Tag: romana

  • Un bărbat de origine română a murit într-un accident aviatic produs la New York

     Potrivit autorităţilor, citate de timesunion.com, la manşa avionului de tip Cessna 180 se afla un bărbat de origine română, Ciprian Marius I., în vârstă de 33 de ani, proprietarul unei companii din New York – NYaerialshots.com – specializată în fotografii aeriene.

    Avionul s-a prăbuşit sâmbătă după-amiază în zona Saratoga Springs din statul american New York. Din cauze rămase încă necunoscute, avionul uşor a pierdut altitudine şi s-a lovit de copaci. În accident au murit cele două persoane aflate la bordul aparatului – pilotul Ciprian Marius I., în vârstă de 33 de ani, şi Jon S., în vârstă de 61 de ani, pasager în avion.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Când a plecat din România nu ştia bine engleză şi avea 100 de dolari în buzunar. Acum este milionar

    Românul Julian Balea a plecat din ţară acum circa două decenii, pentru a studia în Statele Unite, iar astăzi locuieşte la New York şi este wholesale manager pentru America de Nord în cadrul Stefano Ricci, unul dintre cele mai scumpe branduri de lux pentru bărbaţi din lume. Executivul de origine română lucrează ce peste 100 de magazine multibrand şi de tip department store, administrând un business de 15 milioane de dolari anul trecut.

    „Lucrez cu lanţul de magazine Neiman Marcus, care are 44 de department store-uri, 36 de outleturi (Last Call) şi un magazin online. Produsele Stefano Ricci sunt de asemenea prezente în cadrul magazinelor a 25 de retaileri independenţi.“ Julian Balea se ocupă de vânzarea produselor brandului italian de lux pentru bărbaţi către magazine partener. Cele două monobranduri Stefano Ricci din America de Nord – cel din New York şi cel din Beverly Hills – nu se află însă sub administrarea sa.

    Balea a ajuns în Statele Unite în 1995, când era student la Universitatea Transilvania din Braşov şi a primit o bursă de studii peste ocean. El a absolvit Universitatea Colorado, Facultatea de Inginerie şi Electronică. Pe 5 ianuarie 1995 ajungea la Universitatea din Colorado, iar după mai puţin de jumătate de an a plecat în vacanţă la Miami.

    „Nu ştiam bine limba engleză şi aveam doar 100 de dolari în buzunar.“ Acolo şi-a găsit şi primul său loc de muncă, barman la un hotel amplasat strategic pe plaja Miami Beach. După doar patru luni şi-a schimbat locul de muncă şi a devenit manager pe probleme administrative (housekeeping manager) la Sheraton Hotel din Miami Beach. „După alte cinci luni am încercat să vând maşini la un dealer Mitsubishi, însă nu mi s-a potrivit, de aceea am căutat altceva.“

    La scurt timp a avut primul contact cu lumea modei: un prieten de origine rusă deţinea un magazin de haine şi i-a propus să se asocieze. „Atunci am început să învăţ mai multe despre business.“ Totuşi, după o perioadă de câţiva ani au fost siliţi să închidă afacerea şi astfel au rămas fără venit. Julian Balea şi-a căutat însă un nou job tot în domeniu, aşa că s-a angajat în scurtă vreme ca vânzător într-un magazin din cadrul Neiman Marcus, unul dintre cele mai cunoscute lanţuri de magazine de lux din America. Unităţile Neiman Marcus au format de department store, astfel că includ mai multe magazine mono sau multibrand.

    Primul său contact cu Stefano Ricci l-a avut în 2000, când s-a angajat ca manager al unui corner (shop in shop) Stefano Ricci din magazinul Bal Harbour Shops din Miami. A rămas aici până în decembrie 2008, când a decis să îşi încerce norocul în antreprenoriat. După doar un an şi jumătate s-a întors la Stefano Ricci, unde rămăsese în relaţii bune cu directorul pe zona Americii de Nord. „După mai multe discuţii am fost de acord să încep din nou să lucrez pentru ei, însă part time, trei zile pe săptămână.“

    Prima sa poziţie era de reprezentant al Stefano Ricci America în cadrul celor 43 de magazine Neiman Marcus. „Am început să călătoresc de trei ori pe săptămână în diferite state ale Statelor Unite ca să promovez afacerea. În acea perioadă businessul a crescut fantastic.“

    După trei ani, şeful său a fost promovat şi a plecat la Florenţa, Italia – unde este sediul central al Stefano Ricci –, iar Balea i-a preluat atribuţiile, după un an fiind numit în poziţia actuală, de wholesale manager al brandului pentru America de Nord, respectiv SUA şi Canada.

    „Niciodată nu am crezut că îmi voi construi cariera în industria modei. Cred că un punct de cotitură a fost momentul când eram managerul cornerului Stefano Ricci din Miami, deoarece magazinul a urcat în topul celor mai bune ca vânzări.“ Rezultatele de atunci au atras atenţia reprezentanţilor brandului italian de lux şi i-au deschis apoi mai multe uşi. „Întotdeauna am crezut că voi deveni antreprenor“, însă după mai bine de un deceniu în cadrul Stefano Ricci executivul de origine română spune că a decis să se dezvolte în cadrul companiei.

  • CFR vrea să cumpere energie electrică la Bursa Română de Mărfuri

     “Operatorii economici interesaţi vor depune la BRM oferta pentru întreaga cantitate, de 20.500 MWh, din care 17.000 MWh energie electrică de joasă tensiune şi 3.500 MWh energie electrică de medie tensiune, modalitatea de calcul a preţului fiind stipulată în documentaţia de licitaţie”, se arată într-un comunicat al CFR.

    Perioada de livrare a energiei, utilizată în staţiile de cale ferată, secţiile şi clădirile administrative ale companiei, este 1 septembrie 2014 – 30 august 2015, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai scăzut. Termenul limită pentru primirea documetaţiei şi a ofertelor este 17 iulie, şedinţa de tranzacţionare urmând să aibă loc în aceeaşi zi.

    Evaluarea ofertelor se va realiza prin compararea propunerilor financiare determinate prin însumarea valorilor rezultate din înmulţirea preţului total (care va sta la baza încheierii contractului) cu cantitatea maximă aferentă fiecărui tip de energie (medie şi joasă tensiune), precizează compania.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Nu sindicatele, ci Guvernul conduce Metrotex şi Poşta. Vrem dialog social, dar tăind pierderi

     “La Metrou, sindicatele au condus în ultimii zece ani şi au fost tot pe pierdere. Acum, domnul Rădoi zice că iarăşi trimite nişte oameni în faţă şi-l lăsăm să conducă în continuare Metroul. Nu se va întâmpla acest lucru. Vreau dialog social şi la Metrou, până va trece la Primăria Capitalei, dar vreau să facem dialog social, protecţia oamenilor şi, în acelaşi timp, să reducem pierderile. Şi când o să fie domnul Rădoi proprietarul Metroului, atunci decide dânsul, deocamdată el e proprietar de facto de ani de zile şi, cum mai tăiem nişte zone, ne trimite nişte oameni să protesteze”, a spus Ponta, la începutul şedinţei de guvern, în faţa presei.

    El a atenţionat în acelaşi timp asupra problemelor legate de eficientizarea companiei şi a revendicărilor sindicale de la Poşta Română, cu referite la recenta schimbare a managementului, insistând asupra faptului că nici această companie nu este condusă de către sindicate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poşta Română are un nou Consiliu de Administraţie şi un director general interimar

     Astfel se confirmă informaţiile publicate vineri de MEDIAFAX, citând surse apropiate situaţiei, că Ministerul pentru Societatea Informaţională a revocat vineri, în AGA, cinci din cei şase membri ai Consiliului de Administraţie al Poştei, pentru că au aprobat un act adiţional la contractul colectiv de muncă prin care vor fi majorate salariile.

    “În cadrul şedinţelor Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) Poşta Română S.A. (CNPR) care au avut loc în datele de 5, 6 şi 10 iunie 2014, la care au participat reprezentantul Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI) şi cel al SC Fondul Proprietatea (FP), s-a decis în unanimitate revocarea următoarelor persoane din calitatea de membri în Consiliul de Administraţie (CA): Ion Smeeianu, Adrian Apolzan, Dinu Sava Malacopol, Andreea Dana Stănescu, Gelil Eserghep, Sorana Baciu”, se arată într-un comunicat al Poştei Române.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cotovelea: Majorarea salariilor la Poşta Română este condiţionată de creşterea veniturilor companiei

     “Majorarea salariilor depinde foarte mult de propunerile şi discuţiile pe care le vom avea miercuri. Nu avem un spaţiu mare de manevră în această direcţie. În termeni reali, este nerelevant procentul cu care am putea majora salariile la Poştă, adică 0,2%. Pentru cei 27.000 de angajaţi, acest procent este nerelevant. În mai multe etape şi într-un un anumit interval de timp, salariile ar putea fi majorate cu sume cuprinse între 80 şi 120 de lei. Capacitatea financiară a companiei nu permite în mod imediat pentru toţi cei 27.000 de angajaţi o creştere substanţială a salariilor, iar o eventuală creştere va fi direct corelată cu majorarea veniturilor companiei”, a afirmat Cotovelea.

    El a adăugat că, pentru a privatiza Poşta Română, compania trebuie să aibă “o balanţă financiară cât mai bună”.

    “Dacă venim acum şi creştem salariile pentru cei 27.000 de salariaţi fără a avea grijă de sănătatea financiară a acestei companii, ne ducem cu ea direct în insolvenţă. Întreaga problematică a Poştei trebuie cu foarte mare grijă gestionată. Guvernul vrea să aibă o privatizare de succes, aşa cum a fost cazul privatizărilor la Automobile Dacia şi Petrom, companii care, în prezent, contribuie serios la bugetul statului prin taxe şi impozite”, a spus ministrul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şahul va fi introdus în şcoli ca materie opţională, din toamnă

     Acordul a fost a fost semnat luni, cu ocazia deschiderii Campionatului Naţional Şcolar de Şah.

    “În urmă cu aproximativ o lună, am semnat ordinul de ministru prin care a fost aprobată programa şcolară pentru primii doi ani de studii de şah, iar astăzi am semnat acordul prin care asigurăm cadrele didactice pentru această disciplină, respectiv profesorii care sunt legitimaţi la FRS vor putea să predea această disciplină”, a spus ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, prezent la eveniment.

    El a mai anunţat că Federaţia Internaţională de Şah, prin intermediul federaţiei române, va dota 500 de şcoli din mediul rural cu table, piese, manuale şi tot echipamentul necesar pentru studierea şahului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Firmele fără antecedente penale vor primi cazierele judiciare “pe loc”

     “Începând cu data de 15 mai a.c., ghişeele de eliberare a certificatelor de cazier judiciar vor putea emite «pe loc» certificate de cazier judiciar către persoanele juridice fără antecedente penale. Pentru persoanele juridice cu antecedente penale, documentul în cauză se eliberează în termenul legal de trei zile”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

    Potrivit sursei citate, cererea-tip pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar trebuie depusă de reprezentantul legal al societăţii comerciale la orice unitate sau subunitate de poliţie conectată la Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un NOU RECORD pentru Simona Halep: Românca va ocupa locul 4 WTA

     Halep va obţine locul 4 indiferent de rezultatul pe care îl va înregistra la turneul de categorie Premier 5 de la Roma, unde va debuta, astăzi, în jurul orei 15.30, cu americanca Madison Keys.

    Aceast situaţie a fost posibilă datorită eliminării Petrei Kvitova din Cehia, în turul 2, şi neparticipării jucătoarei Victoria Azarenka din Belarus, actuala ocupantă a locul 4 WTA, la competiţia de la Foro Italico. Kvitova, cap de serie numărul 5 şi locul 6 WTA, a fost învinsă, marţi, de chinezoiaca Shuai Zhang, locul 43 WTA, cu scorul de 7-6 (6), 5-7, 6-3.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Asociaţia Română a Băncilor: Restructurarea creditelor, mai degrabă program electoral. Suntem rezervaţi la comentarii

     “Băncile în acest moment probabil că analizează cu atenţie acest produs (prin care se vor restructura creditele – n.r.), dar nu am vrea noi, Asociaţia Română a Băncilor, ca înainte de alegeri, să fie captat răspunsul nostru din punct de vedere politic”, a spus Dănescu vineri la conferinţa “Cum «albim» economia şi creştem încasările la buget?”, organizată de Ziarul Financiar, fiind întrebat câte bănci vor adera la program, având în vedere că va fi opţional.

    El a arătat că asociaţia nu are deocamdată un răspuns pe această temă, însă unul potenţial este analizat în cadrul comisiilor la nivelul ARB pentru momentul când va fi solicitat.

    “Nu există un tabel de aderare a băncilor la nivelul asociaţiei. (…) În acest moment băncile nu pot răspunde la întrebarea dacă vor avea un astfel de produs (destinat restructurării creditelor – n.r.), întrucât nu este un produs finit. Cand va fi o iniţiativă confirmată legislativ, atunci bănciile, în relaţia cu clienţii lor, vor utiliza acest produs sau nu”, a mai spus Dănescu la insistenţele jurnaliştilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro