fi nevoită să alegă un oraş european apt să găzduiască evenimentul şi va ajuta la organizarea lui.

  • Aplicaţia care află la ce siteuri nedorite se conectează telefonul

    Eurecom din Franţa a dezvoltat o aplicaţie care monitorizează comportamentul programelor instalate şi la ce siteuri se conectează acestea. Aplicaţia se numeşte NoSuchApp, sau NSA, o trimitere evidentă la National Security Agency, agenţiua americană de securitate cunoscută pentru faptul că urmăreşte o bună parte din mediul şi mesajele online. Echipa de dezvoltatori intenţionează să lanseze aplicaţia pe Google Play.

    Programatorii au descărcat peste 2000 de aplicaţii din toate cele 25 de categorii disponibile pe Google Play. Fiecare aplicaţie a fost testată pe un Sansung Galaxy S3 şi au urmărit comportamentul acesteia. Ei au descoperit că aplicaţiile se conecteză la un uluitor număr de 250.000 de adrese diferite, ce aparţin de 2000 de domenii.

    Remarcabil este comportamentul Music Volume EQ, o aplicaţie de control a sunetului, o sarcină care nu necesită vreo conexiune externă, şi care se conecta la 2000 de diferite URL-uri.

    O altă aplicaţie, numită Eurosport Player, se conecta la 810 tracking sites, situri de urmărire a comportamentului userilor. Pe de altă parte, dezvoltatorii NSA spun că doar un număr redus de aplicaţii se conectau la siteuri ce au legături cu zona malware.