BusinessMagazin

Tag: om de afaceri

  • Cum să câştigi sute de mii de euro din vânzarea unei plante

    România avea o tradiţie în cultivarea cânepii, înainte de ’89, fiind cel mai mare producător din Europa şi al treilea din lume. Puţini ştiu la ce este folosită această plantă, dar numărul celor care scot profit din cultivarea şi procesarea sa este chiar mai mic. Ben Dronkers, un om de afaceri olandez, a descoperit potenţialul acestei plante în urmă cu mai bine de două decenii. De aproximativ cinci ani el şi-a extins operaţiunile şi în România, iar compania HempFlax a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de circa 600.000 de euro. 

    „HempFlax a fost înfiinţată acum 20 de ani în Olanda, de un om de afaceri care a crezut şi crede în continuare că una dintre soluţiile la problemele de mediu este cânepa – o resursă regenerabilă şi cu utilizări multiple în diverse domenii”, povesteşte Oana Suciu, directoarea generală a HempFlax România. Cultura de canepă este profitabilă pentru că dintr-o singură plantă se obţin atât fibre, cât şi seminţe, iar dintre domeniile care folosesc produse pe bază de cânepă, reprezentanta HempFlax enumeră industria auto, construcţiile, industria alimentară sau farmaceutică.

    Astfel, seminţele decorticate şi uleiurile sunt folosite de industria alimentară, produsele din cânepă fiind cunoscute pentru efectele benefice asupra sănătăţii, vândute şi sub formă de suplimente alimentare. Pe de altă parte, din procesarea tulpinilor se obţin două produse principale – fibra scurtă, necesară în industria auto şi pentru izolaţii, şi puzderia de cânepă, folosită în construcţii. O altă categorie de clienţi sunt crescătorii de cai de rasă, care folosesc cânepa ca aşternut.

    Olandezul a ales România ca a doua ţară în care să-şi desfăşoare activitatea; pe lângă tradiţia recunoscută în domeniu, un alt motiv care a cântărit în luarea acestei decizii se leagă de clima potrivită pentru acest tip de cultură. În plus, a contat şi faptul că legislaţia permite străinilor să cumpere terenuri. Activitatea pe plan local a debutat în 2012, în urma unei investiţii de circa 5 milioane de euro; în primă fază, au fost derulate testele de cultivare, pe 25 ha. Suprafaţa a crescut constant, spune directoarea companiei, ajungând anul trecut la aproximativ 550 ha. Producţia efectivă a tulpinilor a început anul trecut, iar HempFlax plănuieşte să crească suprafeţele cultivate cu aproximativ 100 ha de la an la an. „În paralel, căutăm parteneri locali pentru cultivarea cânepii de la care să putem prelua materia primă”, adaugă Oana Suciu.

    De pe fiecare hectar cultivat se obţin circa 5-6 tone de tulpini şi 500‑600 kg de seminţe, care sunt vândute către procesatorii pentru industria alimentară. Pe de altă parte, capacitatea maximă de procesare a fabricii HempFlax este de 4.000 kg de tulpini pe oră, echivelentul a 5.000 ha cultivate. Conform Oanei Suciu, capacitatea maximă de producţie ar urma să fie atinsă în circa 4 – 5 ani, „când noi vom cultiva 1.000 – 1.500 ha, iar restul materiei prime va fi asigurată prin parteneriate cu alţi cultivatori din diverse zone ale ţării”. Cifra de afaceri realizată de companie anul trecut se plasează la aproximativ 600.000 euro, iar momentul pentru break even va fi atins în momentul în care suprafeţele cultivate vor ajunge la 1.000 – 1.200 ha, explică Oana Suciu. Previziunile pentru anul în curs se referă la atingerea pragului de un milion de euro.

    „Anul acesta este unul de optimizare a procesării şi producţiei agricole, deci nu intenţionăm să creştem accelerat. Cu toate acestea, investim constant în achiziţia de terenuri, iar bugetul variază foarte tare în funcţie de oportunităţile care apar în decursul anului”, declară reprezentanta HempFlax. Pe termen scurt însă, compania are în plan promovarea soluţiei de construit case din cânepă şi var, singurul produs cu care HempFlax se adresează pieţei locale; la ora actuală, principalii clienţi sunt din Germania şi Finlanda. În acest sens, în parteneriat cu un producător de var, compania a iniţiat un proiect – concurs numit „Casa Verde Cânepă”, ce îşi propune să sprijine „pionierii care aleg acest mod de a construi case sănătoase, atât pentru locatari, cât şi pentru mediul înconjurător”, afirmă executivul de la HempFlax.

    Compania pe care o conduce va oferi cânepă pentru trei case, valoarea acestei materii prime pentru zidăria unei case fiind de aproximativ 5.000 de euro. „Sperăm ca în acest an să prindă contur cele trei proiecte, astfel încât să existe construcţii de referinţă pentru cei interesaţi, în afară de clădirea noastră de birouri.” Pe termen lung şi mediu, Hempflax îşi doreşte să găsească parteneri pentru cultivarea cânepii, care să le furnizeze o parte din materia primă pentru procesare. „În industria noastră, riscul vremii este unul major şi singura metodă prin care putem controla acest risc este să găsim cultivatori în alte zone geografice din România. Dincolo de graniţele ţării avem parteneri interesaţi, dar consturile de transport sunt prohibitive”, declară Suciu.

    Compania operează o altă fabrică în Olanda, cu care antreprenorul a demarat afacerea; rezultatele financiare ale unităţii de producţie din ţara lalelelor sunt mai bune, afirmă reprezentanta companiei. „Noi, la nivel local, activăm într-o nano nişă. Nu poate fi vorba de o valoare a pieţei sau concurenţă. Suntem primii şi singurii”. Iar oportunităţile sunt mari, mai ales pe partea de agricultură, apreciază Oana Suciu, deoarece sunt multe terenuri potrivite acestui tip de cultură; şi clima este adecvată şi, mai ales, piaţa este în continuă creştere. Materiile prime obţinute din planta de cânepă sunt folosite în industrii tot mai variate. Însă impedimentul principal este legat de gradul de eficienţă al agriculturii; lipsesc, de pildă, utilaje specializate pentru recoltarea de cânepă iar valoarea acestora este foarte mare, „ceea ce elimină, practic, micii cultivatori ca potenţiali furnizori ai noştri”, spune Suciu. Însă, conchide ea, „responsabilii principali pentru dezvoltarea domeniului nostru în România suntem noi, deoarece am investit în procesare obligându-ne, în acelaşi timp, să creştem suprafeţele cultivate cu cânepă prin acţiuni proprii şi prin găsirea de parteneri agricoli pe termen lung”.

  • Un român de 23 de ani a dezvoltat un nou sistem de transport. A primit premiul cel mare pentru inovaţie

    Românul face parte dintr-o echipă internaţională pe care au denumit-o rLoop. Cu toţii au pus bazele unui sistem atipic, capabil să transporte călători printr-un tunel depresurizat, cu peste 1.200 de kilometri pe oră. Viziunea lor a fost recunoscută de Musk, care, la finalul concursului, le-a acordat premiul pentru inovaţie.

    Denis Tudor şi colegii săi de echipă, printre care şi membri NASA, şi-au înglobat ideile într-un prototip, construit cu 70.000 de euro, fonduri atrase exclusiv prin eforturi de crowdfunding.

    “Hyperloop este practic o capsulă ce va fi propulsată cu viteze de peste 1.200 de kilometri pe oră, într-un tub cu condiţii atmosferice joase. Ar putea fi catalogat ca un mijloc de transport în comun între tren şi avion, ideal pe distanţele de până în 1.000 de kilometri, unde zborul cu avionul nu avantajează, din cauza timpilor petrecuţi în aeroport, iar călătoria cu trenul ar dura prea mult. Totodată, această soluţie are şi avantajul tehnic al unui consum redus de energie, pe fondul  condiţiilor de presiune atmosferică foarte joasă. Astfel, o călătorie cu Hyperloop va fi mai ieftină decât un bilet de avion”, spune Denis Tudor.

    Fiind vorba despre 40 de membri din 14 ţări, echipa din care face parte Denis Tudor a fost organizată asemeni unui open-source, pentru ca fiecare să poată lucra de la distanţă.

    Implementat, proiectul la care lucrează  va “apropia” oraşele lumii. Astfel, o călătorie din Los Angeles în San Francisco, la o distanţă de peste 550 de km,  se va face în mai puţin de 30 de minute, la un cost estimat de circa 50 de dolari.
    “Eu m-am ocupat, alături de colegii mei, de senzorii folosiţi, de controlul capsulei în tubul vidat, dar şi de o parte din electronică”, mai spune românul.

    Prototipul trenului Hyperloop va căpăta forma finală în preajma anului 2020, iar apoi o echipă formată din specialişti îl va construi în mai multe locuri de pe planetă

  • Un român de 23 de ani a dezvoltat un nou sistem de transport. A primit premiul cel mare pentru inovaţie

    Românul face parte dintr-o echipă internaţională pe care au denumit-o rLoop. Cu toţii au pus bazele unui sistem atipic, capabil să transporte călători printr-un tunel depresurizat, cu peste 1.200 de kilometri pe oră. Viziunea lor a fost recunoscută de Musk, care, la finalul concursului, le-a acordat premiul pentru inovaţie.

    Denis Tudor şi colegii săi de echipă, printre care şi membri NASA, şi-au înglobat ideile într-un prototip, construit cu 70.000 de euro, fonduri atrase exclusiv prin eforturi de crowdfunding.

    “Hyperloop este practic o capsulă ce va fi propulsată cu viteze de peste 1.200 de kilometri pe oră, într-un tub cu condiţii atmosferice joase. Ar putea fi catalogat ca un mijloc de transport în comun între tren şi avion, ideal pe distanţele de până în 1.000 de kilometri, unde zborul cu avionul nu avantajează, din cauza timpilor petrecuţi în aeroport, iar călătoria cu trenul ar dura prea mult. Totodată, această soluţie are şi avantajul tehnic al unui consum redus de energie, pe fondul  condiţiilor de presiune atmosferică foarte joasă. Astfel, o călătorie cu Hyperloop va fi mai ieftină decât un bilet de avion”, spune Denis Tudor.

    Fiind vorba despre 40 de membri din 14 ţări, echipa din care face parte Denis Tudor a fost organizată asemeni unui open-source, pentru ca fiecare să poată lucra de la distanţă.

    Implementat, proiectul la care lucrează  va “apropia” oraşele lumii. Astfel, o călătorie din Los Angeles în San Francisco, la o distanţă de peste 550 de km,  se va face în mai puţin de 30 de minute, la un cost estimat de circa 50 de dolari.
    “Eu m-am ocupat, alături de colegii mei, de senzorii folosiţi, de controlul capsulei în tubul vidat, dar şi de o parte din electronică”, mai spune românul.

    Prototipul trenului Hyperloop va căpăta forma finală în preajma anului 2020, iar apoi o echipă formată din specialişti îl va construi în mai multe locuri de pe planetă

  • Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la 8 ani de închisoare în dosarul devalizării FNI

    “Condamnă pe inculpatul Vîntu Sorin-Ovidiu la pedeapsa de 5 ani închisoare, la care, potrivit art.36, alin.1 din noul Cod penal, adaugă sporul de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de spălarea banilor, în formă continuată, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare”, se arată în decizia de marţi a Curţii de Apel, care este definitivă.

    Magistraţii au mai dispus menţinerea sechestrului până la concurenţa sumelor de 137.403.630.106 ROL (5.529.321 dolari S.U.A.) şi de 7.289.406 dolari S.U.A.

    În primă instanţă, Sorin Ovidiu Vîntu fusese condamnat, pe 9 februarie 2015, la şase ani şi patru luni de închisoare. Tribunalul Capitalei a decis atunci condamnarea afaceristului la două pedepse de câte patru ani de închisoare pentru infracţiunile de spălare de bani şi a dispus achitarea lui pentru instigare la delapidare. În urma contopirii celor două pedepse, instanţa a dispus ca omul de afaceri să execute şase ani şi patru luni de detenţie. Decizia nu a fost definitivă şi a fost contestată de omul de afaceri la Curtea de Apel Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi dezvăluiri din scrisoarea lăsată de Adamescu înainte de moarte: Am primit rapoarte că am devenit o ţintă a lui Ponta, SRI şi DNA

    “Victor Ponta şi PSD s-au răzbunat pentru anii de critică din partea ziarului România Liberă, utilizând puterile din stat pentru a mă lua în vizor pe mine personal şi afacerile mele. Victor Ponta a fost înfuriat de articolele de presă din România Liberă, care l-au criticat dur pentru ignorarea valorilor democratice. A fost pus la zid de România Liberă pentru exercitarea influenţei asupra unor părţi din sistemul judiciar prin vărul său Robert Cazanciuc, pe care l-a numit Ministrul Justiţiei în 2013. Victor Ponta m-a acuzat public încă din 2013 în mai multe apariţii publice că aş susţine partidele de centru-dreapta şi în mod specific pe adversarul său direct Traian Băsescu. A făcut declaraţii publice defăimătoare împotriva mea, insinuând că l-aş fi finanţat în mod ilegal pe Traian Băsescu. (..)Victor Ponta nu s-a oprit la denigrarea mea publică”, se arată în scrisoarea lăsată de Dan Adamescu.

    Omul de afaceri face referire şi la alte afaceri pe care le deţinea, dând exemplul firmei Astra, despre care susţine că ASF a împins-o spre faliment, după ce Victor Ponta l-a numit la şef al autorităţii pe Dan Radu Ruşanu.

    “Victor Ponta a renunţat la putere la sfârşitul lui 2015, dar premiul controlării România Liberă a fost ridicat de alţii. Eu sunt sigur că Serviciul de Informaţii Interne din România, SRI, are un rol foarte important în acest proiect de preluare a controlului asupra ziarului. În martie 2014 Victor Ponta l-a felicitat pe Dan Radu Ruşanu de la ASF pentru decizia de a smulge controlul asupra Astra de la mine şi pentru solicitarea insolvenţei ziarului România Liberă. De asemenea, el a început să mă acuze în mod public de delapidarea a sute de milioane de euro din companie, o acuzaţie care nu a fost confirmată niciodată şi care este strigător la cer de eronată. Prin această campanie de defăimare a început să-mi distrugă consecvent reputaţia de om de afaceri onest. A vociferat cu ocazia a numeroase apariţii publice între februarie 2014 şi mai 2014 pentru ca procurorii din România să mă investighez şi să mă pună sub acuzare. În lunile februarie-mai 2014 am fost părăsit şi la nivel personal şi la nivel profesional de cunoştinţele şi prietenii mei. Din ce în ce mai puţini oameni erau dispuşi să se întâlnească cu mine. Mi s-a dat de înţeles de oamenii cu surse în cadrul SRI că mi se pregătea ceva rău, dar nu mi s-a spus ce anume exact. Am primit rapoarte că am devenit o ţintă a lui Ponta, SRI şi DNA şi că am fost pus pe un fel de listă neagră”, se arată în document.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Omul de afaceri care a fondat una dintre cele mai mari şi mai influente bănci de investiţii din lume

    Marcus Goldman (1821-1904) este bancherul şi omul de afaceri american care a fondat Goldman Sachs, una dintre cele mai mari şi mai influente bănci de investiţii din lume. Marcus Goldman s-a născut în Trappstadt, Bavaria, în familia lui Ella şi Wolf Goldman, care lucra atât ca profesor, cât şi ca negustor de vite pentru a-şi întreţine familia. A studiat în cadrul unei şcoli pentru elevi creştini şi evrei unde a excelat, mai ales la matematică, şi a învăţat şi limba engleză. A fost nevoit să emigreze împreună cu unul dintre fraţii săi în Statele Unite ale Americii în 1848, odată cu marele val de migranţi evrei rezultat în urma revoluţiilor din acel an din statele germane. Au fost nevoiţi să plătească în plus faţă de costul călătoriei o „taxă de evrei“ de 50 de dolari (aproximativ 1.400 de dolari în prezent).

    La sosirea în SUA, Marcus Goldman a devenit comerciant ambulant, lucrând în afacerea cu bunuri de larg consum deţinută de fiul administratorului clădirii în care locuia. Vindea tutun şi alte produse pe străzile din Philadelphia cu un cărucior tras de cal şi petrecea chiar şi 14 ore pe zi muncind. După ce s-a căsătorit şi a observat că numărul de migranţi ce soseau în Philadelphia era din ce în ce mai mare, s-a gândit la realizarea unei afaceri prin care să vândă haine ieftine proaspeţilor sosiţi. A aplicat pentru un împrumut de 5 dolari (circa 150 de dolari în prezent), a cumpărat o maşină de cusut cu care soţia sa (care sosise în America tot în 1848) croia hainele şi a închiriat un spaţiu pentru magazinul său. Afacerea a devenit prosperă în scurt timp, dar, la presiunea soţiei sale, dornică să experimenteze viaţa din New York, a vândut afacerea.

    În 1869, s-a mutat împreună cu cei cinci copii şi soţia sa în New York City. Acolo a devenit broker – a agăţat numele firmei sale pe strada Pine din Manhattanul de jos, „Marcus Goldman & Co.“. A fost unul dintre pionierii folosirii tranzacţiilor cu hârtii de valoare (obligaţiuni pe termen scurt) pentru comercianţii care nu aveau altfel acces la capital cu dobânzi favorabile şi a reuşit încă de la început să tranzacţioneze de unul singur hârtii de valoare de 5 milioane de dolari pe an. Chiar dacă avea succes, afacerea sa era mică prin comparaţie cu cele ale altor bancheri evrei germani. Spre exemplu, concernul J & W Seligman & Co. avea un capital de lucru de 6 milioane de dolari în 1869 (echivalentul a peste 100 de milioane de dolari în prezent) şi era o prezenţă activă în subscrierea şi tradingul obligaţiunilor companiilor feroviare.

    Cea mai tânără din fiicele sale, Louisa, s-a căsătorit cu Samuel Sachs, fiul unor prieteni apropiaţi, imigranţi şi ei, iar în 1882 Goldman l-a invitat pe Sachs să i se alăture în afacere, schimbând numele firmei în M. Goldman and Sachs. În scurt timp, noua firmă genera tranzacţii de peste 30 de milioane de dolari anual, iar capitalul acesteia ajunsese la 100.000 de dolari (echivalentul a aproximativ 2,4 milioane de dolari în prezent). Timp de aproximativ 50 de ani de la lansarea companiei, toţi partenerii Goldman Sachs au fost membri ai familiei. În 1885, Goldman i-a cooptat în afacere pe fiul său Henry şi pe ginerele Ludwig Dreyfuss şi a adoptat astfel numele actual al fimei, Goldman Sachs & Co. În 1894 Henry Sachs s-a alăturat şi el afacerii, iar în 1896 compania s-a listat la bursa din New York.

    Goldman s-a retras din afacere la 73 de ani şi a lăsat conducerea firmei în mâinile fiului său, Henry Goldman, şi ale ginerelui, Samuel Sachs.

  • Cum a ajuns un dependent de droguri multimilionar

    Povestea antreprenorului american Mike Lindell începe într-o casă de drogaţi. Era în toamna anului 2008, iar Lindell, pe atunci în vârstă de 47 ani şi părinte divorţat cu patru copii, rămăsese fără cocaină, relatează Bloomberg. Era în „priză“ de 14 zile; încerca să-şi salveze start-up-ul cu probleme şi făcea drumuri regulate la dealerul său din Minneapolis, Ty. De data aceasta, când Lindell a sosit la apartamentul lui Ty aşteptându-se la aceleaşi servicii de clasă, a avut parte de un şoc: dealerul i-a refuzat banii. Ty i-a spus că nu-i mai vinde cocaină până când nu iese din transă. Ty i-a sunat şi pe ceilalţi dealeri la care Lindell obişnuia să mai apeleze şi le-a cerut să facă la fel. „Nu vreau să-i mai vindeţi nimic, nici voi şi nici oamenii voştri, până când nu se duce la culcare“, le-a spus Ty dealerilor.

    Mulţi oameni s-ar simţi ruşinaţi de această  poveste, dar Lindell o spune tot timpul. „Eram bulversat: traficanţilor de droguri le pasă“, spune el. „Asta am simţit, o intervenţie incredibilă.“ Intervenţia nu a pus capăt abuzului de droguri, care a început când avea mai puţin de 30 de ani; pe atunci era proprietar de baruri şi abia pornise MyPillow, companie pe care o înfiinţase în 2005 pentru a-şi îndeplini visul de a face „cea mai bună pernă din lume“. A fost, totuşi, un moment de cotitură. Atunci şi-a dat seama că abuzul de cocaină şi conducerea unei afaceri nu sunt compatibile pe termen lung şi a jurat că va îndrepta lucrurile.

    În telefon are şi o poză cu el, cu chipul epuizat de consumul de droguri. Nu îi este ruşine s-o arate. Povestea este imposibil de confirmat; Ty n-a vrut să vorbească cu jurnaliştii. Însă face parte din legenda lui Lindell şi va fi un moment hotătâtor în autobiografia pe care şi-o va publica singur anul acesta. Lindell şi un prieten de-al său, actorul Stephen Baldwin, intenţionează să transforme cartea într-un film ca parte a unui nou parteneriat: producerea de filme inspiraţionale creştine „care nu sunt siropoase“.

    Lindell spune că Ty i-a făcut poza nu doar ca să-i arate în ce hal ajunsese – un nebun care se ducea spre moarte -, ci şi ca o amintire. „Ştia că am planuri mari pentru viitor.“

    Opt ani mai târziu, Lindell are un succes fenomenal. A învins toate dependenţele toxice – de alcool, de cocaină – după o ultimă petrecere pe 16 ianuarie 2009, iar acum conduce un imperiu încă în creştere. Anul trecut şi-a deschis cea de-a doua fabrică, afacerile i-au crescut de la 115 milioane de dolari la 280 de milioane de dolari şi şi-a triplat – până la 1.500 – numărul de angajaţi. Până acum a vândut peste 26 de milioane de perne de 45 de dolari sau mai mult. O mare parte din vânzări se fac direct către clienţi care sună şi comandă telefonic după ce văd sau aud reclame fermecătoare la televizor sau la radio.

    Lindell a sărbătorit la New York succesul electoral al lui Donald Trump, pe care l-a întâlnit în timpul campaniei în Minneapolis. La sediul MyPillow oamenii nu par să-şi facă programări pentru a-l vedea pe şef. Ştiu pur şi simplu că Lindell este pe acolo şi trec pe la sala de conferinţe pe care şeful o foloseşte ca birou în speranţa că vor fi băgaţi în seamă.

    „Ea este şefa departamentului IT, Jennifer Pauly“, explică Lindell jurnaliştilor de la Bloomberg în timp ce în încăpere intră o tânără. „Este un bun exemplu de cum discut cu angajaţii şi le înţeleg pregătirea. Am un zidar care se ocupă de mentenanţă la fabrică. Jennifer este autodidactă. Ai fost vreodată la cursuri de IT?“

    „Am învăţat să folosesc pachetul Microsoft Office şi cam atât“, spune ea. „Ştiu să lucrez în Excel şi cred că d-asta are încredere să-mi lase datele pe mână.“

    Lindell râde zgomotos. Poartă două aparate auditive discrete, dar oamenii spun că dintotdeauna a vorbit tare. „Dumnezeu mi-a dat darul să pot pune oamenii în poziţiile potrivite, unde pot da tot ce au mai bun.“

    Apoi vine Bob Sohns, managerul de achiziţii, şi-l întreabă pe Lindell dacă vrea să se întânească cu un tip care a venit din Italia pentru a-i vinde un aparat automat de umplut perne. „Îl ştiu pe Bob din 1990, dar a venit în 2012. Lucra la NBC Shopping Network când mi-a spus: «Mike, cred că ar trebui să vin şi să lucrez pentru The Pillow (Perna).» Am spus: «Sigur, ce vrei să fii?»“ „Este destul de aproape de adevăr“, spune Sohns. Lindell s-a întâlnit ulterior cu italianul şi i-a comandat pe loc aparatul de umplut perne, o investiţie de 162.000 de dolari.

    Apoi a venit rândul lui Heather Lueth, fiica cea mai mare a lui Lindell şi graphic designerul companiei. A intrat să vorbească despre cea mai recentă campanie de promovare prin e-mail.

    MyPillow este, după cum a explicat cineva din companie, mai degrabă o pădure de familie decât un arbore de familie. Fratele lui Lindell, Corey, care a investit în MyPillow când afacerea avea probleme grave, este acum al doilea cel mai mare acţionar. Acum el repară un ceas de colecţie. Mai devreme monta un televizor în holul cel mare. Nepoata lui Lindell, Sarah Cronin, este asistentul executiv. Cumnatul, Brian Schmieg, nu are nicio funcţie, dar este responsabil cu colectarea „îngrijorărilor“ din fabrici pentru a le prezenta şefului în şedinţele obişnuite.

    Larry Kating, directorul de producţie, sună de la fabrica de lângă Shakopee pentru a discuta dacă să fabrice sau nu 30.000 de perne pentru Costco pe care magazinul nu le-a comandat încă. Lindell a decis rapid: Fă-le! „Mereu jonglezi cu lucruri din astea“, spune el. Este un manager neobişnuit, care se ghidează mai mult după instinct şi care face pariuri aparent riscante despre care jură că sunt de inspirtaţie divină. „Nu folosim PowerPoint-uri. Într-un final ideile îmi vin în timp ce mă rog.“

  • Povestea omului care a creat cele mai iubite dulciuri din lume

    Mars s-a născut în 1882 în Pope, Minnesota, şi a învăţat să facă ciocolată de la mama sa, în perioada când a fost nevoit să stea acasă deoarece s-a îmbolnăvit de poliomielită. La 19 ani a început să vândă cipsuri de melasă. În 1902, s-a căsătorit cu Ethel G. Kissack, iar doi ani mai târziu s-a născut Forrest Edward Mars, cel care avea să aibă o contribuţie uriaşă la dezvoltarea companiei.

    În 1911 Frank C. Mars începe să facă bomboane în bucătăria sa din Tacoma, Washington, şi apoi să le vândă. În 1920, se mută în Minneapolis, unde începe o afacere cu bomboane numită The Nougat House. Acolo sunt produse batoanele de ciocolată Patricia Chocolates, numite după fiica lui. Doi ani mai târziu, apare pe piaţă divizia de bomboane MAR-O-BAR, Mars redenumeşte compania MAR-O-BAR, iar afacerile ajung la 100.000 de dolari.

    În 1923, după trei ani de muncă, Mars alături de fiul său lansează Milky Way, care s-a dovedit a fi un mare succes şi care le-a permis să angajeze mai mulţi oameni. Compania, redenumită Mars, Incorporated, inaugurează o fabrică în 1929 în Chicago, fapt care face ca businessul să explodeze, apoi, un an mai târziu, este lansat şi batonul de ciocolată Snickers.

    Frank s-a certat cu fiul său în legătură cu ingredientele ciocolatei Milky Way, iar Forrest Mars s-a dus în Anglia, unde a încercat să vândă Milky Way realizat cu ingredientele agreate de el. 

    În 1935 compania a intrat în domeniul hranei pentru animale, alături de o companie din Marea Britanie, lansând produsul Chappie; peste alţi patru ani, era lansa şi un produs destinat pisicilor, numit KiteKat.

    În timpul celui de-a doilea război mondial, Mars s-a întors în SUA, unde a lansat bomboanele M&M, inspirate de un produs european; primele M&M au fost produse pentru armata SUA. Tot Forrest Mars este responsabil pentru extinderea afacerii prin lansarea cutiilor de orez Uncle Ben’s. Forrest era cunoscut drept un om foarte strict, el fiind cel care a inventat şi pus în practică un sistem de recompense şi pedepse care a rezistat foarte mulţi ani. New York Times scria în 1999 că angajaţii care ajungeau la timp în fiecare zi toată săptămână erau recompensaţi cu un bonus, iar cei care întârziau erau penalizaţi financiar.

    Forrest Mars a murit în 1999, la 95 de ani; conducerea a fost preluată de fiul acestuia, Forrest Mars Jr., care a intrat în afacerile familiei încă din 1959 şi a petrecut mult timp în Europa pentru a creşte vânzările pe bătrânul continent. El a devenit copreşedinte alături de fratele său John, în 1975, an în care veniturile companiei au ajuns la 1 miliard de dolari.

    Mars este încă o afacere de familie, iar majoritatea membrilor au fost extrem de discreţi, vorbind rar cu presa. Din 2015, compania este condusă de Grant F. Reid.

    Forrest Mars i-a promis tatălui să că va transforma compania într-un jucător global; şi-a ţinut cuvântul întocmai, produsele Mars putând fi găsite aproape oriunde pe glob.

  • Cum arată soţia miliardarului George Soros. Este cu 40 de ani mai tânără

    Soros a devenit celebru dupa ce, în anul 1992, a facut un profit de un miliard opt sute de milioane de dolari, mizând la bursa pe deprecierea lirei sterline. Ulterior, autoritaţile britanice au fost nevoite sa scoata lira din mecanismul de schimb valutar al Uniunii Europene.

    Citiţi mai multe pe www.one.ro

  • Omul de afaceri Dan Adamescu a murit, a anunţat nora acestuia

    Omul de afaceri Dan Adamescu a murit în noaptea de luni spre marţi, a declarat într-o intervenţie televizată nora acestuia, Adriana Constantinescu, scrie Mediafax.

    “Nu mai este printre noi. De ziua Unirii s-a dus. A fost o tortură. Asta a fost. O tortură. Cu semnătura judecătorilor şi a procurorilor. O tortură. S-a stins din viaţă la faimosul spital. Toţi judecătorii care au semnat sentinţa lui. Toţi care nu s-au uitat cel puţin pe documentele de la medici. Condiţiile din închisoare, toată lumea, tot sistemul, au ţinut un om şi l-au torturat. Pur şi simplu a fost toturat în închisoare, în spital şi uite că nu a mai putut să lupte. S-a dus să îşi facă operaţie la genunchi, a cerut să fie eliberat, îşi făcuse o treime din pedeapsă, toată lumea a spus că starea lui este foarte gravă, trebuie să plece acasă, nu mai poate să stea acolo, am cerut arest la domiciliu, orice numai să trăiască”, a declarat Adriana Constantinescu, la România Tv.

    Cititi continuarea pe www.mediafax.ro