Tag: provenienta

  • Ponta: Băncile s-au transformat în agenţii imobiliare şi de vânzări de active ale IMM. Situaţia este cumplită

     “Cea mai mare problemă: am căzut dintr-o extremă în alta. Dacă până în 2008, nu doar România, peste tot, America, Europa, creditele se dădeau la oricine şi oricum, după criza financiară am căzut în extrema cealaltă, în care cel mai greu lucru din lume este să vă dea cineva un credit şi cel mai rapid lucru pe care-l face banca este să vină să vă execute. Băncile s-au transformat în agenţii imobiliare, în vânzări de autoturisme, de active ale dumneavoastră. Când vă duceţi însă să cereţi un credit, situaţia este cumplită”, le-a spus premierul mai multor reprezentanţi ai Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM), cu ocazia lansării Cartei albe a acestora.

    Ponta a precizat că Guvernul nu poate influenţa în mod direct sistemul bancar şi a subliniat nevoia unei banci româneşti importante care să sprijine IMM-urile.

    “CEC-ul tot aştept să-l văd că e o bancă românească şi că sprijină micile întreprinderi româneşti. N-aş vrea ca CEC să fie tot o bancă ca toate celelalte, dar, mă rog, asta e o problemă de politică bancară”, a spus primul-ministru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CSM sesizează MJ să reglementeze o procedură administrative pentru restituirea taxelor de poluare

     Punctul de vedere al Direcţiei Legislaţie, documentare şi contencios referitor la posibilitatea reglementării unei proceduri administrative pentru restituirea taxelor privind emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost discutat în şedinţa de joi a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

    Direcţia Legislaţie a arătat, în punctul de vedere analizat în Plenul CSM, că instanţele de contencios administrativ sunt confruntate cu un număr mare de cauze privind cererile de restituire a taxelor de poluare, care grevează semnificativ activitatea acestora, de aceea ar trebui reglementată o procedură administrativă.

    “Menţinerea situaţiei actuale, în care restituirea taxei poate fi obţinută numai pe cale judiciară, nu este o soluţie viabilă pentru că, pe lângă valoarea propriu-zisă a taxei, implică şi cheltuieli suplimentare pentru stat: costurile pentru desfăşurarea proceselor, la care se adaugă eventualele cheltuieli de judecată la plata cărora statul poate fi obligat către reclamanţii cărora le sunt admise acţiunile. Pe aceste premise, apreciem că o soluţie mai economică pentru stat ar fi cea de restituire pe cale administrativă a taxelor care vizează emisiile poluante provenite de la autovehicule, care ar elimina celelalte costuri pe care le presupune exercitarea acţiunilor în justiţie şi, în plus, ar contribui la degrevarea instanţelor de contencios administrativ de un număr mare de cauze”, se arată în punctul de vedere al Direcţiei Legislaţie, documentare şi contencios.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Armata israeliană a răspuns unui tir de pe teritoriul Siriei către înălţimile Golan

     “În cursul nopţii (de luni spre marţi), o patrulă din cadrul Tzahal a fost ţinta unor tiruri, în apropiere de frontiera siriană, în Platoul Golan. Nu s-au înregistrat răniţi. Vehiculul a fost avariat. Militari din cadrul Tzahal au răspuns deschizând focul şi au atins sursa tirurilor”, se arată în comunicat.

    “Tzahal îşi exprimă îngrijorarea cu privire la incidente recente în nordul ţării şi a depus o plângere la forţele ONU staţionate în regiune”, potrivit aceleiaşi surse.

    Un incident de acelaşi tip a avut loc în noaptea de duminică spre luni, tiruri provenind de pe teritoriul Siriei atingând un sector din Platoul Golan ocupat de către Israel.

    Potrivit presei locale, punctul de impact al tirurilor s-a aflat în apropierea unei patrule militare israeliene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Majoritatea produselor periculoase importate în Uniunea Europeană provin din China

     Jucării şi articole vestimentare care conţin componenţi chimici cancerigeni şi interzişi, produse electronice ce prezintă defecţiuni, în total, 2.278 de produse fac obiectul unor alerte în UE în 2012 şi mai mult de unul din două (58%) provin din China, dezvăluie un raport anual al RAPEX, sistemul rapid de alertă al UE pentru alte produse periculoase decât cele alimentare.

    “China este unul dintre primii exportatori către UE”, a amintit Tonio Borg, comisarul european pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorului, subliniind că majoritatea produselor care provin din China sunt sigure.

    El a precizat că “93% dintre jucăriile importate în UE provin din China, inclusiv Hong Kong”. Din cele 2.278 de produse considerate periculoase şi retrase de pe piaţă anul trecut, 19% au fost jucării, 34% articole vestimentare şi 11% produse electronice, indică raportul. “Majoritatea jucăriilor fabricate în China sunt bune, altfel nu ar fi importate în UE”, a precizat Tonio Borg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiectil din Al Doilea Război Mondial, găsit în Gara Arad

     Prezenţa muniţiei a fost sesizată la 112 de muncitori care făceau săpături în Gara Arad pentru schimbarea unor linii de tren.

    O echipă de pirotehnişti a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a mers la faţa locului pentru a ridica obiectul exploziv, care are o lungime de aproximativ 25 de centimetri.

    Autorităţile au format o zonă de siguranţă pe o rază de 250 de metri, însă intervenţia nu a impus evacuarea călătorilor şi nu a afectat mersul trenurilor, întrucât proiectilul a fost descoperit pe una dintre liniile dezafectate temporar, pentru lucrări de modernizare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Sunt dispus să fiu luat de guler şi dat afară din biroul de premier pentru ideea confiscării maşinilor

     Ponta a abordat problema drepturilor de proprietate, care ar putea fi modificate la revizuirea Constituţiei.

    “Cred că trebuie să avem acele modernizări, upgradări, ale abordării unor drepturi fundamentale, cum e dreptul de proprietate. Da, eu de exemplu susţin, poate o să fiţi uimiţi, că ideea sechestrării şi confiscării bunurilor provenite din infracţiuni este ceva necesar. Am văzut ieri câtă agitaţie a provocat o simplă afirmaţie a mea că am putea introduce, după o modificare constituţională, ca sancţiuni confiscarea unor bunuri folosite la săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni”, a spus Ponta.

    El a precizat că “toţi apostolii proprietăţii” s-ar fi simţit lezaţi că vrea să confişte maşina cuiva care merge cu 250 de kilomentri pe oră printr-un sat din România.

    “Eu cred că ar fi bine, şi sunt dispus să-mi iau toate… să fiu luat de guler şi dat afară din biroul de prim-ministru atât timp cât cred că e un lucru bun”, a mai afirmat premierul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai puternic atac informatic din istorie: Cine sunt autorii

     Activişti ruşi s-au aflat în spatele atacului efectuat de hackeri ce a vizat Spamhaus, un grup cu sediul la Geneva ce publică “liste negre” cu adrese de spam utilizate de servicii de mesagerie electronică cu scopul filtrării e-mailurilor nedorite, a declarat Aleksandr Liamin, directorul general al site-ului Highloadlab.com, cu sediul în Rusia.

    Organizatorii atacului au infectat servere cu nume de domenii (DNS) pe web, supraîncărcând reţeaua mondială.

    Potrivit Spamhaus, atacul a început după ce grupul a plasat pe lista sa un site olandez, Cyberbunker.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liderii lumii salută alegerea primului papă din Americi. Ce spun aceştia despre PAPA FRANCISC

     “Alegerea sa stă mărturie (…) forţei şi vitalităţii unei regiuni ce influenţează din ce în ce mai mult lumea, iar la fel ca milioane de americani hispanici, noi, aici în Statele Unite, simţim aceeaşi bucurie în această zi istorică”, a declarat preşedintele Statelor Unite Barack Obama, care a adresat “urări călduroase (…) primului papă din Americi”.

    Preşedinta argentiniană Cristina Kirchner i-a urat noului papă o “o misiune pastorală fructoasă în exercitarea unor astfel de responsabilităţi imense în căutarea dreptăţii, egalităţii, fraternităţii şi păcii umanităţii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro