Tag: saracie

  • Cum au reuşit aceşti antreprenori să scape de sărăcie şi să devină milionari

    Entrepreneur.com a întrebat mai mulţi antreprenori cum au reuşit să treacă peste eşec şi ce sfaturi au pentru viitori oameni de afaceri.

    1. Descoperă-ţi pasiunea

    Grant Cardone, fondatorul unei firme de imobiliare de 500 milioane de dolari şi autor bestseller, a povestit ca atunci cand era mic a pierdut o monedă într-o gură de canal, iar tatăl său i-a spus că trebuie să aibă grijă de bani, în timp ce bunicul i-a spus că nu este o problemă că a pierdut moneda, ci că a pierdut singura monedă pe care o avea. “E amuzant faptul că la 12 ani aveam mai mulţi bani decât aveam la 25. Eram sărac lipit, dependent de droguri. Azi sunt milionar şi câştig într-o singură zi mai mulţi bani decât făceam pe an. Asta datorită faptului că mi-am permis să devin obsedat de succes”, spune el. Cardone este de părere că obsesia este cea mai valoroasă unealtă pe care un om o are. “Găseşte-ţi obsesia şi accept-o”

    2. Adaptează-te la noile realităţi

    Tom Ferry, fondator şi CEO al Tom Ferry International, este de părere că adaptarea este cel mai important element al succesului. Acesta a explicat faptul că în 2007-2009 a trebuit să se adapteze la realităţile curente cauzate de criză. “Am ajutat clienţii tradiţionali de retail să-şi diversifice abordările în lucrul cu băncile sau cum să-şi gestioneze activele neperformante”.

    3. Munceşte inteligent, nu mai mult

    “La un moment dat aveam 47 de dolari în cont, nu aveam diplomă de la facultate, nu aveam maşină, nu aveam o slujbă, şi nici obiective. Cărţile şi mentorii m-au scos din asta.” mărturiseşte Tai Lopez, investitor. El susţine că este important să munceşti inteligent, nu doar din greu şi multe ore. “Oameni ca Bill Gates sau Warren Buffett au avut mentori care i-au ajutat să muncească mai puţin, mai eficient, arătându-le scurtături. Adevăratul obiectiv este să munceşti mai puţin câştigând mai mult”, mai spune el.

    4. Renaşte din cenuşă

    Chris Plough, fondator al ExponentialU, explică perioada grea prin care a trecut în urmă cu 10 ani. Compania pe care a fondat-o a intrat in faliment, iar “ego-ul şi identitatea mea era legată de companie. Odată cu falimentul acestia şi eu mă simţeam ca un ratat. Mă simţeam gol şi eram trist”. Un prieten i-a sugerat să se alăture unui club numit “The Adventurists” ai cărei membrii călătoresc în Mongolia pe motociclete sau cu maşini. El spune că s-a regăsit în această aventură în Mongolia şi că astfel compania înfiinţată de el a putut renaşte fără el.

    5. Persistă

    “În 2008 nu puteam vinde nimic. Recuperatorii mi-au luat maşina în timpul nopţii. Aveam datorii de 80.000 de dolari, telefonul şi curentul mi-au fost “tăiate” de mai multe ori, dar am mers mai departe”, povesteşte Steve Griggs, CEO al Steve Griggs Design. El spune că a persistat şi nu s-a lăsat, a coborât preţurile şi şi-a luat un job part time pentru a putea câştiga destul. Nu a renunţat la visul de a-şi conduce propria companie. “Mi-a luat aproape 10 ani să recuperez ce am pierdut, dar am reuşit pentru nu am renunţat niciodată”. 

  • Stăm pe bogăţie dar ne plângem de sărăcie: România ar putea deveni cel mai puternic magnet agroturistic din Europa daca ar autoriza cel puţin 100 000 de ferme ţărăneşti în regim turistic rural

    Ce ar putea oferi satul românesc străinilor, ofertă inexistentă în alte ţări europene?

    Peste 3 milioane de ferme ţărăneşti care practică o agricultură prietenoasă cu mediul;
    Peste 3 milioane de ferme ţărăneşti ce deţin un patrimoniu gastronomic unic;
    Peste 3 milioane de ferme ţărăneşti ce deţin un patrimoniu tradiţional autentic;
    Peste 3 milioane de ferme ţărăneşti ce deţin în total cca. 5 milioane de camere libere;
    Peste 2 milioane de tineri ţărani ce s-ar putea întoarce din bejenie dacă şi-ar putea vedea un viitor economic la casa părintească;
    Ce provocare majoră stă în faţa ţărăncii românce?

    Evoluţia de la statutul de ţărancă, la statutul de manager de agropensiune;
    Preluarea statutului de furnizor de stabilitate financiară pentru familia ţărănească;
    Evoluţia de la producţia de materie primă agricolă la producţia de mâncare legală (legalizarea bucătăriei în unitate de procesare pe ord. 111 ANSVSA);
    Ce motivaţie economică ar putea avea această activitate?

    Motivaţia principală pentru care sistemul a fost creat este legată de rolul soţiei agricultorului în ferma agricolă şi în cadrul unei familii de agricultori;
    Până la apariţia sistemului, soţia unui agricultor, pentru a aduce un venit suplimentar în casă, era nevoită să aibă un loc de muncă în afara fermei, făcând de multe ori naveta la mulţi kilometri distanţă;
    Prin apariţia sistemului, se reuşeşte o stabilizare financiară a venitului fermei prin prezenţa şi participarea activă a soţiei agricultorului în viaţa acesteia;
    Ce servicii agroturistice ar putea oferi ferma ţărănească?

    Servicii clasice de agroturism: Degustări în fermă; Participare la activităţile agricole; Participare la pregătirea mesei; Pescuit; Vânătoare;etc…
    Servicii clasice de turism rural: Camping în corturi şi rulote; Camere de oaspeţi; Pensiune semi sau completă etc…
    Servicii de “troc” oferta turistică gestionate de reţele internaţionale: troc de paturi; case sau pensiuni întregi sau parţiale; troc de mijloace de transport; troc mijoace de agrement (bărci); troc de reţele sociale de prieteni ţărani; troc de reţele de vecini ţărani;
    Servicii agro culturale: Drumul bisericilor din lemn; drumul vinului; drumul brânzei; drumul bivolilor; nunţi tradiţionale, etc…

    Sursa:http://www.avramfitiu.ro/

     
  • Stăm pe bogăţie dar ne plângem de sărăcie: România ar putea deveni cel mai puternic magnet agroturistic din Europa daca ar autoriza cel puţin 100 000 de ferme ţărăneşti în regim turistic rural

    Ce ar putea oferi satul românesc străinilor, ofertă inexistentă în alte ţări europene?

    Peste 3 milioane de ferme ţărăneşti care practică o agricultură prietenoasă cu mediul;
    Peste 3 milioane de ferme ţărăneşti ce deţin un patrimoniu gastronomic unic;
    Peste 3 milioane de ferme ţărăneşti ce deţin un patrimoniu tradiţional autentic;
    Peste 3 milioane de ferme ţărăneşti ce deţin în total cca. 5 milioane de camere libere;
    Peste 2 milioane de tineri ţărani ce s-ar putea întoarce din bejenie dacă şi-ar putea vedea un viitor economic la casa părintească;
    Ce provocare majoră stă în faţa ţărăncii românce?

    Evoluţia de la statutul de ţărancă, la statutul de manager de agropensiune;
    Preluarea statutului de furnizor de stabilitate financiară pentru familia ţărănească;
    Evoluţia de la producţia de materie primă agricolă la producţia de mâncare legală (legalizarea bucătăriei în unitate de procesare pe ord. 111 ANSVSA);
    Ce motivaţie economică ar putea avea această activitate?

    Motivaţia principală pentru care sistemul a fost creat este legată de rolul soţiei agricultorului în ferma agricolă şi în cadrul unei familii de agricultori;
    Până la apariţia sistemului, soţia unui agricultor, pentru a aduce un venit suplimentar în casă, era nevoită să aibă un loc de muncă în afara fermei, făcând de multe ori naveta la mulţi kilometri distanţă;
    Prin apariţia sistemului, se reuşeşte o stabilizare financiară a venitului fermei prin prezenţa şi participarea activă a soţiei agricultorului în viaţa acesteia;
    Ce servicii agroturistice ar putea oferi ferma ţărănească?

    Servicii clasice de agroturism: Degustări în fermă; Participare la activităţile agricole; Participare la pregătirea mesei; Pescuit; Vânătoare;etc…
    Servicii clasice de turism rural: Camping în corturi şi rulote; Camere de oaspeţi; Pensiune semi sau completă etc…
    Servicii de “troc” oferta turistică gestionate de reţele internaţionale: troc de paturi; case sau pensiuni întregi sau parţiale; troc de mijloace de transport; troc mijoace de agrement (bărci); troc de reţele sociale de prieteni ţărani; troc de reţele de vecini ţărani;
    Servicii agro culturale: Drumul bisericilor din lemn; drumul vinului; drumul brânzei; drumul bivolilor; nunţi tradiţionale, etc…

    Sursa:http://www.avramfitiu.ro/

     
  • Cine a condus România? La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România are trei regiuni în topul celor mai sărace 15 zone din Europa

    Astfel, în regiunea Nord- Est (care cuprinde judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui) valoarea PIB per capita a fost de 4.900 de euro în 2015 în preţuri curente şi de 9.900 de euro calculată la paritatea puterii de cumpărare (PPS – metodă prin care se calculează o rată de schimb alternativă între monedele a două ţări, pentru a compara nivelul de dezvoltare), faţă de media UE de 28.900 de euro (în PPS). Astfel, regiunea Moldovei a avut un PIB per capita în PPS de numai 34% din media UE.

    Regiunea Olteniei, care are un PIB per capita de 11.600 de euro în PPS, este la numai 40% din media UE a acestui indicator. De asemenea, Muntenia, cu un PIB per capita de 13.700 de euro (în PPS), este la 47% din media regiunilor din UE.

    „Decalajele se recuperează gradual la nivel naţional, iar faţă de acum 10 ani ne-am apropiat cumva cu peste 10% de media UE, dar această dezvoltare este influenţată de zonele mult mai dinamice din interiorul ţării, cum este regiunea Bucureşti- Ilfov. Restul ţine de probleme legate de probleme precum asigurare a unei dezvoltări mai armonioase la nivelul ţării în ansamblu sau  de unele deficite de competitivitate ale unor regiuni“, a spus Bogdan Murgescu, istoric al economiei şi profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti.

    El a adăugat că „înapoierea relativă“ a unor părţi ale ţării este mult mai veche, din perioada interbelică, a existat şi în perioada comunismului şi s-a perpetuat până în prezent.

  • Reportaj din fascinanta India

    Adriana Sohodoleanu (călător pasionat, doctorand sociologie, fondator cofetarie artizanală online www.biscuit.ro)


    Ani de zile am ales să nu merg acolo, ci tot pe lângă: de la mai îndepărtatele Indonezia şi Malaiezia, la câţiva paşi mai aproape în Vietnam, Laos şi Cambogia, şi mai recent, la graniţe, în China. Parcă încercuiam, dădeam târcoale, amuşinam şi mă retrăgeam cuminte în călătorii mai puţin zguduitoare din temelii. Procedeam invers decât vânzătorul de cristale al lui Coelho: nu mergeam în India nu datorită vreunei sărăciri goethiene de genul vedi Napoli e poi muori, ci mai degrabă de frica deschiderii unei cutii pline cu durere şi compasiune pe care, odată deschisă, nu aş mai putea-o ignora. Şi, într-adevăr, deşi nu am ales recluziunea într-un ashram, India a fost revelatorie, m-a învăţat ceva despre mine, chiar dacă acel ceva nu a fost neapărat frumos, luminos, nu a uşurat conştiinţa şi nici nu a condus la o convertire la o viaţă ascetică sau filantropică. Dar despre aceasta puţin mai târziu.

    De-a lungul timpului, în ciuda obsedantului slogan publicitar „Incredible India”, au existat câteva reţineri majore. Cea mai mică dintre ele era aceea că mă pândeşte o toxi-infecţie alimentară la fiecare dugheană de mâncare pe stradă, pe mine, care am mâncat un rice cake împăturit în frunze de banan de-un copil frumos, sărac şi nespălat pe un bac improvizat ce traversa un râu în Laos. Temerea principală ce se culcuşise în faldurile minţii mele era că oamenii mor de foame la propriu lângă tine. Că îşi fac nevoile în mijlocul străzii. Că îmi va rămâne sufletul lângă copii înfometaţi şi mame disperate. Că este o sărăcie şi o durere palpabilă, pulsând la fiecare pas.

    Ştiţi, acele aşteptări şi stereotipii culturale şi rasiale pe care le avem fără să (vrem să) ştim şi care mă fac să mă gândesc la unul din conceptele dezbătute cu studenţii la seminar şi anume the tourist gaze elaborat de John Urry. Acesta spune că ajunşi la faţa locului turiştii aşteaptă să găsească, să vadă imaginile pe care le-au consumat deja acasă şi pe care le consideră reprezentative, autentice pentru locul vizitat.

    Această privire a turistului este un model învăţat social de a vedea realitatea, construit vizual şi discursiv de mulţi profesionişti de-a lungul timpului: poeţi, pictori şi fotografi, scriitori şi bloggeri, producţii de la Hollywood, ghizi, consilii locale, experţi în turismul heritage, agenţi de turism, proprietari de hoteluri, designeri, tour operatori şi programe TV de turism etc. Se creează astfel o imagine cu putere de simbol, iar populaţia locală întăreşte stereotipurile pe care vizitatorii le au cu privire la cultura locală şi încearcă să acţioneze în spiritul acestora, pentru a satisface cererea şi a câştiga financiar.

    Da, în bucata de Indie vizitată de mine, adică New Delhi, Agra, Jaipur, Jodhpur şi mai puţin în Kerala-Munnar, Kumily, Kuttanad şi Kovalam – cei mai mulţi oameni sunt săraci, foarte săraci şi foarte murdari. Aici a apărut urâţenia; acesta a fost punctul în care a început să nu îmi mai placă de mine. Unele călătorii fac şi asta, te ajută să te cunoşti mai bine. Deşi mă aşteptam ca imaginea de la faţa locului să corespundă cu cea fabricată acasă, greşeala a fost că am aplicat într-o primă faza standardele de acasă, cele cu privire la igienă.

    I-am luat pe săracii oameni şi i-am întins în patul meu de Procust european şi am tăiat în carne vie tot ce dădea pe afară: grămezi de bulendre adunate în mijlocul casei, mormane de gunoi în stânga sau dreapta dughene cu carcase de animal proaspăt măcelărit, centimetri de praf pe obiectele propuse spre vânzare. Nu doar excesul a fost judecat; nu au scăpat privirii mele nici lipsurile, cum ar fi serviciile inadmisibile la hoteluri de lanţ cu multe stele. Dar aceasta a fost o primă reacţie, viscerală, la mizerie. Reformulez aşadar: oamenii sunt săraci şi needucaţi şi au problemele tipice de sănătate şi integrare în societate asociate sărăciei şi lipsei de educaţie.

    India nu se reduce însă la atât şi ca să vezi dincolo de stratul de mizerie îţi trebuie un stomac zdravăn şi o minte deschisă. Acum, că am terminat cu ceea ce ştie şi aşteaptă toată lumea de la o relatare despre India, pot trece la ceea ce a fost frumos. Nu voi scrie însă despre Taj Mahal, forturi, istorie sau mitologie decât tangenţial, căci despre toate acestea poţi citi online exact aceleaşi lucruri pe care le afli şi la faţa locului. Cred că acum, astăzi, călătoria înseamnă experienţele simple, de pe stradă, interacţiunile despre care nu scrie pe Wikipedia dar pe care le speculează blogurile de turism.

    Fă-ţi temele înainte de a ajunge şi pune-ţi la punct termeni precum Mughal/mogul, căci mai tot ceea ce vei vedea în nordul Indiei păstrează vie amintirea puternicului imperiu fondat în 1526 de Babur (descendent al lui Timur pe linie paternă şi al lui Gingis Han pe cea maternă) şi cucerit definitiv de britanici în 1858. În New Delhi, printre cele mai importante obiective turistice sunt Qutub Minar – cel mai înalt turn din cărămidă din lume, construit de fondatorul dinastiei mameluce din India, şi Humayun Tomb, mausoleu dedicat împăratului mughal Humayun de către soţia sa. Fatehpur Sikri, în Agra, Uttar Pradesh este şi ea o fostă capitală a imperiului mughal, construită de marele Akbar. Tot în Agra şi tot arhitectură mughal este şi Taj Mahal, construit de Shah Jehan în memoria soţiei sale Mumtaz (copleşitor doar când treci de poartă monumentală, văzut deci din depărtare, căci în interior nu sunt decât sarcofage şi pereţi albi cu modele clasice mughal).

    Acceptă că drumuri de cinci kilometri pot dura o oră. Înţelege că praful este parte integrantă din viaţă şi că nimic nu e ca acasă pe acest front. Ciuleşte urechile şi concentrează‑te bine când vrei să înţelegi engleza pseudoghizilor binevoitori de la muzee-fort şi nu te mira când, după zeci de asigurări că nu vrea bani, la final ţi se va cere să vizitezi magazinul de suveniruri al familiei.

    Că India este o ţară a contrastelor o ştie toată lumea. Este un clişeu care acoperă subcontinentul şi pe care îl trăieşti în nenumărate şi neînchipuite moduri. Da, te aştepţi (şi te bucuri ca un copil) că fostele palate opulente sunt convertite în hoteluri şi au uşieri cu mustăţi învârtite meşter în adevăratul spirit Rajahstani. Da, ştii că te va copleşi grandoarea clădirilor mughal şi că Taj Mahal demonstrează până unde putea ajunge un împărat văduv ce dispunea de mii de supuşi fără nimic de făcut. Dar te miră canalele de televiziune ce proiectează o lume la ani-lumină de ce vezi pe stradă. Te bulversează dezvoltările urbane noi, precum Gurgaon de lângă New Delhi – o enclavă SF cu sediile unor multinaţionale de prim rang, devenită în timp zona cool de luat masa şi hang out. Te năuceşte cu calmul ei neindian zona de backwaters din Kerala, unde poţi închiria un house-boat cu echipaj şi aluneca lin pe ape liniştite, printre vegetaţie şi păsări de baltă – citeşti, meditezi, scrii, mănânci şi o iei de la capăt (bucătarul de pe barcă găteşte dumnezeieşte şi curat).

    Sunt zeci de locuri, lucruri şi poveşti care ţi se întâmplă în India. Oamenii vând te miri ce şi repară orice la margine de drum. Trebuie să înţelegi că în India copiii nu beneficiază de alocaţie, iar pensie primesc doar anumiţi funcţionari ai statului, nu toţi şi nu cei din sfera privată. Este unul din primele lucruri care îţi vor explica fenomenul copiiilor şi bătrânilor care vând sau cerşesc pe străzi. Vacile rumegă plastic şi praf alene pe mijloc de stradă. Autoricşe ca zvârluge pe trei roţi ridică praf în valuri-valuri; mai toate au afişat pe spate mesaje care informează că acel taxi respectă femeile. 

    Camioanele sunt foarte iubite de şoferii lor, mai mult ca soţiile ar spune unii, împodobite fiind cu zeci de ghirlande înflorate şi claxonând cu melodii la fel de colorate ca picturile de pe cabină. Vânzători de fructe şi chipsuri de fel şi chip stau pe margine de drum. Distanţe de nici două sute kilometri se parcurg într-o zi mai degrabă decât câteva ore. Se circulă pe multe benzi cu viteză mică şi uneori nu se sfieşte nimeni să meargă pe contrasens dacă posibilitatea unui U-turn e departe. Familii întregi se urcă pe scuter pentru distanţe considerabile, de multe ori fără cască protectoare. Accidente se întâmplă des, dar viaţa merge mai departe. Drumurile sunt destul de bune, însă maşinile-s prea multe şi faţă de alte locuri similare, cum era de exemplu Siria în 2009, nu sunt zgâriate considerabil. Semnele de circulaţie sunt opţionale, în frunte cu semaforul.

  • Omul de afaceri care a folosit banii de nuntă ai fiicei sale pentru a construi 90 de case pentru săraci

    Un om de afaceri a hotărât că ar fi mai bine folosiţi banii pentru construirea unor case pentru oamenii nevoiaşi decât pentru a-i cheltui pe o nuntă luxoasă pentru fiica sa, scrie Independent.

    Este vorba de indianul Ajay Munot care plănuise să cheltuiască 93.000 de lire sterline pe o nuntă luxoasă pentru fiica. A decis că cu banii aceştia ar putea construi nu mai puţin de 90 de case pe un teren de 2 acri pe care le-ar putea dona celor care nu au un acoperiş deasupra capului. Cei care au primit casele trebuie să fi fost săraci, să trăiască printr-o mahala şi să nu fie dependenţi de droguri. După cum era de aşteptat, casele sunt mici, au două ferestre, două uşi şi sunt racordate la curent electric.

    Fata nu s-a supărat pe tatăl ei, ci chiar i-a lăudat gestul spunând că este cel mai bun cadou pe care-l putea primi. 

  • De ce rămânem săracii Europei. Datele care reconfirmă o realitate dură cu care se confruntă România

     În aceste condiţii nu este de mirare că unul din 10 copii merge la culcare flămând din cauza faptului că peste trei sferturi dintre părinţi au probleme cu asigurarea alimentaţiei de calitate pentru copii, o treime dintre ei fiind nevoiţi să împrumute mâncare de la rude în cursul anului trecut. În aceste condiţii, nu este de mirare că 7 din 10 copii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani muncesc în gospodăriile proprii pentru a-şi ajuta părinţii, iar 4% dintre ei muncesc şi în alte gospodării din sat pentru a asigura un venit în plus familiei. Astfel, ei neglijează şcoala şi ajung, în unele cazuri, chiar să o abandoneze. Consecinţele lipsei hranei şi a banilor se traduc, de asemenea, printr-o stare de sănătate precară şi prin lipsa obişnuinţei de frecventare a cabinetelor medicale sau a dispensarelor din sat. Chiar dacă cifrele din raportul de anul trecut arată o îmbunătăţire a situaţiei la multe capitole, situaţia copiilor din satele României rămâne una care necesită intervenţie imediată.

    Sărăcia reprezintă în continuare o problemă la nivelul comunităţilor rurale, deşi raportul World Vision România intitulat „Bunăstarea copilului din mediul rural 2016” realizat o dată la doi ani relevă o îmbunătăţire a situaţiei existente în satele din ţara noastră pe mai multe paliere luate în discuţie, incluzând aici veniturile pe gospodărie, accesul la diferite facilităţi în locuinţe şi accesul la educaţie sau servicii medicale al copiilor, datorat gradului mai mare de conştientizare din partea părinţilor a importanţei acestor ultime două elemente pentru viitorul copilului.

    În ciuda faptului că rezultatele studiului sunt pozitive în raport cu cele înregistrate în urmă cu doi ani, respectiv în 2014, 10% dintre familiile din România se confruntă încă cu o problemă acută, aceea a unei singure surse de venit, cel mai frecvent aceasta fiind alocaţia copiilor, în timp ce două sau trei surse de venit au 85,5% dintre familiile din mediul rural. În aceste condiţii, 53,3% dintre părinţi afirmă că nu se pot descurca cu banii pe care îi au şi sunt nevoiţi ca pentru a asigura copiilor un trai cât de cât decent să renunţe la achiziţionarea unor bunuri precum haine şi îmbrăcăminte atât pentru ei, cât şi pentru micuţi sau să amâne plata diverselor facturi.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • De ce rămânem săracii Europei. Datele care reconfirmă o realitate dură cu care se confruntă România

     În aceste condiţii nu este de mirare că unul din 10 copii merge la culcare flămând din cauza faptului că peste trei sferturi dintre părinţi au probleme cu asigurarea alimentaţiei de calitate pentru copii, o treime dintre ei fiind nevoiţi să împrumute mâncare de la rude în cursul anului trecut. În aceste condiţii, nu este de mirare că 7 din 10 copii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani muncesc în gospodăriile proprii pentru a-şi ajuta părinţii, iar 4% dintre ei muncesc şi în alte gospodării din sat pentru a asigura un venit în plus familiei. Astfel, ei neglijează şcoala şi ajung, în unele cazuri, chiar să o abandoneze. Consecinţele lipsei hranei şi a banilor se traduc, de asemenea, printr-o stare de sănătate precară şi prin lipsa obişnuinţei de frecventare a cabinetelor medicale sau a dispensarelor din sat. Chiar dacă cifrele din raportul de anul trecut arată o îmbunătăţire a situaţiei la multe capitole, situaţia copiilor din satele României rămâne una care necesită intervenţie imediată.

    Sărăcia reprezintă în continuare o problemă la nivelul comunităţilor rurale, deşi raportul World Vision România intitulat „Bunăstarea copilului din mediul rural 2016” realizat o dată la doi ani relevă o îmbunătăţire a situaţiei existente în satele din ţara noastră pe mai multe paliere luate în discuţie, incluzând aici veniturile pe gospodărie, accesul la diferite facilităţi în locuinţe şi accesul la educaţie sau servicii medicale al copiilor, datorat gradului mai mare de conştientizare din partea părinţilor a importanţei acestor ultime două elemente pentru viitorul copilului.

    În ciuda faptului că rezultatele studiului sunt pozitive în raport cu cele înregistrate în urmă cu doi ani, respectiv în 2014, 10% dintre familiile din România se confruntă încă cu o problemă acută, aceea a unei singure surse de venit, cel mai frecvent aceasta fiind alocaţia copiilor, în timp ce două sau trei surse de venit au 85,5% dintre familiile din mediul rural. În aceste condiţii, 53,3% dintre părinţi afirmă că nu se pot descurca cu banii pe care îi au şi sunt nevoiţi ca pentru a asigura copiilor un trai cât de cât decent să renunţe la achiziţionarea unor bunuri precum haine şi îmbrăcăminte atât pentru ei, cât şi pentru micuţi sau să amâne plata diverselor facturi.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • România ţara cu unul dintre cele mai ridicate niveluri ale inegalităţii veniturilor din Uniunea Europeană

    România are unul dintre cele mai ridicate niveluri ale inegalităţii veniturilor din Uniunea Europeană (UE), iar acesta este în creştere, în contextul în care sărăcia este în scădere. Sărăcia şi excluziunea socială se menţin în rândul tinerilor, al familiilor cu copii, al persoanelor cu dizabilităţi, al populaţiei rome, al oamenilor din zona rurală şi al populaţiei inactive, deşi rata sărăciei este în scădere, apreciază Comisia Europeană.

    De asemenea, raportul Comisiei evidenţiază o diferenţă între regiuni şi o divizare între zonele rurală şi urbană. În România, venitul mediu în zonele rurale este de doar 67% din venitul mediu din zona urbană, în comparaţie cu media UE de 80%. România are a doua cea mai redusă rată din UE.

    Şomajul se apropie de nivelul scăzut existent înaintea crizei şi este prevăzut să scadă în perioada 2017-2018. Rata angajării a scăzut uşor în 2016 şi este aşteptată să crească într-un ritm moderat, apreciază raportul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De la viaţă pe stradă la conducerea uneia dintre cele mai mari companii din lume

    Ursula Burns s-a născut şi a copilărit într-o locuinţă socială, alături mama şi cei doi fraţi. Mama sa lucra într-un centru de zi pentru a-şi putea permite să o trimită pe Ursula la şcoala catolică.  Deşi erau foarte săraci, mama sa era foarte optimistă, fiind primul îndrumător al Ursulei şi primul om care a crezut în ea.  Nu de puţine ori aceasta le spunea copiilor săi că important nu este locul unde te naşti sau locuieşti, ci ceea ce poţi să faci, poveseşte Ursula, azi în vârstă de 59 de ani.

    Iar pentru că îşi dorea să-şi depăşească condiţia, Ursula a ales să devină un inginer mecanic şi să studieze la Universitatea din New York. Prin cadrul unui program de practică la facultate a ajuns să fie intern la Xerox, compania alături de care a rămas până în prezent.

    În prezent este CEO si preşedinta Xerox, prima femeie afro-americană ce conduce o companie din Fortune 500.  Ea a reuşit să trasnforme o companie cunoscută doar pentru copii de hârtie într-o afacere profitabilă şi viabilă.  În 2015 a adus venituri de circa 18 miliarde de dolari companiei.