BusinessMagazin

Tag: parteneri

  • Două tinere au creat o aplicaţie prin care poţi să dai note oamenilor din jurul tău. Ţi-ar conveni să primeşti note de la prietenii tăi?

    În prezent, evaluăm şi acordăm stele la tot felul de lucruri, de la filme, hoteluri, până la  produse şi servicii. Aşa că de ce nu am avea o aplicaţie prin care ne-am putea evalua prietenii, colegii sau foşti parteneri? La asta s-a gândit şi Julia Cordray împreună cu Nicole McCullough când au pus bazele aplicaţiei Peeple’s, prin intermediul căreia utilizatori vor putea aprecia pozitiv sau negativ oamenii din jur.

    “Prin intermediul aplicaţiei vom putea face alegeri mai bune în privinţa oamenilor pe care-i angajăm sau în privinţa oamenilor cu care intrăm într-o relaţie. De asemenea, aplicaţia ne va permite să facem alegeri mai bune când vine vorba de chiriaşi, colegi de apartament sau pe cine lăsăm să ne înveţe copii”, spun reprezentaţii companiei.

    Pentru a folosi acest serviciu, utilizatorul trebuie să aibă un cont valid de Facebook şi să aibă peste 21 de ani. Recenziile nu sunt scrise anonim şi sunt împărţite pe trei categorii:  pentru persoanele pe care le-ai cunoscut personal, profesional sau cu care ai avut o relaţie romantică.

    Recenziile pozitive se publică automat, însă cele negative (două stele sau mai puţin) sunt trimise direct în inbox-ul persoane care face subiectul comentariului, iar aceasta are 48 de ore să-i răspundă celui care a scris recenzia. Dacă nimic nu se schimbă, comentariul o să devină public.

    Comentariile nu rămân pentru totdeauna publice, ci vor dispărea după un an. Aşa că nu trebuie să vă faceţi griji de un comentariu primit în timpul liceului. Pentru a introduce o persoană în baza de date, utilizatorul trebuie să cunoască personal persoana respectivă şi să aibă numărul de telefon al acesteia. 

    Oamenii au criticat aplicaţia numind-o iresponsabilă, iar avalanşa de comentarii negative pe pagina de Facebook a aplicatiei a făcut reprezentanţii companiei să închidă secţiunea de comentarii.

    Aplicaţia se află în stadiu de dezvoltare şi urmează să fie lansată în noiembrie.

  • Sex cu roboţi? Până în 2050 relaţiile sexuale cu roboţi vor fi mai întâlnite decât relaţiile sexuale umane

    Viitorologul Dr. Ian Pearson a anunţat că până în 2050 relaţiile sexuale cu roboţi vor fi mai întâlnite decât relaţiile sexuale umane, informează The Telegraph.

    Pearson spune că până în 2030 foarte mulţi oameni vor experimenta într-o anumită formă sexul virtual. Acest lucru va fi la fel de comun ca privitul filmelor pornografice în prezent. De asemenea, el susţine că în 2035 majoritatea oamenilor vor avea jucării erotice pe care le vor putea utiliza în realitatea virtuală şi ca în 2025 oamenii cu venituri mari vor avea deja o formă incipientă a unui robot sexual.

    Pearson îşi argumentează parerea  prin faptul că tehnologia realităţii virtuale este la un pas de a se comercializa, kitul de realitate virtuală Oculous Rift se va lansa la începutul anului 2016. Pe lângă asta, un sfert din căutările de pe Internet sunt legate de pornografie.

    “Foarte multă lume are rezerve cu privire la sexul cu roboţi, însă treptat o să se obişnuiască cu acest aspect. Odată cu dezvoltarea roboţilor şi a inteligenţei artificiale, oamenii vor putea crea legături emoţionale puternice cu roboţii, iar rezervele legate de acest aspect se vor elimina treptat”, a declarat el.

    Aceeaşi idee este susţinută şi de dr. Helen Driscoll, o autoritate în domeniul psihologiei sexuale şi a relaţiilor. Deşi poate părea un concept science fiction, ideea nu este nouă. Iar relaţia cuiva cu un obiect neînsufleţit apare într-un mit grecesc: un sculptor a cioplit o statuie reprezentând o femeie atât de frumoasă, încît s-a îndrăgostit el însuşi de ea. La rugămintea sa, Afrodita, zeiţă iubirii, a dat viaţă pietrei. Din legendă s-a desprins şi termenul de „pigmalionism“, care descrie atracţia sexuală a unui om faţă de o statuie sau de un obiect neînsufleţit.

    Helen Driscoll susţine că interacţiunile cu roboţi se vor schimba dramatic în următorii ani şi că până în 2070 relaţia omului cu un robot ar intra în normalitate. „Tindem să abordăm aspectele legate de realitatea virtuală şi sexul cu roboţi în raport cu condiţiile sociale existente acum. Dar să ne gândim că în urmă cu 100 de ani multe dintre normele sociale din ziua de azi nici nu existau“, a spus Driscoll pentru Daily Mirror. Psihoterapeutul Bogdan Lucaciu este de părere că afirmaţia lui Driscoll „nu este de domeniul SF, ci de domeniul prostiei“, motivând că jucăriile erotice există deja pe piaţă şi că „probabil peste 50-60 de ani ele (jucăriile) vor fi eventual mai complexe tehnologic, probabil programabile ad libitum. Doar că relaţia sexuală nu e doar actul în sine, ci presupune cucerire, şarm, provocare“, a completat Lucaciu.

    De fiecare dată implementarea unei tehnologii noi a dus la modificări în comportament. „Tehnologiile de masă sunt prost folosite la început, se suprautilizează“, spune sociologul Alfred Bulai. Şi, fără îndoială, tehnologiile noi ne schimbă modul cum trăim şi cum percepem viaţa.

    Numai în ultimii 60-70 de ani s-au produs schimbări semnificative în domeniul sexualităţii şi legate de căsătorie. În 1950 vârsta medie a bărbatului căsătorit era de 22 de ani, iar a femeii de 20 de ani. În prezent, vârsta medie a crescut la bărbaţi la 28 de ani şi la 26 de ani pentru femei. De asemenea, procentul bărbaţilor necăsătoriţi a crescut la 14% de la 6% în 1980.

    În plus, comunicarea şi modul cum relaţionăm s-au schimbat. Tindem să comunicăm mult mai mult prin SMS-uri şi pe aplicaţiile de mesagerie online. Fotografii care de multe ori ar fi catalogate drept intime devin publice pe Instagram. Pe Facebook întâlnim foşti colegi de şcoală care în trecut ar fi dispărut din viaţa noastră şi ex-parteneri răsar în fluxul reţelelor sociale, ceea ce duce la o permanenţă nenaturală, nemaiîntâlnită până acum. Şi, nu în ultimul rând, cu ajutorul unor aplicaţii găsim parteneri pentru o conversaţie, pentru o ieşire în oraş sau poate chiar mai mult, în doar câteva momente, prin intermediul telefonului mobil.

    Tinder, una dintre cele mai cunoscute aplicaţii de dating, este un joc pe care-l joci până câştigi, pentru că fiecare respingere este completată, într-un final, de o potrivire (match). Posibilităţiile de parteneri cresc exponenţial, iar acest lucru duce la următoarea întrebare: oare potenţialii parteneri devin dispensabili? De ce să te limitezi la unul singur, când mai târziu ai putea găsi alţi doi-trei parteneri, poate chiar mai atractivi? „Îndrăgostirile online de persoane sunt frecvente. Doar că persoanele virtuale de la celălalt capăt al relaţiei nu-şi prezintă decât faţete favorabile imaginii celui îndrăgostit. Cel care are tendinţa să se îndrăgostească de idei, descrieri, gânduri completează ceea ce nu percepe direct din propria imaginaţie, idealizând“, este de părere Lucaciu.

    Nu trebuie să mergem în viitor pentru a da peste roboţi sau peste inteligenţă artificială, fie ea chiar minimală, în spaţiul destinat până acum doar oamenilor – flirtul, amorul. Mult pomenitul site Ashley Madison, platforma prin care bărbaţii şi femeile pot avea o aventură, a creat prima femeie artificială în 2002, pe care a denumit-o „Sensuous Kitten“, după cum a dezvăluit publicaţia Gizmondo. Kitten şi alţi mii de boţi aveau misiunea de atragere a utilizatorilor pentru a deveni membri plătitori. Boţii trimiteau mesaje utilizatorilor cu conturi gratuite, iar, dacă aceştia voiau să răspundă, trebuia să plătească. Un truc ieftin, dar eficient. Potrivit aceleiaşi publicaţii, 80% dintre plătitori, atraşi de profilurile false, au plătit doar pentru a răspunde unui robot.

    Cum spune Carole Lieberman în cartea sa Bad Boys, datingul s-a transformat dintr-o întâlnire romantică într-un fel de shopping online, în căutarea produsului potrivit, bifând casete într-un tabel.

    Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile care s-au schimbat de-a lungul timpului, chestiuni pe care nu şi le-ar fi imaginat nimeni în urmă cu 50 de ani, cu excepţia viitorologilor sau scriitorilor de science fiction.

    Ideea realităţii virtuale a fost alimentată de romanele SF şi de filme încă din anii ’50. 40 de ani mai târziu, când calculatoarele personale au devenit populare, mai multe companii au încercat să concretizeze această idee. Nu au reuşit, tehnologia nu era destul de avansată. Acum mai multe companii sunt convinse că vor revoluţiona industria divertismentului, dar şi reţelele sociale. Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, pare să fie de acord, el pariind nu mai puţin de 2 miliarde de dolari pe realitatea virtuală, prin achiziţia Oculus Rift, kitul ce se va pune în vânzare la începutul anului viitor.

    Nu este primul dispozitiv de acest fel care va ajunge pe piaţă, dar este unul dintre cele mai sofisticate şi printre cele mai promiţătoare. Şi alte companii speră să prindă un bilet la clasa I în trenul realităţii virtuale: Sony ne oferă un produs asemănător numit Morpheus, iar HTC, Google sau Samsung sunt şi ele interesate. Zuckerberg este convins că realitatea virtuală va schimba modul cum oamenii interacţionează cu calculatoarele, felul cum oamenii vor comunica. Psihoterapeutul Bogdan Lucaciu nu crede că o asemenea tehnologie „va influenţa pozitiv relaţiile dintre oameni, ci cel mult poate produce confuzie dacă nu este luată ca un joc. Poate fi utilizată în terapia unor tulburări psihice, dar în mod limitat şi utilizată adecvat. Ca dezavantaj e posibila dependenţă de virtual, deoarece pot stimula aceleaşi zone ale creierului pe care le stimulează unele droguri“.

  • Un bucureştean a transformat o fabrică de pe timpul lui Ceauşescu în unul dintre cele mai cunoscute locuri de ieşit în oraş

    Virgil Horvat şi partenerii săi de afaceri sunt printre primii care au avut viziunea transformării fostei fabrici de şosete Apollo de pe strada 11 Iunie din Capitală într-un club, în 2007. L-au numit, simplu, „Fabrica“, gândindu-se la destinaţia anterioară a spaţiului. Horvat cunoaşte toată povestea locului: privatizarea, intrarea în faliment, vânzarea pe bucăţi, demolarea unei părţi pentru construcţia unor blocuri şi a unei clădiri de birouri, o hală de depozitare vândută la fier vechi, o parte luată de o bancă, mai multe spaţii deţinute de investitori greci.

    Falimentul fabricii Apollo este unul dintre cele mai răsunătoare: fabrica de şosete bucureşteană a fost închisă în 2004, din cauză că italianul care a cumpărat-o cu 300.000 de dolari, contravaloarea unei case în Italia, nu a respectat termenii contractului de privatizare.

    „Era un spaţiu impropriu, dezafectat, curtea era plină cu moloz şi caroserii de maşini vechi“, descrie Virgil Horvat modul cum arăta spaţiul pe care se află în prezent unul dintre cele mai cunoscute locuri de ieşit în oraş din Bucureşti în momentul când el şi partenerii săi au hotărât să închirieze spaţiul fostei fabrici de ciorapi Apollo de la un grup de investitori greci. Au dezvoltat aici clubul, terasa şi pubul Fabrica, dar au făcut loc şi pentru clubul B52, relocat aici în urmă cu aproximativ trei ani. Virgil Horvat a studiat Contabilitatea şi Informatica de Gestiune şi începuse să profeseze în domeniu, dar lucra şi în cadrul unei agenţii imobiliare, când i s-a propus să investească într-un club. A renunţat la cele două locuri de muncă şi a intrat astfel în antreprenoriat în 2002, cu un club aflat în zona Moşilor Vechi din Capitală. A renunţat ulterior la acesta din cauza zonei ce îi făcea pe clienţi să nu se simtă în siguranţă şi a lansat în 2004 clubul B52 împreună cu câţiva asociaţi.

    Aventura în spaţiul fostei fabrici de ciorapi, aflată pe strada 11 Iunie din Capitală, a început odată cu nevoia unui spaţiu mai mare, care să le permită şi organizarea de concerte. Horvat şi asociaţii săi au închiriat circa 2.700 de metri din fosta fabrică de ciorapi şi până în 2008 s-au axat pe organizarea de evenimente în prima sală pe care au reuşit să o amenajeze. Au amenajat ulterior şi alte încăperi din spaţiul închiriat, ajungând ca în 2009 să utilizeze şi curtea pentru terasă. În 2010 au deschis şi bucătăria, iar în 2012 au mutat aici şi clubul B52, ce funcţionase până atunci în altă zonă a Bucureştiului. Tot în 2010 au început să subînchirieze spaţii doritorilor ce doreau să desfăşoare acolo activităţi complementare celor de club, restaurant şi pub, care să ţintească diverse comunităţi, cum ar fi o sală escape the room, un spaţiu pentru căţărat sau spaţiu pentru comercializarea de echipamente sportive. Investiţia iniţială în mutarea pe locul fostei fabrici s-a ridicat la aproximativ 200.000 de euro, dintre care 125.000 de euro au fost obţinuţi printr-un credit bancar. Horvat spune însă că, de-a lungul timpului, investiţiile au continuat şi continuă şi în prezent. Traficul mediu înregistrat de Fabrica fluctuează în funcţie de zile şi de evenimentele organizate: luni, în ziua considerată cea mai slabă din punctul de vedere al traficului de clienţi, ajung la prânz 200-250 de oameni, iar seara peste 400. Capacitatea B52 este de 400-500 de persoane, iar a clubului Fabrica ajunge până la 600 de persoane. „Vara vine mai puţină lume la cluburi şi mai multă la terasă, iar iarna invers, aşa că până la urmă apare un echilibru“. Acest echilibru a adus creşteri constante ale cifrei de afaceri: pentru terasă, spre exemplu, antreprenorii au observat o creştere de aproximativ 20% de la începutul lui 2015.

    Horvat spune că, prin activităţile găzduite şi prin genurile muzicale abordate, ţintesc mai multe categorii de clienţi, începând cu comunitatea adepţilor de sporturi extreme şi mergând până la iubitorii de muzică rock alternativ sau hip hop. Printre planurile viitoare ale lui Horvat şi ale asociaţilor săi se numără inaugurarea serviciului de livrare la domiciliu, care va fi lansat în toamnă şi prin care vor livra preparatele ce se găsesc în prezent în pub. Iar în perioada în care mulţi proprietari de puburi se extind şi pe acoperiş, el îşi doreşte o altă destinaţie pentru acest spaţiu: „Noi am vrea să facem o seră acolo sus şi să folosim la bucătărie ce cultivăm. Am văzut asta la televizor: un restaurant de fine dining din Franţa care avea o seră micuţă pe acoperiş“. Planurile lor sunt cât se poate de realiste, dacă luăm în calcul rezultatele financiare: Extreme & Event, firma sub care funcţionează aceste afaceri, a înregistrat anul trecut venituri de 3,18 milioane de lei (cca 700.000 de euro) cu 31 de angajaţi şi Virgil Horvat spune că va atinge anul acesta milionul de euro.

     

  • Miele deschide la Sibiu al treilea magazin exclusiv din România

    Miele,  compania numărul unu în producţia de echipamente electrocasnice premium la nivel mondial, deschide la Sibiu al treilea magazin exclusiv din România, după Miele Boutique Cluj şi Miele Boutique Braşov. Noul magazin are 50 de metri pătraţi, este amplasat central şi expune toate categoriile de produse Miele disponibile în România: de la consumabile şi accesorii, până la electrocasnice încorporabile mari şi mici, sisteme de călcat şi espressoare freestanding.

    „Deschiderea Miele Store Sibiu, al treilea magazin exclusiv din România, face parte din strategia de dezvoltare în Transilvania, pentru noi, cea mai importantă regiune din punct de vedere al vânzărilor”, declară Loredana Butnaru, Director de Vânzări Miele România. „În ultimii ani, am crescut semnificativ în această zonă, unde brandul este cunoscut şi bine poziţionat în rândul consumatorilor, care sunt la curent cu trendurile din piaţă şi au veniturile necesare pentru a achiziţiona produse premium.”

    Magazinul Miele exclusiv din Sibiu este deschis în parteneriat cu Okapi Electronics, cele două companii având o colaborare şi în Cluj-Napoca. În primele şase luni de la inaugurare, noua unitate va genera venituri estimate la aproximativ 150.000 de euro din vânzarea de electrocasnice. Pe lângă electrocasnicele Miele, magazinul comercializează şi mobilier de bucătărie sub alte branduri.

    În prezent, Miele are o reţea de 30 de parteneri şi 56 de magazine în România,  care se înscriu în trei categorii: parteneri Miele exclusiv, precum magazinul lansat la Sibiu, în cadrul cărora sunt comercializate doar electrocasnicele brandului, reţele de magazine specializate în vânzările de mobilier de lux, dar şi reţele şi magazine independente de electroIT. Produsele Miele pot fi găsite, începând de anul acesta, şi pe platforma Marketplace a retailerului online eMAG.

  • În timp ce ţara lor intră în default, patru greci pariază 14 milioane de euro pe un proiect imobiliar în România

    Aproape de primăria oraşului Otopeni, drumul coteşte la dreapta, iar indicatorul îţi arată direcţia către localitatea Tunari. Ţii drumul, ieşi din Otopeni şi intri „în judeţul Câmpulung“, cum numeam eu în copilărie zonele întinse de câmpie fără construcţii sau recolte. Nu apuci să te plictiseşti însă de câmpurile goale pentru că apar rapid primele case construite. Unele sunt finalizate. Pe altele, le-a mâncat criza.

    Drumul merge mai departe, iar pe partea dreapta poţi vedea un afiş care te anunţă că ai ajuns la Amber Garden, un complex rezidenţial verde şi de lux dezvoltat de compania Alesonor. Intri în complex şi în faţă vezi pădurea, iar în dreapta te aşteaptă piscina casei numărul 1, respectiv show-room-ul proiectului imobiliar de lux care ar urma să cuprindă 60 de vile. În prezent sunt finalizate şase, iar până în primăvara anului viitor sunt planificate alte 11.

    „Întregul proiect va fi gata peste circa trei ani“, spune Leonidas Anastasopoulos, unul dintre cei patru investitori greci care au investit în acest proiect prin intermediul dezvoltatorului imobiliar Alesonor. Antreprenorul are 37 de ani şi a venit în România în 2003, convins de unul dintre partenerii săi care avea deja un business aici. După o perioadă în care a făcut naveta între Grecia şi România, în urmă cu 11 ani s-a mutat la Bucureşti. „Am ales să vin în România pentru că am simţit ce va urma pentru Grecia“, spune Leonidas Anastasopoulos. În prezent, Grecia se luptă cu una dintre cele mai acute crize din istorie, fiind ameninţată atât de intrarea în incapacitate de plată, dar şi de „eliminarea“ din zona euro. Prin comparaţie, economia locală se află pe un trend ascendent, ba chiar şi piaţa imobiliară a început să se dezgheţe.

    Cei patru parteneri au investit împreună în mai multe proiecte rezidenţiale de lux amplasate în centrul Bucureştiului, mizând încă de la început pe segmentul de lux. Cei patru sunt implicaţi împreună însă în mai multe businessuri, în industrii precum telecom, echipamente sportive sau modă. Unul dintre partenerii lor este Sony Mordechai, antreprenorul grec cunoscut în piaţă atât pentru investiţiile sale imobiliare, cât şi pentru faptul că a adus în România brandul de lux Burberry la parterul hotelului de cinci stele Radisson Blu, dar şi brandul Nike la începutul anilor 2000. Fiecare dintre cei patru antreprenori se ocupă mai îndeaproape de unul dintre businessurile dezvoltate împreună în România, Leonidas Anastasopoulos concentrându-se pe dezvoltările imobiliare ale grupului.

    Povestea Amber Gardens a început în 2007, când cei patru antreprenori au cumpărat terenul de 5 hectare, pentru care au plătit atunci 5,5 milioane de euro. Au analizat atent ce pot face pe el şi au decis să dezvolte un proiect rezidenţial, urmând să profite de pădurea din apropiere. „Un alt avantaj al zonei este faptul că ai acces de pe centură aici, astfel că este uşor de ajuns din Bucureşti.“ Au ştiut de la început că vor să dezvolte un proiect rezidenţial în zona de nord a Bucureştiului, însă nu au vrut  să fie încă unul dintre investorii care au optat pentru Pipera. „Este o zonă care nu s-a dezvoltat organizat, pe când aici există un plan urbanistic ce trebuie urmărit. Spre exemplu, este obligatoriu ca străzile să fie albe în toată zona.“ Construcţia proiectului a început la şase ani de la achiziţia terenului, în 2013, când economia dădea semne că îşi revine din somnul lung în care căzuse în 2009. „Am realizat în criză că dezvoltarea de case în afara Bucureştiului a scăzut drastic.“ În 2013 cei patru antreprenori au făcut un studiu de piaţă şi au aflat că potenţialii lor clienţi vor să se mute din capitală, în căutarea de linişte şi de spaţiu.

  • De 15 ani, Valentin Preda pune în legătură afaceri din România cu investitori străini

    M-a fascinat tot timpul posibilitatea de a face afaceri la nivel internaţional, de a comunica şi de a realiza legături între oameni de afaceri şi companii. Nevoile de afaceri la nivel internaţional erau şi sunt în continuare atât de vaste, diferite şi dinamice, încât m-am îndrăgostit pe viaţă de acest domeniu. În plus, oamenii de afaceri de calitate pe care îi întâlnesc în afacerile internaţionale îmi întreţin atitudinea pozitivă şi mă stimulează să dezvolt noi mecanisme de business şi asta îmi place foarte mult. Nu ştiu ce ar putea să mă facă să îmi schimb pasiunea”, explică Valentin Preda principala sa motivaţie de a înfiinţa Bursa Română de Afaceri (Romanian Business Exchange), o interfaţă care aduce laolaltă oamenii de afaceri români şi străini şi care le furnizează servicii de achiziţii şi fuziuni, vânzări de afaceri, comerţ internaţional şi intermediere de business în general. Valentin Preda a lansat RBA (respectiv RBEX) în anul 2000, „un moment când piaţa de afaceri locală era relativ restrânsă, iar modelele de business nu erau foarte complexe”.

    Odată cu accelerarea şi creşterea complexităţii businessului local, Preda a cedat tentaţiei şi a renunţat temporar la conducerea proiectului său antreprenorial, preluând în schimb responsabilitatea unui business pe care îl evalua atunci la 100 de milioane de euro.

    n 2001 a intrat în zona de real estate, ca director general al Crown Investment, companie parte a P&G Group (fondat de oamenii de afaceri eleni Ioannis Papalekas şi Fotis Gylliadis), din al cărei portofoliu făceau parte clădiri de birouri de 45.000 mp, dar şi City Mall. Ulterior, acţionarii au investit în mai multe clădiri de birouri din nordul şi din centrul Bucureştiului, iar Valentin Preda a avut pentru un timp şi poziţia de director general al Upground Estates / RREEF – o companie a Deutsche Bank. Vânzarea Upground a fost una dintre cele mai spectaculoase tranzacţii din real estate-ul local, Ioannis Papalekas reuşind să vândă în 2008 proiectul din Pipera cu 340 de milioane de euro către RREEF Real Estate, compania imobiliară a Deutsche Bank.

    „Cu Ioannis Papalekas am lucrat opt ani, din 2001 până în 2009″, spune Valentin Preda, care îşi rezumă CV-ul, pe care nu l-a pus niciodată pe hârtie, simplu: RBA, imobiliare, din nou RBA. „Din nou RBA” se traduce prin faptul că, la sfârşitul anilor 2000, Valentin Preda s-a întors la proiectul său de consultanţă, unde mărturiseşte că se simte cel mai bine şi unde crede că poate avea un rol relevant pentru comunitatea de business: „Prin prisma activităţilor noastre, întâlnim toţi participanţii mediului de afaceri internaţional, de la agenţii guvernamentale, ambasade, organizaţii de business, ONG-uri, oameni de afaceri şi companii, profesionişti şi furnizori de servicii, instituţii financiare şi mai nou mediul universitar”.

    Preda vorbeşte însă şi despre rolul său de diplomat economic al României, în situaţii în care este singurul reprezentant al României „la diverse evenimente în afara ţării, în cadrul unor organizaţii internaţionale sau cu prilejul delegaţiilor externe pe care le găzduim” şi în care reprezentarea ţării primează: „vezi ulterior dacă faci sau nu business”. „Rolul nostru principal în piaţă este de matchmaker şi de business hub internaţional, care direcţionează informaţia de afaceri cu precizie şi eficienţă”, explică Valentin Preda activitatea sa de la RBA, unde interacţionează acum, săptămânal, cu zeci de companii din ţară şi străinătate şi unde a realizat, în decursul ultimilor ani, „sute de intermedieri de afaceri”.

    Precizează că nu taxează de fiecare dată comision din conexiunile pe care le face, pentru că „de exemplu, la tranzacţii mari, nici nu e normal să taxezi comision doar pentru că ai pus doi oameni de afaceri în legătură. Oricum nu ai cum să verifici volumul de afaceri pe care aceştia îl fac între ei, dar cu trecerea anilor vezi că oamenii pe care tu i-ai pus în legătură au făcut afaceri bune şi asta trebuie să te bucure şi nu să fii invidios”. În cele mai multe cazuri însă, activitatea de brokeraj a RBA se taxează similar cu oferta clasică de consultanţă de M&A, care se compune dintr-o structură de flat-fee-uri şi un success fee: „flat-fee-urile încep de la câteva mii de euro şi pot ajunge la 15-20.000 euro plus un success fee cuprins între 2 şi 5%, în funcţie de volumul de muncă, de valoarea tranzacţiei, de natura serviciilor impuse de nevoia clientului şi de situaţia din piaţă”, rezumă Valentin Preda.

  • MediaCafé devine ChargeAds

    Rebranding-ul sub umbrela ChargeAds, furnizor global de tehnologie pentru publicitatea digitală automatizată, vine ca o consecinţă firească a migrării tranzacţiilor de media digitale înspre programatic, şi finalizează un proces de consolidare început în urma cu 2 ani.

    Mihai Fanache, fondator al MediaCafé, vede această consolidare şi rebranding ca o reafirmare a angajamentului faţă de partenerii de business locali şi de misiunea companiei de a oferi cele mai eficiente şi scalabile soluţii pentru nevoile strategice şi de media buying digital.

    ChargeAds a demonstrat pe plan internaţional leadership în industria tranzacţionării automatizate, prin soluţiile tehnologice şi accesul global la inventar display, video, mobile şi nativ, asigurat de parteneri ca Rubicon Project, Pubmatic, Appnexus, Google sau Yahoo – aducând scalabilitatea şi nivelul de automatizare cerute de noul context al pieţei.

    ChargeAds preia de la MediaCafé o experienţă de 8 ani de parteneriate inovatoare şi consecvente în livrarea pe piaţa locală de soluţii digitale integrate şi inventar premium, posibile prin parteneriatele exclusive cu publisheri internaţionali ca Yahoo! si Shazam, şi care au permis MediaCafé să atragă anual cele mai importante volume din totalul pieţei locale de media digitală.

    ChargeAds va beneficia de experienţa celor peste 20 de specialisti MediaCafé şi de relaţiile existente din piaţă, completând oferta către parteneri. “România se aliniază astăzi tendinţelor globale prin adoptarea platformelor de Programmatic Trading ca şi soluţii eficiente, transparente şi scalabile de cumpărare şi vânzare de media digitală. Este o consolidare naturală, care va facilita accesul rapid şi sustenabil al partenerilor noştri către cele mai puternice soluţii de trading din lume”, a declarat Mihai Fanache, CEO-ul companiei rezultate din consolidarea celor două entităţi.
     

  • Mikhail Danilin vorbeşte despre investiţiile NIS din 2015

    “Este o lume mică“, concluzionează Mikhail Danilin, directorul general adjunct şi directorul diviziei upstream din cadrul NIS Petrol România, când vine vorba despre bazinul de potenţiali parteneri pentru dezvoltarea de proiecte comune în zona de explorare şi producţie. „Suntem în strînsă legătură cu majoritatea companiilor din industria petrolieră onshore şi, dacă va exista interes şi vom fi abordaţi, vom examina cu seriozitate ofertele“, spune managerul care este responsabil din 2009 de operaţiunile NIS Gazprom Neft din Serbia şi România.

    NIS a concesionat în 2011 patru perimetre petrolifere în judeţele Bihor şi Timiş, în parteneriat cu companii de upstream din Canada, UK, Irlanda şi România. Tot în 2011 au fost concesionate perimetre petroliere în vestul ţării de către Mol (EX-1 Voivozi, EX-5 Adea si EX-6 Curtici) sau Clara Petroleum (EX-4 Tulca).

    Mikhail Danilin este rus, născut şi educat în Republica Udmurtia – parte a districtului Volga, în zona de est a Câmpiei Europei Răsăritene. Cum una dintre cele mai dezvoltate industrii udmurte este petrolul, şi Danilin a devenit inginer petrolist, iar cariera sa a urmat un traseu care a început cu o experienţă de cinci ani ca inginer de zăcământ, în oraşul său natal – Ijevsk. „Primul an l-am petrecut pe teren, ca operator de testare a sondelor, acumulând experienţă practică. Apoi am petrecut doi ani în aceeaşi localitate, Ijevsk, în cadrul centrului de cercetare, după care am primit invitaţia de a lucra în Siberia, în oraşul Radujnîi, unde am petrecut doi ani ca manager al departamentului de dezvoltare a zăcămintelor. Eram angajat al companiei TNK-BP, iar partenerii din BP au decis ulterior să mă trimită la Houston, în Statele Unite, unde am petrecut doi ani ca inginer de planificare. Apoi am lucrat timp de un an la Moscova, tot în cadrul TNK-BP, ca manager al unor noi proiecte“, povesteşte Mikhail Danilin, care a intrat din 2009 în echipa NIS şi spune acum că e mulţumit pentru că, până la 37 de ani, a „parcurs toate etapele – de la angajat la inginer de zăcământ şi acum manager“.

    Spune că nu îl pasionează studiul managementului şi preferă să studieze constant aspectele tehnice, în zona de activităţi de explorare şi în ingineria de zăcământ. Doar cu timpul are o problemă şi a participat la două cursuri de management al timpului, cu doi ani în urmă.

    Scopul său în cadrul NIS Petrol se confundă cu strategia companiei, care doreşte o poziţie puternică (şi strategică) în regiunea Europei de Sud-Est. „Principalul obiectiv al companiei noastre este de a căuta petrol şi gaze naturale. De asemenea, vrem să devenim o companie de producţie. Însă deocamdată trebuie să ne ducem la capăt obligaţiile impuse de licenţă, ceea ce, sper, ne va conduce la identificarea de noi rezerve şi apoi la dezvoltarea acestor câmpuri nou descoperite“, spune Danilin, precizând că a reuşit să implementeze o serie de procese de bune practici – de la achiziţia de date geofizice şi interpretarea acestora până la administrarea bazei de date şi a forării de sonde –, dar şi o restructurare a planificării.

    Planul lui Danilin pentru 2015 este de a face ultimele pregătiri pentru a trece anul viitor la faza de producţie în Jimbolia. „Bugetul pentru anul în curs pentru activitatea de upstream este de circa 12 milioane de euro. În total, investiţiile în proiecte de explorare şi producţie din România sunt estimate la aproximativ 60 de milioane de dolari, dar această sumă reprezintă investiţia totală pentru toate blocurile petroliere, respectiv şi perimetrele din Bihor“, detaliază Danilin cum trebuie să îşi administreze bugetul.

    Danilin este sceptic în privinţa planurilor de dezvoltare ale NIS în segmentul de explorare din România: „În acest moment operăm într-un scenariu de criză, astfel încât nu suntem în situaţia de a cumpăra. Prin urmare, trebuie să finalizăm lucrul în aceste perimetre, deoarece este un volum uriaş de muncă. Dar, dacă vor exista unele oportunităţi, avem departamentul de achiziţii din Novi Sad, care evaluează constant opţiunile, iar, dacă acestea se vor potrivi cu portofoliul existent, cel mai probabil vom cumpăra“. Danilin evită să dea detalii despre potenţialul depozitelor – conform datelor relevate de Zeta Petroleum, partenerul NIS de la Jimbolia, în cel mai important perimetru concesionat de NIS rezervele sunt estimate la 1,72 milioane de barili. 

    Mikhail Danilin se vede peste cinci sau zece ani în aceeaşi poziţie de manager responsabil de explorare sau de ingineria zăcământului şi îşi face planul în consecinţă: „Scopul meu este ca în cel mult trei ani să încheiem etapele de explorare ale proiectelor din România şi apoi să realizăm o tranziţie lină la faza de producţie“.

  • Antreprenorii români descoperă miza participării la târguri: „În businessul modern, contactul internaţional este obligatoriu”

    “În 2013 au fost prezente 67 de firme româneşti la Anuga, iar pentru ediţia din acest an s-au înscris, până acum, 75. Probabil că vom ajunge la 80 de firme“, spune Roberta Straub, reprezentant în România şi Republica Moldova al Koelnmesse, unul dintre cele mai importante spaţii de târguri din întreaga lume. „Încet, dar sigur, ieşim din categoria B a ţărilor cu «apetit» în ce priveşte participarea la târguri şi intrăm în categoria A, din care fac parte Italia, Franţa, Olanda, Spania, Polonia“, spune Roberta Straub. Tot ea completează că, în măsura în care participările la expoziţii reprezintă oglinda exporturilor unei ţări, „vedem astfel că şi exporturile româneşti sunt tot mai importante şi în creştere“. Pentru ediţia din 2016 a târgului de mobilă de la Köln sunt contractaţi deja peste 1.000 mp din partea României, iar la târgul alimentar Anuga din acest an suprafaţa închiriată se apropie de 1.000 mp. Şi acestea sunt doar două dintre cele peste 40 de târguri din portofoliul Koelnmesse. Centrul expoziţional de la Köln este însă doar unul din polii către care se îndreaptă firmele româneşti.

    Şi asta pentru că „în businessul modern, contactul internaţional este obligatoriu. În domeniul vinurilor, participarea la târguri internaţionale este una din puţinele ocazii în care avem acces direct la produse din toate zonele viticole“, spune Mihaela Tyrel de Poix, proprietara SERVE. Ea enumeră în rândul beneficiilor concrete de pe urma participării la târguri şi forumuri internaţionale obţinerea de contacte comerciale sau dobândirea de informaţii despre pieţele de export şi despre gusturile consumatorilor. „Participarea la astfel de târguri reprezintă un efort financiar considerabil, iar bugetele variază foarte mult, între 3.000 de euro pentru un târg pe plan local şi până la 7.000 de euro pentru un târg în străinătate“, arată Mihaela Tyrel de Poix. De regulă, bugetul de participare la un târg este influenţat în primul rând de suprafaţa închiriată şi de costurile de transport.

    La Köln, pentru un stand de minimum 12 mp costurile ajung la aproximativ 4.000 de euro pentru chirie şi construcţia lui şi pot ajunge până la 30.000 de euro pentru o suprafaţă de aproximativ 100 mp, spune Roberta Straub. Cu cât standul este mai personalizat, cu atât cresc şi costurile. „O participare la târg se pregăteşte cu mult timp înainte, prin rezervarea spaţiului şi prin informarea clienţilor existenţi sau potenţiali.“ Bugetul participării poate fi păstrat la un nivel relativ scăzut dacă înscrierea se face din timp, organizatorii oferind de multe ori discounturi la chiria de stand în cazul înscrierilor timpu-rii. În plus, costurile cu transportul şi cazarea cresc extrem de mult dacă rezervările nu se fac cu cel puţin 6-8 luni înainte de începerea târgului. „Am întâlnit din păcate cazuri în care costurile de cazare le-au depăşit pe cele de închiriere şi con-strucţie a standului. O planificare proastă atrage cu sine costuri mari şi, de multe ori, neatingerea scopurilor participării. Putem spune acum că 80% din clienţii noştri din România se înscriu din timp şi îşi planifică manifestările cu un an îna-inte“, afirmă Roberta Straub.

    Participarea la astfel de manifestări este absolut necesară pentru companiile care pun accent pe activităţile de export, spun chiar reprezentanţii acestora. 40% din cifra de afaceri a SERVE se datorează exporturilor, iar antreprenoarea are ca ţintă să listeze vinurile în mai multe restaurante clasificate cu stele Michelin, cu precădere în Franţa; vinurile SERVE se află deja în oferta a două restaurante cu stele Michelin din Belgia. Cu toate acestea, din punctul de vedere al rentabilităţii, exporturile nu sunt în mod neapărat de preferat, dar Mihaela Tyrel de Poix consideră că vânzările pe piaţa locală şi externă se completează, în acelaşi mod în care vinurile unei companii trebuie să se regăsească deopotrivă în retail şi în horeca, chiar dacă fiecare canal are, adeseori, game dedicate.

    Şi în opinia Rucsandrei Hurezeanu, antreprenoarea care a dezvoltat afacerea Ivatherm, participarea la târguri interna-ţionale este extrem utilă producătorilor români: le dă ocazia să întâlnească parteneri şi distribuitori din alte ţări, să compare produsele lor cu cele ale competitorilor, să afle care sunt tendinţele, inovaţiile în domeniul lor de activitate, să găsească furnizori sau distribuitori noi pentru produsele lor. „Expunerea produselor tale «faţă în faţă» cu ale celorlalţi este şi un exerciţiu de sinceritate, foarte necesar“, spune antreprenoarea.

    Ea spune că a participat în ultimul an la târguri internaţionale de cosmetice în zonele de interes pentru Ivatherm, adică îndeosebi Asia şi Orientul Mijlociu, pieţe emergente cu potenţial de creştere şi cu mai puţine bariere la intrare. „Am găsit de fiecare dată mulţi parteneri de discuţie. Sigur, nu toate discuţiile se concretizează în contracte. Nu vrem să vindem cu orice preţ, pe orice piaţă, în orice tip de magazin. Astfel, internaţionaliza-rea înseamnă timp şi resurse“, arată fondatoarea Ivatherm. De la finalul anului trecut, Rucsandra Hurezeanu se preocupă de participarea companiilor de cosmetice româneşti la târguri internaţionale cu sprijinul Ministerului Economiei, în calitate de preşedinte al Patronatului Industriei Cosmetice din România. Prima participare a asociaţiei va fi în luna mai la DubaiBeauty-World, cu opt companii româneşti care vor expune în pavilionul românesc.

  • Sfaturi pentru mine tânăr: Dragoş Petrescu, Trotter Prim

    Când ai 20 ani, ai şansa să te afli la începutul unei cariere impresionante. Doar de tine depinde, de efortul şi de tenacitatea de care dai dovadă necontenit în a-ţi îndeplini obiectivele. Trăieşti într-o ţară plină de oportunităţi de business, o ţară la început de drum. Profită de această şansă! Ai grijă mare în alegerea partenerilor de business! Mizează în primul rând pe caracter şi, numai după ce această condiţie este îndeplinită, decide business planul.