Tag: pasiune

  • Cum să câştigi 4,5 milioane de euro cu două magazine în Bucureşti

    Înainte de a fonda MAM Bricolaj, Cristian Găvan conducea o afacere cu producţie de mobilier la comandă unde spune că avea în medie 30 de clienţi pe lună, iar ”în primele trei luni ale anului nu reuşeam să acoperim costurile operaţionale“. Aşa că s-a gândit la un alt business şi, cum cunoştea domeniul de distribuţie al materialelor şi accesoriilor pentru mobilier, a decis să continue în aceeaşi zonă. Totuşi avea nevoie de un element diferenţiator. ”Pe acesta l-am găsit în octombrie 2010, la un târg în Italia, unde am descoperit o firmă care avea un magazin cu autoservire doar pentru feronerie de mobilier“, spune Găvan.

    Firma respectivă avea afaceri doar pe segmentul B2B, iar Găvan a luat ideea şi a aplicat-o şi segmentului B2C. ”Astfel, în aprilie 2011 am deschis primul cash & carry dedicat pentru materiale şi accesorii de mobilier, adresat micilor meseriaşi şi persoanelor fizice, în cartierul Titan din Bucureşti.“

    |n prezent, compania are două magazine în Bucureşti, iar pentru 2018 are în plan deschiderea celei de-a treia unităţi în vestul Capitalei, pentru care caută spaţiu într-un parc comercial. ”Nu este chiar simplu să găseşti un spaţiu de 2.000 mp care să aibă şi o chirie bună şi un trafic bun, dar suntem optimişti. Mixul de produse pe care îl oferim atrage clienţii“, explică antreprenorul. Primul magazin a fost deschis în 2011, iar al doilea în 2014, în cartierul Berceni. Antreprenorul spune că al doilea magazin a ajuns la breakeven într-un an şi din 2016 face profit. Dacă al treilea va fi inaugurat în acest an, al patrulea magazin este programat să apară în 2019. Toate vor fi în Capitală, pentru a acoperi cele patru puncte cardinale. ”Recunosc că această idee este inspirată de strategia multinaţionalelor de bricolaj“, spune Găvan.

    Pentru deschiderea unui astfel de magazin, povesteşte el, este necesară o investiţie de 500.000 de euro, dintre care jumătate doar pentru ”amenajarea magazinului, soluţia informatică, rafturi, utilaje, la care se mai adaugă un stoc de marfă de 250.000 de euro“. Succesul firmei nu a venit peste noapte, dar în ultimii trei ani cifra de afaceri a companiei a avut creşteri de două cifre. Anul trecut MAM Bricolaj a înregistrat rulaje de 21 de milioane de lei (4,5 milioane de euro), în ascensiune cu 26% faţă de 2016. Pentru acest an, antreprenorul are în plan o creştere de 30%. Cum a izbutit? ”Am reuşit să ne diferenţiem şi să atragem clienţi prin cea mai variată gamă de produse, avem stocuri,avem cel mai lung program de funcţionare din ramură şi avem consilieri de vânzări foarte buni, cu care facem traininguri periodice.“

    În România există 377 de agenţi economici cu acelaşi cod CAEN ca şi MAM Bricolaj; cumulat, aceste firme au avut venituri de 470,7 milioane de lei (107 milioane de euro) în 2016. Compania cu cea mai mare cifră de afaceri din domeniu este Linea Mex SRL, care a avut un rulaj de 87,8 milioane lei, cu un profit brut de 7 milioane de lei. |n top o urmează G-u Ferrom COM SRL cu 34,3 milioane de lei şi un profit de 4 milioane de lei.

    Deşi MAM Bricolaj are şi un magazin online, majoritatea vânzărilor se fac în magazinele fizice din Bucureşti. Doar 1,5% din cifra de afaceri se realizează prin vânzările online. ”Avem mulţi clienţi care ne spun că ne găsesc online, dar preferă să vină în magazin să cumpere pentru că au nevoie de consiliere pentru un montaj corect“, explică Găvan.

    În acest moment, ponderea clienţilor este împărţită în mod egal între persoane fizice şi firme mici. ”Se pare că nu putem să ne atragem drept clienţi firme mai mari de mobilier pentru că vor termene de plată. Noi ne ferim să lucrăm cu plata la termen, pentru că în primul an de existenţă am fost înşelaţi cu 50.000 de lei“, îşi aduce aminte antreprenorul. Valoarea medie a bonului de cumpărături este de 250 lei şi magazinul are circa 15.000 de clienţi pe lună.

    În acest moment compania are 62 de angajaţi şi planuri pentru recrutarea altor 15 oameni, pentru următorul magazin. Antreprenorul spune că MAM Bricolaj găseşte mai uşor oameni decât concurenţa deoarece ”ne concentrăm să asigurăm un mediu de lucru plăcut, instruire şi plata salariilor şi a bonusurilor la timp“.

    Legat de noile măsuri fiscale implementate de guvernul PSD, antreprenorul român spune că afectează businessul dar este optimist. ”Oamenii de afaceri sunt genul de oameni care găsesc permanent soluţii. Cum spune Darwin: va rezista cel care se adaptează, nu cel mai puternic. O să ne adaptăm la noua realitate. Şi din punctul meu de vedere, dacă vrem să rezistăm, trebuie să mărim salariile în România.“
    Pasiunea românilor pentru mobilier şi pentru design nu se vede doar în cifra de afaceri a companiei, dar şi prin faptul că MAM Bricolaj a implementat un program numit Şcoala de mobilă, început la cererea clienţilor care doreau să realizeze corpuri de mobilier. Primul curs a fost susţinut în toamna anului 2014 pe o perioadă de 12 săptămâni. ”Combinăm teoria cu practică. |ncepem prin discuţii despre cunoaşterea materialelor, proiectarea corpurilor şi trecem prin metodele de asamblare şi montaj, precum şi montarea tuturor accesoriilor de mobilier“, spune Cristian Găvan.

    Până în prezent, şcoala de mobilă a derulat 15 cursuri la care au participat 300 de studenţi. ”Dacă iniţial am crezut că vor veni mulţi şomeri la curs, realitatea a fost diferită“, spune antreprenorul. El susţine că doar doi şomeri au venit la cursuri şi restul oamenilor sunt din diverse domenii, dar au trei caracteristici comune, menţionează el: ştiu matematică, le place să muncească şi să vadă rezultatele şi le plac amenajările interioare. ”Cursanţii sunt de trei categorii: unii vor să îşi facă singuri mobilă în casă, alţii vor să deschidă o afacere în domeniu pentru că au văzut că se câştigă bani frumoşi, şi ultimii vin la cursuri pentru că intenţionează să îşi mobileze o casă nouă şi vor să nu fie înşelaţi de firma cu care vor lucra“.

    Cristian Găvan spune că acum un curs se începe cu 24 de studenţi dintre care termină cam 17-20. Tot el spune că jumătate dintre aceştia încep să realizeze diverse piese de mobilier şi ”cam doi oameni din fiecare curs încep să lucreze în domeniul fabricării de mobilier, cel mai adesea ca meseriaşi independenţi“.

    Iniţial, un astfel de curs era gratuit, dar din cauza abandonului foarte mare (50%), Găvan a implementat o taxă de 400 de lei, care a filtrat puţin publicul şi a scăzut rata de abandon.

  • Două românce au pornit în joacă o afacere în casă, iar acum câştigă peste 100.000 de euro din vânzarea produselor

    Panacea Urban Apothecary s-a născut din pasiunea pentru cosmetice de calitate a două tinere fără experienţă, dar cu ascuţit simţ antreprenorial. Sabrina Marinescu tocmai se întorsese din Paris, unde încheiase cinci ani de studii în comunicare, modă şi artă, dar şi câteva internshipuri în aria brandingului de lux. Pe de altă parte, Maria Ianoş, prietena şi actuala asociată a Sabrinei, absolvise facultatea de farmacie, iar în timpul liber realiza creme. În timpul unui prânz, la o discuţie în care s-au pus la curent cu cele mai recente activităţi şi pasiuni, tinerele şi-au dat seama că au în comun o pasiune pe care ar putea să o valorifice: cosmeticele.

    „Total ad hoc, ne-a venit ideea de a face ceva împreună, să creăm un brand. Am pornit efectiv gândindu-ne că o să facem nişte creme în bucătărie şi le vom vinde între prieteni”, povesteşte Sabrina Marinescu. Au cumpărat materii prime – ca uleiuri şi seminţe – şi au început să le mixeze acasă. Reacţiile celor din jur le-au încurajat să continue: „Ne-am cremuit, toată lumea era încântată, dar compoziţiile erau destul de simple – nişte uleiuri cu nişte vitamine, nimic foarte elaborat.

    Foarte bune, de altfel, pentru că realist vorbind, din naivitate şi din dorinţa de a face cremele cele mai bune, noi puneam concentraţiile cele mai mari, uleiurile cele mai scumpe etc.”, spune aceasta. Ulterior au aflat că acest lucru nu prea se face în industrie, iar crema lor ar costa mult dacă ar trebui să o producă standardizat. Au început colaborarea cu o fabrică, cu care lucrează şi astăzi. „Fiind la început ne-am zbătut foarte mult, am fost foarte perfecţioniste; cred că numai pe logo ne-am chinuit cam o lună să ajungem la ceva ce ne convine. Acum nu aş mai face acelaşi lucru, dar pe de altă parte nu ne pare rău, fiindcă am primit laude de la companii de renume, precum Estée Lauder şi alţii”, spune tânăra antreprenoare.

    De la idee până când au scos efectiv cremele pe piaţă a durat cam doi ani, pentru că, spune tânăra, s-au lovit de multe alte lucruri în afară de ceea ce ştiau ele să facă, mai exact producţie şi branding. Pas cu pas, sau „cu lumânarea”, după cum spune ea însăşi râzând, au reuşit să lanseze oficial Panacea Urban Apothecary. Investiţia iniţială, de-a lungul primilor doi ani a fost de 20.000 de euro, fonduri proprii provenite de la familiile lor. Din cauză că nu aveau nici buget, nici capacitate de a face mai multe linii cosmetice, s-au hotărât să se axeze pe trei creme. Una este o cremă antiîmbătrânire şi pentru ten uscat, alta este pentru ten normal şi piele sensibilă, iar a treia se adresează tenului gras, uşor acneic. Suma investită iniţial nu a fost îndeajuns încât să poată realiza o gamă întreagă de produse încă de la lansare, astfel că s-au focusat pe cele trei produse de îngrijire a tenului. După un an, vânzările înregistrate au fost cât se poate de bune: au rămas, efectiv, fără stocuri. Au folosit câştigurile pentru a mai adăuga încă două produse – un demachiant şi o loţiune tonică – ajungând la cinci produse marca Panacea Urban Apothecary. „Evident, ne-am lovit între timp de multe greutăţi, dar am avut norocul ca ai noştri să ne sprijine şi să ne înţeleagă. Până la urmă a fost un experiment, iar dacă nu ne pricepeam, nu puneam pasiune sau pur şi simplu nu aveam noroc, putea să se termine prost. Din fericire, nu s-a terminat prost. Nici nu s-a terminat!”, spune ea zâmbind.

    După câţiva ani, o altă prietenă a Sabrinei – Irina Culeţu – a decis să renunţe la jobul stabil pe care îl avea şi să meargă pe drumul antreprenoriatului. „După ce am participat la un târg în Italia, ne-a venit ideea să facem suplimente alimentare naturale. O mare parte din ceea ce pui pe piele se pierde şi doar un mic procentaj se absoarbe. De aceea, cel mai eficient este să înghiţi acele substanţe adjuvante”, explică tânăra antreprenoare. În scurt timp, s-au gândit şi la un plan pentru noul proiect şi au aplicat pentru fonduri europene; au obţinut 25.000 de euro. „Pentru fonduri trebuie să ai toate piesele puzzle-ului puse, să îl prezinţi cuiva frumos ambalat şi acea persoană să-ţi dea ok-ul”, spune Sabrina Marinescu. Mai întâi s-au documentat temeinic; „de obicei, pentru fonduri îţi trebuie un consultant, însă noi nu puteam da câteva mii de euro cuiva pentru ceva de care nu eram sigure că va merge. Aşa că ne-am descurcat singure, iar Irina a ţinut efectiv partea de contabilitate, a stat nopţile, a făcut planul pe cinci ani”, povesteşte tânăra. În martie 2016 au lansat şi marca The Food Project, care conţine patru suplimente alimentare, complementare liniei de îngrijire cosmetică: Skin Elixir (ajută la regenerarea pielii), The Body Supplement (pentru cei care vor să slăbească), The Detox Wonder (pentru îmbunătăţirea metabolismului şi a digestiei) şi The Happiness Formula (pentru energie şi stare de bine). Acestea conţin ingrediente simple, din natură, pe care toată lumea le cunoaşte, dar le ocoleşte de dragul tehnologiei, ţine să precizeze antreprenoarea.

  • Cum transforma o tânără prăjiturile în adevărate OPERE DE ARTĂ – FOTO SI VIDEO

    Ea a strâns un număr impresionant de fani după ce a început să posteze pe reţelele de socializare imagini cu preparatele sale.

    Deşi Dinara Kasko a absolvit Universitatea de arhitectură din Harkov, ea şi-a descoperit adevărata pasiune gătind.

    Kasko foloseşte programe de modelare 3D pentru a realiza cofraje din silicon, dând astfel formă prăjiturilor sale uluitoare.

  • Cum a pornit vinul moldovenesc să cucerească lumea

    El povesteşte pentru Business Magazin de unde a început pasiunea sa pentru vin, cum a intrat în afaceri, cum a depăşit cele mai grele momente – de pildă când vinurile pe care le avea la vânzare în Rusia au fost distruse –, dar şi cum a ajuns la afaceri de 106,8 milioane lei în 2016 şi a construit branduri ca Purcari, Bostavan şi Ceptura.

    „Cred că pot spune că sunt un om fericit, care a reuşit să transforme un hobby – pentru că vinul este un hobby – într-o afacere care a ajuns deja la o valoare mare, la recunoaştere internaţională. Cred că este o descriere scurtă şi adevărată”, spune Victor Bostan, CEO al Grupului Purcari, care deţine cramele Purcari şi Bostavan din Republica Moldova şi Crama Ceptura din România. Companiile exportă circa 40% din producţia de vin din ambele ţări în mai bine de 30 de state din întreaga lume, precum Polonia, Cehia, Slovacia, ţările baltice, Scandinavia, China, Coreea de Sud, Marea Britanie, Statele Unite sau Canada.

    După absolvirea şcolii, el a urmat cursurile Institutului Politehnic din Chişinău, specializându-se în tehnologia vinului; după absolvire, a mers ca oenolog la o vinărie într-un oraş din apropierea satului natal, Cărpineni, din Republica Moldova. „De la frontiera Albiţa sunt vreo 10 kilometri până acolo”, povesteşte Bostan, care are acum 57 de ani. La acea vinărie a lucrat ca oenolog principal timp de 10 ani. „Vinăria era una dintre cele mai importante din zona asta, era chiar în top 5 sau top 10 vinării din toată Moldova ca performanţă”, povesteşte el. „Aici m-am format ca oenolog, au fost două persoane importante de la care am învăţat foarte mult.”

    Pasiunea pentru vin a venit dinaintea facultăţii, povesteşte el, transmisă de părinţii săi. „Bunicul a fost cel care le-a transmis-o lor, el a fost un mare proprietar de plantaţii de vie în satul natal pe vremea când Basarabia era în componenţa României. Bunicul producea la nivel industrial – nu doar pentru el – iar vinul mergea la Huşi, în piaţa cea mare, unde veneau comercianţi şi achiziţionau an de an cantităţi importante. Pasiunea pentru vin mi-a transmis-o mama, chiar dacă în perioada sovietică ei nu mai puteau fi proprietari de terenuri de vie. Pe lângă casă aveau însă 15 ari de vie (1.500 de metri pătraţi – n.red.) şi făceau cel mai bun vin din sat.”

    An de an, părinţii săi vindeau 500 de litri de vin la piaţa centrală din sat; erau printre puţinii care aveau plantaţie cu soiuri europene – Aligoté, Muscat şi Fetească. „Satul în care m-am născut e unul foarte mare, cu aproximativ 15.000 de oameni, şi devenea piaţă regională unde veneau oameni şi din alte sate pentru a-şi cumpăra cele necesare. Soiurile se amestecau şi ieşea un vin foarte aromat, foarte uşor de servit, era ceva excepţional.”

    Pe calea antreprenoriatului

    În 1992 Uniunea Sovietică s-a fărâmiţat, „au început privatizările, afacerile particulare”, iar la începutul lui 1993 Victor Bostan a plecat de la vinăria pentru care lucra. A activat câţiva ani în cadrul unei asociaţii ce reunea producători de struguri şi vinării independente, iar în 1996 a decis să o ia pe calea antreprenoriatului. „Am cumpărat o gospodărie agricolă cu vinărie, Larga-Vin, unde produceam vin şi îl exportam; la acel moment, principala piaţă era Rusia.”

    A luat credite, povesteşte chiar el, pentru a cumpăra vinăria din sudul Moldovei, nu departe de Cahul, în Larga. „Era o vinărie foarte mare, dar la momentul când am cumpărat-o era într-o stare deplorabilă, nu mai avea activitate de ani de zile. A fost nevoie de investiţii mari ca să pornim linii de îmbuteliere, pentru că făcuse doar vinificaţie primară – am reutilat toate procesele, le-am pus la punct şi foarte rapid am pornit producţia.”

    În 1998 a venit criza financiară în Rusia şi ţările asiatice, iar rubla s-a devalorizat peste noapte. „De la 1 dolar 6 ruble, a ajuns peste noapte 1 dolar 21 de ruble”, povesteşte Bostan. „Evident că asta a reprezentat o provocare foarte mare pentru noi, pentru că aveam deja la Moscova un birou de vânzări cu angajaţi, iar încasările se făceau în ruble. În Republica Moldova devalorizarea s-a petrecut ceva mai lent, iar producţia a devenit foarte complicată din cauza diferenţei dintre rublă şi leul moldovenesc.”

    A fost nevoit să caute alte variante, aşa că a mers în regiunea Krasnodar, din Rusia, care este cea mai valoroasă regiune viticolă, cu aproximativ 50.000 de hectare de viţă de vie. În 1999 a cumpărat o vinărie în apropierea oraşului Anapa, Kuban Vino, iar aceasta a parcurs un proces similar de reconstrucţie şi renovare ca şi vinăria din sudul Moldovei. „În 8-9 luni am refăcut totul şi am relansat-o ca producător de vin îmbuteliat; pe parcursul a doi-trei ani am reuşit să transformăm vinăria în liderul pieţei naţionale din Rusia, cu vânzări în toată ţara şi cu o distribuţie foarte bine pusă la punct.”

    La finalul lui 2002 a apărut ocazia de a vinde compania către grupul rus Ariant, din regiunea Ural, ce deţinea şi combinatul metalurgic din Celeabinsk. „Ei au continuat să dezvolte afacerea şi sunt şi acum pe prima poziţie în Rusia. După ce au cumpărat de la mine, au mai preluat alte două vinării în regiune, au luat şi gospodăriile care produceau struguri şi s-au transformat în cel mai mare grup viticol din Rusia, producând aproximativ 100 de milioane de sticle pe an. Eu am vândut vinăria când produceam peste 15 milioane de sticle”, spune Bostan.

  • Cum a pornit vinul moldovenesc să cucerească lumea

    El povesteşte pentru Business Magazin de unde a început pasiunea sa pentru vin, cum a intrat în afaceri, cum a depăşit cele mai grele momente – de pildă când vinurile pe care le avea la vânzare în Rusia au fost distruse –, dar şi cum a ajuns la afaceri de 106,8 milioane lei în 2016 şi a construit branduri ca Purcari, Bostavan şi Ceptura.

    „Cred că pot spune că sunt un om fericit, care a reuşit să transforme un hobby – pentru că vinul este un hobby – într-o afacere care a ajuns deja la o valoare mare, la recunoaştere internaţională. Cred că este o descriere scurtă şi adevărată”, spune Victor Bostan, CEO al Grupului Purcari, care deţine cramele Purcari şi Bostavan din Republica Moldova şi Crama Ceptura din România. Companiile exportă circa 40% din producţia de vin din ambele ţări în mai bine de 30 de state din întreaga lume, precum Polonia, Cehia, Slovacia, ţările baltice, Scandinavia, China, Coreea de Sud, Marea Britanie, Statele Unite sau Canada.

    După absolvirea şcolii, el a urmat cursurile Institutului Politehnic din Chişinău, specializându-se în tehnologia vinului; după absolvire, a mers ca oenolog la o vinărie într-un oraş din apropierea satului natal, Cărpineni, din Republica Moldova. „De la frontiera Albiţa sunt vreo 10 kilometri până acolo”, povesteşte Bostan, care are acum 57 de ani. La acea vinărie a lucrat ca oenolog principal timp de 10 ani. „Vinăria era una dintre cele mai importante din zona asta, era chiar în top 5 sau top 10 vinării din toată Moldova ca performanţă”, povesteşte el. „Aici m-am format ca oenolog, au fost două persoane importante de la care am învăţat foarte mult.”

    Pasiunea pentru vin a venit dinaintea facultăţii, povesteşte el, transmisă de părinţii săi. „Bunicul a fost cel care le-a transmis-o lor, el a fost un mare proprietar de plantaţii de vie în satul natal pe vremea când Basarabia era în componenţa României. Bunicul producea la nivel industrial – nu doar pentru el – iar vinul mergea la Huşi, în piaţa cea mare, unde veneau comercianţi şi achiziţionau an de an cantităţi importante. Pasiunea pentru vin mi-a transmis-o mama, chiar dacă în perioada sovietică ei nu mai puteau fi proprietari de terenuri de vie. Pe lângă casă aveau însă 15 ari de vie (1.500 de metri pătraţi – n.red.) şi făceau cel mai bun vin din sat.”

    An de an, părinţii săi vindeau 500 de litri de vin la piaţa centrală din sat; erau printre puţinii care aveau plantaţie cu soiuri europene – Aligoté, Muscat şi Fetească. „Satul în care m-am născut e unul foarte mare, cu aproximativ 15.000 de oameni, şi devenea piaţă regională unde veneau oameni şi din alte sate pentru a-şi cumpăra cele necesare. Soiurile se amestecau şi ieşea un vin foarte aromat, foarte uşor de servit, era ceva excepţional.”

    Pe calea antreprenoriatului

    În 1992 Uniunea Sovietică s-a fărâmiţat, „au început privatizările, afacerile particulare”, iar la începutul lui 1993 Victor Bostan a plecat de la vinăria pentru care lucra. A activat câţiva ani în cadrul unei asociaţii ce reunea producători de struguri şi vinării independente, iar în 1996 a decis să o ia pe calea antreprenoriatului. „Am cumpărat o gospodărie agricolă cu vinărie, Larga-Vin, unde produceam vin şi îl exportam; la acel moment, principala piaţă era Rusia.”

    A luat credite, povesteşte chiar el, pentru a cumpăra vinăria din sudul Moldovei, nu departe de Cahul, în Larga. „Era o vinărie foarte mare, dar la momentul când am cumpărat-o era într-o stare deplorabilă, nu mai avea activitate de ani de zile. A fost nevoie de investiţii mari ca să pornim linii de îmbuteliere, pentru că făcuse doar vinificaţie primară – am reutilat toate procesele, le-am pus la punct şi foarte rapid am pornit producţia.”

    În 1998 a venit criza financiară în Rusia şi ţările asiatice, iar rubla s-a devalorizat peste noapte. „De la 1 dolar 6 ruble, a ajuns peste noapte 1 dolar 21 de ruble”, povesteşte Bostan. „Evident că asta a reprezentat o provocare foarte mare pentru noi, pentru că aveam deja la Moscova un birou de vânzări cu angajaţi, iar încasările se făceau în ruble. În Republica Moldova devalorizarea s-a petrecut ceva mai lent, iar producţia a devenit foarte complicată din cauza diferenţei dintre rublă şi leul moldovenesc.”

    A fost nevoit să caute alte variante, aşa că a mers în regiunea Krasnodar, din Rusia, care este cea mai valoroasă regiune viticolă, cu aproximativ 50.000 de hectare de viţă de vie. În 1999 a cumpărat o vinărie în apropierea oraşului Anapa, Kuban Vino, iar aceasta a parcurs un proces similar de reconstrucţie şi renovare ca şi vinăria din sudul Moldovei. „În 8-9 luni am refăcut totul şi am relansat-o ca producător de vin îmbuteliat; pe parcursul a doi-trei ani am reuşit să transformăm vinăria în liderul pieţei naţionale din Rusia, cu vânzări în toată ţara şi cu o distribuţie foarte bine pusă la punct.”

    La finalul lui 2002 a apărut ocazia de a vinde compania către grupul rus Ariant, din regiunea Ural, ce deţinea şi combinatul metalurgic din Celeabinsk. „Ei au continuat să dezvolte afacerea şi sunt şi acum pe prima poziţie în Rusia. După ce au cumpărat de la mine, au mai preluat alte două vinării în regiune, au luat şi gospodăriile care produceau struguri şi s-au transformat în cel mai mare grup viticol din Rusia, producând aproximativ 100 de milioane de sticle pe an. Eu am vândut vinăria când produceam peste 15 milioane de sticle”, spune Bostan.

    A revenit în ţară şi a început să investească: a cumpărat via Etulia, podgoria Oneşti, vinăria Purcari şi apoi crama Ceptura, din România. „La finalul lui 2004 am tăiat ultima panglică, toate vinăriile fuseseră total renovate, reutilate cu cele mai noi tehnologii la acea vreme şi relansate ca producători de vin îmbuteliat.”

    Investiţiile din perioada 2003-2004 s-au ridicat la aproape 25 de milioane de dolari, incluzând aici şi replantarea a sute de hectare de viţă de vie. Banii au provenit din vânzarea Kuban Vino – „o sumă cu 7 cifre” – şi, parţial, din credite.

    În perioada 2000-2003 a locuit la Moscova, alături de familie, pentru a dezvolta afacerea Kuban şi pentru a pune pe roate investiţiile din Moldova. „Erau unele lucruri complicate în acea perioadă, dar în principiu era OK”, povesteşte omul de afaceri, care completează spunând că la Moscova familia i s-a mărit, prin naşterea unei fetiţe. „Am creat un birou de vânzări cu 20-30 de angajaţi, aveam şi un depozit de 5.000 de metri pătraţi acolo, era mare pentru un producător şi distribuitor de vin.”

    Ceptura a fost o investiţie pentru piaţa din România, spune Victor Bostan, care i-a permis să dezvolte şi mai mult pieţele europene. „Criteriul principal pentru care am ales Ceptura a fost Dealu Mare, care în viziunea mea şi a multor experţi internaţionali e cea mai valoroasă zonă viticolă a României. Aici poţi face vinuri albe, roşii sau rosé de calitate de top.” Dacă în alte zone se pot face doar vinuri albe, aşa cum e Jidvei, aici le putem avea pe toate. Sunt primele coline ale Munţilor Carpaţi, de la Buzău până la Ploieşti; în restul ţării, marea majoritate a plantaţiilor sunt pe platouri, dar via iubeşte înclinaţiile. Îi place altitudinea şi îi place să fie solul mai puţin bogat în humus (materia organică descompusă din sol, care asigură hrana plantelor – n.red.). Cu cât e mai grea viaţa viei, cu atât e de calitate mai bună vinul care iese. Este regula numărul unu pentru vie: trebuie să aibă tot necesarul, dar viaţa trebuie să-i fie grea. Via trebuie să fie într-un stres permanent, ca să nu se dezvolte doar rădăcinile la suprafaţă, ci să fie nevoită să-şi dezvolte rădăcinile care se duc la 5-6 metri şi să îşi strângă de la adâncime minerale. Aşa iese vinul mai gustos, mai preţuit.”

    La achizitonarea Cramei Ceptura, unitatea se afla într-o stare avansată de degradare. „Au rămas doar pilonii de la o hală, în rest am demolat tot şi am reconstruit şi renovat”, povesteşte Bostan. „Asta era starea generală a cramelor, cu excepţia câtorva mai importante în România. Unele s-au mai pus acum pe picioare, au mai fost cumpărate de mici producători care le-au relansat, s-au mai şi construit unele noi.”

    După 2004, principala piaţă era în continuare cea din Rusia, urmată de cele din Comunitatea Statelor Independente – Belarus, Kazahstan sau Ucraina. În 2006, a venit însă cea mai mare provocare cu care sectorul viticol din Republica Moldova s-a confruntat în perioada de după căderea comunismului: embargoul impus de ruşi. „Nu doar că au fost interzise importurile, dar toată marfa care se găsea deja în magazine, în reţelele de distribuţie din Rusia, a fost strânsă şi distrusă. Se descărcau camioanele într-un loc special, iar apoi treceau cu roţile peste cutii şi le distrugeau. Demonstrativ, câteva luni s-a tot vorbit la televizor despre vinurile din Moldova, cum că n-ar fi bune şi de aceea au fost distruse. Noi aveam 50 şi ceva de vagoane lângă frontieră pe care am reuşit să le întoarcem, erau vreo 3 milioane de sticle, dar ceea ce aveam la depozit – 4 milioane de sticle – şi tot ceea ce aveam pe lanţul de distribuţie a fost nimicit.” Mai mult, au fost obligaţi să plătească 30 de cenţi pentru fiecare sticlă, un fel de taxă de distrugere, îşi aminteşte şeful Purcari. „Am pierdut în jur de 12-13 milioane de dolari după 26 martie 2006, atunci când s-a impus embargoul.”

    Piaţa din România era deja activă, graţie Cramei Ceptura, iar asta i-a permis să-şi mute atenţia către pieţele din Europa. „Aveam deja vânzări importante în România şi Polonia, de peste un milion de sticle în fiecare ţară, dar ce s-a întâmplat în Rusia ne-a forţat să accelerăm dezvoltarea pieţelor europene.”

     Deşi lucrurile păreau să se aşeze pe traiectoria corectă, criza financiară din 2008 a obligat toate companiile să regândească modul în care desfăşoară afacerile; industria vinului nu a fost ocolită de zbuciumul acelor ani. „În 2008 era greu să mai obţii credite, pentru că toate băncile erau în alertă; singura soluţie era de a căuta o investiţie”, povesteşte Victor Bostan. „Am reuşit să obţin 5 milioane de dolari de la IFC, fondul Băncii Mondiale, ei fiind şi în prezent acţionari ai grupului Purcari cu un pachet de 6%.”

    Primind această infuzie de capital, grupul a achiziţionat vinăria Bardar, din Republica Moldova, care se ocupă de distilate din vin. Pasul următor a fost dezvoltarea vânzărilor, dar criza financiară a dus la comprimarea consumului şi la o anume reticenţă din partea consumatorilor.

    Nu a trecut însă mult până a apărut, din nou, nevoia unei surse de capital. În mai 2010, printr-o investiţie cumulativă de aproximativ 18 milioane de dolari, Horizon Capital a devenit acţionarul majoritar, cu 64% din acţiuni. „Am primit acea doză necesară pentru a dezvolta în continuare compania, pentru a continua investiţiile în reutilare şi renovare”, spune Bostan. „La fiecare cinci ani – uneori chiar anual – trebuie să modernizezi, să ai ultimele tehnologii, şi trebuie să faci şi update-uri pe parcurs, aşa cum faci la maşini sau calculatoare.”

    Pe 28 noiembrie 2013, ca un răspuns politic la intenţia şi semnarea de către Chişinău a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, serviciul rusesc pentru protecţia consumatorului a interzis importul rusesc de vinuri moldoveneşti, motivând o aşa-zisă „calitate nesatisfăcătoare“ a vinului.

    Ca urmare a acestui nou embargou, Comisia Europeană a propus deschiderea completă a pieţei Uniunii Europene pentru importurile de vinuri moldoveneşti înainte de intrarea în vigoare a Acordului de Asociere între UE şi Republica Moldova şi a Acordului privind Zona de liber schimb. Decizia Europei a fost una extrem de bună, pentru că i-a ajutat pe producători să îşi facă un plan de afaceri pe o perioadă mai lungă, spune Victor Bostan, referindu-se la reacţia Uniunii Europene după embargoul rusesc. „În acest sector nu poţi să operezi cu planuri doar pe un an de zile, trebuie să ai planuri care merg pe 4-5 ani sau chiar mai mult. A fost un semnal bun pentru distribuitorii europeni şi o şansă bună pentru Moldova.”

    Referindu-se la perioada din preajma căderii URSS, şeful Purcari spune că nu şi-ar fi putut imagina că va ajunge unde e astăzi. „Educaţia sovietică pe care am primit-o pe parcursul şcolii şi al universităţii a distrus puţin mentalitatea de proprietate, şi evident că această posibilitate de a fi proprietar, de «a avea ceva» a fost interesantă. Mie nu mi-au distrus total acest spirit de proprietate, pentru că am fost crescut de bunică, iar ea mi-a povestit despre via lor, despre lucrurile frumoase pe care le făceau. De aceea am pornit cu entuziasm şi cu mare avânt faţă de ideea de a avea ceva, iar vinul era ceea ce îmi plăcea cel mai mult şi lucrul la care mă pricepeam cel mai bine. Era şi ceva prestigios pentru acele timpuri, să fii oenolog şi să te ocupi de vin era ceva important; la facultate, la concursul de admitere, erau peste 10 oameni pe un loc, trebuia să ai cunoştinţe foarte bune.”

    Lideri pe segmentul premium

    Dacă în 2012, valoarea estimată a pieţei vinului se plasa la 336,2 milioane euro, în 2016 a ajuns la 377 milioane euro, pe fondul investiţiilor semnificative realizate de producători şi ca urmare a creşterii consumului.

    După falimentul Murfatlar, cel de-al şaselea jucător din piaţă, industria vinului a revenit pe creştere în 2017, pe fondul vânzărilor semnificative realizate mai cu seamă de Crăciun şi Revelion. Potrivit estimărilor companiei de cercetare de piaţă KeysFin, piaţa vinului va depăşi 385 de milioane de euro (ca valoare a vânzărilor înregistrate de producători), cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani.  România se situează pe locul 13 în topul celor mai mari producători de vin din lume, iar alături de Portugalia (6,6 mil. hl), Ungaria (2,9 mil. hl) şi Austria (2,4 mil. hl), este printre puţinele state europene care a înregistrat anul o creştere a volumelor produse faţă de 2016.

    Producţia mondială de vin a scăzut cu 8,2% în 2017, până la 246,7 milioane hectolitri, cel mai redus nivel înregistrat după 1961, însă Portugalia, România, Moldova, Ungaria şi Austria au fost singurele ţări din Europa a căror producţie de vin a crescut comparativ cu 2016, potrivit estimărilor preliminare publicate de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului.

    În schimb, producţia de vin a României a crescut cu 64% comparativ cu 2016, de la 3,3 până la 5,3 milioane hectolitri, ceea ce o plasează pe locul 13 în topul celor mai mari producători mondiali. De asemenea, în Moldova producţia a crescut cu 20%. În 2017, o creştere procentuală mai mare decât cea a României a fost înregistrată doar în Brazilia, unde producţia de vin a crescut cu 169%, până la 3,4 milioane hectolitri.

    Potrivit studiului KeysFin, în piaţa vinului activau, anul trecut, 559 companii (CAEN 1102 – producţia de vin din struguri – şi CAEN 0121 – cultivarea strugurilor). Cea mai mare parte a pieţei (61%) a fost generată anul trecut de companiile mijlocii (29 de firme, cu afaceri între 10 şi 30 milioane de euro). În piaţă activau două companii mari (cu afaceri de peste 30 mil. euro), 88 de companii mici (mai puţin de 10 milioane de euro) şi 440 de microîntreprinderi (cu o cifră de afaceri anuală mai mică de 2 milioane de euro).

    Datele financiare oficiale, comunicate la Ministerul Finanţelor, arată că Jidvei este liderul pieţei cu o cotă de 8,8% şi este urmat de Cotnari SA şi Cramele Recaş cu 8,1% şi respectiv 7%. Primii 10 producători de vin din România au avut o cifră de afaceri cumulată de 192 milioane de euro anul trecut, ceea ce reprezintă 51% din piaţă. Cel mai profitabil jucător de pe piaţă este, de departe, Cramele Recaş, cu un rezultat pozitiv care reprezintă mai mult de o cincime din profitul industriei. Cotnari, Jidvei, Zarea şi Crama Ceptura (parte a grupului Purcari) urmează în clasament, primele două firme înregistrând 15% respectiv 9,5% din profitul total al industriei.

    Din perspectivă geografică, firmele din judeţul Vrancea reprezintă 14,5% din piaţă şi sunt urmate de cele din Bucureşti, Alba, Prahova şi Iaşi (cu câte 10-15% fiecare). Împreună, acestea generează peste 61% din producţia internă de vin. Din punctul de vedere al forţei de muncă, numărul mediu de salariaţi a scăzut cu 5% în ultimii cinci ani, la 6.170 în 2016, iar tendinţa este foarte probabil să continue pe termen mediu datorită investiţiilor, mai ales în automatizarea proceselor de producţie.

    Grupul de companii Purcari a avut în 2016 venituri de 106,8 milioane lei, iar în primele nouă luni ale anului trecut veniturile au atins 94,6 milioane lei, în creştere cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Grupul a produs în 2016 o cantitate de 11,9 milioane de sticle de vin, în cele trei crame pe care le deţine – Purcari, Crama Ceptura şi Bostavan. De asemenea, compania produce şi coniac, sub brandul Bardar.

    Piaţa din România reprezintă peste o treime din vânzările grupului Purcari realizate în primele nouă luni ale anului trecut.  Conform estimărilor companiei pe baza datelor Nielsen, cota de piaţă a grupului Purcari în România este de circa 7%, per total, dar în segmentul premium (de la 30 lei în sus pe litru) sunt lideri detaşaţi, cu două branduri în top 5: Purcari şi Crama Ceptura. Împreună, acestea realizează circa 26% din piaţa vinurilor premium în România.

    Vânzările companiilor conduse de Victor Bostan au cunoscut, anual, o expansiune rapidă în pieţele cheie: între 2014-2016, creşterea anuală în România a fost de 55%, Polonia 49% şi Asia 44%. Chiar şi în Ucraina, care a cunoscut o devalorizare masivă şi o implozie a economiei, creşterea anuală a fost de 6%; grupul Purcari a avut cea mai mare creştere dintre vinăriile din România şi Republica Moldova, explică el. Ca volum, cea mai productivă unitate este Bostavan; din punctul de vedere al vânzărilor, Purcari ocupă primul loc în grup.

    „În ultimii cinci ani, piaţa a crescut constant, mai ales segmentul premium. Estimăm creşterea acestuia cu circa 15% in 2016, pe baza datelor Euromonitor, iar explicaţia e simplă: consumatorul începe să înţeleagă că e mai bine să plătească 20-30 de lei să-şi ia un vin care îi aduce şi plăcere, nu doar grade alcoolice”, spune şeful Purcari zâmbind. „Evident că banii reprezintă principalul motor”, spune Victor Bostan referindu-se la creşterea veniturilor populaţiei. El observă şi că informaţiile disponibile pe reţelele de socializare ajută. „Se discută foarte mult de calitate, iar asta influenţează consumatorul, el începe să înţeleagă mai bine lucrurile. Şi nu în ultimul rând, consumatorul întinereşte: dacă cu zece ani în urmă consumatorul de vin avea 30-35 de ani sau peste, acum am ajuns la 20-25 de ani. Tinerii consumă vin, evident in cantitati moderate şi se mândresc cu asta, vinul e la modă.”

    Ce este, însă, un vin de calitate? „Din toate calculele economice posibile, un vin de la care să aşteptăm şi gust şi calitate nu poate fi mai ieftin de 10 lei. La 12-15 lei găsim vinuri de calitate decentă, exclus cazuri nefericite de falsificare. De la 20 de lei în sus găsim vinuri care au deja o origine mai pronunţată, un gust şi o aromă ce pot fi regăsite; de la 30 de lei vinurile sunt de calitate garantată, adică producătorii garantează că vinul va fi la fel de bun de la an la an.”

    Un alt aspect menţionat de CEO-ul Purcari este creşterea segmentului rosé, nu doar în România ci şi la nivel mondial. „Global, cred că a crescut de la 5 la 10%, iar în România a ajuns în 2017 la 8%, în creştere cu aproape 30%; cu zece ani în urmă, în România nu exista consum de vin rosé. Am avut şi noi un rol important în crearea acestui segment în România. În prezent, Rosé de Purcari este de departe cel mai vândut vin din portofoliul nostru în România, cu o pondere peste media celorlalte vinuri din portofoliu.”

      Oamenii se ataşează de vin şi pot merge o perioadă foarte lungă cu acelaşi produs, poate chiar doi-trei ani, în condiţiile în care vinul nu i-a dezamăgit la următoarea achiziţie, crede Bostan. „De exemplu, vinul de Purcari nu-l găsim peste tot, e bine reprezentat în HoReCa dar nu suntem prezenţi 100%, ca în Republica Moldova; când eu merg la restaurant şi vreau să beau un vin, dacă nu au Purcari, atunci eu, ca profesionist în acest segment, am în minte doar câteva vinuri care mă interesează. Fac experimente acasă, cu alte ocazii, dar când merg la restaurant de plăcere, cu familia sau prietenii, aleg vinuri sigure, pe care le cunosc. Cred că această filosofie o au toţi consumatorii”,
    spune el.

     Extinderea grupului vizează atât Europa Centrală şi de Est, cât şi pieţe de pe alte continente: „Polonia e foarte jos în ceea ce priveşte vinul, acolo consumul e de doar 6 litri pe an, în România e de 16”, spune Victor Bostan. „Potenţialul de creştere e enorm, concurenţă locală nu există pentru că acolo nu produce nimeni vin – e o piaţă foarte bună pentru noi, unde avem deja rezultate foarte bune şi vindem aproximativ 3 milioane de sticle pe an. Suntem într-o dinamică foarte bună în China: deja anul acesta am deschis un birou permanent cu doi angajaţi care se ocupă de control şi distribuţie. Avem o viziune strategică pentru China, fiind o piaţă foarte mare.”

    Un alt segment extrem de important este cel al enoturismului, spune CEO-ul Purcari. „Este o platformă foarte bună pentru a promova vinurile, pentru a cultiva consumul vinului. Avem aproximativ 15.000 de vizitatori pe an, iar complexul include 12 camere de hotel, două săli de restaurant – una pentru 80 de persoane, cealaltă pentru 60, precum şi o terasă foarte mare. Zona turistică de la Purcari am dezvoltat-o la nivel internaţional, e similară oricărui «chateau» din Bordeaux. Am început să dezvoltăm proiectul din primii ani, din 2003-2004, şi deja a devenit o parte importantă a businessului, atât ca încasări cât şi ca platformă de promovare. Printre altele, aici ţinem şi prezentări pentru distribuitori sau traininguri pentru chelneri de 2-3 zile.”

    Până în prezent, investiţia se ridică la aproximativ 2 milioane de dolari; următorul pas este deschiderea unui centru spa, aşa cum sunt cele din Franţa, din zona Bordeaux. Având cel mai mare potenţial în această zonă, atât din punct de vedere geografic cât şi istoric, Purcari va rămâne în viitorul apropiat singurul centru de enoturism al grupului.

    Hobby-uri de CEO

    Şefului Purcari îi plac voleiul şi baschetul, pe care le practică încă din timpul şcolii, şi mai găseşte şi acum timp pentru un meci alături de colegi. „Mai ales în perioada de iarnă mergem, pentru că atunci când se porneşte munca de pe câmp nu prea mai avem timp de volei şi baschet”, spune el râzând.

    Ziua sa de muncă începe devreme, pentru că şi agricultorii încep ziua la ora 5; alături de consultanţi internaţionali în agricultură şi vin, Victor Bostan face lunar vizite la unităţile pe care le deţine. „Dormim câte 3-4 ore pe noapte ca să putem face toate vizitele, să terminăm toate inspecţiile – vizitele durează câteva zile în fiecare lună. Separat, eu mai fac încă o dată toate vizitele pentru verificări suplimentare.”
    La birou, ziua de lucru începe „în cel mai rău caz” la 8, dar sunt şi zile în care programează şedinţe la 7 dimineaţa. „Începem devreme, niciodată după 9; e un program interesant, pentru că zi de zi apar lucruri noi. Nu e deloc plictisitor”, spune el.

    Care sunt însă planurile de viitor ale grupului Purcari? „Ne dorim să continuăm să creştem. Avem un plan de afaceri bine pus la punct până în 2022”, explică Victor Bostan, adăugând că investiţiile din perioada următoare se vor ridica la 55 de milioane de lei. „Istoric, piaţa de vin a fost extrem de fragmentată la nivel global. Sunt motive structurale la mijloc, ce ţin în mare măsură de legătura dintre producere şi terroir (trăsăturile distincte ale unei anumite zone viticole – n.red.). În Polonia, primii trei jucători din vin deţin o cotă de piaţă de 32%, faţă de 82% în bere, sau 68% în spirtoase. În Cehia, cifrele sunt similare : top 3 vin – 10%, top 3 bere – 74% şi top 3 spirtoase – 63%. Consider că este iminentă consolidarea pieţei inclusiv în industria vinului. În zona Europei Centrale şi de Est, consolidatorul poate fi doar din România sau Moldova, în opinia mea, pentru că avem aici o bază mare de materie primă. Împreună, suntem la aproape o treime din suprafeţele de vie ale Italiei şi cam de cinci ori faţă de nivelul Ungariei sau Bulgariei. Deci avem o şansă reală să construim un campion vinicol regional utilizând România şi Moldova ca platformă, inclusiv prin achiziţii.”

    Mai mult, şeful Purcari vrea să producă câteva vinuri în cantităţi limitate, care să fie vândute în sistemul „acheté en primeur”: „Cei mai importanţi producători din Franţa îşi vând vinurile în felul următor: după ce cade floarea şi se formează bobiţa, ei primesc 30% din bani; 30% se primesc la recoltă şi alţi 30% la degustare – aceasta poate fi în noiembrie sau decembrie, cel mai târziu ianuarie, în funcţie de an. Banii vin de la intermediari, care apoi cotează şi preţul de vânzare, producătorul primind deci 90% din sumă; vinul mai rămâne încă doi ani la producător, iar intermediarii primesc de-abia în al treilea an banii, atunci când se produce vânzarea efectivă. Acest sistem nu există doar în Franţa, şi noi credem că îl vom putea aduce pentru o cantitate de vinuri limitate de la Purcari.”

  • Cum arată acum fiica lui Gheorghe Hagi. A fost desemnată “Cea mai bună actriţă” la Actor Awards – FOTO

    Recent Kira Hagi a fost desemnată “Cea mai bună actriţă” la Actor Awards, competiţie intenaţională care recompensează cele mai bune interpretări de pretutindeni.

    Ea a fost remarcată pentru rolul din producţia “Fragile”, fiind răsplătită cu titlul de “cea mai bună actriţă” în luna decembrie 2017.

    Competiţia Actors Awards recunoaşte în fiecare lună actorilor de pe plan internaţional. Fiica lui Hagi a postat pe Facebook o imagine cu acestă recunoaştere şi a scris “eu în drum spre Oscar”

    „Foarte interesantă prestaţia tinerei şi talentatei actriţe. Kira a oferit o performanţă extraordinară într-un provocator spectacol one-man show. A fost o plăcere să o urmăresc. Felicitări!“, a transmis Jean Vincentelli, actorul francez care este preşedintele juriului Actors Awards.

    In 2014, Kira Hagi a avut rolul principal in “Bucuresti, te iubesc”, o productie de dragoste care s-a bucurat de mare succes. Tanara a debutat si in lumea teatrului, intr-o piesa care s-a jucat la Teatrul de Comedie din Bucuresti. Acolo a fost remarcata de actorul George Mihaita, care a spus la vremea respectiva ca fiica lui Hagi are toate calitatile sa devina o mare actrita, potrivit stirileprotv.ro

    Daca frumoasa Kira nu se sfieste sa-si laude tatal de fiecare data cand are ocazia, nici Gica Hagi un se lasa mai prejos. El a tinut mortis de-a lungul timpului sa precizeze ca isi sprijina fiica in tot ceea ce este nevoie. 

     

  • Cum au ajuns două tinere de 33 de ani să aibă o avere de 10 miliarde de euro

    Cecilie şi Kathrine Fredriksen deţin împreună conducerea afacerii de familie, dar vor prelua controlul deplin al operatorului de cisterne Fontline abia atunci când tatăl lor, John, în vârstă de 73 de ani, va pleca de la conducerea companiei.  Familia lor are o avere de 8,05 miliarde de lire sterline şi a înregistrat o creştere 1,75 miliarde de lire sterline faţă de anul trecut, conform listei Rich Sunday Times, publicată de curând.

    Kathrine, care a studiat la Şcoala Europeană de Afaceri din Londra, a fost numită în divizia de transport maritim în 2008, lucru care i-a permis tatălui său să se concentreze mai mult pe alte divizii ale afacerii. Sora sa geamănă, Cecilie, lucrează, de asemenea, în compania tatălui, considerat cel mai bogat om din Norvegia. Ambele blonde, pasionate de fashion, locuiesc în Londra; aici statutul lor de moştenitoare al celei mai mari averi mondiale din transportul maritim poate trece neobservat printre ceilalţi miliardari expaţi ai Capitalei. 

  • O nişă de business: robinete lucrate manual

    Nemulţumit de oferta de robinete, baterii şi capete de duş din care ar fi trebuit să aleagă pentru renovarea unor case din Londra, deoarece considera că aceste obiecte, disponibile numai în versiuni cromate, i-ar fi stricat aspectul băilor, britanicul Daniel Lee a căutat o soluţie şi ideea salvatoare i-a venit după ce a văzut robinetele şi capetele de duş de alamă de la un hotel din Los Angeles.

    Întors în ţară, şi-a cumpărat echipamentele necesare şi s-a apucat de proiectat şi confecţionat manual robinete, baterii şi seturi de duş din alamă fără piese turnate sub marca Studio Ore, fiind de părere că ele se potrivesc mai bine băilor cu marmură, pentru care a găsit cumpărători dornici de calitate şi dispuşi să plătească cel puţin 700 de lire pentru un produs.

  • Cum să faci 300.000 de euro din cartofi prăjiţi

    Brandul românesc Naked Potato, lansat pe piaţă anul trecut, se ocupă de comercializarea cartofilor prăjiţi şi copţi cu sosuri specifice belgiene, potrivit Catalogul Francizelor din România publicat de Ziarul Financiar.

    Acesta a ajuns la trei unităţi în Bucureşti şi Constanţa, toate fiind deţinute de compania Eduard & Dale. Anul acesta, brandul s-a lansat în regim de franciză şi vizează extinderea în oraşe precum Sibiu, Timişoara şi Braşov.

    Anul trecut, reţeau a realizat vânzări de 200.000 de euro, iar anul acesta ţinteşte venituri de 300.000 de euro. Cei care doresc să obţină franciza trebuie să plătească o taxă de 30.000 de euro, însă compania nu percepe redevenţe lunare sau contribuţii la bugetul de marketing. “Francizatul dispune de afacere la cheie incluzând rulota Airstream complet utilată cu echipamente profesionale”. Contractul se semnează pe o perioadă de trei ani. Pentru afacere ai nevoie de un capital circulant de lucru de 5000 de euro.

  • Programul Opening Opportunitie, printre cele 5 iniţiative europene premiate în competiţia European Digital Skills Awards

    Câştigătorii competiţiei Digital Skills Awards au fost selectaţi de Comisia Europeană şi de către secretariatul Coaliţiei Digital Skills and Jobs, iar premiul primit de Opening Opportunities a fost înmânat de Mariya Gabriel, Comisarul European pentru economie şi societate digitală.

    “Suntem onoraţi să primim acest premiu din partea Comisiei Europene. Am fost privilegiaţi cu oportunitatea să conectăm profesionişti în IT care îşi dedică timpul şi pasiunea pentru tehnologie cu liceeni grozavi care trăiesc la intensitate maximă momentul în care reuşesc să vadă un produs de tehnologie creat chiar de ei. Suntem norocoşi să putem facilita această relaţie de peste 4 ani şi să avem alături bibliotecari şi profesori dedicaţi în a facilita această relaţie.” – Elena Coman, Director de Programe, Asociaţia Techsoup.

    Opening Opportunities a debutat în 2013 şi, de patru ani, pregăteşte de elevi de liceu pentru inovaţie şi le hrăneşte pasiunea pentru tehnologie, ajutându-i să experimenteze crearea de produse de tehnologie. În cele patru ediţii de până acum, a adus tehnologia în vieţile a peste 7.000 de liceeni care au participat la mai mult de 100 de evenimente locale, facilitate de biblioteci şi licee locale. Peste 1.700 liceeni cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani, din peste 50 de licee din România au lucrat alături de peste 150 de mentori voluntari, angajaţi ai Microsoft România, şi au dezvoltat peste 50 de proiecte tehnice, fie că au fost website-uri, aplicaţii de mobil şi desktop, jocuri de calculator sau proiecte de robotică.

    Acest program este bazat pe credinţa că pregătirea tinerilor pentru un prezent şi viitor din ce în ce mai digitalizat trebuie să se concentreze pe facilitarea drumului elevilor de la consumator de tehnologie la creator de tehnologie, pe punerea lor într-un context de muncă în echipă, în care îşi construiesc produsele bazate pe nevoi şi cu feedback de la utilizatori.