Tag: sustinere

  • TELUS Days of Giving

    Motivaţie

    TELUS Days of Giving este cel mai mare eveniment de voluntariat al companiei şi reuneşte în fiecare an sute de membri ai echipei TELUS International. TELUS International susţine la nivel global modelul „Dăruim acolo unde trăim“ („We give where we live“).

    Descrierea proiectului
    Sprijinul companiei constă atât în contribuţiile la evenimente caritabile şi iniţiative ale organizaţiilor nonprofit în valoare de 350 milioane dolari, cât şi în cele peste 6,8 milioane de ore de voluntariat ale angajaţilor la nivel internaţional. În ultimii 10 ani, TELUS International a avut la nivel global mai mult de 40.000 de membri ai echipei care au făcut voluntariat pentru a ajuta peste 70.000 de persoane. În România şi Bulgaria, numărul voluntarilor a fost de peste 3.600, iar cel al beneficiarilor de aproximativ 5.000, majoritatea fiind copii. Din 2013, compania a organizat în România şase ediţii ale TELUS Days of Giving, iar evenimentul a crescut an de an adunând 1.820 de voluntari şi un buget total de 300.000 euro.

    Rezultate
    În cadrul acestui program s-au derulat lucrări de amenajare la centrele sociale de plasament Pinocchio şi Cireşarii II, din Bucureşti, şi s-a renovat o şcoală din cartierul Ferentari. Voluntarii au participat la reamenajarea Centrului Socio-Medical HOSPICE Casa Speranţei, de la Adunaţii-Copăceni, şi au plantat peste 1.000 de copaci în beneficiul a 2.800 de tineri.  Anul trecut, pentru cel de-al şaselea an consecutiv, cei 250 de membri ai echipei TELUS International au contribuit la construirea centrului comunitar Buftea, împreună cu Habitat for Humanity. Centrul va oferi zilnic, pentru 50 de elevi, ateliere extraşcolare, mâncare şi consiliere psihologică. Mai mult, alţi 150 de copii vor beneficia în cadrul centrului de activităţi educaţionale.
    Prin donaţia de 80.000 de euro de anul trecut (care include 40.000 euro pentru materialele de construcţie) TELUS International şi-a propus să susţină accesul copiilor la educaţie şi asistenţă socială, ajutând astfel la prevenirea abandonului şcolar şi îmbunătăţirea performanţei educaţionale.



    Număr de angajaţi
    1.500

    Valoarea investiţiei
    300.000 euro

  • Cele mai responsabile companii din România: Flanco/Fundaţia eMAG – Nouă ne pasă

    Motivaţie

    În 2015, Flanco a decis să sponsorizeze unul dintre proiectele de CSR derulate de Fundaţia eMAG, alegând să susţină un proiect social dedicat educaţiei de nivel primar şi gimnazial. Astfel, Nouă Ne Pasă a devenit primul proiect de CSR de anvergură din istoria companiei, ajuns, în 2019, în cel de-al patrulea an de desfăşurare.

    Misiunea programului este de a asigura condiţiile necesare pentru ca tinerii şi copiii din comunităţile defavorizate să-şi continue studiile – mai exact, să parcurgă complet anii de educaţie gimnazială şi să promoveze examenul de evaluare naţională, iar ulterior să se poată perfecţiona în domeniul ales.

    Prin acest proiect, Flanco a ales să susţină elevii din ciclul gimnazial care provin din comunităţi defavorizate, cu situaţii materiale dificile. Motivele pentru care sprijinul acordat acestor elevi reprezintă o necesitate sunt, potrivit reprezentanţilor companiei, multiple: potrivit datelor furnizate în luna mai 2018 de organizaţia Salvaţi Copiii, rata abandonului şcolar este de 26,6% în mediul rural, 17,4% în oraşele mici şi 6,2% în municipii, iar rata de părăsire timpurie a şcolii se află în continuă creştere, din cauza nivelului tot mai scăzut de trai, din cauza imposibilităţii familiei de a investi în educaţia copiilor şi, prin urmare, din cauza rezultatelor şcolare foarte slabe ale elevilor. Alte motive au fost: modelul educaţional oferit de familie, dezorganizarea familiei, implicarea în activităţi aflate la limita legii, intrarea prematură pe piaţa muncii, încrederea scăzută în educaţie, calitatea relaţiilor cu profesorii şi cu colegii.

    De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, în România aproape 38% dintre copiii care învaţă la sat nu promovează examenele naţionale, cifra fiind cu atât mai relevantă cu cât aproape jumătate din populaţia şcolară a României, 45%, studiază în zonele rurale, spun reprezentanţii companiei. Din cauza situaţiei materiale precare, pentru familiile elevilor din program şcoala nu reprezintă o prioritate, astfel că elevii primesc puţină susţinere în ceea ce priveşte continuarea studiilor şi necesitatea obţinerii unor rezultate bune la învăţătură.

    Descrierea proiectului

    Nouă Ne Pasă este un program derulat de Fundaţia eMAG, cu sprijinul Flanco, care implementează centre after-school cu activităţi de educaţie remedială pentru copiii din mediul rural care se află în pericol de abandon şcolar. 

    În anul şcolar 2018-2019, în programul Nouă Ne Pasă sunt implicaţi peste 600 de elevi şi 63 de cadre didactice, din 14 centre afterschool, localizate în opt judeţe: Măgura (Buzău), Ceraşu şi Slon (Prahova), Vaduri, Gâdinţi şi Bistriţa (Neamţ), Limanu şi Negru Vodă (Constanţa), Putineiu (Teleorman), Cernica şi Clinceni (Ilfov), Jacodu (Mureş), Moldoviţa şi Argel (Suceava).

    La nivel de organizare internă, echipa Flanco, atât colegii din magazine, cât şi cei din sediul central, prezintă proiectul şi invită clienţii şi cunoscuţii să doneze pentru susţinerea centrelor afterschool din program. Compania adaugă o sponsorizare proprie, din impozitul pe profit, apoi trimite banii colectaţi către Fundaţia eMAG, care se ocupă, mai departe, de implementarea propriu-zisă a programului. De asemenea, începând cu 2016, Flanco a făcut un apel către clienţii săi pentru a sprijini prin donaţii programul Nouă Ne Pasă şi a amenajat la casele de marcat ale tuturor magazinelor din reţea puncte de donaţie. Astfel, în 2018, aproximativ 100.000 de clienţi ai Flanco (mai mult cu 15% faţă de anul anterior) au donat peste 1,1 milioane de lei (mai mult cu 10% faţă de anul precedent).

    Elevii primesc o masă caldă în fiecare zi – pentru mulţi părinţi, acesta fiind principalul motiv pentru care le permit copiilor să meargă ore suplimentare la şcoală. De asemenea, elevii primesc consiliere psihologică şi vocaţională, dar şi rechizite, iar profesorii au la dispoziţie materiale didactice pentru predare.

    Rezultate

    Potrivit ultimei evaluări semestriale, elevii au reuşit să obţină note de trecere în proporţie de 80% la limba română şi în proporţie de 73% la matematică. De asemenea, pentru anul şcolar 2017-2018 a existat, în medie, o creştere de 1,20 puncte la limba română şi de aproximativ 1,52 puncte la matematică, iar în primul semestru al anului şcolar 2017-2018, absenteismul în rândul elevilor care au frecventat centrele afterschool a scăzut în peste 70% dintre cazuri.


    Cifră de afaceri netă în anul 2017
    983 mil. lei

    Număr de angajaţi
    >1.500

    Valoarea investiţiei (2018)
    1.1 mil. lei

    Intervalul de implementare a proiectului 2016 – prezent

  • Cele mai responsabile companii din România: Grupul Bosch – Donează un zâmbet

    Motivaţie
    Grupul Bosch şi-a propus ca prin strategia sa de responsabilitate socială să susţină cinci piloni: sprijin şi mentorat pentru tinere talente; sprijinirea copiilor, tinerilor şi bătrânilor defavorizaţi; proiecte de construcţie de case şi şcoli pentru persoane defavorizate; susţinerea organizaţiilor care contribuie la asigurarea sănătăţii pentru persoane cu diferite afecţiuni; campanii de împădurire, acţiuni de ecologizare sau reciclare.

    Descrierea proiectului
    Bosch a dezvoltat în ultimii ani, în zonele în care compania este prezentă, campania de responsabilitate socială Donează un zâmbet. În cadrul acestei iniţiative, Bosch a susţinut direcţiile menţionate mai sus oferind donaţii în produse şi fonduri unor organizaţii nonguvernamentale, instituţii sociale sau de învăţământ. De asemenea, prin această campanie internă, Bosch şi-a încurajat angajaţii să se implice activ în proiectele sociale, împreună cu organizaţii caritabile partenere precum SOS Satele Copiilor,  Concordia, Habitat for Humanity, Fundaţia Regina Maria, Mai Mult Verde, Let’s do it Romania, Adfaber, Little People şi altele.

    Rezultate
    Prin acţiunile sale, compania şi-a propus să contribuie la asigurarea unui trai decent pentru familiile fără multe posibilităţi financiare. În acest sens, Bosch s-a implicat anul trecut în cel mai mare proiect de construcţie accelerată din Europa, Big Build, iniţiat de Habitat for Humanity.  Proiectul a avut loc în perioada 1-5 octombrie 2018 la Cumpăna, în judeţul Constanţa. 45 de voluntari din toate entităţile Bosch din România au construit, în doar cinci zile, două din cele 36 de case care găzduiesc acum mai multe familii. Mai mult decât atât, angajaţii Bosch din Timişoara au donat peste 1.600 de bonuri de masă pentru familiile din Timiş. Bosch a venit şi în sprijinul mai multor sute de copii aflaţi în grija unor organizaţii precum Complexul de Servicii Sociale Giurgiu, Asociaţia Concordia sau Organizaţia SOS Satele Copiilor. Voluntarii de la Bosch din Bucureşti au renovat şi dotat cu mobilier şi electrocasnice centre sociale, oferindu-le copiilor un spaţiu practic şi modern şi locuri de joacă nou amenajate pentru ei.


    Venituri în anul 2017
    416 mil. euro

    Număr de angajaţi
    7.000

    Valoarea InvestiţieI (2017)
    100 mil. euro

  • Cele mai responsabile companii din România: KMG International – Parteneriatul pentru SMURD

    Motivaţie

    KMG International s-a implicat activ în susţinerea sistemului de sănătate din România, atât prin intermediul parteneriatului său cu SMURD şi ISU, cât şi prin numeroase alte proiecte pe îmbunătăţirea sistemului de sănătate. Anual, KMG International a susţinut SMURD prin diferite donaţii – uniforme pentru voluntari, echipamente medicale, precum şi investiţii în reabilitarea şi dotarea diferitelor facilităţi medicale din ţară şi centre de instruire în situaţiile de urgenţă din România. 

    Descrierea proiectului

    În 2018, KMG International a donat două centre mobile de instruire pentru derularea programelor de formare şi pregătire în descarcerare şi asistenţă medicală de urgenţă destinate paramedicilor SMURD. Cele două centre mobile de instruire au fost prezentate pentru prima dată, înainte de intrarea lor oficială în activitate, elevilor de clasele a VII-a şi a VIII-a din Blejoi, Prahova. 120 de elevi de la şcolile din comună au beneficiat de un curs de prim-ajutor oferit de formatorii de la SMURD.

    Proiectul a fost demarat la începutul anului 2018, pentru ca achiziţionarea şi echiparea corespunzătoare a centrelor să se facă în timp util. Centrele au fost inaugurate pe 25 octombrie, la Blejoi, jud. Prahova; costul total al sponsorizării a fost de 100.000 de dolari.

    Maşinile vor merge în toată ţara, fiind folosite pentru instruirea personalului specializat al SMURD din marile oraşe din România. Centrele vor putea fi folosite atât pentru formarea paramedicilor SMURD, cât şi pentru cursurile de prim ajutor oferite diferitelor persoane – impactarea populaţiei direct şi indirect, prin îmbunătăţirea şi extinderea instruirii în cadrul SMURD.

    Rezultate
    În anul 2017, SMURD a asistat 345.520 de cazuri de urgenţă, 321.971 adulţi şi 32.348 copii, în medie 947 de urgenţe pe zi.


    Profit operaţional în anul 2018
    249,7 mil. dolari

    Valoarea investiţiei
    100.000 dolari

  • Cele mai responsabile companii din România: Sodexo Pass România – Empowering Women 2017 – 2019

    Motivaţie

    Empowering Women este un proiect care adresează probleme de natură socială, iar scopul său este de a susţine misiunea Stop Hunger asumată la nivel global: de a lupta împotriva foametei şi de a susţine femeile din comunităţi rurale slab dezvoltate. Empowering Women a fost lansat în februarie 2017, în parteneriat cu World Vision România, iar scopul proiectului este de a crea un mecanism de susţinere a femeilor din grupuri vulnerabile (mame singure, fără un loc de muncă, cu mai mulţi copii) din comunităţile Mihăeşti (jud. Vâlcea) şi Predeşti (jud. Dolj).

    Descrierea proiectului

    Sodexo Pass România face parte din grupul Sodexo. La nivel global, Sodexo susţine diverse ONG-uri şi iniţiative sub umbrela Stop Hunger, o organizaţie fondată în urmă cu 20 de ani de către angajaţii Sodexo din SUA, care îşi asumă misiunea de a lupta împotriva malnutriţiei şi a foametei. Această misiune este asumată şi susţinută şi de către Sodexo România încă din 2008, când au fost iniţiate diverse proiecte cu acest scop, au fost susţinute ONG-uri cu misiuni similare, proiectul Empowering Women fiind doar un exemplu.

    Soluţia propusă de acest proiect a fost de a investi în educaţia femeilor din comunitate şi de a dezvolta două cooperative agricole, care să asigure locuri de muncă şi un venit stabil pentru persoanele implicate în proiect.

    Proiectul este structurat în trei părţi: predarea unor cursuri cu noţiuni de bază de antreprenoriat; dezvoltarea a două cooperative agricole (şi crearea unor locuri de muncă pentru femeile implicate în cadrul cooperativelor); coordonarea activităţii de marketing şi susţinerea dezvoltării cooperativelor pe termen lung, dar şi dezvoltarea strategiei de vânzare şi a organizării activităţilor curente.

    În acest context, agricultura devine, dincolo de o ocupaţie specifică locuitorilor din mediul rural, o sursă de venit şi un pretext de colaborare. Beneficiul pe care îl au femeile incluse în proiect este că pot realiza un venit propriu, contribuind la ameliorarea situaţiei financiare a familiei. În cadrul cooperativelor, femeile cultivă legume şi fructe, care după recoltare sunt conservate şi procesate sub formă de zacuscă, gemuri sau sosuri. Acestea sunt vândute sub brandul „Dar de gospodar“  prin intermediul unor parteneri şi la diverse târguri de profil. În plus, în anul 2019 va fi lansată o platformă online dedicată, ce urmează să fie folosită pentru a vinde produsele. 

    Valoarea totală a proiectului este de peste 300.000 de euro, pentru cei trei ani de implementare a celor două cooperative agricole din Mihăeşti şi Predeşti. Proiectul va fi susţinut încă un an cu finanţare, în 2019, urmând ca din 2020 cele două cooperative să îşi continue misiunea pe cont propriu.

    Rezultate

    La cursurile cu noţiuni de bază de educaţie financiară şi antreprenoriat au participat 30 de persoane din grupul ţintă. Femeile implicate au urmat, de asemenea, cursuri de specialitate (bucătar, lucrător bucătărie etc.) şi au fost demarate demersurile pentru obţinerea avizelor necesare. La finalul lui 2018, după primii doi ani de proiect, cele două cooperative agricole – AgroAlim Mihăeşti şi AgroAlim Predeşti – funcţionau şi aveau 12 angajate. La Mihăeşti există un spaţiu renovat, o minifabrică, unde au început să fie produse borcane cu zacuscă şi sosuri de ardei; ulterior, acestea au fost vândute prin intermediul unor parteneri ai Sodexo şi World Vision.

    La Predeşti, în solariul construit, au fost cultivate sute de kilograme de roşii, care au fost vândute în pieţe dar şi către cooperativa din Mihăeşti, pentru a fi folosite la procesare. World Vision şi-a propus ca în anul 2019 să implementeze un sistem sustenabil de vânzare şi de lucru, care să producă venituri şi să implice 16 femei din cele două comunităţi, care să beneficieze de locuri stabile de muncă.


    Cifră de afaceri netă în anul 2017
    104,3 mil. lei

    Număr de angajaţi
    250

    Valoarea investiţiei
    300.000 euro

    Intervalul de implementare a proiectului
    2017-2019

  • BREAKING NEWS: O petiţie susţinută de celebrităţi pentru anularea Brexitului a ajuns la 4 milioane de semnături. Ce spune Theresa May

    Printre aceştia se numără actorul Hugh Grant, fizicianul Brian Cox, actriţa Jennifer Saunders, cântăreaţa Annie Lennox şi actorii Eddie Marsan şi Andy Serkis, potrivit Daily Mail. 
     
    „Am semnat petiţia. Şi pare că orice persoană din ţară cu discernământ ar trebui să o semneze. Este o urgenţă naţională. Revocaţi Articolul 50 pentru a rămâne în UE.” Primul Ministru al Marii Britanii a declarat că nu susţine campania spunând: „Nu cred că ar trebui să revocăm Articolul 50”. 
     
    Potrivit The Independent, aceasta este cea mai populară petiţie din istoria Parlamentului European – ajungând în unele momente la 2.000 de semnături pe minut. 
     
    O petiţie care susţine un Brexit fără acord circulă de asemenea în mediul online şi a ajuns la 455.668 semnături. 
     
     
     
  • Primele ţări europene care dau speranţe Marii Britanii: Cehia şi Austria vor susţine o amânare de scurtă durată a procesului Brexit

    „Suntem pregătiţi să susţinem amânarea Brexit după data stabilită (29 martie). Marea Britanie trebuie să menţioneze scopul precis al acestei prelungiri şi care este planul de acţiune pe viitor”, a declarat Babis.
     
    De asemenea, şi cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat miercuri că Austria va susţine o amânare scurtă a Brexit.
     
    Kurz nu a specificat cât ar urma să dureze această prelungire a procesului de Brexit, dar a menţionat că nu se aşteaptă ca Marea Britanie să ia parte la alegerile europarlamentare de la sfârşitul lunii mai.
     
    Summitul Uniunii Europene va începe joi.
     
    Prim-ministrul britanic Theresa May îi va trimite miercuri o scrisoare oficială preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, prin care va cere prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 50 al Tratatului comunitar şi implicit amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru o scurtă perioadă de timp, a transmis purtătorul de cuvânt al Biroului premierului britanic.
     
  • Două dintre cele mai mari bănci din Europa aşteaptă aprobarea cancelarului Angela Merkel pentru a fuziona

    Gigantul german Deutsche Bank aşteaptă susţinere politică din partea cancelarului Angela Merkel pentru o potenţială fuziune cu Commerzbank, celălalt creditor problematic din Germania, potrivit Bloomberg.

    Executivii băncii caută susţinere guvernamentală deoarece o fuziune ar duce la restructurări, încât ei vor să iasă în faţă şi să facă public planul pentru o potenţială fuziune.

    În timp ce Olaf Scholz, ministrul gemran de Finanţe a încurajat cele două bănci să fuzioneze, Merkel nu a intervenit până acum.

    Guvernul deţine 15% din Commerzbank, iar aprobarea cancelarului Angela Merkel este absolut necesară pentru ca fuziunea să meargă înainte.

    Susţinătorii tranzacţiei spun că o combinaţie între cele două bănci ar crea un campion german puternic, care ar putea concura mai uşor cu rivalii, însă Merkel a rămas până acum sceptică la ideea că o fuziune ar rezolva problemele celor două bănci, în contextul în care guvernul vrea să stea departe de alte potenţiale bailout-uri.

    Circa 30.000 de locuri de muncă sunt puse în pericol de fuziunea celor două bănci, iar instituţiile vor susţinerea publică a guvernului pentru a suporta mai uşor furia opiniei publice.

     

  • Cum a reuşit o tânără de 31 de ani să convingă mai mulţi bărbaţi să-i dea 85 de milioane de dolari pentru a-i susţine afacerea

    Ophelia Brown, în vârstă de 31 de ani, a reuşit să convingă o serie de alţi investitori să îşi parieze banii pentru un fond de investiţii pentru start-up-uri din zona tehnologiei. A reuşit să strângă până acum pentru Blossom Capital 85 de milioane de dolari; aceştia au ca scop final investiţii în seria A a rundelor de finanţare derulate de start-up-uri tehnologice – suma alocată acestora poate varia între 5 milioane de dolari şi 10 milioane de dolari.

    Blossom Capital este printre puţinele firme de venture capital conduse de femei: aproape jumătate dintre investitorii din Regatul Unit nu au nicio femeie în echipă, potrivit datelor din 2018 ale organizaţiei Diversity VC, axată pe o mai bună reprezentare a femeilor în acest tip de firme. Doar 13% dintre executivii care iau decizii investiţionale în Regatul Unit sunt femei.

    Brown a declarat, potrivit Business Insider, că fondul nu se va concentra pe start-up-urile conduse de femei şi că vrea să fie abordat de toţi antreprenorii, indiferent de backgroundul lor. „Ecosistemul european s-a schimbat în mod dramatic în ultimul deceniu, credem că entreprenorii dedicaţi de astăzi vor investitori potriviţi pentru ambiţiile lor”, a declarat ea.

    Partenerii Blossom Capital îi includ şi pe fostul investitor în firma de venture capital Index, Imran Ghory şi pe fostul CTO al firmei de livrări de restaurante Deliveroo, Mike Brown. Fostul executiv al Uber, Candice Lo, făcea iniţial şi el parte din acest proiect. Cel mai recent partener care s-a alăturat echipei este Louise Samet, un angel investor şi fost executiv al Klarna.

     

     

  • Două dintre cele mai mari bănci din Europa se apropie de fuziune. Unul dintre cei mai mari acţionari a dat undă verde

    Investitorul american Cerberus, unul dintre cei mai mari acţionari atât în Deutsche Bank, cât şi în Commerzbank, susţine că este deschis pentru o fuziune între cei mai mari doi creditori germani, potrivit unor surse din piaţă citate de Reuters.

    Speculaţiile cu privire la o fuziune au început să crească de când Olaf Scholz, ministrul Finanţelor, a început să vorbească despre bănci puternice.

    Ambele bănci s-au confruntat cu probleme în menţinerea profitabilităţii sustenabile de la criza financiară până acum.

    „Cerberus nu s-ar împotrivi unei fuziuni”, potrivit unor surse citate de Reutes