Tag: sesizare

  • Guvernul sesizează DNA pentru nereguli identificate în activitatea RADET din 2010-2012

    Concluziile au fost sintetizate de către Corpul de Control al Guvernului, iar nota cuprinzând rezultatul verificărilor a fost transmisă şi Servicului Român de Informaţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CCR mută, PDL dă şah la Antonescu

    CCR a stabilit însă că tot sub controlul ei intră şi hotărârile legate de regulamentele şi procedurile de numire a conducerii Camerelor, contrazicându-şi astfel propria decizie din 9 iulie, când, sesizată de PDL asupra înlocuirii lui Vasile Blaga la conducerea Senatului, aprecia că “revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului este un act juridic cu caracter individual, care nu poate fi supus controlului exercitat de CCR, deoarece nu priveşte probleme de drept ce ar putea fi supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la normele şi principiile fundamentale”.

    Ca să fie şi mai clar, CCR explica atunci că ea “nu se poate transforma într-un arbitru al conflictelor politice din Parlament, nu poate cenzura opţiunile politice majoritare ale parlamentarilor cu privire la alegerea preşedintelui unei Camere, a conducerii sau a membrilor Biroului permanent al fiecărei Camere sau ai altor organe de lucru”.

    Prin urmare, grupul parlamentar al senatorilor PDL a depus rapid la CCR o sesizare privind schimbarea lui Vasile Blaga de la şefia Senatului, ştiind că întoarcerea lui Blaga ar însemna o mare lovitură pentru USL, din moment ce l-ar înlătura din funcţie pe Crin Antonescu, candidatul uniunii la preşedinţie. Este de aşteptat ca o sesizare similară să fie făcută şi de grupul deputaţilor PDL pentru Roberta Anastase, al cărei înlocuitor în funcţie este Valeriu Zgonea (PSD).

  • CE ar putea ancheta din nou Microsoft pentru că ar fi indus UE în eroare

    Grupul american Microsoft şi-a cerut scuze şi a precizat că o “eroare tehnică” a împiedicat livrarea către 28 de milioane de PC-uri a unui soft care asigura opţiunea convenită cu executivul comunitar, potrivit Bloomberg. Acordul cu UE prevede afişarea unei ferestre care să ofere posibilitatea alegerii browserului la calculatoarele din Europa cu sistem de operare Windows şi browser Internet Explorer prestabilit. “Nu ne-am îndeplinit corespunzător datoria de a remedia această problemă. Vom lua măsuri imediate pentru a remedia. Regretăm că această eroare a avut loc şi ne cerem scuze”, se arată într-un comunicat Microsoft.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cum motivează Curtea Constituţională respingerea sesizării privind schimbarea lui Anastase de la şefia Camerei Deputaţilor

    Curtea constată că revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor nu afectează, prin obiectul şi efectul juridic al unei asemenea hotărâri, valori şi principii constituţionale. Curtea constată că Hotărârea Camerei Deputaţilor 25 din 3 iulie 2012, având ca obiect revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, este un act juridic cu caracter individual, care nu afectează valori şi principii constituţionale.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • CSM sesizează Inspecţia Judiciară şi Uniunea Barourilor în cazul lui Adrian Năstase, acuzând ingerinţe în justiţie

    Plenul CSM a luat marţi în discuţie “intervenţiile, în calitate de autorităţi publice, ale unor instituţuii ale statului, intervenţiile publice ale unor asociaţii profesionale şi ale reprezentanţilor acestora, persoane politice, profesionişti ai justiţiei şi formatori de opinie ce au generat atitudini de sfidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului”.

    CSM conchide că “s-a conturat un potenţial fără precedent de afectare a independenţei Justiţiei” şi a cerut reprezentanţilor autorităţilor publice “să manifeste rezervă în declaraţiile publice privind cauze aflate pe rolul instanţelor de judecată”.

    De asemenea, plenul CSM a hotărât sesizarea Uniunii Naţionale a Barourilor din România pentru a discuta felul cum avocaţii lui Adrian Năstase au respectat “obligaţia de rezervă în ceea ce priveşte publicitatea proprie, constând în apariţii repetate în mass-media, precum şi limitele în care pot fi făcute comentarii publice în legătură cu cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor”.

    Magistraţii vor sesiza şi Barourile aferente cu privire la verificarea modului în care avocaţii din cauza Trofeul Calităţii au respectat deontologia profesională “prin afirmaţiile şi comentariile jignitoare – cu potenţial de afectare a reputaţiei – adresate public magistraţilor care au instrumentat cauza”.

    Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cere Avocatului Poporului, Asociaţiei Magistraţilor din România şi Asociaţiei Procurorilor din România, responsabilitate instituţională, profesională şi civică în actele şi acţiunile promovate, considerând ca “inadmisibile şi reprobabile” atitudinile manifestate de aceste instituţii de a prelua apărări din cadrul unui proces aflat pe rol şi de a comunica, în mod public, adrese către CSM prin care solicită răspuns la chestiuni cu care este investită doar instanţa de judecată.

    Magistraţii vor şi reluarea de urgenţă a discuţiilor privind trecerea poliţiei judiciare de sub autoritatea Ministerului de Interne sub cea a Ministerului Public, “pentru a se evita orice formă sau intenţie, chiar şi sub forma aparenţei, de influenţare politică a activităţilor operative sau investigative ale Poliţiei”.

    Plenul CSM reaminteşte opiniei publice că nu au fost raportate, nici identificate influenţe ale politicului în dosarul Trofeul Calităţii, “toate afirmaţiile lansate în spaţiul public fiind încercări cointeresate a diverşilor factori de a decredibiliza justiţia română şi magistraţii, în legătură directă şi punctuală cu decizia pronunţată în acest dosar”.

  • Basescu a sesizat CC in legatura cu Legea ANI reexaminata

    Presedintele Traian Basescu a trimis, marti, presedintelui
    Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, in conformitate cu
    prevederile articolului 146 litera a) din Constitutia Romaniei si
    al articolului 15 din Legea 47/1992 privind organizarea si
    functionarea Curtii Constitutionale, o sesizare de
    neconstitutionalitate asupra Legii privind integritatea in
    exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea
    si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea
    si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru
    modificarea si completarea altor acte normative, se arata intr-un
    comunicat al Presedintiei remis, marti, agentiei MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Geoana a sesizat Avocatul Poporului in legatura cu majorarea TVA

    “Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a inaintat Avocatului
    Poporului o sesizare cu privire la neconstitutionalitatea
    Ordonanţei de Urgenta a Guvernului care prevede majorarea TVA.
    Mircea Geoana critica puterea discretionara cu care au actionat
    autoritatile executive, incalcand principiul legalitatii”, conform
    unui comunicat de presa.

    In sesizarea formulata, presedintele Senatului apreciaza ca este
    evident faptul ca OUG 58/2010 nu indeplineste exigentele impuse de
    dispozitiile Codului Fiscal, aducand atingere caracterului
    predictibil al actelor normative, in conditiile in care Codul
    Fiscal stipuleaza ca “prezentul cod se modifica si se completeaza
    numai prin lege, promovata, de regula, cu 6 luni nainte de data
    intrarii in vigoare a acesteia”.

    Cititi mai multe pe
    www.mediafax.ro

  • Geoana nu sesizeaza Curtea Constitutionala decat in cazuri importante

    Geoana a salutat decizia PDL de a nu insista in solicitarea de
    revocare a presedintelui Senatului. El a precizat, referindu-se la
    argumentul avansat de PDL, ca ii da ragaz pentru a sesiza Curtea
    Constitutionala in cazul revocarii, ca isi va pastra aceeasi
    atitudine in ceea ce priveste eventualele solicitari
    neconstitutionale si neregulamentare.

    “In ceea ce priveste sesizarea Curtii Constitutionale, este
    dreptul fiecarui senator, al fiecarui grup sa poata sa se adreseze
    Curtii Constitutionale, daca considera de cuviinta. Presedintele
    insa nu primeste sarcini cand si pe ce tema sa sesizeze Curtea
    Constitutionala. Daca voi decide sa o fac si daca o voi considera
    de cuviinta, o voi anunta”, a spus Geoana.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro