BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Viaţa tumultoasă a unuia dintre cei mai celebrii bucătari din lume: De la vârsta de 14 ani a lucrat peste 13 ore pe zi şi nu a cerut niciodată bani parinţilor

    S-a născut în Erzurum, Turcia, fiind unul dintre cei patru copii ai unei familii kurde. Tatăl său lucra în mină, aşa că familia se reunea rareori.  Lipsa banilor l-a forţat pe Salt Bae să abandoneze şcoala la doar 13 ani, dar asta nu l-a împiedicat să continuie să muncească din greu.

    În 1995 a început să lucreze ca ucenic pentru un măcelar, moment în care şi-a descoperit pasiunea pentru gătit. Într-un interviu acordat NBC, Bae povestea că „De la vârsta de 14 ani, am lucrat peste 13 ore pe zi.” Vârsta nu i-a afectat niciodată dedicarea. Salt Bae s-a bazat pe el însuşi şi nu a cerut niciodată sprijin financiar familiei.

    După ce a mai crescut, a călătorit în toată lumea şi a lucrat gratis în restaurante pentru a câştiga experienţă. A mers în Buenos Aires, Argentina, ţara cărnii de vită, pentru a-şi rafina tehnica de gătit. În ciuda faptului că aplicaţia pentru viză i-a fost respinsă de şase ori, nu s-a dat bătut şi a continuat să înveţe, mergând inclusiv în SUA.

    El a povestit pentru revista Aksam că timp de mulţi ani nu şi-a luat niciun concediu şi nu a cerut să fie plătit pentru ore suplimentare, chiar dacă uneori lucra alături de zece maeştri bucătari uneori chiar şi peste 18 ore pe zi.

    După mulţi ani plini de greutăţi, Salt Bae era gata să se întoarcă în Turcia pentru a-şi urma visele. În 2010 a deschis în Istanbul primul restaurant specializat în carne de vită, cu doar opt mese şi zece angajaţi, şi l-a numit Nurset – Victorie.

    Carnea a fost atât de bună încât omul de afaceri turc Ferit Sahenk a decis să investească în business. În anii care au urmat Salt Bae a deschis şi alte restaurante în Dubai, Abu Dhabi şi Doha, timp în care a şi câştigat numeroase premii.

    Lucrurile au luat o întorsătură nouă în 2017, când un videoclip cu felul său de a săra mâncarea a devenit viral. Video-ul are astăzi peste 16,7 milioane de vizualizări. Cu milioane de fani noi, antreprenorul şi-a extins reţeaua de restaurante şi în Miami şi New York.

  • Viaţa tumultoasă a unuia dintre cei mai celebrii bucătari din lume: De la vârsta de 14 ani a lucrat peste 13 ore pe zi şi nu a cerut niciodată bani parinţilor

    S-a născut în Erzurum, Turcia, fiind unul dintre cei patru copii ai unei familii kurde. Tatăl său lucra în mină, aşa că familia se reunea rareori.  Lipsa banilor l-a forţat pe Salt Bae să abandoneze şcoala la doar 13 ani, dar asta nu l-a împiedicat să continuie să muncească din greu.

    În 1995 a început să lucreze ca ucenic pentru un măcelar, moment în care şi-a descoperit pasiunea pentru gătit. Într-un interviu acordat NBC, Bae povestea că „De la vârsta de 14 ani, am lucrat peste 13 ore pe zi.” Vârsta nu i-a afectat niciodată dedicarea. Salt Bae s-a bazat pe el însuşi şi nu a cerut niciodată sprijin financiar familiei.

    După ce a mai crescut, a călătorit în toată lumea şi a lucrat gratis în restaurante pentru a câştiga experienţă. A mers în Buenos Aires, Argentina, ţara cărnii de vită, pentru a-şi rafina tehnica de gătit. În ciuda faptului că aplicaţia pentru viză i-a fost respinsă de şase ori, nu s-a dat bătut şi a continuat să înveţe, mergând inclusiv în SUA.

    El a povestit pentru revista Aksam că timp de mulţi ani nu şi-a luat niciun concediu şi nu a cerut să fie plătit pentru ore suplimentare, chiar dacă uneori lucra alături de zece maeştri bucătari uneori chiar şi peste 18 ore pe zi.

    După mulţi ani plini de greutăţi, Salt Bae era gata să se întoarcă în Turcia pentru a-şi urma visele. În 2010 a deschis în Istanbul primul restaurant specializat în carne de vită, cu doar opt mese şi zece angajaţi, şi l-a numit Nurset – Victorie.

    Carnea a fost atât de bună încât omul de afaceri turc Ferit Sahenk a decis să investească în business. În anii care au urmat Salt Bae a deschis şi alte restaurante în Dubai, Abu Dhabi şi Doha, timp în care a şi câştigat numeroase premii.

    Lucrurile au luat o întorsătură nouă în 2017, când un videoclip cu felul său de a săra mâncarea a devenit viral. Video-ul are astăzi peste 16,7 milioane de vizualizări. Cu milioane de fani noi, antreprenorul şi-a extins reţeaua de restaurante şi în Miami şi New York.

  • Un fost jucător de la Steaua a început o afacere cu 20.000 de euro. Azi are venituri de sute de mii de euro

    Înfiinţat în 2012, bussiness-ul cu fotografii pe suport magnetic Momentos a ajuns în cei cinci ani de activitate nr 1 pe piaţa de profil, cu o cifră de afaceri ce a depăşit anul trecut pragul de 300.000 EUR cu o echipă formată din 10 angajaţi şi 50 de colaboratori în întreaga ţară.

    ”Ideea mi-a venit când s-a căsătorit sora mea şi am văzut că exista acest tip de afacere în Statele Unite şi în Israel, iar în România lipseau serviciile acestea de pe piaţă. Am început cu 20.000 EUR pe care i-am investit în echipament şi o primă echipă de colaboratori. În prezent avem peste 1.000 de evenimente pe an şi putem susţine şi 25 de evenimente simultan”, explică fondatorul & CEO-ul Momentos, Cristian Brinză.

    Compania a intrat iniţial pe nişa evenimentelor private – nunţi, botezuri, aniversări – oferind beneficiarilor o experienţă diferită. S-a extins apoi şi pe segmentul evenimentelor corporate – lansări, târguri, festivaluri sau caravane-, lucrând cu agenţii de PR şi BTL, dar şi cu clienţi direcţi. De asemenea Momentos a introdus şi serviciile de cabinele foto, în prezent având 15 astfel de cabine.

    Pentru a deveni şi a se menţine nr 1 pe o piaţă foarte competitivă, Momentos a reinvestit mereu în cele mai moderne echipamente, personal bine pregătit şi servicii inovative. În prezent, compania are un portofoliu total de peste 7.000 de evenimente private şi corporate, lucrând pentru clienţi precum BCR, C&A, Desperados, Dove, OMV-Petrom, Salonul Auto-Moto, Telekom, Timişoreana sau World Class.

    ”Secretul succesului nostru constă pe lângă seriozitate şi punctualitate, în dorinţa permanentă de a învăţa şi a veni cu ceva nou: fie că vorbim de grafica frame-urilor de la magneţi, cele mai în vogă accesorii şi props-uri, precum şi noi servicii. De un an de zile am reinventat cabina foto, transformând un Volkswagen Trasporter din 1970 în Momentos Photo Bus”, mai spune Cristian Brinză.

    Cristian Brînză a fost sportiv de performanţă (a practicat volei la CVM Tomis şi Steaua) şi-a fondat propria companie la 24 de ani, pe care a crescut-o cu multă dedicare şi perseverenţă. În prezent, 65% din venituri provin din nişa corporate, restul de 35% fiind aduse de evenimentele private. Cea mai mare producţie de magneţi din istoria firmei a fost pentru un eveniment corporate de amploare, unde Momentos a reuşit să producă 15.000 de magneţi. Echipa şi-a format-o pe aceleaşi criterii pe care le-a învăţat din sport, angajaţii Momentos fiind foşti sportivi de performanţă. Pentru anul în curs, Cristian estimează o cifră de afaceri de 400.000 EUR, targetul pentru 2018 fiind de 500.000 EUR.

     

  • Povestea bunicuţei din Gorj, care la 83 de ani incă mai lucrează: „Nu cred că mai există un asemenea caz în ţară”

    Bunica Sofia, aşa cum o alintă copiii de la Grădiniţa cu Program Normal Leurda, din oraşul Motru, pe cea mai bătrână angajată a ISJ Gorj, îşi începe programul, în fiecare dimineaţă, înainte de ora 7.00, iar prima grijă este ca preşcolarii să aibă căldură în clasă.

    „Lucrează la grădiniţă de peste 38 de ani, salarizarea dumneaei este în regim forfetar, adică două ore pe zi, încasează 440 de lei. Pe mine m-a impresionat modul în care îşi face dumneaei activitatea, dăruirea, puterea de muncă. La 83 de ani, nu e atât de simplu să te scoli în fiecare dimineaţă la ora 04.00, 05.00, 06.00, să faci focul pentru copii, să vii şi seara pe timp de iarnă, tot pentru a face focul, acea locaţie este prevăzută cu o sobă cu lemne. Nu are nicio problemă în acest sens.
     
    Spunea că vine cu mare drag, că face acest lucru pentru copii. S-a obişnuit cu ei. Copiii de care a avut grijă în aceşti ani o recunosc, o strigă <tanti Sofia>, stă cu cei mici când părinţii îi aduc copiii mai devreme, îi spun poezii, se joacă, o fac <bunicuţă, mămăiţă>. Este şi un fel de paznic, locuind în acea zonă, merge şi în timpul liber, în weekend, pune flori, sapă în grădină”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Cosmin Morega, viceprimarul municipiului Motru.
     
    După ce face focul, bunica Sofia şterge praful de pe scaune şi mese, iar după ce pune toate lucrurile la punct se îndreaptă spre casă unde are grijă de fiul ei, care are probleme de săntăte. În tinereţe a muls vacile la CAP-ul din localitate, iar acum primeşte o pensie de aproximativ 600 de lei.
     

  • Povestea de succes a unui tânăr farmacist român. La 28 de ani, are propria linie de produse dermato-cosmetice şi concurează cu brandurile consacrate

    Tânărul şi-a descoperit marea pasiune încă din clasa a VIII-a, iar datorită părinţilor lui care deţineau o farmacie în Alba Iulia, a reuşit să-şi împlinească visul şi să-l transforme într-o carieră înfloritoare.

    Prima cremă preparată în laboratorul propriu din Alba Iulia a ieşit pe piaţă în 2014. Produsul a avut mare succes, iar de atunci Emanuel Lazăr şi-a propus să creeze produse dermato-cosmetice de calitate, fabricate 100% în România, accesibile ca preţ, ca o alternativă la cremele străine mult prea scumpe. „Este foarte greu să te lupţi de la egal la egal cu marile branduri internaţionale care investesc sute de milioane de euro anual în marketing. Cu toate acestea, nu m-am lăsat descurajat şi mi-am propus să analizez unde greşesc acestea, astfel încât să nu repet aceeaşi greşeală şi să vin cu ceva nou. Scopul meu a fost să produc creme cu un conţinut natural aproape de 100%, iar preţul să fie mult mai mic decât concurenţa străină”, declară Emanuel Lazăr.

    La începutul lunii martie, farmacistul român a lansat un nou produs – o loţiune micelară, fabricată în totalitate în laboratorul său din Alba Iulia, produs pe care doreşte să îl impună şi în pieţele din Europa.

     

  • Brexit, poveste despre două oraşe şi peşti

    Pentru pescarii din Whitby, un Brexit fără acord ar însemna că vasele de pescuit de pe continent nu vor mai avea voie să pescuiască în apele lor. UE nu le va mai impune cote de pescuit. Nu va mai trebui să împartă cu nimeni peştii. Brexitul dur i-ar mulţumi.

    În ceea ce priveşte micul oraş Dieppe, dacă după Brexit se închid graniţele dintre Marea Britanie şi se introduc controale vamale, acesta va fi pus în faţa imposibilului. Pur şi simplu nu are suficiente spaţii pentru a face faţă cozilor lungi de la punctele vamale. „Dacă va fi un Brexit dur, va fi haos total pe străzi”, crede Jean-Luc, un localnic. Pentru pescarii din Dieppe, Brexitul dur ar putea însemna pierderea locului de muncă.

    Oamenii portului şi locuitorii din Dieppe au ajuns să trăiască cu frica Brexitului, după cum a descoperit un reportaj al Deutsche Welle.
    Dieppe are legături mai strânse cu Regatul Unit decât alte oraşe din Normandia. Feribotul dintre Dieppe şi Newhaven este cea mai veche legătură între Anglia şi Franţa şi a fost o punte între Paris şi Londra cu mult înainte de tunelul feroviar de sub Canal, care leagă direct cele două capitale cu trenul abia din 1994.

    Unii observatori spun că Brexitul ar putea stimula afacerile din Dieppe – dacă centrele logistice majore din Calais şi Dunkirk sunt supraîncărcate de controalele la frontieră, porturile alternative ar putea deveni mai atractive. Departamentul (unitate administrativă fraceză) Seine-Maritime, care operează ruta Newhaven-Dieppe, discută deja introducerea mai multor ture de feribot. Optimism este şi în Dieppe, dar numai la nivelurile de sus. Autorităţile portuare de acolo şi oficialii municipali de rang înalt spun că oraşul cu aproximativ 35.000 de locuitori va putea să controleze efectele Brexitului şi ţin să sublinieze că sunt pregătiţi pentru toate situaţiile posibile. Însă planurile există doar în mintea oamenilor. Traficul va creşte, iar inspectarea bunurilor, inclusiv a animalelor, ar putea deveni o problemă reală. Aproximativ 600 de cai sunt expediaţi în Dieppe din Marea Britanie în fiecare an şi, deocamdată, oraşul intenţionează să-i verifice şi să-i adăpostească pe terenurile unui hipodrom de la marginea oraşului. Fructele şi legumele aduse din Marea Britanie vor sta probabil în depozitele specifice din port în aşteptarea inspecţiei. Niciunul dintre porturile franceze de la Canal nu pare să fie pregătit de asalt.

    La 200 de kilometri spre nord, în Calais, un nod de trafic major, ofiţerii vamali au ajuns în titlurile ştirilor introducând în mod voit „controale mai stricte“, producând astfel perturbări de trafic majore – o mostră a ceea ce va aduce Brexitul. Poliţia a fost forţată să blocheze mai multe ieşiri de pe autostradă în timpul protestului vameşilor, care urmăreau să atragă atenţia asupra condiţiilor în care lucrează. În timp ce ofiţerii vamali se luptă pentru salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă, pescarii din Dieppe se tem de şomaj. „În cazul unui Brexit dur, Marea Britanie ar putea să-şi închidă apele“, spune Pascal Coquet, un fost pescar care acum îi reprezintă pe producătorii şi procesatorii de scoici francezi. Guvernul de la Paris a promis că va oferi un sprijin financiar temporar într-un astfel de scenariu, însă pescarii nu vor să fie plătiţi şi să stea degeaba în port. Ei vor să muncească.

    Dacă Brexitul va fi unul dur, nu va dura mult timp până când apele franceze vor deveni aglomerate, avertizează Coquet: „Dacă celelalte state din UE va trebui să-şi retragă navele din apele britanice, ar fi de două ori mai multe bărci pentru jumătate din peşte.“ Pentru a înrăutăţi situaţia, autorităţile au aprobat construirea a trei ferme eoliene pe coasta franceză, în mijlocul unor zone de pescuit bogate, se plânge Coquet. „Chiar şi investitorii spun că în timpul lucrărilor de construcţie peştii vor ocoli zona, nu vei mai prinde nimic pe o rază de 25 de mile nautice.“

    Pe Loic Marguerie, un tânăr pescar care a cumpărat barca lui Coquet când acesta s-a retras, îl îngrijorează viitorul. „Dacă nu mai putem pescui pe coasta britanică, pierdem 80% din captură“, spune el. Are doar 30 de ani. Marguerie şi echipajul său de patru persoane îşi prind cea mai mare parte din peşte în apele britanice. Nu e de mirare că în special pescarii britanici abia aşteaptă Brexitul. „Este poate singura industrie de acolo pe care Brexitul ar face-o cu adevărat fericită“, spune Marguerie. „Cu cât este mai dur Brexitul, cu atât va mai bine – ei şi-ar dori să secţioneze Canalul Mânecii şi să-şi închidă jumătatea pentru bărcile străine.“

    Dar familia sa, inclusiv părinţii şi bunicii, pescuieşte de mult timp în apele britanice. „Nu ne puteţi lua asta pur şi simplu peste noapte, nu-i aşa?“ Toţi pescarii din Dieppe sunt îngrijoraţi.

    Deocamdată, Marguerie încă poate pescui scoici. Din fericire pentru el, cele mai bune locuri pentru prinderea popularelor moluşte sunt în apele franceze. Marguerie nu ţine legătura cu niciun pescar britanic. Îi vede pe Canal, dar nu comunică, spune el.

    Coquet este convins că vor veni  vremuri tulburi pentru Franţa. În funcţie de modul în care Brexitul se va desfăşura, spune el, „oamenii vor învăţa să îşi controleze furia, iar pescarii francezi vor şti cum să-i împiedice pe cei englezi să treacă graniţa şi să le fure scoicile.“

    În Whitby, Marea Britanie, deocamdată vântul dinspre Marea Nordului e prea puternic pentru ca pescarii să iasă în larg, scrie CNN. În schimb, în dimineţile cenuşii ei se adună într-un grup pestriţ la cantina din port. Ceaiul este puternic. Râsetele sunt la fel de puternice. Discuţia poate deveni directă – mai ales când subiectul este Brexitul. „Debandadă“, izbucneşte James Cole, un pescar care pescuieşte în aceste ape de 35 de ani. Şi Theresa May? „Nu poate conduce. O tot dă în bară de la bun început.“ Aceşti bărbaţi îşi petrec majoritatea zilelor de muncă pe mare, dar sunt serios informaţi despre toate lucrurile ce ţin de Brexit. Este ceva personal, spun ei.

    „La bord îl am pe fiul meu, cât şi pe frate-miu“, spune Cole. „Şi aş vrea să văd că pentru ei industria pescuitului are un viitor“. Richard Brewer, în vârstă de 62 de ani, este un alt pescar care toată viaţa lui a pescuit în regiune. Şi el lucrează împreună cu cei doi fii ai săi. Spune că a urmărit fiecare vot important din parlament în ceea ce priveşte Brexitul. „Sperăm ca astfel să putem prelua controlul apelor şi destinelor noastre.“

    Whitby este un oraş de coastă din nordul Angliei, străbătut de un port îngust şi lung. Pescarii din Whitby sunt suporteri înverşunaţi ai Brexitului cu gândul la o singură chestiune. Tot ce doresc este să scape de politica comună de pescuit a Uniunii Europene. Ei dau vina pe acele reglementări pentru cotele scăzute care lasă vasele fără afaceri. Şi sunt foarte supăraţi că pescarii europeni au acces la apele britanice.

    „Trebuie să avem control asupra navelor care intră în zonele noastre“, zice Brewer. „Şi aceasta este una dintre misiunile pentru care sper că May va continua să lupte.“

    Premierul a promis că planul pentru Brexit îi va elibera pe pescarii britanici de politica de pescuit comună. Doar pentru acest motiv mulţi dintre comandanţii flotei din Whitby au acceptat să susţină acordul lui May. Însă, spune Cole, nimeni nu este surprins că parlamentul a respins acordul premierului a doua oară. „Este aşa cum era de aşteptat. Guvernul habar nu are şi ar trebui să arate că are sânge în vine şi să forţeze un Brexit fără acord cât mai repede posibil“, crede el.

    Whitby este un oraş frumos, chiar şi atunci când norii sunt jos şi ziua este gri. Este împărţit în două de un port îngust şi lung, cu case, magazine, hoteluri şi puburi construite pe pante care se ridică abrupt de fiecare parte. Ruinele dramatice ale abaţiei Whitby domină peisajul dinspre sud. Statuia celui mai cunoscut locuitor al oraşului, exploratorul James Cook, priveşte portul din partea de nord. Această combinaţie de istorie, frumuseţe şi farmec înseamnă că se câştigă bine din turism aici, mai ales vara. Prin urmare, nu toţi localnicii sunt de acord cu pescarii că Brexitul este bun pentru oraş.

    Graham Collinson este administratorul mai multor case de vacanţă în Whitby. El se plânge că are deja probleme în a atrage personal din Europa continentală. Collinson şi vechiul său prieten, pensionarul Steve Hartley, înfruntă în afara cafenelei Clara vântul care bate dinspre Marea Nordului. Sunt agitaţi. Niciunuia nu-i vine să creadă că s-a ajuns aici: Brexitul pare iminent şi guvernul nu are un plan aprobat de parlament.

    „Cred că este ruşinos şi toată lumea ar trebui să fie concediată“, spune Collinson. „Este o mizerie totală, execuţia este slabă, nu se va ajunge niciodată la un final fericit. Suntem conduşi de o gaşcă de idioţi.“ Hartley este un pensionar îngrijorat de ce va însemna această dezorganizare pentru generaţiile mai tinere.

    „Este inevitabil indiferent de vot, că este cel de noaptea trecută, votul din seara asta, votul de mâine, politica este aceeaşi, nu contăm pentru ei“, crede el. „Cum se poate să fim atât de aproape de Brexit şi să nu ştim ce se va întâmpla?“

    În aer se simte miros de heringi afumaţi. Vine de la Fortune’s Kippers, o fabrică micuţă la care se ajunge pe un drum pietruit îngust – sau luându-te pur şi simplu după miros. Heringii – kippers – sunt în meniul de mic dejun al multor britanici. În interiorul camerei de afumat, Barry Brown aşază rând după rând peştii, la fel cum făcea stră-străbunicul său, William Fortune, când şi-a început afacerea în 1872. Fortune’s Kippers se laudă cu singura afumătoare tradiţională din Whitby. Răspunsul lui Brown la haosul din politică, dată fiind experienţa recentă, este un optimism molipsitor. Întreprinzătorul ar vrea ca parlamentul să strângă rândurile în spatele premierului, pentru binele ţării.

    „Haideţi să trecem peste şi să mergem mai departe“, spune el entuziasmat. „Să fim optimişti. Politicienii se împacă şi lucrează împreună, iar noi să mergem înainte. Cred că putem face acest lucru.“

  • Povestea fabuloasă a unei tinere de 19 ani care a făcut jumătate de milion de dolari găsind nume pentru 600.000 de copii chinezi

    Beau Jessup este o tânără din Marea Britanie are a făcut sute de mii de dolari prin inventarea de nume pentru copiii chinezi, potrivit CNBC.

    Tânăra de 19 ani şi-a făcut un nume şi este fondatorul companiei Special Name – un website proiectat special pentru a furniza nume de copii părinţilor din China, nume care au şi un specific cultural apropiat de Marea Britanie.

    Jessup a fost inspirată să înceapă acest business în 2015, când avea doar 15 ani. Şase luni mai târziu, ea a făcut nu mai puţin de 60.000 de dolari după ce a găsit nume pentru 200.000 de bebeluşi.

    De atunci, ea a găsit nume pentru circa 678.000 de bebeluşi şi a câştigat peste 400.000 de dolari.

     

     

  • Povestea omului ce a construit afacerea care ne face cunoscuţi în toată lumea. Ar putea fi evaluată la 7 mld. dolari

    Business Magazin a plecat oficial în căutarea unicornului românesc în mai 2016. Vorbeam atunci de potenţialii unicorni precum Bitdefender, eMAG, Vector Watch, Axosuits sau CodaFootprint. Toate dintre aceste companii aveau pedigriul necesar pentru a ajunge în acest select club mondial, însă niciuna dintre ele nu a avut onoarea de a primi această distincţie. Nu, primul unicorn românesc a apărut aproape de niciunde (deşi compania există din 2005), dintr-o dată şi pe neaşteptate, exact ca un unicorn adevărat. UiPath este primul unicorn românesc. 

    Dar ce e un unicorn şi ce e UiPath? Un unicorn este un animal fantastic care în lumea tehnologiei a devenit simbolul excepţionalităţii unor companii care au ajuns să valoreze mai mult de un miliard de dolari. Uber, Airbnb, Snapchat sau Xiaomi sunt cele mai îndemână exemple din clubul unicornilor. Start-up-ul UiPath, fondat de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, 36 de ani, s-a desprins în 2015 dintr-o companie specializată în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing, fondată încă din 2005 de Daniel Dines. Treptat, aceasta s-a specializat în soluţii de automatizare, iar din 2012 şi-a îndreptat atenţia către piaţa de automatizare robotizată a proceselor.

    Cine sunt românii care au clădit prima companie evaluată la un miliard? Daniel Dines a terminat Facultatea de Matematică-Informatică din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 1997, iar cu un an înainte a început să lucreze în cadrul companiei Crinsoft. După aproape cinci ani, s-a angajat ca inginer de dezvoltare software în cadrul gigantului american Microsoft. A petrecut o perioadă în SUA, apoi s-a gândit să se întoarcă în ţara natală şi să înfiinţeze o firmă; a pus astfel bazele unei companii de dezvoltare de software specializate în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing. La un interviu, când voia să recruteze angajaţi, în 2005, Daniel Dines l-a cunoscut pe Marius Tîrcă, care s-a angajat la companie pe vremea când era student la Politehnică. Precum şi alţi mari antreprenori americani, Dines a lucrat alături de alţi câţiva oameni într-un apartament din Bucureşti, echivalentul legendarului garaj din Silicon Valley, la tehnologia care avea să definească start-up-ul UiPath. „Noi doi am avut o discuţie prin 2012, când ni se părea că ne ratăm cariera, şi ne-am zis să mai dedicăm doi ani să construim o tehnologie foarte bună; doar că în 2013 nu aveam niciun client. Ne gândeam să tragem cortina”, mărturiseşte Dines.

    Au lucrat opt ani la primul produs şi în 2013 au încheiat primul mare contract, un client din India, o companie de BPO (Business Processes Outsourcing). „A fost un moment astral când am descoperit primul client, o companie de BPO din India. Am trimis trei oameni acolo şi au înţeles că e piaţa enormă, fiind extrem de mulţi oameni care fac doar procese repetitive ce ar putea fi înlocuite de un program”, continuă antreprenorul.

    Ce a urmat apoi este o creştere accelerată, explozivă, am putea spune. În 2014, compania avea o cifră de afaceri de 500.000 de dolari şi avea în jur de 10 angajaţi, potrivit declaraţiilor lui Vlad Ionescu, director de marketing în cadrul UiPath, pentru Ziarul Financiar. În 2018, UiPath are 590 de angajaţi în 14 ţări, peste 700 de clienţi, dintre care şi cinci companii din Top 10 Fortune (adică cinci dintre următoarele companii: Walmart, Berkshire Hathaway, Apple, Exxon Mobil, McKesson, UnitedHeath Group, CVS Health, General Motors, AT&T şi Ford Motor) şi o cifră de afaceri situată „între 50 şi 100 de milioane de dolari” şi, bineînţeles, o evaluare de 1,1 miliarde de dolari. „Ce s-a întâmplat în cazul nostru este oarecum unic. În enterprise software este foarte rar să vezi o asemenea creştere. Majoritatea companiilor care ajung la o asemenea evaluare vin din spaţiul destinat consumatorilor”, spune antreprenorul. Sigur, mai există companii româneşti care valorează mai mult sau la fel de mult, Banca Transilvania sau Dedeman sunt exemple la îndemână, dar nu se încadrează la categoria unicorn pentru că nu activează în domeniul tehnologic.

    Daniel Dines este CEO-ul şi „faţa” UiPath. El este speaker la evenimente şi conferinţe, iar Marius Tîrcă, CTO-ul companiei, este tăcut şi se fereşte de lumina reflectoarelor.

    Întrebaţi care este dinamica dintre cei doi fondatori, dacă avem de-a face cu un cuplu asemănător Steve Jobs – Steve Wozniak, Marius Tîrcă spune că „pentru mine ăsta este primul job. Ne-am cunoscut la interviul de angajare şi am lucrat mult timp împreună, în acelaşi birou”, spune Marius Tîrcă. Tot el adaugă că „noi suntem amândoi ingineri software la origini, dar în ultima vreme ne-am mai despărţit. Eu mă ocup mai mult de partea de tehnologie, de echipa tehnică, iar Daniel de partea de product management, ce «features» să adăugăm, cum să facem”. UiPath s-a dezvoltat la început din fonduri proprii, pe baza veniturilor obţinute din proiectele derulate de compania anterioară, iar în 2015 a reuşit să obţină o finanţare de 1,6 milioane de dolari de la trei fonduri de investiţii americane – Credo, Early Bird şi Seedcamp. Investiţia a fost folosită pentru dezvoltarea companiei – creşterea echipei (specialişti IT şi oameni de vânzări), extinderea în străinătate şi activităţi de marketing.

    UiPath a atins statutul de primul unicorn românesc după ce recent a atras o finanţare de 153 de milioane de dolari condusă de Accel Growth Fund din SUA, fondul care a investit în Facebook şi Atlasia, şi sprijinită de Kleiner Perkins Caufield Byers, cei care au fost printre primii investitori ai Google şi de CapitalG, fondul de investiţii al Alphabet, firma-mamă a Google. „Nu aveam neapărat nevoie de această finanţare, dar ea ne va accelera ritmul de creştere. Vrem să fim cei mai rapizi, cei mai agili din piaţă”, spune Dines; mărturiseşte şi că e mai greu să obţii o finanţare de 1 milion de dolari decât una de 153 de milioane de dolari. Îşi aduce aminte că negocierile pentru prima finanţare, de 1,6 milioane de dolari, au durat 14 luni, iar negocierile pentru cea mai recentă finanţare au ţinut doar două luni. Daniel Dines nu a dezvăluit cât la sută din companie a cedat pentru această finanţare, dar spune că încă se află la controlul companiei.

    În 2017, portofoliul de clienţi al UiPath a crescut de la mai puţin de 100 la peste 700; printre noii clienţii ai firmei se numără BMW Group, Dairy Farm Group, Dentsu sau Huawei. Noua finanţare va fi folosită pentru a accelera evoluţia produsului, în particular în inovaţii care integrează machine learning (ML) şi alţi algoritmi de inteligenţă artificială (AI) în operaţiunile digitale ale clienţilor companiei.

    Planurile pentru anul în curs sunt ambiţioase şi ritmul de creştere înregistrat în 2017 este aşteptat şi pentru 2018. „Cerul este limita. Pentru noi, dublarea (n.r. – cifrei de afaceri) este un eşec”, spune Daniel Dines încrezător.

    RPA, un acronim de ţinut minte

    UiPath dezvoltă roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii, demers cunoscut în industrie drept Robotic Process Automation (RPA). Astfel, software-ul dezvoltat de echipa UiPath este folosit astăzi de milioane de maşini din întreaga lume, instalat în diferite produse şi utilizat de companii pentru automatizarea activităţilor precum gestiunea documentelor, call center, industria sănătăţii, industria financiară, analiza de date, automatizarea proceselor sau instalarea de API-uri.

    Start-up-ul este specializat în dezvoltarea de soluţii de robotică, în principal pentru piaţa de automatizare a proceselor interne ale unei companii, produsele şi soluţiile dezvoltate de UiPath adresându-se companiilor mari şi foarte mari care externalizează anumite procese către firme specializate – BPO (business process outsourcing) şi IT outsourcing. „Noi am plecat de la automatizarea proceselor de backoffice din partea de finance şi contabilitate. Dar în momentul de faţă am depăşit de mult bariera asta. Avem aplicaţii în HR, partea de middle office, claim manangement, contact centers. În viitor o să atingem toată gama de procese de business”, spune Marius Istrate, people operations leader la UiPath.

    „Nu facem roboţi fizici, nu ne ocupă cu robotica, ci vrem să automatizăm munca umană”, a explicat Bogdan Nedelcov, senior product manager la UiPath, la începutul conferinţei de presă.

    Cuvântul „robot” te poate duce cu gândul la Terminator sau la un film SF văzut recent, dar în acest caz un robot este un software care automatizează procesele de bază, urmând anumite reguli, astfel încât să nu mai fie nevoie de un om pentru asta sau de supravegherea unui angajat.

    Un robot software utilizează un software pentru a gestiona aplicaţii software precum ERP-uri, aplicaţii de help desk şi aşa mai departe, în acelaşi mod în care l-ar utiliza o persoană. Un robot imită acţiunile unei persoane: poate apăsa butoane, poate face copy şi paste, poate lua date dintr-un document, căuta anumite informaţii într-un formular. Astfel, un robot poate grăbi acest proces cu până la 50%, potrivit Institute for Robotic Process Automation. Se estimează că un singur robot ar putea înlocui până la cinci angajaţi full time. De asemenea, un robot poate face o muncă repetitivă fără să greşească, spre deosebire de un om, care face în medie 10 erori într-un proces cu 100 de paşi.

    În România, compania are centrul de cercetare-dezvoltare, precum şi echipele de implemenare, în timp ce sediul din India se axează în prezent pe partea de suport, iar în Marea Britanie şi SUA este localizată divizia de dezvoltare de business şi de vânzări. Compania are sedii în New York, Amsterdam, München, Paris, Madrid, Dubai, Singapore, Tokio, Hong Kong, Bucureşti, dar şi în Australia; şi nu se vor opri aici. În 2018 va mai apărea încă un centru de dezvoltare în România (nu în Capitală), unul în Bangalore, India, şi altul în Seattle, SUA. „Acum un an, niciunul dintre competitorii nostri nu era în Japonia. Când am văzut că merge businessul acolo am investit masiv, mult înaintea pieţei. Strategia noastră de business a fost este strategia lui Gingis Han: cucereşte lumea”, explică antreprenorul. În momentul de faţă, cei mai mulţi angajaţi, în număr de 250, se află în România, apoi urmează SUA şi India, cu peste 100 de angajaţi în fiecare ţară. „Pentru noi este foarte greu să găsim inginer de software în România la calitatea pe care o vrem noi. Ţinta noastră în România este să angajăm 1% dintre cei mai buni ingineri software. E foarte greu să ajungi la ei. De aceea este important să gândeşti global”, explică Dines.

     „Acum, 42% dintre cele mai mari companii din lume au un proiect RPA în derulare şi intenţionează să extindă aceste proiecte, iar restul companiilor afirmă că vor demara un astfel de proiect în următoarele 12 luni. Nu mai este vorba de o tehnologie futuristică, ci de o tehnologie care este aici, acum. Ce altă dovadă mai bună că adopţia tehnologiei se extinde putem avea decât faptul că Blue Prism, compania care a inventat acest termen, RPA, este acum evaluată la aproximativ 1 miliard de euro?”, a declarat Vargha Moayed, leading partner al centrului de excelenţă dedicat RPA al EY, în cadrul unei conferinţe a ZF.

    Proiectele RPA au început să devină uzuale în cadrul marilor companii pentru că „roboţilor le place să facă aceleaşi lucruri zi de zi, în timp ce oamenilor nu”, a adăugat Mike Robinson, senior sales consultant în cadrul Blue Prism, în cadrul aceluiaşi eveniment. „Proiectele de tip RPA au devenit a treia opţiune de externalizare a unor procese, pe lângă onshore şi offshore. Acum există şi o a treia variantă, de a aduce înapoi aceste activităţi, folosind o forţă de muncă digitală. Practic noi oferim un sistem de operare pentru forţa de muncă digitală”, a punctat Robinson.

    „Noi nu înlocuim oamenii. Noi nu reducem joburile. Dacă ne gândim la ce face un om în fiecare zi, o să vedem că foarte multe activităţi sunt repetitive. Esenţa tehnologiei noastre este ca oamenii să colaboreze cu roboţii”, explică Daniel Dines.

    În momentul de faţă, în companii lucrează mai mulţi oameni decât roboţi software. Totuşi, acest lucru se va schimba, este de părere Venu Kannan, chief solutions officer în cadrul companiei UiPath. „Noi credem că în 2018 – 2019 mai multe companii de top vor avea mai mulţi roboţi decât angajaţi pentru a realiza anumite activităţi de tip backoffice. Ce se va schimba? Astăzi un om cere unui robot să facă ceva, iar noi credem că peste 1-2 ani roboţii vor fi cei care vor începe să ceară oamenilor să execute anumite sarcini.”

    Potrivit unui raport al EY, software-ul RPA se implementează destul de rapid şi costurile nu sunt mari, deoarece poate fi aplicat peste infrastructura IT existentă. „Costurile se reduc destul de rapid după implementare. Acesta a fost şi unul dintre avantajele programului. Poţi să vezi rapid un return of investment, vorbim de luni, nu de ani”, spune Marius Tîrcă, cofondator şi CTO al UiPath.

    Piaţa roboţilor software ar urma să ajungă, conform estimărilor, la valoarea de 8,75 mld. de dolari pe an în 2024, conform Grand View Research. În prezent, piaţa de licenţe software RPA are o valoare de 250 mil. dolari, dar va ajunge la 3 mld. dolari în patru ani; în acelaşi timp, serviciile asociate vor genera o sumă de zece ori mai mare, conform estimărilor EY. „Acum, 80% din piaţă este deţinută de cele trei companii (n.r. – UiPath, Automation Anywhere şi Blue Prism)”, explică Daniel Dines. El adaugă că acesta este doar începutul, „acum am penetrat doar 10-20% din piaţa globală. În următorii doi-trei ani urmărim să ne listăm la bursă NASDAQ”.

    Primul decacorn românesc?

    Un decacorn este un start-up a cărui evaluare a ajuns să depăşească 10 miliarde de dolari. „Avem şansa să facem o companie mare care să valoreze zeci de miliarde de dolari. Putem deveni o companie «huge», poate cea mai mare companie de tech din estul Europei, dar o putem face doar dacă rămânem umili. Asta nu înseamnă a fi slab. A fi umil înseamnă a-l înţelege pe celălalt şi doar un om umil poate fi hotărât şi încrezător; dacă eşti arogant şi nu eşti umil, atunci eşti un dobitoc”, spune Dines, care menţionează că elementele secrete care au transformat UiPath în primul unicorn românesc sunt echipa din spate, dar şi cultura companiei.

    „Noi nu avem o supertehnologie. Sigur, avem o paletă largă de tehnologii, dar nu e acest lucru fundamentul. Noi am construit UiPath uitându-ne la Silicon Valley. Care este secretul construcţiei unei companii? Mulţi cred că este tehnologia. Pentru noi cultura a fost cel mai important lucru. Noi nu suntem manageri. În UiPath cultura este antimanager, antiboss, nimeni nu are voie să dea directive de sus, «Tu faci asta pentru că aşa vreau eu»”, spune Dines. El menţionează că această politică de conducere va continua şi în viitor şi este de părere că nu poţi gestiona 600 de oameni cu un stil de management autoritar şi că-i poţi face să meargă în aceeaşi direcţie „doar aplicând «no-boss strategy»”.

    Compania a înregistrat anul trecut un ritm de creştere de peste 500% atât a cifrei de afaceri, a numărului de angajaţi, cât şi a numărului de clienţi; iar compania românescă (deşi Dines insistă că UiPath nu este o companie românească, ci una globală) are toate şansele să-şi continue traiectoria unei rachete abia lansate. După finanţarea de 30 de milioane de dolari de anul trecut, Dines a declarat pentru ZF că UiPath este ca o rachetă care a decolat şi tremură din toate încheieturile. „Încă nu şi-a dat jos niciuna din piese. Suntem precum Space X, încă nu s-au detaşat motoarele”, râde Dines.

    „Planurile noastre sunt scalabile la nivelul 4 sau 5 x. Vom ajunge să avem până la finalul anului peste 1.500 de clienţi”, a declarat Alexandru Mihailciuc, global head of pre-sales la UiPath. Însă nimic nu a venit servit pe tavă pentru fondatorii UiPath. Cei doi au lucrat la dezvoltarea tehnologiei mai bine de opt ani până au găsit primul client. „Am avut multe «near death experience», când ne uitam în cont şi erau zero bani. La un moment dat, un client oarecare din lume ne-a pus un ordin de plată”, îşi aduce aminte Dines, care adaugă că au ajuns aici datorită norocului şi perseverenţei.

    „Competitorii noştri din 2014-2015 îmi păreau giganţi. Nu credeam că-i puteam învinge. Fără să ne uităm la ei, am început să creştem folosind nişte principii. Şi am explodat. Trebuie să ai puţină nebunie în ceea ce faci”, spune antreprenorul. Daniel Dines spune că Marius Tîrcă a fost esenţial în dezvoltarea companiei, datorită abilităţii sale de a-l provoca; povesteşte că asociatul său „ridica un soi de «challenge», dezbateri, câteodată foarte aprinse, cu pasiune şi nimeni nu putea să impună o decizie, ci trebuia să-l convingi pe celălalt”. El spune că poate nu este cea mai bună metodă de a avansa o companie, dar că pentru ei a funcţionat.

    Tot el adaugă că este foarte important să angajezi oameni mai deştepţi decât tine. „Aşa cum există un Federer în tenis, aşa există şi un Federer în software, în business, în sales, marketing. Sunt peste tot în lume. Jobul nostru e să-i găsim”, spune antreprenorul.

    Viitorul muncii

    Având în vedere că UiPath, dar şi alte companii, dezvoltă aceste tehnologii de RPA şi astfel se vor automatiza tot mai multe sarcini, va mai fi nevoie de angajaţi oameni? Cum va arăta piaţa muncii în 10-20 de ani? „E foarte complicat să prezici viitorul. O să apară foarte multe slujbe noi. Oamenii o să se mute tot mai mult de la a face lucruri repetitive la a face lucruri creative”, explică Dines, care atrage atenţia că este nevoie de o schimbare în educaţie, atât în România, dar şi la nivel mondial. „Sistemul de învăţământ global este greşit în momentul acesta pentru că nu pune accent pe creativitate. Sarcinile care nu presupun creativitate o să fie eliminate de software”, spune antreprenorul.

    În acest moment procesele de backoffice dintr-o bancă se pot automatiza în măsură de 30%, dar în viitor, odată cu dezvoltarea tehnologiilor de machine learning, inteligenţă artificială anumite joburi vor fi îndeplinite exclusiv de roboţi, iar oamenii vor trece în slujbe care presupun creativitate sau se vor concentra pe interacţiunea cu clienţii. Deocamdată, potrivit fondatorilor UiPath, roboţii vor prelua slujbele oamenilor care se retrag la pensie. „În Japonia înlocuim bătrânii cu roboţii. Populaţia îmbătrâneşte foarte rapid. Nu găsesc oameni să-i înlocuiască pe cei care se retrag. Şi în România situaţia este similară, şi aici populaţia îmbătrâneşte, chiar dacă din alte cauze, în principal emigraţia”, spune Dines.

    În postura de CEO al unei companii globale cu sedii în 14 ţări, Daniel Dines recunoaşte că nu stă mai mult de două săptămâni într-un loc şi că este o plăcere să se plimbe, să cunoască oameni inteligenţi din toată lumea. „E o plăcere să fac ceea ce fac acum. Pot să lucrez 24/7. Energia vine din succes, din întâlniri cu oameni. Este un mare joc care este extraordinar de interesant”, povesteşte antreprenorul.

    Cei doi români spun că acum nu este momentul să se gândească la un exit. „Avem foarte multe de făcut şi abia acum experienţa este cu adevărat recompensatoare. Acum putem face lucruri pe care le vrem. Până acum am făcut şi lucruri pe care nu voiam să le fac, dar era nevoie. Acum avem oportunitatea să luăm oameni inteligenţi, să ne extindem global”, încheie Daniel Dines.

  • Cum să faci o afacere pe Instagram. O tânără de 34 de ani povesteşte cum a reuşit să clădească un imperiu în mediul online

    Plasată de Forbes pe locul 37 pe lista celor mai bogate antreprenoare din America, Huda Kattan, în vârstă de 34 de ani, are o avere de peste 500 de milioane de dolari. Cine este însă mogulul care şi-a construit o avere din postările pe Instagram şi clipurile de pe YouTube?
     
    Pe lângă averea fabuloasă, antreprenoarea în vârstă de 34 de ani are o comunitate de 26 de milioane de fani şi urmăritori pe Instagram şi 2,4 milioane de abonaţi pe YouTube, conform Bloomberg. 

    Compania de make-up a Hudei Kattan, Huda Beauty, a fost evaluată de Forbes la un circa 1 miliard de dolari. Anul trecut, Kattan a vândut o mică parte din participaţiile brandului său companiei TSG Consumer Partners LLC. Astfel, ea a devenit “primul influencer de beauty din social media care a atras un fond de capital privat”, spune Deborah Weinswig, fondatorul şi directorul executiv al Coresight Research, un think-tank de retail.

    Kattan provine dintr-o familie de irakieni şi a crescut în Oklahoma, SUA. Ea a început să se joace cu produsele cosmetice de la vârsta de 9 ani.   “Ca adolescentă, m-am simţit foarte neatractivă, asa ca întotdeauna am fost atrasă de produsele de make-up”, spune ea. În 2008, a absolvit Universitatea din Michigan obţinând o diplomă în afaceri şi s-a alăturat familiei sale în Dubai. S-a mutat ulterior la Los Angeles pentru a studia la şcoala de make-up, apoi a revenit în Dubai, iar în 2010, la îndemnul uneia dintre surorile sale, a început un blog de frumuseţe.

    Unul dintre primele sale clipuri de succes a fost Cele 10 porunci pentru a obţine un selfie perfect, care a strâns 2,5 milioane de vizionări. Când a lansat o colecţie de gene false în cadrul magazinului Sephora din Dubai, în 2013, într-o singură lună s-au vândut produsele estimate de retailer pentru un an.
    În prezent, brandul său vinde 20 de tipuri de gene false, alături de colecţii de rujuri, creioane de buze şi fond de ten.     
     

  • Cum a ajuns o tânără din Sibiu să creeze un soft pe care multe din marile companii din lume îl doresc

    Raluca Ada Popa are 30 de ani şi de 11 trăieşte în străinătate. A ajuns în Statele Unite datorită unui profesor căruia şi acum îi mulţumeşte. ”Eram la clasă de mate info intensiv. A venit un profesor din State, sibian, Liviu Iftode şi ne-a încurajat pe cei mai buni să aplicăm pentru facultăţile din America. El a fost cel care m-a ajutat, mi-a dat teste să mă pregătesc….”, povesteşte Raluca, cea care a fost şefă de promoţie în generaţia ei şi olimpică la matematică, fizică şi informatică.

    Şi pentru că informatica era pasiunea Ralucăi, a aplicat la mai multe facultăţi de profil din Statele Unite. A fost acceptată la Caltech. După primul an în care a obţinut doar note maxime, s-a transferat la MIT, o altă instituţie de prestigiu în domeniul informaticii. Aici Raluca a absolvit, a făcut un master, apoi un doctorat şi un post doctorat.

    Raluca s-a specializat în securitate informatică şi în acest domeniu a realizat şi lucrarea de doctorat. ”Lucrarea mea s-a bazat pe protejarea datelor, dar într-un fel diferit. De exemplu, alte programe de acest gen crează un zid în jurul informaţiei, dar care poate fi spart de hackeri. Eu am gândit un program care criptează informaţia. Se poate lucra cu ea, dar accesată din exterior ea e criptată. Cu această lucrare am câştigat premiul pentru cel mai bun doctorat în informatică de la MIT”, spune Raluca.

    După ce şi-a încheiat studiile, ea a primit propuneri pentru a preda de la cele mai mari universităţi din SUA: Harvard, Berkeley, MIT, Stanford. ”Am ales Berkeley, pentru că aici mi s-a oferit de la început oportunitatea de a mă dezvolta. Am avut posibilitatea să îmi fac laboratorul meu, să lucrez cu studenţii cum credeam că e mai bine, şi în plus e în Silicon Valley”, povesteşte Raluca.

    La finalul lunii noiembrie Raluca o să lanseze oficial PreVeil – programul de securitate inspirat din teza ei de doctorat. ”Deja 36 de companii aşteaptă să îl testeze, iar câteva mii de utilizatori individuali l-au descărcat. Pentru aceştia este gratuit, companiile îl primesc contra cost. Merge pe acelaşi principiu de date criptate, care pot fi văzute doar de cel care le trimite şi de destinatar”, explică Raluca. Deşi promite să se transforme într-o companie de milioane de dolari, Raluca îşi doreşte ca programul ei să ajungă la cât mai multă lume şi să protejeze cât mai multe date.

    Aşa a ajuns românca să predea la una din cele mai bune universităţi din lume. Clasa ei de securitate informatică are peste 500 de studenţi. Raluca nu este singură la curs, ci este ajutată de 19 asistenţi. ”Sistemul de învăţământ de aici este total opus celui din România. Aici eşti ajutat să te dezvolţi, ţi se oferă toate condiţiile, de la resurse la infrastructură, la orice…Nimeni nu îţi pune piedici, dimpotrivă, eşti ajutat pe toate planurile, nu eşti limitat decât de propriile puteri. Asta a fost frustrarea mea în România, că nu mă puteam dezvolta aşa cum îmi doream şi nu aveam acces la informaţii”, povesteşte Raluca.

    Ca fost student în State, iar acum ca profesor, Raluca nu găseşte scuze celor care nu tratează şcoala aşa cum trebuie. Şi nici sistemul. ”Aici nu există să copiezi. S-a mai întâmplat la teme, noi avem un sistem prin care putem verifica asta. Din 500 de studenţi poate se întâmplă la maxim 10 într-un an. Am prins un student, am făcut raport la Centrul pentru Etică, iar studentul a repetat cursul şi a fost obligat să meargă la un gen de cursuri de reeducare în acest domeniu…Dacă la teme se mai poate întâmpla asta, la examene este de neconceput aşa ceva, nici nu se pune problema”, explică Raluca.

    Şi asta se datorează tot sistemului. ”Copiii aici de mici sunt învăţaţi şi îndreptaţi să facă ceea ce le place. De aceea, acum văd la studenţi un entuziasm extraordinar atunci când vorbesc despre ceea ce învaţă. Când vin cu întrebări sau discutăm temele se vede pe faţa lor dorinţa de a învăţa, sunt deschişi la orice fel de informaţie. Fac totul pentru că le place, nu pentru că trebuie”, explică Raluca.

    Faptul că Raluca a terminat MIT, predă la Berkeley, a câştigat premiul pentru cel mai bun doctorat, a studiat un an şi la Swiss Federal Institute of Technology din Zurich, faptul că este un geniu al informaticii recunoscut la nivel mondial, nu a impresionat pe nimeni din România. Nimeni nu a fost interesat să ”profite” de experienţa şi talentul ei. ”Nu m-a contactat nimeni din România pentru vreo colaborare. Aş fi interesată să predau un curs acasă, să ajut cumva. O fac totuşi pentru că sunt membru în Liga Studenţilor Români din Străinătate, şi alături de ei avem proiecte, dar tot doar pentru studenţii români care studiază în străinătate”, spune Raluca.

    Cititi mai multe pe www.oradesibiu.ro