Tag: revista

  • Povesta omului care a trait toată viaţa inconjurat de cele mai frumoase femei din lume – GALERIE FOTO

    Hugh Hefner s-a născut în aprilie 1926 în Chicago, Illinois, Statele Unite. Ambii părinţi au fost profesori, iar Hefner şi-a descris mereu familia ca una „conservatoare“. Hefner a urmat cursurile liceului Steinmetz, iar în timpul celui de-al doilea război mondial a activat pentru un ziar militar. A absolvit ulterior cursurile Universităţii din Illinois, obţinând două diplome, în psihologie şi în scriere creativă.

    Hugh Hefner s-a angajat pe postul de copywriter în cadrul revistei Esquire, de unde a plecat în anul 1952 pe motivul că i s-a refuzat o creştere salarială de 5 dolari. Anul următor, Hefner a obţinut un împrumut bancar de 600 de dolari ipotecându-şi mobila; a reuşit apoi să strângă 8.000 de dolari de la alţi 45 de investitori, printre care şi mama sa, pentru a lansa o revistă destinată bărbaţilor. „Mama nu mi-a dat cei 1.000 de dolari pentru că a crezut în proiect, ci pentru că a crezut în fiul ei.“

    Numele iniţial ar revistei trebuia să fie Stag Party (Petrecerea burlacilor), dar Hefner a decis să îi schimbe denumirea înainte de apariţia primului număr. Acea primă ediţie a fost publicată în decembrie 1953 şi a prezentat pe copertă o fotografie cu Marilyn Monroe. Revista s-a vândut în peste 50.000 de exemplare, bucurându-se de un succes neaşteptat. Hugh Hefner nu a cunoscut-o personal pe Marilyn Monroe, dar a declarat de mai multe ori că ea a fost cea care i-a adus noroc; el a cumpărat cripta alăturată celei în care se află Monroe, din cimitirul Westwood Village Memorial.

    Victor Lownes, devenit ulterior vicepreşedinte al publicaţiei, este cel care a creat schiţa personajului în care s-a transformat tânărul Hefner, după modelul idealului creat de revistă. Playboy comunica bărbaţilor ce filme să vadă, ce cărţi să citească, cum să se îmbrace, cum să îşi decoreze apartamentele, cum să gătească sau să prepare cocktail-uri – toate acele lucruri pe care Hefner nu le ştia la începuturile carierei sale. „Am lansat revista fără niciun ban în 1953 şi, în câţiva ani, întreaga mea viaţă s-a schimbat. Am devenit editorul celei mai de succes reviste pentru bărbaţi din lume, iar în 1959 am ieşit din spatele biroului şi am început să îmi trăiesc viaţa“, dezvăluie Hefner, în vârstă de 89 de ani acum. „M-am reinventat şi am devenit în cele din urmă «Mr. Playboy»“.

    Şi-a stabilit ca repere de stil haina din catifea şi pipa în momentul când a început să emită Penthouse Party TV, în 1959. „Se spune că am ales să folosesc pipa pentru că nu aveam ce să fac cu mâinile în timpul emisiunii. Realitatea este că era o recuzită utilă, ce completa haina din catifea şi Mercedes Benz‑ul. Era parte din persoana pe care voiam să o creez“, povesteşte Hefner. „Am folosit revista ca mijloc în realizarea scopurilor mele şi, în acest proces, am indicat o direcţie pentru alţi bărbaţi şi femei despre cum ar putea să îşi trăiască viaţa“. În 1961, imperiul Playboy s-a extins printr-o reţea de cluburi, pe scenele cărora apăreau comedianţi şi iepuraşi Playboy, unde se intra pe bază de membership. În 1968, Hefner s-a căsătorit cu Barbi Benton, după ce s-au cunoscut în cadrul unei emisiuni TV, al cărei coprezentator a devenit.

    În 1988, ultimul club Playboy a fost închis, iar televiziunea a contribuit la declinul Playboy odată cu lansarea unei noi platforme pentru comedianţii ce altădată îşi arătau talentul în cluburile imperiului. Hugh Hefner are o avere estimată la 43 de milioane de dolari. El se află la a treia căsătorie şi are patru copii.

  • Global Finance: BRD şi BCR, în top 10 cele mai sigure bănci din Europa Centrală şi de Est

    Conform acestui clasament, BRD Groupe Société Générale este cea mai sigură bancă din România şi cea de-a şaptea în topul celor mai sigure bănci din Europa Centrală şi de Est.

    Alături de cele două bănci din ţara noastră, în top zece celor mai sigure bănci din Europa Centrală şi de Est intră două bănci din Cehia, patru din Polonia, una din Ungaria şi una din Rusia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încă o lovitură dată culturii româneşti de ministrul Educaţiei

    Ministerul Educaţiei a emis un ordin prin care invalidează toate auxiliarele folosite în şcoli până în prezent, printre acestea numărându-se în mod automat şi “Gazeta Matematică”, o publicaţie cu tradiţie în România de peste 120 de ani. Unele inspectorate şcolare au refuzat să mai primească revista, deşi există protocoale de livrare cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România.

    Gazeta de matematică, INTERZISĂ ÎN ROMÂNIA

    Profesorul de matematică Radu Gologan, antrenorul de genii din România, şi-a exprimat nemulţumirea şi a postat un mesaj pe contul său de Facebook. 

    “L-aş întreba pe domnul profesor Pop, actualmente ministru al educaţiei şi fost profesor de matematică, dacă în opinia domniei sale, Gazeta Matematică, un monument al culturii româneşti de peste 120 de ani, este considerat auxiliar interzis în şcolile din România. Cred că ştie că generaţii întregi de matematicieni, ingineri, fizicieni, informaticieni, ce au făcut şi fac fală României, au făcut primii paşi spre ştiinţă cu Gazeta alături. Pot să îi spun domnului Pop că în SUA, Moldova, Germania, Franţa ca şi în multe alte ţări este folosit ca material auxiliar la matematică. Din păcate câţiva inspectori generali şi directori au interzis deja distribuirea Gazetei Matematice, deşi exista un protocol între Societatea de Ştiinţe Matematice şi minister în acest sens”, este mesajul postat de profesorul Radu Gologan pe contul său de Facebook, scrie realitatea.net

  • Care sunt cele mai bune 10 hoteluri din lume – FOTO

    Pentru a stabili care e cel mai bun hotel al anului, revista Travel+Leisure roagă cititorii să acorde note unităţilor de cazare din jurul lumii.

    Hotelurile primesc note pentru facilităţi, localizare, servicii, mâncare şi raportul preţ-calitate.

    Doar 17 din primele 100 de hoteluri se află în oraşe, ceea ce arată că oamenii au mai multă nevoie de relaxare.

    Sursa: Travel+Leisure

    10. Zarafa Camp, Selinda Reserve, Botswana

    Scor: 98.00


    9. Hanul Willow Grove, Orange, Virginia

    Scor: 98.13


    8. Cavas Wine Lodge, Mendoza, Argentina

    Scor: 98.22


    7. Triple Creek Ranch, Darby, Montana

    Scor: 98.23


    6. Tswalu Kalahari, Rezervaţia Naţională Tswalu Kalahari, Africa de Sud

    Scor: 98.40

  • Care sunt cele mai bune 10 hoteluri din lume – FOTO

    Pentru a stabili care e cel mai bun hotel al anului, revista Travel+Leisure roagă cititorii să acorde note unităţilor de cazare din jurul lumii.

    Hotelurile primesc note pentru facilităţi, localizare, servicii, mâncare şi raportul preţ-calitate.

    Doar 17 din primele 100 de hoteluri se află în oraşe, ceea ce arată că oamenii au mai multă nevoie de relaxare.

    Sursa: Travel+Leisure

    10. Zarafa Camp, Selinda Reserve, Botswana

    Scor: 98.00


    9. Hanul Willow Grove, Orange, Virginia

    Scor: 98.13


    8. Cavas Wine Lodge, Mendoza, Argentina

    Scor: 98.22


    7. Triple Creek Ranch, Darby, Montana

    Scor: 98.23


    6. Tswalu Kalahari, Rezervaţia Naţională Tswalu Kalahari, Africa de Sud

    Scor: 98.40

  • Ea este cea mai bine plătită actriţă din lume! Sumele sunt fabuloase

    Vedeta americană a obţinut venituri de 26 de milioane de dolari (înainte de deducerea taxelor) în ultimele 12 luni, în perioada 1 iunie 2016 – 1 iunie 2017, au precizat editorii revistei Forbes.

    Pe locul al doilea se află actriţa Jennifer Aniston, în vârstă de 48 de ani, cu venituri de 25,5 milioane de dolari, care provin din redevenţele asociate difuzării serialului “Friends” şi din contracte de publicitate încheiate cu branduri precum SmartWater şi Emirates Airline.

    Jennifer Lawrence, în vârstă de 27 de ani, care a ocupat primul loc în topul Forbes pentru doi ani consecutivi, a coborât pe poziţia a treia, cu venituri de 24 de milioane de dolari – aproape jumătate din veniturile de 46 de milioane de dolari obţinute anul trecut. Asta s-a întâmplat în principal din cauza încheierii francizei “Hunger Games”.

    Topul 10 al celor mai bine plătite actriţe din lume este completat de Melissa McCarthy (18 milioane de dolari), Mila Kunis (15,5 milioane de dolari), Emma Watson (14 milioane de dolari), Charlize Theron (14 milioane de dolari), Cate Blanchett (12 milioane de dolari), Julia Roberts (12 milioane de dolari) şi Amy Adams (11,5 milioane de dolari).

     

  • Ea este cea mai bine plătită actriţă din lume! Sumele sunt fabuloase

    Vedeta americană a obţinut venituri de 26 de milioane de dolari (înainte de deducerea taxelor) în ultimele 12 luni, în perioada 1 iunie 2016 – 1 iunie 2017, au precizat editorii revistei Forbes.

    Pe locul al doilea se află actriţa Jennifer Aniston, în vârstă de 48 de ani, cu venituri de 25,5 milioane de dolari, care provin din redevenţele asociate difuzării serialului “Friends” şi din contracte de publicitate încheiate cu branduri precum SmartWater şi Emirates Airline.

    Jennifer Lawrence, în vârstă de 27 de ani, care a ocupat primul loc în topul Forbes pentru doi ani consecutivi, a coborât pe poziţia a treia, cu venituri de 24 de milioane de dolari – aproape jumătate din veniturile de 46 de milioane de dolari obţinute anul trecut. Asta s-a întâmplat în principal din cauza încheierii francizei “Hunger Games”.

    Topul 10 al celor mai bine plătite actriţe din lume este completat de Melissa McCarthy (18 milioane de dolari), Mila Kunis (15,5 milioane de dolari), Emma Watson (14 milioane de dolari), Charlize Theron (14 milioane de dolari), Cate Blanchett (12 milioane de dolari), Julia Roberts (12 milioane de dolari) şi Amy Adams (11,5 milioane de dolari).

     

  • Un computer a fost rugat să prezică ce start-up-uri vor avea succes. Rezultatele sunt uimitoare

    Goodson, alături de computer, a ales 50 de companii de care nu a auzit nimeni. La opt ani distanţă, revista a revizitat acea listă: Evernote, Spotify, Etsy, Zynga, Palantir, Clouder, OPOWER plus altele. Pe lista compusă de computer se află şi Ibibo, care la vremea respectivă avea 8 angajaţi, iar azi are vânzâri anuale de 2 miliarde de dolari. De fapt, 20% dintre companiile selectate au avut parte de evaluări de peste 1 miliard de dolari.

    Bloomberg l-a provocat pe Goodson să repete performanţa. El a ales 50,000 de companii care au avut parte de finanţare din partea unor firme de venture capital în ultimii trei ani.

    Din această listă au reieşit anumite domenii de interes:

    Realitate augumentată – va avea un impact mai mare decât realitatea virtuală

    Tehnologie de recunoaştere de imagini şi de creere de hărţi – foarte important pentru producătorii auto de maşini autonome

    Securitate online

    Digitalizarea educaţiei – aplicaţii practice

    Drone – companiile vor extinde utilizările dronelor în scopuri comerciale

    Smart home – se dezvoltă cu ajutorul unor produse ieftine precum becuri inteligente şi senzori de securitate etc

    Senzori smart – senzori pentru analizarea transpiraţiei, autentificarea cu retina sau holograme

    E-commerce – oportunităţi mare odată ce industria fashion se îndreptă tot mai mult spre mobile şi reţelele sociale.

    Inteligenţă artificială – creşterea eficienţei la locul de muncă, computarea de date, roboţi (bots) la vânzări şi marketing

    Tehnologie spaţială – propulsia sateliţilor, minatul în spaţiu

    Mai jos este lista de companii selectate de Goodson – 80% dintre acestea sunt din SUA.

     

  • Cei mai bine plătiţi muzicieni ai anului trecut. Locul 1 a obţinut peste 62 de milioane de dolari

    Beyonce a fost plătită cel mai bine anul trecut, dintre toţi muzicienii planetei, aflată la mare distanţă de locul doi deţinut de venerabila formaţie Guns N Roses (42,3 milioane de dolari). Locul trei a fost luat în primire de către celebrul Bruce Springsteen (42,2 milioane de dolari).

    Cei mai bine plătiţi muzicieni în 2016 (mil. dolari)

    1. Beyonce – 62,1
    2. Guns N Roses – 42,3
    3. Bruce Springsteen 42,2
    4. Drake – 37,3
    5. Adele – 37
    6. Coldplay – 32,3
    7. Justin Bieber – 30,5
    8. Luke Bryan – 27,3
    9. Kanye West – 26,1
    10. Kenny Chesney – 25,4
    11. Billy Joel – 23,6
    12. Rihanna – 22,3
    13. Twenty One Pilots – 21,1

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din iulie 2017

    COVER STORY:  Mai mult decât cifre

    Bogdan Ion a preluat conducerea EY România în 2012, parcurgând două cicluri economice diferite: unul post criză şi altul în plină desfăşurare, marcat de digitalizare. El vorbeşte despre ce înseamnă de fapt auditul, cât de importante sunt lecţiile pe care le primeşte zilnic de la antreprenori, dar şi despre ce şi-ar dori să facă într-o altă etapă a vieţii sale.


    IT: Jocuri video made in Romania


    BĂNCI: Minimul ultimului deceniu
     

    IDEI DE AFACERI: O poveste spumoasă
     

    ASIGURĂRI: Abordarea franceză a riscului


    SPECIAL: Bătălia pentru roaming


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.