Tag: tribunal

  • Timişoara: Liderul grupării specializate în infracţiuni cu violenţă, Sorin Udrea, şi alte trei persoane, arestaţi preventiv

     Potrivit unei note de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, patru persoane care fac parte din gruparea interlopă din Timişoara, destructurată miercuri seară în urma unor percheziţii, au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, de Tribunalul Timiş.

    Astfel, este vorba despre liderul grupării, Sorin Udrea, dar şi despre Viorel Cosma, zis “Vio Blondu”, Stelian Mocanu şi Caius Gazibara.

    Cei patru sunt acuzaţi de tentativă de omor.

    Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Timişoara.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un e-mail trimis de Steve Jobs ar putea condamna Apple la tribunal

    Departamentul american al Justiţiei a acţionat în judecată compania Apple, pentru acuzaţii de fixare de preţuri pe piaţa de cărţi în format electronic, iar ultima dovadă ataşată la dosar este un mesaj trimis pe e-mail de regretatul CEO al companiei, Steve Jobs, scrie Business Insider.

    În mesajul destinat directorului executiv al News Corp, James Murdoch, Jobs mărturiseşte că că nu crede că se vor cumpăra cărţile electronice cu un preţ de peste 15 dolari şi recomadnă grupului media să i se alăture companiei Apple în stabilirea unor preţuri mai scăzute decât acest nivel. 
    “Poate putem reuşi împreună să stabilim o piaţă pe un palier de  preţ de 12,99-14,99 dolari pe fiecare titlu”, notează Jobs, în e-mail.

    Conform Departamentului de Justiţie, mesajul lui Jobs către Murdoch este o dovadă clară că Apple a conspirat alături de diviziile HarperCollins şi alte edituri pentru a majora preţul de vânzare al cărţilor electronice, pentru a submina modelul Amazon, care promovează un preţ de 9,99 dolari.

     
     
     
     
  • Judecător de la Tribunalul Bucureşti, în dialog cu Voiculescu: Presa ar trebui să-şi vadă de treabă

     Instanţa i-a citit din oficiu lui Voiculescu declaraţia dată în 16 aprilie 2007 unui procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

    Dan Voiculescu a spus că îşi menţine integral declaraţia dată la acea vreme şi a mai arătat că nu înţelege de ce a fost nevoie de emiterea unui mandat de aducere.

    El a arătat că presa a aflat despre acest aspect, motiv pentru care, în opinia sa, a furnizat în spaţiu public informaţia şi l-a aşteptat la sediul instanţei.

    În acest context, judecătoarea Bomboş a spus: “Nici eu nu înţeleg ce e cu toată presa. Presa ar trebui să-şi vadă de treburile ei şi să nu se amestece în justiţie”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un cetăţean american va fi judecat în COREEA DE NORD: “Sunt dovezi că a încercat să RĂSTOARNE regimul”

    Pae Jun-ho, arestat în noiembrie, a recunoscut acuzaţiile formulate împotriva sa şi va compărea în faţa Curţii Supreme a Coreei de Nord “la o dată apropiată”, a precizat agenţia nord-coreeană.

    “În cursul interogatoriilor, Pae Jun-ho a mărturisit infracţiuni de întreţinere a unei animozităţi împotriva Republicii Populare Democratice Coreea şi că a încercat să răstoarne” regimul, adaugă KCNA. “Acuzaţiile (reţinute împotriva sa) sunt susţinute, toate, prin probe”, potrivit agenţiei.

    Phenianul a anunţat la sfârşitul lui decembrie arestarea pe 3 noiembrie a unui american de origine coreeană care a pătruns pe teritoriul Coreei de Nord ca turist şi pe care regimul stalinist îl acuză că a comis o “infracţiune”, fără alte precizări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şipoteanu şi Stegaru, de la Tribunalul Bucureşti, audiaţi în dosarul judecătoarelor Dinu şi Costache

     Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că procurorii anticorupţie i-au citat miercuri la audieri, în calitate de martori, pe judecătorii Mitu Stegaru şi Ioana Şipoteanu, de la Tribunalul Bucureşti.

    Cei doi judecători au fost întrebaţi de procurorii anticorupţie despre modul în care s-a dispus eliberarea omului de afaceri Dinel Nuţu, fost Staicu.

    Numele Ioanei Şipoteanu apare în interceptările din dosarul judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache. Potrivit unei discuţii dintre Viorica Dinu şi Daniela Petre, înregistrată audio, Sorin Vasilescu, grefier la Tribunalul Bucureşti, a pretins şi primit 5.000 de euro pentru a înregistra dosarului lui Dinel Nuţu la completul format din Antonela Costache, Viorica Dinu şi Ioana Cleopatra Şipoteanu, din 21 ianuarie 2013.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MITĂ pentru un înalt funcţionar ANAF. Patronul turc al unei firme care importă legume şi fructe a fost arestat pentru că a oferit 40.000 de euro

     Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au reţinut pe Şahin Yuksek, asociat unic al firmei Yuksek International Fruct SRL, în 20 aprilie, pentru dare de mită şi instigare la dare de mită. În aceeaşi zi, Tribunalul Bucureşti a decis să-l aresteze preventiv pentru 29 de zile pe administratorul Yuksek International Fruct SRL, se arată într-un comunicat de presă de luni al DNA.

    Potrivit procurorilor, la 19 aprilie, Şahin Yuksek a oferit 40.000 de euro, prin intermediar, unui înalt funcţionar din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în schimbul denaturării rezultatului unui control efectuat de organele fiscale la firma sa. Angajatul ANAF a refuzat banii oferiţi de Şahin Yuksek, însă acesta a revenit, în aceeaşi zi, oferindu-i personal 30.000 de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procurorii l-au reţinut pe Said Baaklini. Evaziune fiscală de 22,5 milioane de euro

     Said Baaklini a fost audiat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în urma percheziţiilor care au avut loc joi, la locuinţele şi la firmele membrilor grupării infracţionale conduse de acesta.

    La finalul audierilor, procurorii DIICOT au emis pe numele lui Said Baaklini ordonanţă de reţinere şi cer vineri instanţei Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 de zile.

    În acelaşi dosar a fost reţinută şi contabila lui Baaklini, procurorii propunând instanţei arestarea ei preventivă, au precizat surse judiciare.

    Procurorii DIICOT – Structura Centrală au făcut joi 16 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Buzău, Constanţa, Gorj şi Botoşani, la locuinţele şi la firmele membrilor unei grupări infracţionale conduse de Said Baaklini. În urma percheziţiilor au fost duse la audieri 11 persoane, printre care şi Said Baaklini.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tribunalul Comercial Cluj a aprobat intrarea în insolvenţă a Mechel Câmpia Turzii

    Tribunalul Comercial Cluj a aprobat ieri intrarea în insolvenţă a combinatului Mechel Câmpia Turzii şi a numit un administrator judiciar care va analiza dacă societatea se va reorganiza sau va intra în faliment.

    Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Comercial Cluj Flaviu Moţu a declarat că solicitarea de intrare în insolvenţă a com­binatului a fost depusă de Mechel Câmpia Turzii şi de circa zece creditori.

    „Tribunalul Comercial Cluj a aprobat intrarea în insolvenţă a combinatului în urma unei cereri formulate de debitoarea Mechel Câmpia Turzii şi de circa zece creditori. În urma acestei decizii, se va intra într-o procedură care are ca scop recuperarea creanţelor şi oprirea acumulării de noi pierderi. A fost numit şi un administrator judiciar, o firmă din Bucureşti, care va analiza cele două posibilităţi care există, de reorganizare judiciară a combinatului sau de declarare a falimentului“, a spus Moţu.

    Liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii Ioan Pascu a declarat la rândul său că speră ca decizia care se va lua după intrarea în insolvenţă a combinatului să fie cea de reorganizare.

    „În urma aprobării insolvenţei, nu mai pot fi tăiate din combinat utilităţile. Sperăm să aibă loc o reorganizare a combinatului, aşa ne-au promis cei de la Invest Nikarom, acţionarul Mechel, iar astfel poate reporni producţia“, a spus Pascu. Potrivit acestuia, deocamdată, cei circa 370 de angajaţi rămân în combinat.

    Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii (INSI) i-a solicitat Tribunalului Cluj in­trarea în insolvenţă, aceasta fiind a treia fostă companie a grupului Mechel care solicită o astfel de măsură.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Cererea de intrare insolvenţă a combinatului Mechel Câmpia Turzii, aprobată

     Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Comercial Cluj, Flaviu Moţu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că solicitarea de intrare în insolvenţă a combinatului a fost depusă de Mechel Câmpia Turzii şi de circa zece creditori.

    “Tribunalul Comercial Cluj a aprobat intrarea în insolvenţă a combinatului, în urma unei cereri formulate de debitoarea Mechel Câmpia Turzii şi de circa zece creditori. În urma acestei decizii, se va intra într-o procedură care are ca scop recuperarea creanţelor şi oprirea acumulării de noi pierderi. A fost numit şi un administrator judiciar, o firmă din Bucureşti, care va analiza cele două posibilităţi care există, de reorganizare judiciară a combinatului sau de declarare a falimentului”, a spus Moţu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Procesul privind scandalul implanturilor mamare traficate a început la Marsilia

     Cinci membri din conducerea societăţii Poly Implant Prothèse (PIP), în prezent lichidată, inclusiv fondatorul acesteia, Jean-Claude Mas, în vârstă de 73 de ani, sunt judecaţi, până la 17 mai, pentru escrocherie şi înşelătorie în formă agravată, într-un Centru de congrese special amenajat pentru a găzdui sute de reclamante şi pe avocaţii acestora. Ei riscă până la cinci ani de închisoare fiecare.

    Sute de victime, din totalul de aproximativ 5.250 de reclamante, au ţinut să asiste la începutul procesului, aşezate în primele rânduri, în sala imensă, având prinse în piept ecusoane cu numele asociaţiilor din care fac parte.

    În momentul în care Jean-Claude Mas şi-a prezentat, la bară, activitatea şi veniturile – o pensie în valoare de 1.700-1.800 de euro -, o parte a publicului l-a huiduit, determinând-o pe preşedinta şedinţei să ceară tăcere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro