Tag: restrictii

  • A treia perioadă de carantină din Marea Britanie ar putea fi extinsă până în vară. Numărul zilnic de decese cauzate de COVID-19 ajunge la aproape 1.300: „Ţara rămâne în ghearele pandemiei”

    A treia perioadă de carantină din Marea Britanie pare că nu se va sfârşi prea curând, de vreme ce guvernul a declarat că nu a sosit timpul să relaxeze restricţiile de circulaţie, scrie Bloomberg.

    Premierul Boris Johnson şi ministrul de interne Priti Patel nu au repetat în ultimul timp asigurările conform cărora Regatul Unit se va reîntoarce la normal în luna aprilie, chiar dacă programul de vaccinare a acoperit până acum 5 milioane de oameni.

    În schimb, guvernul continuă să întărească nivelul de conformitate din rândul cetăţenilor, de vreme ce numărul de oameni care încalcă măsurile de distanţare socială nu reuşeşte să scadă, îngreunând astfel procesele de controlare a virusului.

    În prezent, autorităţile iau în considerare plătirea cetăţenilor care au fost depistaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 pentru a-i încuraja pe cei care prezintă simptome să meargă la cel mai apropiat centru de testare. Suma ar putea ajunge la 500 de lire, costul lunar ar programului fiind de circa două miliarde de lire, şi ar fi oferită persoanelor care se tem că îşi vor pierde din venituri dacă vor fi forţate să se autoizoleze.

    „Este prea devreme să spunem sau să speculăm când vom ridica restricţiile. Ţara rămâne în ghearele pandemiei”, a declarat Patel.

    Prim-ministrul Johnson nu a exclus varianta extinderii perioadei de carantină până în vară, în condiţiile în care noua tulpină a coronavirusului este „mult mai contagioasă”, iar Marea Britanie se va confrunta fără îndoială cu „câteva săptămâni grele”.

    În ultimele 24 de ore au fost raportate 1.290 de decese cauzate de COVID-19 în Regatul Unit. Bilanţul ajunge astfel la aproximativ 95.000 de morţi, record absolut în Europa.

     

  • Berbeceanu: De luni vor fi relaxate mai multe măsuri restrictive în Capitală

    Începând de luni vor fi relaxate mai multe măsuri restrictive, respectiv restaurantele, barurile şi cafenelele vor funcţiona în intervalul 06.00-21, la o capacitate de 30%, iar sălile de spectacole, teatre şi cinematografe vor funcţiona la o capacitate de 30%, anunţă Traian Berbeceanu.

    „Cu 47 de voturi pentru, un vot împotrivă şi patru abţineri s-a hotărât ca, începând de luni, 25 ianuarie, ora 00.00, să fie relaxate mai multe măsuri restrictive existente în vigoare la acest moment. Măsuri de relaxare vizează domeniul HORECA – restaurantele, barurile şi cafenelele vor funcţiona în intervalul orar 06.00-21.00 la o capacitate de maxim 30%, cu respectarea tuturor normelor instituite prin lege. De asemenea, s-a hotărât ca în domeniul sălilor de spectacol, teatru, cinematografelor să fie admis accesul publicului şi spectacolele cu cu publicul în limita a 30% din capacitatea sălii de spectacol”, anunţă prefectul Capitalei.

    El precizează că operatorilor licenţiaţi în domeniul sălilor de noroc li se permite funcţionarea cu publicul în limita a 30% din capacitatea sălilor tot în intervalul ora 07.00-21.00.

    „Recomandăm cetăţenilor municipiului Bucureşti prudenţă. Şi autorităţile sunt prudente. Acesta este motivul pentru care am hotărât ca aceste măsuri să fie relaxate începând de luni. Am considerat necesar ca toţi operatorii economici să aibă timpul necesar să amenajeze sălile în conformitate cu prevederile legale. În mod categoric vom fi intransigenţi”, mai spune Berbeceanu.

    Prefectul Capitalei transmite că a hotărât intensificarea controalelor pentru a verifica modul în care sunt respectate normele aflate în vigoare.

  • Ce spune Nicuşor Dan, despre o eventuală relaxare a restricţiilor în Bucureşti

    Nicuşor Dan atrage atenţia că trebuie să mai aşteptăm câteva zile până la o eventuală relaxare a restricţiilor în Bucureşti, pe fondul pandemiei Covid-19, după ce Capitala a scăzut miercuri sub nivelul de trei cazuri la mia de locuitori.

    „În primul rând, trebuie să salutăm această scădere, sunt nişte cifre pe care mă uit în fiecare dimineaţă, suntem la sub 3, am fost la 7 în urmă cu o lună şi jumătate. Vă spun sincer că la începutul mandatului am fost extrem-extrem de îngrijorat. Când am început mandatul la sfârşit de octombrie, eram pe o pantă ascendentă şi chiar mi-a fost frică de unde am putea să ajungem. Purtarea măştii şi atitudinea bucureştenilor ne-au ajutat să ajungem aici. O să fie o discuţie în comitetul municipal pe situaţia asta şi o să vedeţi decizia pe care o să o luăm. Să mai aşteptăm câteva zile, ca să vedem că această situaţie se stabilizează. Aşa, pe cifre, am fost la 1.000 pe zi, am fost la 2.000 pe zi şi acum pare că suntem undeva la 200-300-400 pe zi”, spune la RFI primarul general al Capitalei.

    Întrebat dacă nu e totuşi ciudat că s-a trecut brusc de la peste 1.000 de infectări pe zi la circa 200, primarul Capitalei a răspuns: „Nu, nu, nu, au fost nişte anomalii, date de faptul că nu s-a lucrat câteva zile de Crăciun şi nu s-a lucrat câteva zile de Revelion, adică s-a lucrat la capacităţi mai mici, dar statistic, scăderea se vede”.

    Nicuşor Dan spune că se va vaccina anti-Covid-19: „Sigur, când o să-mi vină rândul, mă vaccinez, da”.

  • Ţara unde starea de urgenţă a avut un impact limitat asupra economiei: „Restricţiile sunt moderate şi afectează în mare parte sectorul de entertainment şi industria de restaurante, adică 3% din PIB”

    Ultima stare de urgenţă din Japonia, aplicată în câteva părţi din ţară, va avea un impact limitat asupra economiei, spun analiştii, conform CNBC.

    „Efectul economic al ultimelor măsuri va fi mai mic prin comparaţie cu ultimul episod”, spune Shigeto Nagai, şeful diviziei japoneze de cercetare din cadrul Oxford Economics.

    Prima perioadă de stare de urgenţă din arhipelagul nipon a durat aproximativ două luni, din aprilie până la finalul lui mai 2020. Cea mai recentă perioadă de stare de urgenţă, anunţată săptămâna trecută de prim-ministrul Yoshihide Suga, va dura până pe 7 februarie, reprezentând un nou efort de controlare a infecţiilor cu coronavirus.

    Japonia a înregistrat până acum peste 290.000 de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 şi circa 4.100 de decese, însă ne raportăm în acest caz la o populaţie de 126 de milioane de oameni. Prin comparaţie, România – cu nici 20 de milioane de locuitori – numără peste 680.000 de cazuri de COVID-19 şi aproape 17.000 de morţi, potrivit datelor colectate de Worldometers.

    Nagai a citat mai mulţi factori pentru nivelul redus al contracţiei pe care o va suferi economia, incluzând aici faptul că restricţiile aplicate mediului de afaceri iau în vizor doar restaurantele şi barurile din zonele cu o rată îngrijorătoare de infecţie.

    „Restricţiile sunt moderate şi afectează în mare parte sectorul de entertainment şi industria de restaurante, adică 3% din PIB”, a declarat Marcel Thieliant, senior economist în divizia japoneză a companiei de consultanţă şi cercetare Capital Economics.

    De asemenea, numărul oamenilor care vor lucra de la birou va fi redus cu 70% prin programele de muncă în regim remote, iar şcolile şi grădiniţele vor rămâne deschise de această dată.

    „Credem totuşi că starea de urgenţă se va înăspri şi va fi extinsă la nivel naţional, fiind închise toate magazinele şi restaurantele”, spun economiştii din cadrul Capital Economics, adăugând că nivelul de consum va scădea în acest scenariu cu 1,5% în T1 faţă de ultimele trei luni din 2020.

     

  • Ţara unde starea de urgenţă a avut un impact limitat asupra economiei: „Restricţiile sunt moderate şi afectează în mare parte sectorul de entertainment şi industria de restaurante, adică 3% din PIB”

    Ultima stare de urgenţă din Japonia, aplicată în câteva părţi din ţară, va avea un impact limitat asupra economiei, spun analiştii, conform CNBC.

    „Efectul economic al ultimelor măsuri va fi mai mic prin comparaţie cu ultimul episod”, spune Shigeto Nagai, şeful diviziei japoneze de cercetare din cadrul Oxford Economics.

    Prima perioadă de stare de urgenţă din arhipelagul nipon a durat aproximativ două luni, din aprilie până la finalul lui mai 2020. Cea mai recentă perioadă de stare de urgenţă, anunţată săptămâna trecută de prim-ministrul Yoshihide Suga, va dura până pe 7 februarie, reprezentând un nou efort de controlare a infecţiilor cu coronavirus.

    Japonia a înregistrat până acum peste 290.000 de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 şi circa 4.100 de decese, însă ne raportăm în acest caz la o populaţie de 126 de milioane de oameni. Prin comparaţie, România – cu nici 20 de milioane de locuitori – numără peste 680.000 de cazuri de COVID-19 şi aproape 17.000 de morţi, potrivit datelor colectate de Worldometers.

    Nagai a citat mai mulţi factori pentru nivelul redus al contracţiei pe care o va suferi economia, incluzând aici faptul că restricţiile aplicate mediului de afaceri iau în vizor doar restaurantele şi barurile din zonele cu o rată îngrijorătoare de infecţie.

    „Restricţiile sunt moderate şi afectează în mare parte sectorul de entertainment şi industria de restaurante, adică 3% din PIB”, a declarat Marcel Thieliant, senior economist în divizia japoneză a companiei de consultanţă şi cercetare Capital Economics.

    De asemenea, numărul oamenilor care vor lucra de la birou va fi redus cu 70% prin programele de muncă în regim remote, iar şcolile şi grădiniţele vor rămâne deschise de această dată.

    „Credem totuşi că starea de urgenţă se va înăspri şi va fi extinsă la nivel naţional, fiind închise toate magazinele şi restaurantele”, spun economiştii din cadrul Capital Economics, adăugând că nivelul de consum va scădea în acest scenariu cu 1,5% în T1 faţă de ultimele trei luni din 2020.

     

  • Norvegia impune noi restricţii. Fără restaurante şi musafiri

    Norvegia va impune noi restricţii pentru a preveni reapariţia coronavirusului. Norvegienii trebuie să ia o pauză de la viaţa socială în următoarele două săptămâni.

    Numărul R – care reprezintă numărul mediu de oameni cărora o persoană infectată le transmite virusul – se ridică la 1,3.
    Norvegia va impune noi restricţii pentru a preveni răspândirea coronavirusului, a declarat duminică premierul Erna Solberg.

    Norvegia a anunţat inclusiv o interdicţie la nivel naţional de a servi alcool în restaurante şi baruri. De asemenea, autorităţile norvegiene interzic oamenilor să  invite oaspeţi acasă.

    Ţara nordică a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 în ultima lună şi acum estimează că numărul R – care reprezintă numărul mediu de oameni cărora o persoană infectată le va transmite virusul – se ridică la 1,3.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Europenii mai văd pârtiile doar în poze: Piaţa de ski a continentului este zdrobită de ultimele restricţii de circulaţie

    Alpii reprezintă peste o treime din cele 2.084 de resorturi de ski la nivel mondial, iar sărbătorile de iarnă generează venituri anuale de 28 de miliarde de euro, aproape 33% din totalul la nivel global şi circa 7% din valoarea pieţei europene de turism, scrie Financial Times.

    Dar sezonul actual nici măcar nu se va apropia de aceste cifre. Tot mai multe resorturi din Austria şi Italia anunţă ca îşi vor opri activităţile, iar Franţa a declarat deja că toate resorturile de ski vor rămâne închise până pe 7 ianuarie.

    Elveţia reprezintă singura excepţie, însă autorităţile sunt din ce în ce mai presate de ţările vecine să reaplice măsurile de carantină.

    Crystal Ski Holidays, cea mai mare companie a industriei, a anunţat că rezervările sunt cu 50% sub nivelurile de anul trecut. Operatorul trimite către Alpi circa 170.000 de turişti în fiecare an , dar şi-a redus până acum numărul de resorturi cu peste 20%.

    Cel mai mare competitor al companiei, Hotelplan, care este de două ori mai mic decât Crystal Ski Holidays, şi-a anulat toate rezervările pentru lunile decembrie şi ianuarie. „Restul sezonului este pe muchie de cuţit”, a declarat CEO-ul Joe Ponte.

    În plus, Ski Club of Great Britain (SCGB) a anunţat că rezervările au scăzut cu 70% faţă de anul trecut, iar grupul Tui – care deţine Crystal Ski – a raportat pierderi anuale de 3,2 miliarde de euro.

    „Operatorii trebuie să înţeleagă circumstanţele de anul acesta şi că continue să comunice cu clienţii”, a adăugat Joe Ponte.

     

     

  • Anul în care Pământul a respirat: Cum au influenţat restricţiile de circulaţie nivelul de poluare la nivel mondial?

    Transformarea radicală a calităţii aerului este unul dintre puţinele aspecte pozitive ale pandemiei de coronavirus. Sateliţii şi celelalte tehnologii de monitorizare arată că oxizii de azot pe care îi generează automobilele au scăzut aproape în toată lumea după ce au fost implementate măsurile de carantină din primăvară, în unele zone înregistrându-se un minus de până la 50%, scrie Bloomberg.

    Per total, emisiile globale de carbon au raportat o scădere de 7% faţă de 2019, diferenţa datorându-se în mare parte declinului traficului terestru şi aerian, ceea ce nu poate oferi decât veşti bune în ceea ce priveşte reducerea amprentei de carbon. Între martie şi octomrbie, media de poluare a aerului a scăzut cu 38% în oraşele spaniole, un nivel nemaiîntâlnit în ultimul deceniu, potrivit cotidianului El Pais. 

    „Însă nu ar trebui să fim naivi şi să tratăm perioada COVID drept o frântură de economie urbană cu mai puţine maşini pe şosele. Ar trebui să învăţăm că dacă nu facem nimic în privinţa compuşilor organici volatili (VOC), ne vom întoarce imediat la situaţia de dinainte de criză”, a declarat Jessica Gilman, chimist în cadrul National Oceanic and Athmospheric Administration (NOAA).

    Efectele au variat de la o zonă la alta. Cercetătorii din Wuhan, primul epicentru al pandemiei, spun că poluarea cu ozon a crescut cu 100% după ce au fost implementate restricţiile în luna ianuarie. Astfel, oraşe precum Roma, Londra New York şi Los Angeles au înregistrat cantităţi neaşteptat de ridicate de ozon în mijlocul perioadelor de carantină.

    „Asta îmi spune că trebuie să continuăm lupta. Părerea mea este că trebuie să scăpăm de o cantitate cât mai mare de oxizi de azot pentru a atinge un standard ridicat de sănătate”, spune Paul Miller, director executiv pentru ONG-ul Northeast States for Coordinated Air Use Management.

     

  • Ce spune Iohannis despre introduce de noi restricţii de Crăciun

    De Crăciun nu vor fi introduse noi restricţii, anunţă preşedintele Klaus Iohannis, care îi îndeamnă pe români să respecte regulile de protecţie sanitară: „Pandemia, din păcate, este cu noi. Nu-i de joacă”.

    „Pandemia, din păcate, este cu noi. Chiar dacă în ultimele zile avem relativ mai puţine persoane infectate, nu putem spune că lucrurile stau bine. Avem, din păcate foarte multe persoane la ATI, avem, din păcate, prea multe persoane decedate. Vă rog să vă feriţi de boală şi să-i feriţi şi pe ceilalţi de boală. Nu-i de joacă”, spune Klaus Iohannis.

    El precizează că nu vor fi introduse noi restricţii de sărbători, însă îndeamnă la respectarea regulilor de protecţie sanitară.

    „Nu vom introduce restricţii noi de sărb, însă restricţiile care sunt acum în vigopare rămân toate în vigoare. Acestea sunt obligatorii, nu este ceva opţional. Vă rog să vă conformaţi acestor restricţii dacă nu doriţi să ajungeţi de sărbători în spital. Aşadar, în perioada sărbătorilor aveţi grijă de voi, de cei dragi vouă, respectaţi restricţiile”, conchide preşedintele Klaus Iohannis.

     

  • Italia, restricţii de zonă roşie din 24 decembrie până în 6 ianuarie, cu patru zile de excepţie

    Italia a adoptat restricţii de zonă roşie din 24 decembrie până în 6 ianuarie, cu excepţia zilelor de 28, 29, 30 decembrie şi 4 ianuarie, când oamenii pot ieşi din case fără certificat. Restricţiile nu sunt valabile pentru tinerii sub 14 ani. 

    „Metoda zonelor a funcţionat, am evitat o carantină generalizată. În următoarele câteva zile, toate regiunile ar putea ajunge în zona galbenă. Cu toate acestea, situaţia rămâne dificilă şi în toată Europa. Şi printre experţii noştri există o îngrijorare puternică legată de Crăciun, când contaminările pot creşte”, a declarta premierul Giuseppe Conte.

    Astfel, Italia va fi, de Crăciun până la Bobotează, roşie, cu excepţia zilelor de 28, 29, 30 decembrie 2020 şi 4 ianuarie 2021, când va fi „portocalie”.

    Guvernul a decis să introducă măsuri mai restrictive, dar dând posibilitatea vizitelor între două persoane care nu locuiesc împreună, excluzând de la restricţii tinerii sub 14 ani. Decretul nu specifică vreun grad de rudenie între cele două persoane cărora le este permis să se viziteze.

    „A trebuit să întărim restricţiile, a fost o decizie dureroasă”, a spus Conte.

    „Slujbele se pot desfăşura până la ora 22.00. Puteţi primi în case până la două persoane cu care nu trăiţi împreună, cu copiii lor, dacă au sub 14 ani. Este o măsură pe care am conceput-o pentru a permite acel minim de socializare potrivită acestei perioade”, a afirmat Conte.

    Centrele de înfrumuseţare, barurile şi restaurantele vor fi închise în zilele roşii, în timp ce supermarketurile, magazinele alimentare, produsele de primă necesitate, farmaciile şi parafarmaciile, saloanele de coafură şi frizeriile vor rămâne deschise.

    În zilele „roşii” va fi permisă „activitate fizică în apropierea casei”.

    „Întreg teritoriul naţional va fi zonă portocalie pe 28, 29, 30 şi 4 ianuarie decembrie. În aceste zile cei care locuiesc în oraşe mai mici pot călători pe o rază de 30 de kilometri faţă de locul de reşedinţă, cu excepţia capitalelor de provincie. Barurile şi restaurantele rămân închise, cu excepţia livrărilor la domiciliu. Magazinele vor fi deschise până la ora 21:00.

    În ce priveşte şcolile, autorităţile lucrează pentru redeschiderea acestora pe 7 ianuarie: „Am planificat o reluare a predării faţă în faţă începând cu 7 ianuarie”, a spus Conte. Şcoala nu este focar, „dar trebuie să lucrăm la ceea ce există în jurul şcolii, începând cu transportul”.